miercuri, 16 octombrie 2024

†††

 Sonja Henie, zâna patinajului și a Hollywood-ului


Sonja Henie s-a născut la Oslo pe 8 aprilie 1910 și a dominat patinajul artistic mai bine de zece ani. A fost pentru prima oară campioană mondială în 1927, au urmat, apoi, numeroase alte titluri, printre care cel de campioană olimpică din 1928, obținut la Saint- Moritz, în 1932 la Lake-Placid, în 1936 la Garmisch și, în aceeași perioadă, a fost de șase ori campioană europeană.


“Sonja Henie, fiica fiordurilor, a învăţat să înfrunte, din copilărie, nămeţii şi gheţarii din patria ei. Până şi vechii zei scandinavi au ieşit din hrubele lor, s-au urcat pe culmile gheţarilor ca să aplaude blonda şi sprintena arătare, în zbor peste lunecuşurile eterne. Într-o bună zi, Sonja Henie a poposit în Europa şi a continuat vârtejurile ei prin toate capitalele, în faţa mulţimilor. Avea numai 14 ani şi a cucerit, cu o uşurinţă uimitoare, coroana de “regină a gheţii”. La Hollywood, stau, însă, la pândă zeii maşinilor. S-a încins o luptă între divinităţile anticei Scandinavii şi Molohii maşinismului modern. A învins Hollywood-ul. Sonja a devenit stea de cinema. Dar odată pe an, ea ascultă chemarea zeilor de acasă şi se întoarce în oraşul natal, Oslo, unde ascultă în poalele mamei, povestea zeilor înfrânţi”, scria Realitatea ilustrată despre sportivă în momentul de vârf al carierei ei.


A urmat apoi decizia firească de a se îndrepta spre patinajul profesionist: “Am stat multă vreme la îndoială înainte de a fi luat hotărârea să mă consacru sportului profesionist”, a povestit. Dar de îndată ce m-am hotărât, n-am mai avut alt gând. Nu puteam să rămân veşnic campioană amatoare de patinaj. Şi apoi, aveam ambiţii mai mari. Aceste ambiţii au dus-o la Hollywood, via Madison Square Garden, unde a plecat fără să fi fost chemată de nimeni. De data aceasta, vedeta a fost cea care a descoperit filmul, nu filmul vedeta.

Sonja Henie se afla într-o zi la Viena, într-un cinematograf de periferie, unde rula un jurnal Fox-Movietone. Întâmplarea a făcut ca acel jurnal să conţină un reportaj despre ea. Campioana olimpică s-a văzut pe ecran și a fost atât de entuziasmată încât, fără să spună nimănui, s-a îmbarcat pe vasul “Normandie” și după câteva săptămâni se afla la Hollywood.

Hotărâtă să-și continue antrenamentele, a chemat o echipă de specialişti care au început să construiască… un lac artificial astfel încât a putut să exerseze în continuare.

Ajunsă în cetatea filmului, Sonja Henie şi-a aranjat o reprezentaţie cu invitaţi speciali. “Îmbrăcată într-o rochiţă de satin alb, învăluită în lumina reflectoarelor, cu părul strălucitor şi gropiţele fascinante scoase în evidenţă, şi-a făcut apariţia şi, după douăzeci de minute de zbor pe gheaţă, spectatorii au fost fascinați de ea. În aceeaşi noapte Sonja Henie a obţinut primul ei contract pentru cel dintâi film, “Una dintr-un milion”, au relatat jurnaliștii la acel moment.

Presa americană i-a consacrat lungi articole în care se punea în discuție influența ei asupra modei americane. “Se vor purta gropiţe? Se vor purta bucle? În orice caz, se vor purta naturaleţea şi prospeţimea, mai mult decât s-au purtat vreodată”.


Patinatoarea a jucat în multe filme extrem de apreciate, printre care “Thin Ice” (1937), “Happy Landing”, “My Lucky Star” (1938), “Second Fiddle” (1939) și “Sun Valley Serenade” (1941), devenind, la apogeul carierei, una dintre cele mai bine plătite vedete de la Hollywood.


Primul ei soț a fost Dan Topping, proprietarul echipei de baseball New York Yankees, cei doi având un mariaj de șase ani, a fost apoi căsătorită timp de șapte ani cu Winthrop Gardiner Jr., iar din 1956, partenerul ei a fost Niels Onstad, un fost jucător de fotbal care devenise proprietarul unei companii de transport maritim.

