$¢$

 S-a întâmplat în 25 februarie 2010: În această zi, a murit pianistul şi compozitorul Dan Mizrahy, considerat unul dintre cei mai importanţi pianişti şi compozitori din România. (n. 28 februarie 1926, București - d. București).

El s-a născut la București ca unul din cei doi copii ai lui Moscu Mizrahi, descendent al unei vechi familii de evrei sefarzi și al Henriettei născută in familia așkenază Schoenfeld. Bunicii din partea tatei erau ceasornicarul Avram Mizrahi, născut la Varna și stabilit din copilărie la București, și Lucia Sara. Tatăl a fost un veteran al armatei române din primul război mondial. Dan Mizrahy a studiat pianul de la patru ani. La nouă ani a intrat, cu dispensă de vârstă, la Academia de muzică din București, ca student al Aureliei Cionca; printre profesorii săi s-au numărat Mihail Andricu și Faust Nicolescu.

În 1941 a fost exmatriculat ca urmare a promulgării legislației rasiale și a luat drumul pribegiei. În martie 1941, doar cu un rucsac în spinare, la vârsta de 15 ani, a emigrat în Palestina, unde a fost repartizat într-o școală de agricultură, la grădinărit. A avut șansa ca la o serbare care avea loc în incinta școlii, la puține săptămâni după sosire, să pună mâna pe acordeon să cânte și să fie remarcat, astfel că, în toamna acelui an, este admis la Academia de muzică din Ierusalim, unde studiază pianul, pedagogia, formele, armonia, istoria muzicii, sub îndrumarea lui Alfred Schroeder, asistent al pianistului Artur Schnabel. A absolvit în 1944, iar în 1945 a susținut examenele pentru bacalaureatul britanic. În toamna anului 1945, el s-a repatriat în România. I s-au echivalat studiile din Palestina, a urmat Academia din București, absolvind în 1948 cu media 10. A efectuat studii particulare de compoziție cu Mihail Jora. Din 1946 și-a început cariera solistică, iar din 1949 și pe cea de profesor de pian (la actualul Liceu „Dinu Lipatti”).

În timpul regimului comunist, în perioada 1951-1953, a fost arestat pentru „reeducare”. A fost ținut la arest timp de trei ani, fără a fi judecat pentru vreo vină și fără a fi condamnat. Peste 400 de zile și le-a petrecut în celule situate sub pământ. La 30 ianuarie 1954, el și-a reluat activitatea concertistică, sub bagheta lui Sergiu Comissiona. La sfârșitul aceluiași an a cântat pentru prima oară în România lucrări de George Gershwin. Dan Mizrahy a fost membru de onoare al Uniunii Interpreților, Coregrafilor si Criticilor Muzicali, iar în 1997 deținător al Premiului Criticii Muzicale „Mihail Jora”. De asemenea, a fost membru al Uniunii Compozitorilor si Muzicologilor .Din anii '60, Mizrahy a abordat compoziția, cu precădere în genurile vocale - romanță, lied, cor sau muzică ușoară; în acest domeniu a obținut de nouă ori titlul de laureat la Concursul de creație „Crizantema de aur”.

În 1968, la Opera Națională Română, s-a organizat o seară de balet Gershwin, în cadrul căreia Dan Mizrahi a susținut partea solistică a pieselor Preludii și Rhapsody in blue. La sfârșitul anului 1997 și începutul lui 1998 a întreprins un turneu de conferințe-concert la colegii și universități din șase state din SUA, incluzând orașe importante, ca New York și Washington, D.C. În lunga sa carieră, Dan Mizrahy a cântat Rhapsody in Blue, în varianta cu orchestră, de aproape două sute de ori, iar Concertul în fa l-a cântat de peste o sută de ori, acestora alăturându-li-se Rapsodia a II-a și Variațiunile simfonice „I Got Rhythm" în cadrul Integralei lucrărilor pentru pian și orchestră de George Gershwin, editată pe disc compact în anul 2002. În anul 2005 și-a lansat cartea autobiografică „Așa a fost”. Dan Mizrahy a încetat din viață la vârsta de 84 de ani, la Spitalul Elias din București. Înmormântarea a avut loc pe data de 26 februarie 2010, ora 13.00, la Cimitirul Evreiesc de Rit Sefard de la Bellu.

Surse:

Mizrahy, Dan (2005). Așa a fost. București: Editura Hasefer. ISBN 973-630-085-4.; Reeditare 2009, cuvânt înainte de Grigore Constantinescu

http://www.romania-muzical.ro/articol/in-memoriam-dan-mizrahy/853/15/2

https://www.centropa.org/biography/dan-mizrahy

https://romanialibera.ro/cultura/arte/dan-mizrahy---80-de-ani--71454

$$$

 S-a întâmplat în 25 februarie…

- 1707: S-a născut Carlo Goldoni, dramaturg Italian (m. 1793). A reînnoit teatrul italian, eliminând din Commedia dell’arte miraculosul, improvizaţia şi măştile. Este un cunoscut dramaturg şi libretist italian din Veneţia.Printre operele lui şi cele ale lui Luigi Pirandello se enumeră unele dintre cele mai cunoscute opere italiene. Suprnumit de Voltaire „Molière al Italiei”, Goldoni a scris peste 120 de piese în limba italiană, în dialectul veneţian şi în franceză.

