$$$

 UN GLONȚ A UCIS UN INTREG UNIVERS...😢

⭐️⭐️⭐️⭐️⭐️IOAN PETRU CULIANU...

Era ziua Sfinţilor Imparati CONSTANTIN şi ELENA...

În toaleta bărbaţilor din clădirea DIVINITY SCHOOL a Universităţii din CHICAGO, în jurul orei 1.30, pe 21 mai 1991 s-a auzit un pocnet scurt.....

El i-a curmat viaţa celui care a fost IOAN PETRU CULIANU, celebrul istoric al religiilor, discipolul lui MIRCEA ELIADE..... CULIANU avea 41 de ani....

Împuşcat în cap cu o armă de calibru mic, un BERETTA 25, IOAN PETRU CULIANU nu a avut nicio şansă de supravieţuire.... -Traseul lui extraordinar a fost curmat simbolic într-o zi care, se pare, nu a fost aleasă întâmplător. Asasinul a tras din cabina de toaletă alăturată. Misterul nu a fost rezolvat niciodată, pentru că, se pare nici nu se doreşte acest lucru... şi, cu cât trec anii, cu atât se adânceşte mai tare. 

IOAN PETRU CULIANU era la acel moment, când avea 41 de ani, profesor de istoria religiilor la această prestigioasă universitate din CHICAGO, urmându-i lui MIRCEA ELIADE.... 

-Crima s-a petrecut într-un moment bine ales, după ce tocmai îşi încheiase o prelegere…Un singur glonţ a fost de ajuns.

„Este o execuţie tipică KGB-ului, o împuşcătură în ceafă”, comenta mai târziu ION PACEPA, fost oficial din fosta Securitate a ROMÂNIEI, ţara de origine a savantului ucis. ANTHONY YU, prieten al acestuia, profesor la aceeaşi universitate, îi spunea jurnalistului american TED ANTON care a investigat cazul mai mulţi ani:

„E semnificativ din punct de vedere ritual. Toaleta este un loc care implică umilire simbolică şi fizică, murdărire, impuritate. Este cel mai profan loc în care să-ţi sfârşeşti viaţa. De fapt, m-am întrebat adesea dacă nu a fost un omor religios.”

-Multe zile după ce IOAN PETRU CULIANU a fost omorât, studenţii au lăsat flori şi bilete în faţa biroului pe care profesorul lor îl avea în facultate.

Ipotezele despre moartea lui IOAN PETRU CULIANU 

Până acum, nimeni nu a fost acuzat de crimă, din lipsă de probe, căci pistele au fost abandonate una după alta, iar FBI-ul susţinea la un moment dat că instituţii precum SRI-ul au refuzat să colaboraze. Printre ipotezele despre moartea lui, cele mai interesante ar fi următoarele:

1.Crimă pasională, căci Securitatea se pare că i-a inventat o orientare homosexuală.

2.Dorinţa lui HILLARY WIESNER, logodnica lui ION PETRU CULIANU, de a încasa o poliţă de asigurare de $ 150, 000.

3.Asasinat ordonat şi comis de o mişcare neolegionară sau de serviciile secrete din ROMÂNIA sau de o combinaţie între cele două, ipoteză susţinută convingător în cartea profesorului american TED ANTON, „EROS, MAGIE ŞI ASASINAREA PROFESORULUI CULIANU ”.

-Dacă vreuna dintre ele este sau nu adevărată nu s-a descoperit deocamdată, iar moartea lui rămâne în continuare învăluită într-o aură aproape ocultă, întărită, desigur, şi de cercetările lui însuşi în domeniul magiei. Pentru că, întâmplător sau nu, CULIANU se bucura de statutul paradoxal de savant clarvăzător, cunoscător al mai multor tehnici de divinaţie, care încerca să-i convingă pe studenţi că „totul e în minte”.

-În ROMÂNIA, opera savantului care părăsise ţara la începutul anilor ’70 a fost descoperită de-abia după Revoluţie, când era deja consacrată în mediul academic şi universitar occidental... Motivele? Sunt evidente. Nici persoana, nici cercetările lui nu cadrau deloc cu învăţăturile propagate de regimul comunist de care CULIANU încercase aproape cu disperare să fugă şi să se salveze.

În ultima perioadă primea tot mai multe ameninţări...

-În ultimele sale zile de viaţă, profesorul de la CHICAGO corecta spalturile ultimului său studiu, „Arborele gnozei: mitologia gnostică de la creştinismul timpuriu la nihilismul modern”. De curând renunţase la rubrica „SCOPTOPHILIA ” din revista „Lumea liberă românească” de la NEW YORK, în care criticase noul regim de la BUCUREŞTI şi exprimase sentimente antiromâneşti. Motiv pentru care primea din ce în ce mai multe bilete şi telefoane de ameninţare şi era urmărit în CHICAGO, după cum le-a mărturisit mai multor prieteni.

