$$$

 ANDRE BRETON

Primii ani de viață și educație

Andre Breton s-a născut pe 19 februarie 1896 în Tinchebray, în regiunea Normandia din Franța. Crescut într-un mediu provincial înainte de a se muta la Paris în tinerețe, a fost înclinat devreme spre literatură și artă. A studiat medicina în anii de facultate, o alegere modelată atât de circumstanțe practice, cât și de curiozitatea față de funcționarea minții umane. Pregătirea clinică pe care a primit-o, în special în neurologie și psihiatrie, avea să devină un canal crucial pentru interacțiunea sa ulterioară cu inconștientul, visele și granița dintre rațiune și delir. La Paris a întâlnit o nouă poezie și avangardă și a citit lucrări de simboliști și moderniști care transformaseră limbajul poeziei în deceniile premergătoare Primului Război Mondial.

Război, medicină și descoperirea inconștientului

Primul Război Mondial l-a adus pe Breton în serviciul militar ca asistent medical și intern în spitale neuropsihiatrice. Lucrând în secții din Paris și din vestul Franței, s-a confruntat cu traume, halucinații și perturbări de identitate pe care războiul le-a scos la iveală. Aceste experiențe i-au clarificat limitele raționalismului convențional și urgența explorării proceselor ascunse ale minții. L-a citit cu aviditate pe Sigmund Freud și, la începutul anilor 1920, l-a întâlnit pentru scurt timp pe psihanalist la Viena, o întâlnire care i-a ascuțit atât simțul promisiunii, cât și al distanței metodologice dintre psihanaliză și creația poetică. În timpul războiului l-a întâlnit și pe Jacques Vache la Nantes, un spirit rebel a cărui poziție antiburgheză și libertate personală l-au impresionat profund și au contribuit la pregătirea terenului pentru ceea ce avea să devină suprarealismul.

Dada, literatura și drumul către suprarealism

Perioada imediat postbelică l-a găsit pe Breton în centrul rețelelor avangardiste pariziene. A colaborat cu Louis Aragon și Philippe Soupault pentru a fonda revista Litterature în 1919, o platformă pentru scriere experimentală și dezbatere critică. Împreună cu Soupault a produs Les Champs magnétiques, un text compus prin scriere automată care urmărea să ocolească controlul conștient și să acceseze spontaneitatea gândirii. A lucrat alături și uneori împotriva unor figuri din Dadaism precum Tristan Tzara și Francis Picabia și a legat legături cu poeți precum Paul Eluard și Robert Desnos. Deși inițial a îmbrățișat negarea Dadaismului, curând a devenit nemulțumit de distrugerea pură și de spectacol și a îndrumat un cerc de scriitori și artiști către un program mai constructiv, axat pe eliberarea dorinței și explorarea întâmplării obiective.

Manifestele suprarealiste și conducerea de grup

În 1924, Breton a publicat primul Manifest al Suprarealismului, definind suprarealismul ca fiind automatism psihic pur și îndemnând la o revoluție poetică care să schimbe viața și să transforme lumea. El a contribuit la lansarea lucrării La Revolution Surrealiste și a adunat în jurul său o constelație schimbătoare de scriitori și artiști: Aragon, Eluard, Benjamin Peret, Desnos, Antonin Artaud , Michel Leiris, Max Ernst , Yves Tanguy , Joan Miro și Man Ray , printre alții. Al doilea Manifest al Suprarealismului, emis în 1930, a intensificat programul mișcării și a clarificat limitele sale polemice, producând atât noi adepți, cât și rupturi dramatice. Breton a devenit faimos pentru intransigența sa, capabilă de denunțuri vehemente, însă autoritatea sa provenea dintr-o capacitate singulară de a articula obiectivele suprarealismului și de a galvaniza activitatea colectivă.

Opere și idei cheie

Scrierile lui Breton au dezvoltat suprarealismul atât ca metodă, cât și ca viziune asupra lumii. Nadja (1928) a îmbinat memorii, rătăciri urbane și fotografii într-o narațiune a întâlnirii care a transformat Parisul într-un teatru al întâmplării și dorinței. L'Amour fou (1937), adesea tradusă ca Iubire nebună, și-a elaborat noțiunea de frumusețe convulsivă și obiectul găsit, propunând iubirea ca loc privilegiat al revelației. Anthologie de l'humour noir (1939) a construit o genealogie a umorului negru prin care a legat suprarealismul de scriitori anteriori. A fost autorul Suprarealismului și picturii, o colecție de eseuri care au susținut artiști precum Ernst, Tanguy, Salvador Dali și alții, elaborând în același timp o poetică a imaginii. Pe tot parcursul lucrării, a insistat asupra practicilor scrierii automate și explorării viselor, formulând în același timp concepte precum șansa obiectivă pentru a explica apariția bruscă a unor coincidențe semnificative în viața de zi cu zi.

Politică și alianțe

Breton a explorat relația dintre eliberarea poetică și politica revoluționară. S-a alăturat Partidului Comunist Francez în 1927, sperând să alinieze mișcarea cu transformarea socială. Alianța a fost tulbure și de scurtă durată; Până în 1933 fusese expulzat în urma disputelor privind autonomia și doctrină. S-a ciocnit cu Georges Bataille într-o polemică celebră care a dezvăluit viziuni divergente asupra materialismului și sacrului. În 1938, în timpul unei vizite în Mexic, a lucrat cu Leon Troțki și Diego Rivera pentru a redacta Manifestul pentru o artă revoluționară independentă, care pleda pentru libertatea artistică împotriva fascismului și stalinismului. A întâlnit-o pe Frida Kahlo și a scris aprecieri ale artei mexicane și precolumbiene, confirmând interesul său tot mai mare pentru formele non-occidentale și tradițiile populare.

