luni, 17 august 2026

£££

 S-a întâmplat în 16 august1888: S-a născut Thomas Edward Lawrence (d. 19 mai 1935), ofiţer britanic, celebru ca fiind acel Lawrence al Arabiei cunoscut pentru rolul jucat în revolta arabilor din 1916-1918. Este mai cunoscut ca T. E. Lawrence. Personalitatea sa plină de vitalitate, alături de scrierile sale şi de o largă varietate de activităţi şi asocieri, au făcut din el obiect de fascinaţie în întreaga lume, unde a fost cunoscut ca Lawrence al Arabiei (Lawrence of Arabia).

Thomas Edward Lawrence a fost  o figură enigmatică care ridică suspiciuni chiar asupra datei sale precise de naștere care este raportată fie pe data de 15 august, fie pe data de 16 august 1888. Născut în afara căsătoriei, Lawrence a aflat adevărata identitate a tatălui său abia după ce acesta a decedat. În anul 1879, Sarah Lawrence, în vârstă de 18 ani, a ajuns la proprietatea irlandeză a lui Sir Thomas Chapman pentru a lucra  ca guvernantă pentru cele patru fiice ale acestuia. Acesta și servitoarea sa au început să aibă o legătură amoroasă și ea a dat naștere în secret fiului lor nelegitim în anul 1885. După ce s-a descoperit „rușinea”, Chapman și-a părăsit soția și s-a mutat în Britania cu noua lui iubire. Cu toate că acest cuplu nu s-a căsătorit niciodată, au adoptat numele de familie Lawrence și au pretins că sunt soț și soție. T.E. care a fost al doilea dintre cei cinci copii ai cuplului, a aflat adevărata identitate a părinților săi după moartea tatălui în anul 1919. Ca fapt divers, în timp ce Peter O'Toole, actorul care l-a interpretat pe ofițer în filmul biografic din 1962 „ Lawrence al Arabiei” avea 1, 90 metri înălțime, adevăratul Lawrence avea doar 1, 65 metri înălțime. Acesta era conștient de statura sa care ar fi putut fi cauzată de un oreion. 

Lawrence și-a petrecut vara anului 1909 călătorind singur prin Siria și Palestina pentru a cerceta castelele cruciaților pentru teza sa. Acesta a mers aproape o mie de mile (1852 km) și s-a tras cu arma spre el, a fost jefuit și bătut grav. În ciuda călătoriei dificile, proaspătul absolvent s-a intors în Siria în anul următor făcând parte dintr-o expediție arheologică sponsorizată de British Museum. Anii petrecuți în regiune l-au ajutat să aprofundeze cunoștințele de limba arabă și legăturile cu arabii.  În anul 1914, armata britanică l-a angajat pe Lawrence pentru o expediție arheologică în Peninsula Sinai și Deșertul Negev, o excursie de cercetare care era, de fapt, o acoperire pentru o operațiune secretă de supraveghere a teritoriului deținut de otomani. Odată ce a început primul Război Mondial, Lawrence s-a înrolat în armata britanică  ca spion în Cairo. Acesta a făcut muncă de birou timp de aproape doi ani înainte de a fi trimis în Arabia în anul 1916 unde, în ciuda lipsei antrenamentului militar, a ajutat la comanda expedițiilor pe câmpul de luptă și a misiunilor periculoase din spatele liniei inamice în timpul revoltei arabe împotriva turcilor care a durat doi ani.

Doi dintre frații mai mici ai lui Lawrence, Frank și Will, au fost uciși pe frontul de vest la cateva luni diferență unul față de celălalt în anul 1915. Vina pe care acesta a simțit-o pentru că avea un loc de muncă sigur la birou în Cairo în timp ce milioane de soldați mureau pe font l-a îndemnat să iasă pe câmpul de luptă la izbucnirea Revoltei Arabe din anul 1916.

Umbrite de milioanele de vieți pierdute pe frontul de vest, faptele vitejești ale lui Lawrence au fost recunoscute la scară largă la sfârșitul Primului Război Mondial în anul 1918. Acesta era o figură nerecunoscută, încât turcii, care au pus o recompensă pe capul lui, nu știau cum arată. Cu toate acestea, când corespondentul american Lowell Thomas a lansat un turneu de conferințe reamintind sarcinile sale în Orientul Mijlociu, fotografiile și filmele lui „Lawrence al Arabiei”, l-au transformat de colonelul britanic atât într-un erou de război, cât și într-o celebritate internațională. Regele George al V-lea l-a convocat pe Lawrence la Palatul Buckingham la 30 octombrie 1918. Lawrence a sperat că subiectul audienței private era discutarea granițelor Arabiei independente, dar, în schimb, regele a dorit să dea rangul de cavaler supusului său în vârstă de 30 de ani. Crezând că guvernul britanic i-a trădat pe arabi retrăgând promisiunea independenței, acesta a spus încet monarhului că refuză onoarea. 

În anul 1921, viitorul prim ministru Winston Churchill a devenit Secretar Colonial și l-a angajat pe Lawrence consilier pe probleme arabe. Cei doi bărbați au ajuns să se admire reciproc și au devenit prieteni pe viață. După ce și-a terminat serviciul diplomatic sub Churchill, Lawrence s-a întors în armată în anul 1922 înrolându-se în Forțele Aeriene Regale. Dar pentru a încerca să evite celebritatea, a făcut acest lucru sub pseudonim: John Hume Ross. Câteva luni mai târziu presa a dezvăluit secretul său și a fost concediat. Lawrence s-a înrolat ca soldat în Royal Tank Corps, dar sub numele fals Thomas Edward Shaw, ca un omagiu adus prietenului său, renumitul scriitor irlandez George Bernard Shaw. Acesta a publicat o traducere în engleză a Odiseei lui Homer sub semnătura T.E. Shaw și a menținut numele fals până la moartea sa. 

Lawrence era un motociclist înflăcărat și deținea șapte motociclete diferite Brough Superiors numite „motociclete Rolls Royce”. În dimineața zilei de 13 mai 1935, Lawrence a mers cu viteză prin spațiul rural englezesc pe motocicleta sa Brough Superior SS100. A zărit brusc doi băieți pe biciclete pe drumul îngust de țară și a încercat să îi ocolească. Cu toate acestea, ofițerul a agățat una dintre biciclete și a fost aruncat înainte peste ghidon. Lawrence nu și-a mai revenit din masivele leziuni la creier  și s-a stins din viață la vârsta de 46 de ani pe 19 mai. 

Surse:

https://www.britannica.com/biography/T-E-Lawrence

https://www.descopera.ro/cultura/20866724-lawrence-al-arabiei-in-umbra-desertului-viata-secreta-a-lui-t-e-lawrence

https://www.iwm.org.uk/history/first-world-war/middle-east/t-e-lawrence

https://historia.ro/sectiune/general/10-lucruri-pe-care-nu-le-stiai-despre-lawrence-al-577353.html

£££

 S-a întâmplat în 16 august1942: În această zi, s-a născut compozitorul de muzică uşoară Florin Bogardo (d. 2009). La vârsta de cinci ani, Florin începe să studieze pianul cu profesoara Cici Manta. La vârsta de 17 ani, tânărul deja compune mici lucrări în genuri culte: fantezii şi preludii pentru pian, lieduri, coruri, teme cu variaţiuni ş.a. Studiază la Conservatorul „Ciprian Porumbescu” din Bucureşti, secţia de compoziţie. 

Profesorii lui sunt: Victor Iuşceanu şi Dragoş Alexandrescu (teoria muzicii şi solfegiu), Gheorghe Dumitrescu (armonie), Myriam Marbe (polifonie), Tudor Ciortea (forme muzicale), Ovidiu Varga şi Octavian Lazăr Cosma (istoria muzicii), Emilia Comişel (folclor muzical) şi Anatol Vieru (compoziţie). În această perioadă, Bogardo scrie lucrări camerale, între care şi un cvartet de coarde.Debutează ca autor de muzică uşoară în 1963, la Festivalul Naţional de Muzică Uşoară „Mamaia”: piesa „Cum e oare?”, pe un text de Madeleine Fortunescu, este interpretată în concurs de cântăreaţa Margareta Pâslaru şi obţine premiul special al Uniunii Scriitorilor (Compoziţia a fost înregistrată la casa de discuri Electrecord pe discul Melodii din Festivalul Mamaia 1963, număr de catalog EDC 411). 

În 1967, Bogardo îşi începe activitatea de cântăreţ, de aici înainte înregistrând multe dintre compoziţiile sale în două variante: cea proprie şi o alta, cu un solist vocal invitat (Mihaela Mihai, Aurelian Andreescu ş.a.). În 1967, se angajează ca regizor muzical la Radiodifuziunea Română. Un an mai târziu, devine membru al Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România.Muzicieni precum Mondial şi Coral au înregistrat la Radiodifuziune cu Florin Bogardo la pupitru, către sfârşitul anilor şaizeci (discul „Romanţa fără ecou” al formaţiei Mondial a fost înregistrat în secret la Radiodifuziune, într-o noapte). 

Din 1972, Bogardo încredinţează aproape toate noile compoziţii soţiei lui, Stela Enache; cei doi cântă uneori în duet. Compozitorul semnează coloana sonoră a filmului Bunicul şi doi delicvenţi minori (1976), în regia Mariei Callas-Georgescu. Va mai scrie muzica a şase pelicule, toate regizate de Nicolae Corjos: „Alo, aterizează străbunica”(1981), Declaraţie de dragoste (1985), Liceenii(1986), Extemporal la dirigenţie (1987) etc.

