joi, 5 noiembrie 2026

$$$

 S-a întâmplat în 4 noiembrie1970: În această zi, a  plecat la cele veșnice Tudor Muşatescu, dramaturg, prozator, poet şi publicist (piese de teatru: „Titanic vals”, „…Escu”, „Visul unei nopţi de iarnă”). Dramaturgul și romancierul Tudor Mușatescu s-a născut la Câmpulung Muscel, la 22 februarie 1903. În ultimul interviu acordat în 1970, cu puțin timp înainte de a muri, dramaturgul spunea: „Dacă îmi recunosc un merit ca dramaturg este că oricare dintre personajele mele, înțepate cu un ac, va sângera sânge viu, uman”.

A absolvit Facultatea de Litere și Facultatea de Drept din cadrul Universității București, în 1924. În intervalul 1930-1940, a fost profesor de franceză și avocat, inspector general al teatrelor. A condus mai multe companii teatrale efemere: Teatrul din Sărindar (1940), Teatrul „Tudor Mușatescu” (1941-1942), Teatrul „C.A. Rosetti”, Teatrul Nostru și Teatrul Colorado (1943-1944).A fost membru în comitetul de conducere al Societății autorilor dramatici români, ales în 1945.

A scris schițe, romane, piese de teatru, însă adevărata sa vocație s-a dovedit a fi teatrul, în special comedia, Tudor Mușatescu fiind considerat de critici „un fidel continuator, în perioada interbelică, al comediei caragialiene de moravuri” (Ovid S. Crohmălniceanu), prin tipologie, situații și dialoguri spirituale.A colaborat regulat, din 1919, la revista „Rampa”, precum și la reviste umoristice și magazine ilustrate. Ca dramaturg, a debutat în 1923 cu piesa „Focurile de pe comori”, scrisă în limba franceză și reprezentată la Paris. În 1925 au fost jucate pe scena Teatrului din Craiova alte două piese, „T.T.R.” și „Datoria”. Au urmat „Panțarola” (1928) și „Sosesc deseară” (1931), piese prin care a încercat o reabilitare a vodevilului.S-a impus cu comedia în trei acte, „Titanic Vals”, care a avut premiera la 21 noiembrie 1932, la Teatrul Național din București, fiind reprezentată și în multe orașe europene.

În 1926 a publicat primul și singurul volum de versuri, „Vitrinele toamnei”.A continuat cu schițe(„Nudul lui Gogu”, 1928; „Ale vieții valuri”, 1932), proză de experiment sub formă epistolară („Doresc ca micile mele rândulețe”, 1934; „Fiecare cu părerea lui”, 1970), romanul „Mica publicitate” (1935).

Piese la fel de apreciate au fost și satira dedicată politicii și politicienilor, „…Escu” (1933), dar și „Visul unei nopți de iarnă” (1937).A mai scris multe alte piese — comedii, drame, tragicomedii — , dintre care: „Între noi, femeile” (1940), „Teatru la domiciliu” (1944), „Țara fericirii” (1945), „Profesorul de franceză” (1946), „Al optulea păcat” (1946), „Madona” (1947), „Geamandura” (1950), „Doctoria” (1952).A scris comedii și în colaborare cu Sică Alexandrescu: „Figura de la Dorohoi”, „La iarbă verde”, „Teoria cocoșului”, „Miss România”, „Birlic”.

A realizat și adaptări de succes ale multor piese, printre care: „Coana Chirița”, „O crimă celebră”, „Țușca”, „Mizerabilii”.A prefațat culegeri de schițe vesele din autori români și străini și a scris o culegere de „Cuplete și scenete umoristice” (1950). A tradus, în colaborare, din K. Capek, Maiakovski, Ilf și Petrov. A murit la 4 noiembrie 1970.În 2010, cu ocazia a 40 de ani de la moarte, Editura Ars Docendi a reprodus, în ediție anastatică, singurul volum de versuri al lui Tudor Mușatescu, „Vitrinile toamnei” (1926).

Surse:

https://www.artline.ro/Tudor-Musatescu-30084-1-n.html

http://www.autorii.com/scriitori/tudor-musatescu/

https://www.cinemagia.ro/actori/tudor-musatescu-28678/

https://radioromaniacultural.ro/portret-dramaturgul-si-romancierul-tudor-musatescu/

https://www.teatral.ro/artist/tudor-musatescu

&&&

 S-a întâmplat în 4 noiembrie…

- 1493: Expediţia lui Columb descoperă insula Guadelupa. Guadelupa (Guadeloupe) este un arhipelag în partea estică a Caraibelor. Este un departament de peste mări al Franţei (département d'outre-mer sau prescurtat DOM). Ca toate celelalte DOM-uri, Guadelupa este una dintre cele 26 regiuni ale Franţei (région d'outre-mer) fiind parte a Republicii Franceze şi a Uniunii Europene.Insula a fost descoperită de către europeni în cea de a doua expediţie a lui Cristofor Columb la data de 4 noiembrie 1493. Acesta a botezat-o Santa María de Guadalupe de Extremadura, după Fecioara Maria venerată la o mănăstire regală spaniolă din Guadelupa în regiunea Extremadura.

- 1575: S-a născut pictorul italian Guido Reni. Guido Reni (4 noiembrie 1575 - 18 august 1642), pictor italian, reprezentant al barocului.A fost elevul lui Denys Calvaert şi Lodovico Carracci, iar printre elevii săi s-a numărat Simone Cantarini. 

- 1576: În Războiul de optzeci de ani, după ce soldaţii spanioli timp îndelungat nu au fost plătiţi de Regele Philipp al II-lea, încep prădarea oraşului belgian Anvers.

- 1592: S-a născut Gerard van Honthorst, pictor olandez din Epoca de Aur a picturii olandeze, cunoscut si ca Gerrit van Honthorst, iar in Italia ca Gherardo delle Notti pentru lucrările având ca subiect noaptea şi lumina lumânărilor.

 -1751: La această dată a fost botezat Richard Brinsley Sheridan, autor dramatic şi om politic irlandez (m. 1816)

-1847: A murit compozitorul german Felix Mendelssohn-Bartholdy. Jakob Ludwig Felix Mendelssohn Bartholdy, în general cunoscut sub numele de Felix Mendelssohn (n.3 februarie, 1809) a fost un compozitor şi dirijor german, de origine evreiască, care a activat în perioada de început a romantismului.Lucrările sale includ simfonii, concerte, oratorii, piese pentru pian şi muzică de cameră.

- 1856: A murit Hippolyte Delaroche (n.17 iulie 1797), cunoscut mai mult sub numele de Paul Delaroche, pictor francez născut in Paris.

- 1872, 4/17: S-a născut omul politic Barbu Alexandru Ştirbei; preşedinte al Consiliului de Miniştri, ministru de interne şi ad-interim la Finanţe şi la Externe (în 1927); a fost desemnat, în 1944, să poarte tratative de armistiţiu, la Cairo, cu britanicii şi americanii; în septembrie 1944 a făcut parte din delegaţia română trimisă la Moscova pentru încheierea armistiţiului; membru de onoare al Academiei Române din 1929 (m. 1946)

- 1873: Americanul Anthony Iske a patentat maşina de tăiat carne în felii. 

- 1873: Americanul John B. Beers a patentat prima coroană dentară din aur.

- 1876:S-a născut Nicolae Lupu, medic şi om politic, iniţial liberal (1907), ulterior membru al PNŢ (1918) sau al disidenţelor din acesta (Partidul Ţărănesc Democrat, pe care l-a creat în 1946); de mai multe ori ministru (m. 1947)

- 1879: A fost patentată prima casă de marcat de către James J. Ritty din Dayton, Ohio.

- 1885: S-a născut scriitorul austriac Felix Braun (m. 1973)

-1890: Inaugurarea la Londra a primului sistem de cale ferată subterană electrificată (metrou). 

- 1892: A murit Florimond Hervé, compozitor, autor, printre altele, al operetei „Mam'zelle Nitouche” (n. 30.06.1825)

 - 1899: Este publicată cartea lui Sigmund Freud, „Interpretarea viselor".

