***

 4 septembrie 1940 - Carol al II-lea a demis guvernul Gigurtu și l-a însărcinat pe generalul Ion Antonescu să formeze un nou guvern – Guvernul Ion Antonescu 1 (4 – 14 septembrie 1940)

Cedările teritoriale impuse României prin Al Doilea Arbitraj de la Viena (Dictatul de la Viena) (30 august 1940) au marcat declinul regimului carlist.. România pierdea o suprafață de 99.738 km² cu o populație de 6.821.000 locuitori, reprezentând aproape o treime din teritoriul și populația țării. Manifestațiile de protest împotriva Dictatului de la Viena, inițiate de țărăniști au devenit – sub influența agitatorilor legionari – anticarliste, Carol al II-lea fiind considerat principalul vinovat de impasul în care ajunsese România.

Dorind să-și păstreze puterea, la propunerea lui Horia Sima – cu care se reconciliase scurt timp înainte la recomandarea lui Moruzov, Carol al II-lea i-a încredințat la 4 septembrie 1940 lui Antonescu prin decret regal mandatul de formare a unui guvern de uniune națională. Potrivit istoricului Mihai Ionescu, Antonescu, încălcând mandatul de numire și promisiunea față de rege, nu a făcut un guvern de uniune națională (mai târziu, la procesul din 1945, a dat vina pe „poltroneria” partidelor politice). Liderii politici ai partidelor istorice au refuzat să participe la un guvern dictatorial, xenofob și progerman.

În consecință, la 5 septembrie 1940, Antonescu a cerut regelui să-i acorde puteri depline, suspendarea constituției și dizolvarea parlamentului și în seara aceleiași zile i-a cerut regelui să abdice și să părăsească țara. Puciul a reușit, Carol al II-lea a abdicat la 6 septembrie 1940 și s-a expatriat, cedând tronul fiului său Mihai I. Antonescu i-a oferit garanții de securitate lui Carol al II-lea, Elenei Lupescu și suitei lor și s-a ținut de cuvânt, protejând cu pichete militare trenul regal, asupra căruia legionarii au tras cu mitralierele. La 14 septembrie 1940 lua ființă „Statul național-Legionar Român”. Horia Sima, șeful Mișcării Legionare, numit vicepreședinte al consiliului de miniștri, se considera creatorul și sufletul acelui guvern.

Ion Gigurtu (n. 24 iunie 1886, Turnu Severin – d. iulie 1959, Râmnicu Sărat) a fost un inginer român, om politic de extremă dreaptă, pro-german și pentru 40 de zile prim-ministru al României în anul 1940. Gigurtu a fost și un om de afaceri, director general al societății „Mica”, specializată în extragerea de aur și alte metale prețioase. Venind la putere, Ion Gigurtu a inițiat o politică pro-Axa Berlin-Roma, inclusiv măsuri antisemite. Această politică a inclus acceptarea arbitrajului lui Hitler asupra Transilvaniei, Gigurtu declarând că România trebuie să facă sacrificii teritoriale pentru a demonstra orientarea sa nazistă și aderarea totală la Axa Berlin-Roma.

La sfârșitul lunii august 1940, în urma întâlnirii dintre Gigurtu și Hitler, România a fost obligată să accepte arbitrajul lui Hitler prin care a cedat Ungariei 43.492 km pătrați din teritoriul Transilvaniei, inclusiv orașul Cluj. Armata ungară urma să preia stăpânirea pe aceste teritorii la data de 15 septembrie 1940. Cu această ocazie Germania nazistă a încheiat și două tratate cu Bucureștiul și Budapesta, prin care se acorda un statut separat și preferențial populației germane din Transilvania. La presiunile Germaniei, Ion Gigurtu a fost de acord și cu restituirea către Bulgaria a 8.000 km pătrați din Dobrogea de sud (Cadrilaterul)

Pe plan intern Ion Gigurtu a dus o politică antisemită prin interdicția căsătoriilor dintre creștini și evrei, precum și prin clasificarea prin lege a evreilor în funcție de data venirii lor în România. Guvernul lui Ion Gigurtu a demisionat pe 4 septembrie 1940, în urma marilor proteste organizate de legionari împotriva rezultatelor arbitrajului lui Hitler, prin care România a cedat 2/5 din Transilvania în favoarea Ungariei Preluând conducerea țării, generalul Ion Antonescu l-a pus pe Ion Gigurtu sub stare de arest pentru cedările teritoriale din Transilvania în favoarea Ungariei.

Ulterior însă Gigurtu a fost eliberat. După război, Gigurtu a fost arestat, împreună cu soția sa, la 5 mai 1950. A fost judecat și condamnat de regimul comunist la 15 ani de închisoare pentru participarea la represiunea împotriva Partidului Comunist. A fost deținut în penitenciarele Ministerului Afacerilor Interne, la Malmaison, precum și la Sighet. A murit în închisoare. Soția sa a fost de asemenea arestată și înte mnițată.