Muzicianul a fost căsătorit cu interpreta Stela Enache. Cei doi au avut doi copii, un băiat şi o fată. Conform mărturisirii soţiei sale, Bogardo era un om foarte discret şi modest, căutând în permanenţă să se ferească de apariţiile în public. El era botezat în rit catolic. Florin Bogardo a suferit de probleme cardiace timp de mai mulţi ani. În august 2009 era internat la Institutul de Boli Infecţioase „Matei Balş” din Bucureşti pentru investigaţii. În dimineaţa zilei de 14 august a suferit un atac cerebral, iar în dimineaţa următoare a murit.

În anul 2008, Radio România a scos un Album de Colecție care cuprinde patru CD-uri, intitulat „80 de ani de muzică în 80 de ani de radio - Cele mai frumoase melodii românești difuzate vreodată la radio". Dintre cele 80 de melodii, prima s-a clasat melodia lui Florin Bogardo „Tu ești primăvara mea” pe versurile Ioanei Diaconescu și în interpretarea lui Aurelian Andreescu. Florin Bogardo s-a clasat și cu o altă melodie, „Să nu uităm nicicând să iubim trandafirii”, versuri Florin Bogardo, interpretare Florin Bogardo, pe poziția 28. Albumul a fost editat de casa de discuri Roton.

Surse:

https://festivalulflorinbogardo.ro/de-vocatie-artist/

https://jurnalul.antena3.ro/editie-de-colectie/florin-bogardo/plamaditor-de-aure-de-vis-si-lumina-526641.html

https://www.amosnews.ro/arhiva/compozitorul-florin-bogardo-incetat-din-viata-16-08-2009

https://www.libertatea.ro/stiri/florin-bogardo-a-avut-o-singura-iubire-38-de-ani-alaturi-de-stela-enache-375334

£££

 S-a întâmplat în 16 august1940: În această zi, începeau tratativele româno-ungare la Turnu Severin, care au avut loc în perioada 16-24 august; delegaţia maghiară cerea alipirea la Ungaria horthystă a mai mult de jumătate din suprafaţa Transilvaniei, în timp ce delegaţia română susţinea doar principiul schimbului de populaţii; tratativele au eşuat. Eşecul acestora, previzibil, a dus la Dictatul de la Viena din 30 august 1940. 

Delegația română la aceste tratativeera condusă de Valer Pop (1892-1958), fost ministru al Justiției în guvernul Iorga și fost ministru al Industriei și Comerțului în guvernele Tătărescu, ardelean de origine, considerat un specialist în problemele Transilvaniei. Delegația maghiară era condusă de către András Hory (1883-1971), ardelean și el, născut la Cluj, diplomat de carieră și fost coleg cu Valer Pop la Facultatea de drept din Cluj. 

Prima propunere a delegației ungare de rezolvare a diferendului dintre cele două țări a provocat stupoarea și indignarea reprezentanților români. Ungurii cereau, nici mai mult, nici mai puțin, decât un teritoriu de 69.000 de km², cu o populație de 3,9 milioane de locuitori, dintre care 2,2 milioane erau români și doar 1,2 milioane maghiari. Practic, din întreaga Transilvanie, României îi mai rămâneau județele Făgăraș, Sibiu, o parte din Târnava, un colț din județul Alba, dar fără Alba Iulia, județul Hunedoara și Banatul. În plus, generalul Corneliu Dragalina, expertul militar al delegației noastre, atrăgea atenția într-un memoriu că frontiera propusă de Ungaria ar fi fost foarte avantajoasă pentru aceasta din punct de vedere militar, forțele maghiare având posibilitatea să cucerească rapid Banatul și Țara Făgărașului în cazul unui conflict direct. 

Desigur, dlegația română a respins propunerile maghiare, propunând efectuarea unui schimb de populație între românii din Ungaria și maghiarii din România, însoțit eventual de unele rectificări de frontieră în favoarea Ungariei, care să asigure spațiul necesar populației maghiare strămutate. Conform guvernului român, problemele teritoriale în discuție trebuiau să se pună numai în funcție de schimbul de populație, deplasările de frontieră nefiind oportune decât în măsura în care puteau contribui la crearea de spațiu necesar statului care avea de adus în cadrul său teritorial conaționali care se găseau în cadrul teritorial al celuilalt stat.

Nemulțumit de contrapropunerea României, șeful delegației maghiare i-a cerut insistent lui Valer Pop să facă o propunere cu caracter teritorial, urmând ca ulterior, prin „concesii reciproce succesive”, să se ajungă la un acord. Refuzul diplomatului român de a continua negocierile pe baza unor cedări teritoriale a făcut ca delegația maghiară să ceară vizele de la căpitănia portului Drobeta-Turnu Severin pentru a se întoarce la Budapesta. Alertate, conducerile de la Berlin și Roma au intervenit pe lângă guvernul maghiar să nu întrerupă tratativele. Chiar dacă oficial convorbirile au continuat, până la urmă, Valer Pop și András Hory au convenit, de comun acord, ca fiecare să se reîntoarcă acasă pentru noi instrucțiuni.

Drept urmare, la 23 august a avut loc la București un Consiliu de Coroană care a analizat mersul tratativelor cu Ungaria și cu Bulgaria (cele din urmă începute pe 19 august la Craiova) și pașii care ar fi trebuit făcuți. În privința negocierilor cu Bulgaria prevalează punctul de vedere al lui Nicolae Iorga, care afirmă că el este naționalist, nu expansionist, și că „anexarea Cadrilaterului a fost o greșeală”, deci „e justificată retrocedarea lui către Bulgaria”. Uluitor pentru cei de astăzi e faptul că marele istoric Nicolae Iorga, atât de vehement în ceea ce privește cedarea Basarabiei, acum se arată gata să cedeze Ungariei Sătmarul, Oradea și Aradul, afirmând dramatic că el n-ar face niciodată război pentru ele...Există „scăpări” și la marii istorici și savanți!  În schimb, se arată preocupat de soarta românilor de la Vidin, pentru care propune aducerea lor în țară, altfel „în 50 de ani nu se va mai auzi vorbindu-se de ei”.

Mitropolitul Nicolae Bălan nu înțelege de ce doar României i se cerea să-și rezolve diferendele cu vecinii („suntem considerați prea slabi?”) și crede că, în raport cu propaganda făcută, clasa conducătoare maghiară nu mai are decât alternativa războiului, deci: „să ne ascuțim armele. Organizarea armatei și ridicarea moralului nației înainte de toate, în vederea răfuielii. Sufletul nu poate fi zdrobit cu armele niciodată”. Decizia Consiliului de Coroană care își însușește propunerea suveranului e aceea de a încerca să se obțină adeziunea Ungariei la principiul etnic și la schimbul de populații, de-abia după aceea urmând să se stabilească consecințele teritoriale ce decurg din aplicarea schimbului de populații.

De fapt, situația era într-un blocaj evident. Ungaria nu renunța la cerința de a i se ceda teritorii, dar, în cazul neacceptării de către România a acestor cereri, nu putea să facă război din cauza veto-ului lui Hitler. România, evident, nu voia să cedeze nicio palmă de pământ, dar îi era teamă de o agresiune din partea Ungariei, sprijinită de Germania. Din nefericire, ne-a lipsit atunci omul politic care să aibă abilitatea sau inteligența să înțeleagă ce carte importantă în jocul diplomatic și geostrategic îl reprezintă petrolul românesc și faptul că Reichul nu era interesat în dezmembrarea României, tocmai de aceea Hitler intervenind la Budapesta și la Sofia pentru a tempera ardoarea războinică a vecinilor noștri.

Ce a urmat? Lucrările tratativelor de la Turnu Severin au fost reluate la 24 august doar ca să se constate completul dezacord existent între cele două părți: ,,ungurii vroiau teritorii, românii, schimb de populații”. Informați despre ruperea tratativelor, regele Carol al II-lea, Gigurtu și Manoilescu, de comun acord, i-au cerut lui Valer Pop să-i propună lui András Hory reluarea discuțiilor pe 28 august, atunci când partea română avea să vină și cu o hartă care să ilustreze concepția etnică a guvernului român. Aceste noi instrucțiuni echivalau practic cu acceptarea punctului de vedere hortyhist, fapt inacceptabil pentru Valer Pop, care cere ministrului de Externe Manoilescu să-l înlocuiască din fruntea delegației. La rândul său, generalul Dragalina, considerând că cedările de teritoriu sunt „absolut incompatibile” cu punctul său de vedere, cere să fie și el înlocuit din delegație.

În același timp, guvernul maghiar pregătise ordinul de atac împotriva României pentru data de 28 august, măsură menită să pună presiune pe Germania și pe Italia ca să intervină direct pentru a satisface pretențiile Ungariei. S-au înmulțit actele provocatoare la adresa României, avioanele ungurești violând spațiul aerian al țării noastre și bombardând aerodromul civil de la Satu Mare. Știind interesul Germaniei pentru menținerea liniștii (temporară) în această parte a Europei, Teleki și Csaky își dădeau seama că pretențiile teritoriale ale guvernului maghiar nu se puteau realiza decât printr-un nou dictat germano-italian, similar celui din 2 noiembrie 1938, referitor la Slovacia, pentru că, într-o confruntare militară directă, nu aveau sorți de izbândă! Ce a urmat? Dictatul de la Viena din 30 august, prin care Hitler a ținut în șah ambele țări!