- 1900: S-a născut Lucreţiu Pătrăşcanu, jurist, sociolog şi om politic comunist; participant de seamă la înfăptuirea actului de la 23 august 1944; ministru al justiţiei între anii 1944 şi 1948; arestat în 1948 sub acuzaţia falsă de complot, împreună cu pictoriţa Lena Constante, soţia sa, Elena Pătrăşcanu, filosoful Bellu Zilber, folcloristul Harry Brauner ş.a. (m. 1954, executat în închisoarea Jilava, după simulacrul de proces din 6-13 aprilie acelaşi an)

- 1900: S-a născut Luigi Lucioni, pictor peisagist american de origine italiană. Luigi Lucioni (d. 22 iulie, 1988) a fost un pictor american de origine italiană.A trăit şi a muncit mai mult în New York City, dar şi în Vermont.Naturile lui statice, peisajele şi portretele sunt recunoscute pentru realismul lor. 

- 1901: S-a născut Henri H. Stahl, sociolog, jurist şi istoric; începând cu anul 1925 a participat activ la acţiunile de cercetări monografice iniţiate de Dimitrie Gusti, luând parte, până în 1955, la toate campaniile monografice de studiere a satelor româneşti; fiind unul dintre colaboratorii apropiaţi ai acestuia (alături de Victor Ion Popa, Mihai Pop şi Gheorghe Focşa), Henri Stahl l-a sprijinit pe profesorul Gusti în eforturile de a înfiinţa Muzeul Satului din Bucureşti (1936); membru corespondent, din 1974 şi membru titular, din 1990, al Academiei Române (m. 1991)

- 1903: S-a născut Ion Vasilescu, compozitor român (d. 01.12.1960)

- 1904: A murit Nicolae Basilescu, scriitor, publicist şi traducător (n. 1868)

- 1908: S-a născut Sir Joseph Rotblat, fizician polonez-evreu-britanic, laureat al Premiului Nobel 1995 (d.31.08.2005) 

- 1909: S-a născut Ciro Alegría, scriitor, jurnalist şi om politic peruvian (m. 1967)

- 1916: S-a născut Ruth Handler, creatoarea americană a păpuşii Barbie şi cofondatoare a concernului „Mattel”, cea mai mare companie de jucării din lume, creată în 1945 (d.28.04.2002)

- 1919: S-a născut actorul de film american Martin Balsam (m. 1996)

- 1919: S-a născut cântăreaţa portugheză de fadó Lucilia do Carmo (m. 1998)

-1921:A murit arheologul suedez Oscar Montelius; fondatorul metodei tipologice în cercetarea arheologică (n. 1843)

- 1922: Exploratorul englez Howard Carter a descoperit mormântul lui Tutankamon, în Egipt.

- 1923: S-a născut Freddy Heineken, magnatul berii olandeze, preşedinte al Consiliului General al „Heineken Holding” (d.03.01.2002)

- 1924: A murit Gabriel Fauré, compozitor francez (n. 1845)

- 1928: Este invitat primul actor la microfonul Radiodifuziunii Române; actriţa Victoria Mierlescu a susţinut un recital de poezie; emisia inaugurală a Radioului românesc avusese loc cu câteva zile mai înainte, la 1 noiembrie

- 1930: S-a născut scriitorul Horia Aramă (m. 2007)

- 1938: George Enescu a terminat „Suita a III-a", „Săteasca"; prima audiţie a avut loc la 2.02.1939 la Carnegie Hall, cu orchestra Filarmonicii din New York 

- 1939: S-a născut Boris Petroff, actor şi regizor la Teatrul Evreiesc de Stat (regie: „Motanul încălţat” – la Teatrul Ion Creangă)

- 1941: S-a născut Alice Mavrodin, muzicolog; redactor muzical (1965-1992) şi realizator (1992-1999) la Societatea Română de Radiodifuziune

- 1943: S-a născut Marlene Jobert, actriţă franceză cunoscută pentru roluri din filme comice: „Nu vom îmbătrâni împreună”, „Berzele fac numai ce le taie capul” 

- 1944: Instaurarea celui de–al doilea guvern condus de generalul Constantin Sănătescu. 

- 1946: Începe să funcţioneze oficial UNESCO - Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură, instituţie specializată a ONU, cu sediul la Paris; la această dată a intrat în vigoare actul de constituire a Organizaţiei, semnat la 16.XI.1945, la Londra (România este membră a UNESCO din 27.VII.1956)

-1946: S-a născut Robert Mapplethorpe, fotograf american.

- 1947: A murit Alexandru C. Cuza, publicist şi om politic de extremă dreapta, creatorul doctrinei naţionaliste creştine; în 1923 înfiinţează, împreună cu Corneliu Zelea Codreanu, Liga Apărării Naţionale Creştine (din care, în 1927, Codreanu se desprinde, formând Legiunea Arhanghelului Mihail, devenită, ulterior, Garda de Fier, principala grupare fascistă din România); în 1935 LANC fuzionează cu Partidul Naţional Agrar condus de Octavian Goga, formând Partidul Naţional Creştin; în intervalul decembrie 1937 - februarie 1938 O. Goga şi A. C. Cuza conduc ultimul guvern format de partide înaintea instaurării dictaturii personale a regelui Carol al II-lea; membru titular al Academiei Române din 1936 (n. 1857)

- 1948: Lui T.S. Eliot i se decernează Premiul Nobel pentru Literatură

-1950: A fost semnată, la Roma, Convenţia Europeană privind Drepturile Omului; a intrat în vigoare la 3.IX.1953 (Convenţia a fost semnată sau ratificată de peste 30 de state; la 20.VI.1994, România a ratificat, la Strasbourg, Convenţia şi zece protocoale adiţionale) 

- 1951: S-a născut Traian Băsescu, preşedinte al României după alegerile din decembrie 2004 (reales, pentru un mandat de cinci ani, în decembrie 2009)

- 1956: Invadarea Ungariei de către tancurile sovietice şi instalarea guvernului contrarevoluţionar condus de János Kádár; revoluţia maghiară a fost declanşată la 23 octombrie iar luptele au durat până la 14 noiembrie 

- 1957: A murit compozitorul francez Joseph Canteloube (n. 1879) 

- 1959: Piesa muzicala „Put Your Head on My Shoulder" interpretată de Paul Anka ajunge pe primul loc în topul Bilboard

- 1965: A murit Elena Vianu, pictoriţă, critic, istoric literar şi eseist; soţia esteticianului Tudor Vianu (n. 1911).

- 1966: Inundaţii în Veneţia şi Florenţa. Aproape un milion de volume din colecţia de la Biblioteca Naţională, documente de la Arhiva de Stat, tablouri au fost acoperite de apă. 

- 1966: A murit Traian Chelariu, poet, prozator, eseist şi dramaturg; alături de Mircea Streinul, Iulian Vesper ş.a., a făcut parte din gruparea poeţilor bucovineni constituită la Cernăuţi în deceniul al patrulea al secolului XX; bogată activitate publicistică (a fost redactor şef al revistei „Glasul Bucovinei" şi a făcut parte din colectivele de conducere ale publicaţiilor „Junimea literară", „Orientări" şi „Universul literar") (n. 1906).

- 1969: A murit compozitorul ungar Szabó Ferenc (n. 1902)

- 1970: A murit Tudor Muşatescu, dramaturg, prozator, poet şi publicist (piese de teatru: „Titanic vals”, „…Escu”, „Visul unei nopţi de iarnă”) (n. 22.02.1903) Scrie epigrame, compune de unul singur o revistă scrisă de mână, „Ghiocelul", cu versuri, schiţe şi chiar cu o piesă de teatru, intitulată „Ardealul". A scris schiţe, romane, piese de teatru dar succesul i-a fost adus de teatru.La maturitate, atât ca vârstă, cât şi ca formaţie artistică, Tudor Muşatescu se dedică trup şi suflet teatrului, în calitate de dramaturg, traducător, director de scenă, de conducător şi proprietar de teatru. Criticii l-au considerat un fidel continuator, în perioada interbelică, al comediei caragialene de moravuri, prin tipologie, situaţii şi dialoguri spirituale. Debutul scenic l-a avut la Paris, în 1923, în piesa Focurile de pe comori.Piesele de teatru ale lui Muşatescu, cu deosebire comediile „Titanic-Vals", „...escu" şi melodrama „Visul unei nopţi de iarnă", au avut succes şi în străinătate.

