$__

 România producea cei mai buni blugi din Europa de Est, dar românii nu aveau voie să-i cumpere - se exportau toți în Germania.

În halele industriale ale fabricii Pionierul din București, unde lucrau peste 8.000 de oameni în două schimburi, se produceau zilnic mii de perechi de blugi care nu ajungeau niciodată în magazinele românești. 

Pe Splaiul Dâmboviței începuseră să se croiască adidașii din piele albă cu trei dungi care ajungeau în Franța și Germania. Toată încălțămintea mergea la export. Rebuturile ajungeau pe piața neagră românească.

Contractul semnat cu Adidas în anii '80 a transformat fabrica Pionierul în cel mai mare exportator de încălțăminte de sport al României. Produceam mii de perechi zilnic, toate pentru export.

Paradoxul era dureros de evident: în timp ce România producea încălțăminte de marcă pentru piața occidentală, românii stăteau la cozi pentru pantofii Rosprint și Rostart, fără bride, dar la fel de trainici.

Pe străzile Bucureștiului, să porți blugi adevărați și adidași cu trei dungi te transforma instantaneu în cineva special. Tinerii care reușeau să-și procure astfel de articole prin pile sau de pe piața neagră deveneau brusc "cei cu bani", admirați și invidiați în același timp.

A avea o pereche de blugi Montana sau Levi's originali însemna să fii văzut altfel de colegi, să ai un statut social superior. Era ca și cum purtai pe tine simbolul libertății occidentale, interzisă dar râvnită.

La fel se întâmpla și la fabrica Carpatex din Brașov, continuatoarea Fabricii de stofe „Scherg", fondată în 1823, care în perioada comunistă a devenit "Partizanul Roșu". 

Producea anual 4 milioane mp de țesături, din care trei sferturi mergeau la export. Țesăturile de calitate superioară, recunoscute international ca "Brassova cloth", părăseau țara către piețele europene și asiatice.

Doar cei care au trăit acele vremuri înțeleg cu adevărat absurditatea sistemului - să produci de calitate mondială, dar să nu ai acces la propriile tale produse.

A avea blugi, adidași sau a fuma țigări „bune" erau de multe ori indicatori de status, pentru că acestea se găseau doar pe piața neagră, la prețuri prohibitive. 

Un KENT lung costă 100 lei, o pereche de blugi Montana, made in USA costa 1500 lei, când salariul mediu era de aproximativ 2.000 lei.

În magazinele românești ajungeau doar produsele de calitate inferioară sau rebuturile de la export. 

"În anii 80, dacă aveai noroc și pile, puteau să găsești produsele refuzate la export. Fabricile aveau așa-zisele magazine de prezentare. Și scoteau produse bine făcute", își amintește scriitoarea Adriana Babeți.

Ironia era că pe etichetele blugilor și adidașilor produși la Pionierul scria „Made in France", deși se fabricau în România. Era o modalitate de a ascunde proveniența din țările comuniste, considerată necomercială pe piețele occidentale.

Astăzi, din glorioasa fabrică Pionierul nu mai există decât amintiri și ruine. Din cele câteva zeci de mii de metri pătrați pe care funcționa fabrica, urmaşa de azi mai are doar 16.671 de metri pătrați de teren. 

Halele unde cândva se produceau pantofi de marcă pentru export au devenit spații comerciale, iar în una dintre ele a funcționat clubul Colectiv.

La fel și Carpatex din Brașov - pe locul în care a funcționat cea mai mare fabrică de postavuri din România este acum un parc industrial. 

Centrul de afaceri Carpatex închiriază spații comerciale acolo unde cândva munceau mii de oameni la războaiele de țesut.

Această poveste simbolizează perfect contradictiile României comuniste: o țară care producea pentru alții, în timp ce propriii cetățeni erau lipsiți de bunurile pe care le creaseră cu propriile mâini. Un sistem economic absurd, în care calitatea se exporta, iar mediocritatea rămânea acasă.