_$$$

 Scrisoare tatei, dincolo...

   de Adrian Păunescu ❤😥

(postare Ana Lupascu ❤)

Mă iartă tată,pentru tot ce este, 

Să tac aș vrea și să mă sting aș vrea, 

Că nu ți-am dat de luni și luni o veste

Și cea pe care-acum ți-o dau,e rea.

E prima oară când, rănit la frunte, 

Spre amintirea ta mă-ntorc înfrânt 

Și n-are cine să mă mai înfrunte, 

Acum,când eu te caut în mormânt. 

Matale ce mai faci,iubite tată,

A câta iarbă ai ajuns să fii?

Pe-aici e mult mai rău ca altă dată, 

Nici iarba nu mai crește pe câmpii.

Eu nu am alt popor,să-l schimb pe-acesta,

Nu pot să-l dau la nu'ș ce bairam

Cum ne schimbăm cămașa,haina,vesta,

Eu altul n-am și nici nu vreau să am.

La revedere,umbră supărată...

Și-aștept momentul întemeietor, 

Când voi veni lângă matale tată, 

Sub tălpile aceluiaș popor.