$$$

 JOHN MILTON

MILTON, JOHN (1608 – 1674), poet englez. Poetul epic al Angliei și campion al libertăților civile și religioase s-a născut la Londra la 9 decembrie 1608, a intrat în Christ's College, Cambridge, în 1625 și și-a obținut masteratul în 1632. Conștiința lui l-a împiedicat să devină duhovnic în Biserica Angliei sub arhiepiscopul represiv William Laud. În 1638 – 1639, Milton a călătorit în Europa, a întâlnit membri ai Academiilor Florentine, l-a vizitat pe Galileo Galilei, „prizonier al Inchiziției” și a expediat cărți de muzică din Veneția. Dar auzind că „concetăţenii mei de acasă luptau pentru libertate”, s-a întors să scrie în numele reformei religioase şi politice din Anglia.

În 1649, după victoria parlamentară, Milton a fost numit secretar pentru limbi străine de către Consiliul de Stat și i s-a cerut să apere execuția lui Carol I. El a produs „Eikonoklastes” (Spărgătorul de imagini), argumentând că regele nu este mai presus de statul de drept. În 1652, a devenit orb, dar și-a continuat munca pentru guvernul Commonwealth-ului, cu asistența lui Andrew Marvell, care a ajutat și la obținerea eliberării sale din închisoare după Restaurare.

LUCRĂRI DE PROZĂ

Proza majoră a lui Milton se referă la libertatea religioasă, politică și domestică. Cinci tracturi care promovau reforma religioasă au apărut în 1641 – 1642. „Of Education” (1644) propune un curriculum „pentru a repara ruinele primilor noștri părinți” prin lucrări biblice și clasice în limbile lor originale și prin observarea directă a naturii și tehnologiei. „Areopagitica” (1644), creditat cu un rol în principiile fondatoare ale republicii americane, se opune licențierii cărților înainte de publicare și îndeamnă că în căutarea adevărului este necesară libertatea unei conștiințe bine instruite. Patru tratate despre căsătorie și divorț (1643 – 1645) susțin că Dumnezeu a instituit căsătoria pentru ajutor reciproc și tovărășie atât în viața spirituală, cât și în cea domestică și că legile lui Dumnezeu ar trebui interpretate după regula carității. Dacă acestea au fost motivate parțial de șederea de trei ani a tinerei sale soții, Mary Powell, cu părinții ei regaliști, este de discutat. După întoarcerea ei, a născut trei fiice și un fiu care a murit devreme. La patru ani după moartea lui Mary după naștere, Milton s-a căsătorit cu Katherine Woodcock, care a murit la trei luni după nașterea unei fiice care a murit și mai târziu cu Elizabeth Minshull, care i-a supraviețuit.

Numeroase tratate împotriva monarhiei absolute și împotriva oricărei uzurpare a conștiinței de către puterile civile sau ecleziastice au apărut între 1649 și 1673. Alte lucrări în proză includ prelegeri academice, scrisori și lucrări de stat, o doctrină creștină (autorul unor părți contestate), un manual de gramatică, „The History of Britain” (1670) și „Art of Logic” (172).

POEZII MAI SCURTE

În 1645, Milton și-a publicat „Poeme”, atât în engleză, cât și în latină: măști, ode, imnuri, epigrame, elegii, epitafuri, sonete care laudă adesea bărbați și femei anume și traduceri metrice ale Psalmilor 114 și 136, ambele cântece de eliberare. Poeziile includ o odă profetică, „În dimineața Nașterii Domnului”, scrisă în 1629, poezii însoțitoare despre viața activă și cea contemplativă, „L'allegro” și „Il penseroso” (ambele 1632) și „At a Solemn Musick”, în semn de laudă a puterii cuvintelor și a muzicii de a ridica imaginația la „Cântecul pur concentrat” la care „noi, pe Pământ ... putem răspunde pe bună dreptate”, așa cum făceam înainte de păcat „Broke the fair music that all creatures made” — un preludiu la „Paradise Lost”. „Lycidas”, o elegie pastorală scrisă în 1637, deplânge un coleg de școală pierdut ca păstor-poet în pastor promițător și ia în considerare întrebări grele despre căile lui Dumnezeu. „Arcadele” (1633?) și „O mască prezentată la Castelul Ludlow” (uneori numită „Comus”; scrisă în 1634 și publicată în 1637) se referă la buna guvernare și utilizarea corectă a naturii. Tânăra eroină din A Mask apără castitatea împotriva momelilor lui Comus și pledează pentru utilizarea justă și temperată a darurilor naturii. Poeziile latine includ elegii și epigrame, două despre complotul prafului de pușcă din 1605, o scrisoare revelatoare în versuri către tatăl său și un epitaf emoționant pentru prietenul său Charles Diodati. După „Poemele” lui Milton apar „Several Occasions” (1673) adaugă altescrieri atât personale, cât și politice. „Despre masacrul târziu din Piemont” (1655) este un strigăt împotriva persecuției violente.

POEZII MAJORE

„Paradisul pierdut” a fost publicat în zece cărți în 1667 și douăsprezece în 1674. Mai degrabă decât o epopee națională cu eroi războinici, Milton a scris o epopee a întregii umanități și a pretențiilor lui Dumnezeu și Satana, fondată pe Geneza și încorporând aluzii clasice, care redefinește eroismul și meritul. Milton ridică întrebări grele – de exemplu, cum poate fi păstrată libertatea în fața răului? — și provoacă răspunsuri complexe. Datorită surselor sale biblice, unii cititori asociază epopeea cu interpretări ale Bibliei pe care cititorii postcoloniali, conștienți de gen și ecologic le resping. Dar Milton nu a acceptat lecturile tradiționale care fuseseră folosite pentru a sprijini dominația și cucerirea asupra naturii, femeilor și popoarelor. El reorientează povestea Genezei – în ce măsură este o chestiune de dezbatere – către o înțelegere mai liberală și mai complexă a libertății și responsabilității umane. Respingerea sa a separării trupului și spiritului și interpretarea sa a Treimii, care îl înfățișează pe Fiul nu ca egal și coetern cu Tatăl, ci ca având voință liberă și înălțat prin merit, sunt eretice conform ortodoxiei timpului său și sunt încă controversate. Studiile recente arată că, în calitate de materialist monist, el credea că toate creaturile sunt înrudite, create din aceeași materie derivată de la Dumnezeu și că imaginea divină în bărbați și femei, deși este întunecată tragic de cădere, este, pentru cei care aleg regenerarea, mai complet reparabilă pe pământ, precum și în cer, decât ar putea imagina predestinarii ortodocși și dualiști.

