&&&

 S-a întâmplat în 12 iunie1877, 12/24: La această dată, avea loc adoptarea legii pentru emisiunea biletelor ipotecare, garantate de bunurile imobiliare ale statului, prima hârtie-monedă din România, având drept scop procurarea mijloacelor băneşti în vederea finanţării Războiului de independenţă. Unele surse indică data de 10 iunie ca fiind data adoptării acestei legi.

Primele însemne monetare de hârtie româneşti au fost biletele ipotecare, cu valorile nominale de 5 lei, 10 lei, 20 de lei, 50 de lei, 100 de lei şi 500 de lei. După primii ani de domnie ai regelui Carol I, economia românească începea să meargă bine, dar odată cu izbucnirea războiului ruso-turc, la care a luat parte şi România, Guvernul Brătianu a dispus să emită bilete ipotecare până la suma de 30 milioane lei. Pe 4 iunie 1877, proiectul de lege pentru emiterea biletelor ipotecare a fost votat în Senat, iar câteva zile mai târziu, în Adunarea Deputaţilor, sub următoarea formulă: „Ministerul de Finanţe este autorizat a emite bilete ipotecare până la suma de 30 milioane lei. Aceste bilete vor fi la purtător, ele vor avea cursul obligatoriu şi se vor primi în plată de toate casele publice cu valoarea lor al pari. Ele se vor retrage din circulaţiune într-un timp determinat, când atunci li se vor socoti zece la sută peste valoarea lor nominală”.  

Biletele ipotecare au fost emise în bucăţi de 5, 10, 20, 50, 100 şi 500 de lei, fiind fabricate în aceleaşi condiţii ca şi biletele de bancă, sub controlul Ministerului Finanţelor. Deşi erau lipsite de o garanţie reală lichidă şi nu erau convertibile în aur, aceste hârtii de valoare tipărite la Paris, în atelierele Băncii Franţei, aveau caracter de monedă şi sunt considerate primele bancnote româneşti. Potrivit descrierii, pe avers si revers bancnotele de 5 şi 10 lei arătau după cum urmează din descrierea Băncii Naţionale: „Biletele de 5 şi 10 lei prezintă pe faţă, în colţurile se sus, două medalioane rotunde, dintre care cel din stânga înfăţişează în filigran de apă capul lui Traian. Pe medalionul din dreapta sunt înfăţişate semnăturile membrilor din comitetul de emisiune, respectiv ministrul de finanţe I. Câmpineanu şi membrii comitetului biletlor ipotecare, D. Sturdza, C.D.Athanasiu. În stânga, era înfăţişată, sprijinită de soclu, o ţărancă purtând atribute ale agriculturii, de umărul căreia se sprijinea un copil ce cântă la fluier iar în plan secund, coarnele unui plug şi doi copii ce poartă coşuri de fructe. Pe revers, în centru, figura un panou cu un cartuş ce conţinea textul penalităţilor apoi în registrul superior era trecută cifra 5 iar în registrul inferior, stema ţării". 

Cu această ocazie, pe lângă seriile de bilete obişnuite, s-au imprimat 48 de exemplare din fiecare tip, nenumerotate şi neînseriate, care erau destinate să servească ca model casierilor pentru a putea constata autenticitatea biletelor care li se prezentau. Practic, aceste bilete ipotecare au putut circula ca urmare a faptului că în ţară nu existat o bancă emitentă, dar din momentul în care s-a înfiinţat Banca Naţională a României, în 1880, s-a decis retragerea acestor bilete.  De altfel, una dintre prevederile legii de înfiinţare a Băncii naţionale era următoarea: „Banca va fi obligată în termen de patru ani cel mult să retragă din circulaţiune biletele ipotecare, emise în virtuta legii din 12 iunie 1877, înlocuindu-le cu bilete de bancă”. Biletele ipotecare retrase s-au păstrat în casele băncii şi au fost schimbate la paritate, dar înlocuirea lor nu s-a putut face în patru ani, aşa cum cerea legea, ci s-a cerut o prelungire până în anul 1892. 

Astfel, în România de până la Unirea din 1918 a urmat o relativă stabilitate monetară, cu câteva mici momente de derută, poate, în timpul Războiului de Independenţă, când rublele aliaţilor au zguduit destul de bine valoarea leului nostru, dar personajele aflate atunci la butoanele ţării au reuşit  să ţină în frâu devalorizarea banilor româneşti. În timpul Primului Război Mondial şi după acest conflict, relativa stabilitate monetară a lumii s-a spulberat, în România preţurile sporind până la de zece ori faţă de trecut.

Surse:

https://www.bnr.ro/Inceputurile--1053-Mobile.aspx

http://dspace.bcucluj.ro/bitstream/123456789/13822/1/BCUCLUJ_FP_BALP_183_1922_017_041_042.pdf

https://www.academia.edu/2022189/Prima_emisiune_de_bancnote_a_Bancii_Nationale_a_Romaniei

https://adevarul.ro/locale/focsani/cum-aparut-primele-bancnote-romanesti-biletele-ipotecare-erau-tiparite-paris-atelierele-bancii-frantei-1_56a31b0737115986c6cf019c/i ndex.html

&&&

 S-a întâmplat în 12 iunie1916: În această zi, s-a născut Alexandru Balaci, istoric şi critic literar; membru titular al Academiei Române din 1994 (d. 2002). După absolvirea liceului la Craiova şi a Facultăţii de Litere şi Filosofie din Bucureşti, îşi va lua doctoratul în anul 1943 cu teza „Giovanni Pascoli în neoclasicismul italian”. A fost, rând pe rând, redactor-şef la Editura de Stat pentru Literatură şi Artă, vicepreşedinte al Comitetului de Stat pentru Cultură şi Artă, director al Şcolii Române din Roma (Accademia di Romania), între anii 1981-1990, profesor şi şef de catedră la Facultatea de Litere din Bucureşti, vicepreşedinte al Uniunii Scriitorilor din România şi redactor-şef al revistei Viaţa românească. S-a consacrat studiului culturii italiene, elaborând numeroase lucrări de referinţă şi traducând din opera unor mari personalităţi ale ei.A coordonat monumentală lucrare Istoria literaturii italiene şi numeroase dicţionare. A fost membru în numeroase academii, societăţi europene şi mondiale.