Surorii sale îi spusese la telefon că îl ameninţase „VACA ROMÂNEASCĂ ”, adică „VATRA ROMÂNEASCĂ ”, revista noii extreme drepte, şi gruparea „FIII LUI AVRAM IANCU ”. Urmaşii GĂRZII de FIER – „de LEMN ”, aşa cum o numea el ironic – se temeau de el, pentru că era executorul testamentar al lucrărilor nepublicate ale lui MIRCEA ELIADE şi ar fi putut dispune de textele de angajament ideologic din tinereţea acestuia.

-Avea planuri de viitor măreţe: să scrie o ENCICLOPEDIE a MAGIEI, în trei volume, pentru OXFORD UNIVERSITY PRESS, o parte a ultimului volum din „ISTORIA IDEILOR RELIGIOASE ”, studiul lui MIRCEA ELIADE, un studiu despre arta memoriei, conectată la inteligenţa artificială,  precum şi o carte despre utilizarea eronată a simbolurilor mistice în politică, ce l-ar fi avut pe VLADIMIR TISMĂNEANU co-autor. N-a mai apucat....Totul s-a oprit în ace zi de 21 mai 1991, într-o toaletă din CHICAGO...

-Cei care l-au cunoscut spun că IOAN PETRU CULIANU era întotdeauna presat de timp şi se temea că-l iroseşte. Ba mai mult, le spunea adesea că va muri tânăr... Dacă doar a presimţit ceva sau chiar şi-a „citit” viitorul – căci se pare că pe lângă divinaţie, obişnuia să-şi ghicească viitorul în cărţile de tarot – nu vom şti niciodată.

CULIANU a prezis Revoluţia din decembrie 1989

În ce priveşte extraordinara lui operă, niciun specialist n-a contestat contribuţia savantului din ROMÂNIA, la dezvoltarea gândirii hermetice, la deschiderea porţilor spre experienţe din alte lumi, de dincolo de moarte sau din a patra dimensiune. Iar titlurile celor mai importante opere ale sale sunt suficiente pentru a arunca o privire asupra preocupărilor lui esenţiale: „EROS ȘI MAGIE ÎN RENAŞTERE ”, „RELIGIE ŞI PUTERE ”, „CĂLĂTORII ÎN LUMEA DE DINCOLO ” etc.

-I-a fost discipol lui MIRCEA ELIADE. Aş spune discipolul cel mai iubit..., însă n-ar fi corect fără a preciza că relaţia dintre cei doi n-a fost tocmai lipsită de tensiuni, în ciuda admiraţiei şi a preţuirii reciproce.  Cât despre textele de ficţiune, pe care începe să le scrie din 1983, ele respiră aerul borgesiano-eliadesc al labirinturilor şi al lumilor paralele. Ca şi omul de ştiinţă, scriitorul nu rezistă ispitei de a citi viitorul. -Iar viitorul ROMÂNIEI, ţara pe care o părăsise în secret, fără măcar a-şi anunţa familia de la IAŞI, în 1971, îl prezisese în 1986, într-o povestire SF pe care puţini au luat-o în seamă: „Intervenţia zorabilor în Jormania”, o farsă ce anticipează nu doar evenimentele din decembrie, ci şi desfăşurarea şi efectele lor.

-Până să devină un nume incontestabil în lumea academică, să publice în toate limbile de circulaţie internaţionala şi să conferenţieze în cele mai prestigioase laboratoare de idei,  studentul CULIANU, provenit dintr-o cunoscută familie de intelectuali ieşeni, a avut o biografie tumultuoasă, neocolită de frustrări şi interdicţii ideologice: deşi şef de promoţie, Ioan Petru a fost repartizat ca profesor într-o şcoală generală dintr-un sat îndepărtat în timp şi spaţiu, iar în 1971, când obţinuse o bursă de studiu la Sienna, din partea Ministerului de Externe, i s-a refuzat viza şi nu a putut pleca. În timpul studenţiei, a fost urmărit de securistul Ureche (!), a cărui ofertă de colaborare a refuzat-o.

-A scăpat cu ajutorul profesorului CICERONE POGHIRC, director general în Ministerul Educaţiei , care îl admira. După 1972, când a reuşit să plece cu o bursă la PERUGIA, a descoperit OCCIDENTUL, altfel decât cum îl aflase în cărţi. Pe acest drum, pe care şi l-a dorit mai mult ca orice, au existat dorinţa de a se călugări într-o mănăstire din APPIA, lunile petrecute în lagărul de refugiaţi din LA LATINA, după ce i se terminase bursa, o încercare de sinucidere şi, dintr-odată succesul în concursul dat de acest străin necunoscut şi neexperimentat pentru postul de asistent al marelui UGO BIANCHI, profesorul de istoria religiilor de la „SACRO CUORE ” din MILANO.

