&&&

 S-a întâmplat în 11 iunie1948: În această zi, a fost adoptată Legea cu privire la naţionalizarea principalelor întreprinderi industriale, miniere, bancare, de transport şi asigurări, lege prin care, practic, se lichida proprietatea privată în România; „naţionalizarea" a fost, de fapt, o confiscare directă ordonată de puterea comunistă, fără nici o despăgubire.Încă de la Conferinţa Naţională a PCR din octombrie 1945, comuniştii au deschis lupta împotriva proprietăţii particulare de orice fel în economie.

După ce în decembrie 1946 s-a realizat etatizarea Băncii Naţionale a României, controlul statului asupra tuturor instituţiilor de credit a devenit efectiv.Încă din iulie 1947 a fost creată comisia ministerială pentru refacerea economică, ce avea drept obiectiv controlul asupra materiilor prime, producţiei şi desfacerii produselor. Naţionalizarea întreprinderilor a fost finalul unui întreg proces. Din octombrie 1947 s-a trecut la inventarierea întreprinderilor particulare, industriale, comerciale şi de transport.

S-a constituit o Comisie Superioară de Naţionalizare concomitent cu comisii judeţene şi colective pentru fiecare întreprindere.Plenara CC al PMR (PCR) din 9 - 11 iunie 1948 a adoptat Raportul, prezentat de Gh. Gheorghiu Dej, cu privire la naţionalizarea 'întreprinderilor industriale, bancare, de asigurări, miniere şi de transporturi'.În 11 iunie, proiectul de lege, aprobat de guvern, a fost supus votului Marii Adunări Naţionale.

Gh. Gheorghiu Dej, prim-vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri, argumenta astfel adoptarea legii: „Situaţia creată în urma transformărilor petrecute impune o schimbare structurală în domeniul economiei naţionale, pentru a pune toate forţele productive ale ţării în slujba ridicării nivelului politic, economic şi cultural al poporului nostru. Această schimbare structurală este trecerea în mâinile statului, ca bun comun al poporului, a celei mai importante părţi din mijloacele de producţie”. Se naţionalizau prin lege „toate bogăţiile subsolului”, întreprinderile siderurgice, prelucrătoare de metale, şantierele navale, întreprinderile din domeniul industriei carbonifere, din domeniul industriei petroliere şi de gaze naturale şi lista continua până la întreprinderile de uscat fructe sau cele producătoare de bulion şi marmeladă. Erau naţionalizate şi Societatea Anonimă Română de Telefoane şi Societatea Română de Radiodifuziune.

Legea a fost votată în unanimitate.Au fost trecute în patrimoniul statului 8.894 de întreprinderi industriale şi miniere, de transport, bancare şi de asigurări.La 13 iunie 1948, cotidianul România Liberă titra: „În toate întreprinderile naţionalizate oamenii muncii au primit cu un uriaş entuziasm istorica hotărâre a Marii Adunări Naţionale”.Scânteia publica în aceeaşi zi: „Fabricile sunt ale noastre, să le păzim ca ochii din cap!”.

Câteva luni mai târziu, în noiembrie 1948, controlul statului s-a extins asupra cinematografelor şi unităţilor de sănătate, iar până în 1950, asupra farmaciilor, întreprinderilor chimice şi restului de unităţi economice şi social-culturale, precum şi asupra locuinţelor.Tot în iunie 1948 a fost creat şi Comitetul de Stat al Planificării, organism destinat planificării economiei naţionale.De asemenea, în anii '50 întreaga elită politică şi culturală a României a fost practic eliminată din viaţa publică (membrii acesteia au fost arestaţi şi mulţi dintre ei au murit în închisoare sau au fost persecutaţi). Modelul sovietic a fost introdus în toate domeniile societăţii. Deşi s-au făcut unele încercări, sistemul introdus în 1948 nu a putut fi schimbat până în decembrie 1989.

Surse:

http://www.cdep.ro/pls/legis/legis_pck.htp_act_text?idt=1575

http://enciclopediaromaniei.ro/wiki/Legea_Naţionalizării_din_1948

https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/nationalizarea-un-bun-al-poporului-ascuns-de-urechile-acestuia

https://www.economica.net/nationalizarea-comunista-11-iunie-1948_102282.html

http://www.comunismulinromania.ro/index.php/romania-comunista-aspecte-e conomice-2/

&&&

 S-a întâmplat în 11 iunie 1978: În această zi, Virginia Ruzici, jucătoare de tenis de câmp, cucereşte titlul de campioană la Roland Garros, fiind prima româncă laureată atât la simplu, cât şi la dublu, alături de jucătoarea iugoslavă Jausovec. Virginia Ruzici (n. 31 ianuarie 1955, Câmpia Turzii, Județul Cluj) este o fostă jucătoare profesionistă de tenis, actuală antrenoare, manager și comentator sportiv.

Originară din Câmpia Turzii, a devenit jucătoare profesionistă în 1975. Virginia Ruzici a câștigat 14 titluri la simplu în cariera sa, incluzând unul de Grand Slam, la Roland Garros (Paris) în 1978. În acea finală, Virginia a învins-o pe câștigătoarea din 1977, Mima Jaušovec, cu scorul de 6-2, 6-2.S-a retras din cariera sportivă în anul 1987, fiind antrenoare de tenis și comentator sportiv. În prezent este managerul jucătoarei românce Simona Halep dar și comentator sportiv la postul Eurosport.

În finala disputată împotriva lui Mima Jausovec (Iugoslavia), Ruzici s-a impus clar, intrând în istorie. De altfel, peste doi ani, în 1980, Ruzici a ajuns iar în finala turneului parizian, dar a trebuit să se recunoască învinsă în fața lui Chris Evert (0-6, 3-6). Cu un record de 377 de victorii și 221 de înfrîngeri, Ruzici s-a impus în 11 turnee, câștigând de-a lungul carierei suma de 1.183.728 de dolari. În ierarhia WTA, Ruzici a urcat până pe poziția a opta, atinsă pe 21 mai 1979. Interesant este faptul că în 1978, anul în care a câștigat Roland Garros-ul la simplu feminin, Ruzici a jucat și alte două finale, dublu feminin și dublu mixt, impunându-se în ultimul act al competiției de dublu feminin alături de Mima Jausovec, învinsa ei din finala de simplu! 