Alexandru Balaci vedea lumina zilei în localitatea Aurora (Mehedinţi). După absolvirea liceului la Craiova și a Facultăţii de Litere din Bucureşti, viitorul profesor îşi va lua doctoratul cu o teză despre Neoclasicismul italian, figura focalizată fiind celebrul poet Giovanni Pascoli. Un episod semnificativ pentru italienistul Al. Balaci va fi oferit de anii când, în calitate de director la Accademia di Romania din Roma, va eclipsa prin darurile sale native, dar şi prin copleşitoarea reputaţie a cărturarului, o seamă de ambasadori ai României ceauşiste, mărginiţi şi găunoşi, executanţi ai indicaţiilor primite de la Centrala MAE din Bucureşti. Ceea ce nu i se va ierta adevăratului ambasador al literelor și artelor române, dovadă fiind „rechemarea la ordine“, adică mazilirea sa din funcţia de reprezentant emblematic al confluenţelor dintre cele două culturi, limbi şi civilizaţii. 

Ceea ce contează cu adevărat în parabola umană și literară a lui Al. Balaci sunt cărţile sale şi pilda de „magister vitae“. Pilonii literaturii italiene, aşezaţi trinitar în timpul istoric (Dante, Petrarca, Boccaccio), vor constitui mereu nordul orientării și investigaţiei cercetătorului şi eseistului Al. Balaci şi deci tot atâtea titluri pentru monografiile sale: Giosué Carducci (1947), Dante Alighieri (1966), Franceso Petrarca (1968), Machiavelli (1969), Alessandro Manzoni (1974), Lodovico Ariosto (1975), Giovanni Boccaccio (1976), Torquato Tasso (1982), Luigi Pirandello (1986), Vittorio Alfieri (1989). Cărora li se va adăuga seria de Studii italiene (1958-1968), o subtilă istorie a literaturii italiene pe adresa studenţilor italienişti, dar și a publicului larg.Bazat pe o uluitoare bibliografie, Al. Balaci, „romancierul“ fluviului de capodopere italiene, scrie cu entuziasmul celui care n‑a încetat să se mire, cu patetismul viril al cercetătorului care, stăpân pe materie, îşi permite să fie personal, flexibil și inovator. Şi tot timpul, un comparatist de o fascinantă intuiţie.

Al. Balaci, prin inimitabila sa viaţă și operă, ca și Dante odinioară, „preanunţa zorile iradiante ale Renaşterii“ ţării sale, România, pe care a reprezentat‑o ca nimeni altul în Italia (1981-1990), în calitate de director al aşezământului românesc cultural de la Roma, ctitorit de savantul Vasile Pârvan sub numele de Accademia di Romania. Zori care n‑au zăbovit să‑şi arate razele de speranţă şi libertate, odată cu decembrie 1989. Calea pe care a păşit profesorul Alexandru Balaci a legat întotdeauna trecutul de viitorul României prin iubire, adevăr și frumuseţe.

Surse:

http://www.orizonturiculturale.ro/ro_proza_Geo-Vasile-Omagiu-Alexandru-Balaci.html

http://www.poezie.ro/index.php/author/0035192/index.html

https://ziarullumina.ro/repere-si-idei/alexandru-balaci-un-faclier-al-valorilor-culturale-perene-113510.html

https://books.google.ro/books?id=qr2lBgAAQBAJ&pg=PT154&lpg=PT154&dq=Alexandru+Balaci+a+fost&source=bl&ots=Hw8LX1XQiw&sig=ACfU3U2XRiwOeND37ZF_d04fXVf_oAc7CQ&hl=ro&sa=X&ved=2ahUKEwjT5vjf1cLiAhVwmYsKHdJnBOI4HhDoATABegQICRAB#v=onepage&q=Alexandru%20Balaci%20a%20fost &f=false

&&&

 S-a întâmplat în 12 iunie 1929: În această zi, s-a născut, într-o familie de evrei (în Germania), Anna Frank, refugiată cu familia în Olanda, în 1933; este autoarea unui celebru „Jurnal" despre ororile nazismului, publicat pentru prima dată în 1947 şi tradus în peste 60 de limbi (m. 1945, în lagărul de la Bergen-Belsen, Germania). 

Annelies Marie „Anne” Frank (n. Frankfurt am Main - d. martie 1945, Bergen-Belsen, Germania) a fost o fată evreică germană, care și-a pierdut cetățenia germană în exilul olandez și care a căzut victimă genocidului nazist din cel de-al Doilea Război Mondial. Este cunoscută datorită jurnalului pe care l-a ținut în ascunzătoarea din Amsterdam, înainte de a fi arestată. Jurnalul, publicat după război de către tatăl ei, care supraviețuise, este considerat un document istoric al Holocaustului, autoarea devenind o figură-simbol a victimelor naziștilor.

Anne a fost cea de-a doua fiică a lui Otto Frank și a lui Edith Frank (născută Holländer). A avut o soră care era cu trei ani mai mare, Margot Frank. Familia Frank, evrei reformați, locuia într-un cartier cu oameni de diferite credințe, Anne având prietene romano-catolice, protestante și evreice. Familia nu era strictă în ceea ce privește tradițiile religioase. Cea mai religioasă dintre ei era mama, Edith, iar Otto, care avea o bibliotecă vastă, se ocupa mai ales de educația fetelor, îndemnându-le să citească.

După ce naziștii au venit la putere în Germania, Otto Frank s-a hotărât să deschidă o filială a firmei pe care o avea, Opekta, la Amsterdam, în Olanda.După ce Otto se mutase singur la Amsterdam în 1933, Edith și fetele l-au urmat în februarie 1934. În 1938 Otto a înființat împreună cu Herman van Pels (tot evreu, exilat din Osnabrück) o a doua firmă, Pectacon, care vindea mirodenii. În 1939, mama lui Edith s-a exilat și ea la Amsterdam de la Aachen, unde a decedat în 1942.În mai 1940 Olanda a fost ocupată de Germania nazistă, rezultatul fiind că regina Wilhelmina a plecat la Londra în exil, Olanda capitulând.

La început, naziștii au fost mai puțin agresivi față de evreii din Olanda, dar acest lucru nu a durat mult timp. Legi antisemite au fost decretate una după alta, interzicerea evreilor de a merge la cinematograf afectând-o pe Anne cel mai tare deoarece avea plăcerea de a colecționa fotografii ale actorilor și actrițelor de film. Totodată a fost nevoită să se transfere la o școală pentru evrei, iar puțin mai târziu toți evreii au fost obligați să poarte steaua lui David. Pentru a ocroti firmele de controlul strict nazist, Otto a predat pro forma conducerea lor colaboratorilor săi arieni Johannes Kleiman și Victor Kugler.

