❤️❤️❤️

 Povestea sfâşietoare de iubire dintre scriitorul Duiliu Zamfirescu şi o artistă spaniolă nimicită de boală 

 

 Marele scriitor Duiliu Zamfirescu, nascut pe 30 octombrie 1858, autorul romanelor din Ciclul Comăneştenilor, a fost în tinereţea sa un bărbat cuceritor, extrem de elegant, tot timpul în pas cu moda, fapt pentru care damele din înalta societate îl priveau cu interes. În anii săi de debut a fost avocat şi ziarist la România Liberă, considerat printre cei mai scrupuloşi gazetari din Bucureştiul Vechiului Regat. Din această calitate, se ocupa de rubricile mondene ale ziarului, cronicile sale sarcastice şi pline de umor putând fi şi astăzi material de studiu pentru orice jurnalist care se respectă. “Avantajat de aspectul fizic îngrijit, manifestând o afectare studiată cu perseverenţa unui dandy, Duiliu se abătea, după ce ieşea de la redacţie, la restaurantul Iordache, aflat pe strada Covaci, unde lua masa. Apariţiile lui, cu capul acoperit de o pălărie înaltă, cu panglica lată şi cu bordurile a la 1830, de o strălucire impecabilă, atrăgeau fără îndoială privirile clienţilor, în special ale clientelor”, îl descrie Corneliu Şenchea pe marele scriitor în cartea Bucureşti, Mon Amour. Prin urmare, Duiliu Zamfirescu avea mare trecere în rândul personajelor feminine, mai ales că era un obişnuit al celor mai cunoscute localuri din Bucureşti, primind chiar ericheta de "curtenitor".  Răscolită de un articol, apoi de şarmul scriitorului  s-a îndrăgostit la prima vedere şi una dintre cele mai cunoscute dive ale lumii din epocă, o spanioloaică, cântăreaţa de operă Silvia Montalba, care în toamna anului 1883 a venit în Capitală să susţină un concert. Duiliu Zamfirescu avea doar 25 de ani şi a fost cucerit de glasul cântăreţei şcolită în Franţa. I-a scris chiar şi o cronică elogioasă care a fost aproape să-i schimbe destinul. "Nu pot atinge partea cu adevărat bună a trupei, fără să pun în frunte pe d-na Montalba. Se pare că aceasta eminentă artistă nu place tuturor deopotrivă. Unii o judecă dintr-o direcţie greşită, pe când alţii în adevărata direcţie, o coboară prea jos. Umila mea părere este că, alături de doamna Sparapani, doamna Montalba e singura cântăreaţă dramatică. La d-sa vocea plină şi modulată cu dibăcie se întovărăşeşte cu un joc rotund, grav, plin de nobleţe, care, în cele mai grele situaţii de canto, o face să rămâie stăpână pe emoţiunea lăuntrică a sufletului femeii şi să nu lase decât emoţiunea actriţei. Darul de a se identifica cu rolul arareori l-am văzut aşa de întreg ca la d-na Montalba. D-sa cântă cu gura, cu ochii, cu mişcarea... Şcoala franceză are şi aici o superioritate incontestabilă asupra şcolii italiene, pe care o au toţi ceilalţi artişti”, scria Duiliu Zamfirescu despre artistă. Urmarea articolului? Artista a vrut neapărat să-l cunoască pe cel care a caracterizat-o atât de frumos, invitându-l la un supeu în doi în camera de hotel unde locuia. Biograful lui Duiliu Zamfirescu, scriitorul Nicolae Petraşcu, menţionează că artista nu a putut rezista chipeşului Duiliu, propunându-i să o însoţească la Paris şi peste tot pe unde avea turnee. Era ultima ei seară la Bucureşti iar răspunsul trebuia să vină repede. Şi a venit într-un târziu, după ce scriitorul a tremurat câteva ore în stradă aşteptând să plece oaspeţii care îşi luau rămas bun de la artistă. Duiliu Zamfirescu luase decizia de a nu face acest pas, deşi, scrie biograful său, ideea unei vacanţe cu iz sentimental o luase în calcul, aşa cum rezultă dintr-o scrisoare adresată Montalbei. “Aş dori uneori să plec, să vă însoţesc, să fiu cu dumneavoastră, să mergem în frumoasa ţară a soarelui, să privim lacuri, câmpii, vechi morminte, mănăstiri, pâlcuri de case pierdute printre stânci, marea la orizont, liniştea, o adiere puternică. Toate acestea cu dumneavoastră. Ce vis! Cât este de imposibil!", îi scria tânărul Duiliu artistei. Artista era bolnavă.  Apropiaţii scriitorului au găsit o explicaţie legată de acest rateu sentimental, după ce au aflat că Silvia Montalba se îmbolnăvise de tuberculoză, iar Duiliu Zamfirescu nu şi-ar fi permis să mai treacă printr-o nouă dramă. Cu ani în urmă, el o pierduse pe Eliza Ioanid, fiica unei foarte înstărite familii din Hârşova, răpită de aceeaşi boală. Doi ani mai târziu, după ce a părăsit jurnalistica, Duiliu Zamfirescu a intrat în diplomaţie şi a fost secretar de legaţie la Roma. Acolo s-a căsătorit cu  italianca Henriette Allievi şi a avut doi copii, Henrietta şi Alexandru, născuţi şi crescuţi în Italia.