Surse:

George Marcu (coord.), Dicţionarul personalităţilor feminine din România, Editura Meronia, Bucureşti, 2009.

https://www.wtatennis.com/players/player/180065/title/virginia-ruzici

http://pro2.protv.ro/stiri/virginia-ruzici-portretul-unei-sportive-care-a-castigat-un-milion-de-euro-din-tenis-in-vremea-comunismului.html

https://www.radardemedia.ro/virginia-ruzici-portretul-unei-sportive-care-a-castigat-un-milion-de-euro-din-tenis-in-vremea-comunismului/

https://www.sport.ro/true-story/portret-de-campioana-virginia-ruzici-singura-castigatoare-a-unui-titlu-de-grand-slam-sportiva-care-po ate.html

&&&

 S-a întâmplat în 11 iunie…

- 1184 î. Hr.: Războiul troian. Potrivit calculelor lui Eratostene, Troia era arsă. Războiul troian a fost un conflict militar din Antichitate, între ahei şi oraşul Troia din Asia Minor (Turcia de astăzi). Conform mitologiei greceşti, acest război a izbucnit după ce Paris, prinţul Troiei a răpit-o pe Elena, soţia lui Menelaus, regele Spartei. Acest conflict este unul din cele mai importante evenimente din ciclul de mituri elene şi a fost narat în multe lucrări aparţinând literaturii greceşti, printre acestea numărându-se marile epopei antice, Iliada şi Odiseea, ambele scrise, conform tradiţiei, de Homer. Iliada relatează o parte din ultimul an al asediului Troiei, iar Odiseea descrie peregrinările pe drumul de întoacere acasă al lui Ulise (Odiseu), regele Itaca şi unul din principalii lideri ai aheilor. 

- 1572: S-a născut Ben Jonson, autor dramatic şi poet englez (m. 1637) 

- 1644: Torricelli inventează barometrul

- 1770: Exploratorul englez James Cook a descoperit Marea Barieră de Corali din largul coastei australiene.Marea Barieră de Corali este cel mai mare sistem de recif coraligen din lume cuprinzând aproximativ 3000 de recifuri şi 300 de insule ce se întind de-a lungul a 2600 kilometri şi acoperă o suprafaţă de 344,400 km². Reciful este situat în Marea Coralilor în apropiere de coasta Queensland-ului din nord-estul Australiei.

- 1776: S-a născut pictorul englez John Constable. John Constable (n. East Bergholt/Suffolk - d. 31 martie 1837, London-Hampstead) a fost un remarcabil pictor peisagist englez de factură romantică. Opera sa se caracterizează printr-o permanentă tensiune între observarea minuţioasă a naturii şi neglijarea desenului în favoarea culorii. Cunoscut şi apreciat în Franţa prin expoziţiile la Salonul din Paris, a exercitat o influenţă evidentă asupra pictorilor peisagişti francezi, în special asupra artiştilor grupaţi în Şcoala de la Barbizon şi - mai târziu - asupra impresioniştilor. În Catedrala din Salisbury, vedere dinspre grădina reşedinţei episcopale (1823), atenţia este concentrată asupra catedralei, pe care o înfăţişează fidel şi în cele mai mici detalii.Planul apropiat, cu arbori dispuşi în forma unui arc, încadrează perfect clădirea aflată în centru. Compoziţia acestui tablou a exercitat o puternică influenţă asupra pictorului francez Théodore Rousseau din Şcoala de la Barbizon în realizarea tabloului său Luminiş în pădurea Fontainebleau, amurg.În 1824, Constable trimite câteva lucrări la Salonul din Paris. Pentru tabloul intitulat Car de transportat fânul (Haywain) este distins - împreună cu Eugène Delacroix - cu medalia de aur, critica franceză şi pictorii parizieni primindu-l cu unanimă apreciere.

- 1847: A murit (a dispărut în timpul căutării Pasajului de Nord-Vest) Sir John Franklin, navigator britanic care a explorat coastele arctice ale Canadei (1819-1822; 1825-1827); a scris memorii despre aceste călătorii, care i-au sporit celebritatea (n. 1786).

- 1848, 11/23: Declanşarea Revoluţiei paşoptiste la Bucureşti; domnitorul Gheorghe Bibescu este silit să semneze Constituţia şi să recunoască noul guvern format din: Nicolae Bălcescu, Nicolae şi Ştefan Golescu, Gheorghe Magheru, Ion Heliade Rădulescu, Constantin Kretzulescu, C. A. Rosetti şi colonelul Ioan Odobescu

- 1864: S-a născut Richard Strauss, compozitor şi dirijor german.Richard Strauss (n., München – d. 8 septembrie 1949, Garmisch-Partenkirchen) a fost un compozitor şi dirijor german.A realizat o sinteză modernă a unui romantism aflat în prelungirea idealului clasic.I-a urmat ca dirijor lui Hans von Büllow la conducerea orchestrei din Meiningen. A dirijat la operele din Berlin, München, Viena.

- 1910: S-a născut oceanologul francez Jacques-Yves Cousteau; a condus numeroase expediţii oceanografice la bordul navei „Calypso" (din 1952), realizând şi numeroase filmări subacvatice („Lumea tăcerii", „Aventurile navei Calypso"); în 1943, împreună cu Émile Gagnan, a inventat scafandrul autonom; membru de onoare din străinătate al Academiei Române (1990) (m. 1997).

- 1919, 11-13: Delegaţiei române la Conferinţa de Pace de la Paris (condusă de premierul I. I. C. Brătianu) i se comunică hotărârea Consiliului Suprem Aliat privind frontierele dintre România şi Ungaria şi dintre România şi Iugoslavia, prin care se recunoaşte de drept unirea cu România a Transilvaniei, Crişanei, Maramureşului şi Banatului

- 1922: S-a născut regizorul grec de film Michael Cacoyannis (m. 2011) - 

- 1925: În şedinţa Academiei Române, scriitoarele Elena Văcărescu şi Anna de Noailles sunt alese membre de onoare ale acestui for; sunt primele două femei ajunse sub cupola Academiei Române         

- 1925: S-a născut Jean Pierre Chabrol, scriitor şi actor francez (m. 2001)

- 1925: S-a născut scriitorul american William Styron, autorul romanului „Alegerea Sofiei" (m. 2006)

- 1926: S-a născut, la Zlatna, actorul Victor Moldovan (m. 2007)

- 1930: S-a născut biochimistul Mihail Şerban; a realizat studii de biochimie comparată şi enzimologie; a realizat sinteze de noi compuşi macromoleculari cu aplicaţie în biochimia analitică şi preparativă; membru corespondent al Academiei Române (m. 2004)