Pe data de 12 iunie 1942, cu ocazia aniversării vârstei de 13 ani, Anne a primit un jurnal cu carouri alb-roșii, cu cheie. În el, făcea confidențe unei prietene imaginare, Kitty, pe teme de religie, dragoste și sexualitate.La sugestia lui Kleiman, Otto Frank pregătise o ascunzătoare în locuința din Prinsengracht 263, de circa 50 m.p., a cărei intrare era camuflată cu o bibliotecă. Otto o rugase pe secretara sa, Miep Gies, să îi ajute. Cu toate că știa că riscă condamnarea la moarte dacă ar fi fost descoperiți, aceasta a acceptat imediat, ea și soțul ei, Jan Gies, plus colegii de serviciu Kugler și Kleiman, precum și dactilografa Bep Voskuijl ajutând familia Frank cu alimente și alte lucruri necesare tot timpul cât au stat ascunși.

Pe data de 5 iulie 1942, Margot, sora Annei, a primit o înștiințare că va fi trimisă într-un lagăr de muncă. În caz de neprezentare, toată familia Frank urma să fie arestată. De aceea, familia Frank s-a hotărât să se ascundă mai repede decât planificaseră inițial. Pentru a deruta autoritățile, și-au lăsat locuința în dezordine, cu un bilet care crea impresia că ar fi fugit în Elveția. După o săptămână, li s-a alăturat în ascunzătoare familia van Pels, iar în noiembrie 1942 Fritz Pfeffer. Cei ascunși au locuit mai bine de doi ani în ascunzătoare. În acest timp nu au putut ieși afară și trebuiau să aibă grijă să nu atragă atenția asupra ascunzătorii prin zgomote, lumină etc. Cu toate că se consideră că cei ascunși au fost trădați de către cineva, trădătorul nu a putut fi identificat niciodată.

Pe 4 august 1944, naziștii au venit la locuința din Prinsengracht după ce cineva îi trădase sunând Gestapo-ul. Kleiman și Kugler au fost arestați (primul fiind eliberat ulterior din motive de sănătate, iar cel de-al doilea reușind pe 28 martie 1945 să evadeze din lagărul unde era ținut). Miep Gies a folosit haosul care s-a produs în legătură cu arestarea celor ascunși și a încuiat jurnalul Annei într-un sertar, intenționând să i-l dea înapoi după război.Cei ascunși au fost duși la sediul Gestapo-ului, unde au fost ținuți peste noapte, iar a doua zi au fost transferați în închisoarea Huis van Bewaring, iar după alte două zile în lagărul de tranzit Westerbork.

Pe 2 septembrie 1944, familiile Frank și van Pelt au fost anunțate la apel că vor fi trimise la Auschwitz. Pe 3 septembrie 1944 a plecat ultimul tren spre Auschwitz (cu 1.019 evrei), unde a ajuns după două zile. La rampă, femeile și bărbații s-au văzut pentru ultima oară. Anne împlinise 15 ani cu trei luni înainte de sosirea la Auschwitz, scăpând astfel de o moarte imediată, deoarece 549 de pasageri, inclusiv toți cei sub vârsta de 15 ani, au fost trimiși direct în camerele de gazare.

Cei 258 de bărbați și 212 de femei care scăpaseră de prima selecție au fost dezbrăcați, dezinfectați, rași și tatuați cu un număr. Anne, Margot și Edith Frank au fost trimise la blocul 29 din lagărul de femei Birkenau, unde au stat până pe 28 octombrie 1944, când au fost transferate în lagărul de concentrare Bergen-Belsen. În martie 1945 a izbucnit în lagăr o epidemie de tifos, care se pare că a omorât 17.000 de prizonieri Printre victime s-au aflat Anne și Margot. Se pare că Margot a murit cu câteva zile înainte Annei.

Pe 15 aprilie 1945, trupele britanice au eliberat lagărul de concentrare. Otto Frank a fost singurul care a supraviețuit dintre cei care se ascunseseră în Prinsengracht 263. După eliberarea pe 27 ianuarie 1945 (de către trupele sovietice) a lagărului de la Birkenau a locuit până în 1953 la Amsterdam.După aceea, s-a mutat la Basel, Elveția, unde locuia sora sa. Acolo s-a recăsătorit cu Elfriede Markovits, care își pierduse la rândul său soțul și fiul la Auschwitz. Până la moartea sa, pe data de 19 august 1980, Otto a locuit la Birsfelden, lângă Basel, dedicându-și viața publicării jurnalului Annei.

Surse:

https://www.annefrank.org/en/anne-frank/who-was-anne-frank/

https://www.history.com/topics/world-war-ii/anne-frank-1

https://www.stelian-tanase.ro/istoria-tragica-annei-frank/

https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/jurnalul-annei- frank-fragmente

&&&

 S-a întâmplat în 12 iunie 1942: La această dată, avea loc primul atac aerian american asupra României, având ca obiectiv zona Ploieşti. Atacul s-a soldat cu un eşec şi a fost cunoscut sub numele de „Misiunea Halpro”. Iniţiatorul misiunii era un ambiţios colonel american, Harry A. Halverson, care dă şi numele operaţiei „Halpro" (Halverson Project).

În mai 1942, când grupul american de bombardiere a ajuns la Khartoum, în Sudan, comitetul mixt al statelor majore americane a indicat escadrilei să atace rafinăria Astra Româna de la Ploiești, care procesa în jur de două milioane de tone de țiței anual, alimentând cu carburanți și lubrifianți și blindatele germane care acționau în URSS și Corpul African al lui Erwin Rommel, desfășurat în coasta Egiptului și orientat spre Suez. Nu se știa nimic despre capabilitățile și despre amplasamentele apărării antiaeriene de la sud de Carpați. Ca să nu mai vorbim și de faptul că bombardierele Liberator B 24 erau testate pentru prima dată în luptă, iar echipajele lor nu participaseră până atunci la nici o misiune cu caracter similar.  Au decolat de pe aerodromul școlii de pilotaj RAF de la Fayid, situat la est de Cairo, pe litoralul Mării Roșii, în seara zilei de 11 iunie 1942, la ora 22:30.

Au traversat Marea Mediterană și Turcia, pe directia golful Antalia – est Istanbul, apoi Marea Neagră, până deasupra Dobrogei, de unde au schimbat capul compas spre vest. Pe parcurs, aparatele s-au pierdut unul de altul și nici nu se mai puteau regăsi, fiindu-le impusă de la plecare tăcerea radio. Cele 13 bombardiere americane Liberator, decolate din Egipt, au executat un atac total lipsit de concludență în misiunea de a bombarda Ploieștii, lovind la câteva zeci de kilometri alături. Nu toate aparatele americane au reusit să revină pe pistele bazei de la Fayid. Unul a aterizat la Alep, în Siria. Altul tocmai la Ramadi, în Irak. Oricum, se poate aprecia că au avut noroc! Americanii şi-au reluat însă atacurile aeriene asupra Ploieştiului, în anii 1943 cu operaţia Tidal Wave şi 1944, de această dată distrugerile fiind semnificativ mai importante.