Celelalte poezii majore ale lui Milton au apărut în 1671 sub numele de „Paradis Regain”, la care se adaugă „Samson Agonistes”. „Paradisul recâștigat” extinde ispitele biblice spre putere și glorie (Luca 4:1 – 13 și Matei 4:1 – 11) pentru a include bogăția și luxul. Îl reprezintă pe Fiul lui Dumnezeu, pe deplin uman, deși divin, clarificându-și înțelegerea misiunii sale, în timp ce Satana îl testează pentru a afla cine este și dacă poate fi dejucat. Isus refuză răspunsurile ușoare, respinge războiul, puterea, bogățiile și filozofiile neimportante pentru chemarea sa și stă în mod miraculos pe culmea templului prin propriul său echilibru, precum și prin voința lui Dumnezeu. „Samson Agonistes”, deși nu este destinat scenei, este structurat ca o tragedie grecească, în care întâlnirile cu pasiunile dezordonate ale altora provoacă lui Samson recuperarea din disperare. Unii cititori văd în orbul și exilatul Samson, a cărui poveste este spusă în Cartea Judecătorilor, corespondențe cu propria situație a lui Milton. Criticii actuali dezbat problema violenței lui Samson: este el un terorist, un eliberator condus de Dumnezeu sau un tip imperfect de dreptate divină pe care Hristos o va desăvârși? Mai mult, încearcă Milton să-și controleze cititorii sau să provoace răspuns și dialog? Poeziile sale implică lectura receptivă cu toate resursele limbajului, inclusiv sintaxă surprinzătoare, definiții și aluzii alternative, etimologii, joc de cuvinte, imagini bogate, metaforă cu mai multe straturi și prozodie care mimează acțiunile personajelor umane și angelice și ale altor viețuitoare. Muzica limbajului său este o încântare inepuizabilă. El îi învață pe cititori să aibă în minte relații complexe și să imagineze polifonic - așa cum trebuie să faci pentru a gândi responsabil și a te simți receptiv într-o lume complexă. O comunitate de cititori care dezbate aceste alegeri și se bucură de aceste plăceri va învăța să perceapă împletirea experienței și abuzul de putere. Poeziile epice și dramatice ale lui Milton nu oferă răspunsuri simple, dar ne ajută să gândim creativ și deliberat la problemele dificile ale vremurilor noastre.

$$_

 JOHN PEMBERTON ȘI COCA-COLA

În prezent, Coca-Cola este cea mai populară și cea mai bine vândută băutură răcoritoare, însă puțini cunosc incredibila poveste a farmacitsului John Pemberton, inventatorul acestei populare băuturi.

Născut în statul american Georgia, pe 8 iulie 1831, tânărul John absolvit Colegiul Medical Reform din Georgia, iar în 1850 și-a primit licența farmaceutică.

În 1853, s-a căsătorit cu Ann Eliza Clifford Lewis și au avut un fiu împreună. Când a izbucnit Războiul Civil, John Pemberton a luptat pentru Garda de Stat a Georgiei, care făcea parte din Armata Confederată (sudistă).

După ce a fost rănit în Bătălia de la Columbus, a început să ia morfină pentru a-și calma durerile și a devenit, în scurt timp, dependent. Invenția Coca-Cola se datorează eforturilor lui John Pemberton de a scăpa de această depenedență de morfină.

Dorind să scape de dependență, John Pemberton a început să facă experiențe cu coca, planta din care s-a obținut cocaina mai târziu. Pemberton a încercat diferite combinații cu mai multe ingrediente.

În cele din urmă, a amestecat extractul de coca cu nuci kola, creând astfel siropul pentru Coca-Cola. Când a gustat din noua sa rețetă, Pemberton a fost convins că va avea mare succes. El a umplut un borcan cu sirop și l-a dus la farmacia din apropiere pentru a oferi niște mostre. Clienții au fost de acord că siropul era excelent.

La început, amestecul a fost scos pe piață drept „tonic pentru creier”, cu valoare medicinală. Apoi, când a ajuns pe piață la prețul de 5 cenți paharul, amestecul a fost vândut pur și simplu ca băutură răcoritoare.

Primul preț: 5 cenți

Un pionier în domeniul marketingului și publicității, Frank Mason Robinson, a inventat aliterația Coca-Cola, un nume care combină principalele două ingrediente ale produsului. Astfel a fost înființată compania Coca-Cola.

Coca-Cola a fost comercializată pe rafturile Jacob’s Farmacy din Atlanta, Georgia, la 8 mai 1886. A fost vândută iniţial ca un medicament brevetat, la preţul de cinci cenţi.

Pemberton a susţinut că băutura Coca-Cola a vindecat multe boli, inclusiv dependenţa de morfină, dispepsia, neurastenia, durerile de cap şi impotenţa.

Vânzarea care a schimbat totul

De altfel, Pemberton este și autorul primei reclame la Coca-Cola, pe care a publicat-o la 29 mai în acelaşi an, în “Atlanta Journal”. În primele opt luni doar nouă băuturi au fost vândute zilnic. Azi ni se pare aproape imposibil să nu asociem produsul Coca-Cola cu reclama sa.

El spera să-i lase compania moștenire fiului său, Charley. Pemberton susținea că alte companii pot folosi formula, însă Charley era proprietarul denumirii de „Coca-Cola”.

Doar că Charley era interesat să obțină bani cât mai repede. Așa că, în 1888, cu scurt timp înainte de moartea sa, John Pemberton, alături de fiul său Charley, a vândut ceea ce rămăsese din patent magnatului Asa Candler.

În august 1888, John Pemberton, bolnav de mai mulți ani, a murit de cancer la stomac. Între timp, sub călăuzirea lui Asa Candler, compania Coca-Cola s-a transformat în corporația Coca-Cola, devenind cel mai mare producător și comerciant de băuturi răcoritoare din lume.

$$$

 JOSEPH CINQUE

Joseph Cinque (cunoscut și ca Sengbe Pieh) a fost un fermier și comerciant african de etnie mende, ce a devenit sclav al negustorilor de sclavi spanioli de pe vasul La Amistad, revoltându-se cu succes împotriva acestora, a ajuns din greșeală în S.U.A, devenind prizonier și al statului american, însă în urma cazului S.U.A v La Amistad din 1839 (care ajunge să fie judecat chiar la Curtea Constituțională a S.U.A), devine din nou un om liber, fiind alături de alți afro-americani faimoși ai vremii precum Nat Turner, Solomon Northup sau Harriet Tubman o personalitate marcantă în lupta pentru Abolirea Sclaviei în S.U.A.

I.Din fermier liber ajuns...sclav al spaniolilor peste noapte

Joseph Cinque se naște în jurul anului 1814 (numele său de la naștere fiind Sengbe Pieh), însă data sa de naștere rămâne în continuare incertă, pe teritoriul statului Sierra Leone de astăzi.

Acesta era un fermier ce cultiva orez, era căsătorit și avea 3 copii, la momentul în care ajunge să fie vândut ca sclav, pentru a se recupera o datorie de la tribul său (ce fusese învins într-un conflict cu un alt trib african). Cinque este vândut regelui Siaka (al tribului Vai, ce erau tot etnici mende ca el), iar în 1839, el este vândut din nou,de această dată, negustorului spaniol de sclavi Pedro Blanco.

Cinque este întemnițat pe nava comercială portugheză(transportatoare de sclavi) Tecora în mod abuziv, încălcându-se astfel ordinea tratatelor internaționale, ce interziseseră deja Comerțul cu sclavi. Apoi, el este transportat la Havana,capitala Cubei (încă colonie a Imperiului Spaniol la acea vreme), unde va fi vândut împreună cu alți 110 africani, negustorilor de sclavi spanioli Jose Ruiz și Pedro Montes (cei doi fiind cei care îi vor da lui Sengbe Pieh numele creștin de Joseph Cinque, sub care a rămas cunoscut în Istoria Universală și astăzi).