- 1932: A murit Nicolae Vermont, pictor şi grafician; membru fondator al societăţilor artistice „Ileana" şi „Tinerimea română". Unele surse dau ca dată a morţii 14 iunie 1932.Nicolae Vermont (n. 10 octombrie 1866, Bacău) a fost un pictor şi gravor român, de origine evreu. Mai târziu în viaţă s-a convertit la religia creştină ortodoxă.A studiat la Şcoala de arte frumoase din Bucureşti, cu Theodor Aman, fiind primul student evreu al acestei instituţii, apoi la München şi la Paris. Ostil conformismului academic, Vermont s-a ataşat mişcării de înnoire a grupului pictorilor independenţi, numărându-se printre membrii fondatori ai societăţilor „Ileana” şi „Tinerimea artistică”, în cadrul cărora a expus cu regularitate.În pictura de peisaj, înrudit ca viziune cu Nicolae Grigorescu, Vermont a lăsat imagini din Câmpulung şi din Oltenia, de un lirism pur şi delicat, valorificând atât spontaneitatea şi acuitatea observaţiei, cât şi virtuozitatea desenului. Atras de compoziţie, a excelat în pictura de gen inspirată din viaţa oamenilor simpli, pe care a zugrăvit-o cu multă căldură emoţională („Emigranţii”, „Coşarul”, „Bragagiul”). A fost influenţat şi de stilul pictorului munchenez Fritz von Uhde. În creaţia sa din ultimii ani, a înclinat spre satisfacerea gustului unui public amator de pitoresc.Lucrările sale de gravură sunt executate cu o deosebită fineţe.

- 1933: Prima transmisie, la Radiodifuziunea Română, a unui meci de fotbal (România-Iugoslavia)

- 1939: S-a născut Jackie Stewart, fost pilot de Formula 1 scoţian; triplu campion mondial (1969, 1971, 1973) şi vicecampion mondial (1968, 1972); de-a lungul carierei a câştigat 27 de Mari Premii

- 1941: Al Doilea Război Mondial: Acordurile româno-germane de la München şi Berchtesgaden. România se angajează să participe la războiul antibolşevic, alături de Germania

- 1942: S-a născut soprana Marina Krilovici 

- 1943: S-a născut Grigore Arbore (pseudonimul lui Grigore Popescu), poet, eseist şi critic şi istoric de artă; stabilit din anii ’70 în Italia

- 1946: A murit Sofia Nădejde, romancieră, autoare dramatică, traducătoare şi publicistă; soţia publicistului şi omului politic Ioan Nădejde, sora pictorului Octav Băncilă (n. 1856) 

- 1947: S-a născut chitarist britanic Richard (Jeffrey Charles) Palmer-James  

- 1948: A fost adoptată Legea cu privire la naţionalizarea principalelor întreprinderi industriale, miniere, bancare, de transport şi asigurări, lege prin care, practic, se lichida proprietatea privată în România; „naţionalizarea" a fost, de fapt, o confiscare directă ordonată de puterea comunistă, fără nici o despăgubire

- 1955: S-a născut caricaturistul Ştefan Popa - Popa's.A început Liceul de Arte Plastice şi s-a transferat la Şcoala Specială de Matematică, obţinînd locul întîi la Balcaniada de Matematică.A practicat handbalul si atletismul de performanţă. A început să deseneze la 5 ani, iar la 7 i-a fost publicată prima caricatură într-un ziar local. La 14 ani a publicat în singura revistă umoristică a vremii. La 19 ani a fost descoperit de Henri Coursaget, primul preşedinte UNESCO. A absolvit Politehnica din Timişoara şi Academia de Arte Vizuale din Poitiers, Franţa. La Festivalul Internaţional de Caricatură de la Saint-Estève (Franţa) a stabilit recordul mondial de rezistenţă (1.527 de portrete color în zece zile şi zece nopţi). În 1995 îşi doboară propriul record şi realizează 2.772 de caricaturi color în zece zile şi zece nopţi. Peste 200 de şefi de state şi guverne au portrete semnate Popas. În prezent este cetăţean de onoare în 26 de oraşe din ţară, unde a obţinut 100 de premii. Pe plan internaţional a fost medaliat de 58 de ori. Este membru al Fundaţiei pentru Ştiinţă şi Arte a Academiei Cita din Roma şi membru al Asociaţiei Artiştilor Plastici (UNESCO).A creat Academia Popa’s, şcoala românească de caricatură. A publicat caricaturi în principalele ziare şi reviste din toată lumea. Realizările sale de excepţie în domeniul graficii l-au impus drept una dintre cele mai prestigioase personalităţi ale artei plastice contemporane.

- 1957: S-a născut Liviu Papadima, prozator şi critic literar; fiul istoricului literar Ovidiu Papadima  

- 1959: S-a născut Hugh Laurie, actor de film, scriitor şi cântăreţ britanic

- 1978: Virginia Ruzici, jucătoare de tenis de câmp, cucereşte titlul de campioană la Roland Garros, fiind prima româncă laureată atât la simplu, cât şi la dublu, alături de jucătoarea iugoslavă Mima Iausovec

- 1979: A murit actorul american de film John Wayne (n. 1907).În 1969 a câştigat Oscarul pentru rolul său din filmul True Grit. În patru decenii de actorie Wayne a apărut în 250 de filme. Dintre acestea, majoritatea au fost regizate de John Ford, iar cele mai importante filme ale sale au fost She Wore a Yellow Ribbon (1949) şi The Quiet Man (1952).

- 1992: A murit istoricul David Prodan; cercetări fundamentale privind Transilvania medievală; membru titular al Academiei Române din 1995 (n. 1902) - 20 de ani

- 1992, 11-14: Prima ediţie a Târgului internaţional de carte Bucureşti (Bookarest, devenit BookFest din 2006) 

- 1995: A murit George Uscătescu, filosof, estetician şi sociolog român stabilit în Spania (din 1944); membru de onoare din străinătate al Academiei Române din 

- 1998: A murit poetul şi ziaristul angolez David Mestre (n. 1949)

- 2005: A murit soprana bulgară Ghena Dimitrova (n. 1941)

- 2005: A murit Juan José Saer, unul dintre cei mai importanţi scriitori argentinieni ai celei de-a do ua jumătăţi a secolului XX (n. 1937)

&&&

 S-a întâmplat în 10 iunie 323 î. Hr.: La această dată, a murit Alexandru cel Mare. Alexandru cel Mare (356 – 323 î. Hr.) nu a pierdut nici o bătălie în 11 ani de confruntări cu forţe superioare numeric. Fiind primul comandant al unei armate care a încercat să cucerească lumea cunoscută la acea dată, Alexandru a reuşit să combine acţiunile infanteriei, cavaleriei şi trupelor de geniu într-o manieră care nu mai fusese văzută sau experimentată până atunci. Prin eforturile sale de a uni Estul cu Vestul a schimbat lumea, introducând practicile politice, militare şi economice greceşti în toate teritoriile cucerite de el.

