&&&

 S-a întâmplat în 13 iunie1941: În noaptea de 12 spre 13 iunie au fost deportaţi din Basarabia şi Bucovina de Nord în Siberia peste 32.000 de români. După alipirea Basarabiei la Uniunea Sovietică, la începutul celui de-al Doilea Război Mondial, au demarat și represiunile asupra băștinașilor care aveau drept scop deznaționalizarea teritoriului rupt de la România.

În perioada 12-13 iunie 1941, istoricii aveau să noteze primul val de deportări organizat de puterea de la Moscova în Basarabia. Atunci, au fost obligați să-și părăsească locuințele cei mai înstăriți basarabeni, intelectualii și cei care ocupaseră posturi înalte pe timpul românilor, considerați a fi „elemente antisovietice”, care au fost duși în Siberia sau Kazahstan. Listele cu deportați au fost făcute de NKVD pe bază de delațiuni, ținându-se cont de pregătirea și activitatea capului familiei, de averea sa și de faptul că a colaborat cu administrația românească.

Operațiunea de deportare a început în noaptea de 12 spre 13 iunie 1941, la ora 2.30, și a cuprins teritoriile anexate de URSS de la România în iunie 1940.Urmau să fie ridicate 32.423 de persoane, dintre care 6.250 să fie arestate, iar restul 26.173 de persoane - deportate, inclusiv 5.033 de persoane arestate și alte 14.542 deportate din RSS Moldovenească. De obicei, o echipă formată din doi-trei militari înarmaţi şi un lucrător al securităţii (NKVD) bătea la geamul casei, în plină noapte, luând prin surprindere gospodarii. „Într-un sfert de oră să fiţi gata!” era ordinul care li se dădea oamenilor cuprinşi în spaimă de cele întâmplate, neînţelegând unde merg şi de ce. Deseori, printre cei care veneau să ridice oamenii se găsea şi binevoitorul sau binefăcătorul care a denunţat familia şi, astfel, ajuta NKVD-ul să depisteze elementele periculoase.

Deportaţilor le era permis să ia câte zece kg de fiecare persoană, numai că, de multe ori, tot ce era mai de preţ sau mai util în bagajele celor deportaţi le împărţeau între ei cei care i-au ridicat în miez de noapte. Îndată, erau urcaţi în camioane sau chiar – în unele sate – în căruţe, fiind duşi până la gara de trenuri.În staţiile de cale ferată, membrii fiecărei familii erau separaţi în felul următor: capii de familii într-o parte, tinerii peste 18 ani în altă parte, iar femeile cu copii mici şi bătrânii – aparte. A urmat îmbarcarea în vagoanele de marfă, câte 70-100 persoane, fără apă şi hrană. Pe vagoane scria: Tren cu muncitori români care au fugit din România, de sub jugul boierilor, ca să vină în raiul sovietic. Ieşiţi-le în cale cu flori! sau Emigranţi voluntari.

În Basarabia, 90 vagoane au pornit din staţia Taraclia, 44 vagoane – din staţia Basarabeasca, 44 vagoane – din staţia Căuşeni, 48 vagoane – din staţia Tighina, 187 vagoane – din staţia Chişinău, 48 vagoane – din staţia Ungheni, 83 vagoane – din staţia Ocniţa, 133 vagoane – din staţia Bălţi, 73 vagoane – din staţia Floreşti, 40 vagoane – din staţia Râbniţa, 38 vagoane – din staţia Bolgrad, 103 vagoane – din staţia Arţîz, 340 vagoane – din staţia Cernăuţi.

Drumul spre punctele de destinaţie a durat circa două-trei săptămâni. Condiţiile erau îngrozitoare. În plină vară, ei duceau lipsă de apă potabilă, fiecăruia revenindu-i doar câte 200 de grame de apă pe zi, iar de mâncare li se dădea doar peşte sărat. La fiecare oprire a trenului, în câmp se aruncau cadavre, care, fie că erau îngropate sumar, fie că erau lăsate ca hrană animalelor.Pe parcursul drumului, deportaţilor nu le-a fost acordată nici o asistenţă sau consultaţie medicală. Astfel, în vagoanele murdare şi fără asigurarea celor mai elementare condiţii sanitare s-au răspândit diverse boli infecţioase şi mulţi suferinzi au decedat din această cauză. La unele gări, câtorva persoane li se permitea să iasă pentru câteva minute afară, la aer curat. Cineva era trimis după apă potabilă. 

În cazul tentativelor de evadare, imediat se dădea ordinul de împuşcare, astfel că nu era nicio posibilitate reală de a scăpa din acel tren al morţii.Dintr-un raport fragmentar al GULAG-ului din lunile septembrie-octombrie 1941 aflăm că, în toamna acelui an, deportaţii din RSSM au fost amplasaţi în RSS Kazahă (9.954 persoane), RASS Komi (352), regiunile Omsk (6.085), Novosibirsk (5.787) şi Krasnoiarsk (470).În Kazahstan, deportaţii din RSSM se aflau în regiunile Aktiubinsk (6.195 persoane), Kîzîl-Ordînsk (1.024) şi Kazahstanul de Sud (2.735), iar în regiunea Omsk erau dispersaţi în 41 de raioane.