Surse:

https://jurnalul.antena3.ro/special-jurnalul/operatiunea-halpro-43800.html

http://greenly.ro/subiecte/misiunea-halpro

https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/fie-lovim-ploiestiul-fie-murim-incercand-s-o -facem

&&&&

 S-a întâmplat în 12 iunie 2003: În această zi, a murit actorul Gregory Peck, unul dintre cei mai cunoscuţi actori de la Hollywood. Gregory Peck s-a născut la 5 aprilie 1916, în La Jolla, California. Părinţii săi au divorţat pe când el avea doar cinci ani, iar mare parte din copilărie şi-a petrecut-o alături de bunică. Nu a simţit că în acea perioadă ar fi trăit într-un mediu stabil, amintirile cele mai pregnante de atunci fiind faptul că mergea în fiecare săptămână la cinematograf, împreună cu bunica, şi că peste tot era însoţit de câinele său. 

După terminarea liceului, a urmat şcoala militară şi Colegiul de Stat San Diego, apoi s-a înscris la Universitatea California din Berkeley, pentru a studia medicina. În perioada aceea, şi-a descoperit pasiunea pentru actorie şi, după absolvire, a plecat la New York City, unde s-a înscris de Şcoala de Actorie Neighborhood Playhouse. Imediat după ce şi-a terminat studiile, a debutat pe Broadway, în piesa „The Morning Star" (1942), de Emlyn Williams.Anul următor era deja la Hollywood, unde a debutat în filmul „Days of Glory'' (1944). Celebritatea a venit odată cu următorul film, „The Keys of the Kingdom'' (1944), în care a interpret rolul unui preot misionar, care i-a adus şi prima nominalizare la Oscar. A urmat filmul „Spellbound'' (1945) al lui Alfred Hitchcock, apoi „The Yearling'' (1946), care i-a adus o nouă nominalizare la Oscar şi un premiu Globul de Aur. 

Rolurile care l-au consacrat pe marele actor al anilor '40 -'60 erau cele eroice, impozante. S-a bucurat de succes şi în western-uri, jucând în filme precum „Duel in the Sun'' (1946), „Yellow Sky'' (1948) şi „The Gunfighter'' (1950). A primit alte nominalizări la Oscar pentru rolurile din filmele „Gentleman's Agreement'' (1947) şi „Twelve O'Clock High'' (1949). A continuat să interpreteze genul de personaje care-i aduseseră faima în filme precum „Captain Horatio Hornblower R.N.'' (1951) sau „Moby Dick'' (1956).A lucrat alături de Audrey Hepburn, pentru filmul acesteia de debut, „Roman Holiday'' (1953). Unul dintre cele mai importante roluri ale sale a fost însă cel al avocatului Atticus Finch, din filmul „To Kill a Mockingbird'' (1962), după cartea lui Harper Lee, publicată în 1960, care i-a şi adus premiul Oscar pentru cea mai bună interpretare. 

La începutul anilor '60, a jucat şi în „Cape Fear'' (1962) şi „Captain Newman, M.D.'' (1963). De asemenea, a avut o prestaţie extraordinară şi în rolul Căpitanului Keith Mallory din „The Guns of Navarone'' (1961), unul dintre cele mai mari succese de box-office din anul respectiv. Anii '70 au venit cu noi proiecte pentru Gregory Peck, acesta aflându-se, de data aceasta, în postura de producător pentru filmele „The Trial of the Catonsville Nine'' (1972) şi „The Dove'' (1974). Cariera sa actoricească se afla într-un moment de cotitură, dar Peck a încercat o revenire, fără succes, cu rolul lui Robert Thorn din filmul horror „The Omen'' (1976). După aceea, a revenit însă la rolurile impunătoare care-l consacraseră, în filmele „MacArthur'' (1977) şi „The Boys from Brazil'' (1978). 

În anii '80, face o nouă schimbare, îndreptându-se către televiziune cu mini-seriile „The Blue and the Gray'' (1982) şi „The Scarlet and the Black'' (1983).În 1991, apare într-o reecranizare a filmului din 1962, „Cape Fear'' (1991), în regia lui Martin Scorsese, de data aceasta interpretând un rol diferit. În acelaşi an, a jucat şi în „Other People's Money''(1991). Pe lângă cariera strălucită în actorie, Peck s-a implicat în numeroase cauze sociale, militând împotriva războiului şi pentru respectarea drepturilor omului şi ale muncitorilor. De asemenea, a fost preşedinte al Societăţii Americane de Cancer, membru în consiliul de administraţie al Institutului American de Film şi preşedinte al Academiei de Arte şi Ştiinţe Cinematografice. 

Pentru implicarea sa în numeroase acte caritabile, Gregory Peck fost distins, în 1967, cu Premiul Umanitar Jean Hersholt. De asemenea, i-a fost acordată, în 1969, Medalia Libertăţii, cea mai înaltă distincţie a SUA, de către preşedintele Lyndon Johnson. Treizeci de ani mai târziu, în 1999, Institutul American de Film l-a numit pe Peck - unul dintre cele mai mari staruri ale tuturor timpurilor. La 12 iunie 2003, Gregory Peck s-a stins din viaţă, în somn, la locuinţa sa din Los Angeles, în urma unei bronhopneumonii. Avea 87 de ani. A lăsat-o în urmă pe soţia sa, Veronique Passani, şi pe cei doi copii ai lor.