Alexandru s-a născut în anul 356 î. Hr. în Macedonia, ca fiu al regelui Filip al II-lea şi al reginei Olympia. A primit în copilărie o educaţie completă, inclusiv prin prelegerile filosofului Aristotel. Tatăl său l-a iniţiat în arta militară şi Alexandru şi-a condus prima dată trupele în luptă la vârsta de 16 ani. Doi ani mai târziu, în 338 î. Hr., el a comandat o mare parte a armatei tatălui său care a câştigat bătălia de la Cheroneea, prin care Macedonia şi-a impus hegemonia asupra Greciei. Regele Filip a fost omorât de o gardă de corp care-i purta pică, în timp ce plănuia o invazie în Asia Mică, având ca scop cucerirea Imperiului Persan. La 20 de ani, Alexandru a preluat tronul tatălui său şi imediat l-a executat pe asasin şi pe cei care i s-au opus. Odată cu tronul, Alexandru a moştenit o armată de veterani foarte bine antrenaţi şi disciplinaţi, organizaţi în unităţi de lăncieri, înarmaţi cu „sarisse”, arme de două ori mai lungi decât lăncile obişnuite. Aceste unităţi erau sprijnite de infanteria uşoară şi de trupele de cavalerie care loveau flancurile sau exploatau breşele create în apărarea inamicului de către falangă. Formaţiunile de genişti, capabile să asambleze rapid catapulte şi alte maşini de război, sprijineau forţele principale.

La puţin timp după moartea lui Filip, Alexandru a mobilizat o armată alcătuită din 30.000 de lăncieri, infanterişti şi genişti şi 5.000 de călăreţi pentru a pune în aplicare planul tatălui său de a cuceri Asia Mică.Singurul obstacol consta în superioritatea navală a perşilor; ca urmare, macedoneanul a neutralizat rapid superioritatea inamicului, atacându-i dinspre uscat porturile şi distrugându-i bazele flotei. Pe măsură ce înainta de-a lungul litoralului Mării Mediterane, Alexandru a întâmpinat o rezistenţă minimă până la râul Granicus, unde în 334 î. Hr. a înfruntat primele forţe persane mai numeroase. Având câteva mii de soldaţi mai puţin, Alexandru a traversat râul fără a fi descoperit şi a lansat prin surprindere un atac puternic, obţinând rapid victoria.

Armata macedoneană s-a îndreptat apoi spre sud, ajungând la Issus, aflat în nord-estul Siriei de astăzi. Acolo îl aştepta principala armată persană condusă de regele Darius al III-lea, cu efective de trei ori mai numeroase. Alexandru a ordonat din nou atacul. Falagele sale nu au reuşit la început să străpungă linia de front a persanilor, iar cavaleria a eşuat în încercarea de a lovi flancurile. Când soarta bătăliei era periclitată, Alexandru şi-a reunit trupele şi a condus un atac direct asupra sectorului în care se afla regele Darius. Apărarea persană a cedat sub lovitura şarjei puternice de cavalerie, forţându-l pe Darius să se retragă precipitat, urmat de ostaşii săi.

Părăsind câmpul de luptă în grabă, Darius şi soldaţii au lăsat în urmă mama, soţia şi copiii monarhului.Alexandru – care anterior trecuse prin sabie mai multe localităţi ce i-au rezistat – a recurs la un artificiu politic menit a-i câştiga pe foştii inamici. El a ordonat ca familia regelui Darius să fie tratată conform statutului acesteia, iar soldaţilor persani şi mercenarilor capturaţi le-a acordat şansa să se alăture armatei sale în loc de a fi executaţi. În anul următor, Alexandru a asediat timp de şapte luni portul Tyr. Dupa victorie, s-a îndreptat spre sud pentru a cuceri Gaza şi apoi a ocupat Egiptul. La sfârşitul anului 332 î. Hr. a înfiinţat oraşul Alexandria, la vărsarea Nilului, oraş care curând a devenit centrul comercial, ştiinţific şi literar al lumii elene. În 331 î. Hr., Alexandru a declanşat ofensiva şi a trecut peste fluviile Tigru şi Eufrat. La 1 octombrie 331 î. Hr. Alexandru a înfrânt din nou o armată persană mult mai numeroasă decât a sa. În scurt timp a cucerit Persepolis, capitala Imperiului Persan şi a capturat tezaurul regal. La sfârşitul anului 330 î. Hr., controla întreaga Asie Mică, Persia, Siria, Fenicia, Iudeea şi Egiptul.

În mai puţin de cinci ani Alexandru crease cel mai vast imperiu din istorie şi indeplinise toate obiectivele tatălui său, însă el nu era mulţumit. În următorii trei ani, cuceritorul macedonean a invadat Afganistanul, Asia Centrală şi nordul Indiei. În timpul campaniei, Alexandru nu a pierdut nici o bătălie, nici chiar pe cea împotriva regelui indian Porus, care, în confruntarea de la râul Hydaspes, a folosit mai mult de 200 de elefanţi de luptă.

Înainte de Alexandru, planificarea militară şi strategia erau aproape necunoscute.Tacticile pe câmpul de luptă erau doar, cel mult, într-o stare incipientă, victoria fiind de obicei de partea armatei mai numeroase şi mai bine echipate.El a introdus manevrele tactice de învăluire a inamicului şi coordonarea între infanterie şi cavalerie şi de asemenea, a integrat forţele navale planurilor sale strategice şi a început construirea unor vase mai performante, culminând cu marile galere care au dominat războaiele navale multe secole după aceea.

Alexandru a vrut să-şi continue înaintarea după ce l-a înfrânt pe Porus, dar oastea sa, extenuată de opt ani de lupte, a insistat să se întoarcă acasă.Tânărul rege a fost de acord în cele din urmă. El a lăsat teritoriile cucerite sub autoritatea oamenilor săi, dar şi a foştilor inamici, în care căpătase încredere.În armată au fost încadraţi militari persani, care au fost instruiţi în tactica macedoneană. Pentru ca unitatea dintre Est şi Vest să se cimenteze, Alexandru a căsătorit 10.000 de militari macedoneni cu femei persane. Chiar regele s-a însurat cu o persană!

Alexandru nu s-a mai întors niciodată în Macedonia. El s-a îmbolnăvit şi a murit la 33 de ani, în Babilon, în 323 î. Hr., de o boală ce se pare că ar fi fost malarie. Poate datorită faptului că se credea nemuritor, Alexandru nu s-a îngrijit să lase, ori să numească vreun succesor la tron. Unicul său scop a fost acela de a lăsa imperiul în mâinile „celui mai puternic”. Din păcate, nimeni nu a fost la fel de puternic ca el. După un an, imperiul şi armata sa s-au separat în mai multe tabere războinice.