Spaniolii plănuiesc să-i trimită pe vasul transatlantic La Amistad (acolo unde și Cinque ajunge), cu intenția de a-i vinde în porturile de-a lungul Coastei Cubei ca sclavi muncitori pe plantațiile de zahăr de pe insulă. Însă planurile le vor fi date peste cap de acesta și de o acțiune curajoasă a sa ce va schimba întregul curs al situației...În seara zilei de 30 iunie 1839, Cinque pornește o revoltă la bordul vasului La Amistad, omorându-i pe căpitanul și bucătarul de pe vas.

Totodată, în cadrul acestei revolte sunt omorâți și 2 africani, iar 2 marinari spanioli reușesc să scape cu viață. Cinque, ajuns acum liderul africanilor de pe vas îi va lua prizonieri pe Ruiz și Montes(negustorii de sclavi care îl capturaseră) și le va cere să navigheze înapoi, spre Sierra Leone. Însă în loc să-l trimită acasă pe Cinque și oamenii săi, La Amistad va avea un curs haotic între Coastele S.U.A și cele ale Africii. După aproximativ 2 luni, vasul ajunge în apele S.U.A, lângă Long Island(în statul New York), fiind încercuit de vasul U.S.S Washington.

Când spaniolii le spun ofițerilor de pe vas ce se întâmplase, africanii vor fi încătușați și acuzați de revoltă și crimă cu premeditare, nava și sclavii fiind conduși către orașul New Heaven(statul Connecticut), în așteptarea procesului îndreptat împotriva lor...

II SUA vs La Amistad sau cum a devenit Joseph Cinque prizonier al statului american

Odată arestați de către americani și trimiși în statul Connecticut(stat sclavagist), Joseph Cinque și oamenii săi vor intra teoretic, în proprietatea statului american, însă Ambasada Spaniei le va cere acestora să-i returneze pe africani și să-i trimită înapoi în Cuba, fapt ce va duce la un proces la Curtea Federală din orașul Hartford(statul Connecticut).

De partea sclavilor africani se află aboliționistul Lewis Tappan, care va stârni simpatia publicului pentru africanii captivi și avocatul Roger.S.Baldwin(ce-i va reprezenta pe aceștia), în timp ce Guvernul S.U.A ia partea Sclavagiștilor(deținătorilor de sclavi).

Aflând despre acest incident în timpul unui turneu prezidențial, Președintele Martin Van Buuren(președinte al S.U.A între 1837-1841) dă dispoziția ca o navă a Marinei S.U.A să fie trimisă către Connecticut pentru a-i trimite pe africani înapoi în Cuba imediat după proces(întrucât putea fi reales în acel an,ca atare, el anticipa faptul că se va ajunge la o judecată împotriva apărării și spera să obțină voturile statelor pro-sclavie prin îndepărtarea africanilor înainte ca aboliționiștii să facă apel la o curte mai mare).

Procurorii afirmă că,în calitate de sclavi, rebelii africani de pe vasul La Amistad erau subiectul legilor ce conduceau relația dintre sclavi și stăpânii lor. Cu toate acestea, mărturia de la proces a avocatului Roger S.Baldwin determină faptul că în timp ce Sclavia era încă legală în Cuba, importarea de sclavi din Africa nu mai era și că transportarea lui Cinque și a oamenilor săi către Havana se făcuse în condiții...cel puțin dubioase.

Prin urmare, judecătorul hotărăște că africanii fuseseră mai degrabă victime ale răpirii decât ale comercializării și că în acest caz, ei aveau dreptul să scape din mâinile răpitorilor lor în orice mod puteau s-o facă, așadar Cinque și oamenii săi câștigaseră procesul, la a doua înfățișare.

Cu toate acestea, verdictul este anulat când Guvernul S.U.A face apel înaintea Curții Supreme anul următor și ca atare, va fi nevoie de intervenția congressman-ului și fostului președinte al S.U.A,John Quincy Adams, ce pledează într-un mod cât se poate de elocvent și convingător în favoarea rebelilor de pe La Amistad, pentru ca Cinque și oamenii lui să câștige, în cele din urmă,procesul și să fie eliberați.

Curtea Supremă a menținut decizia Curții Federale, iar donațiile unor societăți misionare și private îi vor ajuta pe cei 35 de africani supraviețuitori de pe Amistad,inclusiv Cinque să se întoarcă acasă.

III.Sfârșitul vieții lui Joseph Cinque și influența sa la Hollywood

În noiembrie 1841, Joseph Cinque se întoarce acasă, în Ținutul Mende (Sierra Leone de astăzi), împreună cu ceilalți captivi de pe La Amistad, fiind însoțiți de misionari englezi ce au misiunea de a-i ajuta să se readapteze în Africa.

În cele din urmă, acesta moare în 1879, în ținutul său natal. Vitejia pe care o arată Cinque și lupta pe care o duce pentru libertatea sa și compatrioților săi africani îl vor transforma într-un personaj emblematic din Istoria Modernă a S.U.A, precum și de la Hollywood. Așadar, regizorul Steven Spielberg decide să facă un film după povestea acestui eveniment istoric puțin cunoscut, film numit sugestiv ,,Amistad”, din distribuția sa făcând parte actori faimoși precum Anthony Hopkins (în rolul fostului președinte John Quincy Adams, ajuns congressman de Massachusetts), Morgan Freeman (în rolul aboliționistului Theodore Joadson, care este însă singurul personaj din film fără un corespondent istoric real, fiind un personaj fictiv), precum și staruri în devenire ca Matthew Mcconaughey (în rolul avocatului Roger.S.Baldwin, care cu ocazia acestui rol, își face debutul în cinematografia de la Hollywood) și Djimon Hansou în rolul sclavului Joseph Cinque, născut în 1964, în Benin, care înainte de a interpreta acest rol, a fost model în Franța și a apărut în câteva dintre videoclipurile pieselor cântăreței Madonna) și care a avut premiera în cinematografele din S.U.A pe 25 decembrie 1997.

Surse:

1.Knauer,Caron, American Slavery on film,ABC-CLIO Press,California,2023, Chapter 6(“Amistad”),p.86

https://www-britannica-com.

$$$

 S-a întâmplat la 24 octombrie…

- Ziua Naţiunilor Unite. La 31.X.1947 Adunarea Generală a ONU a hotărât ca ziua de 24 octombrie - aniversarea intrării în vigoare a Cartei ONU, la 24.X.1945, să fie desemnată în mod oficial drept Ziua Naţiunilor Unite (este marcată, anual, din 1948): Carta Naţiunilor Unite a fost semnată la 26.VI. 1945, la încheierea Conferiţei organizate în vederea creării Organizaţiei Naţiunilor Unite (25.IV - 26.VI.1945, San Francisco). Organizaţia Naţiunilor Unite (abreviat: ONU) este cea mai importantă organizaţie internaţională din lume. Fondată în 1945 după al doilea război mondial, are astăzi 192 de state membre. Întemeierea ei a constat din semnarea, de către membrii ei fondatori, a Cartei Organizaţiei Naţiunilor Unite. Potrivit acestui document, ONU are misiunea de a asigura pacea mondială,respectarea drepturilor omului, cooperarea internaţională şi respectarea dreptului internaţional. Sediul central al organizaţiei este situat la New York.