În ultimii ani ai vieții, Sonja Henie a înfiinţat un centru de artă modernă la Baerum, lângă Oslo. Jurnalistul român Radu Voia a vizitat muzeul fondat de patinatoare și și-a publicat impresiile în ziarul Sportul din 1969, oferind o serie de amănunte despre primii ani ai carierei sportivei:


“La sfârşit de mai, am sunat la poarta Fundaţiei “Sonja Henie”, cochet grup de clădiri albe din cartierul de parcuri de la Hevikodden, din marginea împădurită a capitalei norvegiene. Ora era nepotrivită şi chiar ziua, dar amabilităţile unor gazde care căutau să-mi folosească din plin timpul de şedere atât de scurt în ţara fiordurilor au făcut ca uşile să se deschidă, deşi galeria de pictură modernă — cea pe care doream neapărat să o văd — era încă în plină organizare. Vernisajul importantei colecţii pusă la dispoziţia publicului de celebra vedetă a patinajului şi a ecranului urma să aibă loc abia câteva săptămîni mai târziu.

Sălile, în curs de amenajare, purtau pe pereții cu urme proaspete de zugrăveală doar câteva pânze răzleţe. Restul picturilor era încă împachetat, în lăzile pe care le aduseseră de la Paris, Zürich, Philadelphia, Boston. Foarte multe de peste Ocean, reşedinţa anilor de film ai Sonjei. Zadarnic am căutat între ramele tablourilor culorile stranii şi tulburătoare ale lui Edvard Munch sau peisaje din natura aspră a Norvegiei. Cuvântul aparţinea, în majoritate, armoniilor rigide ale pictorilor abstracţionişti, expresii foarte moderne într-adevăr, dar purtând semnături pe care nu le recunoşteam.

Mi s-a spus că Sonja Henie şi soţul ei, bogatul armator Nils Onstad, colecţionau numai pictură recentă, în general aparţinând unor artişti tineri. N-am îndrăznit să întreb dacă era reprezentată şi tema sportului, într-atât de departe mi se păreau cele ce vedeam în casa patinatoarei de ambianţa stadionului de gheaţă Frogner sau a trambulinei de la Holmenkollen. Doamna Henie nu era nici ea acolo. Se afla la reşedinţa sa de iarnă, de la Holmy Hills, lângă Los Angeles.


Poate că şansa nu m-a ajutat să iau unul din cele mai prestigioase interviuri din carieră. Sau — cine ştie — o fi fost şi un noroc că nu mi s-a prezentat prilejul unei revederi peste ani, care avea toate motivele să creeze o decepţie. Mai bine păstram intactă imaginea Sonjei, proaspătă şi cuceritoare, aşa cum o văzusem cu ani înainte, lunecând pe ecran ca o adevărată zână. Obrazul cu gropiţe, zulufii blonzi, zâmbetul ei de copil ştrengar, cine le-ar putea uita? A fost adorata publicului de cinema de-a lungul unui deceniu şi mai mult, după ce fusese aplaudată pe toate scenele de gheaţă din lume, în marile competiţii ale patinajului artistic.

Sonja Henie… Nimeni n-a încercat un clasament al tuturor sporturilor, pentru toate epocile. Un “omnium” în care să fie cuprinşi toţi marii campioni pe care i-a cunoscut istoria. Poate că o asemenea clasificare ar fi, într-un fel, lipsită de sens. Deşi restul popularităţii celor mai proeminente stele ale arenei sportive ar apărea ca deosebit de interesant. Şi fiindcă un asemenea clasament încă nu s-a făcut, ne luăm riscul de a plasa pe primul loc pe cea care a fost — pentru prima oară — denumită atât de potrivit “zâna gheţii”. Pentru mulţi, pentru foarte mulţi dintre noi, ea rămîne nr. 1 absolut al sportului.


Curios, Sonja Henie a turnat atâtea filme la Hollywood, dar niciodată un film al vieţii sale. Deşi scenariul ar fi fost direct captivant. Numai intrarea ei în arena întrecerilor a constituit un suspens răsunător. În 1924, la campionatul mondial de la Oslo, printre doamnele cu fuste lungi, îmblănite, care se prezentau în concurenţă pentru titlul de cea mai bună patinatoare, apăru o fetiţă de 11 ani, care — îndrăzneală supremă! — purta o fustă scurtă mai sus de genunchi… A plouat cu contestaţii la masa juriului, iar în presă apăreau rânduri ca acestea: “Dacă onorabilul ciclist Henie (n.r. fost recordman norvegian) vrea să-şi trimită fata într-un concurs de patinaj, să aibă grijă măcar s-o îmbrace decent, pentru a nu provoca scandaluri publice…”

