$__

 S-a născut pe 3 martie 1930 la Oltenița, într-o familie de comuniști: tatăl, Alexandru Iliescu, ilegalist, a fost închis de regimul regal pentru activitățile sale comuniste, iar mama sa naturală l-a abandonat. A fost crescut de mama vitregă. În 1953 a intrat în Partidul Comunist Român și a urmat studii tehnice în București și la Institutul Energetic din Moscova, unde a cunoscut viața privilegiată și a activat ca secretar al studenților români, fiind considerat un apropiat al reformelor sovietice .

În anii 1960–1970 a construit cariera în PCR, șef de propagandă, ministru al tineretului, apoi prim-secretar în județe precum Iași. Deși era tot în aripile nomenclaturii comuniste, s-a aflat în conflict cu Ceaușescu din 1971, care îl marginalizează, transferându-l pe poziții mai puțin importante — autoritarismul și rigiditatea regimului îl îndepărtau treptat .

Când regimul lui Ceaușescu s-a prăbușit în decembrie 1989, Iliescu, relativ puțin implicat în ultimele episoade de represiune preia conducerea unui organism nou: Frontul Salvării Naționale (FSN). Începând cu 22 decembrie, FSN se constituie ca organ de putere provizorie, cu Iliescu în frunte și Petre Roman prim-ministru interimar.

Au fost condamnările somale rapide la soții Ceaușescu, executați în urma unui proces sumar la 25 decembrie în ziua revoluției. Iliescu inspirase o „revoluție fără reformă totală”: a pledat pentru o „democrație originală”, preferând reforma lentă a sistemului comunist decât mutilarea radicală a instituțiilor. Mulți istorici presupun că Moscova a acceptat figura lui, sperând în continuitate.

În mai 1990 a fost ales primul președinte ales democratic al României. Cam în același timp, tensiunile între el și Petre Roman escaladează, Iliescu și susținătorii săi părăsesc FSN în aprilie 1992 și fondează FDSN, care devine PSD, în timp ce Roman preia FSN transformându-l în PD.

La doar câteva luni după preluarea puterii, în iunie 1990, studenții protestează la Piața Universității cerând demisia FSN și implementarea reformelor anticomuniste. Iliescu a apelat la minerii din Valea Jiului pentru a dispersa protestul, violențe grave și victime. Mai târziu, au existat credibile acuzații că foști ofițeri de Securitate ar fi instigat, infiltrat sau asistat minerii în atac, iar SRI-ul post‑comunist a fost acuzat de manipulări și mistere în cronologia evenimentelor.

Mai multe anchete parlamentare și jurnaliști au sugerat implicarea fostei Securități, transformată în SRI, în aceste evenimente, mulți foști agenți au continuat să activeze indirect după revoluție, iar instituția însăși a fost văzută drept obstacol în accesul la arhivele regimului comunist .

Începând cu anii 2000, România este ghidată de călăuzirea Iliescu: NATO (adeziunea în 2004) și UE (în 2007) devin repere ale politicii anticipeate în timpul președinției sale. Dar criticii îi impută că reformele economice au fost lente, tranziția întârziată și elitismul post-comunist păstrat.

În 2017 este aproape retras din viața publică. Încep în 2018 investigațiile pentru crime contra umanității: pentru execuțiile revoluției și represiunea din 1990. În 2020 tribunalul național le anulează, reorganizarea cazul începe din nou, iar în octombrie 2023 Curtea de Apel confirmă legalitatea investigării sale. Procesul nu s-a încheiat până la moartea sa, în august 2025 .

Ce cred românii? O parte consideră că Iliescu a salvat stabilitatea între 1989‑1990, evitând prăbușirea completă a statului. Alții îl acuză de „lovitură de stat” mascată, manipularea protestelor şi menținerea Securității în poziții-cheie. Relația cu Ceaușescu a fost ambivalentă: fost membru al aceluiași sistem, dar critic ardent, finalul a venit cu execuția dictatorului, dar continuarea structurilor sale prin el și oamenii săi. Relația cu Petre Roman s-a transformat de la parteneriat revoluționar la rivalități politice dure și fragmentare de partide.

Legătura cu SRI rămâne controversată: instituția a fost implicată în Mineriadă, foști securiști au rămas în sistem, a intervenit în blocarea anchetelor grele privind trecutul comunist. Finalul carierei a fost dominat de procese amânate, acuzații repetate, dar fără condamnare definitivă. A plecat din politică discret, ca președinte de onoare PSD, murind în 2025 fără niciun verdict penal definitiv.