-1723: A murit Christopher Wren, arhitect englez. Sir Christopher Wren (n. 20 octombrie 1632) a fost unul dintre cei mai buni şi apreciaţi arhitecţi englezi ai tututror timpurilor, arhitect şi realizator a 54 de biserici în Londra, respectiv a numeroase clădiri seculare din Marea Londră după Marele incendiu al Londrei din 1666. Capodopera sa arhitecturală, Catedrala Saint Paul, a fost terminată în 1710. Educat în limbile latină şi engleză şi studiind fizica aristotelică la Oxford University, Wren a fost un om de ştiinţă remarcabil al timpului său, excelând ca astronom, geometru, matematician, fizician şi arhitect. Fondator al prestigioasei Royal Society, al cărei preşedinte a fost între 1680 şi 1682, Christopher Wren a fost deopotrivă apreciat ca om de ştiinţă de către alţi doi mari savanţi comtemporani lui, Sir Isaac Newton şi Blaise Pascal.

- 1814, 25.II/9.III: S-a născut Taras Şevcenko, poet şi pictor ucrainean (m. 1861). Opera sa literară este considerată ca fiind fondatoarea limbii şi literaturii ucrainene moderne. De asemenea, el a scris şi în limba rusă şi a creat opere valoroase ca pictor şi ilustrator.

- 1817: Deschiderea oficială a „Muzeului Brukenthal” din Sibiu, cel mai vechi muzeu din România.

- 1821: S-a născut pictorul francez Félix-Francois Georges Philibert Ziem (cunoscut ca Ziem), celebru pentru marinele sale.

  - 1841: S-a născut pictorul francez Pierre-Auguste Renoir (m. 1919).

- 1842: S-a născut scriitorul german Karl May (m. 1912). 

- 1852: A murit Thomas Moore, scriitor, compozitor şi om politic irlandez. A scris biografia poetului englez George Byron (cu care era prieten apropiat) şi i-a editat opera.Thomas Moore este renumitul autor al lucrărilor Grija pentru suflet şi Suflete pereche. A scris pe larg pe marginea subiectelor psihologiei arhetipale şi psihologiei lui Jung, a mitologiei şi artelor. Moore are doctoratul în studii religioase de la Universitatea Syracuse şi a trăit într-un ordin religios catolic timp de 12 ani. A lucrat de asemenea ca muzician, profesor la colegiu şi psihoterapeut.

- 1856: S-a născut istoricul german Karl Lamprecht; prieten apropiat al românilor, a încredinţat fostului său elev Nicolae Iorga scrierea în limba germană a istoriei românilor; membru de onoare străin al Academiei Române (1913) (m. 1915) 

- 1866: S-a născut Benedetto Croce, filosof, istoric, estetician, critic literar şi om politic italian; membru de onoare străin al Academiei Române (1921) (m. 1952).

- 1866: Debutul literar al lui Mihai Eminescu, în revista „Familia" a lui Iosif Vulcan din Pesta, cu poezia „De-aş avea..." 

- 1873: S-a născut tenorul italian Enrico Caruso. Enrico Caruso ( d. 2 august 1921) a fost unul dintre cei mai faimoşi tenori din istoria operei.Caruso a fost cel mai popular cântăreţ în toate genurile muzicale ai primilor 20 de ani ai secolului 20 şi unul dintre pionierii muzicii înregistrate.Înregistrările numeroase ale repertoriului său, precum şi vocea sa extraordinară, cunoscută pentru frumuseţea şi intensitatea sa, atât pentru registrul său vocal, dar şi pentru forţa şi amplitudinea sa, au făcut din Enrico Caruso una din cele mai cunoscute personalităţi artistice ale timpului său.

- 1881: A murit Cezar Bolliac, poet şi publicist; participant la Revoluţia de la 1848-1849 din Ţara Românească (n. 1813) . 

- 1881: A murit August Treboniu Laurian, filolog (în ciuda concepţiei sale latiniste exagerate, a lăsat câteva lucrări importante în lexicografia românească), istoric (a întemeiat, alături de Nicolae Bălcescu, prima revistă de istorie din Ţara Românească - „Magazin istoric pentru Dacia", 1857), publicist şi om politic (unul dintre conducătorii Revoluţiei de la 1848 din Transilvania); membru fondator al Societăţii Academice Române (1866), preşedinte al acestui for (1870-1872, 1873-1876) (n. 1810) . 

- 1896: S-a născut Iosif Cassian-Mătăsaru, traducător din poezia şi proza germană; tatăl poetei Nina Cassian (m. 1981) .

- 1896: S-a născut actorul Constantin Ramadan (m. 1958) 

- 1900: S-a născut Costache Antoniu (d. 1979). A fost un actor român de teatru şi film. A absolvit în anul 1926 Conservatorul de Artă Dramatică din Iaşi. Între anii 1955-1970 a fost rector al Institutlui de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti. A interpretat roluri de compoziţie în comedie şi dramă pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti în piese de I.L. Caragiale, Anton Cehov, Mihail Sebastian. A fost distins cu titlul de „Artist al poporului” şi cu Premiul de stat.

