$$$

 Jack – Semnalistul

La sfârșitul anilor ’80 ai secolului al XIX-lea, domnul James Edwin Wide lucra ca semnalist la gara micului orășel Uitenhage, în Republica Sud-Africană. Printre colegi, era cunoscut sub porecla de jumper – „săritorul” – datorită obiceiului său temerar de a trece, în plină mișcare, de pe un vagon pe altul, pe liniile din apropierea gării.

Nu degeaba există zicala că toate regulile de siguranță feroviară sunt scrise cu sânge. Mai devreme sau mai târziu, imprudența avea să-l coste. Și l-a costat, nu pe „pielea” lui, ci pe gleznele sale. Într-o zi, ratând săritura, a ajuns sub roțile unui vagon aflat în mers. Ambele picioare i-au fost amputate.

James iubea munca pe calea ferată și nu avea altă sursă de trai pentru a trece la o slujbă mai ușoară. Cu propriile mâini și-a construit un cărucior pentru deplasare și proteze rudimentare. Totuși, munca fără picioare era o luptă zilnică.

Într-o zi, deja abătut, plecă în piața orașului Uitenhage, împingându-și căruciorul. Acolo văzu o maimuță care manevra cu iscusință o roabă plină cu mărfuri, strecurându-se printre clienți. Era un pavian Papio ursinus, cunoscut și sub numele de „chacma”. Atunci lui James îi încolți o idee îndrăzneață.

Dacă această maimuță putea mânui cu atâta dibăcie o încărcătură, de ce nu l-ar putea ajuta să-și împingă căruciorul? Negocierea cu stăpânul animalului a fost lungă, dar, mișcat de situația omului, acesta i-a vândut pavianul. Pe lângă animal, James primi și „instrucțiunile de utilizare”: Jack – așa îl chema – nu lucra niciodată „pe gratis”. După fiecare cursă în piață, primea drept răsplată două-trei înghițituri de brandy veritabil.

Tovarășul cu coadă

James trăia singur. Prietenii dinainte de accident se îndepărtaseră. Jack, pe lângă misiunea principală de a-l transporta de acasă la gară, îndeplinea treburi simple: mătura podeaua, scotea gunoiul.

La gară, fiind mereu alături de stăpânul său, pavianul primea și alte însărcinări. A învățat repede să ducă cheile depozitului de cărbune conductorilor sau șoferilor de camion.

Văzând cât de ager era animalul, James a mers mai departe: a încheiat cu el un veritabil „contract” – hrană și adăpost în schimbul ajutorului acasă și la serviciu. În act era trecut chiar și un paragraf despre uniformă: pavianul nu avea nevoie, pentru că își „creștea singur” vestimentația.

Pavianul-semn alist

În fiecare dimineață, cei doi străbăteau o jumătate de milă până la gară. Jack îl ajuta pe James să urce căruciorul pe deal, apoi săreau amândoi în jos, lăsându-se purtați de pantă.

Foarte curând, James l-a instruit pe Jack în tainele meseriei de semnalist. Nu a fost greu: trenurile care se apropiau dădeau un anumit număr de fluierături, fiecare corespunzând unei linii. Pavianul memorase întregul algoritm. În mai puțin de o lună, manevra singur macazurile, în timp ce James rămânea în cabina lui.

Jack a devenit o atracție locală, iar ziarele britanice și sud-africane au scris despre el. Dar faima lor a adus și necazuri: o doamnă bogată, scandalizată că o maimuță manevrează macazurile unui tren în mișcare, a depus plângere.

„Examenul maimuței”

O comisie oficială a descins la gară. În acte se știa că James avea un asistent, dar nimeni nu-și imaginase că era un pavian. Inspectorul a raportat, iar cei doi au fost concediați.

James a început să asalteze administrația cu cereri de reexaminare a competențelor lui Jack. În cele din urmă, autoritățile au cedat. Comisia a asistat la un test practic: James imita fluierul trenurilor, iar Jack acționa perfect, verificând chiar corectitudinea manevrei.

Impecabil. Atât de impecabil încât, în aceeași zi, James a fost repus în funcție, iar Jack a fost angajat oficial, cu un salariu de 20 de cenți pe zi și jumătate de pintă de bere la sfârșit de săptămână.

Jack – Semnalistul

Sub acest nume avea să fie cunoscut de acum înainte. A lucrat alături de James aproape zece ani, fără să greșească o singură dată. Chiar și atunci când era „înveselit” cu câteva înghițituri de brandy, lucra impecabil.

Jack a murit în 1890, răpus de tuberculoză pulmonară. Craniul său este păstrat în muzeul Albany din Grahamstown, iar pe unul dintre zidurile gării din Uitenhage încă tronează fotografii cu el și cu James Edwin Wide.