Viaţa deportaţilor era grea. Lipsurile materiale erau accentuate şi de lipsa hranei spirituale. Deservirea aşezărilor speciale cu produse alimentare şi de primă necesitate se făcea destul de prost şi deportații erau nevoiți să facă schimb cu populaţia locală: pentru pâine sau cartofi se cedau costume din ţesătură calitativă, covoare, perne, bijuterii, obiecte preţioase etc. Pentru a-și putea hrăni copiii, adulții făceau eforturi colosale. Copiii lucrau de mici. Faptul că URSS era în război şi suporta mari greutăţi economice se resimţea foarte mult asupra condiţiilor lor de trai. Foametea, lipsurile, înjosirile şi frica pentru viitor erau omniprezente. Credinţa strămoşească, păstrată în sufletele întristate ale deportaţilor, îi ajuta şi le dădea puteri pentru a suporta chinurile şi a spera la revenirea acasă.

Datele statistice arată că din numărul celor deportaţi doar jumătate a revenit acasă, dar puţini oameni au reuşit să se reintegreze în societate. Cei deportaţi în Siberia sau Kazahstan, de la copil la bătrân, erau repartizaţi la muncă în întreprinderile industriei silvice, în sovhozuri şi în cooperative meşteşugăreşti. Pentru munca depusă nu erau remuneraţi echitabil, ci li se achita doar un minimum necesar pentru trai.

Surse:

Vasile Soare, Românii din Kazahstan – de la primele strămutări până astăzi. Valurile de deportări staliniste din Basarabia şi Bucovina în Şcoala Memoriei 2010, editor Traian Călin Uba, Fundaţia Academia Civică, 2011

http://deportari.md

http://www.memorialsighet.ro/12-13-iunie-1941-primul-val-de-deportari-din-basarabia-si-nordul-bucovinei-siberia-si-kazahstan/

https://www.rfi.ro/politica-87669-75-de-ani-de-la-primul-val-de-deportari-din-basarabia-reportaj-audio

https://prezi.com/rup6v_bah2s7/primul-val-de-deportari-din-basarabia-si-nord ul-bucovinei-/

&&&

 S-a întâmplat în 13 iunie 1983: La această dată, sonda spaţială Pioneer 10 devenea primul obiect artificial care a părăsit Sistemul Solar. Pioneer 10 este o navă spațială lansată la 3 martie 1972 de NASA. Aceasta este destinată în primul rând studierii planetei Jupiter, totodată fiind și prima navă spațială care a zburat în apropierea de Jupiter și a realizat fotografii ale planetei. Nava geamănă, Pioneer 11, a cercetat planeta Saturn.

În 1973, Pioneer 10 pentru prima dată a traversat centura de asteroizi și a examinat doi asteroizi apropiați, după care a descoperit centura de praf mai aproape de Jupiter. Nava a trecut la o distanță de 132 de mii de km de Jupiter la 4 decembrie 1973. Au fost obținute date despre compoziția atmosferei lui Jupiter, a fost calculată masa și câmpul magnetic al planetei, s-a constatat de asemenea că fluxul de căldură totală de pe planetă este de 2,5 ori mai mare decât energia primită de la Soare. Pioneer 10 a permis de asemena specificarea densității celor mai mari 4 sateliți galileeni.

La inițiativa lui Carl Sagan, Pioneer 10 și Pioneer 11 transportă câte o placă din aluminiu anodizat cu aur (152 și 229 mm). Plăcile Pioneer conțin un mesaj pictural, în eventualitatea că navele Pioneer vor fi interceptate de forme de viață extraterestră. Plăcuțele prezintă nudurile unui om de sex masculin și feminin, împreună cu mai multe simboluri care sunt concepute pentru a furniza informații despre originea navei spațiale. La 21 octombrie 2012, nava se depărta de Soare cu o viteză medie de aproximativ 12,046 km/s, sau 2,54 UA, ceea ce este suficient pentru a ieși în spațiul interstelar. Distanța de la Soare fiind de aproximativ 106.960 UA sau 160,01 miliarde km...

Surse:

https://www.mediafax.ro/stiinta-sanatate/cronologie-marile-premiere-din-domeniul-explorarii-spatiale-exceptand-misiunile-cu-echipaj-uman-13532019

https://www.roportal.ro/articole/despre/sonda_spatiala_pioneer_10_141/

https://tendintein.ro/pioneer-10/

https://www.curentul.info/special/o-forta-necunoscuta-franeaza-sondele-pioneer-10-si-pion eer-11/

&&&

 S-a întâmplat în 13 iunie1990, 13-15: Începea și avea loc o „încercare de forţă” între guvern şi opoziţie în legătură cu evacuarea Pieţei Universităţii din Bucureşti...Dimineața zilei de 13 iunie a reprezentat momentul declanșator al celor mai sângeroase evenimente din istoria românilor pe timp de pace. În dimineața zilei de 13 iunie 1990, pe la ora 3-4 dimineața, forțele de ordine au distrus corturile celor aflați în Piață și au făcut arestări. Cordoanele de trupe antitero au fost rupte de manifestanți. În jurul orei 9.00, mai multe grupuri de muncitori de la IMGB au sosit în Piața Universității scandând lozincile: „IMGB face ordine!" și „Moarte intelectualilor!", „Noi muncim, nu gândim!". Aceste grupuri s-au retras ulterior și au defluit spre o altă zonă. 