- 1906: A murit Anton Arenski, compozitor, pianist şi dirijor rus (n. 1861) 

- 1925: Scaunul Arhiepiscopal şi Mitropolitan al Ungro-Vlahiei este ridicat la rangul de Scaun Patriarhal; Miron Cristea, episcop de Caransebeş, devine, în calitatea sa de primat al României, patriarh al Bisericii Ortodoxe Române (înscăunarea primului patriarh al BOR va avea loc la 1 noiembrie acelaşi an)

- 1925: S-a născut Noel Bernard, jurnalist şi analist politic; în 1940 a emigrat în Israel, ulterior la Londra, unde a primit cetăţenia britanică şi a devenit colaborator al Secţiei române a postului de radio BBC şi al postului de radio „Vocea Americii"; în 1953 se stabileşte în Germania, la München; aici va fi redactor (1953-1954) şi apoi director (1955-1958; 1965-1981) al Departamentului românesc al postului de radio „Europa Liberă" (m. 1981).

- 1937: S-a născut scriitorul Corneliu Buzinschi. 

- 1943: S-a născut chitaristul George Harrison, fost membru al renumitei trupe „The Beatles" (m. 2001).

- 1946: Consiliul Superior al Oştirii hotărăşte reducerea efectivelor şi trecerea în rezervă a unei însemnate părţi a ofiţerilor; se urmărea, astfel, îndepărtarea din armata română a tuturor celor consideraţi ostili comunismului 

- 1950: S-a născut Neil Jordan, scenarist, regizor de film şi producător irlandez

-1956: În cadrul lucrărilor celui de-al XX-lea Congres al PCUS (14-25 februarie), liderul sovietic Nikita Hruşciov condamnă cultul personalităţii lui Stalin, prin celebrul „Raport asupra cultului personalităţii" 

- 1970: A murit Mark Rothko, pictor american de origine letonă, calificat deseori ca un pictor abstract expresionist (n. 1903)

- 1983: A murit dramaturgul Tennessee Williams. Tennessee Williams, pseudonimul literar al lui Thomas Lanier Williams, (n. 26 martie 1911) a fost un dramaturg, poet şi romancier american, laureat al premiului Pulitzer pentru dramă pentru piesa de teatru A Streetcar Named Desire (Un tramvai numit dorinţă) în 1948 şi ulterior pentru piesa Cat On a Hot Tin Roof (Pisica pe acoperişul fierbinte) în 1955, ambele beneficiind de ecranizări remarcabile. 

- 1990: A început să emită, la Bucureşti, Radio Contact (transformat în Radio KISS FM, în noiembrie 2003)

- 1995: A murit muzicologul Petre Brâncuşi (n. 1928). 

- 1997: A murit Andrei Siniavski, scriitor rus şi activist pentru drepturile omului, stabilit la Paris; când a sosit în Franţa, în anul 1973, era unul dintre cei mai cunoscuţi disidenţi ruşi anticomunişti (n. 1925)

- 1998: A murit Ligia Macovei, graficiană (ilustraţii de carte) şi pictoriţă (n. 1916)

-2000: A murit matematicianul Nicolae-Victor Teodorescu; lucrări de fizică matematică; membru al Academiei Române (n. 1908). Este considerat creatorul şcolii româneşti de teoria ecuaţiilor cu derivate parţiale (m.28.02.2000).

- 2003: A murit actorul italian de film Alberto Sordi (n. 1919)

- 2004: A murit dirijorul Marian Didu (n. 1945) 

-2005:A murit juristul britanic Peter Benenson, fondatorul organizaţiei internaţionale „Amnesty International" (28.V.1961), cu sediul la Londra; principalele preocupări ale organizaţiei (cu aproape două milioane de membri în 64 de ţări) sunt legate de „prizonierii uitaţi", deţinuţii politici, lagărele de muncă, delictul de opinie ş.a. (n. 1921)

- 2010: A murit pianistul şi compozitorul Dan Mizrahy (n. 1926), considerat unul dintre cei mai importanţi pianişti şi compozitori din România.

$$$

 AI SĂ-ȚI ADUCI AMINTE - ZAHARIA BÂRSAN

Ai să-ți aduci aminte…

Se va ‘ntâmpla, ca mâine, să fie zi cu nor…

Și-ai să-ți aduci aminte frumoaso și de mine,

Ai să-ți aduci aminte de-atâtea nopți senine…

Și singură… departe… să plângi de dorul lor!

Ai să-ți aduci aminte visând… adeseori

De cum ne-am dat noi mâna să mergem tot pe-o cale…

De cum sfidam alături pustiul de din vale,

De cum săraci pornit’am spre culmile cu flori…

Și ‘n viața ta bogată pe veci o să rămâie

Melancolia roabei închisă ‘ntr’un iatac…

Și ai să-ți aduci aminte de-un călător sărac,

Ce te ‘nvelea ‘n lumină din cap până ‘n călcâie

Și n’ai să uiți nici ochii și n’ai să uiți nici gura

Ce n’a avut putere să’ți zică: bun rămas…

Și nici cum triști alături rămas’am fără glas

La despărțirea noastră ce n’a știut ce-i ura…

Și’n nopțile de toamnă… miresme de morminte

Te-or înveli… culcată… ușoare și pustii…

Și până ‘n miez de noapte… și până ‘n zori de zi

De mine tot… iubito… ai să-ți aduci aminte!…

#$$$

 CÂNTEC FĂRĂ RĂSPUNS - NICHITA STĂNESCU

De ce te-oi fi iubind, femeie visătoare,

care mi te-ncolăceşti ca un fum, ca o viţă-de-vie

în jurul pieptului, în jurul tâmplelor,

mereu fragedă, mereu unduitoare?