-A fost începutul unui drum strălucitor prin labirint, curmat într-o zi simbolică, în mod simbolic, într-o toaletă din CHICAGO, la doar 41 de ani.... UN GLONŢ A UCIS UN ÎNTREG UNIVERS..... Cine şi de ce l-a ucis pe IOAN PETRU CULIANU?...

Rămâne un mister.......

 ___________

Sursa: adevarul.ro

$$$

 Anul acesta se împlinesc 122 de ani de la nașterea unuia dintre cei mai mari actori de film francez din toate timpurile JEAN GABIN. Pe numele lui real JEAN-ALEXIS MONCORGÉ el s-a născut pe 17 MAI 1904 la Paris, Franța. A fost cântăret, scenarist și actor. Dintre filmele în care a jucat se numără : "Clanul Sicilienilor", "Mizerabilii", "Străbătând Parisul", "Suflete în ceață", "Bestia umană", "Noaptea amintirilor", "Marile familii", "Vremea asasinilor", "Suflete zbuciumate", ", seria de filme "Comisaul Maigret"ș.a. A jucat alături de mari actori precum Alain Delon, Fernadel, Louis de Funes, Jean-Paul Belmondo, Brigitte Bardot si alții.

A fost căsătorit de 3 ori. Prima soție a fost actrița și cântăreața franceză Gaby Basset, de care a   divorțat după cinci ani, cea de-a doua soție a fost Jeanne Mauchart, divorțat și de aceasta, iar ultima, cea care i-a stat alături până la sfârșitul vieții si cu care a avut trei copii, Florence. Valerie și Mathias, a fost Dominique Fournier, un fost manechin. Între a doua si a treia soție, Jean Gabin a trăit o poveste de dragoste răvășitoare cu marea actriță , nemțoaica devenită americancă prin adopție MARLENE DIETRICH. Cei doi s-au întâlnit la Hollywood în 1940, și au trăit o poveste de dragoste fascinantă. Relația lor s-a întrerupt brusc în 1943, când Jean Gabin s-a înrolat voluntar în forțele Franței Libere, conduse de Charles de Gaulle. La rândul ei Marlene s-a înrolat voluntar pentru americani, a făcut turnee în taberele militare de pe front, a dat spectacole.  pentru a ridica moralul soldaților. Cei doi aveau să se reîntâlnească la Paris în 1944, dragostea lor urmându-și cursul. Și dintr-odată, fără nici o explicatie, Jean Gabin o părăsește pe aceasta. El respinge orice apropiere între ei și se căsătorește cu cea de-a treia soție, Dominique Fournier. Marlene Dietrich va suferi enorm, se va retrage și va trăi singură, retrasă dr lume, la Paris. A auzit de moartea lui Gabin la radio și a suferit mult. JEAN GABIN s-a stins din viață l Paris pe 15 Noiembrie 1976, după o suferință provocată de leucemie. Conform dorinței sale , trupul său a fost incinerat în cadrul unei ceremonii care a avut loc pe 17 Mai la crematoriul cimitirului Père-Lachaise. Pe 19 Mai, în prezența soției sale a copiilor si a unora dintre cei mai buni prieteni, printre care si Alain Delon, o ceremonie solemnă, cu onoruri militare, la bordul navei militare "Détroyat", cu autorizarea personală a președintelui Franței, Valéry Giscard d'Estaing, cenușa marelui actor a fost aruncată în mare, conform dorinței sale .

&&&

 CIVILIZAȚIA ADUCERII AMINTE 

⭐️⭐️⭐️⭐️⭐️VICTOR HUGO....

Decedat la 22 mai 1885, PARIS, FRANȚA...

      Bătrânul scriitor credea că o forță atotputernică a creat lumea,  o susține și ne judecă ; credea că supraviețuim trupului și că suntem responsabili de actele noastre ...

 -În 1860, HUGO și-a scris CREZUL : 

" Cred în Dumnezeu. Cred în suflet. Cred în responsabilitatea acțiunilor. Mă las în voia Tatălui universal. Cum, în acest moment, religiile nu - și fac datoria către umanitate și către Dumnezeu, niciun preot nu va asista la înmormântarea mea. Îmi las inima ființelor care- mi sunt dragi. - V. H. " 

-La 31 august 1881, Hugo redactă cu mâna lui sigură, un TESTAMENT : 

" Dumnezeu. Sufletul. Responsabilitatea. Această triplă noțiune îi este omului de ajuns. Mie mi- a ajuns. Este adevărata religie. Am trăit în ea. Mor în ea. Adevărul, lumină, justiție,  conștiință - acesta este Dumnezeu.....