Pe strada paralelă cu Institutul de Arhitectură, două cordoane de trupe au încercat să protejeze un obiectiv format prin încercuirea Pieței cu autobuzele din dotarea Poliției. La îndemnul unor tineri atmosfera s-a încins până în momentul când a izbucnit un conflict direct, iar trupele de intervenţie au atacat mulțimea. Aceasta a reacționat răsturnând o autoutilitară marca TV de culoare albastră, din rezervorul mașinii a fost furată benzina, cu care s-au confecționat cocktailuri Molotov. Aceleași persoane au rupt pietre din caldarâm pe care le-au folosit drept proiectile. 

Autobuzele s-au aprins, iar după eveniment TVR a lansat versiunea oficială că au fost incendiate, existând o înregistrare a generalului Mihai Chițac în care acesta dădea ordin ca autobuzele să fie aprinse chiar de Poliție. În scurtă vreme, nori groși de fum negru au acoperit Piața. Pe tot parcursul zilei au avut loc confruntări violente între manifestanți și forțele de poliție; au fost incendiate autobuzele poliției, sediile Poliției Capitalei, Ministerului de Interne și SRI. La televiziune se citește un comunicat al președintelui Ion Iliescu, în care se afirmă: „Chemăm toate forțele conștiente și responsabile să se adune în jurul clădirii guvernului și televiziunii pentru a curma încercările de forță ale acestor grupuri extremiste, pentru a apăra democrația atât de greu cucerită”. În seara zilei de 13 iunie, trei garnituri de tren pline cu mineri au plecat din Petroșani spre București, iar un alt tren a plecat a doua zi din gara Motru spre București. Ajunși în Gara de Nord la ora 4 dimineaţa, pe 14 iunie, minerii conduși de Miron Cozma au fost orientați spre punctele nevralgice ale Capitalei. Un grup foarte mare a ocupat Piața Universității, unde au pretins că refac rondurile de flori distruse de corturile manifestanților, pe platoul din fața Teatrului Național. Imediat au pătruns în incinta Facultății de Geologie, unde au ocupat balconul, simbolul libertății de opinie și au devastat o colecție unică în Europa de flori de mină și zăcăminte geologice ca și sediul Ligii Studenților. 

O soartă asemănătoare au avut și Facultatea de Litere și cea de Matematică, dar și Institutul de Arhitectură Ion Mincu. Numeroși profesori au fost bătuți, între ei se numără și profesorii de lingvistică Grigore Brâncuș și Petru Creția, acesta fiind agresat de indivizi care se aflau în posesia fotografiei sale. În zonă, minerii au mai devastat sediile PNȚCD și ale PNL, unde au pretins că au descoperit valută falsă și arme și de unde au furat tot ce se putea fura, inclusiv o stație radio și aparate de birotică.

Liderul studenților, Marian Munteanu, a fost bătut și aruncat apoi în fântâna de la Universitate. Alți lideri au avut o soartă asemănătoare. Un alt grup a ocupat Televiziunea română, autointitulată liberă. În câteva ore, Bucureștiul era complet „pacificat” și haosul a coborât pe străzile unde puterea era deținută de aceste veritabile grupări paramilitare, care colaborau cu Poliția și SRI. Toți intelectualii, persoanele cu barbă, cei îmbrăcați cu haine fistichii au fost bătuti, arestați, urcați în dubele Poliției și interogați la o unitate din Măgurele.

La orele prânzului zilei de 15 iunie, minerii au fost urcați în autobuze și transportați la complexul expozițional Romexpo, unde șeful statului, președintele ales recent Ion Iliescu le-a mulțumit pentru acțiunea lor vitejească prin care au salvat democrația din România. Discursul său a fost întâmpinat cu urale. Imediat după aceasta au fost conduși la trenurile care îi așteptau în Gara de Nord, și transportați în Valea Jiului.

Numărul victimelor este controversat. Oficial, conform evidenței de la comisiile parlamentare de anchetă, numărul răniților este de 746 iar numărul morților este de șase: patru morți prin împușcare, un decedat în urma unui infarct și o persoană înjunghiată. Viorel Ene, președintele „Asociației Victimelor Mineriadelor”, a declarat că „Există documente, mărturii ale medicilor, ale oamenilor de la cimitirele Domnești și Străulești. Cu toate că am afirmat tot timpul că cifra reală a morților este de peste o sută, nimeni nu ne-a contrazis până în prezent și nu a existat nicio poziție oficială împotrivă”. 

În plan intern, mineriada din iunie 1990 a reprezentat o perioadă de lipsă a libertății presei prin prezentarea unilaterală la unica televiziune din acea vreme (doar din punctul de vedere al puterii FSN), împiedicarea prin amenințare a apariției ziarului România Liberă. Sediile partidelor de opoziție au fost devastate. Puterea FSN nu a reușit să genereze probe cu care vreuna din persoanele arestate să fie condamnată în justiție. Acționând ca o forță independentă de stat minerii s-au substituit forțelor de ordine și implicit au subminat statul, iar consecința a fost acțiunea împotriva statului în următoarele trei mineriade (împotriva guvernului Petre Roman în septembrie 1991 și a guvernului Radu Vasile în ianuarie 1999 și februarie 1999). 

