duminică, 27 octombrie 2019

„Trăim în România și asta ne ocupă tot timpul!”... Timp avem berechet. Dar democrație?

Recunosc! Postarea de ieri de pe blog am scris-o cu un gust amar. Simțeam că mă aflu pe teren minat, că ar fi trebuit cumva să reacționez oarecum la situația creată, dar nu o puteam face fără riscul de a nu mai putea controla situația. Să plecăm de la această situație, fără a bate prea multă monedă pe acest caz punctual, și să ducem discuția pe un teren mult mai larg de discuție. Mă refer la ceva ce ne dorim cu toții de la viața noastră în bucata noastră, mai mică sau mai mare, de societate și anume democrația. Și mi-aș dori ca la această discuție să putem participa cu toții, în număr cât mai mare, ca la un veritabil referendum, la care suntem chemați să ne spunem părerea despre anumite aspecte sau probleme apărute la un moment dat în societatea în care trăim.
Nu am intenția ca această postare să fie considerată o petiție online pe care v-aș fi invitat să o semnați cu toții, dar m-aș bucura să vă implicați cât mai mulți in postarea de comentarii la finalul articolului. Atunci când va fi postat și va apărea pe blog... și în online...
Să pornim așadar discuția noastră despre democrație atât la modul general cât și particularizând la una sau mai multe situații concrete ca să ne putem înțelege mai ușor. Pentru a putea face mai multe legături cu tema de discuție, vă propun în deschidere următorul citat:
„Când un guvern se teme de cetățeni, e democrație.
Când cetățenii se tem de guvern, este dictatură.”
                                            — Thomas Jefferson
 Simțim că trăim în România în orice colț al țării ne-am duce viața. Pentru că ceea ce se vede la scară largă la nivelul întregii țări este doar vârful aisbergului. Baza aisbergului, adică ceea ce se află sub linia de plutire, implicit sub limita vizibilității în cazul în care nu pătrundem în profunzimea oceanului de probleme, este situația trăită de fiecare dintre noi în mediul în care trăim, în comunitatea localității de baștină, în comunitatea formată la locul de muncă... și așa mai departe. Este primul contact al nostru cu societatea românească și reprezintă, poate, peste 90% din masa mare a aisbergului. Adică a societății. De aceea încerc să mă plasez la acest nivel, de unde pot extrapola situațiile descrise la nivelul întregii țări.
Suntem la locul de muncă. Teoretic, ar putea fi socotit „punctul zero al democrației” pentru fiecare dintre noi în parte. Putem fi șefi și subordonați; întotdeauna există o ierarhie. Sunt persoane care iau decizii și sunt persoane cu rol de execuție. Poți fi totodată și șef și subordonat în același timp, căci oricât de „șef” ai fi, întotdeauna va fi sau se poate ivi un șef mai mare ca tine căruia trebuie să te subordonezi. Dincolo de ierarhie însă trebuie să fie comunicare. Multă comunicare. Și colaborare. Și înțelegere reciprocă. Altfel problemele pot apărea în orice moment. Și odată cu problemele apar și tensiunile și conflictele la locul de muncă și nu numai. Poate că aici este una din sursele problemelor și tensiunilor la care mă simt supusă aproape zi de zi la locul de muncă. Șefi care se consideră „prea șefi” și încearcă să se impună prin duritate prost înțeleasă, uitând că în comunicarea cu colaboratorii lor, subordonați sau nu, ar trebui să folosească un limbaj verbal și non-verbal blând, folosind cuvinte magice de tipul „te rog” sau „mulțumesc”. Subordonați care, știindu-se cu musca pe căciulă din cauza unei prestații potențial mai slabe la locul de muncă, pot fi considerați șantajabili și folosiți, uneori oferindu-se ei singuri, ca potențiali „informatori” pentru cei situați deasupra lor pe scara ierarhică, lucru care se poate dovedi extrem de mârșav. Și aici se pune problema, venind vorba de citatul menționat mai sus, cine trebuie să se teamă de cine... Iar rezolvarea poate veni de la felul cum ne putem impune fiecare părerea și opiniile personale, cum reușim să ne folosim de inteligența și de tactul nostru diplomatic pentru a comunica în mod eficient cu ceilalți.
