&&&

 S-a întâmplat în10 iunie1942: În această zi, satul Lidice din Cehoslovacia  era complet distrus, iar locuitorii săi exterminaţi drept represalii pentru atentatul împotriva lui Reinhard Heydrich, „protectorul" hitlerist al Cehiei şi Moraviei (astăzi, la Lidice există un Muzeu memorial).

Situat la 22 de kilometri nord-vest de Praga, Lidice este un sat atestat documentar la începutul secolului al XIV-lea, pe când era în posesia unui praghez înstărit pe nume Pavlik. De-a lungul timpului, așezarea a fost de trei ori mistuită de foc, ultimul prăpăd fiindu-i însă fatal: în noaptea de 9 spre 10 iunie 1942, naziștii au intrat în sat, au ucis bărbații, au deportat copiii și femeile și au dărâmat toate cele 102 case ale din Lidice; satul a fost ars din temelii, iar rămășițele clădirilor au fost distruse cu buldozerele, fiecare dovadă rămasă în picioare fiind distrusă. N-au scăpat nici măcar cei îngropați în cimitirul satului, rămășițele lor fiind dezgropate și distruse. Localitatea a fost practic ștearsă de pe hartă.

Masacrul de la Lidice a fost un gest de răzbunare al lui Hitler. Pe 27 septembrie 1941, la doi ani de la ocuparea Cehoslovaciei de către Germania hitleristă, protectorul german al Boemiei și Moraviei, von Neurath, a fost schimbat cu comandantul SS Reinhardt Heydrich, cunoscut pentru cruzimea ieșită din comun și severitatea sa în funcțiile anterioare. Misiunea primită de Heydrich era aceea de a anihila rezistența patrioților cehi și de a germaniza societatea cehă.Heydrich proclamase Boemia și Moravia zone ale Reichului libere de cehi. În consecință, o parte a populației celor două regiuni urma să fie transferată în Germania și o alta urma să fie deportată în Est, în lagăre de muncă. Cei care opuneau rezistență urmau să fie executați.

Heydrich era un om de acțiune: în ziua imediat următoare preluării postului de protector, a instaurat starea de urgență. Mii de cehi, în frunte cu premierul Elias, au fost arestați, 486 dintre ei fiind executați. Momentul a fost unul critic pentru Rezistența locală cehă. De aceea, colegii lor din Londra au conceput un plan de lichidare a lui Heydrich. În dimineața zilei 27 mai 1942, Reinhardt Heydrich pleca cu mașina de la vila sa de la țară spre biroul din Praga. Ajuns în oraș, mașina a fost atacată de doi partizani ai Rezistenței cehoslovace, Jozef Gabčík și Jan Kubiš, antrenați de armata britanică și parașutați în Boemia în decembrie 1941. După ce arma lui Gabčík s-a blocat, Kubiš a aruncat o bombă asupra mașinii lui Heydrich, acesta fiind rănit grav. Ambii atentatori au reușit să fugă fără a fi prinși. Peste o săptămână, la 4 iunie 1942, Heydrich murea într-un spital din Praga fiind înmormântat cinci zile mai târziu.

Incidentul l-a iritat extrem de tare pe Hitler, care a ordonat găsirea atentatorilor și răzbunarea morții lui Heydrich. Pasul următor a fost impunerea Legi Marțiale. A început vânarea asasinilor, s-au oferit recompense mari pentru cei care puteau da informații, familii întregi fiind arestate și executate pentru presupusul ajutor acordat atentatorilor.

Karl Hermann Frank, comandant SS și Secretar de Stat la Protectoratul German al Boemiei și Moraviei, a fost anunțat de la Berlin de intențiile Führerului. Hitler ordonase mai multe represalii pentru satele cehești găsite vinovate pentru colaborarea cu asasinii lui Heydrich: executarea tuturor bărbaților, transportarea femeilor în lagăre de concentrare, strângerea copiilor considerați potriviți pentru germanizare, pentru a fi înfiați de familiile ofișerilor SS, respectiv găsirea de alte soluții pentru ceilalți copii. În plus, Hitler a ordonat arderea din temelii și nivelarea completă a acestor sate. În cele din urmă a fost ales Lidice, în primul rând pentru ostilitatea localnicilor față de ocupatori  