Indecenţa Sonja fusese totuşi clasificată pe locul cinci, ceea ce, pentru vârsta sa fragedă, era deja o performanţă fără precedent. Avizaţi, însă, organizatorii Olimpiadei de la Chamonix din acelaşi an, îi interzic accesul în întreceri, instituind faimoasa regulă a limitei minime de vârstă. De fapt, era semnalul de alarmă al unui pericol pentru pretendentele cu drepturi câştigate dinainte. Sonja a fost exclusă atunci din orice competiţii individuale, trebuind să patineze doar în proba de perechi, unde ocupă locul cinci la mondialele de la Berlin, în cuplu cu compatriotul ei, 

Papa Henie nu dezarmase însă și, cu tenacitatea sa da rutier încercat, o încurajează pe fata lui să-și continue cu asiduitate antrenamentele. Îi construiește chiar un patinoar propriu acasă. Sonja efectuează câte 4 și 5 ore de pregătire pe zi, ceea ce pentru vremea aceea era de neconceput. Și în 1927, când campionatele mondiale revin la Oslo, Sonja Henie patinează din nou. Ia locul întâi!


A urmat o serie neîntreruptă de mari succese, rămase neegalate până astăzi: 10 titluri mondiale (1927—36), 6 titluri europene (de la instituirea competiţiei, în 1931), 3 titluri olimpice (St. Moritz 1928, Lake Placid 1932, Garmisch 1838).

Mini-jupa Sonjei (în lansarea modei, ea avea să se dovedească mai târziu o inovatoare de anvergură) nu fusese un simplu capriciu.

Despovărată de echipamentul greoi, tradiţional, micuţa norvegiană putea să execute pe gheaţă toate piruetele şi săriturile din repertoriul concurenţilor masculini. Ba şi altele noi. Ea a fost prima femeie care a sărit pe patine spectaculosul salt Axel —Paulsen şi tot ea a prezentat, pentru prima oară, un program de figuri libere conceput într-adevăr artistic. E drept, patinatoarele de azi efectuează Axel-ul dublu, iar Peggy Fleming, urmaşa ei cea mai autorizată, are în repertoriu exerciţii inaccesible chiar pentru Sonja Henie. Dar totul — chiar suita de titluri cucerite — trebuie văzut prin prisma dezvoltării de atunci a patinajului artistic. Sonja a avut marele merit de a ridica această disciplină sportivă pe o treaptă superioară, făcând din patinaj o adevărată artă.

Influența Sonjei Henie asupra contemporanilor ei în sport a fost colosală, devenise un adevărat mit. Iată cum descria într-un articol apărut în presa vremii patinatorul clujean Bela Horos, azi unul din cei mai apreciaţi antrenori ai noştri, întâlnirea sa cu marea campioană, la Budapesta, în 1929:


“Se zvonea că Sonja Henie are patine de argint și lor le datorează, în mare parte, succesele. Am întrebat-o despre aceasta chiar pe dânsa, acea fată scundă, durdulie, cu fața acoperită de pistrui, veșnic zâmbitoare. A râs cu poftă, arătându-și dantura impecabilă:

— Povestea e numai pe jumătate adevărată. Patinele mele au și argint, dar mai mult oțel. Eu, însă, prefer aurul, în medalii…

— Ce vă place în patinaj? am întrebat.

— Ceea ce nu se poate face în niciun alt sport. Să alunec, să dansez, să cânt cu glasul de argint al patinelor mele… Este pentru mine un joc, un joc minunat. Dar, câteodată, o treabă foarte serioasă.

Peste câteva minute, în fața publicului budapestan plin de uimire, Sonja cucerea al treilea ei titlu mondial”.

La Garmlsch Fartenkirchen, în iarna Iui 1936, Sonja Henie a dat ultimul ei recital de patinatoare amatoare.


“A revenit în patrie abia în 1959, după a treia sa căsătorie, cu Nils Onstad. În ultima vreme fusese adesea încercată de boală. Pe 12 octombrie 1969, un avion-ambulanţă o transporta de la Paris la Oslo, după un consult cu o echipă de medici specialişti. Suferea de leucemie. A murit în plin zbor, în timpul somnului. Cea care fusese steaua cea mai strălucitoare a patinajului s-a stins pentru totdeauna…”


Sursa:

Sportul, octombrie 1969, un articol semnat de Radu Voia

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

***

 CALENDARUL ZILEI– 6 noiembrie                  "O idee trebuie s-o iubeşti întocmai ca pe o femeie.                   Să fii fericit o...