- 1975: A murit inginerul Plautius Andronescu, unul dintre primii specialişti români în domeniul aparaturii electrotehnice; creatorul şcolii româneşti de electrotehnică teoretică de la Timişoara (n. 1893) 

- 1979: Ambasada americană din Teheran a fost ocupată de militanţi iranieni, care au luat ostatice 90 de persoane 

- 1980: Republicanul Ronald Reagan devine cel de-al 40-lea preşedinte al Statelor Unite 

- 1982: A murit Jacques Tati, regizor şi actor de film francez (n. 1907)

- 1995:Yitzhak Rabin, general şi om politic israelian laburist, prim-ministru (1974-1977; 1992-1995), a fost asasinat de către un extremist evreu, la Tel Aviv, în cursul unui mare miting pentru pace (n. 1922). Datorită rolului important în procesul de pace în Orientul Apropiat şi în detensionarea relaţiilor cu Organizaţia pentru Eliberarea Palestinei, Yitzhak Rabin a primit Premiul Nobel pentru pace pe 1994, împreună cu Shimon Peres, ministrul de externe israelian din epocă, şi Yasser Arafat, şeful OEP

- 2008: A murit Michael Crichton, autor american de literatură science fiction (faima a dobândit-o cu romanul „Jurassic Park"), regizor de film şi producător (n. 1942)

- 2008: Democratul Barack Obama a fost ales drept cel de-al 44-lea preşedinte al Statelor Unite, primul presedinte de culoare

- 2011: A murit jurnalistul american Andrew Aitken „Andy" Rooney, prezentatorul popularului program de analiză politică „60 minutes" al postului american de televiziune CBS (n. 1919)

$$$

 

⭐️⭐️⭐️⭐️⭐️ JOE DASSIN..... 

    -Nascut pe 5 noiembrie 1938 – d. 20 august 1980), cântăreț și compozitor americano-francez.

    -La începutul anilor 1970 cântecele lui JOE DASSIN au atins primele poziții ale topurilor din FRANȚA, devenind un artist renumit în această țară. 

   -Faptul că era poliglot l-a ajutat să înregistreze cântece și în limbile germană, rusă, spaniolă, italiană și greacă, pe lângă cele în franceză și engleză.

     -Când JOE DASSIN a învățat să cânte la chitară, absolvise deja studii solide la Universitatea din MICHIGAN și nu intenționa deloc să-și lege viața de muzică. Așa s-a întâmplat: crescut într-o familie înstărită, a căutat încă din copilărie moduri de a câștiga bani.

  -Iar micile recitaluri cu chitara prin cluburile studențești îi aduceau cincizeci de dolari în weekend — o sumă deloc neglijabilă pentru un student. Obișnuința de a duce totul la perfecțiune l-a împins să continue studiul muzicii. AMERICA sfârșitului de deceniu cincizeci era cuprinsă de febra rock-and-roll-ului — un stil care nu-i era pe plac. De aceea JOE s-a urcat pe o navă spre EUROPA și acolo a pornit din nou de la zero.

    -La un an dupa mutare, JOE DASSIN s-a îndrăgostit. La premiera filmului „IT’S A MAD, MAD, MAD, MAD WORLD ” a cunoscut-o pe actrița grecoaică MARIZ MASSIERA. În acea perioadă, locul muzicii în inima lui fusese luat de cinematografie — DASSIN lucra ca asistent de regie, însă pentru Mariz s-a întors, pentru o vreme, la vechea pasiune.

   -Dornic să o impresioneze, a înregistrat o casetă amatoricească cu melodii interpretate de el. MARIZ, deja fermecată de farmecul lui, parcă a descoperit pentru prima oară timbrul catifelat al bărbatului iubit — și a înțeles că vrea să-și lege viața de viitoarea stea.

    -DASSIN însuși nu râvnea la faimă. Da, îi plăcea să cânte, dar nu mai mult — încă din copilărie fusese un introvert modest, ce nu avea nevoie de admirația mulțimilor. Dar MARIZ își asumase deja misiunea.

    -Caseta respectivă a dus-o la o casă de discuri, dorind mai apoi să-i ofere o plachetă unică drept cadou. Doar că angajații studioului s-au arătat interesați de tânărul interpret și i-au propus să înregistreze un album adevărat — propunere pe care DASSIN a respins-o categoric.

    -Mariz l-a convins luni în șir până când, în cele din urmă, a cedat. Prima experiență nu a fost una încununată de succes: deși câteva posturi de radio au introdus piesele în rotație, acestea nu au devenit populare. Dar DASSIN intrase deja în joc. A înregistrat cântec după cântec, album după album, până când LES CHAMPS-ÉLYSÉES l-a făcut celebru.

    -MARIZ, devotata lui parteneră, îi dăduse nu o dată de înțeles că așteaptă o cerere în căsătorie, înainte ca JOE să-i pună în cele din urmă inelul pe deget. La petrecerea de nuntă, DASSIN s-a îmbătat într-un restaurant slav din PARIS — pesemne în cinstea bunicului care emigrase cândva în AMERICA. Însă viața de familie a decurs liniștit. MARIZ nu era doar soție, ci și prieten, psiholog și purtătorul de cuvânt al lui DASSIN. Împreună formau o echipă excelentă.

   -Relația lor s-a zdruncinat după o tragedie. Pe 12 septembrie 1973, MARIZ a născut un băiat, JOSHUA. Copilul a venit pe lume prematur și a murit după cinci zile. Cântărețul s-a cufundat într-o depresie profundă, din care munca l-a smuls cu greu. De MARIZ se îndepărta tot mai mult și, în cele din urmă, amândoi au început vieți noi — departe unul de celălalt.

   .....CHRISTINE 

   -Există două versiuni ale felului în care s-au cunoscut. Potrivit celei mai probabile, JOE DASSIN și CHRISTINE DELVAUX au zburat cu același avion, de la GENEVA spre COURCHEVEL — însă artistul prefera o altă variantă. Într-o zi, la ROUEN, intrase într-un atelier foto pentru a developa un film, iar la tejghea se afla CHRISTINE. Dragoste la prima vedere — așa a fost. „CHRISTINE, ce vânt te-a adus la ROUEN?”, o întrebau cunoscuții, iar ea se mărginea să zâmbească.

   „Joe era poet, romantic, un visător. Povestea noastră de dragoste i se părea prea banală. Ne-a inventat alta, asemenea unei povești fermecate sau a unui roman pentru femei. Un prinț frumos îndrăgostit de o păstoriță!”, a scris DELVAUX mai târziu în memoriile sale.

    ,De această dată nu a mai amânat nunta. O sărbătoare restrânsă în sudul FRANȚEI, ridicarea unui cămin familial, sarcina lui CHRISTINE și nașterea fiului lor, JONATHAN — în aparență, totul părea perfect. În realitate însă, viața lui DASSIN nu semăna deloc cu un basm.

   -JOE avusese întotdeauna probleme cardiace, iar ritmul epuizant al concertelor și sesiunilor de studio nu făcea decât să-i agraveze starea. Când fiul lor împlinise șase luni, DASSIN era aproape gata să ceară divorțul, însă atunci CHRISTINE a anunțat că este din nou însărcinată.

   -Cu o licărire de speranță că nașterea celui de-al doilea copil o va schimba, DASSIN a amânat ruptura. Însă după venirea pe lume a lui JULIEN, DELVAUX a revenit la vechile obiceiuri — și a sfârșit prin a-și pierde soțul și copiii.

   -Ținând cont de comportamentul mamei, instanța a luat o decizie fără precedent pentru acele vremuri — a acordat tatălui custodia deplină asupra băieților.

    -Pe 18 iulie 1980, JOE DASSIN s-a simțit rău chiar în timpul unui concert. Medicii au diagnosticat infarct miocardic și l-au trimis la un repaus forțat. În avionul spre TAHITI, a suferit al doilea atac — însă doctorii au reușit din nou să-i repornească inima.

   -Alături îi erau mama, prietenii, cei doi fii — toți cei pe care îi iubea și cărora, din pricina muncii, le dăruise atât de puțin din timpul său. DASSIN spera ca această vacanță impusă să repare nedreptatea și să-i redea puterile.