De ce te-oi fi iubind, femeie gingaşă

ca firul de iarbă ce taie în două

luna văratecă, azvârlind-o în ape,

despărţită de ea însăşi

ca doi îndrăgostiţi după îmbrăţişare?

De ce te-oi fi iubind, ochi melancolic,

soare căprui răsărindu-mi peste umăr,

trăgând după el un cer de miresme

cu nouri subţiri fără umbră?

De ce te-oi fi iubind, oră de neuitat,

care-n loc de sunete

goneşte-n jurul inimii mele

o herghelie de mânji cu coame rebele?

De ce te-oi fi iubind atâta, iubire,

vârtej de-anotimpuri colorând un cer

(totdeauna altul, totdeauna aproape)

ca o frunză căzând. Ca o răsuflare-aburită de ger.

$$$

 EUGENIU BOTEZ

Jean Bart este pseudonimul literar al scriitorului Eugeniu P. Botez (n. 28 noiembrie 1874, Botoșani, România – d. 12 mai 1933, București, România), împrumutat de la un faimos corsar flamand al secolului al XVII-lea. A fost membru corespondent (din 1922) al Academiei Române.

Biografie

Eugeniu P. Botez s-a născut la Burdujeni, în județul antebelic Botoșani și a fost fiul căpitanului de grăniceri Panait Botez și, al Smarandei Botez. În perioada 1877-1878, tatăl este mobilizat în Războiul de Independență, unde este înaintat la gradul de maior. În 1878 familia se stabilește la Iași, în Fundacul 40 de Sfinți nr. 40 din Dealul Copoului. La școala primară, „Școala de băieți nr. 2” (azi, Școala Gimnazială „Ion Creangă”) din Păcurari, Iași, l-a avut ca dascăl pe Ion Creangă. Între 1889-1894, urmează Liceul Militar din Iași. A absolvit în 1896 Școala de ofițeri din București, cu gradul de sublocotenent. Urmează apoi la Galați, Școala de Aplicație a Marinei Regale, timp de 6 luni, fiind instruit și la bordul bricului „Mircea” (călătorie descrisă în „Jurnal de bord”).

În 1897 își începe cariera de ofițer de marină, îndeplinind diferite funcții în administrația navală și portuară, între care acelea de comisar maritim și de comandant al porturilor Călărași, Sulina, Constanța, ajungând până la gradul de comandor.A fost membru fondator al „Revistei Maritime” și a întemeiat Liga Navală Română.

A colaborat la publicații precum Munca (1894), Lumea nouă literară și științifică (1896), Revista maritimă (1900, fondată chiar de el), Curentul, Curentul nou, Viața românească, Adevărul, Dimineața, Adevărul literar și artistic, România maritimă și fluvială (1931-1933). Eugeniu P. Botez s-a semnat pentru prima dată cu pseudonimul Jean Bart în Adevărul de joi (1898).

Jean Bart rămâne un nume important pentru proza română, un scriitor autentic și original, care a cultivat pentru prima dată în literatura română jurnalul de bord și schița marină - acestea fiind pentru totdeauna legate de numele lui - iar prin Europolis, care i-a încoronat opera, ne-a dăruit primul și cel mai realizat roman al unui port românesc.

Prima sa carte, „Jurnal de bord”, a avut ca subiect călătoria la bordul primei navei-școală, bricul „Mircea”, Jean Bart fiind recompensat pentru această carte cu Premiul „Adamachi” al Academiei Române.

Aducând în proza română „candida navă cu pânzele desfăcute”, odată cu terminologia marinărească, utilizată pentru prima dată într-o operă literară, Jean Bart a încetățenit la noi literatura vieții maritime și fluviale, a portului și a largului marin. Criticul literar Nicolae Manolescu evocă romanul Europolis la capitolul insolit „literatura pentru copii și adolescenți”: „Pe degetele de la o mână se numără romanele de aventuri demne de a fi remarcate: Europolis, Toate pânzele sus!, Cireșarii, Seri albastre.”

Eugeniu Botez a avut trei copii: Călin-Adam (n. 1909) și Stroe-Botez (n. 1912) din căsătoria cu Mărioara Dumitrescu și Ada (n. 1918) din căsătoria cu Manya Botez.

Opera literară

Schițe marine

Jurnal de bord, Schițe de bord și marine, 1901 (ed. II, 1916; ed III, 1921, pref. și note de V. Ene 1965, altă ed., 2002).

Datorii uitate, Documente omenești. Nuvele, București 1916, (ed. II, Iași, 1921; ed. III, București, 1928).

În cușca leului, memorii de război, București, 1916.

Prințesa Bibița, roman, București, 1923.

În Deltă..., București, 1925.