Efectele în plan extern au fost catastrofale, România a fost exclusă de la orice finanțare a organismelor internaționale și a fost întrerupt acordul de asistență cu FMI. Mii și mii de tineri au plecat din țară. Foarte lent, efectele acestea au fost îndepărtate iar încrederea Occidentului, care părea pierdută definitiv, a fost reclădită și România a devenit membru al NATO și al Uniunii Europene. Cu toate acestea, deși au trecut aproape 30 de ani de la evenimente, dosarul mineriadelor e departe de a fi finalizat,

Surse:

http://www.ziaristionline.ro/2016/06/13/mineriada-din-13-15-iunie-1990-marturii-documente-fotografii-video/

https://stirileprotv.ro/exclusiv/exclusiv-online/mineriada-din-13-15-iunie-1990-vezi-aici-o-scurta-istorie-a-evenimentelor.html

https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/puterea-neocomunista-si-mineriada-din-iunie-1990

https://republica.ro/13-15-iunie-1990-prima-data-dupa-revolutie-cand-partidul-a-asmutit-poporul-impotriva-popo rului-galerie

&&&

 S-a întâmplat în 13 iunie…

- 1456: A fost menţionat pentru prima dată în documentele din Moldova „slugerul", dregător ce avea în grijă aprovizionarea cu alimente a curţii domneşti.

- 1801: A fost inaugurat, la Viena, „Theater an der Wien"

- 1817: A fost promulgat primul cod civil din Moldova întocmit din porunca lui Scarlat Vodă Callimachi – „Condica lui Calimah”.

- 1831: S-a născut James Clerk Maxwell, fizician (d. 1879)James Clerk Maxwell a fost un fizician scoţian, autorul unui set de ecuaţii care descriu legile de bază ale electrotehnicii.

- 1833: S-a născut Ioan Micu Moldovan, prelat și om de cultură ce a desfăşurat o intensă activitate pentru emanciparea românilor ardeleni; a fost membru al Societăţii Academice Române, membru fondator şi preşedinte al ASTREI, membru fondator al Partidului Naţional Român din Transilvania (m. 7/21.09.1915) 

- 1865: S-a născut William Butler Yeats, poet şi dramaturg irlandez; Premiul Nobel pentru Literatură pe 1923 (m. 1939) („Scara in spirala si alte poeme”).A fost preocupat de moştenirea culturală naţională irlandeză şi identitatea celtică.William Butler Yeats (n. Sandymount - d. 29 ianuarie 1939), una dintre cele mai importante figuri al literaturii secolului XX, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în 1923.

- 1870: S-a născut Jules Bordet, imunolog şi microbiolog belgian, laureat al Premiului Nobel (d. 1961)

- 1888: S-a născut scriitorul portughez Fernando Pessoa. Fernando António Nogueira Pessoa (n. Lisabona, Portugalia — d. 30 noiembrie 1935 Lisabona), cunoscut mai ales ca Fernando Pessoa, a fost un poet, eseist şi scriitor portughez modern, reprezentant al modernismului lusitan.Este considerat unul din cei mai importanţi poeţi portughezi din toate timpurile, valoarea lui fiind comparată cu cel al lui Camões. Criticul britanic Harold Bloom, în cartea sa The Western Canon (Canoanele vestului), afirma despre Pessoa că, alături de Pablo Neruda, este cel mai reprezentativ poet al secolului XX.Aşa cum spune şi Octavio Paz, poetul nu are biografie. Biografia lui este opera. Secretul lui, de altfel, e scris chiar în numele pe care-l poartă: Pessoa înseamnă „persoană” în portugheză şi vine de la persona, masca poeţilor romani.

- 1899: S-a născut Carlos Chávez, compozitor, muzicolog şi dirijor mexican (m. 1978)

- 1901: S-a născut Jean Prévost, scriitor, publicist şi critic literar francez (m. 1944)

- 1909: S-a născut Eugen A. Pora, zoolog ecofiziolog (cercetări de fiziologie animală comparată şi ecologică) şi oceanograf; membru titular al Academiei Române din 1963. Eugen A. Pora (n. Buneşti, Braşov - d. 28 octombrie 1981, Cluj-Napoca) a fost un zoolog, ecofiziolog şi oceanograf român, membru titular al Academiei Române. Este absolvent al Facultăţii de Știinţe din Cluj în 1932, cu o specializare la Sorbona şi un doctorat în ştiinţe naturale în 1938. Până în 1945 a fost cadru didactic la Universitatea din Iaşi, apoi se mută la Cluj, la Facultatea de biologie-geografie-geologie (catedra de Fiziologia animalelor). În anul1948 devine membru corespondent al Academiei Române, iar activ din 1963.În 1962 a participat la expediţia vasului sovietic „Viteaz” în Oceanul Indian, ulterior publicând un volum pe această temă (în 1964).

- 1909: A murit Gheorghe I. Lahovary, inginer şi scriitor; membru de onoare al Academiei Române din 1901 (n. 1838).

- 1910: S-a născut Gonzalo Torrente Ballester, romancier, eseist, dramaturg şi critic literar spaniol (m. 1999)

- 1911:S-a născut fizicianul american Luis Walter Alvarez; a construit primul accelerator liniar de protoni; Premiul Nobel pentru Fizică pe 1968.Luis Walter Alvarez (n. San Francisco, California; m.1 septembrie 1988, Berkeley, California) a fost un fizician american. Alvarez a primit în anul 1968Premiul Nobel pentru Fizică pentru contribuţia sa în domeniul fizicii particulelor.Alvarez a dovedit în anul 1937 captura electronilor, prezisă de Hideki Yukava în anul 1935.În 1939 a găsit împreună cu Felix Bloch momentul magnetic al neutronului.Pe timpul celui de-al Doilea Război Mondial a lucrat la dezvoltarea bombei nucleare şi a radarului. Din 1945 a fost profesor la Universitatea din Berkeley, California.În anul 1961 a descoperit mezonii omega.

