$$$

 ⏳ Raguzanii, neguţătorii uitaţi ai Dobrogei... Puţini dintre noi ştiu că aceşti raguzani (negustori tereştri şi mai puţin specializaţi pe căi maritime) au desfăşurat timp de câteva sute de ani o intensă activitate comercială în #Dobrogea. Un amestec inedit de italieni şi autohtoni croaţi, raguzanii au străbătut drumurile terestre dintre #Dunăre şi Mare, de la Silistra la #Babadag şi de la Tomis la #Hârşova sau #Cernavodă, vânzând şi cumpărând mărfuri (în general negoţ cu piei şi vite) prin toate aşezările provinciei noastre, sub protectoratul suveranului otoman.

Într-o Europă comercială a Evului Mediu, dominată de genovezi şi veneţieni, o mică republică de sorginte de asemenea latină - Ragusa - se zbătea din răsputeri să reziste în lupta pentru monopolul comercial al continentului. Raguzanii îşi întemeiaseră un oraş stat pe coasta Dalmaţiei iar oraşul lor, Ragusa ne este cunoscut nouă astăzi ca Dubrovnik, Croaţia.

Aceștia nu şi-au întemeiat aşezări distincte, ci doar prăvălii în oraşele importante, doar mici comunităţi sedentare fiind înregistrate în aşezările dobrogene. Numărul comercianţilor care făceau “naveta” între Republica Ragusa şi Dobrogea era însă unul foarte mare, de câteva sute de negustori în fiecare an. Este o cifră importantă, pentru că Republica Raguza avea ea toată o populaţie de 30.000 de locuitori, dintre care 5000 locuiau între zidurile cetăţii numită cu timpul Dubrovnik.

Republica a fost întemeiată în anul 1358, dar negustorii latini din zonă făceau afaceri în Dobrogea cu mult timp înainte. Astfel, conducătorul ţaratului româno-bulgar, Asan al II-lea îi numea în secolul XIII “oaspeţi iubiţi şi foarte credincioşi” şi le acorda numeroase privilegii în zona noastră. Puterea lor comercială pe uscat atinge apogeul în sec.XV-XVI, când erau deja tributari Imperiului Otoman. Sultanul Murad al II-lea le acordă privilegii, ei având dreptul să străbată ţărmul Mării Negre, până la Gurile Dunării, liberi şi fără să plătească taxe.

Izvoarele istorice ne vorbesc despre negustori raguzani la Silistra în 1581 şi la Babadag, câţiva ani mai târziu. În 1640 comercianţii Republici făceau afaceri prospere la Silistra, Varna, Balba (Babadag) şi Chilia. Celebrul călător Evlya Celebi povestea la jumătatea sec.XVII că aceşti creştini catolici controlau comerţul la Babadag, unde existau “390 de prăvălii, cele mai multe dintre ele latineşti”, şi în care se vindeau stofe, piei, animale vii şi multe alte produse.

La finele sec.XVII, călătorul Matteo Gondola scria că există biserici ale raguzanilor la Silistra şi Babadag şi că preotul din oraşul tulcean avea mult de muncă, pentru că trebuia să meargă adesea şi în comunităţile de la Isaccea, Ismail, Tulcea şi Chilia. Un alt oraş important era Rovatto (!, controverse privind locaţia) unde raguzanii se găseau în “considerabili numero”.

Dn veacul al 18-lea, odată ce protectorii otomani îşi pierd din putere, decade treptat şi influenţa negustorilor din Raguza în teritoriile noastre. În 1808, Republica Raguza îşi pierde independenţa, fiind asimilată de marele Imperiu Francez al lui Napoleon Bonaparte. Povestea dobrogeană a raguzanilor însă a supravieţuit şi atunci când călătorim prin marile oraşe ale meleagurilor noastre, prin pieţe sau pe străduţele pline de case vechi, ne putem imagina vocile negustorilor dalmaţi, ce îşi chemau muşterii să le cumpere mărfurile…

Această poveste (și multe multe altele) o puteți găsi în volumele "Poveștile Mării Negre", scrise de istoricul dobrogean Cristian Cealera. Cărțile sunt absolut fabuloase, pline de istorii puțin știute ale regiunii noastre, care încântă la cititorii de orice vârstă! Vi le recomand din tot sufletul!

P.S. În anul 1641, raguzanul Pietro Diodato Baksici menţiona că în zona de stepă a Dobrogei, creştinii locuiau doar pe ţărmul mării şi la Dunăre, aceştia fiind cu siguranţă români împinşi în acele locuri de colonizarea musulmană. Acesta consemna prezenţa pe atunci a unei populaţii ortodoxe şi la Babadag numărând „60 de case ce adăposteau 450 de suflete”.

Un alt raguzan, Giuseppe Ruggero Boscovich, aminteşte în anul 1762 de un alt sat valah Jemikioi (Satu Nou), pe când rusul Stuve, un alt comerciant pe aceste meleaguri, spune în 1793 că Măcinul, împreună cu tot ţinutul înconjurător, era locuit de un mare număr de moldoveni şi valahi.