Să revenim la democrație. Democrația este, în traducere literală, „conducere de către popor”. Etimologia cuvântului este de origine greacă, de la demokratia, prin alăturarea lui demos, „popor” + kratos, „putere”, rezultând astfel „puterea poporului”. Cu alte cuvinte, puterea ar trebui să se afle în mâinile noastre, ale tuturor. Evident, dacă suntem conștienți de asta. Însă, de aproape 30 de ani, România se află într-o lungă tranziție, de la un regim totalitar, închis, la principiile democratice importate din Occident. Să dezvoltăm puțin... Cei care ne aflăm acum la a doua si la a treia tinerețe am trăit din plin acel regim totalitar închis. Am trăit și ne-am format în el. Atunci alții gândeau pentru noi și luau decizii pentru noi, fără să fie nevoie să ne implicăm în luarea unor decizii care ar fi contravenit sistemului. Exista riscul de a ne fi fost „spălate creierele” și de a ne fi fost anesteziată voința de a ne implica activ în viața societății și altfel decât se dorea de la vârful conducerii. Cei care am supraviețuit fără a fi mulați exact și definitiv pe calapodul acelei epoci am fost forțați de împrejurări și de legile implacabile ale supraviețuirii să ne adaptăm la situație, să ne comportăm în aparență respectând regulile acelor vremuri impuse din exteriorul nostru și totodată să ne menținem sufletul și mintea cât mai limpezi și mai nealterate.
  Evadând din regimul totalitar, am intrat într-o lungă, mult prea lungă perioadă de tranziție. Problema este că tranziția nu presupune atât asimilarea noilor valori ci, mai ales, schimbarea atât a mentalităților colective cât, mai ales și cu mult mai mult, a mentalității fiecăruia dintre noi în parte. Trebuie să învățăm din ce în ce mai mult să ne implicăm în viața publică oricând și prin orice mijloace disponibile în mod legal și firesc. Să ne implicăm și să acționăm în mod inteligent și cu bun simț pentru a obține cât mai multe beneficii pentru noi ca persoane și ca societate în ansamblu, fără însă a afecta interesele vreunuia din cei din jurul nostru și nu numai. Să ne implicăm în primul rând pentru că nimeni în afară de noi înșine nu trebuie să ne decidă destinul. Este extrem de democratic să ne exprimăm doleanțele prin petiții adresate celor îndrituiți să le rezolve. Și este extrem de democratic să îți exprimi doleanțele prin petiții online, ca niște scrisori deschise lansate în spațiul public, cu impact mult mai masiv asupra opiniei publice.
Este extrem de democratic și extrem de important să participăm activ la procesul electoral. Deși nu este o obligație legală, este un drept constituțional de care ne putem folosi în procesul de decizie legat atât de alegerea în poziții cheie a celor ce pot și trebuie să ia decizii importante privind societatea în ansamblu și tot ceea ce privește pe fiecare membru al societății în sine. Iar dacă aleșii noștri nu își respectă îndatoririle mandatului cu care au fost învestiți, există posibilitatea de a fi schimbați atât prin același proces electoral cât și prin puterea „agorei”, adică a spațiului public.
Și să nu uităm că, dacă în „ograda” noastră suntem atât societate în ansamblul ei cât și ca indivizi unici fiecare în felul lor dar trăind împreună într-o armonie mai mult sau mai puțin perfectă, în afara țării suntem sau ar trebui să fim toți ca unul, adică un popor unit în acțiunile și prin atitudinea noastră, tocmai pentru a ne exprima opiniile și a ne apăra interesele. Și asta tocmai pentru că, atât înăuntrul țării cât și în afara ei, noi suntem cei care trebuie să decidem pentru noi înșine și nu ar trebui să lăsăm pe alții să decidă în numele nostru și pentru propriile lor interese.
Democrație... Oare câți dintre noi înțelegem semnificația acestui concept și acționăm ca atare? Într-o vreme eram din ce în ce mai puțini cei care luam atitudine și ne implicam ca atare. Ne trezeam la realitate și acționam doar atunci când miza acțiunilor noastre ni se părea suficient de mare ca să se merite să acționăm. Nu realizam adesea că întotdeauna miza poate fi cu mult mai mare decât credem și cu mult prea mare pentru a ne permite să nu ne implicăm. Poate că nici acum nu realizăm încă faptul că și cel mai mic detaliu apărut în fața și în viața noastră contează și poate face diferența între bine și rău, între viață și moarte, între sănătate și boală, între integritate fizică și infirmitate... și așa mai departe. Poate că tocmai asta trebuie să învățăm: să ne schimbăm mentalitățile, să ne adaptăm atitudinea și acțiunile la ceea ce dorim de la viața noastră și destinul nostru ca indivizi și națiune.
Articol scris pentru SuperBlog 2019

3 comentarii:

  1. Din păcate, nu toți înțeleg cuvântul democrație. Numai democrație nu este asta
    Dacă cei de la guvern, au mânjit ochii votanților cu un litru de ulei ori o găleată ori bricheta sau altele, Ei și-au au pus speranța că vor trăi mai bine..Iluzie optică
    Dumnezeu să dea putere alegătorilor că să voteze ce trebuie. Oricum. Tot ai lor vor fi chiar fără vot

    RăspundețiȘtergere
  2. Sper să nu se aplice ideea cum că "Pleacă ai noștri, vin ai noștri, noi rămânem tot ca proștii"

    RăspundețiȘtergere
  3. Tare mi- e teamă că așa va fi. Măcar și cei noi , umbla cu mierea și nu linge pe degete?

    RăspundețiȘtergere

Accesoriile potrivite momentului

Nu sunt persoana snobă care să alerge după produsele de firmă „ultimul răcnet”. Dar uneori simt nevoia să improvizez, ajustând ținuta de zi...