Peste Ocean, Note dintr-o călătorie în America de Nord, București, 1926.

Însemnări și amintiri, București, 1928.

Schițe marine din lumea porturilor, Cartea Românească S.A. București, 1928

O corabie românească. Nava-școală bricul Mircea, București, 1931.

Pe drumuri de apă, București, 1931.

Europolis, roman, București, 1933 (ed. II, pref. de G. Călinescu, 1933; ed. III, pref. G. Călinescu, 1939; pref. de G. Ivașcu, ed. îngrijită de C. Mohanu, 1962; pref. de O. Botez, ed. note si tabel cronologic de C. Mohanu, 1971; pref. și note de V. Ene, 1982; postfață și bibliografie de F. Băileșteanum 1985; pref. de A. Goci, 1993; pref. de Paul Cernat, 2010).

Traduceri în limbi străine

Europolis, traducere în franceză de Constantin Botez, România, 1958 [10], apoi de Gabrielle Danoux, Franța, 2016.

Europolis, traducere în germană de Alfred Kittner, Germania de Est, 1974.[11]

Europolis , traducere în maghiară de György Beke, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1987.

$$$

 FLORENȚA ALBU

Florența Albu (1934-2000) s-a născut în Floroaica, comuna Vâlcelele, județul Călărași, pe 1 decembrie 1934. Fiică de țărani înstăriți, „chiaburi” (după terminologia preluată de la sovietici începând cu 1948), fiica lui Ion și a Mariei Albu are de suferit de pe urma etichetei incriminatoare: tatăl său este trimis la Canal, iar tânăra Florența trebuie să depășească piedicile pe care sistemul comunist i le pune în cale: după absolvirea cursurilor liceale în București, la „Gheorghe Șincai” (1952), este exclusă din Uniunea Tineretului Muncitoresc și nu-și poate da examenul de intrare la Facultatea de Istorie. Lucrează la Fabrica Adesgo ca „ucenică spre calificare”, dar reușește în cele din urmă să se înscrie la Facultatea de Filologie, urmând în paralel cursurile Institutului „Mihai Eminescu”, unde ajunge în primul an de după desființarea Școlii de Literatură. Absolventă în 1957, i se refuză debutul în volum și este, vreme de șase ani, șomeră (din cauza „originii sociale nesănătoase”), având sporadice colaborări gazetărești.

Debutează în 1961 în colecția „Luceafărul” a Editurii pentru Literatură cu volumul Fără popas (cu o prefață de Maria Banuș), urmat de o carte de reportaje (1962) ce îi facilitează intrarea în sistemul oficial al revistelor literare – lucrează la „Scânteia Tineretului” și apoi, vreme de treizeci de ani (1965-1995), la „Viața Românească”.

„A trebuit ca Florența Albu să publice vreo cinci volume de versuri înainte de a-și găsi voce proprie”, își începe Ion Pop capitolul despre poetă în Poezia românească neomodernistă – acestea ar fi, pe lângă debutul deja amintit, Intrare în anotimp (1964), Fata Morgana (1966), Măști de priveghi (1968) și Himera nisipurilor (1969). În poezia acestei perioade se ghicesc temele și locurile comune ale literaturii cultivate de primul val 60-ist, în special de personalitățile feminine cele mai vizibile ale perioadei, Ana Blandiana și Gabriela Melinescu. Atmosferă elegiacă, regim himeric al viziunii, naivități și candori specifice vârstei, dar și momentului istoric și literar.

Cu timpul, Florența Albu se deplasează către o perspectivă de mai apăsată neliniște, apropierea de Bacovia („O, iarăși mi-e urât și trist”, scrie într-un poem din această perioadă, iar într-un volum din 1988 are un text intitulat chiar „Orașul Bacovia”) fiind asumată de un spirit care poartă traumele și angoasele unei tinereți în care a îndurat cât pentru o viață întreagă. Universul poetic se lărgește și se nuanțează, candorile începutului fiind înlocuite de o conștiință a înstrăinării și a inadaptării. Temperament atrabilar, sobră până și în anxietate, Florența Albu dezvoltă un sentiment al stagnării, al purgatoriului pe care subiectul său poetic îl traversează: „Nu, nu e frig. Nici cald. Nici / Soare. Nici frumos, / Și nici urât de tot. Nici vechi. / Nici ceasuri palpitante. / Și nici tristeți mortale”, iar la finalul unui poem intitulat „Artă poetică”: „Să păstrăm un moment de reculegere – spun. / Și păstrăm un mileniu de reculegere”. Este al doilea moment al operei sale poetice, care începe cu Austru (1971) și merge până la Kilometrul Unu în cer (1988), trecând prin alte zece cărți de poezie, printre care Elegii (1973), Umbră arsă (1980), Epitaf (1981), Terase (1985) sau Efectul de seră (1987).