    -Dăruiesc 40.000 de franci săracilor. Doresc să fiu purtat la cimitir în dricul săracilor.

     Dăruiesc toate manuscrisele și tot ce se va găsi scris sau desenat de mine, Bibliotecii Naționale din PARIS, care va deveni într-o zi Biblioteca Statelor- Unite ale Europei. 

      Las o fiică bolnavă și doi nepoți,binecuvântarea mea să- i ocrotească.

În afara celor 8.000 de franci pe an necesari fiicei mele, tot ce am, aparține nepoților mei.  Notez aici, spre a fi rezervate, renta anuală și viageră constituită mamei lor, ALICE, și pe care o ridic la 12. 000 de franci ; și renta anuală și viageră constituită curajoasei femei care, în timpul loviturii de stat, mi- a salvat viața punându-și în pericol propria ei viață și care, apoi, mi- a salvat cufărul cu manuscrise ( clauză devenită caductă, Juliette Drouet murind în 1883 ).

Voi închide ochiul pământesc ; dar ochiul spiritual va rămâne deschis, mai larg ca niciodată. Refuz discursul funebru al oricărei biserici. Cer o rugăciune din partea fiecărui suflet.

                                              VICTOR HUGO ".

Într- un scurt codicil, remis lui AUGUSTE VACQUERIE la 2 august 1883, HUGO exprima aceleași idei într-un stil mai abrupt și mai hugolian : 

" Dau 50.000 de franci săracilor. Doresc să fiu purtat la cimitir în dricul lor. Refuz discursul funebru al tuturor bisericilor, cer o rugăciune  din partea tuturor sufletelor. Cred în Dumnezeu. - VICTOR HUGO ."

O congestie pulmonară, la 18 mai, s- a dovedit pentru marele scriitor, mortală. Simți că e sfârșitul ii spuse lui PAUL MEURICE în spaniolă  : " Va fi foarte bine venită ". În ultimul lui delir, HUGO a compus încă un vers perfect : 

" Aici e bătălia dintre zi și noapte ". Ceea ce rezumă viața lui și toate viețile, la urma urmei. 

      Romancierul a decedat la 22 mai 1885  după ce- și luă adio de la GEORGES și JEANNE. Ultimul lui cuvânt : 

" Văd o lumină neagră ". ....

     După aflarea tristei veștii despre sfârșitul lui HUGO, SENATUL și CAMERA suspendară ședința,  în semn de doliu național.... Se hotărî că PANTEONUL își va recăpăta, pentru el, destinația dată de Adunarea constituantă ; cu inscripția :  "Marilor oameni, patria recunoscătoare " , va fi rentabilitată pe fronton ; și că trupul lui V. HUGO va fi acolo înhumat, după ce va fi fost expus sub ARCUL de TRIUMF.

     Ce a însemnat în noaptea de 31 mai această veghe a unui întreg oraș, " trebuia să fi văzut spre a- ți da seama ", scrie BARRES. "

     Trebuia să fi văzut sicriul înălțat în noaptea neagră ... în timp ce flăcările verzi ale lampadarelor aruncau o lumină tristă peste porticul imperial și se multiplicau pe platoșele cavalerilor purtători de torțe, care păstrau ordinea. Mulțimea în valuri mereu înnoite, din piața CONCORDE, se lovea de caii înspăimântați, până la două sute de metri de catafalc, și delira de admirația de a fi creat un zeu ... "

Doisprezece tineri poeți alcatuiau o gardă de onoare.  

Noaptea, spunea ROMAIN ROLLAND, a fost dionisiacă ." În piața CONCORDE, orașele FRANȚEI erau în doliu ... " 

     Un cortegiu funebru și triumfal îl escortă pe VICTOR HUGO de la ETOILE până la PANTEON. Două milioane de francezi urmau cortegiul....Bulevardele, pe care se scurgea acest mare val uman, erau mărginite de stâlpi purtând tăblițe cu principalele opere ale defunctului. Pentru întâia oară în istoria oamenilor, o națiune făcea unui poet onoruri pe care obișnuise să le rezerve până atunci numai suveranilor sau șefilor militari. 

Sursa : 

" Olympio sau viața lui Victor Hugo " de Andre Maurois. Editura Univers 1983. Traducere de Virginia Șerbănescu. Fragmente din partea a zecea  ( " MOARTE Și TRASFIGURARE " ).

&&&

 ⭐️⭐️⭐️⭐️⭐️📚MIZERABILII...

     VICTOR HUGO......s-a stins pe 22 mai 1885.....

       Romanul"MIZERABILIIi"este considerat drept una dintre capodoperele umanității, poate cel mai mare roman din toate timpurile.... 