Surse:

https://www.imdb.com/name/nm0000060/bio

https://www.oscars.org/collection-highlights/gregory-peck

https://romanialibera.ro/cultura/oameni/gregory-peck--un-actor-predestinat-rolurilor-de-eroi-cinstiti-154856

https://www.oscars.org/collection-highlights/gregory-peck

https://www.agerpres.ro/flux-documentare/2016/04/02/filme-si-artisti-de-oscar-gregory-peck-100-de-ani-de-la-naste re-12-26-39

&&&

 S-a întâmplat în 12 iunie…

- „Ziua Internaţională împotriva exploatării copiilor prin muncă"; instituită de Organizaţia Internaţională a Muncii, în 2002 

- 1667: La această dată a fost realizată prima transfuzie de sânge (cu sânge de oaie, cu efect negativ însă asupra pacientului); transfuzia a fost realizată de Jean-Baptiste Denis (1640-1704), medicul personal al regelui francez Ludovic al XIV-lea 

- 1848: A apărut, la Bucureşti, „Pruncul român'', ziar politic editat de C.A.Rosetti si de E.Winterhalder (12/24). Pe data de 12 iuni 1848, la o zi după victoria Revoluţiei în Bucureşti, apărea, sub redacţia lui C. A. Rosetti şi a colaboratorului său Eric Winterhalder, ziarul Pruncul Român, prima publicaţie liberã şi necenzurat din lumea româneascã. „Această apariţie era aplicarea directă a art. 8 din Proclamaţia de la Islaz – cu magnifica sa formulare lapidară: libertatea absolută a tiparului“, arată istoricul dr. Adrian Niculescu, profesor la S.N.S.P.A Bucureşti. Publicaţia a fost şi singura care a acoperit tot arcul de timp al perioadei de administraţie democrat-revoluţionară, 39 de numere, însumând 160 de pagini, din 12 iunie, până pe 11 septembrie.

- 1849: Inventarea măştii contra gazelor de către americanul Lewis Phectic Haslett

- 1877, 12/24: Adoptarea Legii pentru emisiunea biletelor ipotecare, garantate de bunurile imobiliare ale statului, prima hârtie-monedă din România, având drept scop procurarea mijloacelor băneşti în vederea finanţării Războiului de independenţă 

- 1890: S-a născut pictorul expresionist austriac Egon Schiele, unul dintre fondatorii grupului Noua Artă" (Viena, 1909). Egon Schiele (n. Tulln,Austria - d. 31 octombrie 1918, Viena) a fost un pictor austriac. Alături de Gustav Klimt şi Oskar Kokoschka, este considerat unul din cei mai importanţi reprezentanţi ai artei vieneze moderne. În decursul scurtei sale cariere, Egon Schiele a fost un scrupulos şi intransigent observator al fiinţei omeneşti, autor al unor portrete şi nuduri în care se împletesc erotismul şi eshatologia (doctrină filosofică şi teologică privind posibilitatea existenţei individuale după moarte), bucuria vieţii şi neliniştea sfârşitului. Remarcabil exponent al expresionismului, deşi fusese caracterizat şi ca un repezentant limitat al stilului Art Nouveau, artistul a avut sfera sa de creaţie la Viena, unde în timpul vieţii sale s-au întâlnit drumurile artei şi ale filosofiei contemporane.

- 1897: S-a născut oboistul englez Leon Goossens (m. 1988) 

- 1903: S- a născut Gheorghe Popescu, pictor şi restaurator de biserici (biserica Sf. Ioan Botezatorul, Bucureşti (1930); Catedrala ortodoxă din Constanta (1960-1963); biserica Kretzulescu (1938-1939); fresca interioara a capelei româneşti de la Ierusalim (1964); biserica Hurez (m.16.04.1975).) si monumente istorice (m. 16.04.1975)

- 1911: S-a născut Milovan Djilas, scriitor şi om politic muntenegrean; alături de Tito, a condus rezistenţa antigermană în timpul celui de-al Doilea Război Mondial; importante funcţii de partid şi de stat în Iugoslavia; în 1954, acuzat de revizionism şi „deviaţionism burghez", a demisionat din partid; arestat şi deţinut (1956-1961; 1962-1966); reabilitat în 1989 (m. 1995)

- 1912: A murit Frédéric Passy, economist şi om politic francez; unul dintre fondatorii Ligii Internaţionale pentru Pace (1867), al Societăţii pentru Arbitrajul între Naţiuni (1870) şi al Uniunii Interparlamentare (1899); Premiul Nobel pentru pace pe 1901, împreună cu filantropul elveţian Henri Dunant (1828-1910), principalul organizator al Crucii Roşii Internaţionale (1863); cei doi sunt primii laureaţi ai acestui premiu (n. 1822) 

- 1915: S- a născut David Rockefeller, bancher si filantrop .David Rockefeller Senior (n. New York City) este un om de afaceri american, adept al globalismului şi patriarhul actual al familiei Rockefeller. El este cel mai tânăr supravieţuitor şi singurul copil al lui John D. Rockefeller Jr. şi Abby Aldrich Rockefeller, şi nepotul în viaţă al magnatului John D. Rockefeller, fondator al Standard Oil. Averea sa netă este estimată la 2.2 miliarde dolari, intrând astfel în rândul celor mai bogati 300 de oameni din lume.

- 1916: S-a născut Alexandru Balaci, istoric şi critic literar; membru titular al Academiei Române din 1994 (m. 2002). După absolvirea liceului la Craiova şi a Facultăţii de Litere şi Filosofie din Bucureşti, îşi va lua doctoratul în anul 1943 cu teza Giovanni Pascoli în neoclasicismul italian. A fost, rând pe rând, redactor-şef la Editura de Stat pentru Literatură şi Artă, vicepreşedinte al Comitetului de Stat pentru Cultură şi Artă, director al Şcolii Române din Roma (Accademia di Romania), între anii 1981-1990, profesor şi şef de catedră la Facultatea de Litere din Bucureşti, vicepreşedinte al Uniunii Scriitorilor din România şi redactor-şef al revistei Viaţa românească. S-a consacrat studiului culturii italiene, elaborând numeroase lucrări de referinţă şi traducând din opera unor mari personalităţi ale ei. A coordonat monumentală lucrare Istoria literaturii italiene şi numeroase dicţionare.A fost membru în numeroase academii, societăţi europene şi mondiale.

- 1917: A murit pianista venezuelană de reputaţie internaţională Maria Tereza Carreno, considerată una dintre cele mai de seamă interprete ale epocii sale (n. 1853) 