Alexandru a schimbat lumea graţie spiritului său organizatoric şi a aptitudinilor sale strategice, prin inovaţii tactice şi curaj personal. A reuşit să stabilească relaţii între Est şi Vest şi să răspândească civilizaţia greacă pe suprafeţele vaste pe care le-a cucerit, unde a fondat mai multe oraşe care au devenit curând centre culturale şi comerciale importante. Dezvoltarea de către Alexandru a tacticilor ofensive şi a artei asediului a reprezentat modele pentru anii ce au urmat, iar realizările sale au stabilit standardele pentru crearea viitoarelor mari imperii.

Surse:

Michael Lee Lanning  – 100 de personalităţi militare ale lumii

https://www.ro.biography.name/conducatori/92-macedonia/271-alexandru-macedon-356-323-i-hr

http://www.ecursuri.ro/revista/nr1/lectia-de-istorie/alexandru-cel-mare.html

https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/alexandru-cel-mare-cuceritorul-legendar-al-persilor

https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/alexandru-cel-mare-lord-al-razboiului-si-cuceritor-al-orientului

https://www.scribd.com/doc/111352115/Alexandru-Macedon

https://www.britannica.com/biography/Al exander-the-Great

&&&

 S-a întâmplat în10 iunie1860: În această zi, s-a născut soprana Hariclea Darclée (Hartulary). Hariclea Haricli, pe numele său la naştere, a venit pe lume la Brăila, fiind cel de-al treilea copil al moşierului de origine greacă Ion Haricli şi a Mariei Aslan, nepoata domniţei Mavrocordat.Încă din copilărie, perioadă în care a fost la un pas de a muri de febră tifoidă, a studiat pianul în particular şi a luat lecţii de canto la pensionul Lobkovitz din Viena cu profesoara Marchesi, iar la Bucureşti a studiat cu profesoara de origine franceză Madame La Kerre.

În 1881, debutează într-un recital de canto, pe scena teatrului din Brăila, orașul său natal. În februarie 1881, ea s-a căsătorit cu tânărul locotenent de artilerie Iorgu Hartulary – iubirea lor având să se stingă repede, din cauza viciilor lui Iorgu, cărţile de joc, chefuri şi femei -, iar în 1886 pleacă la Paris, unde se luptă din greu cu neajunsurile, deși primea de-acasă câte 500 de franci pe lună. Nici măcar nașterea fiului ei, Ion, nu o abate din drum, continuând să ia lecții de canto, cu E. Duvernois de la Conservator. Este remarcată de Charles Gounod, care îi încredințează rolul Margaretei din  „Faust”, în care avea să debuteze internaţional, la 14 decembrie 1888, pe scena Operei Mari din Paris.

Atunci s-a remarcat prin vocea sa excepţională, momentul prilejuindu-i consacrarea artistică internaţională. A obţinut astfel şi primul contract pentru un turneu european care avea să înceapă în vara anului 1889. Se pare că tot Gounod a fost acela care i-a sugerat adoptarea numelui Darclée. În decembrie 1890, a interpretat pentru prima dată, pe scena Teatro alla Scala din Milano, rolul Chimenei, din „Cidul” de Jules Massenet, spectacol la care a asistat însuşi marele compozitor italian Giuseppe Verdi. Avea să urce ulterior pe prestigioasa scenă milaneză de nu mai puţin de 120 de ori, în întreaga carieră.

Au urmat interpretări de succes pe marile scene ale lumii, la Paris, Berlin, Florenţa, Roma, Buenos Aires, Lisabona, Monte Carlo, New York sau Moscova.Multe dintre partiturile care au devenit celebre, au fost special concepute pentru vocea sa excepţională, câteva dintre opere fiind: „Condor” de Carlos Gomes (rolul Odulea, Teatrul Scala din Milano, 1891), „I Rantzau” de Pietro Mascagni (rolul Luisa, premiera absolută la Teatro della Pergola din Florenţa, 1892), „Cristoforo Colombo” de Alberto Franchetti (rolurile Isabella di Aragona, Ikuamota, Teatrul din Genova, 1892, „Amy Robsard” de Isidor da Lara (rolul Amy Robsard, Opera din Monte Carlo, 1897), „Hero e Lenadro” de Luigi Mancinelli (rolul Hero, Opera din Madrid, 1897), „Iris” de Pietro Mascagni (rolul Iris, premiera absolută la Teatrul de Operă din Roma, 1898, apoi la Milano şi Bucureşti), „Enoch Arden” de Alexis Catargi (rolul Ammie Lee, Teatrul Naţional din Bucureşti, 1904) sau  „Eidelberga mia” de Ubaldo Pachierotti (rolul Catnei, Teatrul Colon din Buenos Aires, 1909.

Mai mult, marele compozitor italian Giacomo Puccini a considerat-o pe Hariclea Darclée singura cântăreaţă care poate întruchipa perfect rolul Floriei în  „Tosca” şi la cererea ei, a adăugat operei aria  „Vissi d’arte, vissi d’amore”, distribuind-o în spectacolul de premieră din 14 ianuarie 1900, care a avut loc la Teatro Constanzi din Roma, alături de tenorul Emilio de Marchi şi baritonul Eugenio Giraldoni, cel care reprezenta marea ei dragoste.

Interpretările sale magistrale au fost mult influenţate de faptul că era o bună cunoscătoare a mai multor limbi străine – germană, franceză, italiană, spaniolă, engleză, greacă, rusă -, fiind deosebit de apreciată de mari compozitori, de la Verdi, Leoncavallo, Massenet, Catalani, Puccini. A interpretat alături de nume celebre precum Enrico Caruso, Titta Ruffo, Tamango sau sub bagheta dirijorului Arturo Toscanini, repertoriul ei cuprinzând peste 60 de titluri de opere ale unor celebri compozitori, între care: „Romeo şi Julieta”, „Norma”, „Traviata”, „Carmen”, „Aida”, „Wilhelm Tell”, „Don Giovanni”, „Manon”, „Othello”, „Tannhauser”, „Tristan şi Isolda”, „Boema”, „Trubadurul”.

Între anii 1891-1910 a realizat numeroase turnee în România, publicul românesc având posibilitatea să aplaude vocea sa excepţională.Trebuie spus că Hariclea Darclée s-a remarcat drept cântăreaţă de operă, însă în repertoriul său au figurat şi lieduri, oratorii, ba chiar şi romanţe, abordând şi lucrări inedite sau foarte rar cântate. Din păcate nu s-au păstrat înregistrări pe discuri cu vocea Haricleei Darclée, ci doar două cântece românești: „Cântecul fluierașului” de George Stephanescu și „Vai mândruță dragi ne-avem” de Tiberiu Brediceanu înregistrate cu acompaniament de pian la o vârstă foarte înaintată, dar la care păstra intacte calitățile naturale și tehnice ale minunatei sale voci.