Deși prolifică, Florența Albu rămâne o scriitoare subestimată, iar literatura sa rămâne într-un nedrept secundariat și după 1989, perioadă în care mai publică Anno Domini (1991), în care își strânge poemele „de sertar” dintre 1970 și 1989, un jurnal din aceeași perioadă, Zidul martor (1970-1990) (1994) și încă trei volume de poezie noi, dintre care cel ce merită amintit în primul rând, pentru că realizează o mutație importantă în orizontul poeziei sale (ce recuperează acum ipostaza de poeta vates), fiind Aurolac (1997), apărut la distanță de mai puțin de un an de la albumul cu același titlu al trupei Sarmalele Reci. „Nici un alt poet român nu s-a apropiat atunci de realitatea imediată, cu o voce răvășitor demascatoare a noilor stări de lucruri, în consecința dubioaselor «evenimente» ale Revoluției puse tot mai frecvent între ghilimele”, notează același Ion Pop.

Antologia foarte selectivă Austru (1999), cuprinzând mai puțin de o sută cincizeci de texte, este ultima carte a Florenței Albu, care decedează pe 3 februarie 2000 la spitalul Fundeni.

Pas pe loc

Aceeași muzică

aceeași mahala

de Orient – de Occident

același Nastratin plimbându-și

fală și mizerie

lehamite și foame laolaltă

același spirit dedulcit la lene

ori bășcălie veche

același joc pe loc –

nisip istoric

hulă măcinare

același pas pe loc pe loc pe loc…

din Aurolac (1997)

&&&

 FRANCOIS BREDA

François Bréda ( în maghiară Bréda Ferenc ; 20 februarie 1956 – 16 mai 2018) a fost un eseist, poet , critic literar , istoric literar , traducător și teatrolog maghiar-român .

Biografie

Din partea mamei sale, este nepotul scriitorului și istoricului așezărilor, profesorului Lajos Lévai (1894, Kolozsvár – 1974) din Odorheiu Secuiesc . Mama sa este educatoarea Enikő Zsuzsanna Lévai. Tatăl său, ministrul reformat Ferenc Bréda (1924–2000), a fost decan al județului Hunedoara-Alba între 1969 și 1988. A absolvit școala primară în Odorheiu Secuiesc și Deva. Atmosfera multiculturală a orașului său natal îl urmărește în copilărie și în anii de școală primară. Primele sale scrieri au apărut în Ifjúmunkás , o revistă pentru tineret publicată la București . Și-a petrecut serviciul militar în Dobrogea de Nord , lângă Marea Neagră (1974–1975). Din 1975 a studiat la facultatea maghiaro-franceză a Universității din Cluj-Napoca. De asemenea, a urmat cursuri opționale de greacă și latină la facultatea de filologie clasică din Cluj. În anii studenției, a fost unul dintre vizitatorii obișnuiți ai Bibliotecii Academiei. În această perioadă a studiat intens autori importanți ai filosofiei scolastice și medievale ( Anselm de Canterbury , Sfântul Toma de Aquino , Albertus Magnus , William de Ockham , Pierre Abelard , Duns Scotus ). În vacanțele de vară a lucrat ca zilier în construcții, zidar la reconstrucții de biserici (Haró, Marosillye, județul Hunedoara) și monturist. Între 1977 și 1979 a lucrat ca redactor al paginilor maghiare ale periodicului universitar cultural Echinox din Cluj, împreună cu András Mihály Beke și Zoltán Bretter. A absolvit facultatea de filologie a Universității Babeș-Bolyai din Cluj, obținând o licență în limba și literatura maghiară-franceză. Între 1979 și 1984 a lucrat ca prim-redactor al paginilor maghiare ale periodicului cultural Napoca Universitară . Între 1979 și 1984 a lucrat și ca profesor de literatură și gramatică maghiară la Școala Primară Huedin . Între 1984 și 1991 a lucrat ca profesor de limba și literatura franceză în școli secundare, licee și licee din Franța, mai întâi în Anjou și Vendée ( Angers , Cholet ), apoi în așezări din apropierea Parisului ( Faremoutiers , Saint-Maur-des-Fossés , Coulommiers , Pontault-Combault ). În 1985 a obținut titlul de Magister la Universitatea din Nantes , în domeniul istoriei franceze și comparate a literaturii. Între 1985 și 1991 a fost doctorand în istoria literaturii franceze laUniversitatea din Angers , fiind discipol al istoricului literar George Cesbron. În cercul de socializare literar-filosofică Présence de Gabriel Marcel i-a cunoscut pe Paul Ricœur , cardinalul Jean-Marie Lustiger , arhiepiscopul Parisului, scriitorul Claude Aveline , Georges Lubin , editorul corespondențelor lui George Sand , precum și pe filosoful André Comte-Sponville și alte personalități importante ale culturii franceze. A corespondat cu sociologul Pierre Bourdieu și Samuel Beckett . Între 1984 și 1986 a locuit în Angers și Cholet, apoi la Paris între 1986 și 1991. Între 1991 și 1992 a lucrat ca redactor la revista culturală Jelenlét din Cluj. În 1991 a fost membru fondator al Cercului Literar György Bretter, o societate cu mari tradiții literare care încetase să existe în 1983 și fusese reînviată după revoluția din 1989 din România. Între 1992 și 1993 a lucrat ca redactor la filiala clujeană a Editurii Kriterion din București. Din 1993 este membru fondator al consiliului de administrație al Cercului Literar György Bretter. Între 1991 și 1994 a predat limba și literatura franceză la Liceul Brassai Sámuel din Cluj. În 1999 a obținut un doctorat în teoria literaturii cu o lucrare despre opera critică literară și dramatică a filosofului existențialist francez Gabriel Marcel , la Facultatea de Filologie a Universității Babeș-Bolyai din Cluj. Din 1995 este asistent universitar la Facultatea de Teatru și Televiziune a Universității Babeș-Bolyai, predând istoria teatrului universal din Antichitate, noțiuni de bază de dramaturgie, estetică teatrală, literatură maghiară și retorică. A descoperit opera literară a lui Alfréd Reinhold ( Alfred Reynolds ; 1907, Budapesta – 1993, Londra). A tradus din limbile franceză și română.