Horst Böhme a vrut să răzbune crima cu orice preț.Trupele Wehrmachtului au înconjurat Lidice blocând toate ieșirile din sat.Toți bărbații au fost prinși și duși la ferma familiei Horák, la marginea satului.Din casele învecinate au fost strânse saltele și așezate pe pereții hambarului lui Horák. Execuția barbaților a început în jurul orei șapte dimineața. La început, bărbații erau împușcați în grupuri de câte cinci, dar lui Böhme i s-a părut că execuțiile decurg prea încet și a ordonat executarea lor în grupuri de câte zece.Morții erau lăsați acolo unde au căzut, iar seriile noi de bărbați care urmau să fie executați trebuiau să treacă mai întâi prin dreptul celor deja morți, fără a fi legați la ochi, pentru ca apoi să fie aliniați în fața lor.Plutonul de execuție făcea doar doi pași în spate și scena de groază se repeta.

Calvarul a continuat până după-masa, când în livada lui Horák erau 173 de cadavre. În ziua următoare, alți 19 bărbați din sat, care lucrau într-o mină din apropiere, împreună cu șapte femei au fost trimiși la Praga, unde au fost și ei executați. Femeile și copii care au scăpat de execuții au fost duși la școala din sat și de acolo la Kladno, un oraș învecinat, unde au stat trei zile, închiși în clădirea școlii. Pe 12 iunie 1942, copiii au fost despărțiți de mamele lor, după scene dramatice, iar cele 184 de femei au fost deportate în lagărul de concentrare de la Ravensbrück.

Regimul era unul de exterminare: munci epuizante, violență fizică și psihică, înfometare, lipsa hranei, a igienei și a asistenței medicale.În cele din urmă, epidemiile au dus la moartea majorității femeilor.Cele care au scăpat, au înnebunit sau au fost ucise, numărul celor care au supraviețuit fiind foarte mic.În privința copiilor, se cunoaște istoria celor 88 dintre ei, care au fost duși în incinta unei foste fabrici de textile din Łódź, din Polonia. Ordinul a fost venise printr-o telegramă trimisă de la Praga de însuși Horst Böhme și se încheia astfel: „Copiii își vor lua cu ei doar hainele ce le poartă. Nu se dorește niciun tratament special.”

Condițiile în care au fost ținuți acești copii au fost la fel de vitrege: înfometare, lipsa condițiilor de igienă, boli. Conducerea lagărului nu le-a acordat nici măca îngrijire medicală. La scurt timp, șapte din cei 88 de copii au fost selectați pentru a fi înfiați de familii SS din Germania. Restul de 81 au fost omorâți prin gazare în lagărul de exterminare Chełmno, aflat la 70 de kilometri de Łódź. Masacrul a avut loc probabil în chiar ziua sosirii lor la Chełmno: 2 iulie 1942.Ordinul venise de la Adolf Eichmann. Din cei peste o sută de copii câți erau în Lidice în ziua când trupele Wehrmachtului au înconjurat satul, după război s-au întors acasă doar 17. Numărul total al victimelor din Lidice în cel de Al Doilea Război Mondial este de 339 de persoane: 173 de bărbați executați pe 10 iunie 1942 în sat; șapte femei și 19 bărbați executați la 16 iunie 1942 în Praga; 49 de femei exterminate în lagărul de la Revensbrück; trei femei ucise în marșul morții și cei 88 de copii masacrați în lagărul Chełmno.Peste două treimi din populația satului.

Cât privește însă numărul morților din Boemia și Moravia, rezultat din dorința lui Hitler de a răzbuna moartea lui Reinhardt Heydrich, el este de aproximativ 1300. Printre ei se numără rude ale partizanilor din Rezistența cehă și susținători ai lor, elite cehe suspectate de lipsă de loialitate și victime conjuncturale, precum cele din Lidice. Acuzația că sătenii din Lidice i-ar fi ascuns pe asasinii lui Heydrich s-a dovedit ulterior a fi fost falsă.