- 1911: Prima reprezentaţie, la teatrul Chatelet din Paris, a baletului „Petruşka – scene burleşti în patru tablouri", de I. Stravinsky. În rolurile principale au fost celebrii dansatori Nijinski şi Karsavina

- 1912: S-a născut Hector de Saint-Denys Garneau, poet si pictor canadian

- 1926: S-a născut Paul Miron, poet, prozator, dramaturg şi filolog, specializat mai ales în lexicologie şi stilistică; a realizat numeroase traduceri din limba germană în română şi invers; după război a emigrat şi s-a stabilit în RFG; a înfiinţat lectorate de limbă română la Koln (1952), Bonn (1954) şi Freiburg im Bresgau (1964); fondator şi animator al Societăţii Culturale Deutsch-Rumanische Studienvereinigung M. Eminescu (1976) (m. 2008)

- 1929: A murit chimistul francez Charles Moreau; lucrări de chimie organică; cercetări asupra apelor minerale; prieten apropiat al poporului român, a încurajat mişcarea ştiinţifică din România; membru de onoare străin al Academiei Române din 1925 (n. 1863)

- 1930: Al doilea guvern condus de Iuliu Maniu (13 iunie - 8 octombrie 1930); demisia primului guvern Iuliu Maniu (10 noiembrie 1928 - 7 iunie 1930) a fost determinată de refuzul lui Maniu de a accepta instaurarea ca rege a lui Carol al II-lea, care, în 1925, renunţase de bunavoie la drepturile succesorale

- 1932: Înfiinţarea Institutului de Biooceanografie de la Constanţa, de către Grigore Antipa; cu cele două rezervaţii şi staţiuni de cercetări, cea de la Agigea şi cea de la capul Caliacra (prima este azi departe de mare, iar rezervaţia a fost distrusă, a doua este în ruine, dar rezervaţia mai există), institutul a fost transformat în 1949 în Staţiunea de Cercetări Maritime şi Proiectări Piscicole, înglobată în 1970 în Institutul Român de Cercetări Marine 

- 1940: A murit George Fitzmaurice, regizor de film american de origine franceză (n. 1885)

- 1941: În noaptea de 12 spre 13 iunie au fost deportaţi din Basarabia şi Bucovina de Nord în Siberia peste 31.000 locuitori.

- 1942: S-a născut economistul Gheorghe Zaman, specialist în probleme de eficienţă economică; membru corespondent al Academiei Române din 2001 

- 1944: Hitler lanseaza rachetele ghidate V1 asupra Londrei.V-1 (germană Vergeltungswaffe-1, însemnând „armă de răzbunare-1”) a fost prima rachetă ghidată folosită în război şi strămoşul rachetelor de croazieră moderne.

- 1944: S-a născut Ban Ki-moon, om politic sud-coreean; secretar general al Organizaţiei Naţiunilor Unite din 1.I.2007; îi succede diplomatului ghanez Kofi Annan (care a condus ONU de la 1.I.1997)

- 1951: S-a născut saxofonistul francez Daniel Kientzy

- 1960: A murit muzicologul Emil Ciomac (n. 1890)

- 1962: A murit Sir Eugene Goossens, dirijor şi compozitor american de origine engleză (n. 1893) 

- 1972: A murit Nicolae Tăutu, poet, prozator şi dramaturg (n. 1920). Nicolae Tăutu (n. 24 noiembrie 1919) a fost un prozator, poet şi jurnalist militar român, care a ajuns la gradul de colonel. 

- 1979: A murit scriitorul rus Anatolie Kuzneţov (n. 1929)

- 1983: Sonda spaţială Pioneer 10 devine primul obiect artificial care a părăsit Sistemul Solar.Pioneer 10 este cunoscută şi pentru faptul că„transportă” o placă aurită pe care sunt gravate câteva simboluri ale planetei de origine, Terra.

- 1984: A murit (la Roma) chimistul Giorgio Ugo Augosto Ostrogovich; în paralel cu activitatea didactică (la Cluj şi Timişoara), a făcut numeroase studii teoretice şi experimentale în diverse domenii ale chimiei organice; membru corespondent al Academiei Române din 1974 (n. 1904)

- 1986: A murit clarinetistul american Benny Goodman, cunoscut interpret de jazz (n. 1909). 

- 1987: A murit actriţa americană de film Geraldine Page (n. 1924) 

- 1990, 13-15: Încercare de forţă între Guvern şi Opoziţie în legătură cu evacuarea Pieţei Universităţii din Bucureşti; sunt atacate şi incendiate sediile Ministerului de Interne, Direcţiei de Poliţie şi Televiziunii Române; sosiţi în Bucureşti în sprijinul Guvernului, mineri din Valea Jiului curmă aceste acţiuni, dar comit excese împotriva unor sedii de partide şi instituţii, precum şi împotriva unor persoane (prima mineriadă); evenimentele aveau să intre în cronica social-politică românească sub denumirea de „evenimentele din 13-15 iunie" şi au afectat grav percepţia României în lume. La 22.IV.1990, după un miting electoral al PNŢCD (înaintea alegerilor generale din 20 mai), o parte dintre manifestanţi s-au baricadat în Piaţa Universităţii (unul dintre locurile-simbol ale Revoluţiei anticomuniste din decembrie 1989), blocând (până la 13 iunie) circulaţia pe cele două artere principale ce străbat această zonă centrală a Capitalei; acţiunea a căpătat denumirea de „fenomenul Piaţa Universităţii"