- 51: S-a născut Titus Flavius Domitianus, împărat roman, cunoscut ca Domiţian. 

- 996: A murit Hugo Capet, rege a Franţei (987 - 996) Hugo Capet (n. iarna 941; m. Les Juifs la Chartres) a fost Dux Francorum din 956 până în 987şi rege al Franţei din 987 până în 996. Este întemeietorul puternicei dinastii a Capeţienilor. Hugo Capet a rămas în istorie şi datorită faptului că a fondat o dinastie continuă de 36 de regi, care vor domni timp de peste opt secole pe tronul Franţei, până la 1848 (dintre care Capeţieni direcţi, un număr de 15 regi).

- 1260: Sfinţirea catedralei din Chartres în prezenţa regelui Ludovic al IX-leaCatedrala Notre-Dame de Chartres este o catedrală catolică de rit latin situată în oraşul francez Chartres, aflat la 80 de kilometri sud-vest faţă de Paris. Este considerată cea mai reprezentativă, completă şi mai bine conservată catedrală în stil gotic.A fost construită la începutul secolului al XIII-lea pe ruinele unei catedrale romane distrusă într-un incendiu în 1194. Construcţia a durat peste 30 de ani.Reprezintă un loc important de pelerinaj. Catedrala domină zona oraşului Chartres şi câmpia Beauce. Se poate vedea de la zeci de kilometri distanţă. Catedrala a fost introdusă pe lista monumentelor istorice ale Franţei în anul 1862.

- 1510: A murit Giorgio Barbarelli Zorzo da Castelfranco, sau Zorzi da Castelfranco, cunoscut mai ales ca Giorgione (n. 1477 sau 1478,Castelfranco - d. Veneţia), pictor italian veneţian, unul dintre cei mai importanţi reprezentanţi ai Renaşterii veneţiene.

- 1537: A murit Jane Seymour, a treia soţie a lui Henric al VIII-lea (n. 1508 sau 1509).Jane Seymour, a fost a treia soţie a regelui Henric al VIII-lea al Angliei. Ca regină a Angliei i-a succedat lui Anne Boleyn. Regele Henric al VIII-lea s-a logodit cu Jane la 20 mai 1536, a doua zi după execuţia celei de-a doua soţii şi s-a căsătorit cu ea zece zile mai târziu la 30 mai 1536. A fost proclamată public regină la 4 iunie. N-a fost niciodată încoronată deoarece la Londra era epidemie de ciumă bubonică.În luna octombrie 1537, Jane a născut un fiu, mult aşteptat de Henric. A fost botezat Edward şi urma să devină viitorul rege Eduard al VI-lea.La numai 12 zile de la naşterea fiului său, Jane a murit de febră puerperală.A fost înmormântată la Castelul Windsor, fiind singura dintre cele şase soţii ale lui Henric care a fost înmormântată alături de el.

- 1601: A murit Tycho Brahé, astronom şi matematician danez (n. 1546). A adus contribuţii importante în observarea şi măsurarea exactă a mişcării planetelor precum şi la catalogarea a peste 800 de stele. Datele adunate de el au depăşit în exactitate toate măsurătorile astronomice anterioare descoperirii telescopului la începutul secolului al XVII-lea. A făcut observații precise asupra pozițiilor astrelor, a urmărit evoluția cometelor și a calculat valoarea duratei anului, cu o precizie mai mică de o secundă, valoare care a stat la baza stabilirii calendarului gregorian din 1582 (n. 14.12.1546). Elevul său, Johannes Kepler, a folosit multe din observaţiile lui Brahe în formularea legilor sale („Legile lui Kepler") asupra mişcării planetelor. În amintirea lui Brahe, unul din craterele de pe Lună se numeşte „Craterul Tycho".

- 1632: S-a născut Antonie van Leeuwenhoek, biolog olandez. Anton van Leeuwenhoek (n. Delft, Olanda, d. 27 august 1723 în localitatea natală) a fost un biolog olandez. Leeuwenhoek este considerat în mod tradiţional unul dintre marii tehnicieni care au contribuit la progresul ştiinţei. Desi nu el a inventat microscopul, a fost primul care l-a folosit cu un mare talent observaţional şi descriptiv. 

- 1648: A fost semnată Pacea de la Westphalia, moment care a marcat sfârşitul Războiului de treizeci de ani.Tratatul de pace este alcătuit din două documente: „Tratatul din Münster” (încheiat între Sfântul Imperiu Roman şi Franţa) şi „Tratatul din Osnabrück” (încheiat între Sfântul Imperiu Roman şi Suedia). Cele două tratate alcătuiesc împreună Pacea Westfalică.Primele negocieri de pace au avut loc în Köln, urmate de negocierile din Lübeck şi Hamburg.În Pacea Westphalică au fost reafirmate prevederile Păcii Religioase de la Augsburg (1555), prin care religia catolică şi cea protestantă (luterană) erau privite ca religii egal îndreptăţite, şi, totodată, aceste prevederi au fost extinse, cuprinzând şi confesiunea calvină din imperiu.

- 1725: A murit Alessandro Scarlatti, compozitor italian. Alessandro Scarlatti [n. 2 mai 1660 în Sicilia (Trapani sau Palermo) — d. Napoli] a fost un compozitor a barocului.Indiferent de domeniul în care se regăseşte, stilul baroc se caracterizează prin utilizarea exagerată a mişcării şi a clarităţii, respectiv a bogăţiei folosirii detaliilor ce simbolizează lucruri ce se pot interpreta cu uşurinţă şi lipsă de ambiguitate. Toate aceste elemente sunt folosite de către artiştii genului baroc pentru a produce momente de tensiune, drama, exuberanţă şi grandoare în privitor, ascultător şi/sau participant la actul de cultură.Cuvântul care se foloseşte astăzi pentru a desemna barocul în toate limbile este de origine portugheză („barocco"), trecut prin filiera limbii franceze („baroque"). În ambele limbi, sensul iniţial al cuvântului era un substantiv ce desemna o perlă de formă neregulată. Ca adjectiv desemnează ceva migălos şi realizat în cele mai mici detalii, uneori realizat cu un exces de zel, posibil superfluu.Pictura, sculptura, mobilierul şi arhitectura barocului, pe de o parte, muzica, dansul, literatura, filozofia, opera şi teatrul baroc, pe de altă parte, nu au făcut decât să se inspire una de la alta şi să se susţină armonios şi interdependent.

- 1795: Teritoriul Poloniei a fost împărţit între Prusia, Rusia şi Austria. Statul polonez a reapărut pe harta Europei abia la sfârşitul primului război mondial (1918)

- 1799: A murit Carl Ditters von Dittersdorf, compozitor şi violonist austriac (n. 1739). Între anii 1765 şi 1769 a activat la Oradea, în România. A compus opere comice (Doctorul şi farmacistul), simfonii, concerte, muzică de cameră şi bisericească.