În plin apogeu al carierei sale artistice, casele de modă se luptau, aproape la fel ca în zilele noastre, pentru a-i concepe toaletele, iar doamnele din înalta societate copiau stilul vestimentar al artistei. În mai 1918 se retrage definitiv de pe scenă, vocea sa începând să aibă probleme, ultimul spectacol susţinut fiind cel de la Teatrul Pergola din Florenţa. Soprana Hariclea Darclée a primit mai multe decoraţii, între care Ordinul  „Bene Merenti”, clasa I, acordat de Carol I, şi distincţiile otomane  „Medalia Artistică” şi  „Marele Ofiţer al Sefakatului”.

În septembrie 1936, revine definitiv în România, cu intenţia de a preda la Conservator sau de a cânta pe scena Operei Române, în acelaşi timp dorindu-şi foarte mult să înfiinţeze şi o şcoală românească de canto, iniţiativă pentru care nu a găsit, însă, susţinere.Hariclea Darclée a trecut la Domnul la 10 ianuarie 1939, la Bucureşti, în sărăcie şi uitare, fiind înmormântată la cimitirul Bellu, din fonduri furnizate de către Ambasada Italiei.

În anul 1960, regizorul Mihai Iacob a realizat filmul  „Darclée”, în care prezenta viaţa sopranei Hariclea Darclée, rolul acesteia fiindu-i atribuit Silviei Popovici, din distribuţie făcând parte şi Victor Rebengiuc, Marcel Anghelescu, Costache Antoniu, Cristea Avram, Geo Barton, Jules Cazaban, Ion Dichiseanu, Toma Dimitriu, Fory Etterle, Ion Manu, Ştefan Mihăilescu-Brăila, Amza Pellea, Eugenia Popovici. Remarcabila producţie avea să reprezinte, un an mai târziu, România la Festivalul Internaţional de Film de la Cannes.

În anul 1995, la împlinirea a 135 de ani de la naşterea marii soprane, în oraşul natal al artistei, Brăila, a avut loc prima ediţie a Concursului Naţional de Canto  „Hariclea Darclée” la iniţiativa sopranei Mariana Nicolesco, evenimentul reprezentând un „profund omagiu adus incomparabilei artiste, alături de speranţa renaşterii unei vechi tradiţii şi a unei mari pasiuni… muzica, şi mai cu seamă vocea umană”. În anul 1997, în teatrul de excepţie în care viitoarea mare artistă debuta în 1881, la numai 21 de ani, avea loc Primul Concurs Internaţional de Canto  „Hariclea Darclée”, reunind 167 de concurenţi din 25 de ţări.

Surse:

George Marcu (coord.), Dicţionarul personalităţilor feminine din România, Editura Meronia, Bucureşti, 2009

https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/hariclea-darclee-prima-floria-tosca-din-istorie

https://www.agerpres.ro/documentare/2018/06/28/romani-celebri-hariclea-darcl-e-artista-care-a-dominat-scena-lirica-mondiala-timp-un-sfert-de-secol--135794

http://www.rador.ro/2019/01/10/portret-legendara-soprana-hariclea-darclee-pe-drumul-de-la-faima-mondi ala-la-saracie/

$$$

 S-a întâmplat în10 iunie1912, 10/23 - 17/30: La această dată, pe calendarul pe stil vechi, începea, la Aspern (Austria), un concurs aviatic internaţional, la care românul Aurel Vlaicu, zburând cu un aparat proiectat şi construit de el, „Vlaicu-2", obţine un mare succes, numărându-se printre câştigători (premiul I pentru aruncarea unui proiectil la ţintă, de la o înalţime de trei sute de metri şi premiul al II-lea, pentru aterizarea la punct fix).

Pe 10 iunie 1912, începea la Viena mitingul aviatic prin care întregul mapamond îl cunoștea pe Aurel Vlaicu. Într-o duminică, în fața Curții imperiale de la Viena a avut loc cel mai mare concurs aviatic de până atunci. Erau prezenți 17 austrieci, 12 francezi, șapte germani, trei italieni, un rus, un belgian și un român. Nu lipsea deja celebrul Roland Garros, care pilota un „Bleriot XV”, considerat cel mai bun aparat al vremii. În multitudinea de curioși de la Aspern, fostul sat încorporat de puțină vreme în municipalitatea Vienei, se aflau și o serie de tineri români studenți în capitala austriacă, toți nerăbdători să-l vadă pe Aurel Vlaicu.

În după-amiaza concursului vântul sufla lin. Avionul „Vlaicu II” purta în concurs numărul 38. Probele ce figurau pentru întrecere erau foarte pretențioase: viteză, înălțime, viteză ascensională, zboruri de precizie, durată, distanță, viteză. În funcție de specificul aeroplanului său, Vlaicu a participat la zborurile de precizie, care prevedeau proba de aterizare la punct fix, proba de aruncare a unei greutăți (proiectil) într-un cerc trasat pe aerodorm și proba de zbor cu maximum de viteză descriind cercul cel mai mic în jurul unui pilon.În zgomotul motoarelor pregătite pentru plecare, al mulțimii entuziasmate de acest spectacol, cele dintâi probe au deja loc. 

Trei accidente la primele probe scot din concurs câțiva participanți. În același timp se stabilesc noi recorduri mondiale, ca cel al aviatorului Caskay, care urcă la 4.600 de metri cu doi pasageri. După cum nota presa, Aurel Vlaicu „..participă ca primă probă, la aruncarea unui proiectil într-un cerc de 40 de metri, trasat pe sol, aeroplanul aflându-se la 300 de metri înălțime.Faptul că aeroplanul său poate lua viteză foarte mică îl avantajează, dar la asemenea viteză se produc și oscilații, ceea ce îl dezavantajează”. Totuși reușește să obțină locul al doilea și este premiat cu 500 de coroane. Astfel, chiar din prima zi a concursului, tricolorul românesc fâlfâia pe aerodromul din Aspern- Viena.Pe 27 iunie au avut loc probele de viraj strâns deasupra unui pilon implantat în fața tribunei.Vlaicu s-a rotit aproape pe verticală, uimind publicul.A obținut tot premiul al doilea, câștigând 1500 de coroane. În 29 iunie, sâmbăta, s-a desfășurat proba de aterizare la punct fix, acesta fiind un dreptunghi în centrul căruia trebuia să aterizeze. 