- 1995: A murit cărturarul Aurel Răuţă, stabilit în Spania, la începutul anilor '40 ai secolului XX; docent de filologie romanică (inclusiv limba română) la Universitatea din Salamanca, s-a numărat printre fondatorii Asociaţiei culturale hispano-române din acest oraş, ca şi printre cei ai Fundaţiei Culturale Române din Madrid; animator al vieţii culturale româneşti din exil; organizator al unor colocvii şi congrese ştiinţifice (n. 1912)

- 1997: A murit compozitorul Claudiu Negulescu (n. 1929) 

- 1998: A murit navigatorul francez Eric Tabarly, celebru pentru calatoriile sale in jurul lumii. Este cunoscut drept „părintele yachtingului francez”  

- 2002: A murit Gheorghe Bulgăr, filolog, autor de dicţionare şi istoric literar (n. 1920) A fost profesor la Universitatea Sorbona - 1965-1967, Universitatea Lyon 1978-1980 şi Universitatea Bordeaux 1988-1990.

- 2002: A murit Horia Stanca, cronicar dramatic, memorialist şi traducător; este arestat în 1952 (pentru activitate de presă îndreptată împotriva comunismului) şi condamnat la trei ani de muncă silnică, pe care-i ispăşeşte la Jilava şi la Canalul Dunăre-Marea Neagră (n. 1909) 

- 2003: A fost publicată in Monitorul Oficial Hotărârea de Guvern prin care se infiinţa Institutul Naţional pentru Memoria Exilului Românesc, inaugurat la 22.12.2003. 

- 2005: A murit poetul portughez Eugenio de Andrade. Eugénio de Andrade (n. 19 ianuarie 1923, Fundão —d. Porto) pe numele său adevărat José Fontinhas Rato, a fost un poet portughez. În 2001 a câştigat Premiul Camões pentru activitatea sa literară. Este unul dintre cei mai importanţi poeţi lirici din literatura portugheză. El este ma rele poet al dragostei vremurilor noastre.

&&&

 Într-o zi, Dumnezeu îl cheamă pe Adam şi-i spune:

– Am să-ţi dau două veşti: una bună şi una rea. Cu care să încep?

– Păi, spune-o pe aia bună, zice Adam.

– Am două organe noi pentru tine, spune Dumnezeu. Unul este cel numit “creier”. Te va face inteligent, vei putea crea lucruri noi şi vei putea întreţine o conversaţie cu Eva. Cel de-al doilea organ, numit “penis” îţi va permite să reproduci forme inteligente de viaţă şi astfel să populezi planeta. Eva va fi foarte fericită că tu ai acum acest organ ce o va face să aibă copii.

Adam, foarte încântat, exclamă:

– Darurile pe care mi le faci sunt fantastice. Ce veste rea ai putea să-mi dai?

Dumnezeu se uită la Adam cu părere de rău şi spune:

– Problema este că, atunci când te-am creat, ti-am dat sânge cât să-l pompezi doar în unul din aceste organe, deci poţi să le folosesti doar p e rând.

&&&

 S-a întâmplat în 12 iunie1667: La această dată a fost realizată prima transfuzie de sânge (dar cu sânge de oaie, cu efect negativ asupra pacientului); transfuzia a fost realizată de Jean-Baptiste Denis (1640-1704), medicul personal al regelui francez Ludovic al XIV-lea. Unele surse indică data de 14 iunie, iar altele 12 iunie.Transfuzia sanguină constituie un mijloc terapeutic important care are drept scop înlocuirea sângelui sau a unei componente sanguine care este deficitară la un moment dat. Practica transfuzională a cunoscut schimbări importante în ultimii ani, acestea vizând atât tehnica de prelevare a sângelui şi echipamentele de prelucrare şi stocare, cât şi utilizarea cu precădere a produselor selective. 

Ca orice tehnică terapeutică, transfuzia sanguină trebuie să respecte anumite reguli şi principii precise, dar cu toate acestea pot să apară efectesecundare care nu sunt încă în întregime stăpânite. Conştientizarea de către medici şi pacienţi deopotrivă a riscurilor legate de transfuzie a determinat o scădere globală a utilizării sângelui, opţiunea pentru hemoterapie fiind luată în considerare doar atunci când beneficiile transfuziei sunt superioare riscurilor inerente