- 1804: A venit pe lume Wilhelm Eduard Weber, fizician german, cel care, studiind inducţia electromagnetică, a dezvoltat o teorie a magnetismului. A efectuat cercetări de electricitate şi acustică. În 1833, împreună cu Karl Friedrich Gauss, a construit un telegraf electric.

- 1813: A fost semnată pacea de la Gulistan; a pus capat războiului ruso-iranian de la 1804-1813; în consecinţă Iranul a recunoscut alipirea la Rusia a Gruziei, a Azerbaidjanului de Nord şi a Daghestanului

- 1817: S-a născut Hippolyte Mège Mouriés, chimist francez, inventatorul margarinei

 1854: A murit Barbu Iscovescu, pictor şi revoluţionar român de etnie evreu; o operă foarte cunoscută a lui Barbu Iscovescu este portretul lui Avram Iancu (n. 24.11.1816)    

- 1857: În Anglia a fost înfiinţat Sheffield F.C., primul club de fotbal din lume.

-1872: S-a născut Dimitrie Hârlescu, pictor român, unul dintre pionierii expresionismului în plastica românească. În lucrările sale a abordat o tematică variată: scene de gen, portrete, interioare, capete de expresie („Bătrân citind”; „Doi prieteni”; „Jucătorii de şah”; „Doamna în fotoliu”; „Cântăreţii ambulanţi”).

 - 1882: S-a născut compozitorul maghiar Emmerich (Imre) Kálmán (m. 1953) 

- 1885: A avut loc premiera (la Theater an der Wien, Viena) operetei Voievodul ţiganilor, de Johann Strauss, după romanul Voievodul ţiganilor, de J. Mór.Voievodul ţiganilor (Der Zigeunerbaron) este o operetă, a cărei muzică a fost compusă în anul 1885 de Johann Strauss (fiul), pe un libret scris de Ignatz Schnitzer, după un roman al scriitorului maghiar Mór Jókai.Această operetă se remarcă printr-un exotism şi o notă romantică, gustate de public şi astăzi. Valoarea muzicii lui Johann Strauss (fiul), care cuprinde pagini nepieritoare, situează opereta „Voievodul ţiganilor" între capodoperele genului. Dificultăţile din partitură au făcut ca această lucrare să fie înscrisă în repertoriul teatrelor de operă.

 - 1887, 24.X / 5.XI.: A murit Wilhelm von Kotzebue, scriitor şi diplomat german; în 1840 a venit prima oară în Moldova, unde fratele său, Karl, era consul al Rusiei la Iaşi; s-a căsătorit cu românca Aspazia Cantacuzino şi s-a stabilit lângă Roman; a scris şi proză inspirată de realităţile româneşti; membru de onoare străin al Academiei Române din 1884 (n. 1813) 

- 1894: A murit Gheorghe Tăttărescu, pictor, pionier al neoclasicismului în pictura românească. Gheorghe Tattarescu (n. octombrie 1820, Focşani, d. Bucureşti) a fost un pictor român, un pionier al neoclasicismuluiîn pictura românească.Cu ajutorul episcopului Buzăului, Chesarie, obţine o bursă de studii la Academia San Luca din Roma (Italia) (1845 – 1851). Aici i-a avut ca profesori pe Natale Carta (1790 – 1884), Giovanni Silvagni (1790 – 1853) şi Pietro Gagliardi (1809 – 1890). Tattarescu a participat la revoluţia de la 1848. A pictat portretele revoluţionarilor Gheorghe Magheru, Ştefan Golescu aflaţi în exil, iar în 1851 pictează portretul lui Nicolae Bălcescu (în trei replici aproape identice).Idealul eliberării naţionale şi al edificării unei Românii moderne este transpus în compoziţii alegorice cu subiect revoluţionar (Renaşterea României, 1849, 11 Februarie 1866 - România Modernă, 1866 sau cu subiect patriotic (Unirea Principatelor, 1857).În 1860 este însărcinat să întocmească un „Album naţional” al priveliştilor şi monumentelor istorice din ţară. Astfel, are prilejul de a se afirma şi ca peisagist, cu discrete accente romantice (Dâmbovicioara, 1860).Împreună cu Theodor Aman a înfiinţat, în 1864, Şcoala de Arte Frumoase din Bucureşti, unde a desfăşurat o bogată activitate ca profesor de pictură, fiind mai apoi şi directorul ei în anii 1891 – 1892.În 1865 a scris lucrarea „Percepte şi studii folositoare asupra proporţiunilor corpului uman şi desene după cei mai celebri pictori”.Casa pe care a cumpărat-o în Bucureşti în 1855 şi în care a locuit timp de aproape 40 de ani a fost transformată în muzeu şi a fost deschisă publicului. Înfiinţat în 1951, Muzeul Gheorghe Tattarescu adăposteşte o mare parte din lucrările sale.

- 1898: A murit Pierre Puvis de Chavannes, pictor francez. Pierre Cecile Puvis de Chavannes (n.14 decembrie 1824), pictor francez simbolist.Considerat cel mai important pictor decorativ francez, a fost o personalitate artistică deosebit de influentă în epocă.

-1902: Prima utilizare a amprentelor digitale.Alphonse Bertillon, şeful serviciului de identitate judiciară al Prefecturii poliţiei din Paris, utilizează pentru prima oară amprentele într-o anchetă. 

- 1908: S-a născut J. Tuzo Wilson, geofizician canadian care a stabilit structura continentelor (d.15.04.1993)

- 1915: S-a născut scenaristul american Bob Kane (Robert Khan), creatorul personajului Batman (m. 1998)

- 1916, 24.X / 9.XI: A murit generalul Ion Dragalina; în primul război mondial, în fruntea Armatei I, a condus apărarea de la Jiu, în cursul căreia a fost rănit mortal (n. 1860).

- 1920: A fost înfiinţată Societatea Compozitorilor Români, de către Constantin Brăiloiu, Mihail Jora şi alţi compozitori de valoare ai timpului. George Enescu a fost invitat să accepte titlul de preşedinte de onoare. De atunci acest organism s–a dezvoltat, pentru ca în anul 1949 să devină Uniune a Compozitorilor şi Muzicologilor

- 1920: A murit Marea Ducesă Maria Alexandrovna a Rusiei, mama Reginei Maria a României. Marea Ducesă Maria Alexandrovna a Rusiei (mai târziu Ducesă de Edinburgh şi Ducesă de Saxa-Coburg şi Gotha; 17 octombrie 1853 –24 octombrie 1920) a fost fiica ţarului Alexandru al II-lea al Rusiei şi a Mariei Alexandrovna. Maria a fost soţia Prinţului Alfred, Duce de Edinburgh, al doilea fiu al Reginei Victoria.

