***

 20 septembrie: Prima atestare documentară a Bucureștiului.

Orașul București a fost atestat documentar pentru prima dată la 20 septembrie 1459, printr-un act emis de Vlad Ţepeş, prin care orașului de pe Dâmboviţa i se recunoștea rolul strategic de supravegheze a drumului de legătură de la Târgoviște la Giurgiu, locul în care se afla o puternică garnizoană otomană. În scurt timp, după arestarea lui Vlad Țepeș de către Matei Corvin și încarcera lui la Vișegrad, Bucureştiul va fi ales de către Radu cel Frumos ca reşedinţă domnească. Abia în anul 1659, sub domnia lui Gheorghe Ghica, Bucureștiul avea să devină capitala Țării Românești, iar din acel moment se va trece la modernizarea masivă a acestui oraș. Astfel, în 1661 apar primele drumuri pavate cu piatră de râu, iar în 1694 se înființează prima instituție de învățământ superior și anume Academia Domnească ce se afla în clădirile de la mănăstirea „Sfântul Sava”. În timpul lui Constantin Brâncoveanu, orașul se dezvoltă și mai mult, mai ales după ce domnitorul construiește Palatul Mogoșoaia în 1702 și Spitalul Colțea în 1704. În scurt timp, Bucureștiul devine un important centru din punct de vedere economic, care se remarcă prin creșterea accentuată a numărului meșteșugarilor și a populației ce se mărește continuu prin aducerea de locuitori din întreaga Muntenie, ajungând ca în anul 1798, Bucureștiul să aibă peste treizeci de mii de locuitori, iar în 1831 peste șaizeci de mii. Începând cu jumătatea secolului al XIX-lea și mai ales după alegerea Bucureștiului ca și capitală a Principatelor Unite și apoi a României, apar o serie de instituții de mare interes public precum: Teatrul Național, Grădina Cișmigiu, Societatea Academică, Filarmonica, Universitatea din București, Gara de Nord, Grădina Botanică, Ateneul Român, Banca Națională și multe altele. În perioada interbelică, Bucureștiul era denumit „Micul Paris” datorită asemănării sale cu capitala francez ă.