Surse:

https://www.historylearningsite.co.uk/world-war-two/world-war-two-and-eastern-europe/lidice-1942/

http://www.holocaustresearchproject.org/nazioccupation/lidice.html

http://www.news20.ro/articol_Lidice_-asezarea-stearsa-de-Hitler-de-pe-harta_84378.html

https://ripvip.wordpress.com/2018/06/02/anthropoid-asasinarea-lui-reinhard-heydrich-macelarul-din-praga/ 

https://romanialibera.ro/aldine/history/lidice--asezarea-stearsa-de-hitler-de -pe-harta-358311

&&&

 S-a întâmplat în10 iunie 2004: În această zi, a murit Ray Charles, pianist, saxofonist şi compozitor de jazz american. Ray Charles Robinson (n.23 septembrie 1930, Albany-Georgia-d. Beverly Hills-California) a ajutat muzica country și pop să se integreze rasial. Frank Sinatra l-a numit „singurul geniu adevărat în show business”.

Dacă viaţa reprezintă o succesiune de episoade, cea trăită de Ray Charles trebuie văzută ca o înlănțuire de urcuşuri şi coborâşuri petrecute în spatele unei cariere muzicale lungi şi de mare succes; este chintesenţa luptelor, a suferinţelor, a întunericului de nevăzător dar şi a luminii geniului, a unor stiluri muzicale multiple – jazz, rythm&blues, rock and roll, gospel, country&western

Fiul Arethei Robinson și al lui Bailey Robinson, s-a mutat de la Albany-Georgia, locul nașterii, într-o comunitate de negri săraci din partea de vest a orașului Greenville-Florida. Ray Charles a început să-și piardă vederea începând cu vârsta de cinci ani, la șapte fiind lipsit de simțul văzului ; drept consecință, a plecat la „Școala pentru orbi și surzi” din Saint Augustine-Florida, pe care a frecventat-o din 1937 până în 1945; acolo  și-a dezvoltat talentul muzical.

La școală, i-a fost predată numai muzica clasică, fapt care nu l-a descurajat, dimpotrivă, i-a sporit dorința de a cânta jazz și blues. Iată cum, povestea lui Ray Charles este cea a unui copil care orbeşte de mic, este crescut de o mamă, singură şi săracă, într-un mediu segregaţionist din sudul Americii, dar care reușește să spargă bariere sociale, să modifice cursul istoriei muzicii americane. Pleacă în Florida, unde ştie că pulsează inima jazzului; rămâne în Seattle, încercând să-şi găsească drumul propriu, să se impună ca un artist; este descoperit de „Atlantic Records”, ceea ce surâde traiectului său evolutiv

După ce Ahmet Ertegun i-a recunoscut valoarea, Ray Charles a început să amestece gospel-ul cu blues-ul. Deşi contestat la începuturi, a cucerit şi electrizat publicul; radiourile l-au promovat. Expresia muzică neagră (evident, cea cântată de oamenii de culoare), nu a avut corespondent în atitudinea față de Ray Charles, barierele rasiale fiind înlăturate iar albii îmbrăţişând arta lui de a exprima sentimente și idei cu ajutorul sunetelor combinate într-o manieră specifică. În anul 1956, a lansat I’ve Got a Woman – o melodie blues, urmată de o serie de mare succes – What’d I Say, Down în My Own Tears, Unchain My Heart şi Hit the Road Jack.

În jurul vârstei de 20 de ani, era supranumit geniu. În 1959, a schimbat casa de discuri şi a semnat un contract cu „ABC Paramount”. Prin negociere, a obţinut cele mai bune condiţii pe care un artist le câştigase până atunci. În perioada invocată se produce şi schimbarea stilului său muzical la 180 de grade, orientarea către country&western. Nu i-au plăcut barierele sau etichetările, astfel încât melodiile sale au traversat şi îngemănat genurile spărgând graniţele între jazz, R&B, country şi gospel; a rezultat ceva original, exuberant şi emoţionant; s-a spus despre Ray Charles că te aducea în situația de a-ți dori să dansezi dar, la fel de bine, era în măsură, prin interpretare, să-ţi rupă inima, putea să evoce bucuria ori decepţia/chiar pe amândouă (în acelaşi cântec).