- 1922: S-a născut Petru Vintilă, scriitor, ziarist şi pictor naiv. Petru Vintilă (n. Orşova, judeţul Mehedinţi – d.7 august 2002, Bucureşti) este un poet, prozator, traducător, dramaturg şi ziarist. A absolvit clasele primare în localitatea natală, liceul la Caransebeş (1942) şi Facultatea de Litere şi Filosofie a Universităţii din Bucureşti (1948). A fost redactor la „Luptătorul bănăţean" (1945-1946), „Frontul plugarilor" (1946-1948), „Contemporanul" (1948-1951), „Gazeta literară" (1954-1957), „Luceafărul" (1958-1963), „România liberă" (1964-1965), redactor-şef adjunct la „Colocvii" (1966-1968) şi „Satul socialist" (1968-1970). Debutează în 1939 la săptămânalul timişorean „Fruncea", şi editorial în 1944 cu piesa în trei tablouri Gheorghe Doja. În 1945 îi apare placheta Cinci dioptrii, urmată în acelaşi an de Poeme. Va mai publica volumele de versuri Oamenii şi faptele lor (1949) şi Zăpezile de altădată (1976). Prioritar se consacră însă prozei literare şi publicisticii, producţia sa devenind din 1948 torenţială - povestiri şi nuvele, cât şi romane realiste: Nepoţii lui Horia (1951),Mărirea şi decăderea Păunei Varlam (I-II, 1961),Drumul dragostei (1963), Numărătoare inversă(1972), Pictor de duminică (1983), Roata (1984), romane de aventuri pentru copii şi ştiinţifico-fantastice: Mai tare ca Sfântul (1969), Călătorie pe planeta Zeta (1972), „romane cronologice" (de fapt biografii): Eminescu. Roman cronologic (1974; Premiul Uniunii Scriitorilor), Tinereţea unui erou („eroul" este Nicolae Ceauşescu), cărţi de reportaj: Familia sovietică (1948), 1907. Cincizeci de ani de atunci... (1957), Şoseaua milionarilor (1961; Premiul Uniunii Scriitorilor), Dobrogea în marş(1961; Premiul Uniunii Scriitorilor), Oraşe fără arhive (1964), teatru: Casa care a fugit prin uşă (1975) etc. A efectuat o seamă de traduceri în colaborare şi a scris un Mic îndreptar de comportare civilizată (1967). A avut preocupări şi în pictură, cu notabile realizări în stilul artei naive.

- 1923: S-a născut Mica Popovič, unul dintre cei mai cunoscuţi pictori sârbi (m. 1996)

- 1924: S-a născut George Bush, om politic republican american, al 41-lea preşedinte al SUA (ianuarie 1989 - ianuarie 1993); în timpul mandatului său, Statele Unite au obţinut o serie de succese pe plan internaţional, prin gestionarea crizelor ivite în urma prăbuşirii regimurilor comuniste din Europa, a dezmembrării Uniunii Sovietice sau a războiului din Golf; s-a retras din viaţa publică; tatăl celui de-al 43-lea preşedinte al SUA, George W. Bush (ianuarie 2001 - ianuarie 2009)

- 1929: S-a născut Irina Mavrodin, traducătoare (din literatura franceză clasică şi contemporană), poetă şi eseistă

- 1929: S-a născut scriitoarea engleză Brigid Brophy (m. 1995)

- 1929: S-a născut, într-o familie de evrei (în Germania), Anna Frank, refugiată cu familia în Olanda, în 1933; este autoarea unui celebru „Jurnal" despre ororile nazismului, publicat pentru prima dată în 1947 şi tradus în peste 60 de limbi (m. 1945, în lagărul de la Bergen-Belsen, Germania). Annelies Marie „Anne” Frank (n. Frankfurt am Main, d. martie 1945, Bergen-Belsen, Germania) a fost o fată evreică germană, care şi-a pierdut cetăţenia germană în exilul olandez, şi care a căzut victimă genocidului nazist din al Doilea Război Mondial. Este cunoscută datorită jurnalului pe care l-a ţinut în ascunzătoarea din Amsterdam, înainte de a fi arestată.Jurnalul, publicat după război de către tatăl ei, care supravieţuise, este considerat un document istoric al holocaustului, autoarea devenind o figură-simbol a victimelor naziştilor.

- 1931: S-a născut Achim Mihu, sociolog, antropolog şi eseist; a contribuit substanţial la consolidarea învăţământului sociologic şi antropologic clujean

- 1937: S-a născut matematicianul rus Vladimir Arnold, considerat unul dintre cei mai mari matematicieni ai secolului al XX-lea (m. 2010).

- 1941: S-a născut Chick Corea, pianist şi compozitor american de jazz

- 1941: În timpul întrevederii de la Munchen dintre Adolf Hitler şi generalul Antonescu, au fost trasate liniile generale ale planului de atacare a URSS de către Germania; generalul Antonescu l-a asigurat pe Adolf Hitler că România va sprijini Germania, intenţia României fiind de a redobândi Basarabia şi Bucovina de Nord 

- 1942: Primul atac aerian american asupra României, având ca obiectiv zona Ploieşti; atacul s-a soldat cu un eşec; cunoscut sub numele de „Misiunea Halpro ”, acest bombardament a fost cel dintâi atac aerian american în Europa şi primul în România 

- 1962: A murit John Ireland, compozitor, pedagog, pianist şi dirijor englez (n. 1879) 

- 1953: S-a născut actriţa de teatru şi film Aurora Leonte

- 1954: A murit Nicolae Davidescu, poet, prozator şi critic literar (n. 1887)

- 1956: A murit Ioachim Botez, prozator şi traducător (n. 1884)

- 1963: Se parafează, la Bucureşti, Acordul româno-iugoslav privind realizarea şi exploatarea sistemului hidroenergetic şi de navigaţie Porţile de Fier 

- 1963: A avut loc, la New York, premiera filmului „Cleopatra”, avându-i in rolurile principale pe Elisabeth Taylor, Rex Harrison si Richard Burton; filmul, extrem de costisitor, desi a primit patru premii Oscar (pentru imagine, decoruri, efecte speciale, costume), a fost considerat de către critică „cel mai extravagant eşec din istoria Hollywoodului”

- 1964: Nelson Mandela, militant al luptei împotriva apartheid-ului din Africa de Sud, a fost condamnat la inchisoare pe viaţă

- 1966: A murit dirijorul german Hermann Scherchen (n. 1891)

- 1966: S-a născut solistul de muzică uşoară Adrian Enache

- 1967: Lansarea către Planeta Venus a sondei spaţiale sovietice Venera 4 

- 1977: A murit F. Brunea-Fox (pseudonim pentru Filip Brauner), reporter, jurnalist, traducator; articolele sale au impus un stil al reportajului gazetaresc-literar cu impact deosebit asupra cititorului (volumele : Oraşul măcelului,Porturi dunărene) (n. 18.01.1898).

- 1979: Ciclistul Bryan Allen traverseaza Canalul Manecii cu Gossamer Albatross, aparat de zbor propulsat cu pedale (2h şi 49 min.)

