joi, 14 august 2025

$$$

 Ieșirea din MA*TRIX și "stropi" 

din realitatea din spatele luminii.


Neo:

Ai văzut asta, Morpheus? Ei cred că, dacă aruncă cuptorul cu microunde, fac afirmații pozitive în oglindă și își caută strămoșii în constelații, scapă din Matrix.


Morpheus:

Mulți caută adevărul nu în cunoaștere, ci în „eu sunt lumină” repetat de 50 de ori pe zi. Își fac„vindecarea strămoșilor” din șapte generații, deși cu părinții sau frații lor vii nu schimbă o vorbă.


Neo:

Mi-au trebuit ani să înțeleg că Matrix-ul nu e televizorul din dormitor. E un gând. Un obicei. Iluzia că „îți aliniază cristalele energia”, dar în același timp nu ai curaj să te uiți sincer în oglindă. Ții post cu apă, dar stai cu sarmalele de la Crăciun în frigider. Spui mantre dimineața și seara înjuri în trafic. Faci ritualuri de recunoștință și apoi îți torni veninul în comentarii online, dând vina pe părinți, pe stat, pe karma și pe mercur în retrograd. Îți faci curățare de aură și echilibrare de chakre, dar arunci gunoiul pe stradă și îți urăști țara. Și, ironic, tot asta te face să crezi că poți să dai lecții de viață altora.


Morpheus:

Ei cred că libertatea vine din renunțarea la zahăr. Dar libertatea nu e în farfurie, Neo. Libertatea e în Alegere. În a nu-ți mânca frica la micul dejun — chiar dacă e fără gluten și presărată cu polen crud.


Neo:

Și totuși, mulți jură că postul cu apă 

le schimbă viața.


Morpheus:

Le schimbă… pentru trei zile. Apoi se întorc la aceleași bârfe, aceleași frustrări, același ego cu altă etichetă. Se întorc la aceleași rate de plătit, la jobul care îi stoarce și la singurătatea care le urlă în urechi, la frigiderul cu sarmalele de la Crăciun. Iluminarea fără curățarea frigiderului e doar foame cu marketing bun.


Neo:

Vrei să spui că meditația nu e salvarea?


Morpheus:

Dacă meditezi ca să fugi de realitate, tot în Matrix ești. Fuga „zen” e tot fugă. Adevărata libertate e să te oprești, să te uiți în tine și să recunoști adevărul, oricât de inconfortabil ar fi și să spui: „Nu sunt victimă. Sunt jucător.” 


Neo:

Și dacă vorbesc cu corpul meu 

și îi spun că îl iubesc?


Morpheus (zâmbind ironic):

Poți să-i spui ce vrei. Stai în lotus pe acoperiș. Îmbrățișează ficusul. Fă un selfie cu pisica la apus. Dar nu uita: astea sunt forme. Tu ești conținutul. Matrix-ul nu se teme de oameni care nu mănâncă gluten și stau în poziția luptătorului la yoga, nici de cei cu 15 diplome spirituale. Se teme de cei care se trezesc cu adevărat.


Neo:

Și pasta de dinți cu cristale și ulei de tămăie? 

Ajută?


Morpheus:

Ajută… să-ți simți respirația mai „aliniată energetic”. Dar dacă nu-ți aliniezi mintea și viața, rămâi doar cu zâmbetul luminos și cu aceleași probleme. Dacă tot ce spui despre „lumină” se stinge când cineva îți ia locul de parcare, nu e trezire… e marketing personal.


Neo:

Deci, în final, ce trebuie să fac?


Morpheus:

Alege. Nu fructele în locul cărnii. Ci pe tine în locul fricii. Nu transforma retreat-urile și mantra zilnică în religie. Eliberează-ți mintea. Și, te rog, curăță frigiderul.


Neo:

Deci nu e despre dietă, post și karma familiei?


Morpheus:

Bine ai venit în realitate…!


Sursa: Olga Szabo


Via Ella Elena 💚

https://www.facebook.com/share/1BHESKeAwY/

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

$$$

 Câinii au o legătură specială cu stăpânii lor, una care depășește chiar și tentația unei mese delicioase. Studiile au arătat că, atunci cân...