    -În seara de 20 august, întreaga companie lua cina la restaurant. JOE povestea ceva, când, deodată, s-a oprit și s-a albit la față. De această dată medicii au fost neputincioși: DASSIN a murit, stingându-se înainte de a împlini 42 de ani.

   -A fost înmormântat în parcela familială a cimitirului evreiesc din HOLLYWOOD. Cântărețul a rămas un introvert chiar și după moarte: mormântul lui JOE DASSIN este închis vizitatorilor, departe de milioanele de admiratori.


Autor: Anna Stepțiura


❗️Materialul se sprijină pe surse biografice deschise și pe memoriile apropiaților lui Joe Dassin. Unele episoade pot avea un caracter subiectiv. Textul nu urmărește să judece sau să discrediteze vreo persoană, servind exclusiv drept prezentare istorico-biografică.

     Marcus de seară

     ODIHNĂ-N VEȘNICĂ LUMINĂ!🕯🙏

   RESPECT!

marți, 3 noiembrie 2026

$$$

 S-a întâmplat în 2 noiembrie1816: În această zi, a murit Gheorghe Şincai, istoric, filolog, traducător, poet, reprezentant de seamă al Şcolii Ardelene. Spirit iluminist, a adus o contribuţie fundamentală în acţiunea de răspîndire a culturii în mediul rural din Transilvania şi a elaborat alături de Samuil Micu prima gramatică tiparită a limbii române: „Elementa linguae daco-romanae sive valachicae" (Viena, 1780).

Gheorghe Şincai (n. 28 februarie 1754, Şincai, judeţul Mureş - d. 2 noiembrie 1816, lângă Košice, Slovacia) a fost preot român greco-catolic, director al şcolilor din Transilvania, luptător pentru drepturile românilor transilvăneni, istoric, filolog, traducător, reprezentant al Şcolii Ardelene. S-a născut în satul Râciu de Câmpie, azi redenumit Şincai, în amintirea sa. A primit o bursă de studii la Roma, unde datorită faptului că învăţa bine, a fost luat sub ocrotirea cardinalului Ştefan Borgia, care era secretar la De Propaganda Fide. El l-a numit pe Şincai custode al bibliotecii acestei instituţii, iar apoi a cerut şi a obţinut pentru el de la papa Pius al VI-lea favoarea de a putea să viziteze şi bibliotecile Vaticana, Sopra la Minerva şi Benedictina. Şincai a primit inclusiv un specialist care să îl ghideze prin biblioteci, lucru pe care puţini alţii l-au primit înaintea lui. Borgia i-a indicat cărţile în care se vorbea despre români. La Viena, Gheorghe Şincai s-a împrietenit cu Samuil Micu, nepotul lui Inochentie Micu Klein. Cei doi au scris împreună, Şincai definitivând ulterior lucrarea intitulată „Dialogul despre originea limbii române".Aceasta a fost însă oprită de cenzură şi s-a pierdut.

La Blaj, Şincai a stat doisprezece ani. Pe durata cât a fost director al şcolilor din Transilvania a deschis mai mult de trei sute de şcoli noi. În acest timp nu numai că s-a ocupat de inspectarea şcolilor, dar a adunat orice document care făcea referire la români. A început să scrie „Hronica românilor şi a mai multor neamuri în cât au fost ele amestecate cu românii, cât lucrurile, întâmplările şi faptele unora faţă de ale altora nu se pot scrie pre înţeles, din mai multe mii de autori, în cursul a treizeci și patru de ani culese", dar a fost atacat puternic, fiind acuzat inclusiv de faptul că ar vrea să fie un al doilea Horea. Din cauza acestei lucrări şi acuzaţiilor care i se aduceau a căzut în dizgraţie, inclusiv episcopul greco-catolic al Blajului făcând ceea ce putea pentru a scăpa de el. Şincai este arestat la 14 septembrie 1794, iar după ce a fost eliberat din temniţă a rămas şi fără slujbă. Cu ajutorul episcopului greco-catolic de la Oradea, Samuil Vulcan, a plecat la Viena pentru a-şi căuta dreptatea la împăratul austriac, dar fără rezultat. Fără nici un venit, s-a aciuit la moşia contelui Vass, unde timp de şase ani i-a învăţat carte pe copiii acestuia. 

În anul 1803, Şincai pleacă de la Oradea la Buda, unde împreună cu Samuil Micu lucrează febril, adunând documente şi interpretând faptele descrise în ele, dar S. Micu moare, iar Gheorghe Şincai rămâne să continue munca de unul singur. A tipărit astfel Calendarul de la Buda, la sfârşitul căruia a publicat, în anul 1807, „Istoria românilor". În anii care au urmat a publicat în acelaşi calendar şi în acelaşi mod fragmente din „Hronica românilor ...", până când în final aceasta a fost interzisă de cenzură. După această interzicere a operei sale, s-a refugiat pe moşia contelui Vass unde, după cum scria el însuşi „mă ocrotesc la feciorul Contelui Vass, cel mai bătrân, ca la nişte învăţăcei ai mei, până ce voi sfârşi munca pentru folosul Românilor, dintre cari unii mai vrea-m-ar mort decât să scriu unele ca acestea".Din această bucată a vieţii sale se cunosc puţine, lipsind informaţii despre el pentru diferite perioade de timp.

În 1811, Şincai apare la Oradea, unde este bine primit de Samuil Vulcan. Aici va lucra cu sârg la „Hronica Românilor ...", scriind numai despre perioada de până la 1739, moment la care se opreşte, de frică de a nu supăra autorităţile şi de a nu-i stârni pe duşmani. În 1812 pleacă pe jos la Blaj, ducând în spinare saci cu documente şi manuscrise. A fost primit rece de clerul greco-catolic, în rândurile căruia îşi făcuse duşmani când se făcuseră alegeri pentru episcop pentru Blaj, votând atunci pentru contracandidatul actualului episcop Bob. De la Blaj a plecat la Cluj, tot pe jos, pentru a cere autorizaţia de publicare a „Hronicii românilor ...". Cererea sa a fost respinsă, autorităţile afirmând ulterior că "opera e vrednică de a fi aruncată în foc iar autorul de pus în furci". Şincai a plecat dezamăgit spre Oradea, unde a fost găzduit din nou de Samuil Vulcan, care i-a promis că îi va face o copie a „Hronicii ...". Totuşi, după ce a terminat lucrarea, Şincai a dispărut fără ca nimeni să ştie încotro a luat-o. A fost văzut pentru ultima oară în Transilvania în anul 1814, apoi nimeni nu a aflat nimic despre el, nici măcar dacă şi când a murit.

S-a aflat doar târziu că Gheorghe Şincai a murit pe moşia contelui Vass, lângă Košice, în Slovacia, la 2 noiembrie 1816. Multe dintre lucrările sale sunt cunoscute numai după titlu, ele pierzându-se. Printre acestea se numără „Dialogul", o gramatică românească, un dicţionar românesc şi unul daco-român.O copie manuscris a „Hronicii ...", pe care Şincai o dăduse episcopului Vulcan în 1811 la Oradea, a ajuns într-o librărie vieneză, fiind cumpărată la licitaţie în 1833 de arhimandritul Gherasim Vida din Maramureş. În 1844 se tipăreşte la Iaşi partea din „Hronică ... " ce vorbeşte de evenimentele de până la anul 1000. În 1845 se tipăreşte la Buda o ediţie a acesteia, în care sunt publicate evenimentele de până la anul 1383. 

În 1853, organizându-se comemorarea lui Gheorghe Şincai, domnitorul Moldovei, Grigore Ghica, cumpără de la arhimandritul Vida manuscrisul „Hronicii ..." şi lucrarea e tipărită în întregime, pentru prima oară, de August Treboniu Laurian.Acesta a spus despre „Hronica românilor ..." a lui Şincai: „cât timp nu va fi publicată, Românii nu vor avea istorie".