- 1980: A murit traducătorul Andrei Ion Deleanu; cunoscut, în special, ca autor al traducerii adnotate în limba română a sonetelor shakespeariene; a tradus şi din Cronin, Priestley, Faulkner, Thomas Mann (n. 1903)

- 1982: A murit Karl von Frisch, fiziolog si naturalist austriac, laureat al Premiului Nobel pentru Medicină, împreună cu Konrad Lorenz si Nikolaas Tinbergen, pentru cercetările sale în domeniul psihologiei instinctive comparate. Karl Ritter von Frisch (n. 20 noiembrie 1886  ) a fost un etolog austriac, laureat al Premiului Nobel pentru Fiziologie sau Medicină pe 1973, împreună cu Nikolaas Tinbergen şi Konrad Lorenz. Munca sa s-a concentrat pe cercetarea percepţiei senzoriale a albinei melifere, el fiind unul dintre primii cercetători care au descifrat semnificaţia dansului albinelor.A obţinut doctoratul în 1910 şi în acelaşi an a început să lucreze ca asistent în departamentul de zoologie de la Universitatea din München. În 1912 a devenit lector de zoologie şi anatomie comparată, iar în 1919 a devenit profesor universitar. În 1921 s-a transferat la Universitatea din Rostock ca profesor de zoologie şi director de institut.În 1923 a acceptat o ofertă din partea Universităţii din Breslau, de unde s-a întors în 1925 la Universitatea din München, unde a condus institutul de zoologie. După distrugerea institutului în al Doilea Război Mondial, s-a mutat la Universitatea din Graz în 1946, rămânând acolo până în 1950 când s-a reîntors la proaspăt redeschisul institut zoologic din München.S-a pensionat în 1958 dar şi-a continuat cercetările.

- 1993: A avut loc, la Sinaia, Congresul de constituire a CNSLR-Frăţia, prin fuziunea Confederaţiei Naţionale a Sindicatelor Libere din România (preşedinte - Victor Ciorbea) cu Confederaţia Sindicală Independentă Frăţia (preşedinte - Miron Mitrea), la care s-au afiliat şi alte federaţii (Univers, Petrol şi Radiocomunicaţii)  

- 1995: A murit pianistul italian Arturo Benedetti Michelangeli (n. 1920)

- 1997: A murit Bulat Okudjava, poet, prozator şi cantautor rus de origine georgiană (n. 1924) 

- 2002: A murit designerul (de modă masculină) american Bill Blass (n. 1922) 

- 2003: A murit actorul Gregory Peck, unul dintre cei mai cunoscuti actori de la Hollywood, castigator al Premiului Oscar pentru cel mai bun actor in anul 1962

- 2006: A murit compozitorul maghiar Györgyi Ligeti; membru de onoare din străinătate al Academiei Române din 1997 (n. 1923, la Târnăveni, România)

- 2011: A murit producătoarea americană Laura Ellen Ziskin, recunoscută drept unul dintre cei mai importanţi producători de la Hollywood (n. 1950) 

- 2011: A murit omul de afaceri şi jurnalistul Mihai Cârciog, unul dintre primii patroni media din România post-decembristă; a înfiinţat, la începutul anilor '90, o serie de reviste (Expres, Expres Magazin, Infractorul, Telegraf-Constanţa, Academia Caţavencu, Cuvântul, VIP), cotidianul Evenimentul zilei (1992), precum şi posturile Tele 7abc, SOTI Neptun, TV89 Timişoara (n. 1940) 

- 2012: A murit sculptorul Marcel Guguianu; atras în special de sculptura monumentală, a realizat ansambluri statuare, busturi în bronz şi marmură reprezentând mari personalităţi ale culturii şi ştiinţei (n. 1922)

-2012: A murit Elinor Ostrom, politolog american; în octombrie 2009, a devenit prima femeie care a primit Premiul Nobel pentru Economie, împreună cu Oliver E. Williamson, „pentru analiza sa în privin ţa guvernării şi cooperării economice” (n. 1933)

$&$

 S-a întâmplat în 11 iunie1910: În această zi, s-a născut oceanologul francez Jacques-Yves Cousteau; a condus numeroase expediţii oceanografice la bordul navei „Calypso" (din 1952), realizând şi numeroase filmări subacvatice („Lumea tăcerii", „Aventurile navei Calypso"); în 1943, împreună cu Émile Gagnan, a inventat scafandrul autonom; membru de onoare din străinătate al Academiei Române (1990) (d. 25 iunie 1997, Paris).

Jacques-Yves Cousteau s-a născut la Saint-André-de-Cubzac, Franţa. La vârsta de patru ani a învăţat să înoate şi a început să fie fascinat de apă, fascinaţie care avea să dureze toată viaţa. Devenind adolescent, a manifestat o curiozitate mare faţă de fotografii şi aparate de fotografiat. La 13 ani a fost trimis la internat în Alsacia. După ce a terminat studiile pregătitoare, a urmat cursurile Colegiului „Stanislas” din Paris, apoi ale Academiei de Marină din Brest, obţinând diploma de inginer. A activat în marina franceză în perioada 1930-1956, fiind mobilizat înainte de război la Shanghai, în Indochina, şi la Toulon.

În 1933, Jacques Cousteau a fost victima unui grav accident auto, iar în perioada de recuperare a înotat zilnic în apele Mediteranei. Prietenul său Philippe Tailliez i-a dăruit o pereche de ochelari de înot, care l-au făcut să observe atent tainele mării şi lumea subacvatică. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, şi-a satisfăcut stagiul militar mai întâi ca ofiţer de artilerie pe crucişătorul „ Duplex”, apoi în cadrul trupelor pazei de coastă din Mediterană. S-a stabilit cu familia în orăşelul Megreve, în apropiere de graniţa cu Elveţia.La mijlocul anilor ’40, Cousteau a înfiinţat Grupul de cercetări submarine al marinei franceze (OFRS). El este autorul proiectelor pentru primul submarin cu aer comprimat, precum şi al unui număr mare de instalaţii destinate scufundării.În această perioadă, a realizat primul dispozitiv aqua-pulmonar care permitea scafandrilor să rămână sub apă perioade lungi. Cousteau a avut un rol esenţial în realizarea unui aparat de fotografiat impermeabil care putea rezista la presiunea mare din apă adâncă. A filmat două documentare privind explorarea subacvatică – „18 metri adâncime” şi „Epave”.

În timpul războiului, Cousteau a aderat la mişcarea de rezistenţă franceză, recunoscându-i-se ulterior meritele şi fiindu-i acordate mai multe medalii, inclusiv Legiunea de Onoare din Franţa.După război, Cousteau a lucrat cu marina franceză la depistarea minelor subacvatice.Totodată, a continuat explorările subacvatice şi a efectuat diferite teste şi filmări subacvatice.