    -Scris de VICTOR HUGO, marele romantic al FRANȚEI, romanul n-a fost primit bine de toată lumea, mai ales în ITALIA, unde criticul care avea grija ediției spunea că "ar fi o carte doar pentru francezi". Iată răspunsul genial al lui HUGO: "E o carte scrisă pentru toate popoarele. Nu ştiu dacă va fi citită de toate, dar eu am scris-o pentru toate. Oriunde omul zace în necunoaştere şi disperare, oriunde femeia se vinde pentru pîine, oriunde copilul suferă că n-are o carte care să-l învețe şi un cămin unde să se încălzească, cartea "Mizerabilii" bate la uşă şi spune: "Deschideti-mi, vin pentru voi!" "Trebuie să mai stărui? Voi nu aveți săraci? Uitați-vă jos! Nu aveți paraziți? Uitați-vă sus! 

Unde este armata voastră de profesori, singura armată pe care o recunoaşte civilizația? Aveți scoli gratuite şi obligatorii? În patria lui Dante şi a lui Michel-Angelo ştie toată lumea să citească? Au nu aveți, ca şi noi, un buget de război gras şi un buget de învățămînt ridicol? (cît de puține lucruri s-au schimbat în 200 de ani-n.m.)

Să verificăm ordinea noastră socială, să-i vedem păcatele!

Cartea aceasta, MIZERABILII, e oglinda noastră în măsura în care e a voastră. Înțeleg că împotriva ei se ridică anumiți oameni şi caste. Oglinzile, fiindcă spun adevărul, sunt urîte. Asta nu le împiedică să fie folositoare. Eu am scris pentru toți, pătruns de o mare dragoste pentru țara mea, dar fără să mă preocup de Franța mai mult decît de alt popor. Pe măsură ce înaintez în viață, mă simplific şi devin din ce în ce mai mult patriot al umanității. Fac şi eu ce pot, sufăr de suferința universală şi încerc s-o uşurez, n-am decît puterile şubrede ale unui om şi strig tuturor: "Ajutați-mă!"

Iată, domnule, ce m-a provocat scrisoarea dtale să spun! Am stăruit atîta din pricina unei fraze din scrisoarea dtale: "Mulți italieni spun că"Mizerabilii"e o carte franceză. S-o citească francezii"!

Vai, o repet, mizeria e treaba noastră, a tuturor, fie italieni, francezi, englezi.

De cînd istoria scrie şi filosofia meditează, mizeria e veşmîntul neamului omenesc. A venit momentul să smulgem zdreanța asta groaznică a trecutului şi să învelim picioarele goale ale Omului-Popor în haina de purpură a aurorei".

Cît de optimist şi de frumos gîndea HUGO! Iată dar care este menirea intelectualui adevărat. El trebuie să vadă adevărul dincolo de interesele meschine ale unuia sau altuia şi să fie alături de cei mulți şi oropsiți, de cei care disperă şi strigă în zadar, pentru că nu-i aude nimeni, niciodată.

sursa:Mitu Ion

      ODIHNĂ-N VEȘNICĂ LUMINĂ!🕯🙏

 CONSIDER AȚIE, RESPECT!

&&&

 😢 ADÈLE HUGO......

     -Probabil că nu ați auzit niciodată de ADÈLE HUGO, dar povestea ei vă va bântui mult timp după ce o veți termina de citit. S-a născut în 1830, având o viață la care majoritatea femeilor nu puteau decât să viseze – fiica lui VICTOR HUGO, gigantul literar al FRANȚEI, crescută în saloane pariziene strălucitoare, pline de muzică, cărți și de cele mai strălucite minți ale timpului ei.      ADÈLE era uimitoare, talentată și cânta la pian cu o abilitate care îi făcea pe oameni să se oprească și să asculte. Viitorul ei părea de aur, trasat în toate modurile care contau pentru societatea secolului al XIX-lea.

     -Dar, dincolo de tot acel privilegiu și frumusețe, ADÈLE căuta ceva care, în cele din urmă, avea să o distrugă: o iubire care avea să o consume complet.....La 16 ani, s-a îndrăgostit nebunește de AUGUSTE VACQUERIE, iar când relația aceea s-a stins, ceva s-a schimbat în ea. În timp ce alte femei și-ar fi putut vindeca rănile și ar fi mers mai departe, ADÈLE a respins fiecare pretendent care l-a urmat, ca și cum ar fi așteptat ceva – sau pe cineva – care să-i redefinească întreaga existență....

     - Acea persoană s-a dovedit a fi locotenentul ALBERT PINSON, un ofițer britanic fermecător, frumos, cochet și înecat în datorii la jocuri de noroc.