Surse:

https://angvstia.mncr.ro/wp-content/uploads/2024/03/Angustia-16_25_Ioan-BOJAN.pdf

https://asociatia-tempora.ro/2019/08/22/diktatul-de-la-viena-sau-a-doua-ciopartire-a-romaniei-in-vara-anului-1940/

https://alesandrudutu.wordpress.com/2025/08/28/24-august-1940-tratative-romano-ungare-de-la-turnu-severin/

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2018/08/16/16-august-1940-au-inceput-la-turnu-severin-tratativele-romano-ungare-privitoare-la-cedarea-unei-parti-din-transilvania-ungariei/

https://historia.ro/sectiune/general/impasul-tratativelor-romano-maghiare-de-la-turnu-567482.html

https://agerpres.ro/documentare/2025/08/30/documentar-85-de-ani-de-la-semnarea-dictatului-de-la-viena-30-august--1479856

££

 S-a întâmplat în 16 august 2008: În această zi, a murit Elena Leuşteanu – Teodorescu, fostă gimnastă, binecunoscută pentru cucerirea a trei medalii - toate de bronz - la Jocurile Olimpice de la Melbourne (1956) şi Roma (1960); de asemenea, este prima sportivă care a adus gimnasticii româneşti o medalie de la Jocurile Olimpice, medalie obţinută la Melbourne (n. 1935, la Cernăuţi, astăzi în Ucraina). 

Din păcate, destul de puțină lume știe că Elena Leuştean din Braşov a cucerit prima medalie olimpică din istoria gimnasticii româneşti la Jocurile din 1956, de la Melbourne. Mulţi cred că succesele mari ale României au început cu Nadia. În realitate, cea care a urcat pentru prima oară pe podiumul olimpic a fost Elena Leuştean, braşoveanca (prin adopție) deschizând astfel drumul glorios al gimnasticii româneşti, cu două decenii înaintea Nadiei. Cele trei medalii olimpice stau mărturie despre performanţa incredibilă a acelei fete de 21 de ani, care, în 1956, a adus bronzul la sol pentru o ţară fără tradiţie olimpică în această ramură sportivă. 

Până la Olimpiada de la Melbourne din 1956, nu ne puteam lăuda cu nicio medalie olimpică la gimnastică. Istoria însă s-a schimbat odată cu Elena Leuştean, care a cucerit bronzul la sol. După această victorie neaşteptată, cele şase fete din lotul României au prins curaj şi, în final, echipa noastră a urcat pe locul III, după URSS şi Ungaria. SUA au terminat atunci pe locul 9. Fratele cel mare al gimnastei, Nicolai Leuştean, povestea cât de plin de surprize a fost drumul ei spre performanţă. Elena s-a născut în 1935 la Cernăuţi, într-o familie cu şapte copii. A copilărit cu cai şi vaci în bătătură, s-a căţărat prin copaci şi a alergat prin grădini. „Am fugit când a venit frontul la Cernăuţi, numai cu un geamantan la noi. După ce am plecat din gară, m-am uitat în urma trenului şi am văzut podul cum sare în aer. Am coborât direct la Braşov. Când am ieşit din gară, ne-am speriat, am crezut că se prăvale Tâmpa pe noi, aşa mare ni se părea“, povestea Nicolai, care avea pe atunci 15 ani, iar Elena doar opt. Le-a fost greu la început. Au găsit o casă părăsită, suficient de mare cât să-i încapă pe toţi. Mobilă au avut mai târziu, după ce tatăl lor s-a angajat ca felcer. După terminarea războiului au locuit pe strada Dragoş Vodă. Elena era elevă la şcoala primară şi deja era bună la sporturi de tot felul. 

Când a venit vremea să dea la liceu, familia n-a fost de acord, se stabilise că Elena va fi croitoreasă. Dar soarta Elenei avea să fie legată de sport. Profesorii deja o remarcaseră şi au insistat să meargă la liceul sportiv. Era bună la atletism. Elena promitea să devină o mare atletă, a obţinut titlul de campioană naţională de junioare la triatlon. La SMTCF Braşov, juca şi handbal. În 1953, a făcut parte din lotul naţional, obţinând 5,14 m la lungime şi 1,43 m la înălţime.         

Când s-a format echipa de gimnastică feminină la Braşov, a fost selectată şi Elena.„Era bătaie pe ea, fiindcă era bună în două sporturi. Gimnastica o dorea, atletismul n-o lăsa. Până la urmă, a ales gimnastica. Învăţa repede, era făcută pentru acest sport. Avea şi o fire docilă şi foarte disciplinată“, spune fratele campioanei. În 1951, a fost selecţionată în lotul naţional, iar în perioada 1953-1964, a câştigat şapte titluri de campioană naţională absolută şi nouă medalii pe aparate. Avea 17 ani când şi-a fracturat coloana. „Erau în cantonament în Poiană cînd a izbucnit incendiul în vila în care erau cazate. Ildiko şi Berta au sărit în păturile pe care le ţineau pompierii, dar Elena a aterizat pe un morman de zăpadă, de la etajul trei. S-a ridicat, n-avea nimic. Apoi a fugit din spital. După un timp, a observat că are dureri de coloană şi s-a întors. O aşchie de os îi intrase în măduvă. A stat în ghips până la gât câteva luni, dar s-a refăcut foarte bine“, povestea Nicolai, fratele ei.

Primul concurs internaţional la care a participat a fost Festivalul Mondial al Tineretului din 1951, unde s-a clasat pe locul al cincilea, cu echipa. Între 1954 şi 1964, a concurat la două campionate mondiale, două campionate europene şi trei jocuri olimpice. La lotul naţional s-a pregătit cu antrenori legendari: Maria Simionescu, Petre Dungaciu şi Caius Jianu. La Campionatul Mondial de la Roma, din 1954, echipa României s-a clasat pe locul al patrulea, iar Elena a ocupat locul al cincilea la individual compus şi al șaselea la bârnă. Din medalie în medalie, Elena a ajuns şi la Olimpiada de la Melbourne, din 1956.Tânăra de 21 de ani a condus echipa, compusă din Georgeta Hurmuzachi, Sonia Iovan, Elena Mărgărit, Elena Săcălici şi Emilia Vătăşoiu, către cea mai valoroasă medalie de până atunci a gimnasticii româneşti: bronz la concursul pe echipe. Pe vremea aceea, echipa evolua într-un exerciţiu de grup. Prezenţa româncelor a fost atât de impresionantă încât Ducele de Edinburgh, soţul reginei Angliei, prezent în sală, a cerut bis. Organizatorii l-au acordat şi, ca să nu se supere nimeni, l-au făcut şi celelalte echipe medaliate.

Elena a fost foarte aproape de podium la individual compus, clasându-se, în final, pe locul al patrulea. După două locuri şase obţinute în finala de la sărituri şi în cea de la bârnă, Elena Leuştean avea să facă istorie pentru România, cucerind prima medalie olimpică individuală: bronz la sol. Din acest moment, România a dovedit că are şi ea un cuvânt greu de spus în gimnastică. După Melbourne, a cucerit trei medalii de argint, la individual compus, sol şi paralele, la singura mare competiţie de gimnastică artistică organizată vreodată în România, Campionatul European de la Bucureşti, din 1957. La ediţia CM din 1958 (Moscova), Elena a cucerit cu echipa medalia de bronz (prima medalie a gimnasticii româneşti la un campionat mondial) şi locul 6 la sărituri. Salba de medalii individuale ale Elenei s-a îmbogăţit la Europenele din 1959 din Cracovia, cu două de argint, la individual-compus şi paralele.

La J.O. de la Roma, în 1960, Elena şi-a adăugat o nouă medalie în palmares, un bronz cu echipa României. „Una din cele mai bune gimnaste ale noastre, Elena Leuştean, se prezintă în acest concurs handicapată de o îndelungată întrerupere a antrenamentului, din cauza unui accident care ştim că a obligat-o să-şi pună mâna în ghips“, se temea Tudor Vornicu, la începutul competiţiei. Dar Elena, căpitanul echipei şi purtătoarea drapelului, a luat un 9,700 la sol, notă mare la acea vreme şi foarte mare, în vremurile noastre. Un an mai târziu, Campionatul European de la Leipzig i-a adus un loc 5 la sol, un loc 4 la paralele şi un loc 6 la individual-compus. 

Elena Leuştean este una dintre puţinii gimnaşti români care au participat la trei olimpiade. Se pot lăuda cu asemenea longevitate şi Dan Grecu şi Marian Drăgulescu. Însă la ultima, în 1964, la Tokyo, România a terminat pe locul 6, iar Elena a ocupat la bârnă doar locul 11. Nu era însă sfârşitul carierei ei, cu toate că a fost ultima mare competiţie la care a concurat. Avea 29 de ani, un copil de doi ani şi purta un nou nume, Elena Popescu. La gâtul ei atârnau trei medalii olimpice de bronz, o medalie mondială de bronz şi cinci medalii europene de argint. Şi-a continuat viaţa ca om simplu. La un moment dat, i s-a acordat titlul de Maestră şi Maestră Emerită a sportului, iar în anul 2000, i s-a conferit Crucea Naţională „Serviciul Credincios“, clasa a III-a. 

Profesoară de educaţie fizică, cu specializarea gimnastică sportivă, absolventă a ICF din Bucureşti, promoţia 1957, Elena a fost încadrată ca asistent universitar la Catedra de gimnastică a ICF până în 1959, când s-a transferat la Catedra de educaţie fizică a Institutului de Construcţii Bucureşti, unde, în 1974, a devenit şef de lucrări. De aici a şi ieşit la pensie. În decembrie 2007, însă, a aflat că are cancer. Boala a evoluat rapid, a mai apucat însă să fie omagiată la Gala organizată cu prilejul aniversării a o sută de ani de activitate a Federaţiei Române de Gimnastică. 