În 1667, lui Jean-Baptiste Denis, un renumit medic de la curtea regelui Franţei Ludovic al XIV-lea, i s-a adus un nebun violent pe nume Antoine Mauroy. Denis deţinea „tratamentul“ ideal pentru vindecarea nebuniei lui Mauroy: o transfuzie de sânge de viţel, care urma să aibă, după părerea lui, un efect calmant asupra pacientului său. Însă pentru Mauroy lucrurile n-au mers bine. Este adevărat că, după a doua transfuzie, starea sănătăţii lui s-a îmbunătăţit. Dar, la scurt timp după aceea, francezul a făcut din nou o criză şi, nu peste mult timp, a murit. Chiar dacă mai târziu s-a stabilit că Mauroy murise în realitate din cauză că fusese otrăvit cu arsenic, experimentele lui Denis cu sânge de animal au dat naştere la controverse aprige în Franţa. În cele din urmă, în 1670, acest tip de tratament a fost interzis. Cu timpul, parlamentul englez şi chiar papa au interzis şi ei tratamentul. În următorii 150 de ani, transfuzia de sânge a fost dată uitării. În secolul al XIX-lea, transfuzia de sânge a revenit în atenţia specialiştilor. Cel care s-a aflat în fruntea acestei relansări a transfuziei a fost obstetricianul englez James Blundell. Dispunând de tehnici mai bune şi de instrumente perfecţionate — şi accentuând faptul că trebuie folosit numai sânge uman —, Blundell a adus transfuzia de sânge din nou în atenţia opiniei publice.

Însă, în 1873, medicul polonez F. Gesellius a frânat puţin această relansare cu o descoperire înspăimântătoare: mai mult de jumătate dintre persoanele cărora li se făcuse transfuzie muriseră. Aflând acest lucru, unii medici renumiţi au început să critice tratamentul. Popularitatea transfuziei a scăzut din nou. Apoi, în 1878, medicul francez Georges Hayem a obţinut o soluţie salină, care, după părerea lui, putea fi folosită ca înlocuitor. Spre deosebire de sânge, această soluţie salină nu avea efecte secundare, nu ducea la formarea de cheaguri şi se putea transporta cu uşurinţă. După cum probabil vă imaginaţi, soluţia salină a lui Hayem a început să fie folosită pe scară largă. În mod ciudat însă, sângele a început să fie privit din nou într-o lumină favorabilă. De ce? În 1900, patologul austriac Karl Landsteiner a descoperit grupele sanguine; în plus, a constatat că grupele sanguine nu sunt întotdeauna compatibile unele cu altele. Nu era de mirare că atât de multe transfuzii efectuate în trecut cauzaseră tragedii! Acum lucrurile puteau sta altfel: nu trebuia decât să se verifice dacă grupa sanguină a donatorului era compatibilă cu cea a celui care primea sânge. 

Cu aceste noi cunoştinţe, medicii şi-au recăpătat încrederea în transfuzii — exact la timp pentru a face faţă primului război mondial. În timpul primului război mondial, militarilor răniţi li s-a transfuzat sânge fără nici o reţinere. Bineînţeles, sângele se coagulează rapid, iar în trecut era aproape imposibil să se transporte sânge pe câmpul de luptă. Însă, la începutul secolului al XX-lea, dr. Richard Lewisohn, de la Spitalul Mount Sinai din New York, a testat cu succes un anticoagulant numit citrat de sodiu. Această realizare extraordinară a fost considerată de unii medici un adevărat miracol. „Era ca şi cum s-ar fi reuşit să se oprească soarele în loc“, a scris dr. Bertram M. Bernheim, un eminent medic din acea vreme.

În timpul celui de-al doilea război mondial, sângele a fost tot mai solicitat. Opinia publică era bombardată de lozinci de genul „Donează sânge acum“, „Sângele tău îl poate salva“ şi „El a donat sânge. Vei dona şi tu?“.În faţa acestui apel lansat, mulţi au reacţionat donând sânge. În timpul celui de-al doilea război mondial, în Statele Unite s-au donat 13.000.000 de unităţi de sânge. S-a estimat că în Londra s-au adunat şi s-au distribuit peste 260.000 de litri de sânge. Bineînţeles, transfuzia de sânge a implicat o mulţime de riscuri, aşa cum avea să se înţeleagă în mod clar nu peste mult timp.

După cel de-al doilea război mondial, datorită marilor progrese înregistrate în medicină s-au putut efectua anumite intervenţii chirurgicale care înainte erau de neconceput. Ca urmare, s-a dezvoltat o industrie mondială (cu profituri anuale de multe miliarde de dolari) care furniza sânge pentru transfuzii, pe care medicii începuseră să le considere o procedură standard în chirurgie.Însă nu peste mult timp aveau să se audă voci care îşi exprimau îngrijorarea în legătură cu bolile transmise prin transfuzie. De exemplu, în timpul războiului din Coreea, aproape 22% dintre cei cărora li s-au făcut transfuzii cu plasmă s-au îmbolnăvit de o formă de hepatită — de aproape trei ori mai mulţi decât cei care au contractat o formă de hepatită în cel de-al doilea război mondial. 

Prin anii ’70, centrele americane pentru controlul bolilor au estimat că numărul celor care mureau în fiecare an din cauza hepatitelor transmise prin transfuzii era de 3 500. Alţii afirmă că cifra era de zece ori mai mare. Graţie unor metode de testare a sângelui mai eficiente şi a unei alegeri mai atente a donatorilor, numărul cazurilor de hepatită B a scăzut. Dar a apărut un nou tip de virus, în unele cazuri mortal, — hepatita C —, care a făcut mari ravagii. S-a estimat că patru milioane de americani au contractat acest virus, sute de mii dintre ei prin transfuzii de sânge. Este adevărat, testele minuţioase au redus în cele din urmă numărul cazurilor de hepatită C. Totuşi unii se tem că vor apărea alte pericole şi că nu vor fi înţelese decât atunci când va fi prea târziu.