Opere

Volume în maghiară

A létezéstől a lehetőségig (De la ființă la posibilitate). Eseuri de istorie comparată a literaturii și filosofiei, Editura Kriterion , seria Forrás, București , 1980.

Tűzpróba (Încercarea focului). Poezii. Editura Kriterion , București, 1984.

Mentális Tárgyak Múzeuma (Muzeul Obiectelor Mentale). Poezii concrete. Matthias Studio Paper, Cluj-Napoca, 1999.

Antracit (Antracit). Eseul ortoexistenţial. Editura Előretolt Helyőrség, Cluj-Napoca, 2002. ISBN 93-7804-548-0

Golania Magna. A neo-goliárd költészet kritikai vetületei. (Golania Magna. Aspecte critice ale poeziei neogoliardene ) . Lucrări critice, Editura Grinta, Cluj-Napoca, 2005.

Mysterium Mythologiae . Eseul filozofic. Editura Grinta, Cluj-Napoca, 2005. ISBN 973-7651-06-5

Nemo . Poezii. Editura AB-ART, Bratislava , 2004. ISBN 80-8087-010-1

Az elszállt szitakötő (Fluture în aer). Roman. Editura AB-ART, Bratislava, 2005. ISBN 80-8087-028-4

Diva Deva . Eseul filozofic. Editura Grinta, Cluj-Napoca, 2006. ISBN 973-7651-65-0 ISBN 9789737651655

Golania Magna Secunda. Mitokritikák a neo-goliárd irodalomról (Golania Magna Secunda. Mitocritică asupra literaturii neo-goliard). Scrieri critice, Cărți Irodalmi Jelen, Arad , 2007. ISBN 978-973-7648-11-2

De amore . Eseu filosofic. Editura AB-ART, Bratislava, 2008. ISBN 978-80-8087-045-4

Boldogok és Bolondok (Fericitul și Nebunul). Eseul filozofic. Editura AB-ART, Bratislava, 2008. ISBN 978-80-8087-035-5

Lali lakomái (Sărbătorile lui Lali). Roman. Editura AB-ART, Bratislava, 2008. ISBN 978-80-8087-053-9

Apolló apológiái . Aforisme. Editura AB-ART, Bratislava, 2009. ISBN 978-80-8087-067-6

Angyal și Monostoron . Roman. Erdélyi Híradó Kiadó, Előretolt Helyőrség Szépirodalmi Páholy, Editura Előretolt Helyőrség Könyvek. Kolozsvár, 2012. ISBN 978-606-8118-24-6

De amore. Az emberi psziché Galaktikus Gáláiról, Sikamlós Skáláiról & Gáláns Galádságairól . Eseul filozofic. A borító John Roddam Spencer Stanhope : Cupidon și psihic című képének felhasználásával készült. Illusztrációk : Zichy Mihály aktjai. Editura Orpheusz, Budapesta , 2016. ISBN 9789639809673

Levelek az Utókornak. Theatrvm Temporis . (Scrisori post Posterity. Theatrvm Temporis). Eseul filozofic. Editura Erdélyi Híradó Kiadó, Kolozsvár, 2017. ISBN 9786068118475

Bab és Babér. Theatrum epicum . (Fasole și Dafin). Roman. Editura Irodalmi Jelen Könyvek, Arad, 2017. ISBN 9789737926128

Volume în limba română

Fiinţă şi teatru . Eseul filozofic. Editura Dacia, seria Teatru, Cluj-Napoca, 2003, ISBN 973-35-1705-4

Scrisori despre comicul existenţial. Correspondenţă transtemporală. Eseul filozofic. Editura Grinta, Cluj-Napoca, 2006. ISBN 973-7651-44-8

Oglinda Ochiului. Speculum spectationis (Oglinda ochiului). Eseul filozofic. Editura Eikon – Editura Remus, Cluj-Napoca, 2010. ISBN 978-973-757-338-4 ISBN 978-973-7915-18-4

Cercetare în Cer . Eseul filozofic. Editura Școala Ardeleană, Cluj-Napoca, 2017. ISBN 978-606-797-174-3

Volume în franceză

La critique littéraire et dramatique de Gabriel Marcel (Operă critică literară și dramatică a lui Gabriel Marcel). Eseu, Editura Grinta, Cluj-Napoca, 2004. ISBN 9737924487

Déclin et Déclic . Eseul filozofic. Editura Remus, Cluj-Napoca, 2004. ISBN 973-7915-00-3

Genivs loci . Eseul filozofic. Editura Școala Ardeleană, Cluj-Napoca, 2017. ISBN 978-606-797-166-8