Roland Garros a executat cu precizie, dar imediat după el românul a aterizat pe același punct, punând în încurcătură juriul. Într-un final a ocupat locul al doilea și a luat 2.000 de coroane. Referindu-se la aterizarea forțată la punct fix, ziarul „Neue Freie Presse” din Viena scria: „primele încercări ale câtorva aviatori nu reușiră. Francezul Molla și românul Vlaicu au rezolvat tema admirabil, ca și celebrul Roland Garros, care s-a oprit aproape de centru, luând premiul I. Tânărul și extraordinar de talentatul român Vlaicu, care nu e un simplu pilot, ci un constructor genial, ce zboară cu aparatul făcut de el, a aterizat la doar câțiva centimetri mai departe de Garros”. Același ziar vienez, elogiindu-l pe Vlaicu, nota mai departe: „Minunate prestații pline de bravură a executat cu această ocazie românul Aurel Vlaicu, pe un monoplan original, de construcție propie, cu două helice, între care șade aviatorul.De câte ori se învârtea aparatul acestuia întocmai ca o roată, aproape dându-se peste cap, publicul îi făcea ovații furtunoase, aclamându-l”.

Probele finale au avut loc duminică, 30 iunie. A fost ziua când din acel necunoscut și timid concurent de la început, Vlaicu a devenit unul temut, impresionând cel mai mult publicul. În acest sens s-au exprimat în scris unii martori oculari: „Specialiștii nu știau ce atitudine să ia la început. Să râdă sau să se mire de acest monstru. Cu atât mai mult au fost surprinși cu toții când mașina și-a luat zborul și atât de sigur și liniștit, stătea în aer ca nicio altă mașină…Mașina era atât de stabilă, încât în timpul zborului se poate citi în ea un roman”.

În acea zi, în fața unui public de aproximativ 200.000 de oameni, Vlaicu s-a clasat pe primul loc la proba de aruncare a proiectilului, iar la proba de viraj strâns pe locul al doilea, ceea ce l-a făcut pe concurentul său Roland Garros să exprime: „C’est une mouche folle!”, adică „E o muscă zănatecă”. Succesul obținut de Aurel Vlaicu pe câmpul de la Aspern l-a adus pe aviatorul constructor în culmea gloriei. Îl elogiau toți specialiștii din străinătate, îl iubeau din ce în ce mai mult conaționalii săi. Ziarul „Românul” din Arad a tirpărit un articol în care scria: „Aurel Vlaicu depășind adversari redutabili a ieșit biruitor în unul din primele concursuri de aviație. Epopeea neamului prin care ne-am impus străinătății este consemnată acum prin trei localități: Plevna, Montpellier și Aspern.”

Înconjurat în permanență de românii din Viena și de un numeros public, de reporteri, ziariști și admiratori, de speciliști în aviație, Vlaicu a primit din țară nenumărate felicitări și telegrame „Elevii școlii naționale de poduri și șosele salută cu entuziasm succesul dumneavoastră pe câmpul de la Aspern și vă ureză izbândă deplină”. Directorul școlii militare de aviație îi telegrafia: „Ofițerii aviatori români felicită călduros pe românul Vlaicu pentru fumoasele lui succese în aviațiune. Să trăiești, ca să poți arăta și mai mult cât prețuiește aparatul tău”. Răspunzând, cel felicitat scria: „Mulțumesc din inimă pentru felicitările și urările voastre.Sunt fericit că aeroplanul meu, construit în țară prin propiile noastre mijloace găsește aici o apreciere generală”. În cinstea lui Vlaicu, la plecarea din Viena, „colonia” română din capitala Austriei a oferit un banchet, iar în ziua următoare l-au condus cu toții la gară.

Surse:

Personalităţi româneşti ale ştiinţelor naturii şi tehnicii, Editura Ştiinţifică şi enciclopedică, Bucureşti, 1982

http://www.romania-actualitati.ro/aurel_vlaicu_pionier_al_aviatiei_romane-76797

https://www.historia.ro/sectiune/actualitate/articol/101-ani-de-la-ultimul-zbor-al-lui-aurel-vlaicu-inventator-si-pionier-al-aviatiei-mondiale-cand-am-urcat-m-au-cuprins-singuratatea-si-uratul

https://adevarul.ro/locale/alba-iulia/zborurile-aurel-vlaicu-fata-zeci-mii-oameni-entuziasmati-esti-mai-mare-geniu-poporului-nostru-1_59e5fea65ab6550cb8362daf/index.html

http://www.istorie-pe-scurt.ro/povestea-celor-mai-frumoase-zile-din-viata-lui- aurel-vlaicu/

&&&

 S-a întâmplat în10 iunie1942: În această zi, satul Lidice din Cehoslovacia  era complet distrus, iar locuitorii săi exterminaţi drept represalii pentru atentatul împotriva lui Reinhard Heydrich, „protectorul" hitlerist al Cehiei şi Moraviei (astăzi, la Lidice există un Muzeu memorial).

Situat la 22 de kilometri nord-vest de Praga, Lidice este un sat atestat documentar la începutul secolului al XIV-lea, pe când era în posesia unui praghez înstărit pe nume Pavlik. De-a lungul timpului, așezarea a fost de trei ori mistuită de foc, ultimul prăpăd fiindu-i însă fatal: în noaptea de 9 spre 10 iunie 1942, naziștii au intrat în sat, au ucis bărbații, au deportat copiii și femeile și au dărâmat toate cele 102 case ale din Lidice; satul a fost ars din temelii, iar rămășițele clădirilor au fost distruse cu buldozerele, fiecare dovadă rămasă în picioare fiind distrusă. N-au scăpat nici măcar cei îngropați în cimitirul satului, rămășițele lor fiind dezgropate și distruse. Localitatea a fost practic ștearsă de pe hartă.

Masacrul de la Lidice a fost un gest de răzbunare al lui Hitler. Pe 27 septembrie 1941, la doi ani de la ocuparea Cehoslovaciei de către Germania hitleristă, protectorul german al Boemiei și Moraviei, von Neurath, a fost schimbat cu comandantul SS Reinhardt Heydrich, cunoscut pentru cruzimea ieșită din comun și severitatea sa în funcțiile anterioare. Misiunea primită de Heydrich era aceea de a anihila rezistența patrioților cehi și de a germaniza societatea cehă.Heydrich proclamase Boemia și Moravia zone ale Reichului libere de cehi. În consecință, o parte a populației celor două regiuni urma să fie transferată în Germania și o alta urma să fie deportată în Est, în lagăre de muncă. Cei care opuneau rezistență urmau să fie executați.