Audienţa a crescut, melodii precum Georgia on My Mind, I Can’t Stop Loving You, Born to Lose, Busted, lăsând impresia că Ray Charles a atins apogeul carierei. Din 1960, a devenit militant pentru drepturi civile; martor al tratamentului inferior la care erau supuşi cântăreții de culoare, a fost primul artist de renume capabil și dispus să exprime refuzul de a cânta în cluburi segregaţioniste, atitudine echivalentă cu pierderea unor sume importante de bani şi cu reacția statului Georgia – în direcția renegării sale; în 1977, statul Georgia şi-a cerut scuze faţă de Ray Charles şi a adoptat melodia Georgia on My Mind ca imn al statului

Trebuie spus că viaţa personală a amestecat aventurile extraconjugale cu dependenţa de droguri. Om al contradicţiilor, reunește simplitatea şi modestia unui om de culoare venit din medii sărace cu snobismul citadin, strigătele cu şoaptele. Pentru Ray Charles viaţa era un amestec de suferinţă, necazuri, păreri de rău, exaltare, frumuseţe şi dorinţă de salvare. În anii ’60 ai secolului trecut, viaţa lui Ray Charles era un haos: căsnicia intrase în criză profundă, din cauza infidelităţilor sale repetate; în 1965, a fost arestat, în aeroportul din Boston, pentru deţinere de heroină. Cariera era pândită de pericole, cu toată recunoașterea (asumarea) dependenţei de heroină; se droga de foarte mulţi ani, dar, între muzică şi drog a ales muzica; după cura de dezintoxicare, nu s-a mai atins niciodată de droguri.

Nu şi-a uitat rădăcinile, nici obstacolele pe care a trebuit să le depăşească, a donat peste 25 de milioane de dolari pentru acte caritatabile destinate negrilor, educaţiei şi artelor.Filmografia poate fi interpretată ca un capitol fascinant al carierei sale: Swingin’ Along (1961), Ballad in Blue (1964), The Big T.N.T. Show (1966/documentar), The Blue Brothers (1980), Who’s The Boss (himself)/1987, Limit Up (1989), Listen Up: The Lives of Quincy Jones (1990/documentar), Love Affair (1994), Spionul Dandana (1996), Dădaca (1999) – în rolul lui Sammy, The Extreme Adventures of Super Dave (2000), Blue‘s Big Musical Movie (2000), Ray (2004)

Desigur, a continuat turneele, aproximativ 200 de zile pe an, până când boala de ficat l-a determinat să încetinească ritmul.În anii ’70 ai secolul XX a lansat noua versiune a melodiei America the Beautiful (aceasta sublinia, o dată mai mult, stigmatul luptei şi al sacrificiului care l-au marcat pe Ray Charles).De-a lungul carierei, a câştigat 12 premii Grammy; în 1988, a primit premiul Grammy pentru întreaga carieră. Cele 76 de single-uri lansate și-au găsit locul în topul celor mai vândute (în total, a înregistrat peste 75 de albume). În 1994 a cântat în recital şi la Cerbul de Aur de la Braşov.Numele sau este prezent în „Hall of Fame” al Rock-ului, Blues-ului, al NAACP Image. A primit şi Medalia naţională a artelor.A murit în ziua de 10 iunie 2004…

Surse

https://www.history-of-rock.com/ray_charles.ht

https://www.britannica.com/biography/Ray-Charle

https://www.allmusic.com/artist/ray-charles-mn000004686

https://agenda.liternet.ro/articol/1450/Distribuitor-Ro-Image-2000/Ray-Povestea-nerostita-a-vietii-lui-Ray-Charles.htm

https://www.notablebiographies.com/Ch-Co/Charles-Ray.htm

https://www.agerpres.ro/flux-documentare/2014/06/10/documentar-ray-charles-o-legenda-a-muzicii-soul-11-10-2 6ll1sm: . .  . .

$$$

 10 iunie - Ziua paraşutiştilor militari din România. La mulți ani tuturor parașutiștilor militari români, activi, în rezervă și în retragere!