În viaţa ei au fost doi bărbaţi, care i-au devenit şi soţi: Victor Teodorescu, campion la pentatlon, şi Popescu, funcţionar la Ambasada României în Austria. Elena era o fire blândă şi împăciuitoare. Numai cu Bela Karoly nu s-a prea înţeles.„A avut o discuţie profesională cu Bela şi Elena i-a spus că face dresaj cu fetele, nu antrenament. Îi reproşa că e prea dur. Dar uite că soră-mea n-a avut dreptate. Cu disciplină, gimnastele au ajuns departe“, spunea Nicolai. Prima medaliată olimpic a României s-a stins din viaţă pe 16 august 2008. Dorinţa ei a fost să fie incinerată. A fost prima gimnastă din România care a evoluat la sol cu acompaniament muzical: „Rapsodia“, de George Enescu.

Palmares:

Elena Leuştean-Popescu (Teodorescu)

Numele de familie la naştere: Lehniuc (schimbat după refugierea la Braşov în Leuşteanu),Legitimată la Clubul Ştiinţa Bucureşti

Înălţime: 162 cm,Greutate: 58 kg

Născută: 4 iulie 1935 în Cernăuţi, azi în Ucraina

1950: Argint-Cracovia-individual compus

1950: Argint-Cracovia-paralele inegale

1956: Bronz-J.O. Melbourne-sol - prima medalie olimpică a României la gimnastică

1956: Bronz-J.O. Melbourne-echipe

1957: Argint- C.E. Bucureşti-individual compus

1957: Argint-CE Bucureşti-sol

1957: Argint-CE Bucureşti-paralele inegale

1958: Bronz-C.M. Moscova-echipe - prima medalie a României la un campionat mondial de gimnastică

1960: Bronz-J.O. Roma-echipe

Surse:

http://jurnaluldedrajna.ro/elena-leusteanu-gimnasta-romanca-triplu-laureata-cu-bronz-olimpic-medaliata-cu-bronz-la-campionatele-mondiale-si-de-5-ori-medaliata-cu-argint-la-campionatele-europene/

https://fangymnastics.com/2008/11/15/elena-leusteanu-–-prima-doamna-a-gimnasticii-romanesti/

https://www.olympic.org/elena-leusteanu-popescu-teodorescu

http://www.monitorulexpres.ro/?mod=monitorulexpres&p=mozaic&s_id=116498&SwitchOperator&7rha1vqual2l71364dp81mo5t4

£££

 16 august - Sfinţii Martiri Brâncoveni, Constantin Vodă cu cei patru fii ai săi - Constantin, Ştefan, Radu şi Matei - şi sfetnicul Ianache (ucişi la Constantinopol, la 15/26 august 1714). 

Aceștia au fost decapitaţi în anul 1714 din porunca sultanului Ahmet al III-lea, pentru că nu au renunţat la credinţa creştină. Și pentru că nu a vrut să-și  dea averile pe mâna turcilor... Osemintele voievodului martir au fost aduse în ţară de către doamna Marica, soţia sa, şi înmormântate în Biserica Sfântul Gheorghe Nou din Bucureşti, ctitoria domnitorului.

Sfinţii Martiri Brâncoveni sunt cinstiți pe 16 august. Constantin Brâncoveanu, s-a născut la anul 1654 din părinţi de seamă, după tată fiind din neamul domnitorului Matei Basarab (1632-1654), iar după mamă fiind nepot de soră al domnitorului Şerban Cantacuzino (1678-1688), în timpul căruia, la anul 1688, s-a tipărit pentru întâia oară, în întregime, Sfânta Scriptură în limba română. Rămas orfan de tată încă din pruncie, tânărul Constantin a fost crescut de către unchiul său, stolnicul Constantin Cantacuzino, un foarte învăţat boier al vremii sale. Acesta s-a îngrijit să-i pună dascăli înţelepţi spre a primi învăţătură aleasă. Pentru iscusinţa şi înţelepciunea sa, Constantin a primit înalte dregătorii, bucurându-se de multă cinstire încă din tinereţe.După moartea domnitorului Şerban Cantacuzino, în 29 octombrie 1688, la stăruinţele tuturor boierilor şi dregătorilor ţării, vrednicul Constantin Brâncoveanu a primit scaunul de domn al Ţării Româneşti, fiind uns de către mitropolitul Teodosie. Împodobit de Dumnezeu cu daruri alese, el a cârmuit ţara cu multă pricepere, dar şi cu înţelepciune şi răbdare creştinească.

Luându-L în ajutor pe Hristos şi având pildă pe vrednicii săi înaintaşi, Constantin Vodă îşi începuse domnia punând temelia celei mai mari mănăstiri ctitorite de el, cea de la Hurezi, unde şi-a pregătit şi loc de veşnică odihnă. Multele altele sunt bisericile şi mănăstirile ridicate sau înzestrate de milostivul şi evlaviosul domnitor pe tot cuprinsul Ţării Româneşti. Însă dărnicia şi purtarea de grijă ale lui Constantin Brâncoveanu nu se vor opri la hotarele Ţării Româneşti, ci se vor întinde şi la fraţii români din Moldova şi din Transilvania. De asemenea, vrednice de pomenit sunt şi multele ajutoare trimise dreptcredincioşilor creştini aflaţi în suferinţă în ţinuturile siriene, caucaziene şi arabe, precum şi la toate Locurile Sfinte ale Răsăritului.

În anul 1714, însă, tocmai în Săptămâna Sfintelor Pătimiri ale Domnului, a trimis sultanul Ahmed al III-lea (1703-1730) mulţime de ostaşi care l-au luat pe Constantin Vodă împreună cu fiii săi şi l-au dus la Înalta Poartă Otomană din Constantinopol (azi Istanbul). Atunci, jale mare i-a cuprins pe toţi locuitorii ţării. La Constantinopol, domnitorul creştin şi fiul său cel mare au fost întemniţaţi şi chinuiţi cumplit de către otomani vreme de patru luni, fiind supuşi la nenumărate suferinţe în închisoarea Şapte Turnuri (Edicule) din Istanbul, fiind învinuit că nu era cu totul supus sultanului. Pentru a nu fi pedepsit cu moartea, el trebuia să se lepede de credinţa creştină, dar n-a voit să se despartă de Hristos.

Astfel, după aproape 25 de ani de strălucită domnie, a venit ceasul ca marele domnitor creştin Constantin Brâncoveanu să-şi încununeze fruntea, el şi cei patru fii ai săi: Constantin, Ştefan, Radu şi Matei, precum şi sfetnicul său, Ianache, cu cinstita cunună a muceniciei pentru credinţa ortodoxă, pe care toţi au mărturisit-o până la moarte. Şi anume, în ziua praznicului Adormirii Maicii Domnului, 15 august 1714, când dreptcredinciosul voievod Constantin Brâncoveanul împlinea vârsta de 60 de ani, a primit sfârşitul mucenicesc prin sabie împreună cu fiii săi: Constantin, Ştefan, Radu şi Matei, şi cu ginerele său, sfetnicul Ianache, în cetatea Sfântului Constantin cel Mare. Trupurile Martirilor Brâncoveni au fost aruncate de turcii otomani în mare, de unde au fost scoase de către unii creştini milostivi, care le-au îngropat cu evlavie, în taină, nu departe de Constantinopol, în insula Halki, la Mănăstirea Maicii Domnului.

Mai târziu, moaştele Sfântului Voievod Martir au fost aduse în ţară, la anul 1720, de către doamna Maria, soţia sa, şi aşezate în biserica Sfântul Gheorghe Nou din Bucureşti, ctitoria Voievodului.

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în ziua de 19 iunie 1992 a trecut în rândul Sfinţilor din calendar pe Sfinţii Martiri Brâncoveni: Constantin Vodă cu cei patru fii ai săi Constantin, Ştefan, Radu, Matei şi sfetnicul Ianache, având zi de prăznuire data de 16 august a fiecărui an.

Surse:

https://www.crestinortodox.ro/calendar-ortodox/sfintii-martiri-brancoveni-120798.html

https://ziarulunirea.ro/16-august-sfintii-martiri-brancoveni-constantin-voievod-cu-fiii-sai-decapitati-pentru-ca-au-refuzat-sa-se-lepede-de-credinta-crestina-435594/

https://doxologia.ro/sfintii-martiri-brancoveni-constantin-voda-cu-cei-patru-fii-ai-sai-constantin-stefan-radu-matei

£££

 S-a întâmplat în 16 august…

- Sfinţii Martiri Brâncoveni, Constantin Vodă cu cei patru fii ai săi - Constantin, Ştefan, Radu şi Matei - şi sfetnicul Ianache (ucişi la Constantinopol, la 15/26 august 1714); 

- 1557: A fost botezat pictorul italian Agostino Carracci (m. 1602) - 

- 1645: S-a născut Jean de La Bruyere, scriitor francez, unul dintre cei mai importanți moraliști ai literaturii universale. Jean de La Bruyère (n. 16 august 1645, Paris; d. 10 mai 1696, Versailles) a fost un moralist francez, unul dintre cei mai valoroşi moralişti ai literaturii universale. La Bruyère a rămas cunoscut pentru unica sa scriere „Caracterele" sau „Moravurile veacului" (Les Caractères ou Les mœurs de ce siècle), apărută în anul 1688. Această lucrare este o culegere de scurte piese literare, ce ilustrează spiritul secolului al XVII-lea.În unele caractere îi denunţă pe impertinenţi, grosolani, palavragii, orgolioşi, linguşitori. El nu inventează personaje sau tipuri, ci le creează din ceea ce observă în jurul său: „Îi dau îndărăt publicului ceea ce mi-a dat cu împrumut...".Opera Caracterele se impune prin viziunea filozofică asupra moravurilor timpului, surprinderea nuanţată a psihologiilor, deosebita concizie stilistică. La Bruyère se dovedeşte un adevărat maestru al portretului şi creator de tipologii, dotat cu un excpeţional talent al observaţiei concrete.

- 1705: A murit Jakob Bernoulli, matematician elveţian. Jakob Bernoulli s-a născut la data de 27 decembrie 1654 în oraşul Basel. La 21 de ani şi-a luat doctoratul în teologie, dar din 1682 s-a hotărât să se dedice complet matematicii.În 1687 a fost numit profesor la Universitatea din Basel deţinând această poziţie până la moarte. La Universitatea din Basel, el a început cu fratele lui mai tînăr, fiindu-i şi elev, Johann Bernoulli să se ocupe şi să aplice calculul infinitezimal a lui Gottfried Leibniz. Jakob Bernoulli a contribuit în mod semnificativ la: dezvoltarea teoriei probabilităţii, calculul variaţiilor, la cercetarea şirului infinit., este fondatorul teoriei ecuaţiilor diferenţiale.S-a preocupat cu problemele izoperimetrice şi cu cercetarea unor curbe particulare (brahistohrona, leniscata, spirala logaritmică ş.a.). Lui îi aparţine noţiunea de integrală.În urma cercetărilor sale asupra şirurilor a ajuns la celebra inegalitate care îi poartă numele (Inegalitatea lui Bernoulli).

- 1743: S-a născut Antoine Laurent de Lavoisier, chimist francez (m.1794) . Unul dintre creatorii chimiei moderne Membru al Academiei de Ştiinţe din Paris. A elaborat teoria arderii. A formulat prima nomenclatură raţională a compuşilor chimici. A enunţat legea conservării masei. În Tratat elementar de chimie a sintetizat toate realizările din domeniul chimiei până la acea vreme. 

- 1807: Străzile Londrei încep să fie iluminate cu gaz

- 1816, 16/28: S-a născut, la Rodna, jud. Bistriţa-Năsăud, botanistul Florian Porcius; unul dintre creatorii terminologiei botanice româneşti; în 1848 a făcut parte din delegaţia care a susţinut, la Viena, drepturile naţionale ale românilor transilvăneni, fapt ce i-a atras arestarea; membru titular al Academiei Române din 1882 (m. 1906).Unul dintre cei mai de seamă creatori ai terminologiei botanice româneşti.A descris o serie de specii noi, iar altele îi poartă numele. A colaborat la elaborarea volumului Flora Dobrogei. 

- 1816: S-a născut, la Pfaffenschlag-Austria, Ludovic Russ-senior (m.1888), medic român, austriac de origine. În 1842 s-a stabilit la Iaşi unde, timp de aproape o jumătate de veac, a desfăşurat o bogată activitate didactică şi ştiinţifică. A pus bazele Clinicii Chirurgicale din Iaşi, a fost profesor la Facultatea de Medicină, contribuind la crearea şi dezvoltarea şcolii ieşene de chirurgie. Practician recunoscut, a efectuat peste o mie de operaţii importante. A contribuit la înfiinţarea Spitalului Caritatea din Iaşi (1880) şi a Spitalului Sf. Treime din Tătăraşi. Protomedic al Moldovei, a participat ca voluntar (la 61 de ani) la Războiul de Independenţă din 1877. 

- 1821: S-a născut Arthur Cayley, matematician, creator al calculului matriceal.Arthur Cayley (n. Londra – d. 26 ianuarie 1895, Cambridge) a fost un matematician britanic.A fost unul din fondatorii şcolii britanice moderne de matematică pură.

- 1823:S-a născut, în Cernauca, Cernăuţi, Alecu Hurmuzaki (m.1871), publicist şi om politic român. Membru fondator al Societăţii Academice Române (1866). A fost redactor (1848-1849) şi redactor responsabil (1850) al ziarului „Bucovina”. A susţinut în Dieta Bucovinei şi Camera Deputaţilor a Consiliului Imperial din Viena drepturile românilor, cu precădere limba şi literatura naţională.El a fost ultimul mareşal al Bucovinei.A fost înmormântat în curtea Bisericii „Pogorârea Sfântului Duh" din Dulceşti (judeţul Neamţ).

- 1832: S-a născut Wilhelm Wundt (d. 31.08.1920). S-a născut la Neckarau, un orăşel de lângă Mannheim, ca fiu al unui pastor luteran. Era un copil precoce care prefera să studieze retras, în linişte. În perioada 1851 - 1856, studiază la Universităţile din Tübingen, Heidelberg şi Berlin. Printre celebrii săi profesori îi putem menţiona pe Johannes Peter Müller şi Emil du Bois-Reymond. În 1857 îşi dă doctoratul la Heidelberg. În perioada 1858 - 1863 este asistentul ilustrului Hermann von Helmholtz căruia, opt ani mai târziu, îi devine succesor.În perioada 1863- 1871 ţine prelegeri de fiziologie, psihologie şi mai ales de „psihologie fiziologică", un domeniu pe care l-a promovat. În 1874 devine profesor de „filozofie inductivă" la Zürich, iar în perioada 1875 - 1917 este profesor de filozofie şi psihologie experimentală la Leipzig. Ca şi alţi psihologi din perioada de început a acestei ştiinţe, Wundt a fost influenţat în mare măsură de pregătirea sa fiziologică. Cartea lui Beitrage zur Theorie der Sinneswahrnelmung („Contribuţii la o teorie a percepţiei senzoriale"), publicată în 1862, este considerată lucrarea de căpătâi a psihologiei experimentale. În 1863 apare Vorlesungen uber die Menschen und Thierseele („Lecturi pe tema psihologiei umane şi animale"). Apoi, Wundt a publicat în 1865 prima ediţie a Manualului de psihologie umană. Iar una din cele mai preţioase şi reuşite contribuţii a fost seria de prelegeri ţinute în 1873 şi 1874, care aveau să stea la baza lucrării Grundzuge der physiologischen psychologie („Principiile fiziologiei psihice"). Această carte, conform unei recenzii contemporane, reprezenta „o tratare ştiinţifică specializată a relaţiilor dintre corp şi conştiinţă". Wundt a întrunit calităţile de psiholog social, antropolog cultural, filozof şi sociolog, prin sublinierea contextului social, prin analiza culturală, ca şi prin studiul limbajului. El a scris în 1886 o carte pe tema eticii, Ethik, iar în 1889 System der Philosophie. 

- 1841:S-a născut, în Bucureşti, Alexandru Lahovari (m.1897), jurist şi om politic român. Orator de mare talent. Alături de P.P. Carp, a fost unul dintre cei mai importanţi lideri ai conservatorilor. A fost ministru de justiţie (1870; 1873-1876) şi al Afacerilor Străine (1885-1895), promovând o politică externă de neutralitate, în conformitate cu interesele naţionale. 

- 1845: S-a născut, la Hollerich, Luxemburg, fizicianul francez Gabriel Lippmann; a realizat prima fotografie color a spectrului solar; Premiul Nobel pentru fizică pe 1908; membru de onoare străin al Academiei Române (1909) (m. 1921, la bordul transatlanticului France).A efectuat cercetări în electrocapilaritate (1873), termodinamică şi optică. A descoperit (1891) un procedeu de fotografiere în culori, obţinând prima fotografie colorată a spectrului solar.Laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în anul 1908, pentru metoda sa de reproducere fotografică a culorilor pe baza fenomenului de interferenţă

- 1858: Regina Victoria transmite primul mesaj oficial peste Oceanul Atlantic, prin cablu submarin, presedintelui american James Buchanan.

- 1869: S-a născut compozitorul Petre Elinescu (m. 1947)

- 1876: A avut loc premiera operei Siegfried, de Richard Wagner, la Teatrul din Bayreuth. 

- 1888: A murit John S. Pemberton, chimist american, inventatorul băuturii Coca–Cola

- 1888: S-a născut Thomas Edward Lawrence (d. 19 mai 1935), ofiţer britanic, celebru mai ales pentru rolul jucat în revolta arabilor din 1916-1918.Este mai cunoscut ca T. E. Lawrence. Personalitatea sa plină de vitalitate, alături de scrierile sale şi de o largă varietate de activităţi şi asocieri, au făcut din el obiect de fascinaţie în întreaga lume, unde a fost cunoscut ca Lawrence al Arabiei (Lawrence of Arabia)

- 1891: S-a născut, la Bucureşti, Scarlat Lambrino (m.1964), istoric şi epigrafist român. Stabilit la Lisabona (1947). Membru corespondent al Academiei Române (1934).A condus Muzeul Naţional de Antichităţi (1935-1944) şi Şcoala Română de la Roma (1941-1947).A publicat studii în domeniul epigrafiei şi al antichităţii greco-romane (Arta greacă şi romană în România, 1938; Bibliographie de l’antiquite classique, 1951).   

- 1893:A încetat din viaţă Jean Martin Charcot (n.1825), medic francez. Membru al Academiei de Ştiinţe din Paris.Unul dintre fondatorii neuropatologiei moderne. A organizat la „Salpetrière” (Paris) o mare clinică neurologică.A scris numeroase lucrări privitoare la anatomia patologică şi la clinica bolilor nervoase. Jean-Martin Charcot (n. 29 noiembrie 1825) a fost un neurolog francez şi profesor de anatomie patologică. Întreaga sa operă a produs un profund impact în disciplinele neurologiei şi psihologiei, pe atunci în plină „adolescenţă". Deşi Charcot era un om de ştiinţă al secolului XIX, influenţa sa a dominat întreg secolul 20 

- 1899: A murit Robert Wilhelm Bunsen, chimist german (n. 1811).Robert Wilhelm Bunsen a fost primul care a explicat în mod ştiinţific în anul 1846 formarea geizerelor. Tot el a descoperit lampa Bunsen, precum şi un fotometru numit Bunsen. Pe lângă alte merite ale lui se poate aminti faptul că după ce a ajuns profesor universitar în anul 1852 în Heidelberg a obţinut în laborator cu ajutorul acidului azotic şi electrolizei elemente pure (crom, magneziu, aluminiu, mangan, bariu, calciu şi litiu). In acelaşi an reuşeşte împreună cu Sir Henry Roscoe obţinerea gazului HCl (hidrogen clorurat care dizolvat în apă dă naştere acidului clorhidric). În anul 1859 împreună cu Kirchhoff va pune bazele analizei spectrale, ale elementelor chimice care sunt supuse la o supraîncălzire. Pentru acest lucru a pus la punct o lampă cu gaz care-i poartă numele. Cu ajutorul analizei spectrale, Bunsen descoperă între anii 1860-1861, împreună cu Kirchhoff, metalele alcaline cesiu şi rubidiu în apa minerală de la Bad Dürkheim.

- 1900: A apărut primul clasor din lume, în SUA

-1903:S-a născut scriitorul Pan M. Vizirescu; a fost şi subdirectorul „Radiojurnalului” la Radiodifuziunea Română, până la 23 august 1944 (m. 2000)

- 1904: S-a născut biochimistul american Wendell M. Stanley; cercetări în domeniul structurii virusurilor; Premiul Nobel pentru chimie pe 1946, împreună cu conaţionalii săi James Sumner şi John Northrop (m. 1971)

- 1906: Cutremur catastrofal la Valparaiso, Chile. Magnitudinea de 8,6 pe scara Richter, 20.000 de victime

- 1913: S-a născut Menahem Begin, om politic israelian, laureat al Premiului Nobel pentru Pace (1978), împreună cu Anwar el-Sadat (d. 1992) Menachem Begin (d. 9 martie 1992) a fost prim ministru al Israelului în perioada 20 iunie1977 - 10 octombrie 1983, laureat al Premiului Nobel pentru Pace 1978

- 1916: S-a stins din viaţă Umberto Boccioni (n.1882), pictor şi sculptor italian.Teoretician al futurismului (pictura Elasticitate, sculptura Sinteza dinamismului uman). În creaţia sa a fost influenţat de cubism.

- 1920: S-a născut Virgil Ierunca, eseist, critic literar şi poet; stabilit din 1947 la Paris; între anii 1952 şi 1975 a lucrat la Radiodifuziunea Franceză, ca redactor al unor emisiuni politice şi culturale în limba română; din 1975 a fost colaborator al postului de radio Europa Liberă; a publicat primul studiu despre „Fenomenul Piteşti" (1990); soţul Monicăi Lovinescu (m. 2006) 

 -1920: S-a născut, la Bucureşti, Gellu Solomonescu (m.1984), compozitor român, cunoscut, mai ales, prin creaţiile sale de muzică uşoară. A compus, de asemenea, muzică de teatru şi estradă. A fost pianist şi dirijor la Teatrul muzical „C. Tănase” din Capitală. 

- 1920: S-a născut Charles Bukowski, scriitor american.Henry Charles Bukowski (d. 9 martie 1994), a fost un poet, romancier germano-american. Este adesea cunoscut sub pseudonime ca: Hank, Buk, Henry Chinasky, acesta din urmă fiind un alter-ego în numeroase romane autobiografice.Scrierile lui Bukowski au fost puternic influenţate de atmosfera casei lui din oraşul Los Angeles şi sunt marcate de empatie pentru viaţa obişnuită a săracilor americani albi, actul scrisului, alcool, relaţiile cu femei. Un autor prolific, Bukowski a scris mii de poezii, sute de nuvele şi şase romane.

- 1921:S-a născut, la Galaţi, Ovid S. Crohmălniceanu (m.2000), critic literar şi prozator român. Stabilit în Germania. A studiat mai ales literatura română interbelică, tipărind trei volume de Literatura română între cele două războaie mondiale (1967-1975).Comentator al fenomenului literar contemporan (Al doilea suflu, 1989). A scris povestiri fantastice (Istorii insolite, 1980, 1986).

Ovid S. Crohmălniceanu (n. Moise Cohn, Galaţi - d. 27 aprilie 2000, Berlin) a fost un critic şi istoric literar român de origine evreiască. A urmat şcoala primară şi liceul la Galaţi, unde şi-a început şi studiile la Institutul Politehnic din Galaţi, întrerupte în 1940. Le-a continuat între anii 1944-1947 la Politehnica din Bucureşti, unde a devenit licenţiat în construcţii. Din 1966 a devenit profesor la Facultatea de Litere din Bucureşti.A murit în anul 2000 la Berlin, unde emigrase în 1992.

- 1925: Premiera filmului „Goana după aur", al 72-lea film al lui Charlie Chaplin.

- 1929: S-a născut graficianul Dan Radu

- 1931: S-a născut Ileana Berlogea, istoric literar şi teatrolog (m. 2002)

- 1931: A murit, la Sinaia, jud. Prahova, Sabba S. Ştefănescu, geolog şi paleontolog; membru corespondent al Academiei Române (1893).A fost profesor la Universitatea din Bucureşti (1904-1929). În activitatea ştiinţifică s-a preocupat de trei mari probleme: studii geologice în vederea alcătuirii hărţii geologice a României (1882-1886); studii asupra terenurilor terţiare din ţara noastră; cercetarea resturilor de proboscidieni din pliocen şi pleistoren.

- 1934: S-a născut actorul şi regizorul francez de film Pierre Richard.

- 1935: S-a născut scriitorul vietnamez Duyèn Anh, exilat în Franţa din 1983 (m. 1997) 

- 1936: S-au încheiat Jocurile Olimpice de la Berlin, transformate de guvernul german în propagandă politică profascistă           

- 1940, 16-24: Au avut loc tratative româno-ungare la Turnu Severin; delegaţia maghiară cerea alipirea la Ungaria horthystă a mai mult de jumătate din suprafaţa Transilvaniei, în timp ce delegaţia română susţinea doar principiul schimbului de populaţii; tratativele au eşuat. Eşecul acestora, previzibil, a dus la Dictatul de la Viena din 30 august 1940. 

- 1942: S-a născut compozitorul de muzică uşoară Florin Bogardo (m. 2009).

 -1942: S-a născut Gabriela Melinescu, poetă, prozatoare, traducătoare şi jurnalistă; stabilită din 1975 în Suedia 

- 1945: S-a născut cantăreaţa franceză de muzică pop Sheila

-1947: Apare Legea privind reforma monetară, iniţiată cu scopul stăvilirii inflaţiei (nivelul preţurilor cu amănuntul a crescut de peste 8.000 de ori faţă de anul 1938, iar costul vieţii de peste 5.000 de ori) şi a dezorganizării sistemului monetar al ţării; reforma monetară a fost, totodată, un mare pas spre etatizarea întreprinderilor private de către noul regim comunist instalat la Bucureşti 

- 1949: A murit (într-un accident de maşină) prozatoarea americană Margaret Mitchell, autoarea romanului care a stat la baza celebrului film „Pe aripile vântului". Margaret Mitchell, numele la naştere Margaret Munnerlyn Mitchell, (n. 8 noiembrie 1900, Atlanta, Georgia — d. Atlanta) a fost o scriitoare şi jurnalistă americană. Pentru romanul Gone with the Wind (Pe aripile vântului) care apăruse în 1936, a primit Premiul Pulitzer în anul 1937. Filmul cu acelaşi nume, din anul 1939, cu Vivien Leigh şi Clark Gable în rolurile principale, este unul din filmele de mare succes al tuturor timpurilor.

- 1951: A încetat din viaţă, la Paris, Louis Jouvet (n.1887), actor francez de teatru şi de cinema şi regizor de teatru. A interpretat numeroase roluri în teatru (Şcoala femeilor; Neguţătorul din Veneţia) şi în filme (Topaz; Volpone).Ca regizor a pus în scenă piesele lui Molière, Giraudoux şi alţii. 

- 1954: S-a născut James Cameron, regizor de film, scenarist, actor şi producător american de origine canadiană. James Francis Cameron este un regizor, producător şi montor, scenarist şi inventator canadian. Printre creaţiile sale cinematografice se numără filme precum Terminatorul (1984), Aliens (1986), The Abyss (1989), Terminatorul 2: Ziua Judecăţii (1991), True Lies (1994), Titanic (1997) şi Avatar (2009).După regizarea filmului Titanic, Cameron şi-a dedicat o parte din carieră producerii filmelor documentare, dar şi dezvoltării sistemului digital tridimensional Fusion Camera System. Descris de un biograf ca jumătate om de ştiinţă şi jumătate artist, Cameron a contribuit de asemenea şi în ceea ce priveşte tehnologia filmării subacvatice şi a vehiculelor subacvatice telecomandate. James Cameron s-a remarcat şi prin scrierea, regizarea, coeditarea şi coproducerea a două dintre filmele cu cele mai mari încasări din istorie, Avatar şi Titanic. În total, eforturile sale regizorale au adus încasări de aproximativ 1,69 miliarde de dolari americani în America de Nord şi 4,85 miliarde pe întreg mapamondul.

- 1955: S-a născut baritonul Alexandru Agache 

- 1956:S-a stins din viaţă, la Bucureşti, pictorul român Theodor Pallady (n.1871).A pictat îndeosebi peisaje (Peisaj la Bucium; Pod pe Sena), naturi moarte (Natură statică cu pălărie; Natură statică cu ceas), flori, nuduri, scene de interior şi foarte multe autoportrete. El s-a înfăţişat în numeroase autoportrete care dezvăluie o latură specifică a acestei arte complexe. Peisajele sale – mai ales cele din Moldova natală – au o mare căldură care se degajă din vegetaţia bogată, din zidurile albe ale caselor, din apariţia unor siluete umane.Critica plastică îl consideră pe Theodor Pallady ca reprezentant de frunte al nudului în pictura românească.A primit Premiul Naţional pentru pictură (1926) şi titlul de Maestru Emerit al Artei.

- un aristocrat, la propriu şi la figurat, provine dintr-o familie de boieri moldoveni, mama sa având sânge cantacuzin

- şi-a început instrucţia acasă, în particular, cu un institutor francez.

- a urmat liceul şi, la solicitarea fermă a tatălui, a început studii universitare de inginerie la Bucureşti.

- continuă studiile la Dresda, unde, unul dintre profesori descoperindu-i talentul, îl îndrumă spre Paris

- pleacă la Paris în 1889, şi studiază la Şcoala de arte frumoase

- are şansa de a lucra sub îndrumarea unor pictori celebri ca Gustave Moreau şi Pierre Puvis de Chavannes

- în perioada respectivă, Parisul era inima creaţiilor, iar în jurul lui Pallady erau mulţi pictori care în timp au devenit cunoscuţi, cum ar fi Henri Matisse (de care l-a legat o lungă şi frumoasă prietenie precum şi o continuă polemică asupra principiilor picturii) şi Georges Rouault

- se întoarce în ţară în 1904, cu o experienţă franceză care îşi spune cuvântul, expoziţiile sale bucurându-se de aprecieri din partea publicului şi a criticilor, fără însă a deveni „popular"

- se desprinde din cotidian prin apelul la clasic, la compoziţiile durabile, pe care le considera perene, încercând sa realizeze o operă care transcende imediatul

- un pictor complex, în stilul căruia se regăsesc mai multe influenţe (Şcoala germană, Art Nouveau, accente de fovism) dar şi o pregnantă notă autohtonă

- „Nu sunt modern, sunt din toate timpurile" spunea chiar el, în timp ce Victor Eftimiu îl numeşte „Cel mai intelectual dintre artiştii români "

- o mare parte din lucrări sunt expuse periodic în muzeul ce-i poartă numele, dar regăsim lucrări la Muzeul Naţional de Artă, în colecţia Zambaccian, Centrul de Arte din Lakewood, Ohio SUA, precum şi în alte colecţii - Dona, Oprescu, Simu, Garabet Avakian ş.a.

- în 2007, Theodor Pallady a redevenit răsfăţatul colecţionarilor, aşa cum şi-a dorit toată viaţa. Este cel mai bine vândut pictor din acest an, a ajuns pe primul loc în topul general al vânzărilor pe piaţa de artă românească. 

- 1956: A murit Béla Lugosi (Béla Ferenc Deszö Blaskó), actor american de origine ungară, născut în România, la Lugoj; cel care i-a dat viaţă, pe ecran, contelui Dracula (1927), rol care l-a consacrat (n. 1882).

- 1957:A încetat din viaţă Irving Langmuir (n.1881), chimist şi fizician american.Laureat al Premiului Nobel pentru chimie (1932).Are contribuţii în tehnica vidului, electricitate şi la studiul sistemelor coloidale. A inventat becul electric cu atmosferă gazoasă.I se datorează teoria valenţei electrochimice. A obţinut hidrogenul atomic (1912). 

- 1958: S-a născut Madonna (Louise Veronica Ciccone-Ritchie), supranumită „Regina muzicii pop”, cântăreaţă americană şi compozitoare de muzică pop, câştigătoare a mai multor premii Grammy, actriţă laureată a Globului de Aur şi autoare a mai multor cărţi

- 1960: Proclamarea independenţei Ciprului; primul preşedinte, arhiepiscopul Makarios (1913 - 1977) 

- 1960: S-a născut actorul american Timothy Hutton 

-1960:Americanul Joseph Kittinger, ofiter in U.S. Air Force, se paraşutează dintr-un balon aflat la 31.330 m, stabilind 2 recorduri mondiale: săritura de la cea mai mare altitudine şi cea mai mare viteză atinsă de un om fără un avion 

- 1961: Doi alpinişti români, Ioana şi Sorin Ciuli, escaladează un vârf de 7.127 din Pamir. 

- 1962: A fost încheiată construcţia tunelului Mont-Blanc, în lungime de 11,6 km. Lucrările au început în anul 1958. 

- 1968: A fost semnat, la Praga, Tratatul de prietenie, colaborare şi asistenţă mutuală româno–cehoslovac, valabil pe o perioadă de 20 de ani, cu doar câteva zile inaintea invaziei Cehoslovaciei de către trupele celor cinci ţări membre ale Tratatului de la Varşovia 

- 1972: A murit actorul francez Pierre Brasseur

- 1973: A încetat din viaţă, la Hyannis, Massachusets, Selman Abraham Waksman (n.1888), bacteriolog american de origine ucraineană.Laureat al Premiului Nobel pentru medicină şi fiziologie (1952).În 1941 a inventat termenul „antibiotic” pentru a desemna toate substanţele care ucid bacteriile fără a afecta alte forme de viaţă. În 1943 a descoperit antibioticul streptomicină, produs de un tip de mucegai care se dezvoltă în sol.

- 1977: A murit Elvis Presley, supranumit „regele rock-ului". A murit in urma unui infarct, la reşedinţa sa, Graceland. (n.08.01.1935) - 

- 1978: Un incediu (din noaptea de 16/17 august) distruge complet Sala Mare a Teatrului Naţional din Bucureşti, fiind necesare lucrări de refacere; de fapt a fost o schimbare radicală faţă de construcţia iniţială. 

- 1981: A murit dirijorul de cor Ion Vanica (fost dirijor al Corului de copii al Radiodifuziunii Române) (n. 1917)

- 1987: S-a stins din viaţă, la Bucureşti, Emil Condurachi (n.1912), istoric şi arheolog român. Membru titular al Academiei Române din anul 1955. A fost profesor la Universitatea din Iaşi (1932-1940), apoi la cea din Bucureşti. Între anii 1956-1970 a fost director al Institutului de Arheologie din Capitală. A condus săpăturile arheologice de la Histria, din 1949 până în 1969, acţiune concretizată prin volumul Histria (1959). Tema cercetărilor sale a constituit-o istoria orânduirii sclavagiste pe teritoriul României, a vechilor oraşe greceşti, din Dobrogea în special. 

- 1998: A murit Dorothy West, scriitoare americancă, ultima personalitate a miscării artistice negre a anilor '20, numită „Renaşterea Harlemului”.

- 2005: Fratele Roger, fondatorul comunităţii Taizé, stareţul singurei mănăstiri ecumenice din lume, apropiat al Maicii Tereza si confident al Papei Ioan Paul al II-lea a fost asasinat de către o româncă bolnavă psihic (n. 12.05.1915)

- 2008: A murit Elena Leuşteanu – Teodorescu, fostă gimnastă, binecunoscută pentru cucerirea a trei medalii - toate de bronz - la Jocurile Olimpice de la Melbourne (1956) şi Roma (1960); de asemenea, este prima sportivă care a adus gimnasticii româneşti o medalie de la Jocurile Olimpice, medalie obţinută la Melbourne (n. 1935, la Cernăuţi, astăzi în Ucraina)

£££

 S-a întâmplat în 17 august1872, 17/29: La această dată (pe calendarul pe stil vechi), s-a născut Traian Vuia, inginer şi inventator; pionier al aviaţiei româneşti şi mondiale, constructorul primului avion din lume (brevetat, în Franţa, tot la data de la 17 august dar în 1903) care, la 18 martie 1906, s-a desprins de la sol datorită exclusiv forţei motorului său; a folosit pentru prima oară în lume un tren de aterizare cu pneuri la roţi; în timpul celui de-al Doilea Război Mondial a participat la mişcarea de Rezistenţă, fiind preşedintele Frontului Naţional Român din Franţa; membru de onoare al Academiei Române din 1946. 

Traian Vuia (d. 2 septembrie 1950) s-a născut într-o familie de ţărani din satul Surducul Mic, în Banat (astăzi localitatea îi poartă numele). Scrisul şi cititul le-a învăţat la şcoala din Bujor, apoi a urmat restul claselor elementare la şcoala din Făget. Studiile secundare le-a efectuat la Liceul de stat din Lugoj, iar în 1892 a susţinut examenul de bacalaureat.Pleacă la Budapesta pentru a-şi continua studiile. Aici a studiat la Şcoala Politehnică (1892) şi la Facultatea de Drept, unde a şi obţinut doctoratul în ştiinţe juridice, după ce a susţinut lucrarea cu titlul Militarism şi industrialism, regimul de statu şi de contractu (1901). Din cauza dificultăţilor financiare nu a absolvit Şcoala Politehnică.

Marele său vis a fost să zboare, drept pentru care a început să efectueze calcule pentru planurile unei maşini de zbor. În anul 1902 pleacă la Paris, dorind să construiască în capitala Franţei un „aeroplan-automobil". La 16 februarie 1903 a înaintat Academiei de Ştiinţe din Paris un memoriu despre „aeroplanul-automobil" pe care îl proiectase, dar proiectul său a fost respins de forul ştiinţific francez pentru că acesta din urmă considera că aparatele de zbor mai grele decât aerul nu puteau să zboare. Mai mult, aparatul conceput de Vuia avea câteva caracteristici care nu au fost înţelese, la început, de către contemporanii săi: avea o singură elice în loc de două, cum se credea că e absolut necesar, iar motorul proiectat părea de nerealizat cu mijloacele tehnice ale vremii.În ciuda acestor oprelişti, sfătuit de Coriolan Brediceanu, prietenul său din liceu, Vuia şi-a brevetat totuşi invenţia, obţinând brevetul francez nr. 332.106 din 15 mai 1903.