Heydrich era un om de acțiune: în ziua imediat următoare preluării postului de protector, a instaurat starea de urgență. Mii de cehi, în frunte cu premierul Elias, au fost arestați, 486 dintre ei fiind executați. Momentul a fost unul critic pentru Rezistența locală cehă. De aceea, colegii lor din Londra au conceput un plan de lichidare a lui Heydrich. În dimineața zilei 27 mai 1942, Reinhardt Heydrich pleca cu mașina de la vila sa de la țară spre biroul din Praga. Ajuns în oraș, mașina a fost atacată de doi partizani ai Rezistenței cehoslovace, Jozef Gabčík și Jan Kubiš, antrenați de armata britanică și parașutați în Boemia în decembrie 1941. După ce arma lui Gabčík s-a blocat, Kubiš a aruncat o bombă asupra mașinii lui Heydrich, acesta fiind rănit grav. Ambii atentatori au reușit să fugă fără a fi prinși. Peste o săptămână, la 4 iunie 1942, Heydrich murea într-un spital din Praga fiind înmormântat cinci zile mai târziu.

Incidentul l-a iritat extrem de tare pe Hitler, care a ordonat găsirea atentatorilor și răzbunarea morții lui Heydrich. Pasul următor a fost impunerea Legi Marțiale. A început vânarea asasinilor, s-au oferit recompense mari pentru cei care puteau da informații, familii întregi fiind arestate și executate pentru presupusul ajutor acordat atentatorilor.

Karl Hermann Frank, comandant SS și Secretar de Stat la Protectoratul German al Boemiei și Moraviei, a fost anunțat de la Berlin de intențiile Führerului. Hitler ordonase mai multe represalii pentru satele cehești găsite vinovate pentru colaborarea cu asasinii lui Heydrich: executarea tuturor bărbaților, transportarea femeilor în lagăre de concentrare, strângerea copiilor considerați potriviți pentru germanizare, pentru a fi înfiați de familiile ofișerilor SS, respectiv găsirea de alte soluții pentru ceilalți copii. În plus, Hitler a ordonat arderea din temelii și nivelarea completă a acestor sate. În cele din urmă a fost ales Lidice, în primul rând pentru ostilitatea localnicilor față de ocupatori  

Horst Böhme a vrut să răzbune crima cu orice preț.Trupele Wehrmachtului au înconjurat Lidice blocând toate ieșirile din sat.Toți bărbații au fost prinși și duși la ferma familiei Horák, la marginea satului.Din casele învecinate au fost strânse saltele și așezate pe pereții hambarului lui Horák. Execuția barbaților a început în jurul orei șapte dimineața. La început, bărbații erau împușcați în grupuri de câte cinci, dar lui Böhme i s-a părut că execuțiile decurg prea încet și a ordonat executarea lor în grupuri de câte zece.Morții erau lăsați acolo unde au căzut, iar seriile noi de bărbați care urmau să fie executați trebuiau să treacă mai întâi prin dreptul celor deja morți, fără a fi legați la ochi, pentru ca apoi să fie aliniați în fața lor.Plutonul de execuție făcea doar doi pași în spate și scena de groază se repeta.

Calvarul a continuat până după-masa, când în livada lui Horák erau 173 de cadavre. În ziua următoare, alți 19 bărbați din sat, care lucrau într-o mină din apropiere, împreună cu șapte femei au fost trimiși la Praga, unde au fost și ei executați. Femeile și copii care au scăpat de execuții au fost duși la școala din sat și de acolo la Kladno, un oraș învecinat, unde au stat trei zile, închiși în clădirea școlii. Pe 12 iunie 1942, copiii au fost despărțiți de mamele lor, după scene dramatice, iar cele 184 de femei au fost deportate în lagărul de concentrare de la Ravensbrück.

Regimul era unul de exterminare: munci epuizante, violență fizică și psihică, înfometare, lipsa hranei, a igienei și a asistenței medicale.În cele din urmă, epidemiile au dus la moartea majorității femeilor.Cele care au scăpat, au înnebunit sau au fost ucise, numărul celor care au supraviețuit fiind foarte mic.În privința copiilor, se cunoaște istoria celor 88 dintre ei, care au fost duși în incinta unei foste fabrici de textile din Łódź, din Polonia. Ordinul a fost venise printr-o telegramă trimisă de la Praga de însuși Horst Böhme și se încheia astfel: „Copiii își vor lua cu ei doar hainele ce le poartă. Nu se dorește niciun tratament special.”

Condițiile în care au fost ținuți acești copii au fost la fel de vitrege: înfometare, lipsa condițiilor de igienă, boli. Conducerea lagărului nu le-a acordat nici măca îngrijire medicală. La scurt timp, șapte din cei 88 de copii au fost selectați pentru a fi înfiați de familii SS din Germania. Restul de 81 au fost omorâți prin gazare în lagărul de exterminare Chełmno, aflat la 70 de kilometri de Łódź. Masacrul a avut loc probabil în chiar ziua sosirii lor la Chełmno: 2 iulie 1942.Ordinul venise de la Adolf Eichmann. Din cei peste o sută de copii câți erau în Lidice în ziua când trupele Wehrmachtului au înconjurat satul, după război s-au întors acasă doar 17. Numărul total al victimelor din Lidice în cel de Al Doilea Război Mondial este de 339 de persoane: 173 de bărbați executați pe 10 iunie 1942 în sat; șapte femei și 19 bărbați executați la 16 iunie 1942 în Praga; 49 de femei exterminate în lagărul de la Revensbrück; trei femei ucise în marșul morții și cei 88 de copii masacrați în lagărul Chełmno.Peste două treimi din populația satului.

Cât privește însă numărul morților din Boemia și Moravia, rezultat din dorința lui Hitler de a răzbuna moartea lui Reinhardt Heydrich, el este de aproximativ 1300. Printre ei se numără rude ale partizanilor din Rezistența cehă și susținători ai lor, elite cehe suspectate de lipsă de loialitate și victime conjuncturale, precum cele din Lidice. Acuzația că sătenii din Lidice i-ar fi ascuns pe asasinii lui Heydrich s-a dovedit ulterior a fi fost falsă.

Surse:

https://www.historylearningsite.co.uk/world-war-two/world-war-two-and-eastern-europe/lidice-1942/

http://www.holocaustresearchproject.org/nazioccupation/lidice.html

http://www.news20.ro/articol_Lidice_-asezarea-stearsa-de-Hitler-de-pe-harta_84378.html

https://ripvip.wordpress.com/2018/06/02/anthropoid-asasinarea-lui-reinhard-heydrich-macelarul-din-praga/ 

https://romanialibera.ro/aldine/history/lidice--asezarea-stearsa-de-hitler-de -pe-harta-358311