În 1948, Cousteau, împreună cu Philippe Tailliez şi alţi oameni de ştiinţă, a întreprins o expediţie subacvatică în Marea Mediterană pentru a găsi un vas roman naufragiat. A fost prima operaţiune de arheologie subacvatică folosind un aparat de scufundare autonom. Doi ani mai târziu a închiriat o navă pe care a transformat-o în vas de cercetare oceanografică numit „Calypso”. După o luptă serioasă pentru a finanţa efectuarea expediţiilor sale ştiinţifice, Cousteau şi-a dat seama că trebuia să atragă atenţia mass-media pentru a transmite lumii ceea ce făcea el şi a-i face pe oameni să înţeleagă importanţa acestor cercetări. În 1953, el a publicat cartea „The Silent World”, după care s-a făcut apoi un film, ce a fost premiat. Succesul cărţii şi filmului i-a permis să finanţeze o altă expediţie la Marea Roşie şi Oceanul Indian, sponsorizat de guvernul francez şi National Geographic Society.

În 1966, Jacques Cousteau a realizat primul film, „Lumea lui Jacques-Yves Cousteau”, transmis de televiziunea ABC. În 1968, el a produs serialul de televiziune „Lumea submarină a lui Jacques-Yves Cousteau”, care a durat timp de nouă sezoane. Milioane de oameni au urmărit cum Cousteau şi echipajul vasului „Calypso” au străbătut apele globului dezvăluind secrete ale vieţii marine şi a habitatelor. Totodată, Cousteau a început să înţeleagă şi să atragă atenţia asupra faptului că activitatea oamenilor distruge oceanele.În laboratoarele submarine proiectate de Cousteau (Vorkontinent I, deschis în 1962, Vorkontinent II şi Vorkontinent III, în 1965) activează acvanauţi instruiţi de el iniţial în Marea Mediterană, apoi în Marea Roşie şi pe riviera franceză. Prima sa acţiune a constituit subiectul cărţii „Marea vie” (1963), iar cea de-a doua – al documentarului „Lumea fără soare” (1965, premiul Oscar pentru cel mai bun documentar).

Cousteau a preluat conducerea Muzeului Oceanografic din Monaco, rămânând director până în 1989.Rezultatul expediţiilor prelungite efectuate în această perioadă s-a concretizat în 20 de cărţi şi circa 70 de filme şi seriale de televiziune. Jacques-Yves Cousteau a înfiinţat în 1973, împreună cu fiul său Philippe, „Cousteau Society”, cu scopul de a asigura supravieţuirea sistemelor hidrografice ale Terrei. În anii 1975-1976, a condus expediţia în Marea Egee în căutarea legendarului continent Atlantida. Cea mai mare şi mai grea expediţie a carierei sale a fost însă cea desfăşurată timp de optsprezece luni (1983-1984) în Amazonia, rodul acestei călătorii fiind un amplu reportaj („Aventura Amazonului”).

După „Moulin a Vent” (vaporul cu care, în noiembrie 1983, Cousteau a traversat Atlanticul), în aprilie 1985 este lansată o nouă navă destinată cercetărilor ştiinţifice, „Alcyone”, dotată cu un sistem de acţionare prin forţa vântului conceput de el. În anii ’80, Cousteau a continuat să producă documentare-serial de televiziune, adevărate pledoarii pentru protejarea habitatului oceanelor.A pus bazele unei noi ştiinţe – „ecotehnica” şi ale înlocuirii conceptului de drepturi ale omului cu „drepturile generaţiei viitoare”. În martie 1993, Cousteau a fost numit de preşedintele francez François Mitterrand preşedinte al „Consiliului pentru drepturile generaţiei viitoare”, organizaţie pentru protecţia mediului subordonată Ministerului Mediului având sarcina de a prezenta rapoarte şi propuneri privind integrarea ecologiei în programele politice.

La 8 ianuarie 1996, „Calypso” a fost „agăţat” accidental de o barjă şi s-a scufundat în zona Singapore. Jacques Cousteau a încercat să strângă bani pentru a construi o navă nouă, dar a murit în mod neaşteptat, la Paris, la 25 iunie 1997.Printre filmele realizate de Cousteau: „Peştele de aur” (1969, film distins cu Premiul Oscar pentru cel mai bun scurt metraj); „Lumea fără soare” (1965, Oscarul pentru cel mai bun documentar); „Lumea lui Jacques-Yves Cousteau” (serial TV, 1966-1968); „Lumea submarină a lui Jacques-Yves Cousteau” (1968); „Aventurile Amazoniei” (serial TV, 1982-1985); „Cousteau – Redescoperirea lumii” (începând din 1986).

A publicat şi o serie de cărţi: „La Plongé au Scaphandre” (1948); „The Silent World” (1953); „Lumea liniştii şi expediţia Calypso”; „Rechinii”, „Coralii”, „Poluarea” (1970); „Rechinii – minunaţii răpitori ai mării”; „Viaţa şi moartea în marea de corali” (1972); „Trei aventuri: Galapagos, Titicaca, Peşterile albastre” (1973), „Delfinii” (1975). Jacques-Yves Cousteau a fost doctor Honoris Causa al universităţilor Brandeis şi Berkeley din SUA, laureat al premiului Bruno H.Schubert (1983), al Marii Cruci de Merit (1984) şi al Medaliei pentru pace a SUA (1985).Din 1968, a fost membru al National Academy of Science, SUA, iar din 1989, al Academiei Franceze.

A fost căsătorit din 1937 cu Simone Melchior (decedată în 1990), cu care a avut doi fii – Jean Michel, arhitect şi vicepreşedinte al Fundaţiei Cousteau, şi Philippe, colaborator apropiat în activitatea sa ştiinţifică, care a murit în 1979 într-un accident de avion. La 28 iunie 1991, Cousteau s-a recăsătorit cu Francine Triplet, cu care a avut o fiică, Diane, şi un fiu, Pierre-Yves, ambii născuţi în perioada în care era căsătorit cu Simone.

Surse:

https://www.biography.com/explorer/jacques-cousteau

https://www.cousteau.org/english/

https://www.britannica.com/biography/Jacques-Cousteau

http://www.dozadebine.ro/jacques-yves-cousteau-cel-mai-cunoscut-oceanolog/

https://adevarul.ro/locale/tulcea/aventurile-marelui-explorator-jacques-yves-cousteau-delta-dunarii-explorat-zona-salbatica-romaniei-transmis-povestea-lumii-intregi-1_555ec8ddcfbe376e35767ec5/index.html

https://www.agerpres.ro/flux-documentare/2015/06/11/documentar-105-ani-de-la-nasterea-celebrului-oceanolog-jacques-yves- cousteau-08-01-46