     -În ciuda avertismentelor familiei sale, ADÈLE a devenit obsedată de el. Și când interesul lui a scăzut, în mod previzibil, în loc să accepte respingerea așa cum ar face orice persoană rațională, sentimentele lui ADÈLE s-au intensificat. A început ceea ce acum recunoaștem drept comportament de hărțuire: l-a urmărit de la PARIS la LONDRA, apoi peste un ocean întreg până la HALIFAX, NOVA SCOȚIA.

     -Să ne gândim puțin la asta. Era anul 1854. Nu existau avioane, comunicații rapide, ca în ziua de azi. ADÈLE și-a mințit familia, și-a cheltuit moștenirea și a traversat ape periculoase doar pentru a fi aproape de un bărbat care nu o dorea. A închiriat camere sub nume false, spunându-le oamenilor că este „MADAME PINSON ”, trăind o întreagă iluzie.

     -Comportamentul ei a escaladat până la extreme sfâșietoare... Îi scria zilnic scrisori lui PINSON, pândea pe străzi ore în șir în speranța că îl va zări și chiar se deghiza în bărbat pentru a-l urma mai îndeaproape. 

     😢Sănătatea ei fizică s-a deteriorat – nu mai mânca, rătăcea noaptea, vorbea singură. Obsesia îi consumase complet identitatea, fără a lăsa nimic din femeia strălucită și talentată care fusese odinioară.

    -Când PINSON s-a mutat în BARBADOS cu regimentul său, ADÈLE l-a urmat din nou, în ciuda faptului că nu avea bani și niciun sistem de sprijin. O femeie din anii 1850, călătorind singură pe o insulă din CARAIBE, sfidând toate așteptările sociale ale timpului ei – totul pentru un bărbat.

     Cea mai crudă întorsătură a venit când PINSON  s-a întors în ANGLIA și s-a căsătorit cu altcineva, în timp ce ADÈLE a rămas în BARBADOS, cutreierând străzile în rochii zdrențuite, strângând jurnalele în mână și căutând în continuare bărbatul care nu se mai gândea la ea..... El pur și simplu și-a continuat viața, în timp ce ea a rămas prinsă în obsesia ei.

     -În cele din urmă, o femeie a ajutat-o ​​pe ADÈLE să se întoarcă în FRANȚA, unde tatăl ei, cu inima frântă, a internat-o într-un spital de boli mintale. ....A trăit acolo timp de decenii, supraviețuind lui VICTOR HUGO și fără a mai vorbi niciodată. Unii cred că a suferit de schizofrenie, posibil declanșată de durerea cauzată de moartea fraților ei și de constrângerile imposibile impuse femeilor din epoca ei.

   😢 Povestea lui ADÈLE nu este doar o poveste despre o dragoste neîmpărtășită – este o oglindă care reflectă teritoriul periculos dintre pasiune și obsesie pe care multe femei încă îl navighează și astăzi. În epoca noastră a rețelelor sociale, unde putem urmări fiecare mișcare a cuiva, unde persistența romantică este adesea romantizată în filme și cărți, povestea lui ADÈLE pare tulburător de relevantă.

sursa:Ioan Gherghina

&&&

 💕JULIETTE DROUET și VICTOR HUGO.....

          O DRAGOSTE TIMP DE 50 DE ANI,CARE A SUPRAVIEȚUIT IMPERIILOR!

      -Ea i-a scris 20 000 de scrisori de dragoste. Nu va fi niciodată soția lui. Iată cea mai deşirantă - şi frumoasă - poveste de dragoste întâmplată vreodată. 

     -PARIS 1833. VICTOR HUGO, deja celebru, (scrisese NOTRE - DAME de PARIS intră într-un teatru pentru a urmări punerea în scenă a noii sale piese. Printre actrițe se numără şi JULIETTE DROUET, 26 de ani, cunoscută pentru frumusețea sa extraordinară şi independența legendară.

    💕 -În seara de 16 februarie va începe povestea lor de dragoste care va dura 50 de ani!

    Era însă problemă: HUGO era deja însurat.

Câteva luni mai târziu, JULIETTE face o alegere grea. Abandonează cariera actoricească - independența sa, veniturile, identitatea sa - şi se consacră cu trup şi suflet lui. Se instalează într-un mic apartament unde, zi după zi, aşteaptă vizitele scriitorului.

   -Când se plânge de plictiseală, HUGO îi spune : " Scrie-mi! Scrie totul."

     Şi ea o va face.

  -Timp de cinci decenii, JULIETTE scrie peste 20 000 de scrisori - câteodată mai multe în aceeaşi zi. Scrisori de dragoste. De singurătate. De gelozie. Pentru că HUGO are în câteva rânduri mici aventuri cu alte femei. Scrisori trimise scriitorului sau păstrate de ea ,HUGO le va păstra pe toate.

