$$$

 A fi bun, a ierta și a manifesta empatie față de ceilalți sunt calități cu care Divinitatea ne-a înzestrat. Fiecare manifestă în această existență o cantitate mai mică sau mai mare din această iubire necondiționată, în funcție de o mulțime de factori: viața sa emoțională, educația primită, familia sa, moștenirea genetică și spirituală pe care a dobândit-o sau încercările pe care le-a avut de traversat. 

A fi bun cu ceilalți nu înseamnă a te opri să fii bun cu tine. 

A fi bun nu înseamnă să îți pui sufletul în mâinile oricui ți-l cere și să aștepți ca persoana aceea să știe ce să facă cu el.

 A fi bun nu înseamnă să nu ai niște limite emoționale și mentale care trebuie activate atunci când integritatea ta emoțională este pusă în pericol.

 A fi bun nu înseamnă să fii respins, umilit, trădat, abandonat în mod repetat și să ierți persoana respectivă cu prețul propriei vieți la care renunți, atunci când trăiești o viață în care tu nu exiști.

A fi bun și iertător este despre a găsi un echilibru între ceea ce se întâmplă în interiorul tău și ceea ce manifești în exterior. A fi bun înseamnă să te ocrotești cât de bine poți atunci când cineva îți arată în mod repetat că nu poate avea grijă de sufletul tău.

 A fi bun înseamnă să știi să dai celorlalți din iubirea ta, dar să îți păstrezi rezervorul iubirii într-o stare bună de funcționare, pentru că odată pierdută iubirea pentru tine însuți, nu vei mai avea de unde și ce să dai. 

A fi bun înseamnă să oprești relațiile toxice, relațiile cu oameni care nu te aud, nu te văd, te contrazic, te umilesc, îți aruncă câte o fărâmă din timpul lor fără să le pese niciodată tu cum te simți, dacă îți e bine sau te doare sufletul. 

Bunătatea înseamnă să menții o igienă sufletească zilnică, prin ceea ce faci față de tine, înseamnă să îţi păstrezi sufletul liber și în contact permanent cu ceea ce Divinitatea ne oferă fără ca măcar să cerem: iubirea necondiționată.

Sursa foto: Tumblr