Surse:

http://doneazasange.ro/putina-istorie/

https://slideplayer.com/slide/8831669/

https://www.scribd.com/doc/57462457/Curs-Transfuzie-Final

http://www.imparte.ro/Cum-sa-donezi-inteligent/Transfuzia-sanguina-Ist oric-74.html

&&&

 S-a întâmplat în 12 iunie1877, 12/24: La această dată, avea loc adoptarea legii pentru emisiunea biletelor ipotecare, garantate de bunurile imobiliare ale statului, prima hârtie-monedă din România, având drept scop procurarea mijloacelor băneşti în vederea finanţării Războiului de independenţă. Unele surse indică data de 10 iunie ca fiind data adoptării acestei legi.

Primele însemne monetare de hârtie româneşti au fost biletele ipotecare, cu valorile nominale de 5 lei, 10 lei, 20 de lei, 50 de lei, 100 de lei şi 500 de lei. După primii ani de domnie ai regelui Carol I, economia românească începea să meargă bine, dar odată cu izbucnirea războiului ruso-turc, la care a luat parte şi România, Guvernul Brătianu a dispus să emită bilete ipotecare până la suma de 30 milioane lei. Pe 4 iunie 1877, proiectul de lege pentru emiterea biletelor ipotecare a fost votat în Senat, iar câteva zile mai târziu, în Adunarea Deputaţilor, sub următoarea formulă: „Ministerul de Finanţe este autorizat a emite bilete ipotecare până la suma de 30 milioane lei. Aceste bilete vor fi la purtător, ele vor avea cursul obligatoriu şi se vor primi în plată de toate casele publice cu valoarea lor al pari. Ele se vor retrage din circulaţiune într-un timp determinat, când atunci li se vor socoti zece la sută peste valoarea lor nominală”.  

Biletele ipotecare au fost emise în bucăţi de 5, 10, 20, 50, 100 şi 500 de lei, fiind fabricate în aceleaşi condiţii ca şi biletele de bancă, sub controlul Ministerului Finanţelor. Deşi erau lipsite de o garanţie reală lichidă şi nu erau convertibile în aur, aceste hârtii de valoare tipărite la Paris, în atelierele Băncii Franţei, aveau caracter de monedă şi sunt considerate primele bancnote româneşti. Potrivit descrierii, pe avers si revers bancnotele de 5 şi 10 lei arătau după cum urmează din descrierea Băncii Naţionale: „Biletele de 5 şi 10 lei prezintă pe faţă, în colţurile se sus, două medalioane rotunde, dintre care cel din stânga înfăţişează în filigran de apă capul lui Traian. Pe medalionul din dreapta sunt înfăţişate semnăturile membrilor din comitetul de emisiune, respectiv ministrul de finanţe I. Câmpineanu şi membrii comitetului biletlor ipotecare, D. Sturdza, C.D.Athanasiu. În stânga, era înfăţişată, sprijinită de soclu, o ţărancă purtând atribute ale agriculturii, de umărul căreia se sprijinea un copil ce cântă la fluier iar în plan secund, coarnele unui plug şi doi copii ce poartă coşuri de fructe. Pe revers, în centru, figura un panou cu un cartuş ce conţinea textul penalităţilor apoi în registrul superior era trecută cifra 5 iar în registrul inferior, stema ţării". 

Cu această ocazie, pe lângă seriile de bilete obişnuite, s-au imprimat 48 de exemplare din fiecare tip, nenumerotate şi neînseriate, care erau destinate să servească ca model casierilor pentru a putea constata autenticitatea biletelor care li se prezentau. Practic, aceste bilete ipotecare au putut circula ca urmare a faptului că în ţară nu existat o bancă emitentă, dar din momentul în care s-a înfiinţat Banca Naţională a României, în 1880, s-a decis retragerea acestor bilete.  De altfel, una dintre prevederile legii de înfiinţare a Băncii naţionale era următoarea: „Banca va fi obligată în termen de patru ani cel mult să retragă din circulaţiune biletele ipotecare, emise în virtuta legii din 12 iunie 1877, înlocuindu-le cu bilete de bancă”. Biletele ipotecare retrase s-au păstrat în casele băncii şi au fost schimbate la paritate, dar înlocuirea lor nu s-a putut face în patru ani, aşa cum cerea legea, ci s-a cerut o prelungire până în anul 1892. 

Astfel, în România de până la Unirea din 1918 a urmat o relativă stabilitate monetară, cu câteva mici momente de derută, poate, în timpul Războiului de Independenţă, când rublele aliaţilor au zguduit destul de bine valoarea leului nostru, dar personajele aflate atunci la butoanele ţării au reuşit  să ţină în frâu devalorizarea banilor româneşti. În timpul Primului Război Mondial şi după acest conflict, relativa stabilitate monetară a lumii s-a spulberat, în România preţurile sporind până la de zece ori faţă de trecut.

Surse:

https://www.bnr.ro/Inceputurile--1053-Mobile.aspx

http://dspace.bcucluj.ro/bitstream/123456789/13822/1/BCUCLUJ_FP_BALP_183_1922_017_041_042.pdf

https://www.academia.edu/2022189/Prima_emisiune_de_bancnote_a_Bancii_Nationale_a_Romaniei

https://adevarul.ro/locale/focsani/cum-aparut-primele-bancnote-romanesti-biletele-ipotecare-erau-tiparite-paris-atelierele-bancii-frantei-1_56a31b0737115986c6cf019c/i ndex.html