&&&

 Andrei din Prundu Mare a câștigat o bursă integrală la Universitatea din Milano cu un proiect despre mierea de salcâm din satul bunicului său, demonstrând că succesul poate veni din valorificarea celor mai simple tradiții locale.

Când profesorii de la Facultatea de Agricultură din Milano au citit pentru prima oară proiectul de cercetare al lui Andrei Popescu, au crezut că e o glumă. Un băiat de douăzeci și doi de ani din România voia să studieze proprietățile antibacteriene ale mierii de salcâm din satul bunicului său. În cererea de bursă, scrisese simplu: "Bunicul meu știe despre albine mai mult decât orice manual din lume."

Andrei a crescut în Prundu Mare, un sat din Teleorman unde salcâmii înfloresc în fiecare mai transformând dealurile într-un ocean alb și parfumat. Bunicul său, Vasile, are patruzeci de stupi și face cea mai bună miere din județ - toți localnicii știu asta. Dar ce nu știau era că această miere avea proprietăți pe care nici măcar Andrei nu le intuia.

"Nicu, tu știi că mierea asta e bună nu doar pentru gât," îi spusese bunicul într-o zi, când Andrei era acasă în vacanță de la facultate. "Femeia lui Gheorghe și-a vindecat rana de la picior doar cu mierea noastră. Medicii de la spital ziceau că trebuie operație, dar ea a pus miere și s-a făcut bine."

În acel moment, Andrei și-a dat seama că ceea ce pentru bunicul său era cunoaștere comună, pentru lumea științifică ar putea fi o descoperire. A început să documenteze tot ce știa bunicul despre miere, să colecteze probe din diferite perioade ale anului, să noteze diferențele între mierea de salcâm și cea de tei.

Doar cei care au crescut cu bunicii la țară înțeleg cu adevărat cât de multă știință practică se ascunde în gesturile și observațiile lor aparent simple.

Primul pas a fost să conștientizeze că mierea bunicului era specială. Andrei a descoperit că salcâmii din zona lor cresc pe un tip de sol bogat în minerale, iar clima specifică Teleormanului creează condiții ideale pentru o miere cu proprietăți unice. A început să facă teste rudimentare în laboratorul facultății, comparând mierea din Prundu Mare cu alte tipuri de miere din comerț.

Rezultatele au fost uimitoare. Mierea de salcâm din satul bunicului avea o concentrație de enzime și antioxidanți cu 40% mai mare decât mierea obișnuită. Când a aplicat-o pe bacterii în laboratorul facultății, efectul antibacterian era remarcabil.

"Când am trimis prima cerere la Milano, eram convins că mă vor refuza," își amintește Andrei. "Cine sunt eu să le spun italienilor despre miere? Ei care au tradiții în apicultură de sute de ani."

Dar răspunsul a venit după două săptămâni: "Proiectul dumneavoastră prezintă un interes științific deosebit. Vă invităm la un interviu online pentru evaluarea candidaturii la programa de master în Științe Agricole."

Interviul a fost programat pentru o săptămână mai târziu. Andrei s-a dus acasă la bunicul să se pregătească, să învețe tot ce putea despre stupi, despre procesul de polenizare, despre cum se recunoaște mierea pură.

"Spune-le că albinele noastre sunt speciale," îi zisese bunicul, arătând spre stupii alinați în livada din spatele casei. "Ele știu să aleagă doar florile cele mai bune. Și nu le-am dat niciodată medicamente, ca alții. Ele se descurcă singure, așa cum le-a învățat natura."

În ziua interviului, Andrei a conectat laptopul în bucătăria bunicului, cu stupii vizibili prin fereastră. Profesorii italieni l-au întrebat despre metodologia cercetării, despre potențialul comercial al proiectului, despre planurile lui de viitor.

"Spuneți-ne, de ce credeți că mierea din satul dumneavoastră este specială?" a întrebat profesorul coordonator.

"Pentru că e făcută cu dragoste," a răspuns Andrei spontan. "Bunicul meu vorbește cu albinele, le cunoaște pe fiecare. Știe când sunt supărate, când sunt bolnave, când sunt fericite. Asta nu poți învăța din cărți."

Profesorii au râs, dar nu în mod batjocoritor. Era un râs de admirație pentru simplitatea și autenticitatea răspunsului.

Rezultatul a venit o lună mai târziu: bursă integrală pentru doi ani de master, plus finanțarea pentru continuarea cercetării. Andrei era primul student român care primea această bursă pentru un proiect legat de apicultură.

"Îmi vine să cred că ai reușit cu mierea mea," i-a spus bunicul când a aflat vestea. "Eu care credeam că doar îmi hrănesc familia cu ea."

Acum, Andrei studiază la Milano, dar se întoarce acasă în fiecare vacanță să continue cercetarea. Proiectul său a devenit un model pentru valorificarea cunoștințelor tradiționale în cercetarea modernă. Universitatea din Milano a început o colaborare cu România pentru studierea altor produse tradiționale cu potențial științific.

"Cel mai frumos lucru e că bunicul meu a devenit cunoscut aici," spune Andrei. "Profesorii mei vor să vină să-l cunoască, să vadă cum lucrează cu albinele. Un om care n-a terminat nici măcar patru clase a devenit consultant pentru o universitate din Italia."

Povestea lui Andrei demonstrează că succesul poate veni din cele mai neașteptate direcții, și că tradițiile noastre locale pot avea valoare internațională. Într-o lume care caută soluții complexe, răspunsurile se află adesea în simplitatea și înțelepciunea generațiilor care ne-au precedat.

Pentru că adevărata știință nu stă doar în laboratoare și teorii, ci în observația atentă a naturii și în respectul pentru ceea ce ea ne oferă. Iar când combini cunoașterea străbună cu cercetarea modernă, rezultatul poate fi cu adevărat extraordinar.

                                  * sursa: viață de românaș *