MEMORIE CULTURALA - PAUL VALÉRY
S-a nascut la data de 30 octombrie 1871, Sète, Franța. Data morții: 20 iulie 1945, Paris, Franța
PAUL VALÉRY este unul dintre cei mai mari poeți francezi din toate timpurile, reprezentant al simbolismului tardiv din Franța, s-a născut pe țărmurile Mediteranei, la Sète, dintr-un tată corsican și o mamă cu origini genoveze și istriote.
A crescut la Monpellier, unde își ia și licența în drept.
În 1892 se stabilește la Paris și începe să scrie versuri, avându-l ca mentor pe Stéphane Mallarmé, și cunoaște foarte mulți mari artiști ai secolului XX, dintre care unii îi devin prieteni de-o viață: pictori, scriitori, critici.
Lucrează o vreme ca redactor cultural la Ministerul de Război. Apoi devine conferențiar și este primit în Academia Franceză.
Una dintre marile sale moșteniri culturale este suita de 261 de caiete de jurnal, din care în limba română au apărut până acum doar o mică parte. La fel ca în poezia sa, regăsim în ele o gândire extrem de originală, fertilă, sursă neprețuită de inspirație pentru multe generații de creatori."
Feerie - Paul Valéry
“Luna subţire varsă un fraged licăr sacru,
O-ntreagă fustă dintr-un ţesut de-arginturi fin,
Pe fundament de marmuri unde apare lin
Umbra purtând o trenă de perle-n voal de nacru.
Pe mătăsoase lebezi ce-ating de-un stuf opac
Carena lor de pană aproape luminoasă,
Ea desfrunzeşte-o roză de nea funinginoasă
Ale cărei petale scriu cercuri largi pe lac...
E vie?... Ce deşerturi de stinsă voluptate
În care apa-n lame abia zvâcnind mai bate,
Uzând secretul prag din ecouri de cristal...
Carnaţia confuză de roze moi deodată
Se-nfioară, când un strigăt de diamant fatal
Crapă cu-un fir de ziuă marea poveste toată.”
traducere de Ştefan Augustin Doinaş
Sursa:
https://www.patreon.com/danielcristeaenache
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu