£££

 S-a întâmplat în 17 august 1904: La această dată, au fost înfiinţate „Băile Mamaia” de către Ion Bănescu, primarul Constanţei din perioada respective. Mamaia a apărut din necesitatea ca oraşul Constanța să aibă o plajă modernă, ținând cont că fosta plajă („La Vii") devenise impracticabilă odată cu construirea, din 1899, a noului port maritim.

Întemeietorul Mamaiei se consideră a fi prof. Ion Bănescu, primar al Constanței, sub a cărui conducere,după declararea înfiinţării din 17 august 1904, începând cu 1905, s-au amenajat primele spații turistice, pe cordonul de nisip dintre Mare și Siutghiol. Anghel Saligny vorbea de necesitatea realizării infrastructurii unei noi stațiuni și a facilităților adiacente activității de turism încă din 9 ianuarie 1904. Staţiunea Mamaia a fost amenajată, efectiv, în anul 1906, pe limba de uscat nisipos situată între Lacul Siutghiol, la apus, şi Marea Neagră, la răsărit. Totuşi, amenajările se reduceau doar la două pavilioane terminate cu câte un foişor, dispunând fiecare de 56 de cabine, precum și 80 de gherete mobile (45 pentru bărbați și 35 pentru femei).

Lacul Siutghiol este unul dintre cele mai mari lacuri cu apă dulce care bordează litoralul Mării Negre, Se află la doi metri deasupra nivelului Marii Negre şi începe la 1 km nord de Municipiul Constanţa. Se întinde pe o lungime de opt km pe directia N-S şi are o lăţime variabilă între 700 şi 4000 de metri. Este alimentat de izvoare subterane, care i-au dat caracterul preponderent de lac cu apă dulce.Primele construcţii din noul amplasament turistic de la Mamaia s-au ridicat în 1906 şi erau constituite din cabine din lemn, reunite sub două pavilioane, terminate cu câte un foişor şi o punte care înainta în mare. Amenajările se reduceau doar la cele două pavilioane terminate cu câte un foişor, dispunând fiecare de 56 de cabine, precum şi la 80 de gherete mobile (45 pentru bărbați și 35 pentru femei).

Inaugurarea a avut loc pe 22 august 1906, construcţiile fiind amenajate după planurile arhitectului peisagist E. Recont. Primele oportunități de distracție şi deconectare cotidiană au apărut pe aceste locuri când Giovani Macri ş-ai instalat aici primul joc de noroc şi apoi un joc de căluşei lângă halta de la băi.Fanfara formată din 42 de oameni ai Regimentului de Infanterie 34 cântă săptămânal la Mamaia, încă din 1905.Pe la 1906 existau deja amenajări de lemn şi restaurante cu profil pescăresc. Până la Primul Război Mondial câteva zeci de mii de români vizitau anual Mamaia. În 1906 au sosit la Mamaia peste 45.000 turiști, un număr fabulos pentru timpurile respective.

După 1920, familia regală a intuit potențialul turistic al Mamaiei. Ea acceptă un cadou al primăriei de atunci, reprezentat de patru hectare de teren între lacul Siutghiol şi mare, unde s-a construit un mic palat în stil românesc. La nord și la sud de acestea, primăria oraşului a parcelat câteva sute de terenuri, pe care au apărut zeci de vile până în 1940. Pentru a înlesni accesul turiştilor către Mamaia (sau ceea ce acum înseamnă zona Cazinoului din Mamaia), între gara Constanţa şi staţiune s-a montat o linie de cale ferată pe traseul de astăzi se al Bulevardului Mamaia. Aceste construcţii au reprezentat centrul activităţilor turistice până la dispariţia lor într-un incendiu în 1920. Înainte fuseseră devastate de trupele germane, bulgare, turceşti şi ruseşti care se luptaseră pentru Dobrogea în Primul Război Mondial.

Imediat după încheierea Primului Război Mondial, staţiunea s-a dezvoltat şi a început amenajarea ei, o dată cu construirea rezidenţei de vară a familiei regale, în actualul Club Castel. În anul 1925 s-a construit Cazinoul, iar în anul 1934 a apărut primul hotel, de fapt o vilă. Primul hotel în adevăratul sens al cuvântului, a fost „Rex” (1936), iar abia în 1957 a apărut şi hotelul „Bucureşti” (actual IAKI), care şi astăzi reprezintă unul dintre hotelurile deosebite din staţiune. După 1959, la Mamaia s-a trecut la revigorarea turismului pe litoralul românesc, astfel încât să fie suportată avalanşa de turişti atraşi de nisipul fin.

Până prin 1957 accesul românilor pe litoral era restricţionat de faptul că Dobrogea era considerată „teritoriu de zonă" militară. Oricine dorea să călătorească în Dobrogea, chiar la rude, trebuia să posede un act de trecere la răsărit de Dunăre. În trenurile spre Constanţa, în anii '50, înaite de Cernavodă, actele călătorilor erau controlate de militari din trupele de securitate. Liberalizarea trecerii în Dobrogea s-a realizat după retragerea trupelor de ocupaţie sovietice, retragere aprobată de Nikita Hruşciov, urmaşul lui Stalin. În perioada de după război, plaja sălbatică dintre Constanţa şi Năvodari a reprezentat teren de exerciţii militare şi trageri pentru trupele sovietice şi, mai rar, române. Plaja era sălbatică pentru că era ondulată de dune şi acoperită de o veegetaţie dominată de plante cu ghimpi. Prin acei ani '50, hotelul Rex era ocupat numai de ofiţeri ruşi şi păzit cu străşnicie de santinele.

Dezvoltarea staţiunii s-a produs în două etape: între 1959–1965 în partea sudică (de lângă Constanţa), începând de la hotelul „Parc”, iar partea nordică a fost ridicată în timpul lui Ceauşescu, adică între anii 1982 – 1985 (dincolo de hotelul Rex). In anul 1968 a fost inaugurat cel mai modern, dar totodata şi cel mai mare complex hotelier român, în componenţa căruia ai intrat hotelurile: Venus, Riviera, Astoria, Metropol, Majestic, Mercur şi Minerva, oferind un total de 2700 locuri de cazare. Mamaia a avut o perioada de glorie până în anii 1980, aceasta fiind o staţiune preferată şi de străini, mai ales de cei din „Lagărul socialist". Staţiunea a avut o perioadă mai putin favorabilă dupa anii 1990, însa în ultimii ani şi-a recuperat preferinţa turiştilor români, deşi nu oferă condiţiile staţiunilor bulgare, greceşti ori turceşti, mult mai bine organizate turistic şi mai ieftine.

Puţini dintre cei care-şi poartă astăzi paşii pe nisipul plajelor româneşti ştiu că în staţiunea Mamaia exista o mică gară unde, în zilele calde de vară, trenurile îi debarcau pe amatorii „băilor de soare”…Înfiinţată în 1905, gara Mamaia „a trăit” până la începutul anilor ’60, iar azi n-o mai regăseşti decât în vederile vechi şi frumoase ale colecţionarilor. La sfârşitul secolului al XIX-lea, această mică localitate a devenit rapid un loc preferat pentru petrecerea vacanţelor estivale ale protipendadei acelor vremuri, motiv pentru care, în anul 1905, după desfiinţarea căii ferate Constanţa-Băile de la Vii (3,1 km), cu o parte din materialele recuperate, Direcţia Linii-Serviciul de Linii Constanţa a construit calea ferată Constanţa-Băile Mamaia (8 km). Inaugurată în ziua de 2 octombrie 1905, mica linie a fost folosită numai în sezonul de vară, pentru transportul turiştilor. În anul 1928, în scopuri strategice, Direcţia Generală C.F.R., împreună cu unităţile militare de căi ferate, au prelungit calea ferată, cu încă 11,5 kilometri, pe traseul Băile Mamaia-Mamaia Sat-Şcoala de Tragere şi Bombardament, linia urmând să deservească şi Portul Militar Taşaul.

Traseul iniţial pornea din vechea gară Constanţa, traversa zona centrală a oraşului, pe Calea Mangaliei (prin apropierea Cimitirului Musulman), iar de la intersecţia actualelor bulevarde Tomis şi Mamaia se orienta către Nord, prin cartierul Tăbăcărie şi pe malul mării, oprindu-se la Băile Mamaia. Deoarece linia devenise o frână în calea dezvoltării urbane, în anul 1938, micile trenuri turistice au fost scoase de pe străzile Constanţei, ele continuând să circule pe un nou traseu, ce a fost deschis în ziua de 14 iulie 1938.Tot în anul 1938, vechea staţie de debarcare de la Băile Mamaia a fost mutată pe un nou amplasament (situat la kilometrul 9 al liniei), iar la kilometrul 10 s-a înfiinţat Halta Rex, ce urma să deservească hotelul cu acelaşi nume, proaspăt inaugurat de Direcţia Generală C.F.R.

Între anii 1944-1960, calea ferată Constanţa-Mamaia a fost folosită doar pentru transportul de mărfuri, iar în anul 1949 a fost legată cu calea ferată Palas-Capul Midia, traseu folosit pentru construcţia Canalului Poarta Albă-Midia. În anul 1960, linia a fost desfiinţată, o mică porţiune a sa, cuprinsă între Ramificaţia Mamaia şi Mamaia Sat, fiind folosită până în anul 1962, pentru transportul materialelor utilizate la ridicarea blocurilor de locuinţe din cartierul Tăbăcărie. Începând cu anul 1964, la Mamaia s-a desfăţurat Festivalul de Muzică Uşoară în Teatrul de vară. Aici s-au lansat o mulţime de solişti români (Margareta Pâslaru, Angela Similea, etc). Din anul 1966, de la Mamaia emite postul  Radio Vacanţa, pentru tot litoralul românesc. Emite între luna mai şi octombrie. Pentru toţi românii care au ajuns pe litoral în cele patru decenii şi jumătate este cunoscută şi familiară formula de adresare a emisiunii: „Aici Radio Vacanţa”…Astăzi, este o staţiune destul de scumpă pentru românul de rând şi cu multe „fiţe” în ne-consonanţă cu serviciile turistice oferite pe ansamblu…Părerea mea!

Surse:

https://www.academia.edu/7300594/Istoricul_sta%C8%9Biunii_Mamaia

https://www.ziuaconstanta.ro/in-constanta/constanta-de-odinioara-in-imagini/mamaia-numele-unei-legende-partea-i-1906-1920-57181-376003.html

https://www.litoralulromanesc.ro/descriere_mamaia.htm

https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/concediu-la-1912-baile-de-mare-la-mamaia

http://bjconstanta.ro/wp-content/uploads/carti/Litoralul%20rom%C3%A2nesc%20-%20ghid%20sentimental.pdf

http://vladimirrosulescu-istorie.blogspot.com/2012/09/mamaia.html

£££

 S-a întâmplat în 17 august1925: La această dată, a murit scriitorul Ioan Slavici; membru corespondent al Academiei Române din 1882. Ioan Slavici (n. 18 ianuarie 1848, Şiria, judeţul Arad — d. Crucea de Jos, judeţul Vrancea) a fost scriitor și jurnalist.

Este o postare cam lungă, dar nu ai cum să vorbești altfel despre Slavici! Doar dacă vrei să folosești un soft gratuit (și prost, prin urmare) de I.A. pentru a genera postări...

A fost cel de-al doilea copil al lui Sava Slavici şi al Lenii Savului, născută Borlea. Avea o soră mai mare cu cinci ani, Măriuca, care s-a măritat cu Iosif Rusu. Măriuca Slavici a fost mama lui Ioan Russu-Şirianu (1864-1909) politician, istoric, ziarist. Ioan Slavici a avut parte de o copilărie „înspăimântător de fericită”, aşa cum s-a exprimat în volumul Amintiri din 1924. A profitat din plin de libertăţile vârstei, chiar mai mult decât Nic-al lui Ştefan a Petrei: spărgea ferestrele vecinilor cu pietre a căror ţintă erau cuiburile de rândunele, fura fructe, nu lăsa în pace câinii, călărea pe caii găsiţi pe câmp, nu ştia să înoate, dar se arunca în apă unde era vâltoarea mai adâncă, iar în unele nopţi de vară dormea pe deal cu băieţii.

Şcoala se ţinea la biserică, iar la sărbători şcolarii deveneau dieci, dând răspunsurile liturgice. Cântările la strană erau un semn al superiorităţii şi distincţiei, iar cel căruia i se încredinţa citirea Apostolului devenea un erou despre care se vorbea multă vreme în sat. Sentimentul religios al lui Slavici îşi are originea în vremea copilăriei când aştepta sărbătorile şi citea cărţile bisericeşti. Bunicul său, Mihai Fercu, era un excelent povestitor popular care a cultivat imaginaţia nepotului receptiv la poveşti populare. Pentru bună purtare bunicul promitea nepotului poveşti: „Astăzi te-ai purtat bine, p-asară îţi spun o poveste”. În Şiria şi în satele din jur ajungeau cărţi aduse de la Sibiu de „voştinari”: Calendarul, Esopia, Leonat, Arghir şi Elena, Alexandria, gramatica româno-maghiară a lui Moise Bota, versuri şi proză apărute în colecţia „Mugurul”.

În 1854 Slavici era elev la şcoala din Şiria unde preda Avram Voştinar, cântăreţ în strană, dascăl sever pe care şi l-a amintit ca fiind „veşnic cu joarda în mână”.Dascălul avea preocupări cinegetice şi la nevoie tundea pe şcolari pentru 10 ouă. La îndemnul tatălui şi al bunicului, Slavici a trecut la vârsta de 11 ani la o şcoală primară din Arad. Deşi voia să fie primit în clasa întâi gimnazială, nu a fost primit decât cu condiţia absolvirii clasei a patra primare. În 1865 termina cinci clase la gimnaziul maghiar, întrucât un gimnaziu românesc nu exista. Din clasa a şasea a trecut la Liceul Piarist din Timişoara pentru a învăţa limba germană, rămânând aici doi ani, până la sfârşitul clasei a şaptea. În clasa a opta a plecat fără voia părinţilor la Arad unde fost înscris ca „privatist" la Liceul Maghiar, fiind găzduit de un patron de restaurant căruia îi medita fetele la limba maghiară. Luize, una din fete, a fost prima lui dragoste. Examenul de maturitate trebuia să îl dea la Timişoara, însă din cauza întârzierii sale, l-a dat în vara anului 1868 la Satu Mare, în urma unei aprobări speciale a baronului Eotvos care era ministru al Instrucţiunii Publice.

Vacanţele și le petrecea la Şiria unde hoinărea prin împrejurimi, cutreierând Banatul, valea Crişului Alb, până la Brad şi până la vârful Găina.A străbătut pe jos drumul de la Satu Mare la Arad oprindu-se la Baia Mare, Cavnic, Strâmba, Lăpuş, Dej, Gherla, Cluj-Napoca, Turda, Trascău, Baia de Arieş, Roşia, Abrud, Brad, Hălmagiu, Buteni şi Şiria. A călătorit de la Orşova la Baia Mare, cunoştea bine Bihorul din timpul când a stat la Oradea, cunoştea împrejurimile Sibiului, Turnu Roşu şi Ţara Bârsei. A stat timp de şase săptămâni în Bucovina, apoi a trecut prin Iaşi, Dorohoi, Paşcani, Târgu Neamţ, Piatra Neamţ şi Bacău, prin Muntenia şi Oltenia.

În toamna anului 1868 s-a înscris la Facultatea de Drept a Universităţii din Pesta, având ca profesor pe Kantz şi Wentzel. A participat la înfiinţarea societăţii studenţilor români din Pesta numită „Petru Maior”, luând parte la dezbateri politice pe tema atitudinii românilor faţă de statul austro-ungar, devenind adept al politicii de federalizare ce urmărea crearea Transilvaniei ca provincie federativă, independentă, făcând parte din imperiul habsburgic. Din cauza greutăţilor financiare a fost nevoit să se întoarcă în luna ianuarie a anului 1869 la Şiria unde a intrat ca „scriitor” la notarul din satul Cumlăuş. 

În toamna lui 1869 trebuia să fie încorporat pentru un an, deoarece avea studii, având şansa să îşi aleagă singur oraşul în care să-şi efectueze stagiul militar. A ales Viena pentru a putea urma Dreptul pentru a deveni notar ca cel din Cumlăuş, iar epoca vieneză a durat cu unele intermitenţe vreo patru ani.În toamna lui 1869 medicinistul Ioan Hosanu i l-a prezentat pe Mihai Eminescu cu care a legat o frumoasă prietenie. În vara anului 1871 a organizat la Putna împreună cu Mihai Eminescu aniversarea a patru sute de ani de la zidirea mănăstirii Putna.Relația de prietenie dintre Eminescu și Slavici se cimentează cu ocazia organizării Serbării de la Putna, iar rolul lui Slavici în organizarea acesteia este egal cu cel al lui Eminescu, considerând că Slavici a trebuit să dea explicații și să calmeze autoritățile de la Viena, iar în explicațiile sale, Slavici și-a exprimat convingerea că soarta românilor din Transilvania și Ungaria nu putea fi îmbunătățită decât printr-o politică de fidelitate față de monarhia austriacă.Același tact politic a fost folosit de către Slavici, ales președinte al serbării, și în Bucovina pentru a potoli aprehensiunile autorităților locale.Spiritul lui Slavici, înțelegător față de națiunile conlocuitoare, și numele acestuia cu conotații străine au fost parodiate de Eminescu care-l numea frakie gye gyncolo (frate de dincolo), iar Slavici îl numea pe Eminescu, Turcule. 

După finalizarea stagiului militar și a anului universitar 1869-1870, în lipsa unei baze materiale sigure, Slavici se întoarce la Șiria, deprimat și îmbrăcat de prieteni, și se gândea să nu se mai întoarcă la Viena, deoarece dreptul care se învăța acolo nu coincidea cu realitatea legislației maghiare, care se aplica și în Transilvania, dar Ion Hosanu i-a găsit un post de meditator de germană pentru doi tineri maghiari din institutul cehului Bilca, astfel Viena îl atrase din nou. În acest timp, Eminescu i-a povestit lui Iacob Negruzzi, la trecerea acestuia prin Viena în vara anului 1870, despre Slavici ca scriitor cu un excelent cap politic, iar la prima întâlnire dintre Negruzzi și Slavici aceștia se înțeleg asupra unui studiu despre raporturile dintre români și maghiari care urma să fie publicat în Convorbiri literare. La începutul anului 1871, în timp ce lucra la studiul promis lui Negruzzi, publică în foaia societății de lectură a teologilor din Arad, Speranța, un studiu Despre creștere și mai cu seamă despre creșterea junelor române. Studiul asupra maghiarilor a fost publicat în Convorbiri literare în numărul din 15 iulie 1871.La îndemnul lui Eminescu, deși Slavici credea mai mult în vocația sa de observator al vieții sociale și politice, începe să aștearnă pe hârtie amintirile și povestirile sale în graiul locurilor natale, astfel debutează în anul 1871, în Convorbiri literare, cu comedia Fata de birău.Eminescu îi copia și corecta manuscrisele trimițându-le, apoi, la Convorbiri literare.Tot Eminescu l-ar fi îndemnat să scrie și prima poveste în felul cum știa să povestească „Tata bătrân” și, astfel, scrie povestea Zâna Zorilor care a fost citită la Junimea în două ședințe la rând și a fost publicată în Convorbiri literare în iunie 1872. În același an, 1872, i-au mai fost publicate poveștile: Ileana cea șireată, Peștele pe brazdă, Florița din codru și Doi feți cu stea în frunte.

În vara lui 1872 se întoarce acasă având multe datorii, iar studierea dreptului austriac i se părea nefolositoare. Aici găsește o mumă bolnavă și un taică bătrân. S-a angajat, la Arad, în cancelaria avocatului Mircea V. Stănescu, deputat în dieta Ungariei.Astfel, reia contactul cu viața țăranilor, prin asistarea lor juridică. Colaborează la foaia umoristică Gura satului a lui Stănescu, unde publică povestea Revoluția de la Pârlești în 1873. În această perioadă adună mai multe povești și versuri populare din zona Aradului și material despre Păcală și Tândală și Pepelea al nostru. La Arad își regăsește dragostea din adolescență, croitoreasa Luiza, care însă îi complică situația financiară, iar neînțelegerile cu Mircea Stănescu, pe care-l considera un nepriceput, fără cunoștințe literare îl fac să accepte un post de arhivar la Consistoriul ortodox de la Oradea.Acestă muncă de arhivar și drumețiile prin satele din jur îl inspiră pentru scrierea nuvelei Popa Tanda. Refuză oferta din partea episcopului Miron Romanul de a se întoarce la Arad să lucreze ca redactor al foii bisericești Lumina.Legăturile cu viața de la Arad se întrerup o dată cu moartea părinților, iar Luiza îl abandonase. Astfel, la sfârșitul anului 1873 a plecat la Viena, cu ajutor financiar de la Junimea, dar nu-și continuă studiile, fiind țintuit luni de zile la pat de o infecție la brațul stâng. În spital finalizează nuvela Popa Tanda.

În toamna anului 1874 pleacă la Iași, fiind găzduit de Samson Bodnărescu la școala normală Trei Ierarhi, iar aici se reîntâlnește cu Eminescu și Miron Pompiliu, cu care împarte odaia, și se împrietenește cu Ion Creangă.Frecventează saloanele Veronicăi Micle și Matildei Cugler, citește la Junimea și i se publică nuvela Popa Tanda, scrie comedia Toane sau vorbe de clacă. Pentru scurtă vreme a fost redactor la Curierul din Iași înlocuindu-l pe Eminescu. În decembrie 1874, spre regretul lui Iacob Negruzzi, pleacă la București fiind numit de către Titu Maiorescu secretar al comisiei pentru publicarea documenÎn calitate de secretar al comisiei pentru publicarea documentelor Hurmuzachi, Slavici traducea documentele scrise în limbile pe care le cunoștea și alcătuia indicele volumelor. În această calitate întreprinde călătorii pe la monumentele istorice din Muntenia și Oltenia în vara anului 1875. În martie 1876 conservatorii se retrag de la putere, iar Maiorescu este dat în judecată de către noul guvern liberal pentru sprijinul financiar acordat lui Slavici și Eminescu în calitate de ministru al instrucțiunii publice și al culturii, iar pe Slavici îl destituie din funcția de secretar al comisiei și totodată a fost destituit de la catedra de filosofie a liceului Matei Basarab unde fusese numit suplinitor la 16 octombrie 1875.Maiorescu îl ajutase într-adevăr cu o subvenție pentru susținerea examenului de doctorat la Viena în toamna lui 1875, dar Slavici nu a reușit deoarece își pierduse indexul de studii și al examenelor anterioare și depășise termenul de înscriere. Astfel se întoarse la București unde a continuat munca la documente, iar sub supravegherea sa a apărut volumul VII în anul 1876, iar în anul 1878 primul volum al unei lucrări de istorie a lui Eudoxiu Hurmuzachi, precum și Istoria românilor sub Mihai Viteazul de Nicolae Bălcescu. După ce a fost demis de guvernul liberal, comisia documentelor s-a solidarizat cu Slavici și acesta a continuat să lucreze pentru comisie gratuit.

În anul 1875 a început colaborarea cu foaia Telegraful român din Sibiu, colaborare pe care o continuă și pe parcursul anilor 1876 și 1877. În același an i se publică în Convorbiri literare povestea Stan Bolovan și nuvela Scormon, iar în 1876 nuvelele La crucea din sat și Crucile roșii. În 1875 se căsătorește cu Ecaterina Magyarosy.În 1876, Maiorescu a început să organizeze cercul Junimii de la București, Slavici fiind unul dintre membri, considerat de Maiorescu cel mai capabil scriitor al întregii Junimi. În același an a finalizat piesa Bogdan Vodă, dar Negruzzi refuză să o publice cu toate insistențele lui Maiorescu. În această perioadă la București proza sa epică este influențată de lumea meseriașilor, scriind astfel schița Ac și ață, nuvelele O viață pierdută și Norocul.

În anul 1877 Titu Maiorescu preia direcția ziarului Timpul și Slavici i se alătură în redacție în speranța că va schimba viziunea liderilor conservatori asupra situației românilor din Transilvania. Slavici s-a ocupat de îngrijirea părții literare și de articolele de politică externă. Pentru a evita chestiunile mai sensibile de politică, considerând că liderii conservatori manifestau o politică de apropiere de Austro-Ungaria, publică articole politice în Telegraful român și apoi le reproduce în Timpul. Eminescu se alătură redacției în noiembrie 1877, iar Eminescu îl aduce pe Caragiale, întocmind cea mai puternică redacție pe care a putut-o avea un ziar românesc în secolul al XIX-lea. Slavici publică în Timpul nuvela O viață pierdută, semnată Tanda, schițe literare conturând peisaje din viața bucureșteană Grădina cu cai, Sfântul George, Moșii, cronici literare, cronici dramatice, iar la rubrica Bibliografie, notițe asupra revistelor românești.Viața la redacție a fost stimulantă din punct de vedere literar considerând anturajul, dar cei trei clasici trăiau într-o sărăcie lucie, uitați adesea cu plata de către potentații junimiști.Titu Maiorescu părăsise direcția ziarului, la doar trei luni de la instalare, iar cei trei redactori nu erau plătiți uneori cu lunile. Astfel Caragiale părăsește redacția în anul 1879, Slavici îl urmează în anul 1880, iar Eminescu rămâne singur până la plecarea sa din anul 1882.

În anul 1879 a început lucrul la cartea Die Rumänen in Ungarn, Siebenürgen und der Bukowina, care a apărut în 1881, la scurt timp după volumul Novele din popor. Aceste apariții au reprezentat primele cărți masive ale lui Slavici, iar volumul Novele din popor se bucură de o foarte bună apreciere atât în Timpul, sub condeiul lui Eminescu, și Românul, sub semnătura lui Nicolae Xenopol, cât și în revistele ardelene Familia din Oradea, Biserica și școala din Arad, Gazeta de Transilvania din Brașov. Nuvelele sale sunt traduse de Mite Kremnitz într-o colecție de proză românească, iar astfel Slavici devine cel dintâi dintre marii scriitori ai Junimii care se afirma în deplinătatea valorii sale, precum afirma Titu Maiorescu în articolul Literatura română și străinătatea.Creangă, inspirat de nuvela Budulea Taichii, se apucă să-și scrie Amintirile. 

În anul 1880 Slavici a obținut catedra de limba română și geografie la Școala Normală a Societății pentru Învățătura Poporului Român. În primăvară a întreprins o călătorie lungă prin Banat și Transilvania. În sesiunea 1881 - 1882, Academia Română îl alege membru corespondent. A fost numit într-o comisie literară pentru a face propuneri pentru reforma învățământul secundar și preda ore de limbă română și filosofie la Azilul Elena Doamna. Colaborează la revista școlii, Educatorul, coordonată de directorul școlii, Barbu Constantinescu, unde-i apar cursurile Literatura poporană și Estetica în anul 1883.În vara lui 1882 călătorește în Italia, susținut financiar de către Titu Maiorescu, pentru a se recupera după o perioadă de boală și căutând a pune capăt căsătoriei cu Ecaterina, căsătorie cu care Maiorescu nu fusese de acord de la început.Călătorește la Udine, Veneția, Padova, Bologna, Torino, Verona, Milano. Devine membru al Societății Carpați, împreună cu Eminescu, societate înființată în 1882 pentru susținerea luptei românilor din Transilvaniei, dar nu au putut realiza prea multe, considerând că politica partidului liberal se apropiase de cea a conservatorilor de apropiere de puterile centrale, iar această politică se făcea cu sacrificarea intereselor românilor de peste Carpați.

În 1883 se îmbolnăvește din nou și este trimis de Maiorescu la Viena pentru a se trata. La 28 iunie, Eminescu, care se afla în gazdă la Slavici, are primul acces de alienare și este internat la sanatoriu.Slavici a fost foarte afectat de boala bunului său prieten și încearcă din răsputeri să-l ajute, dar cu această tragică întâmplare se rupea una dintre cele mai puternice verigi care-l țineau legat de România.În toamnă, Eleonora Tănăsescu, fostă elevă de la Azil și viitoarea lui soție, pleacă la Sibiu, ca directoare a școlii române de fete. În același timp redactorii Telegrafului român, formați de Andrei Șaguna, sunt izgoniți din redacția ziarului. Astfel s-a plănuit crearea unui ziar independent în stare să se opună fruntașilor români care făceau jocul guvernului și mitropolitului Miron Romanul, înscăunat de guvern. În aprilie 1884 pleacă la Sibiu, iar la 14 aprilie apare primul număr al Tribunei sub conducerea sa.Tribuna a fost considerată de Slavici cea mai scumpă dintre creațiile sale.Slavici venea la redacție la cinci dimineața și pleca după douăsprezece ore muncite, punând în slujba ziarului toată puterea sa de muncă și inflexibilitatea convingerilor sale morale și politice. Ca director scria trei articole de fond pe săptămână și material pentru minimum trei coloane în celelalte zile. Slavici a impus la ziar limba literară dezvoltată de către românii de peste munți: Eliade, Bolintineanu, Alecsandri, Bălcescu, Hașdeu, Odobescu, Eminescu și Maiorescu, pe care-i pomenea cu evlavie în coloanele ziarului. Pe frontispiciul ziarului scria: Soarele pentru toți românii la București răsare.

Politic vorbind, Slavici avea convingerea, iar cu această convingere a trăit toată viața și din cauza aceasta i s-au atras atâtea nefericiri mai târziu, că românii din Transilvania trebuiau să fie fideli monarhiei austriece, dar pentru o viață națională mai bună trebuiau să lupte pentru o constituție federală, iar uniunea cu românii de peste Carpați trebuia să se înfăptuiască doar printr-o activitate culturală intensă. Înființează Foița Tribunei în care publică multă literatură populară, aceasta fiind considerată baza literaturii române, după exemplul Convorbirilor literare și a Daciei literare și încurajează scriitorii ardeleni să evoce viața satelor. În Foița Tribunei își publică nuvela Pădureanca în anul 1884.Creează Biblioteca populară a Tribunei. Astfel, Tribuna devine un centru de lucrare literară, în care se întâlnesc talentele, în care nu poate să fie vorba de ardeleni, de moldoveni, de munteni, nici de bănățeni, ci numai de români în viața noastră culturală ....Slavici îi publică pe Alecsandri, Eminescu, Caragiale, Creangă, deși semnase o declarație, înaintea înființării ziarului, că nu va sprijini junimismul la Sibiu.În paralel cu activitatea de la Tribuna își face timp și predă limba română la școala română de fete. În noiembrie 1885 divorțează de Ecaterina, iar în primăvara lui 1886 se căsătorește cu Eleonora Tănăsescu, împreună cu care va avea șase copii, primul, Titu Liviu, născându-se în noiembrie 1886. Scrie tragedia Gaspar Grațiani. În 1887 schițează proiectul Memorandumului românilor din Transilvania și Ungaria, care se va semna la Sibiu în 1892, deoarece în timp ce tribuniștii voiau urgentarea și amplificarea lucrărilor, grupul lui Miron Romanul tergiversa.În anul 1887, George Coșbuc se alătură redacției Tribunei.

În martie 1888 are loc la București premiera piesei de teatru Gaspar Grațiani, care a fost respinsă pentru premiere în 1886, cu toate recomandările lui Maiorescu și ale lui V. A. Urechia, deoarece D. Olănescu, membru în comitetul Teatrului Național, o găsise nulă și ridicolă până în ultimul grad.Din anul 1885 începuse o serie grea de procese și condamnări la închisoare a redactorilor și a directorului Tribunei. Slavici este condamnat la închisoare pentru un an în 1888, acuzat de agitațiune. Își execută pedeapsa la Vác, o localitate pe malul Dunării, aproape de Budapesta. Regimul închisorii din Vác a fost lejer permițându-i-se să primească ziare și reviste, să scrie, să primească vizite zilnice. În timpul închisorii Slavici continuă să lucreze la documentele Hurmuzachi și chiar beneficiază de ajutorul directorului închisorii, Kovács, la corectarea de tipar a textelor maghiare, germane sau latine. Eleonora cu un copil de doi ani și așteptând un altul s-a mutat la Vác pentru a-i fi aproape.În închisoare află despre moartea lui Eminescu la 15 iunie 1889.

După eliberare merge la Grafenberg, la sanatoriul unde era vechiul să prieten Ion Hosanu și stă o lună pentru recuperare. La sfârșitul lui august 1889 se întoarce la Sibiu, unde este întâmpinat sărbătorește și reîncepe activitatea la Tribuna la fel de combativ și neschimbat în atitudini. Primul editorial, după închisoare, îi apare la 1 septembrie. Viața la Tribuna devine din ce în ce mai dificilă, ziarul având o situație materială precară, fiind persecutat de autorități și subminat de adversarii din Partidul Național Român. Postul lui Coșbuc a fost desființat, iar Slavici îi solicită lui Maiorescu să-l ajute caracterizându-l ca un tânăr cu minte bătrână, un tânăr de veritabil talent, care nu e nici un cap năvalnic ca Eminescu, dar nicio mediocritate ca Vlahuță. Dar Maiorescu, supărat de desolidarizarea lui Slavici de politica junimiștilor, nu se ostenește.Ultimul editorial al lui Slavici în Tribuna apare în februarie 1890.În martie se întoarce la București.

Întors în țară continuă munca la documentele Hurmuzachi, predă la Azilul Elena Doamna și la alte școli particulare.În anul revenirii la București publică broșura Școlile noastre șătești. Înființează, împreună cu Ioan Russu-Șirianu și Ioan S. Nenițescu, Liga pentru unitatea culturală a tuturor românilor.În anul 1892 publică Un răspuns d-nului B. P. Hașdeu în care apără memoria lui Eminescu.Prin înțelegere cu editura Socec, începe publicarea în volume a nuvelelor sale.Anul 1893 a fost un an greu de evenimente, în România a avut loc răscoale țărănești, în Transilvania memorandiștii au fost dați în judecată, iar Tribuna a fost amenințată cu desființarea, fiindu-i suspendată apariția între 5 decembrie 1893 și 4 ianuarie 1894. Slavici a plecat la Sibiu pentru a ajuta scoaterea gazetei din impas. La reapariția gazetei în 1894 semnează un editorial intitulat Revedere în care reafirmă linia neschimbată a gazetei. Între 16 noiembrie 1893 și 24 aprilie 1894 a fost răspunzător de redacție la Corespondența română din București, gazetă înființată pentru a asigura continuitatea publicisticii militante a tribuniștilor.

În anul 1894 înființează, împreună cu Caragiale și Coșbuc, revista Vatra, unde publică romanul Mara cu care încheie perioada inspirației din realitățile transilvănene. În Vatra mai publică schițe și povestiri inspirate din viața nouă începută o dată cu stabilirea la București, precum, Ceas rău, Hanul ciorilor, Mitocanul, Gogu și Gogușor. Revista Vatra reprezintă începutul semănătorismului și poporanismului în literatura noastră, dar simpatiile socialiste ale revistei nu au fost pe placul Junimii, astfel Duiliu Zamfirescu îi scria lui Iacob Negruzzi că scriitorii populari ca Slavici și-au trăit traiul. La 15 iunie 1894 a fost numit de către Academia Română director, iar soția sa a fost numită subdirectoare la Institutul Ioan Oteteleșanu de la Măgurele, unde vor activa pentru paisprezece ani, până în anul 1908. Activitatea de la institut, unde se apleacă spre activitatea de predare și grădinărit, transformând castelul și întinderile lui într-o gospodărie înfloritoare, îl absorb de la literatură, astfel în această perioadă publică doar o schiță în Albina și nuvela Vatra părăsită, publicată postum, însă, ca profesor de limba și literatură română, istorie și geografie scrie singur, sau în colaborare cu A. I. Odobescu sau I. Manliu, o serie de manuale foarte apreciate în epocă.

Alegerea lui Slavici, de către Academie, pentru administrarea institutului de la Măgurele, s-a făcut deoarece nu exista o variantă mai bine pregătită. Datorită faptului că s-a implicat în campania Memorandului în Transilvania nu era pe placul conservatorilor și nici chiar a liberalilor, astfel i s-a refuzat alegerea de membru plin în 1890 și premierea volumului său de novele din 1892. Demiterea sa din anul 1908 vine ca urmare a articolului Neamul românesc, în care critica violent stările de lucruri din România și decăderea moravurilor boierimii.Între anii 1902 și 1904 a încercat să construiască la Bușteni o stațiune balneară și s-a înglodat în datorii care i-au adus falimentul în 1912, obligându-l să-și vândă biblioteca și tot ce avea de preț în casă, fără a-și putea salva investiția. În același an începe construcția unei case în București și urcând pe schele să inspecteze lucrarea a căzut alegându-se cu mai multe fracturi, iar în urma îndelungatei zaceri a rămas diabetic și astmatic. În anii 1902 și 1905 publică cele două romane din ciclul Din bătrâni. În 1908 își publică Poveștile în două volume. Între 1908 și 1910 a fost director al ziarului Minerva, iar din mai până în iulie 1910 a fost director al agenției de presă din Corespondența română și al ziarului cu același nume. Din septembrie 1910 a fost învățător principal la Școala evanghelică și la Școala superioară de fete din București. În 1913 a fost pentru o scurtă perioadă redactor la Buletinul armatei și marinei.

În pragul primului război mondial a fost director al ziarului Ziua din București, subvenționat cu fonduri germane și austro-ungare. A susținut, alături de regele Carol I, neutralitatea României.Soluția preconizată de Slavici era neutralitatea, însă, dacă ar fi existat temerea unei victorii rusești, atunci a considerat oportună intrarea României în război de partea Puterilor Centrale. În anul 1916, după ce România a intrat în război de partea Antantei, Slavici a fost arestat și întemnițat la fortul Domnești, iar manuscrisele, printre care romanul Musculița, i-au fost confiscate și apoi pierdute. La 28 septembrie 1916 a fost pus în libertate de autoritățile române întrucât nu a putut fi încadrat în prevederile legii spionajului, iar din actele de urmărire penală nu rezultă nimic compromițător.

A rămas la București în timpul ocupației germane, unde a fost redactor al Gazetei Bucureștilor. În această calitate a criticat panslavismul precum și pe aliații francezi și englezi. Despre regele Ferdinand I a scris că ar avea drept sfătuitori doar Minciuna, Clevetirea și Prostia. În 19 martie 1917 a conchis că sunt vrednici de cea mai aspră osândă oamenii politici care au încălcat tradiția de secole de alianță cu Curtea de la Viena. În 1918 a evidențiat faptul că încă din secolul al XVIII-lea Austria și Prusia au ținut în frâu expansiunea rusească, altminteri toți românii ar fi avut soarta celor din Basarabia. După încheierea războiului este arestat din nou în ianuarie 1919, judecat și condamnat la cinci ani de închisoare, dar a fost eliberat la 19 decembrie 1919.  

La 71 de ani, cuprins de amețeli, leșină, cade și o nouă fractură îl face să zacă trei luni în pat. Viața românească îi sare în ajutor plătindu-i o mie de lei pentru o nuvelă care nu a mai apărut. În 1920 scrie prima versiune a volumului de memorii Întemnițările mele, romanul Cel din urmă armaș și un nou volum de povești. Colaborează la Umanitatea, gazetă condusă de C. Costa-Foru, la Adevărul literar și artistic și Viața românească. În cele două din urmă reviste începe să-și scrie Amintirile despre Eminescu, Maiorescu, Caragiale și Coșbuc și fragmente din Închisorile mele și Lumea prin care am trecut. 

În anul 1923 i se publică volumul Amintiri și romanul Cel din urmă armaș la editura „Cultura națională”. În ultimii doi ani din viață a scris romanul Din păcat în păcat, rămas needitat. Obosit și bolnav, în 1925, Slavici se refugiază la fiica sa care trăia la Panciu, într-un ținut de vii care îi amintea de Șiria lui natală. La 17 august 1925 s-a stins din viață. A fost înmormântat la schitul Brazi și cuvântul de rămas bun a fost rostit de Gala Galaction...Dar opera este remarcabilă. afirma George Călinescu în Istoria literaturii române de la origini până în prezent. Fiind o personalitate complexă, scriitor și luptător politic, istoric și pedagog practic, gazetar și memorialist, narator și dramaturg, opera sa adunată în volume este vastă și diversă, fără a include paginile revistelor și ziarelor la care a colaborat. Junimist convins, susținea că estetica este strâns legată de etică, susținând imposibilitatea separării frumosului de bine, iar arta o privea ca pe un act moral și combătea cu asprime în cronicile sale din Timpul tot ceea ce considera necuviințe estetice.

Slavici ne-a lăsat una din cele mai autentice şi mai profunde opere memorialistice. Prin nuvelele, romanele şi memorialistica sa, Slavici este, alături de ceilalţi clasici, scriitorul care a avut o contribuţie decisivă la aşezarea literaturii noastre în făgaşul modernităţii, întemeietor al realismului nostru modern, Slavici va fi punct de reper nu numai pentru romanul social, ci si pentru cel psihologic. Dacă Eminescu e începătorul poeziei române moderne, iar Caragiale al teatrului, Slavici este, alături de Creangă, cel care a pus bazele prozei noastre moderne, respectiv ale romanului.

Surse:

Negoiţescu, I. - Istoria literaturii române (1800-1945), Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2002.

Șerban Cioculescu, Istoria literaturii române III - Epoca marilor clasici, Editura Academiei Republicii Socialiste România, București, 1973

Dicționarul literaturii române de la origini până la 1900, București, Editura Academiei Române și Editura GUNIVAS, București, 2008

Ioan Slavici, Amintiri, Cultura națională, București, 1924

George Călinescu, Viața lui Mihai Eminescu, Editura Litera, Chișinău, 1998

Săndulescu, Al. (2008), Întoarcere în timp: memorialiști români, Ediția a II-a, revăzută și adăugită, București: Editura Muzeul Național al Literaturii Române, pp. 63–72

http://www.autorii.com/scriitori/ioan-slavici/ioan-slavici-date-biografice.php

https://www.tititudorancea.com/z/biografie_ioan_slavici.htm

http://www.10laromana.ro/autori-si-opere/ioan-slavici-2/biografie-ioan-slavici/

https://liceunet.ro/ioan-slavici

https://serialreaders.com/1447-biografie-ioan-slavici.html

https://www.scribd.com/doc/194372479/Biografie-Ioan-Slavici

https://matricea.ro/scriitorul-ioan-slavici-de-la-eminescu-la-moara-cu-noroc/

£££

 S-a întâmplat în 17 august1945: La această dată, reprezentantul politic al SUA la Bucureşti, Roy Melbourne, remite o nota diplomatică regelui Mihai, în care arată ca guvernul său consideră, în continuare, guvernul Petru Groza ca „nereprezentativ” şi că nu poate relua raporturile diplomatice cu România. O notă cu conţinut asemănător va fi primită, din partea Marii Britanii, la 19 august1945. De parcă amicii anglo-saxoni nu știau pe mâinile cui am încăput!  Că doar „șervețelul” buclucaș al lui Churchill și Stalin încă nu-și uscase bine cerneala!

 În aceste condiţii, la 21 august, regele Mihai cere guvernului Petru Groza să demisioneze, iar în faţa refuzului acestuia, sunt întrerupte relaţiile oficiale cu guvernul, până la 6 ianuarie1946 - „greva regală”. Astfel, el refuză să mai semneze decrete și legi ale cabinetului Petru Groza. Această acțiune constituie răspunsul regelui împotriva guvernului pe care îl consideră – pe bună dreptate – total nereprezentativ. Sub ochii lui, guvernul Petru Groza conduce o politică dictată de la Moscova împotriva interesului național al României. Totuși, acestă măsură nu împiedică guvernul să aplice decretele și legile în mod total ilegal și neconstituțional fapt de altfel, caracteristic unei guvernări comuniste sau procomuniste.

Pe 8 noiembrie 1945, cu ocazia zilei de nume a regelui Mihai, în plină grevă regală are loc la București ultima mare manifestație pro-monarhică înainte de instaurarea comunismului. În Piața Palatului se strâng mii de oameni pentru a-l serba pe suveran. Nu durează mult și sărbătoarea se transformă într-o adevărată manifestație pro-monarhică și anti-comunistă nelipsind nici vărsarea de sânge. O asemenea demonstrație pune guvernul comunist într-o mare dificultate. Lucrurile erau cât se poate de clare. Regele Mihai solicita public demisia imediată a guvernului comunist iar cererea era îmbrățișată și legitimată de cel mai important element al unei construcții statale, poporul. Imediat după ce mulțimea s-a strâns în Piața Palatului guvernul trece la grave represiuni.

Sub pretextul că demonstrația pro-monarhică are ca scop o lovitură de stat, în piață ajung camioane rusești pline de soldați înarmați care încearcă să împrăștie mulțimea. Bineînțeles, cu acordul guvernului comunist aceștia deschid focul și astfel dau naștere violențelor. În urma brutalei represiuni au loc sute de arestări. Alte zeci de persoane sunt rănite iar circa zece protestatari sunt uciși de forțele procomuniste. În memoriile sale principesa Ileana, sora regelui Carol al II-lea și mătușa regelui Mihai nota: „Cred că puține popoare s-au lăsat vreodată împușcate ca să-i ureze regelui lor la mulți ani!”.

În ianuarie 1946, după aproape patru luni, greva regală își cunoaște finalul.Petru Groza și Moscova decid să accepte numirea în guvern a unui membru PNL și PNȚ prin Mihail Romniceanu respectiv Emil Hațieganu, să organizeze alegeri libere și să asigure libertatea presei, a cuvântului și a religiei. Pe 7 ianuarie 1946 cei doi miniștri depun jurământul și astfel se încheie greva regală. Așadar, guvernul primește și recunoaștere din partea SUA și Marii Britanii. În fond, însă, toate aceste angajamente au rămas doar utopii și promisiuni puerile. Așa cum ştim, alegerile din 1946 sunt falsificate, partidele istorice desfințate, Occidentul privește intenționat în altă parte iar regele Mihai rămâne singur. Monarhia va continua să țină piept preț de încă un an Moscovei și marii terori comuniste. Dar partida era demult pierdută...

Surse:

Dennis Deletant, „România sub regimul comunist”, Fundația Academia Civică, București, 1997

http://www.memorialsighet.ro/20113-2/

https://www.romaniaregala.ro/jurnal/greva-regala-acum-73-de-ani/

https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/greva-regala-sau-batalia-monarhiei-impotriva-instaurarii-comunismului

https://www.digi24.ro/special/campanii-digi24/1989-anul-care-a-schimbat-lumea/greva-regala-apelul-pe-care-londra-si-washingtonul-l-au-ignorat-283553

https://www.stelian-tanase.ro/greva-regala-s-a-sfirsit/

&&&

 S-a întâmplat în 17 august…

- 1601: S-a născut matematicianul francez Pierre de Fermat; împreună cu René Descartes, a fost unul dintre primii care a aplicat algebra în geometrie; precursor al calculului probabilităţilor, împreună cu Blaise Pascal (m. 1665)   

- 1686: S-a născut compozitorul italian Nicola Porpora (m. 1768)   

- 1834: S-a născut Christian Edouard Ludwing Wilhelm, arheolog şi numismat francez de origine germană; între 1871 şi 1875 a publicat cele cinci volume ale lucrării „Trajane, d'apres le surmoulage éxecuté à Rome en 1861-1862, reproduit en photographie par Gustave Arosa", „o istorie plastică sugestivă a războaielor daco-romane, a naşterii poporului român"; membru de onoare străin al Societăţii Academice Române din 1871 (m. 1925)

- 1850: A murit José de San Martin, general şi om politic argentinian, unul dintre conducătorii luptei pentru independenţa coloniilor spaniole din America Latină (n. 1778). 

- 1855: S-a născut pictorul canadian Percy Franklin Woodcock.Percy Franklin Woodcock este un pictor născut la Ontario, la 17 august 1855. A studiat în Franţa, apoi s-a întors la Ontario înainte de a se stabili la Montréal în 1911.A fost influenţat de Şcoala de la Barbizon.A decedat la 11 februarie 1936. 

- 1872, 17/29: S-a născut Traian Vuia, inginer şi inventator; pionier al aviaţiei româneşti şi mondiale, constructorul primului avion din lume (brevetat, în Franţa, la 17.VIII.1903) care, la 18 martie 1906, s-a desprins de la sol datorită exclusiv forţei motorului său; a folosit pentru prima oară în lume un tren de aterizare cu pneuri la roţi; în timpul celui de-al doilea război mondial a participat la mişcarea de Rezistenţă, fiind preşedintele Frontului Naţional Român din Franţa; membru de onoare al Academiei Române din 1946 (m. 1950).

- 1879: S-a născut (la Varşovia) Samuel Goldwyn, producător american de film de origine poloneză; pionier al industriei filmului; fondator al firmei ce-i poartă numele (1918) şi co-proprietar la Metro Goldwyn Mayer (1924) (m. 1974)

- 1886: A murit chimistul rus Alexandr M. Butlerov; fondatorul teoriei structurii chimice, care stă la baza chimiei organice moderne (n. 1828) 

- 1889: S-a născut medicul veterinar Nicolae Teodoreanu; în 1936 a înfiinţat Societatea de Genetică din România; a avut o importantă contribuţie la crearea, la Palas Constanţa, a unei adevărate baze de cercetări ştiinţifice, reuşind să realizeze, împreună cu colaboratorii săi, rasa de ovine „Merinos de Palas"; membru corespondent al Academiei Române din 1952 (m. 1977)

- 1892: S-a născut Mae West, actriţă, scenaristă americană (d. 1980).

- 1894: S-a născut chimistul Radu Cernătescu; lucrări în domeniile chimiei fizice, anorganice, analitice şi biochimiei; fondator al Institutului de chimie macromoleculară Petru Poni din Iaşi; membru al Academiei Române din 1948 (m. 1958)

- 1896: În Londra, Bridget Driscoll este prima victimă care a decedat ca urmare a unui accident de circulaţie, în care a fost implicat un automobil.

- 1899: S-a născut Leon Negruzzi, poet, prozator şi traducător (a tradus proză românească în limba franceză); stabilit în Franţa din 1925; după al doilea război mondial a desfăşurat o susţinută activitate de informare despre tragedia României sub ocupaţie sovietică, el fiind cel care a prezentat Adunării Generale a ONU, la 5.II.1952, un „Memorandum al refugiaţilor români adresat Organizaţiei Naţiunilor Unite", semnat de mai mulţi scriitori, între care Aron Cotruş, Mircea Eliade, Eugen Lozovan ş.a. (m. 1987, la Paris)

- 1900: A murit folcloristul G. Dem. Teodorescu; contribuţii la introducerea criteriilor ştiinţifice de culegere şi interpretare a folclorului; autorul unei importante colecţii de folclor, „Poezii populare române" (1885) (n. 1849) 

- 1901: A murit compozitorul francez Edmond Audran (n. 1840)   

- 1904:Au fost înfiinţate „Băile Mamaia” de către Ion Bănescu, primarul Constanţei din perioada respectivă

- 1905: S-a născut Ada Falcon, „Împărăteasa tangoului”, „Mica bijuterie argentiniană”, cum era alintată cântareaţa la debut; a cunoscut consacrarea în 1923, când a devenit cea de-a treia cântareaţă de tango din Argentina, alături de Azucena Maizani şi Rosita Quiroga (m. 2002)

- 1911: S-a născut americanca Elinor Smith Sullivan, una dintre cele mai interesante figuri feminine din istoria aviaţiei; desemnată femeia-pilot a anului 1930 (m. 2010) 

- 1916, 17/30: Turcia declară război României (în prima conflagraţie mondială). La 14/27.VIII.1916 România declarase război Austro-Ungariei

- 1925: A murit scriitorul Ioan Slavici; membru corespondent al Academiei Române din 1882 (n. 1848)

-1930: S-a născut Marcel Chirnoagă, grafician, sculptor şi scenograf, considerat unul dintre cei mai importanţi artişti plastici români contemporani (m. 2008 Marcel Chirnoagă (n. Buşteni, judeţul Prahova - d. 23 aprilie 2008) a fost un artist plastic român complet, absolvent al Facultăţii de matematică şi fizică din Bucureşti, 1952, urmând simultan şi studii liberale de artă, membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România din 1953. Artistul Marcel Chirnoagă a realizat, de-a lungul vieţii sale, peste 3.000 de lucrări, excelând în desene, gravuri, picturi şi sculpturi, fiind în acelaşi timp şi autorul celei mai importante opere româneşti de la sfârşitul secolului al 20-lea, ciclul de gravuri „Apocalipsa".