   -Dar JULIETTE nu se limitează la scrisori. Ea devine secretara lui, copista. Îi transcrie manuscrisele la lumina lumânării, lucrând târziu în noapte. Îşi exprimă critici cărora el le acordă atenție.

    -Apoi, în 1851, totul se schimbă.

VICTOR HUGO devine inamicul politic al guvernului francez. Când lovitura de stat NAPOLÉON III, transformă PARISUL în câmp de lupte, poetul devine peste noapte un om căutat. Trebuie să părăsească FRANȚA sau să rişte închisoarea sau mai rău. Soția lui e prea bolnavă să-l ajute dar JULIETTE o va face!

     -Cu riscuri imense personale face rost de documente false. Organizează deghizări.

Şi, mai presus de toate salvează manuscrise - printre altele două treimi din romanul neterminat la care scriitorul lucrează de ani.     Acest roman va deveni " MIZERABILII ".

Dacă JULIETTE nu s-ar fi mişcat atât de bine în acel decembrie, probabil că s-ar fi pierdut unul din cele mai mari romane scrise vreodată !

     -HUGO se exilează în BELGIA. JULIETTE i se alătură la câteva zile, purtând o valiză care conține opera vieții celebrului scriitor.

    Exilul va dura 19 ani....Tot acest timp, în insulele JERSEY şi GUERNESEY, departe de atmosfera PARISULUI, JULIETTE îi rămâne alături. Nu în chip de soție. Nici măcar recunoscută public. Dar alături.

     -În exil HUGO termină marele său roman. JULIETTE este primul cititor care de altfel îl roagă în scrisorile sale să menajeze pe cât poate personajele ei preferate. Publicat în 1862, succesul lui este imediat.

    -În roman scriitorul fixează ziua nunții lui MARIUS şi COSETTE pe 16 februarie - ziua când a început marea lor dragoste. 

Exilul ia sfârşit în 1870. Se întoarce în FRANȚA sub aureola eroului național. Soția i-a murit în 1868. În ultimele ei luni, ADÈLE o acceptă pe JULIETTE - femeia cu care l-a împărțit pe VICTOR timp de 35 de ani.

     -Pentru prima oară JULIETTE poate fi recunoscută public.Ultimii ani ai lui HUGO sunt legendari.

     -Când împlineşte 80 de ani, timp de 6 ore se defilează prin fața locuinței sale. Strada îi poartă deja numele. În tot acest timp JULIETTE îi rămâne alături. 

    -În 1833, după ani de suferință,un cancer la stomac, JULIETTE moare la 77 de ani. Familia scriitorului îl sfătuieşte să nu ia parte la funeralii. HUGO este devastat.

El îi supraviețuieşte încă doi ani. În aceşti ultimi doi ani pana scriitorului nu-şi mai găseşte magia alunecării pe hârtie.

    -Înainte de a muri, ai lui găsesc o însemnare pe care o scrisese în timp ce PARISUL era asediat şi el se gândea că n-o să scape :

" JULIETTE D. mi-a salvat viața în 1851. Pentru mine, ea a traversat exilul. Niciodată sufletul ei nu l-a abandonat pe al meu. Fie ca cei care m-au iubit, s-o iubească! Cei care m-au iubit s-o respecte! Ea este vāduva mea."

     -Când moare HUGO, în 1885, două milioane de persoane sunt în convoiul funerar. Este înmormântat la PANTHÉON, alături de marii eroi ai FRANȚEI.

    ❤️Marea dragoste care l-a susținut timp de 50 de ani s-a numit JULIETTE. Un amor care n-a fost perfect. HUGO, uneori infidel, o considera adesea o achiziție. Ea şi-a închinat întreaga viață acestui om care n-a meritat-o mereu. Dar, timp de 50 de ani au rămas împreună.

   .....20 000 de scrisori, 50 de ani, un amor care a supraviețuit imperiilor.

Într-o lume care părea să facă relația lor imposibilă, ei au construit o dragoste care a durat mai mult decât exilul lui HUGO, mai mult decât imperiul lui N III, mai mult decât aproape orice "histoire d'amour" a secolului lor.

    -JULIETTE DROUET a dat totul lui VICTOR HUGO. 