Surse:

Albu, Corneliu - Dela Bobâlna la Alba Iulia (Lupta Transilvaniei pentru dreptate şi libertate), Editura Dacia Traiană, Bucureşti

http://www.e-communio.ro/stire5291-gheorghe-incai-reprezentant-de-seama-al-colii-ardelene

http://www.dozadebine.ro/gheorghe-sincai-reprezentant-marcant-al-scolii-ardelene/

http://www.autorii.com/scriitori/gheorghe-sincai/

http://www.rador.ro/2019/02/28/portret-gheorghe-sincai-reprezentant-de-marca-al-scolii-ardelene/

$$$

 S-a întâmplat în 2 noiembrie1854: La această dată, a murit Anton Pann, poet, compozitor şi culegător de folclor. Anton Pann (născut Antonache Petrov, ulterior Petroveanu sau Anton Pantoleon, n. 1794 - 1797?, Sliven, Bulgaria - d. 2 noiembrie 1854, Bucureşti) a fost poet, publicist, traducător, compozitor şi profesor de muzică religioasă, presupus compozitor al muzicii Imnului Naţional al României.

Anton Pann s-a născut într-o familie de aromâni din Sliven, Bulgaria, pe atunci localitatea aflându-se în Imperiul Otoman. Tatăl său a fost Pantoleon Petrov, de meserie căldărar, iar mama sa s-a numit Tomaida. Tatăl lui Anton Pann a murit înainte de vreme, lăsând-o pe Tomaida văduvă, cu trei copii de crescut. În anul 1806, ca urmare a izbucnirii războiului ruso-turc, familia se mută la nord de Dunăre şi ajunge la Chişinău. Cei doi fraţi ai lui Anton se înrolează în armata ţaristă şi mor amândoi ca soldaţi la asediul Brăilei în anul 1809.

Anton Pann s-a căsătorit în anul 1820 cu o fata săracă, fără zestre, pe nume Zamfira Agurezean. Din această căsătorie va rezulta un fiu, Lazăr. El va fi dezmoştenit de tatăl său în anul 1849, pentru că îl defăima oricând avea ocazia. A. Pann îl va repune totuşi în drepturi prin testamentul său definitiv, iar Lazăr va moşteni tipografia tatăl său. Căsătoria cu Zamfira se va termina prin divorţ, după cca şapte ani. În anul 1826, el se îndrăgosteşte de Anica, nepoata Platonidei, stareţa Mănăstirii dintr-un Lemn. Aceasta era măritată şi a fugit cu Anton Pann peste munţi, la Braşov. Soţul ei a repudiat-o public. Anton Pann a trăit cu ea în concubinaj şi a avut doi copii cu Anica: pe Gheorghiţă, mort la o vârstă fragedă, şi pe Ţinea. După zece ani de trai în comun, şi această relaţie s-a destrămat. La 10 februarie 1840, el s-a căsătorit cu Ecaterina, o tânără de 18 ani, tot fată săracă, fără zestre. După moartea lui Anton Pann, deşi era desemnată de acesta ca executor al testamentului său, nu şi-a îndeplinit nici una dintre obligaţiile prevăzute (înmormântarea decedatului la schitul Roşioara, ridicarea unui monument de marmură în amintirea lui, călugărirea ei) şi s-a măritat foarte repede cu un fost ucenic al soţului.

Se presupune că Anton Pann a învăţat a vorbi româneşte în perioada 1806-1812, atunci când familia sa a locuit în Basarabia. În această perioadă el a intrat corist la biserica mare din Chişinău. În anul 1812, Anton Pann se mută la Bucureşti. Aici devine paracliser la Biserica Olari şi cântăreţ la Biserica Sfinţilor. Între 1816-1819, Pann studiază la şcoala lui Petru Efesiul. În tipografia acestuia va încerca să deprindă meşteşugul tipografiei. Nu este foarte sigur dacă Anton Pann a avut ocazia să audieze cursurile lui Gheorghe Lazăr, după cum informează unele surse. În jurul anilor 1826, a învăţat la Braşov, de la Ion Barac, „a compune versuri mai potrivite".

Înainte de anul 1821, împreună cu ieromonahul Macarie şi cu protopsaltul Grigorie de la Mitrolopie, face parte din comisia care avea scopul de a traduce în limba română cântările liturgice. Ceilalţi doi membri ai comisiei îl înșală pe Pann, tipărind la Viena o seamă de lucrări traduse în comun, dar fără a preciza şi numele său. În anul 1821, el se refugiază la Braşov, din cauza izbucnirii revoluţiei conduse de Tudor Vladimirescu. În anul 1826, el este dascăl la o şcoală a episcopiei din Râmnicu Vâlcea. Predă lecţii de muzică maicilor de la Mănăstirea dintr-un Lemn, de lângă Govora. De aici fuge la Braşov, ca urmare a unei aventuri amoroase cu nepoata stareţei mănăstirii. În perioada cât a stat la Braşov, a cântat la biserica Sf. Nicolae. În anul 1830, Pann se afla din nou în Ţara Românească, fiind învăţător de muzică pentru copii, la şcoala de la Podul Mogoşoaiei. În această perioadă a purtat numele de Anton Pantoleon.

În anul 1842, la 27 iunie, primeşte catedra de cântări bisericeşti de la Seminarul Mitropoliei, în urma decesului titularului de până atunci. În 1843 devine proprietar de tipografie. Cărţile pe care le va edita vor purta în partea de jos a coperţii inscripţia „În tipografia lui Anton Pann". În 1854 tipografia va deţine „două teascuri, unul de fier şi altul de lemn, cu cinci rânduri de slove, şi anume: tertia, tiţero, garmond, note orientale şi note europene, toate cu căştile lor; cum şi patru rânduri de ştempi şi matriţe, dimpreună cu un instrument de turnatul slovelor, două instrumente mai mici şi o maşină de tăiatul slovelor".În 1847 încearcă să îşi vândă, fără succes, publicaţiile religioase către „monastirile de peste Olt".

În 1848, el conduce corul Bisericii Creţulescu. În timpul acestui an va părăsi Bucureştiul, din cauza izbucnirii epidemiei de holeră. Se presupune că după 11 iunie, data izbucnirii revoluţiei paşoptiste din Muntenia, ar fi compus melodia „Un răsunet", pe versurile lui Andrei Mureşanu, care va deveni ulterior Imnul Naţional al României. Presupunerea nu are suport real chiar dacă aceasta a rămas cunoscută drept veridică în spaţiul public… Practic, el nu mai fusese demult la Brașov pentru a-l contacta pe Mureșanu și nu-i știa poezia! 

Unii cercetători cred, cu argumente solide, că melodia era deja cunoscută în epocă, fiind cântată pe texte religioase precum „Din sânul maicii mele”, iar alții susțin că Mureșanu însuși ar fi contribuit la linia melodică. Alte surse bibliografice aflate în arhiva bisericii Sf. Nicolae din Brașov spun clar că melodia a fost aranjată de către Gheorghe Ucenescu, dascăl la Școala Românească de pe lângă această biserică și fost ucenic al lui Anton Pann.

Documentele vremii, în speță raportul comisarului de Vâlcea, D. Zăgănescu, confirmă că manifestanții au cântat atunci un imn, dar nu rezultă clar că acesta ar fi fost „Deșteaptă-te, române!”... Este vorba despre Raportul nr. 10 prin care acesta informa ministrul Trebilor din Lăuntru al Ţărilor Româneşti că la data de 29 iulie 1848 cetăţenii oraşului, adunaţi în grădina Zăvoiului de la poalele Capelei, au cântat „o muzică vocală”... Datat în 30 iulie 1848, documentul anunţa că „ieri, joi 29 ale curgătoarei luni”, cetăţenii din Râmnicu Vâlcea au manifestat „într-o câmpie înconjurată cu arbori ce este la marginea cetăţii pentru constituţie, iar garda naţională a răspuns printr-un număr însemnat de arme cu salve detunătoare”. Aflându-se în acest „pompos constituţiu şi d-lui Anton Pann, profesor de muzică, împreună cu câţiva cântăreţi de aceeaşi profesie, au alcătuit o muzică vocală cu nişte versuri prea frumoase puse pe un ton naţional plin de armonie şi triumfal, cu care a ajuns entuziasmul de patrie în inimile tuturor românilor”. Personal, am mari rezerve faţă de localizarea la Râmnicu Vâlcea a locului unde s-ar fi cântat pentru prima dată „Deşteaptă-te, române!”, asta cu atât mai mult cu cât Anton Pann nu a consemnat niciodată faptul că ar fi interpretat acest cântec, în acel an, în acea localitate! Din toate izvoarele palpabile și corecte reiese indubitabil că Braşovul a fost locul unde s-a născut şi a fost cântat prima oară acest imn. Poate că viitorul va limpezi această dilemă. 