-1921: S-a născut Veronica Porumbacu (pseudonimul Veronicăi Schwefelberg), poetă şi prozatoare; soţia criticului şi istoricului literar Mihail Petroveanu (m. 1977)

- 1922: A murit George Cadbury, industrialist englez renumit pentru fabricile de ciocolată (n. 19.09.1839)             

- 1922: S-a născut inginerul chimist Vasile Cocheci; cercetări privind protecţia calităţii apelor; din 1971, prin grija sa a funcţionat pentru prima dată în România, la Facultatea de Chimie Industrială de la Timişoara, o grupă specializată în domeniul protecţiei calităţii apelor şi epurării celor reziduale (m. 1996) 

- 1925: S-a născut compozitorul italian Luciano Berio. Luciano Berio (n. Oneglia; m. 27 mai 2003 în Roma) a fost un compozitor italian, cunoscut mai ales ca fiind unul din realizatorii unui final alternativ al operei Turandot a compozitorului Giacomo Puccini, precum şi ca unul din pionierii muzicii electronice.Luciano Berio a fost laureat al Premiului Wolf pentru muzică în 1991.Premiul Wolf este un premiu internaţional de performanţă şi realizări deosebite în agricultură, chimie, matematică, medicină, fizică şi arte. Acest premiu, care concurează cu Premiul Nobel, este acordat de către Knesset (parlamentul israelian) din fondurile Fundaţiei Wolf din Israel, fondată de inventatorul şi ambasadorul Cubei în Israel, Dr. Ricardo Wolf.

- 1927: S-a născut Gilbert Bécaud, cantautor, pianist şi actor francez, denumit „Domnul 100.000 de volţi”. 

- 1929: S-a născut artista plastică Ileana Balotă (m. 1996).Ideea eternităţii este întrupată în Copac bătrân”, piesă din 1973, în care artista recurge la o formă nouă pentru tapiserie, care-şi pierde formatul rectangular.

- 1929: Are loc crahul din Wall Street („Joia neagra"). La bursa newyorkeză preţul acţiunilor atinge pragul cel mai scăzut: averi uriaşe sunt spulberate într-o clipă, mai multe persoane se sinucid, chiar şi micii investitori sunt ruinaţi. Începe marea criză economică mondială (1929-1933)

- 1931: Al Capone este condamnat cu plata a 50.000 dolari şi 11 ani închisoare pentru evaziune fiscală.

- 1931: S-a născut compozitoarea rusă Sofia Gubaidulina

- 1932: S-a născut Robert Mundell, economist canadian, laureat al Premiului Nobel pentru Economie(1999)

- 1932: S-a născut Pierre-Gilles de Gennes, fizician francez. Pierre-Gilles de Gennes (n. Paris — 17 mai 2007, Orsay, Franţa) este un fizician francez, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în 1991 pentru descoperirea faptului că metodele dezvoltate pentru studiul altor fenomene din sisteme simple pot fi generalizate la forme mai complexe ale materiei, în particular la cristale lichide şi polimeri.

- 1933: S-a născut actriţa Draga Olteanu-Matei.

- 1933: S-a născut fizicianul Andrei Mihail Andrieş din R. Moldova; studii despre proprietăţile electrice şi optice în semiconductori amorfi; a realizat noi fibre optice; membru de onoare din străinătate al Academiei Române (1991)

- 1935: La Moscova pe turnul Spasskii al Kremlinului este instalata steauă din rubin.

- 1935: A murit istoricul belgian Henri Pirenne; specialist în istoria Evului Mediu; s-a făcut cunoscut, îndeosebi, prin lucrări de istorie economică şi socială; membru de onoare străin al Academiei Române (1924) (n. 1862) 

- 1936: S-a născut Bill Wyman, basist britanic, membru al trupei Rolling Stones

- 1939: S-a născut F. Murray Abraham, actor american. A obţinut Premiul Oscar pentru cel mai bun actor în anul 1985 (personajul Antonio Salieri din filmul Amadeus). S-a născut ca fiu al unui imigrant creştin sirian-ortodox din Siria şi al unei italo-americane.

- 1940: S-a născut sculptoriţa Valentina Boştină (m. 1994) 

- 1940: S-a născut criticul literar George Gibescu 

-1944: A murit Louis Renault, industriaş francez, fondator al imperiului industrial Renault în anul 1899 (n. 15.02.1877)     

- 1945: S-a născut Tia Şerbănescu (pseudonim pentru Ecaterina Teodorescu), prozatoare si ziarista, (Premiul pentru jurnalism „Flacăra”, Premiul „Pamfil Şeicaru”) („Balada celor rău iubiţi”, „Muntele de pietate”, „Cumpărătorii”, Femeia din fotografie”).Tia Şerbănescu (24 octombrie 1945, Sărăţeni, judeţul Ialomiţa) este o prozatoare şi jurnalistă. După absolvirea Liceului „Mihai Viteazul" şi a Facultăţii de Limba şi Literatura Română din Bucureşti (1968), este repartizată la ziarul „România liberă", unde desfăşoară o susţinută activitate publicistică, inclusiv de cronicar şi reporter literar, şi conduce secţia de literatură şi artă până în 1988. Exclusă în acest an din redacţie, ca disidentă, devine corector la Tipografia „13 Decembrie" din Bucureşti, înapoindu-se, după evenimentele din decembrie 1989, la „România liberă", exercită funcţia de redactor-şef până în 1993, când trece la „Cotidianul", în calitate de comentator politic. Din 1998 deţine o rubrică permanentă la „Curentul". 

Opera literară

 • Balada celor rău iubiţi, Bucureşti, 1973;

• Mai multe inele, Bucureşti, 1979;

• Muntele de pietate, Bucureşti, 1983;

• Cumpărătorii, Bucureşti, 1985;

• Femeia din fotografie. Jurnal 1987-1989, Bucureşti, 2002.

- 1945: Crearea O.N.U.Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU) este cea mai importantă organizaţie internaţională din lume. Fondată în 1945, după al doilea război mondial, are astăzi 192 de state membre. Întemeierea ei a constat din semnarea, de către membrii ei fondatori – 29 de state, a Cartei Organizaţiei Naţiunilor Unite. Potrivit acestui document, ONU are misiunea de a asigura „pacea mondială”, „respectarea drepturilor omului”, „cooperarea internaţională” şi „respectarea dreptului internaţional”. Sediul central al organizaţiei este la New York. Dintre organele principale ale ONU sunt competente să acţioneze pentru soluţionarea paşnică a diferendelor internaţionale: Consiliul de Securitate, Adunarea Generală şi, în anumite condiţii, Secretariatul General al Organizaţiei.Ideea înfiinţării Naţiunilor Unite a apărut în august 1941, când preşedintele american Franklin D. Roosevelt şi premierul britanic Winston Churchill s-au întâlnit în Insulele Bermude pentru a-şi stabili obiectivele postbelice. Rezultatul discuţiilor s-a concretizat în semnarea „Cartei Atlantice”, în care erau precizate o serie de principii pentru menţinerea păcii şi securităţii pe plan internaţional.

- 1946: S-a născut actriţa şi interpreta de muzică uşoară Anda Călugăreanu (m. 1992).

- 1947: S-a născut actorul american Kevin Kline. A obţinut Premiul Oscar pentru cel mai bun actor în rol secundar în anul 1989 (filmul A Fish Called Wanda).