Cu sprijinul familiei sale, care a contribuit semnificativ cu sume de bani, Traian Vuia a început construcţia avionului său. La sfârşitul anului 1905 avionul era gata şi a fost testat pentru prima oară. În timpul acestui test avionul a rulat pe sol o distanţă destul de lungă. Acest prim test a fost urmat de altele, la care au asistat cunoscuţi specialişti, ca şi G. Besançon, Victor Tatin şi alţii.La 5 februarie 1906, Vuia a mai făcut un test cu avionul său, dar nu s-au obţinut rezultate datorită vremii nefavorabile. La 6 martie, o nouă tentativă de ridicare de la sol a avionului, dar acesta nu s-a putut desprinde de la sol.

Ziua de 18 martie 1906 va înregistra primul succes aviatic al lui Traian Vuia, precum şi primul zbor din istoria omenirii cu un aparat mai greu decât aerul, care s-a ridicat de la sol prin mijloace proprii. Avionul lui Vuia era realizat dintr-un cadru de ţevi de oţel, cu aripi de pânză, bombate, ceea ce îi dădea aspectul unui liliac. Motorul funcţiona cu anhidridă carbonică pe post de combustibil, iar trenul de aterizare era constituit din patru roţi cu pneuri. Acest prim zbor cu mijloace proprii de zbor s-a efectuat în Franţa, la Montesson. Aparatul de zbor al lui Traian Vuia a pornit de pe loc cu ajutorul propriului său motor, a rulat cca 50 metri, apoi s-a desprins de la sol şi a zburat 12 metri la o înălţime de 1 metru. Un vânt lateral puternic a făcut ca aparatul să nu poată zbura mai mult, dar premiera era realizată: primul zbor mecanic din istoria omenirii fusese înfăptuit.

Prioritatea unui astfel de zbor îi este atribuită în mod eronat brazilianului stabilit în Franţa Santos-Dumont, care a obţinut această realizare doar la 13 septembrie, acelaşi an 1906. De altfel, după primul său zbor reuşit, cel din 18 martie 1906, Traian Vuia a mai efectuat şi alte zboruri, în timpul celui din 19 august 1906 avionul său zburând 20 metri, la o înălţime de 2 metri şi jumătate.

Vuia şi-a perfecţionat în continuare avioanele, primul motor folosit fiind înlocuit cu altul, de 24 cai-putere, astfel că aparatul Vuia nr.1 a devenit Vuia nr.1 bis, apoi Vuia nr. 2. La 17 iulie 1907, Traian Vuia a reuşit să zboare cu aparatul său pe o distanţă de 60 metri, dar la aterizare şi-a deteriorat avionul.Traian Vuia şi-a continuat cercetările în domeniul tehnicii şi după anul 1907. El a organizat un atelier-laborator pentru cercetarea elicelor, iar împreună cu Marcel Yvonneau a conceput câteva modele originale de elicoptere, care au fost prezentate în demonstraţii publice (modelele realizate în anii 1918 şi 1921).Revistele La Technique Aeronautique şi L'Atmosphere i-au publicat studiile teoretice. Pe lângă alte invenţii, Vuia a mai conceput şi un generator cu aburi, brevetat în mai multe state ale lumii în perioada interbelică.

În timpul primului război mondial, Traian Vuia a lucrat pentru armata franceză, în cadrul Serviciului de invenţii, contribuind la perfecţionarea aviaţiei militare aliate. A redactat mai multe manifeste destinate soldaţilor de naţionalitate română, cehă, slovacă, sârbă etc din rândul armatei austro-ungare. În primăvara anului 1918 a fost unul dintre iniţiatorii Comitetului Naţional Român din Transilvania, militând pentru unirea Ardealului cu România. În cadrul aceluiaşi Comitet, a organizat la Paris aniversarea a şaptezeci de ani de la revoluţia de la 1848. După terminarea primului război mondial a călătorit în România de două ori, în anul 1932 şi în anul 1934. Abia după terminarea celui de-al doilea război mondial se va întoarce definitiv din Franţa în România, unde va muri la data de 2 septembrie 1950, la Bucureşti. Este înmormântat la Cimitirul Bellu.

Unul din pionierii aviaţiei mondiale, Traian Vuia a fost primul om care a construit şi zburat cu un avion mai greu decât aerul, care s-a ridicat de la sol folosind doar mijloacele proprii (moto-propulsor, tren de aterizare).Până la avionul inventat de Vuia, intitulat Vuia nr. I, decolarea dispozitivelor de zbor se făcea cu ajutorul unor mijloace exterioare aparatului, cum ar fi: catapultă, cablu de lansare sau remorcare. Printre rezultatele cercetărilor efectuate de Vuia, unele confirmate mai târziu, se numără: formula monoplană a avioanelor (recunoscută ulterior ca fiind cea mai corespunzătoare), a realizat prima aripă de avion cu incidenţă variabilă în zbor, a aplicat la aparatul său de zbor principiul unei singure elice tractive, a realizat primul aeroplan cu aripi pliante.

După o perioadă de timp, Vuia a îmbunătăţit aeroplanul Vuia I, iar în august 1906 a prezentat o variantă perfecţionată a acestuia, Vuia I bis. Cu acest model, până în martie 1907, a efectuat mai multe experienţe şi a realizat mai multe zboruri la diferite înălţimi. Spre deosebire de primul model, aeroplanul avea o curbură mai mică a aripilor, un stabilizator orientabil şi un randament îmbunătăţit al motorului. Vuia nr. II a fost un nou model de avion, prevăzut cu aripi pliabile şi un motor „Antoinette” de 25 CP. Cu acest aparat Vuia a zburat de mai multe ori, ultimul din aceste zboruri a fost efectuat în 17 iulie 1907, la Bagatelle, pe o distanţă de 70 m. Acest avion a fost expus la primul Salon aeronautic de la Paris.

În anii care au urmat Vuia a continuat să aprofundeze domeniul aeronauticii, astfel că în 1918 şi 1922 a realizat două tipuri de elicoptere, Vuia I, respectiv Vuia II. Aparatul era prevăzut cu aripi rotative, o cârmă de direcţie şi un stabilizator orizontal (Vuia II avea montat un motor „Anzani” de 16 CP). Cu aceste aparate, pe aerodromurile de la Juvissy şi Issy-les-Moulineaux, Vuia a efectuat o serie de teste şi mai multe zboruri verticale. Având în minte realizarea unui motor de avion cât mai bun, Vuia a reuşit să inventeze generatorul de abur cu combustie internă şi ardere catalitică. Generatorul cu vaporizare aproape instantanee avea la bază trei principii: ideea ciclurilor termodinamice, a combustiei accelerate şi a transmiterii căldurii prin convecţie forţată. Prin încercările repetate de a construi generatoare de abur de foarte înaltă presiune (100-120 kgf/cm², faţă de 10 At valoarea uzuală a vremii), Vuia a pus bazele tehnologiei folosite ulterior la centralele termice care utilizează cicluri complexe de presiune foarte înaltă.O altă realizare a inventatorului român a fost şi generatorul cu focar cu mare intensitate a combustiei.Sarcina termică a focarului era de 200 x 106 kcal/m3.

În unele din cercetările sdale, Vuia a fost ajutat de bănăţeanul Gavrilă Brola, cu care a început să colaboreze începând cu 1934. G. Brola alături de profesorul G. Ribaud au continuat cercetările începute de Vuia, iar în 1952 au realizat un generator cu circulaţie forţată, care avea la bază principiul lui Vuia.Generatorul, expus la Expoziţia Internaţională al încălzirii de la Paris din 1957, a fost fabricat în serie în Franţa, Belgia, Anglia şi Germania.Traian Vuia împreună cu alt colaborator, Emmanuel Yvonneau, au brevetat mai multe tipuri de generatoare de abur. Primul brevet le-a fost eliberat la 21 ianuarie 1928 de către Ministerul Comerţului şi Industriei din Franţa (nr. 661254), al doilea brevet la 22 decembrie 1928 (nr. 680567), iar al treilea la 12 noiembrie 1932 (nr. 740226).

Din iniţiativa lui Traian Vuia, la 30 aprilie 1918, a fost constituit la Paris „Comitetul Naţional al Românilor din Transilvania”, o organizaţie care milita pentru unirea Ardealului cu România. Comitetul a editat şi o revistă,„La Transylvanie”, la care a colaborat şi Traian Vuia cu mai multe articole.Vuia a publicat articole, pe aceeaşi temă şi în revista „La nation tchèque”. A fost însă foarte critic asupra modului în care s-a înfăptuit unirea Ardealului cu Transilvania, considerând o mare greşeală lipsa negocierii unirii provinciei cu România, care să fi apărat interesele ardelenilor şi să fi permis cu timpul o „occidentalizare” a României şi nu viceversa, o „balcanizare” a Transilvaniei...

În timpul celui de-al doilea război mondial, Vuia a făcut parte din mişcarea de rezistenţă din Franţa şi a fost ales preşedinte al primului comitet legal al „Frontului Naţional Român”, unde a depus o muncă asiduă şi a publicat o serie de articole în „La Roumanie Libre”. 

Surse:

Magazin istoric - Anul VI, nr. 8(65),august 1972.

Personalităţi româneşti ale ştiinţelor naturii şi tehnicii, Editura Ştiinţifică şi enciclopedică, Bucureşti, 1982

https://biblacad.ro/UPC-Vuia.html

https://www.historia.ro/sectiune/portret/articol/140-de-ani-de-la-nasterea-unui-geniu-traian-vuia-avocatul-care-nu-a-renuntat-nicio-clipa-la-visul-sau-adevarat-zborul

https://www.scientia.ro/biografii/41-biografii-fizica/2623-traian-vuia-zborul.html

http://www.istorie-pe-scurt.ro/traian-vuia-inventatorul-avionului-modern/

$$$

 A REFUZAT NOBELUL. ROMÂNIA NU L-A IERTAT NICIODATĂ. Era în 1961. Un matematician român primea o invitație care ar fi schimbat orice destin ...