La 30 iulie 1848, Pann jură pe Constituţie, alături de cetăţenii din Râmnicu Vâlcea. În 1851, notorietatea lui Anton Pann atinge apogeul. Eforii Bisericii Sf. Nicolae din Braşov îi pun la dispoziţie elevi care doresc să înveţe arta muzicală. În acest an reuşeşte să vândă din ce în ce mai bine publicaţiile pe care le scotea la tipografia sa. În 1854 îşi scrie testamentul, cu propria sa mână.

A murit la 2 noiembrie 1854, de tifos, în casa sa din Bucureşti, de pe strada Taurului, numărul 12 (azi strada Anton Pann, numărul 20). A fost înmormântat în curtea Bisericii Lucaci, din apropierea locuinţei sale, din Bucureşti.Epitaful de pe crucea sa spune: „Aici s-a mutat cu jale/În cel din urmă an/Care în cărţile sale/Se citeşte Anton Pann./Acum mâna-i încetează,/La lumină cărţi să dea./Împlinindu-şi datoria/Şi talantul ne-ngropând,/Ş-a făcut călătoria,/Dând în lume altor rând."

Surse:

Pr. dr. Zaharia Matei, Profesorul, protopsaltul și compozitorul Anton Pann, Editura Basilica, 2014

Constantin Mohanu, Anton Pann – între spiritul balcanic și mirajul Europei, Editura Ager, București, 2005

Petre Anghel, 100 cei mai mari scriitori români: Anton Pann, Editura Lider, 2003

Foarţă, Ştefan (text, note, glosar, bibliografie) - Anton Pann - Povestea Vorbii, Editura Litera, Chişinău, 1998

http://www.clasic.radio/articol/anton-pann/2072581/5331/2

https://www.antonpann.ro

https://www.crestinortodox.ro/parinti/anton-pann-119001.html

https://editiadedimineata.ro/164-de-ani-de-la-moartea-celebrului-anton-pann-finul-pepelei-cel-istet-ca-un-proverb/

https://muzeulmuresenilor.ro/povestea-imnului-national/

$$$

 S-a întâmplat în 2 noiembrie1950: În această zi, a murit George Bernard Shaw, dramaturg. George Bernard Shaw (n. 26 iulie 1856, Dublin – d. 2 noiembrie 1950, Ayot Saint Lawrence) a fost un scriitor irlandez, laureat al premiului Nobel pentru literatură în 1925, considerat de unii critici ca unul din cei mai importanți dramaturgi de limbă engleză de la William Shakespeare. Shaw s-a făcut cunoscut atât ca autor de piese de teatru, cât și în calitate de critic de artă și publicist politic.

George Bernard Shaw s-a născut la Dublin în Irlanda, în familia unui mic funcționar. Întrucât resursele materiale ale părinților erau foarte limitate, Shaw n-a putut merge la universitate, lucru pe care, de altfel, nu l-a regretat, socotind că „nu prea avea ce să învețe acolo". La vârsta de 20 de ani pleacă la Londra și își încearcă forțele în gazetărie și literatură. Primul său roman „Lipsă de maturitate" (Immaturity) i-a fost respins de editura „Chapman and Hall". Atras de mișcarea socialistă, devine în 1884 unul dintre fondatorii „Societății fabienilor" (Fabian Society), din care s-a format mai târziu partidul laburist englez. Scrie un mare număr de articole și pamflete pe teme sociale și politice, remarcându-se ca publicist cu un stil caustic și combativ. Continuă și activitatea literară și reușește să publice primele romane: „Un socialist individualist" (An Unsocial Socialist, 1884), „Profesiunea lui Cashel Byron" (Cashel Byron's Profession, 1885), „Dragoste printre artiști" (Love Among Artists, 1887).

Shaw este atras de teatrul realist al scriitorului norvegian Henrik Ibsen și scrie eseul „Chintesența Ibsenismului" (The Quintessence of Ibsenism, 1891), devine admirator al muzicii lui Richard Wagner, pe care îl apără împotriva publicului englez refractar în cartea „Wagnerianul perfect" (The Perfect Wagnerite, 1898). Încă din 1885 Shaw a început să scrie o piesă de teatru în colaborare cu William Archer, dar ei nu s-au putut înțelege și piesa a fost abandonată. Shaw a extras schițele inițiale și, dezvoltându-le, a creat prima sa piesă „Casele văduvilor" (Widowers' Houses), reprezentată în 1892. Această piesă și cele ce au urmat au provocat o adevărată controversă în lumea teatrală și literară.Popularitatea lui a crescut însă cu fiecare nouă piesă, iar la sfârșitul secolului Shaw era deja cunoscut ca cel mai de seamă dramaturg al timpului. 

Devenit celebru, a continuat până la sfârșitul vieții să participe la viața social-politică. Poziția lui era ambiguă, salută revoluția socialistă din Rusia și se declară entuziast după vizita făcută în Uniunea Sovietică în anii 30, anii marilor epurări staliniste, în același timp condamnă regimurile totalitare și este adept al democrației. A murit în 1950 la vârsta de 94 de ani în reședința sa din Ayot Saint Lawrence.

În opoziție cu dramaturgia superficială a epocii, Bernard Shaw l-a luat ca model pe Ibsen, în care vedea pe unul dintre cei mai mari maeștri ai artei realiste. Dar spre deosebire de Ibsen, al cărui teatru avea mai mult un caracter tragic, Shaw era înclinat spre umor și satiră, creând situații care uimesc la început prin caracterul lor neobișnuit. Oricât de paradoxale ar fi însă, ele conțin, în fond, conflicte din viața reală, redate de autor cu multă finețe. Shaw smulge măștile, dezvăluind contradicțiile flagrante ale vieții. În majoritatea pieselor lui, problema este pusă și rezolvată nu prin acțiune, ci prin replicile spirituale ale personajelor, care vorbesc deschis despre diferite aspecte din viața societății. Procedeul preferat al scriitorului este paradoxul. Sub masca unui bufon, el caută astfel să expună publicului adevăruri amare, îmbrăcându-le în forma unor paradoxuri pline de haz.

Pe lângă schimbul de scrisori cu personalități ale epocii sale, în special literați sau oameni politici, corespondența lui Bernard Shaw cu actrițele Ellen Terry și Mrs. Parick Cambell a rămas ca exemplu al genului epistolar, dezvăluind și multe întâmplări inedite petrecute în timpul îndelungatei sale vieți.

Surse:

https://biblacad.ro/UPC-Shaw.html

https://www.nobelprize.org/prizes/literature/1925/shaw/biographical/

https://www.biography.com/writer/george-bernard-shaw

https://www.biographyonline.net/writers/george-bernard-shaw.html

https://www.famousauthors.org/george-bernard-shaw

https://iubescsacitesc.ro/profildescriitor-george-bernard-shaw-simbol-al-dramaturgiei-in-limba-engleza/

$$$

 S-a întâmplat în 2 noiembrie…

- 998: Sfântul Odilon, abatele de Cluny a celebrat pentru prima oară o comemorare a tuturor răposaţilor ordinului său. Această zi a devenit mai apoi în Biserica Catolică data la care sunt comemoraţi toţi credincioşii răposaţi. 

- 1639: Cu sprijinul marelui vizir, Vasile Lupu obţine mazilirea lui Matei Basarab, intră în Ţara Românească şi se intitulează, în documentele emise, domn al Moldovei şi Ţării Româneşti.

- 1659: S-a încheiat domnia lui Gheorghe Ghica în Ţara Moldovei (3.03.1658 - 2.11.1659) 

- 1699: S-a născut Jean Baptiste Siméon Chardin, pictor francez. Jean (Baptiste) Siméon Chardin (n. Paris - d. 6 decembrie 1779, Paris), a fost un pictor francez, considerat ca unul din cei mai mari artişti ai secolului al XVIII-lea. Este în special cunoscut ca maestru al naturilor moarte, al scenelor de viaţă şi al portretelor, domenii în care talentul artistului s-a desfăşurat în toată splendoarea lui. Stilul lui Chardin este atât de personal, încât nu poate fi asociat unei anumite perioade strict delimitate. Artistul activează în Franţa în epoca rococo-ului, în acelaşi timp cu Watteau, Boucher şi Fragonard, opera lui însă se caracterizează prin simplitate şi realism subtil, care va iniţia un curent burghez în pictura franceză.