- 1948: A fost folosit, pentru prima data, termenul de „război rece”, într-un discurs susţinut de economistul şi consilierul prezidenţial Bernard Mannes Baeuch în fata Comisiei de Investigaţii a senatului American

- 1948: A murit compozitorul austriac de origine ungară Franz Lehar (n. 1870).Franz Lehár s-a născut în orăşelul Komárom, aflat pe atunci în Austro-Ungaria. Prima sa compoziţie a făcut-o la vârsta de 11 ani. A urmat studiile muzicale la Conservatorul din Praga, sub îndrumarea lui Antonin Dvořák.În anul 1902 a devenit dirijorul teatrului de operetă din Viena şi şi-a început activitatea de creaţie. În căutarea unui drum propriu, Lehár a compus vestitul vals „Aur şi argint" care i-a adus primul succes.În anul 1902 a intrat în posesia primului său libret de operetă „Fetiţele vieneze" scris de Emil Norini. Tot atunci a făcut cunoştinţă cu celebrul regizor şi libretist 

$$$

 S-a întâmplat la 27 octombrie 312: La această dată, împăratul Constantin cel Mare a avut celebra viziune a Crucii. După istoricii creştini, Eusebiu de Cezareea şi Lactantiu, Constantin a văzut pe cer ziua, în amiaza mare, o Cruce luminoasă, deasupra soarelui cu inscripţia: „in hoc signo vinces”, care are sensul „cu acest semn vei învinge”. Constantin I a adoptat această frază ca deviză după viziunea pe care a avut-o înainte de bătălia de la Podul Milvian împotriva lui Maxentius. 

Noaptea i s-a arătat, în timpul somnului, Iisus Hristos, cu semnul crucii pe care-l văzuse ziua pe cer, cerându-i să-l pună pe steagurile soldaţilor, ca să le servească drept semn protector în lupte.A confecţionat un steag după modelul arătat în vis, cu monograma creştină, steag numit „labarum”. Victoria a fost câştigată, spune istoricul Lactanţiu, cu ajutorul lui Dumnezeu, deoarece Constantin, nu avea decât 20.000 de soldaţi, iar Maxentius 150.000 de soldaţi. La 28 octombrie 312, a doua zi, Constantin cel Mare repurta o mare victorie la Ponce Milvius (Podul Vulturului), lângă Roma împotriva lui Maxențiu, chiar dacă armata sa era mai mică și obosită față de cea a lui Maxențiu. În acest loc Constantin are celebra viziune relatată de istoricul Eusebiu de Cezareea în lucrarea sa Vita Constantini, precum și de apologetul creștin Lactanțiu, tutorele lui Crispus, fiul lui Constantin (De mortibus persecutorum). Evenimentul relatat în cele doua lucrări constituie actul prin care s-a explicat convertirea lui Constantin cel Mare la creștinism.

Istoricii bisericești Eusebiu de Cezareea și Lactanțiu afirmă că înainte luptei de la Pons Milvius (Podul Vulturului) din 28 octombrie 312, contra lui Maxențiu, Constantin a văzut pe cer o cruce luminoasă, deasupra soarelui, cu inscripția ‘in hoc signo vinces’ (prin acest semn vei învinge). Noaptea, în vis, i s-a arătat Mântuitorul, cerându-i să pună pe steagurile armatei sale simbolul Său, ca semn protector în lupte. Victoria miraculoasă a armatei sale s-a datorat ajutorului acordat de către Dumnezeu. Dovada acestei credințe a lui Constantin în ajutorul divin este inscripția de pe Arcul lui Constantin din Roma, păstrată până astăzi, prin care mărturisește că a câștigat lupta ‘instinctu divinitatis’ (prin inspirație divină). Apoi i-a mărturisit lui Eusebiu de Cezareea, sub jurământ, că semnele care i s-au arătat l-au făcut să treacă de partea creștinilor, el fiind mai înainte, ca și tatăl său, adept al cultului lui Sol Invictus (Soarele Nebiruit – cult cu origini orientale). Eusebiu vorbește despre această întâmplare si în Discursul sau festiv ținut cu ocazia a 30 de ani de domnie a lui Constantin.

Sfântul Constantin cel Mare – Gaius Flavius Valerius Aurelius Constantinus (27 februarie 272 – 22 mai 337), cunoscut sub titulatura de Sfântul Constantin cel Mare, a fost Împărat roman, proclamat Augustus de către trupele sale în data de 25 iulie 306 și care a condus Imperiul Roman până la moartea sa, survenită în anul 337. În 313, împăratul Constantin cel Mare emite Edictul de la Milan (numit atunci Mediolanum), prin care creștinismul devine ‘religio licita’, adică religie permisă, la fel cu celelalte religii din imperiu. Ia măsuri în favoarea Bisericii creștine, înlătură din legile penale pedepsele contrare creștinismului, îmbunătățește tratamentul în închisori, ușurează eliberarea sclavilor acordând episcopilor și preoților dreptul de a-i declara liberi în biserici. Protejează prin lege pe săraci, orfani și văduve. Modifică legislația privind căsătoria, îngreunează divorțul, pedepsește adulterul. Atribuie Bisericii creștine casele imperiale de judecată (basilikos oikia), care vor purta în continuare numele de basilici, nume păstrat în limba română sub termenul de biserică.

Împăratul Constantin cel Mare a generalizat în 321 Duminica drept zi de odihnă în imperiu, sărbătoarea săptămânală a creștinilor, când soldații asistau la slujbe. Încă din anul 317 a început să bată monedă cu monograme creștine. Împăratul și familia sa au sprijinit repararea bisericilor dar au ajutat și la construirea altora mai mari și mai frumoase la Ierusalim, Roma, Antiohia, Nicomidia, Tyr etc. Totodată, Împăratul Constantin cel Mare a construit o nouă capitală – inaugurată la 11 mai 330 – transformând orașul Bizantium în orașul Constantinopol care timp de o mie de ani va fi capitala creștină a Imperiului Roman. Aici a construit numeroase lăcașuri de cult printre care Biserica Sfinții Apostoli. Din dorința de a ajuta Biserica, a convocat Sinodul I Ecumenic de la Niceea din anul 325, împotriva ereziei lui Arie. Sub influența sfântului Atanasie cel Mare, Sinodul a proclamat învățătura ortodoxă despre dumnezeirea Fiului care este ‘Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut nu făcut, Cel de o ființă cu Tatăl, prin care toate s-au făcut’ (Simbolul Credinței sau Crezul). Constantin cel Mare a murit în Duminica Rusaliilor, la 22 mai 337 și a fost înmormântat în biserica Sf. Apostoli din Constantinopol, ctitoria sa.

Surse:

https://archive.org/stream/eusebiu_de_cezareea_viata_lui_constantin_cel_mare/eusebiu_de_cezareea_viata_lui_constantin_cel_mare_djvu.txt

https://www.crestinortodox.ro/sfintii-constantin-si-elena/sfantul-imparat-constantin-mare-istoria-bizantului-69658.html

https://doxologia.ro/viata-bisericii/sfantul-munte-athos/crucea-sfantului-imparat-constantin-cel-mare

https://altarul-banatului.ro/?page_id=529

https://basilica.ro/1700-de-ani-de-la-convertirea-sfantului-imparat-constantin-cel-mare/

$__$$3

 S-a întâmplat la 27 octombrie1466: La această dată, s-a născut, la Rotterdam-Olanda, Erasmus din Rotterdam, umanist renascentist olandez, preot catolic (d.1536). A editat opere ale clasicilor greci şi latini şi scrieri ale Părinţilor Bisericii. Este primul editor al Noului Testament în greacă/latină. Prin învăţătura sa, expusă în scrieri satirice şi eseuri, a influenţat profund cultura umanistă europeană (Elogiul nebuniei, 1509).