În maniera sa imperfectă, i-a dat şi el ceva în loc : un loc în istoria literaturii alături de unul din cele mai mari nume ale ei.

un text tradus de pe net 

Bibliografie: 

Les lettres de Juliette Drouet à Victor Hugo  (Edition Gallimard)

Histoire de l'exil de Victor Hugo ( L' Université de Paris)

    ODIHNĂ-N VEȘNICĂ LUMIN Ă!🕯

ADMIRAȚIE, CONSIDERAȚIE, RESPECT!

$$&

 S-a întâmplat în 21 mai1910, 21.V / 3.VI: În această zi, lua fiinţă „Muzeul Simu"; conţine opere de o inestimabilă valoare aparţinând unor mari artişti români sau străini adunate de colecţionarul de artă Anastase Simu (1854-1935); în 1927 acesta a dăruit casa şi întreaga colecţie statului, muzeul ce-i poartă numele fiind unul dintre cele mai de seamă din Bucureşti şi din ţară la acea vreme.A funcţionat ca muzeu privat până în 1927, când Anastase Simu l-a donat statului român cu tot cu bogata colecție de opere de artă românească și străină, ce cuprindea peste 1.200 de piese din toate genurile artistice: pictură, grafică, sculptură, artă decorativă.

Muzeul Simu a fost inaugurat în 1910, în Bucureşti, fiind construit în forma unui templu caracteristic Antichităţii greceşti, la intersecţia străzii Mercur cu o uliţă ce se strecura între străzile Colţei şi Romană (chiar între casele lui Titu Maiorescu si C.A. Rosetti spre vest şi casele lui D. A. Sturdza şi Al. Marghiloman spre est.Colecţia muzeului era împărţită în cinci secţii şi cuprindea foarte multe lucrări de pictori şi sculptori francezi din secolele al XVIII-lea - al XIX-lea (Zurbaran, Delacroix, Houdon,Fremiet, Ridon, Meunier, Daumier,Gericault, Pissaro, Renoir, Courbet, Bourdelle etc). În secţiunea de artă românească erau expuse lucrări de pictori precum Aman, Grigorescu, Andreescu, Luchian, Pallady, Petraşcu, Teodorescu-Sion, Bunescu, Ressu etc şi sculptori precum, Brâncuşi, Paciurea, Stork etc. 

Colecția de grafică românescă, de pildă, cuprindea lucrări de: Carol Popp de Szathmáry, Theodor Aman, Nicolae Grant, Mișu Tăisanu, Constantin Jiquidi, Alexandru Severin, Rudolf Schweitzer–Cumpăna, Apcar Baltazar, Vasile Dobrian, Nicolae Brana, Ludovic Bassarab, Alexandru Bassarab, iar cea de grafică străină cuprindea lucrări de Antoine Bourdelle, Camille Pissarro, Firmin Massot, Charles Milcendeau, Alexandre Calame, Eugene Vibert, Leo Putz, Paini Elvetia şi Max Choteau. Printre alte exponate se mai aflau mulaje italieneşti din secolul al XVI-lea sau icoane bizantine. Edificiul muzeului a fost construit în stil ionic, similar templelor greceşti şi a fost terminat în 1910. Clădirea a fost demolată în 1960, iar pe locul ei a fost construit magazinul de confecţii „Eva”.

Câteva cuvinte despre Anastase Simu găsim într-o revistă culturală din anii 30, „Boabe de Grâu". Aici se precizează următoarele: „ Anastase Simu, poposit aci din Brăila, după ce învăţase, ca şi Maiorescu, la Theresianum din Viena, continuase la Paris, sfârşise la Bruxelles, fusese secretar de legaţie la Berlin şi făcuse, acasă, politică conservatoare care îl trimisese de mai multe ori în Cameră”. Anastase Simu a moştenit, la varsta de 19 ani, o avere semnificativă. A putut astfel să îşi ia licenţa în Drept la Paris şi doctoratul în Ştiinţe Politice şi Administrative la Bruxelles. A fost numit secretar la Legaţia Romaniei din Berlin şi apoi senator de Brăila în trei legislaturi consecutive. A fost membru în Consiliul Consultativ al Artelor din Ministerul Instrucţiunii Publice, membru al Ateneului Roman şi membru de onoare al Academiei Romane.

Muzeul care găzduia colecţia sa a fost demolat de comunişti în 1964, deoarece nu se mai încadra în ansamblul de blocuri nou- construite în zonă, dar se pare ca a contribuit la decizia demolarii lui şi aspectul de templu pe care îl avea imobilul, întrucât amintea de masoneria românească, pe care guvernul comunist o voia ştearsă din istorie.

Surse:

http://www.b365.ro/muzeul-simu-muzeu-de-arta-bucuresti-muzeu-templu-grecesc_202092.html

https://www.bucuresti-centenar.ro/muzeul-simu-pus-la-pamant-de-comunisti-pentru-un-magazin-de-confectii/

http://art-historia.blogspot.com/2010/05/unde-era-muzeul-simu.html

https://formareculturala.ro/muzeul-simu-deschis-in-anul-1910/

https://www.descopera.ro/timp-liber/929433-muzeul-simu