- 1721: Petru cel Mare s-a autoproclamat împărat (țar) al Rusiei.

- 1739: S-a născut Carl Ditters von Dittersdorf, compozitor şi violonist austriac (m. 1799)

- 1755: S-a născut (la Viena) regina Maria Antoaneta, soţia regelui francez Ludovic al XVI-lea; fiică a împăratului Francisc I şi a împărătesei Maria Tereza; nepopulară în Franţa din cauza frivolităţii şi a respingerii oricăror iniţiative de reformă (m.16.X.1793, ghilotinată, în timpul Revoluţiei franceze, după doi ani de temniţă)

- 1765: Împărăteasa Maria Tereza a ridicat Transilvania la statutul de „mare principat", provincie nesupusă altui regat. 

- 1784: A izbucnit marea Răscoală Ţărănească din Transilvania, condusă de Horea, Cloşca şi Crişan 

- 1785: Prima barca de salvare, construită de Lionel Lukin, a fost brevetată la Londra.

- 1815: S-a născut George Boole, matematician britanic, creatorul logicii matematice moderne. George Boole (d. 8 decembrie 1864) a fost matematician, logician şi filozof britanic. A fost creatorul logicii matematice moderne, al algebrei booleene, care, mai târziu, va sta la baza informaticii şi a realizării computerului.Biblioteca instituţiei University College Cork îi poartă numele.Există şi un crater lunar care este numit Boole.

- 1816: A murit Gheorghe Şincai, istoric, filolog, traducător, poet, reprezentant al Şcolii Ardelene. Spirit iluminist, a adus o contribuţie fundamentală în acţiunea de răspîndire a culturii în mediul rural din Transilvania şi a elaborat alături de Samuil Micu prima gramatică tiparită a limbii române: „Elementa linguae daco-romanae sive valachicae" (Viena, 1780) (n.28.02.1754)

 - 1854: A murit Anton Pann, poet, compozitor şi culegător de folclor (n.~1796, la Sliven/Bulgaria). Anton Pann (născut: Antonie Pantoleon-Petroveanu) (data naşterii incertă, între 1793-1797, Sliven, Imperiul Otoman, azi Bulgaria - d. Bucureşti) a fost un poet, compozitor de muzică religioasă, profesor de muzică religioasă, folclorist, literat, publicist, de origine aromân, presupus greşit ca fiind compozitor al muzicii imnului naţional al României.A fost supranumit de Mihai Eminescu „finul Pepelei, cel isteţ ca un proverb” în poemul Epigonii. Prin prescurtarea numelui de familie şi românizare va fi numit Anton Pann.

- 1864: Decret privind înfiinţarea Şcolii de Belle Arte din Bucureşti, înfiinţată din iniţiativa artiştilor Gheorghe Tattarascu şi Teodor Aman, a funcţionat în clădirea Monetăriei Statului până în 1912, când aceasta a fost demolată. 

- 1869, 2/14: S-a născut Iulia Hasdeu, poetă română de limbă franceză; fiica lui Bogdan Petriceicu Hasdeu; a publicat în timpul vieţii doar patru poezii; creaţia sa, scurtă, dar densă, scrisă în limba franceză, a fost publicată postum de tatăl său (m. 1888). A fost un copil supradotat; la opt ani neîmpliniţi Iulia a trecut examenele cumulate ale celor patru clase primare.La 11 ani, Iulia Hasdeu a absolvit Colegiul Naţional „Sfântul Sava”, iar în paralel a urmat cursurile Conservatorului de muzică din Bucureşti, a plecat la studii la Paris. A studiat la Sorbona, începând de la vârsta de 16 ani, uimindu-şi profesorii cu talentul său.La 29 septembrie 1888, Iulia Hasdeu a murit de tuberculoză, la vârsta de 19 ani, şi a fost înmormântată la Cimitirul Bellu. Tatăl Iuliei, foarte afectat de moartea ei, a construit, în memoria acesteia, un castel la Câmpina, cunoscut sub numele de Castelul Iulia Hasdeu.

- 1873: S-a născut Dimitrie Paciurea, sculptor român. Dimitrie Paciurea (n. Bucureşti - d. 14 iulie 1932, Bucureşti) a fost un sculptor român. Stilul său simbolic şi reprezentaţional contrastează puternic cu stilul simplificat până la esenţa pură al contemporanului şi conaţionalului său Constantin Brâncuşi.Născut în Bucureşti, a studiat aici între 1890 şi 1894, apoi la Paris (între 1896 şi 1900). Debutează în 1894 la Expoziţia artiştilor în viaţă, fiind apoi prezent la Saloanele Oficiale, la manifestările „Cercului artistic" şi ale „Tinerimii artistice".În 1919 se află printre membrii fondatori ai Societăţii „Arta română".Operele îi sunt prezentate în expoziţii personale în Bucureşti, în 1907, 1922 (împreună cu Cornel Medrea), 1930.A participat la expoziţii de artă românească deschise la München (1913), Bruxelles (1930) şi la Bienala de la Veneţia (1924).Începând din 1909 a fost profesor de sculptură la Şcoala Naţională de Arte Frumoase din Bucureşti.

- 1880: S-a născut istoricul american Theodor Riker; s-a aplecat asupra istoriei moderne a României: bun cunoscător al perioadei de dinaintea unirii Principatelor Române, precum şi al domniei lui Alexandru Ioan Cuza; membru corespondent străin al Academiei Române (1933) (m. 1952) 

- 1881: A aparut primul numar al revistei „Contemporanul”, una dintre cele mai vechi reviste ale spiritualitatii românesti

- 1892: S-a născut Paul Abraham, compozitor ungar (m. 1960)  

- 1894: Încoronarea ultimului ţar rus (1894–1917), Nikolai al II–lea Romanov (1868–1918). A sfârşit tragic, fiind executat, împreună cu familia sa, la 17 iulie 1918 

- 1900: A avut loc, la Teatrul Naţional Bucureşti, premiera operei „Petru Rareş” de Eduard Caudella, după o nuvela de N.Gane.Acţiunea se petrece în Moldova anului 1529. 

- 1901: In Piaţa Unirii din Iaşi a avut loc Tricentenarul morţii lui Mihai Viteazul, eveniment la care au participat delegaţii din toate provinciile româneşti. 

- 1906: S-a născut Luchino Visconti, regizor italian de film, reprezentant al neorealismului în cinematografie („Rocco şi fraţii săi”, „Nopţi albe”) (d.17.03.1976) 

- 1908: S-a născut Dimitrie Berea, pictor român (d. 1975) 

- 1911: S-a născut Odysseas Elytis, poet grec(„Orientări”, „Maria Nefeli”, „Soarele întâiul”). Odysseas Elytis (pseudonimul literar al lui Odysséas Alepoudhélis) (n.Heraklion, Creta - d. 18 martie 1996, Atena) este un scriitor, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în anul 1979.

- 1912: Se înfiinţează Comisia de atletism, alergări pe jos şi concursuri, parte din Federaţia Română a Societăţilor Sportive. Acea comisie este de fapt precursoarea Federaţiei Române de Atletism, a 19-a federaţie pe lista mondială 

- 1912: S-a născut lingvistul Gheorghe Ivănescu; specialist în istoria limbii române şi în lingvistica generală; membru corespondent al Academiei Române din 1965 (m. 1987)

 - 1913: S-a născut Burt Lancaster, actor american. A primit Premiul Oscar în 1960.Numele său întreg este Burton Stephen „Burt" Lancaster. S-a născut pe 2 noiembrie 1913 şi a decedat pe 20 octombrie 1994.Este binecunoscut publicului pentru fizicul său atletic şi zâmbetul cuceritor care l-au transformat într-un adevărat Don Juan al marelui ecran.I se spunea „Domnul muşchi şi dinţi", într-un sens ironic, pentru frumuseţea corporală şi a zâmbetului. Pe parcursul carierei sale însă a acceptat roluri care au contrazis imaginea sa de băiat frumos. În anii '50 şi-a abandonat imaginea sa de cuceritor şi a fost privit drept cel mai bun actor al generaţiei sale.