- 1932: S-a născut Sir V. S. Naipaul (Vidiadhar Surajprasad Naipaul), romancier englez născut în Trinidad Tobago, unul dintre cele mai cunoscute  nume ale  literaturii caraibiene; Premiul Nobel pentru Literatură pe 2001 

- 1940: S-a născut fizicianul Cornel Haţegan; cercetări fundamentale în diferite domenii ale fizicii atomice şi nucleare; membru corespondent al Academiei Române din 1992

- 1942: Forţele aeriene ale Statelor Unite ale Americii, USAF, zboară în primul raid aerian în timpul celui de-al doilea război mondial în Europa.

- 1943: S-a născut actorul american Robert De Niro. Robert Mario De Niro Jr. este un actor american, dublu câştigător al premiului Oscar. Este, de asemenea, regizor şi producător. Este considerat ca unul dintre cei mai mari si mai influenţi actori din toate timpurile. De Niro este recunoscut pentru portretizări de personaje angrenate in conflicte puternice, personaje complexe, inadaptate dar şi pentru colaborarea sa de durată cu regizorul Martin Scorsese. Este cel mai cunoscut pentru rolul tânărului Vito Corleone în Naşul: Partea II; taximetristul Travis Bickle în Taxi Driver; boxerul Jake LaMotta în Raging Bull; gangsterul Jimmy Conway în Băieţi buni; directorul de cazinou Sam „Ace" Rothstein în Casino; Al Capone în Incoruptibilii; fostul puşcăriaş dornic de răzbunare Max Cady în Promontoriul groazei; Noodles în A fost odată în America; Michael Vronsky în Vânătorul de cerbi şi mai recent ca Neil McCauley în Heat în regia lui Michael Mann.

- 1945: Reprezentantul politic al SUA la Bucureşti, Roy Melbourne, remite o nota diplomatică Regelui Mihai, în care arată ca guvernul său consideră în continuare guvernul Petru Groza ca „nereprezentativ” şi că nu poate relua raporturile diplomatice cu România. O notă cu conţinut asemănător va fi primită, din partea Marii Britanii, la 19.08.1945. În aceste condiţii, la 21 august, Regele Mihai cere guvernului Petru Groza să demisioneze, iar în faţa refuzului acestuia, sunt întrerupte relaţiile oficiale cu guvernul, până la 6.01.1946 - „greva regală”

- 1951: S-a născut Mihai Chiuaru, pictor român 

- 1953: S-a născut Herta Müller, scriitoare şi traducătoare germană originară din România, laureată a Premiului Nobel pentru Literatură pe anul 2009.Herta Müller (n. Niţchidorf, Regiunea Timişoara) este o scriitoare germană de limbă germană şi română, originară din România, laureată a Premiului Nobel pentru Literatură pe anul 2009.Herta Müller a făcut studii de germanistică şi de limbă şi literatură română la Universitatea din Timişoara, în perioada 1973–1976.

- 1954: A murit medicul neurolog Nicolae Ionescu-Siseşti, unul dintre colaboratorii cei mai apropiaţi ai profesorului Gheorghe Marinescu şi continuator al acestuia în activitatea didactică şi ştiinţifică; membru corespondent al Academiei Române din 1939 (n. 1888)

- 1955: A murit Fernand Léger, pictor şi decorator francez, unul dintre promotorii cubismului. Fernand Léger (născut, Jules Fernand Henri Léger) (n. 4 februarie 1881, Argentan, Normandia – d.Gif-sur-Yvette) a fost un pictor, grafician şi artist decorator francez. A fost printre primii pictori francezi care au expus public lucrări de orientare cubistă, deşi el însuşi nu este considerat ca aparţinând mişcării cubiste propriu zise.Primele sale opere - cu evidentă inspiraţie impresionistă, în maniera lui Paul Cézanne - datează din anul 1903, pentru a-şi dezvolta cu timpul propriul stil, dinamic şi plin de optimism. Fascinat de civilizaţia industrială, dar şi de problematica socială, Leger face dovada timpului în care trăieşte într-un stil inovator, plin de expresivitate. Îi place formatul mare şi execută tablouri de mari dimensiuni şi decoraţii murale.Aspiră cu consecvenţă la integrarea artelor plastice în viaţa de zi cu zi, pe stradă, în oraş, în biserică. Nu a fost un pictor tipic de atelier, ceea ce l-a atras a fost aventura artistică, pentru ca în cele din urmă să atingă independenţa absolută şi reciprocă între forme, culori şi spaţiu.

- 1957:A fost inaugurat, la Bucureşti, Monumentul Eroilor Patriei, realizat de un colectiv de sculptori: Marius Butunoiu, Zoe Baicoianu, T.N. Ionescu si I. Dămăceanu.  Monumentul Eroilor Patriei din Bucureşti a fost inaugurat în faţa clădirii Academiei Militare, în prezent Universitatea Naţională de Apărare „Carol I”.Monumentul este opera comună a unui grup de sculptori români, de la Studioul de Arte Plastice al Armatei, format din colonelul Marius Butunoiu(coordonator), Zoe Băicoianu, Ion Dămăceanu, Theodor N. Ionescu şi Vasile Barabas. Pe un soclu de formă paralelipipedică, înalt de 6 m, realizat din beton armat, placat cu marmură de Moneasa, se află un grup statuar turnat în bronz, cu înălţimea de 9 m, format din trei ostaşi din arme diferite: infanterie, marină, aviaţie.Infanteristul ţine o ramură de stejar, în mâna dreaptă ridicată, ca simbol al victoriei. Acesta este înconjurat de un aviator în ţinută de zbor şi un marinar în ţinută militară.Grupul statuar a fost turnat în bronz în cadrul Uzinelor „23 August" (foste N. Malaxa) de colectivul coordonat de specialistul Vasile V. Răşcanu. Pe soclu este săpată inscripţia: „Slavă ostaşilor români moştenitori ai tradiţiilor eroice străbune, luptători neînfricaţi împotriva fascismului, pentru libertatea şi independenţa patriei”.De o parte şi de cealaltă a monumentului sa află două altoreliefuri mari, realizate din piatră albă, cu o suprafaţă de 154 m², care redau principalele momente din lupta ostaşilor români în cel de-al Doilea Război Mondial. Monumentul este înscris ca monument istoric, cu codul LMI: B-III-m-A-19982.

- 1958: S-a născut Belinda Carlisle, cântăreaţă şi compozitoare americană

- 1960: S-a născut Sean Penn, actor, regizor şi producător de film american

- 1964: A murit Mihail Ralea, sociolog, psiholog, eseist şi om politic (ministru al muncii/1938-1940 şi al artelor/1945-1946; ambasador al României în SUA/1946-1948); în critica literară a impus cozeria şi eseul literar; membru al Academiei Române din 1948 (n. 1896)

- 1969: A murit Otto Stern, fizician germano-american, laureat al Premiului Nobel în 1943 (n. 1888).

- 1975: A murit compozitorul şi dirijorul Mircea Popa (n. 1915) 

- 1977: Spărgatorul de gheaţă sovietic Arktica atinge Polul Nord la suprafaţă.

- 1978: Prima traversare reusita a Oceanului Atlantic in balon .Balonul american umplut cu heliu „Double Eagle II", pilotat de Ben Abruzzo, Maxie Anderson si Larry Newman, termina cursa de traversare a Atlanticului aterizand  in localitatea Miserey, regiunea Haute-Normandie, Franta.Traversarea a durat 137 de ore şi 6 minute. 

- 1982: Inventarea discului compcact CD. Discul compact (numit şi prin termenul englezesc compact disc, scris şi compact-disc, sau prin abrevierea CD) este un disc optic folosit pentru a stoca informaţii de natură foarte diversă în format digital, creat iniţial pentru înregistrări audio. Discul se numeşte optic după procedeul de înregistrare (scriere) şi redare (citire), bazat pe utilizarea unui fascicul de lumină laser focalizat.Spre deosebire de discurile de patefon şi discurile dure, CD-urile sunt înregistrate pe o singură faţă.Preocupările în acest domeniu s-au consemnat îndeosebi după anul 1980, în urma unei înţelegeri între renumitele companii Philips şi Sony. Până la această dată fiecare dintre aceste două companii realizase, după propriile concepţii şi tehnologii, diferite variante de CD-uri, însă abia în anul 1982, ca urmare a înţelegerii stabilite, ele au definitivat standardul actualelor CD-uri.

- 1983: A murit poetul american Ira Gershwin; a colaborat cu fratele său mai mic, compozitorul George Gershwin (1898-1937), la realizarea a peste 20 de muzicaluri (n. 1896)

- 1987: A murit (s-a sinucis, în închisoarea Spandau din RFG) Rudolf Hess, om politic naţional-socialist german, colaborator apropiat al lui Hitler.A fost adjunctul lui Adolf Hitler, iar în 1939 a fost desemnat drept cel de-al doilea succesor (dupa Goering) al Führerului (n. 26.04.1894). A rămas în istorie şi pentru celebrul său zbor în Scoţia (din 10.V.1941), în încercarea de a demara negocierile dintre Germania şi Marea Britanie; condamnat de Tribunalul de la Nürenberg, în 1946, la închisoare pe viaţă (n. 1894) -         

- 2004: A avut loc prima ediţie a Festivalului Internaţional de Film Independent „Anonimul” (17-22, Sf. Gheorghe) 

- 2004: A murit pictorul canadian Louis-Paul Perron

- 2010: A murit Francesco Cossiga, politician creştin-democrat italian, premier al Italiei între 4.VIII.1979 şi 18.X.1980, apoi al optulea preşedinte al Italiei, în funcţie în perioada 3.VII.1985 - 28.IV.1992 (n. 1928)   

- 2010: A murit Ludvik Kundera, poet, dramaturg şi traducător ceh; exponent al avangardismului literar care s-a făcut remarcat în special prin poeziile sale suprarealiste (n. 1920) 

- 2011: A murit Petre Mihăescu, compozitor (autor a numeroase şlagăre), solist şi dirijor (la Teatrul de Revistă „Constantin Tănase") (n. 1928)

&&&

 În iunie 2010, la Los Angeles, Elizabeth Taylor a citit cu voce tare una dintre scrisorile lui Richard Burton, apoi a luat o decizie care a vorbit mai tare decât orice interviu.