Expoziții și experimente colective

Breton a curatoriat și orchestrat expoziții care au transformat ideile suprarealiste în medii. Expoziția Internațională a Suprarealismului din 1938 de la Paris, cu instalații modelate de Marcel Duchamp și alții, i-a cufundat pe vizitatori într-un labirint de imagini onirice. La New York, în 1942, expoziția „Primele lucrări ale suprarealismului” a întins o pânză de sfoară prin spațiu, sabotând vizionarea convențională și dramatizând atacul suprarealist asupra obiceiurilor. El a susținut artiști mai tineri precum Wifredo Lam și Roberto Matta și a menținut legături strânse cu Ernst, Duchamp și Man Ray , ale căror lucrări și intervenții au extins suprarealismul în toate mediile.

Exilul în America

Odată cu începerea celui de-al Doilea Război Mondial și ocuparea Franței, Breton a părăsit Parisul în 1941 prin intermediul rețelelor de refugiați care operau la Marsilia. A călătorit prin Martinica, unde l-a întâlnit pe Aime Cesaire și a recunoscut o afinitate puternică între suprarealism și poetica emergentă a eliberării din Caraibe. În Statele Unite s-a stabilit timp de câțiva ani la New York, co-editand revista VVV și stabilind contacte cu artiști și scriitori americani. La începutul anilor 1940, a publicat Prolegomenele la Un al treilea manifest sau nu, menținând busola critică a mișcării în exil. A scris Arcanul 17 în 1944, inspirat de o călătorie în Peninsula Gaspe din Canada, unde peisajele și mitologia s-au contopit într-o meditație despre speranță și reînnoire.

Activități postbelice și anii următori

Breton s-a întors în Franța în 1946 și s-a dedicat reanimării suprarealismului în contextul postbelic. A organizat expoziția internațională suprarealistă din 1947 la Paris, din nou cu colaborarea lui Duchamp, și a continuat să publice eseuri, prefețe și cataloage care au susținut rețeaua mișcării. A apărat independența suprarealismului atât față de moda existențialistă, cât și față de cerințele pieței de artă. În anii 1950 și 1960 s-a concentrat pe poezie, critică și îngrijirea arhivelor mișcării, promovând în același timp contacte cu noi participanți din întreaga lume. A cultivat o colecție extraordinară de artă oceanică, africană, nativă americană și populară, precum și minerale și curiozități naturale, expuse în apartamentul său de pe strada Fontaine nr. 42, unde faimosul perete de obiecte a devenit o hartă vie a obsesiilor sale.

Viața personală

Breton s-a căsătorit de trei ori. Prima sa căsătorie, cu Simone Kahn, a coincis cu anii de formare ai mișcării. În anii 1930 s-a căsătorit cu Jacqueline Lamba; fiica lor, Aube, s-a născut în 1935. În timpul exilului său din timpul războiului, a întâlnit-o pe Elisa, născută în Chile, care a devenit a treia sa soție și tovarășă în ultimele sale decenii. Aceste relații i-au modelat scrierile despre dragoste și întâmplare, în special în L'Amour fou, care tratează dragostea ca o forță ce dezvăluie minunatul din viața de zi cu zi. Prieteni și camarazi precum Paul Eluard , Benjamin Peret,Max Ernst și Marcel Duchamp i-au marcat lumea privată și publică, la fel ca și conflictele cu figuri precum Salvador Dali , a cărui extravaganță și ambiguități politice Breton le-a batjocorit cu porecla anagramatică „Avida Dollars”.

Moștenire

André Breton a murit la Paris pe 28 septembrie 1966. Până atunci, rolul său de principal teoretician și organizator al suprarealismului era recunoscut pe scară largă. Manifestele și eseurile sale au dat o formă durabilă unei mișcări care a traversat poezia, pictura, filmul și gândirea politică, în timp ce romanele și poeziile sale rămân pietre de temelie ale imaginației moderne. El a insistat că suprarealismul nu este un stil, ci o metodă și o etică, o modalitate de a lărgi libertatea prin unirea visului cu realitatea. Oamenii din jurul său - Aragon, Soupault, Eluard, Ernst, Duchamp, Tanguy, Miro, Man Ray , Desnos, Artaud, Peret, Tzara, Picabia, Apollinaire, Cesaire, Rivera, Troțki, Kahlo și mulți alții - au format un laborator neobișnuit de invenție colectivă. Curentele pe care le-a pus în mișcare au continuat să influențeze arta și poezia postbelică, iar întrebările pe care le-a pus despre dorință, întâmplare și puterea transformatoare a imaginilor rămân centrale pentru cultura modernă.

Alte persoane înrudite cu Andre: Octavio Paz (Poet), Rene Magritte (Artist), Jean Cocteau (Regizor), Alfred Jarry (Scriitor), Jacques Prevert (Poet), Alejo Carpentier (Romancier)

Operele celebre ale lui André Breton:

1953 Lumina Pământului (Colecție de Poezie)

1947 Ode à Charles Fourier (Carte)

1946 Cireși tineri protejați împotriva iepurilor de câmp (Colecție de poezie)

1944 Arcane 17 (Carte)

1937 L'Amour fou (roman)

1928 Nadja (roman)

Manifestul Suprarealismului din 1924 (Carte)