Erasmus (Desiderius) din Rotterdam (n. Rotterdam/Olanda,d. 12iulie 1536, Basel/Elveţia) a fost un teolog şi erudit olandez, unul din cei mai însemnaţi umanişti din perioada Renaşterii şi Reformei din secolele al XV-lea şi al XVI-lea, „primul european conştient" (Stefan Zweig). Pentru faptul că a criticat stările de fapt neconforme din Biserica Catolică a timpului său, a fost considerat precursor al reformei religioase, deşi el însuşi nu a aderat la protestantism, preconizând în mod consecvent spiritul de toleranţă religioasă. Opera sa cea mai importantă este „Encomium moriae" sau „Laus Stultitiae" („Elogiul nebuniei", 1509), dedicată lui Thomas Morus, o satiră la adresa teologiei scolastice, imoralităţii clerului şi a curiei catolice, în acelaşi timp apologie a pasiunii exaltate („nebuniei") a adevăratului creştin care-şi dedică viaţa credinţei. Erasmus înţelege credinţa creştină ca o acceptare nedemonstrabilă - împotriva şi mai presus de necesitatea oricărei raţiuni - a lui Dumnezeu devenit om, care moare pentru mântuirea oamenilor şi învie din morţi prin el însuşi. Pentru aceasta trebuie schimbată formaţia clasică a teologilor şi literaţilor, lipsiţi de sensibilitatea cerută de scriptura evanghelică.

Surse:

Stefan Zweig: Triumph und Tragik des Erasmus von Rotterdam, 1938, Wien (Triumful și destinul tragic al lui Erasm din Rotterdam, 1975, București, Editura Univers)

Pep Mayolas, „Erasme i la construcció catalana d'Espanya", Barcelona, Llibres de l'Índex, 2014

https://www.britannica.com/biography/Erasmus-Dutch-humanist

https://www.historia.ro/sectiune/calendar/articol/s-a-nascut-carturarul-umanist-erasmus-din-rotterdam

$$$

 S-a întâmplat la 27 octombrie1938: La această dată, era inaugurată, la Târgu Jiu, „Coloana fără sfârşit", celebra sculptură a lui Constantin Brâncuşi. „Coloana fără Sfârşit”, aşa cum a fost botezată „Coloana Infinitului”, este una dintre cele mai cunoscute opere de artă realizate în România. Aceasta se află în Parcul Coloanei, o zonă verde situată chiar la intrare în Târgu Jiu, pe drumul ce duce către Râmnicu Vâlcea. Coloana este parte a trilogiei Ansamblului Monumental din Târgu Jiu, compus din Coloana Infinită, Poarta sărutului și Masa tăcerii. Inaugurată la 27 octombrie 1938, coloana are o înălțime de 29, 35 metri și este compusă din 16 moduli octaedrici suprapuși, respectiv având la extremitățile inferioară și superioară câte o jumătate de modul. Modulii erau numiți „mărgele” de către autorul lor, Brâncuși.

Sculptura este o stilizare a coloanelor funerare specifice sudului României. Denumirea originală era „Coloana recunoștinței fără sfârșit” și a fost dedicată soldaților români din Primul Război Mondial căzuți în 1916 în luptele de pe malul Jiului. Privitor la geneza coloanei între celelalte sculpturi brâncuşiene, există dovezi că proiectul este mult mai vechi. Se pare că încă din 1909 în atelierul lui Brâncuşi ar fi existat „trunchiuri şi bârne, coloane truncheate de lemn", iar prima versiune expusă a unei coloane, intitulată „Proiect arhitectural", datează din 1918. Ulterior, în 1933, în expoziţia sa personală de la New York, Brâncuşi expune proiectul său sub numele devenit celebru, Coloană fără sfârşit. Brâncuşi însuşi o denumea „un proiect de coloană care, mărită, ar putea sprijini bolta cerească".

Coloana a fost turnată în fontă în septembrie 1937 la Atelierele Centrale din Petroșani (ACP). Șeful proiectului a fost inginerul Ștefan Georgescu-Gorjan proiectul de execuție și calculele au fost făcute de inginerul Nicolae Hasnas, execuția stâlpului central a fost coordonată de maistrul-șef Ion Romoșan, iar execuția modelului în lemn al mărgelelor a fost făcută de maistrul tâmplar Carol Flisec în colaborare directă cu Brâncuși, care sosise de la Paris special pentru a supraveghea turnarea coloanei.Elementele componente ale coloanei sunt următoarele:

- Nucleul metalic din țeavă pătrată cu latura de 42 cm, asamblat din trei tronsoane cu lungimea de 8,93 m, 10 m și 9,4 m.

- Fundația din beton, care ajunge la adâncimea de 5 m, cu o formă de trunchi de piramidă, cu baza mare de 4,5 m, orientată în jos. Asa zisa țeavă pătrată care formează nucleul metalic este de fapt un cheson, realizat din patru profile de oțel cornier cu aripi egale, poziționate astfel încât să formeze un pătrat. Țeava pătrată astfel formată este căptușită, prin nituire, atât pe interior cât și pe exterior cu tablă groasă de 20 cm. Cele trei tronsoane se asamblează unul în prelungirea celuilalt cu ajutorul unor șuruburi și piulițe. Numărul niturilor folosite la căptușire este de ordinul miilor, aceste nituri fiind montate la un pas de 10 cm fiecare nit față de celălalt nit.

-„Mărgelele” (cum le numea Brâncuși) din fontă, „înșirate” pe nucleu, în număr de 17:un semielement de bază, cu înălțimea de 136 cm;15 module octaedrice, cu înălțimea de 180 cm fiecare;un semielement la vârf cu înălțimea de 90 cm, acoperit cu un capac.

Alămirea Coloanei s-a făcut la fața locului, aplicând prin pulverizare sârmă de alamă. Aceasta tehnologie a fost utilizată la vremea respectivă pentru prima dată în România și a fost adusă special din Elveția. Greutatea totală a Coloanei (nucleu + „mărgele”) este de 29 173 kg. Comanditara lucrării a fost Aretia Tătărescu (prin Societatea „Liga Națională a Femeilor Gorjene”), care i-a acordat lui Brâncuși deplină libertate de acțiune și l-a ajutat să obțină sprijinul financiar necesar. În anii ‘50, guvernul român, sub influența sovieticilor a plănuit să demoleze coloana, considerând că sculptura lui Brâncuși ar fi un exemplu de sculptură burgheză. Cu toate acestea, planul n-a fost pus niciodată în aplicare.

Surse:

http://www.monumenteromania.ro/index.php/monumente/detalii/ro/Coloana%20fara%20sfarsit/10645

http://www.rador.ro/2017/11/16/80-de-ani-de-la-turnarea-coloanei-fara-sfarsit/

https://identitatea.ro/coloana-fara-sfarsit/

http://antenasatelor.ro/vrem-sa-stii/vss3/mozaic/30563-80-de-ani-de-la-turnarea-coloanei-fara-sfarsit.html