Unele dintre scrisorile ei ar fi putut apărea în „Furious Love”.

Nu aceasta.

Ajunsese în California după ce se întorsese de la înmormântarea lui.

Burton plecase deja.

Taylor nu a avut niciodată timp să răspundă.

Așa că a păstrat ultima bucată de hârtie lângă pat tot restul vieții.

Acest detaliu încă îi oprește pe oameni și astăzi.

Pentru că lumea petrecuse decenii întregi urmărind cum Liz și Dick transformau dragostea în titluri.

Aeroporturi.

Hoteluri.

Platouri de filmare.

Certuri.

Diamante.

Divorțuri.

Scandaluri.

Dar, dincolo de tot zgomotul, Elizabeth păstra o scrisoare care nu aparținea nimănui altcuiva.

Burton a scris-o din Céligny, Elveția, în vara anului 1984.

Terminase filmările pentru „1984” și locuia acolo cu soția sa, Sally Hay Burton.

Sănătatea lui era fragilă.

Suferea de o durere de cap severă, dar s-a dus în biroul său și i-a scris lui Elizabeth.

Apoi, pe 5 august 1984, totul s-a terminat.

Burton a murit din cauza unei hemoragii cerebrale.

Avea doar 58 de ani.

Scrisoarea a sosit prea târziu.

Nu avea să primească niciun răspuns.

În 2010, Taylor avea 78 de ani.

Corpul ei slăbise, dar memoria ei despre Burton nu.

Oamenii îi numeau Liz și Dick, ca și cum două nume ar putea explica totul.

Dar nu erau de ajuns.

Numele nu putea conține dragostea, furia, despărțirile și nici adevărul straniu că se puteau despărți și totuși nu se puteau despărți niciodată cu adevărat.

Au devenit inseparabili pentru prima dată în timpul filmărilor pentru „Cleopatre”, în 1963.

Roma a devenit un câmp de luptă al camerelor de filmat, al indignării, al fascinației și al judecăților.

S-au căsătorit în 1964.

Au divorțat în 1974.

S-au recăsătorit în 1975.

S-au despărțit din nou în anul următor.

Pe hârtie, totul se terminase.

În realitate, nu s-a terminat niciodată cu adevărat.

Filmele lor nu au făcut decât să adâncească misterul.

În „Cui îi este frică de Virginia Woolf?”, s-au distrus reciproc pe ecran, în timp ce publicul căuta fragmente din căsnicia lor reală în interpretările lor.

În „Îmblânzirea scorpiei”, chimia lor a transformat conflictul în spectacol.

Dar Taylor îl cunoștea pe omul din spatele legendei.

Îi cunoștea vocea.

Umorul lui.

Tandrețea lui.

Latura lui imposibilă.

Și și-l amintea ca pe un tată bun și iubitor.

Acea ultimă scrisoare nu a reparat prejudiciul.

Asta dovedea doar că ceva dintre ei supraviețuise la toate.

Burton o contactase la sfârșit.

Iar Elizabeth a ales să nu-i ofere lumii acel gest final.

L-a păstrat lângă pat.

Pentru că, uneori, cea mai puternică poveste de dragoste este cea pe care refuzi să o lași pe altcineva să o citească.

£££

 S-a întâmplat în 10 august…

- 955: Bătălia de la Lechfeld; Otto cel Mare, suveran peste marile ducate germane (mai puţin Saxonia) îi înfrânge definitiv pe unguri, care de la această dată nu mai intreprind nici un atac în Germania.

- 1500: Ştefan cel Mare dăruieşte Mănăstirii Putna „marea dveră a Răstignirii", broderie de o valoare deosebită, ornată la colţuri cu portretele votive ale domnitorului şi soţiei sale, Maria Voichiţa, fiica lui Radu cel Frumos.

- 1519: Magellan a pornit, cu cinci corăbii, în călătoria sa în jurul lumii. Ferdinand Magellan (n. primăvara lui 1480, d. 27 aprilie 1521, Mactan, Filipine; portugheză Fernão de Magalhães, spaniolă Fernando/Hernando de Magallanes) a fost un explorator portughez care a navigat în serviciul regelui Spaniei. A fost primul care a navigat spre vest pornind din Europa pentru a ajunge în Asia, primul european care a navigat în Oceanul Pacific şi primul care a condus o expediţie în jurul lumii. La 10 august 1519, cele cinci corăbii care au compus flota expediţiei: Trinidad (110 tone, 55 marinari), San Antonio (120 tone, 60 marinari), Concepción (90 tone, 45 marinari), Victoria (85 tone, 42 marinari), Santiago (75 tone, 32 marinari) au părăsit oraşul Sevillanavigând pe fluviul Guadalquivir până în San Lucar de Barrameda unde au staţionat mai mult de 5 săptămâni, timp în care s-a făcut ultima revizie şi aprovizionarea completă. La 20 septembrie 1519 flota s-a desprins de ţărm şi a început călătoria. În timpul trecerii peste ocean, Magellan a elaborat un sistem de semnalizare atât de bun încât nici o corabie din flota sa nu s-a rătăcit, deşi erau total diferite. Neînţelegerile cu căpitanii spanioli au apărut la scurt timp.Pretenţiilor lui Cartagena cu privire la schimbarea itinerarului, Magellan a răspuns: „Datoria domniei voastre este să urmaţi ziua steagul meu, iar noaptea felinarul din pupa corăbiei mele”.Pe 27 aprilie 1521, Magellan este ucis în Filipine în timpul unei lupte cu băştinaşii. Expediţia se întoarce în Europa cu o singură navă, Victoria, având la bord 18 oameni şi fiind comandată de Juan Sebastian El Cano în 1521. Regele Spaniei l-a înnobilat pe El Cano şi i-a dat ca blazon globul pământesc pe care scria „Primus Circumedisti me” („Tu m-ai înconjurat primul”). Relatarea expediţiei a fost făcută de geograful Antonio Pigafetta care a participat la toate expediţiile organizate de Magellan.

- 1534: A început înălţarea bisericii „Sf. Dumitru" din Suceava, ctitorie a domnitorului Petru Rareş. Biserica „Sf. Dumitru" a fost ctitorită de domnitorul Petru Rareş, fiind construită între anii 1534-1535 în plan triconc, asemănător cu cel de la Biserica „Sf. Gheorghe" din Hârlău. Pisania aflată deasupra uşii de intrare de pe zidul de sud al bisericii conţine următorul text în limba slavonă: „Cu vrerea Tatălui şi cu ajutorul Fiului şi cu săvârşirea Sfântului Duh a binevoit binecinstitorul şi de Hristos iubitorul Io Petru Voievod, din mila lui Dumnezeu Domn al Ţării Moldovei, fiul lui Ştefan Voievod cel bătrân, să zidească biserica în mijlocul târgului Suceava, unde este hramul Sfântului slăvitului, marelui mucenic şi purtător e biruinţă, Dimitrie, izvorâtorul de mir. Şi a început a zidi în anul 7042 (=1534) august 10 şi s-a isprăvit în anul 7043 (=1535) august 30 şi s-a sfinţit cu mâna Preasfinţitului Mitropolit Teofan".În anul 1809, a avut loc un incendiu care a afectat Biserica „Sf. Dumitru" şi turnul-clopotniţă.Biserica a fost reparată în anul 1822 şi turnul în 1845.

- 1628: Scufundarea în portul Stockholm a navei Vasa, cea mai mare navă de război suedeză la vremea aceea.

 -1675: A fost înfiinţat Observatorul astronomic de la Greenwich, în estul Londrei, de către regele Carol al II-lea al Angliei (în cadrul Conferinţei internaţionale de astronomie de la Washington, din 1884, s-a stabilit ca Observatorul de la Greenwich să fie şi sediul „meridianului zero") 

- 1709: S-a născut Johann Georg Gmelin, explorator german, În 1735, într-o călătorie în Siberia, a descoperit permafrostul, subsolul îngheţat permanent. (d. 20 mai 1755)

- 1740: S-a născut John Frere, arheolog englez; în 1790 a descoperit unelte de silex pe care le-a considerat făcute de oameni preistorici. (d. 12 iulie 1807) 

- 1793: Inaugurarea oficială a Muzeului Luvru.Muzeul Luvru (Musée du Louvre) este cel mai mare muzeu de istorie şi artă din Franţa (după suprafaţă, 210.000 m2 dintre care 60.600 mp destinaţi expoziţiilor) şi unul dintre cele mai importante muzee din lume.

- 1802: A murit Franz Aepinus, fizician şi matematician german; cercetări în domeniul electricităţii şi magnetismului. Franz Ulrich Maria Theodor Aepinus (n. 13 decembrie 1724) a fost un astronom, matematician, fizician şi filozof german.Este cunoscut mai ales pentru cercetările sale teoretice şi experimentale în domeniul electricităţii şi magnetismului. Lucrarea sa cea mai valoroasă, intitulată Tentamen Theoriae Electricitatis et Magnetismi, publicată la Sankt Petersburg în 1759, a fost prima încercare reuşită de a trata acest subiect pe baze matematice.În 1755, este numit director al Observatorului Astronomic din Berlin, iar doi ani mai târziu devine membru al Academiei Ruse de Ştiinţe, iar în 1761 al Academiei Regale Suedeze de Ştiinţe.