- 1916: S-a născut prozatorul Laurenţiu Fulga (pseudonimul lui Laurenţiu Ionescu) (m. 1984)

- 1917: S-a născut actriţa americano-canadiană Ann Rutherford (m. 2012) 

- 1920: S-a înfiinţat Societatea Compozitorilor Români; primul preşedinte - compozitorul George Enescu; în 1949 aceasta s-a transformat în Uniunea Compozitorilor din România. 

- 1928: S-a născut Liviu Ionescu, compozitor şi dirijor (m. 2000)

-1929:S-a născut Richard Taylor, fizician american de origine canadiană.Richard Edward Taylor (n. Medicine Hat, Alberta, Canada) este un fizician american de origine canadiană, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în 1990, împreună cu Henry Way Kendall şi Jerome Friedman, pentru cercetările de pionierat privind împrăştierea inelastică în profunzime a electronilor pe protoni şi neutroni legaţi, cercetări esenţiale pentru dezvoltarea modelului quarkurilor din fizica particulelor.

- 1930: Cel mai mare avion din lume, DO-X, a decolat din Germania spre Amsterdam într-un zbor de probă.

- 1932: S-a născut Melvin Schwartz, fizician american. Melvin Schwartz (n. New York, SUA — 28 august 2006, Twin Falls, Idaho, SUA) a fost un fizician evreu-american, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică, în 1988, împreună cu Leon Max Lederman şi Jack Steinberger, pentru metoda razei de neutrini şi demonstrarea structurii de dublet a leptonilor prin descoperirea neutrinului miuonic.

- 1937: Pe cele cinci turnuri al Kremlinului se aprind stele din rubin. 

- 1941: Postul Radio Iaşi a emis pentru prima oară la această dată, sub numele de Radio Moldova

- 1942: S-a născut Stefanie Powers, actriţă americană

- 1946: S-a născut dirijorul italian Giuseppe Sinopoli (m. 2001)

- 1946: A murit compozitorul Francisc Hubic (n. 1883)

- 1947:Ziaristul Howard Hughes face zborul de probă a celui mai mare hidroavion din lume, „Hercules", proprietatea şi realizarea lui. A fost unicul zbor al acestui gigantic hidroavion. 

- 1950:A murit George Bernard Shaw, dramaturg şi critic literar irlandez („Pygmalion”, „Sfânta Ioana”, „Candida”) ; Premiul Nobel pentru Literatură pe 1925. George Bernard Shaw (n. 26 iulie 1856, Dublin - d. Ayot Saint Lawrence) a fost un scriitor irlandez, laureat al premiului Nobel pentru literatură în 1925, considerat de unii critici ca unul din cei mai importanţi dramaturgi delimbă engleză de la William Shakespeare. Shaw s-a făcut cunoscut atât ca autor de piese de teatru, cât şi în calitate de critic de artă şi publicist politic.În opoziţie cu dramaturgia superficială a epocii, Bernard Shaw l-a luat ca model pe Ibsen, în care vedea pe unul dintre cei mai mari maeştri ai artei realiste. Dar spre deosebire deIbsen, al cărui teatru avea mai mult un caracter tragic, Shaw era înclinat spre umor şi satiră, creând situaţii care uimesc la început prin caracterul lor neobişnuit. Oricât de paradoxale ar fi însă, ele conţin, în fond, conflicte din viaţa reală, redate de autor cu multă fineţe.Shaw smulge măştile, dezvăluind contradicţiile flagrante ale vieţii. În majoritatea pieselor lui, problema este pusă şi rezolvată nu prin acţiune, ci prin replicile spirituale ale personajelor, care vorbesc deschis despre diferite aspecte din viaţa societăţii. Procedeul preferat al scriitorului este paradoxul. Sub masca unui bufon, el caută astfel să expună publicului adevăruri amare, îmbrăcându-le în forma unor paradoxuri pline de haz.

 - 1955: S-a născut actorul Răzvan Ionescu

- 1955:Cercetătorii americani Carlton-Schwerdt şi Schaffer obţin în formă cristalină virusul care provoacă poliomielita. 

-1956:URSS: Armata roşie (sovietică) reprimă sângeros protestul budapestanilor început în octombrie. Imre Nagy este arestat.

- 1960: A murit Dimitri Mitropoulos, dirijor, pianist şi compozitor american de origine greacă (n. 1896) 

- 1964: S-a născut chitaristul Valter Popa, membru al formaţiei „Iris"

-1966: A murit Peter Debye, fizician şi chimist olandez stabilit în SUA; contribuţii în fizica cristalelor; Premiul Nobel pentru Chimie pe 1936 (n. 1884)  

- 1967: Preşedintele american Lyndon B. Johnson ţine o reuniune secretă cu cei mai de seamă lideri naţionali (Bărbaţii Înţelepţi) cărora le cere sfatul în privinţa atitudinii de adoptat faţă de refuzul tinerilor de a se mai înrola, protestând astfel împotriva războiului din Vietnam. Cei prezenţi au ajuns la concluzia că opinia publică trebuie să primească rapoarte optimiste despre desfăşurarea războiului. 

- 1975: A murit Pier Paolo Pasolini, regizor, scenarist, scriitor, ziarist, teoretician şi critic de film italian (n. 1922)

- 1983: Martin Luther King Day: În Grădina Trandafirilor de la Casa Albă, preşedintele Ronald Reagan semnează legea care instituie o sărbătoare federală, care să fie celebrată an de an în a treia luni din ianuarie pentru comemorarea lui Martin Luther King 

- 1988: Prima propagare de worm pe Internet. 

- 1989: Jaguar este cumpărată de societatea Ford.

- 1991: Bartolomeu I devine Patriarh al Constantinopolului

- 1992: A murit Hal Roach, producător american de film, realizatorul celebrului cuplu „Stan şi Bran” (Stan Laurel şi Oliver Hardy) (n.1892)

- 1993: Camera Reprezentanţilor a SUA a votat în unanimitate pentru a acorda României clauza naţiunii celei mai favorizate (la 12.10.1993). Senatul american aproba şi el clauza (22.10.1993). La 2.11.1993, preşedintele SUA, Bill Clinton, a semnat textul Rezoluţiei comune a Camerei Reprezentanţilor şi a Senatului SUA privind ratificarea Acordului comercial între SUA şi România pe baza clauzei naţiunii celei mai favorizate 

- 1995: Adunarea Generală a ONU a adoptat, cu o largă majoritate de voturi, Rezoluţia privind asigurarea respectării egalităţii limbilor oficiale la Naţiunile Unite şi combaterea supremaţiei limbii engleze; Rezoluţia, care prevede respectarea multilingvismului la ONU, precizează că engleza, araba, chineza, spaniola, franceza şi rusa sunt atât limbi oficiale, cât şi limbi de lucru ale Adunării Generale şi ale Consiliului de Securitate ale ONU, iar franceza şi engleza sunt limbi de lucru ale Secretariatului Organizaţiei 

- 1998: A murit istoricul Ştefan Pascu; bogată şi variată activitate în domeniul istoriei medievale şi moderne a României; membru al Academiei Române (n. 1914)

- 2000: Primul echipaj de trei astronomi (2 ruşi şi un american) ajunge la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale.

- 2004: A murit, asasinat, Theo van Gogh, cineast şi scriitor olandez, realizatorul mai multor pelicule controversate (documentarul „0605") (n. 1957) 

- 2005: A murit Lena (Elena) Constante, artistă plastică (artă decorativă şi ilustraţie de carte) şi scriitoare (memorialistică de detenţie); arestată în 1948 sub acuzaţia falsă de complot, în „lotul Pătrăşcanu" (împreună cu Lucreţiu şi Elena Pătrăşcanu, cu soţul său, folcloristul Harry Brauner, cu filosoful Bellu Zilber ş.a.) (n. 1909) 

- 2007: A murit coregraful rus Igor Moiseev, fondatorul companiei de balet care îi poartă numele (n. 1906)

- 2009: A murit actorul spaniol José López Vázquez, considerat un simbol al cinematografiei iberice (n. 1922)

$$$

 Laurence Olivier şi Vivien Leigh, iubirea vieților duble  „Ăsta-i bărbatul cu care o să mă mărit” îi spune Vivien Leigh unei prietene. Se a...