Eseuri de critică literară și istoria ideilor

Ave Csehy ! În: Helikon , 28 (25 iunie 2007). Vezi Zoltán Csehy (în maghiară)

Vanda... Van! Az Örök Őrök (Vanda... Există! Gardienii Eternității). În: Korunk , august 2006. (în maghiară)

Esti mese (Bedtime Story). György Méhes. În : Helikon , 2002/ 7, 2–3. (în maghiară)

Egy világrendszer keletkezéséről. Adalékok Galilei Dialogójához. (Despre devenirea unui sistem mondial. Către dialogul lui Galilei). În: Galilei , Dialogul privind cele două sisteme principale ale lumii, cel ptolemaic și un copernican . Prefață scrisă și note întocmite de Ferenc Bréda. Kriterion, seria Téka, București, 1983. (în maghiară)

Az öntudat alkonya. (Zoria conștiinței) În : A létezéstől a lehetőségig (De la ființă la posibilitate). Kriterion, București, 1980. (în maghiară)

Gabriel Marcel et ses contemporains. François Mauriac și Gabriel Marcel. În : Confluențe și particularități europene. Coordonator : Valentin Trifescu. Editura Eikon, Cluj, 2010, p. 183–209. (în franceză) ISBN 978-973-757-351-3

Cercetare în Cer. Concepția muzicală a Cerului creștin în gândirea Sfântului Ioan Gură de Aur. În : Influențe austriece și identități regionale în Transilvania, AB-ART, Bratislava; Grenzenlose Literatur, Frauenkirchen, 2012, p. 248–254. (în română) ISBN 978-80-8087-119-2

De Cluj jusqu'au Caire. Un creator multiculturel : le poète, l'écrivain et le metteur en scene Shawkat Seif Eddine bey. În : Forme româno-marocane de manifestare în spațiul european. Editura Institutului de Științe Politice și Relații Internaționale, Academia Română, București, 2014, pp. 94–108. (în franceză)

Genius Loci. În : Geografii identitare – Identități culturale. Coordonatori Pavel Pușcaș, Valentin Trifescu, Simion Molnar, Vali Ilyes. Volumul 1. Simpozionul multicultural Diva Deva. Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, 2014, p. 31–33. (în franceză) ISBN 978-973-595-624-0

Cerul creștin : patrimoniu etern al multiversului identității locale transcosmice. Geografia teo-teatrologică a Cerului în gândirea Sfântului Ioan Gură de Aur. În : Patrimoniu și identitate locală. Actele conferinței Patrimoniu și identitate locală, Valea Verde, 5–7 septembrie 2014. Coordonatori : Valentin Trifescu, Vali Ilyes, François Bréda. Editura Universității Alexandru Ioan Cuză, Iași , 2015. p. 163–176. (în română) ISBN 978-606-714-161-0

A létezés mint közönség. Theatrum et theos (teo-teatrológiai napló). În : Előretolt Helyőrség. Ezredévkönyv. Erdélyi Híradó kiadó, Kolozsvár, 2015, p. 40–42. (în maghiară) ISBN 978-606-8118-39-0

Le temple des temps dans le théâtre de Protee. În : Patrimoniu și identitate locală. Actele 

conferinței Patrimoniu și identitate locală, Valea Verde, 5–7 septembrie 2014. Coordonatori : Valentin Trifescu, Vali Ilyes, François Bréda. Editura Universității Alexandru Ioan Cuză, Iași, 2015. p. 13–16. (în franceză) ISBN 978-606-714-161-0

La théologie de la nudité în gândirea théo-théâtrologique de Saint Jean Chrysostome. 

Introducere. În : Text și discurs religios. Nr. 7 / 2015. Lucrările Conferinței Naționale Text și discurs religios. Ediția a VII/a, Sibiu , 7–8 noiembrie 2014. Editura Universității Editura Alexandru Ioan Cuză, Iași, 2015, pp. 149–153. (în franceză) ISSN 2066-4818 

Traduceri

Gabriel Marcel, Omul problematic , L'homme problématique (Omul problematic). Text tradus în limba română și adnotat de François Bréda și Ștefan Melancu. Les Éditions Apostrof, col. Filosofie contemporană, Cluj-Napoca, 1998.

Jehan Calvus (Chelu Ivan Péter), Bumgártész . Text tradus din română în maghiară de François Bréda. Editura Kalligram, Bratislava, 2004.

Gabriel Marcel, Semnul Crucii , Le Signe de la Croix. (Semnul Crucii). Text tradus în română și adnotat de François Bréda și Radu Teampău. Târgu Jiu, 1999. Spectacol susținut la Teatrul Elvira Godeanu din Târgu Jiu în 1999.

Jean Cocteau , Emberi hang , La Voix Humaine. (Vocea umană). Text tradus în limba maghiară de François Bréda. În: Napoca Universitară, 1–3 / 1981.

Christian Palustran , Hăul , Abîmes. (Abis). Text tradus în limba română de François Bréda și Radu Teampău. Spectacol jucat la Teatrul de Stat din Turda, 1998.

Gabriel Chifu, Száz költemény O sută de poeme , Cent poèmes. (O sută de poezii). Text tradus din română în maghiară de François Bréda, 2008.