- 1806: A murit compozitorul austriac Michael Haydn; fratele mai mic al lui Joseph Haydn (n. 1737) 

- 1856: Medicul Anastasie Fătu (1816-1886) înfiinţează, la Iaşi, prima grădină botanică din ţară 

- 1864: S-a născut Nicolae Filip, medic veterinar şi agronom; conducător al primului institut zootehnic din România (m. 1922)

- 1865: S-a născut Alexandr Glazunov, compozitor şi dirijor rus (m. 1936)

- 1875: S-a născut Axente Banciu, profesor şi publicist; membru activ al Secţiei literare a Societăţii ASTRA, a contribuit la înfiinţarea Muzeului ASTRA şi a Bibliotecii din Braşov; membru de onoare al Academiei Române din 1948 (m. 1959) 

- 1875: S-a născut istoricul Constantin Giurescu; a publicat numeroase ediţii critice ale unor cronici şi studii privind vechea istoriografie românească; membru titular al Academiei Române din 1914 (m. 1918) 

- 1875: Este pusă piatra de temelie a Castelului Peleş din Sinaia (10/22 august).

- 1877, 10/22: Unităţi ale armatei române (din Divizia a 4-a), ajunse în zona Plevnei, participă la operaţiunile militare, primind „botezul focului"; sunt declanşate astfel ostilităţile împotriva Imperiului Otoman 

 - 1878: S-a născut Alfred Döblin, scriitor şi medic german. Alfred Döblin (n. Stettin — d. 28 iunie 1957, Emmendingen, lângă Freiburg) a fost un scriitor german, considerat a fi unul din principalii reprezentanţi ai expresionismului în literatură. Lucrarea ce i-a adus notorietate mondială este romanul Berlin Alexanderplatz (1929).Romanul „Berlin Alexanderplatz" (povestea lui Franz Biberkopf) a fost publicat şi în România, (ediţia 1, Editura Romanul secolului XX, 1987; ediţia a 2-a, Editura Paralela 45, Piteşti, 2005), traducere şi note de Ion Roman.

- 1884, 10/22: S-a născut Panait Istrati (numele la naştere: Gherasim Istrate), scriitor român afirmat în Franţa; setea de a călători l-a dus în Egipt, în Elveţia şi apoi la Paris; a purtat cu scriitorul francez Romain Rolland o corespondenţă asiduă, la instistenţele acestuia redactând primele sale povestiri, în limba franceză, limbă în care şi-a scris întreaga operă (tradusă ulterior în limba română, parţial chiar de scriitor) (m. 1935)

Opera sa cuprinde:

Cicluri autobiografice

Povestirile lui Adrian Zografi

Ciclul Viaţa lui Adrian Zografi

Chira Chiralina (1924)

Moş Anghel (1924)

Codin (1925)

Prezentarea haiducilor (1925)

Domniţa din Snagov (1926)

Mihail (1927)

Ciulinii Bărăganului (1928)

Casa Thüringer (1933)

Biroul de plasare (1933)

Răsarit de soare (1934)

Spovedania unui învins (1929)

- 1895: A murit Ernst Felix Imman Hoppe-Seyler, biochimist german; în 1862 a preparat o formă cristalină de hemoglobină. În 1871 a descoperit invertaza, o enzimă care grăbeşte conversia zahărului în glucoză şi fructoză (n. 1825) 

- 1896: A murit Otto Lilienthal, inginer german. În 1877 a conceput primul planor cu aripi arcuite ca ale păsărilor. În 1895 a realizat şi a zburat împreună cu fratele său Gustav, cu primul planor care se poate ridica mai sus decât înălţimea de la care şi-a luat avânt. A murit un an mai târziu ca urmare a prăbuşirii planorului cu care zbura (n. 1848) 

- 1902: S-a născut Arne Wilhelm Kaurin Tiselius, chimist suedez, laureat al Premiului Nobel în 1948 (d. 29 octombrie 1971), în 1930 a introdus electroforeza, o metodă de separare a proteinelor aflate în suspensie cu ajutorul curentului electric. 

- 1910: S-a născut (la Bolgrad/jud. Ismail, azi în Ucraina) poetul Vladimir Carnavali, membru fondator al Societăţii Scriitorilor din Basarabia (1939) (m. 1966) 

- 1912: S-a născut scriitorul brazilian Jorge Amado (m. 2001) 

-1912: A murit arhitectul german Paul Wallot; îşi datorează faima proiectării clădirii Reichstag-ului din Berlin (1882) (n. 1841) 

- 913: Pacea de la Bucureşti, care consfinţeşte sfârşitul războiului şi înfrângerea Bulgariei. Grecia si Serbia îşi împart Macedonia, iar România anexeaza Cadrilaterul

- 1913: S-a născut Wolfgang Paul, fizician german, laureat al Premiului Nobel. Wolfgang Paul (n. Lorenzkirch, Saxonia, Germania — 7 decembrie 1993, Bonn, Renania de Nord-Westfalia,Germania) a fost un fizician german, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în 1989, împreună cu Hans Georg Dehmelt, pentru descoperirea metodei capcanei de ioni. Dehmelt şi Paul au împărţit jumătate din premiul Nobel, cealaltă fiind acordată lui Norman Foster Ramsey.

- 1914: S-a născut pianistul polonez Witold Malcuzýnski (m. 1977)

- 1915: A murit Henry Moseley, fizician englez. În 1913 a dedus locurile ocupate de elementele chimice în tabelul periodic cu ajutorul spectrelor acestora. A formulat legea numărului de electroni: numărul de electroni al unui element chimic corespunde cu numărul său atomic. (n. 1887)

- 1919: În cadrul adunării de la Timişoara a şvabilor din Banat, aceştia îşi dau acordul pentru unirea proclamată la Alba Iulia.

- 1920: S-a semnat, la Sèvres (Franţa), un tratat special între Marea Britanie, Franţa, Italia şi Japonia, de o parte, şi Polonia, România, Cehoslovacia şi Iugoslavia, de cealaltă parte, prin care se reglementau în mod formal graniţele acestora din urmă 

- 1921: S-a născut Ion Negoiţescu, poet, eseist, critic şi istoric literar român din diaspora (m. 1993, la München) 

- 1927: S-a născut Barbu Cioculescu, poet, memorialist şi publicist; fiul istoricului şi criticului literar Şerban Cioculescu 

- 1929: S-a născut (la Tighina, azi în R. Moldova) actriţa Tamara Buciuceanu.. 

- 1932: S-a născut regizorul de film şi scenaristul Alexandru Boiangiu (m. 2008) 

- 1937: S-a născut poetul şi eseistul Dan Laurenţiu (pseudonimul lui Laurenţiu Ciobanu) (m. 1998) 

- 1939: A murit pictorul canadian John Hammond (n. 11 aprilie 1843)

- 1942: S-a născut Nicolae Prelipceanu, poet, prozator şi publicist; membru fondator al Alianţei Civice 

- 1945: Japonia cere pace, punând astfel capăt celui de–al Doilea Război Mondial.

- 1952: S-a născut muzicianul Dan Mihai Goia, dirijorul Corului Academic Radio 

- 1960: S-a născut compozitorul şi cântăreţul folk Mircea Rusu 

- 1960: Antarctica devine teritoriu international si rezervatie stiintifica.

- 1960: S-a născut actorul şi cântăreţul spaniol Antonio Banderas, supranumit „ latin lover” sau „ noul Rudolph Valentino” („Evita”, „Masca lui Zorro”, „Desperado”)

- 1962: S-a născut Horia Gârbea, poet, prozator, dramaturg, traducător şi publicist 

- 1963: A murit Corneliu Micloşi, inginer român, membru al Academiei Române (n. 05.03.1887, Covăsânţ, Arad)

- 1970: A murit compozitorul german Bernd Alois Zimmerman (n. 1918) 

- 1974: Este inaugurată Sala Polivalentă din Bucureşti

- 1977: Semnarea unui acord de restituire a suveranităţii asupra Canalului Panama in anul 2000 între Statele Unite şi Panama 

- 1980: A murit Isac Peltz, scriitor şi jurnalist român, de religie evreiască („Calea Văcăreşti”, „Foc în hanul cu tei”, „Moartea tinereţilor”)(d. 10.09.1980) 

- 1984, 10/11: A murit Virgil Mazilescu, poet şi traducător (n. 1942

- 1990: Sonda spaţială americană Magellan ajunge pe Venus 

- 1999: A murit Vasile Dobrian, grafician şi poet (n. 1912) 

- 2003: A murit părintele profesor Constantin Galeriu; unul dintre cei mai importanţi duhovnici ai Ortodoxiei române; vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor din 1990, preot paroh al bisericii Sfântul Silvestru în ultimii ani ai vieţii; din cauza convingerilor sale religioase şi umanitare, a fost întemniţat de mai multe ori în anii 1950 şi 1952-1953 ( n. 21.11.1918, Răcătau-Răzeşi, Bacau ) 

- 2008: A murit interpretul afro-american Isaac Hayes, legendă a muzicii soul; primul compozitor american de culoare care a primit Premiul Oscar (în 1971, pentru coloana sonoră a filmului „Shaft") (n. 1942)

&&&

 O femeie a decis să-și ofere un mare răsfăț pentru aniversarea ei de 70 de ani, cazându-se peste noapte într-un hotel foarte drăguț. Când a plecat a doua zi dimineața, funcționarul i-a înmânat o factură de 250,00 USD.

Ea a cerut să știe de ce taxa era atât de mare „Sunt de acord că este un hotel frumos, dar camerele nu valorează 250 USD doar pentru o noapte de cazare - nici măcar nu am luat micul dejun!”

Funcționarul i-a spus că 250,00 USD este „tariful standard”, iar micul dejun a fost inclus dacă ar fi vrut.

Ea a insistat să vorbească cu managerul. Managerul a apărut și, avertizat de funcționarul de la birou, a anunțat: „Acest hotel are o piscină de dimensiuni olimpice și un centru de conferințe uriaș care sunt disponibile pentru utilizare”.

 „Dar nu le-am folosit”.

 „Ei bine, ele erau aici, și le-ați fi putut folosi.” El a continuat explicând că ea ar fi putut vedea, de asemenea, unul dintre spectacolele de la hotel pentru care erau atât de faimoși. „Avem cei mai buni animatori din întreaga lume. Aici."

 „Dar nu am fost la niciunul dintre acele spectacole...”

 „Ei bine, noi le avem, iar le-ați fi putut vedea”.

 Indiferent de facilitățile menționate de manager, ea a răspuns: „Dar nu l-am folosit!” iar Managerul a replicat cu răspunsul său standard.

După câteva minute de discuție, iar Managerul încă nemișcat, ea a decis să plătească, a scris un cec și i l-a dat. Managerul a fost surprins când s-a uitat la cec.

„Dar, doamnă, acest cec este de numai 50 USD!!!”

Corect, te-am taxat cu 200,00 USD pentru că te-ai culcat cu mine.”

 „Dar n-am făcut-o!”

 „Ei bine, păcat, am fost aici și ai fi putut.”