În România, primul salt cu paraşuta dintr-un avion a fost la 19 septembrie1925, când aviaţia militară română a fost înzestrată cu paraşute Heinecke. Cel care a sărit a fost însuşi constructorul german, care a executat două salturi dintr-un avion Potez XV, pilotat de locotenentul aviator Paul Dumitrescu. La 19 octombrie1925, la mitingul de aviaţie de la Tecuci, locotenentul Jean Nicolescu a devenit primul aviator român care a sărit cu paraşuta din avion. În acelaşi an, mecanicul de marină Eugen Sziklay, din Sânicolau Mare, la mitingul de aviaţie de la Băneasa, a sărit de la 1.000 de metri, dintr-un avion al companiei Franco-Române, cu o paraşută de construcţie  proprie. În 1928,  la Berlin, Smaranda Brăescu a devenit prima femeie din România care a sărit cu paraşuta, stabilind recordul naţional de înălţime printr-un salt de la 6.000 de metri, pentru ca, în mai 1932, la Sacramento, California, să doboare - cu un salt de la 7.233 de metri - recordul mondial de înălţime al vremii.

Aeronauţii au utilizat paraşuta pentru a se salva  din baloanele avariate, în timpul misiunilor de luptă.În România, la 2 iulie 1917, locotenentul aviator Gheorghe Demostene Rally, aflat ca observator în nacela unui balon captiv, în timpul luptelor de la Mărăşti-Mărăşeşti -Nămoloasa, fiind atacat de o formaţie de avioane inamice, a reuşit să se salveze, împreună cu documentele de la bord, sărind cu paraşuta de la 1.200 de metri. În acelaşi an, în timpul unei furtuni, Rally a fost aruncat din nacelă, salvându-se încă o dată cu paraşuta. Au mai sărit cu paraşuta din nacela balonului pentru a se salva locotenenţii Dan Bădărau, Mihai Mihalcea şi Aurel Secăreanu, putând fi consideraţi astfel primii paraşutişti  din România.

În iunie 1941 a fost înfiinţată, pe lângă Centrul de Instrucţie al Aeronauticii, Şcoala de Paraşutişti, ulterior denumită Compania de Paraşutişti.Aceasta a fost dislocată la Popeşti-Leordeni, în cadrul Flotilei I Aerostaţie, primul comandant fiind numit locotenentul Ştefan Soverth…Unele surse spun că ar fi fost locotenentul Gheorghe Iordăchescu. Primul exerciţiu prin paraşutare în teren frămantat a avut loc în septembrie 1942 în Munţii Bucegi (Plaiul Mircea din Valea Hodoroabelor), când a fost experimentată şi posibilitatea aprovizionărilor pe calea aerului. În martie 1942, a fost constituit Batalionul de paraşutişti comandat de căpitanul Bordan Enea. Batalionul a fost întrebuinţat în luptă începând cu 23 august 1944. Structura înfiinţată la 10 iunie 1941, a dat identitate unei noi arme, paraşutismul militar, o armă sortită să facă o frumoasă carieră în timp - deşi, ştim foarte bine, nu lipsită de sinuozităţi. E drept că această unitate, devenită batalion de paraşutişti în 1942, nu a fost întrebuinţată în luptă conform destinaţiei sale, aceea de structură aeropurtată, dar asta nu înseamnă că, dacă li s-ar fi cerut, paraşutiştii români ar fi fost mai prejos decât confraţii lor de armă germani, englezi, americani, francezi sau sovietici, pe care cronicarii celui de-al doilea război mondial i-au copleşit cu superlative. Avem în vedere că în apărarea părţii de nord a Bucureştiului, în august 1944, cu o miză atât de mare în evoluţia ulterioară a evenimentelor istorice, batalionul de paraşutişti a fost asul din mânecă al autorităţilor române.

La 1 martie 1945, Batalionul a fost desfiinţat, pentru ca, în noiembrie 1950 să fie constituit Batalionul 1 Paraşutişti sub comanda căpitanului Vasile Cosma, la Centrul de Instrucţie al Aviaţiei din garnizoana Tecuci, dislocat, ulterior, la Botoşani, apoi la Buzău. În octombrie 1952, Batalionul de Paraşutişti s-a transformat în Regiment de Paraşutişti, primind, la 2 octombrie 1954, drapelul de luptă, iar la 21 octombrie 1974 - denumirea onorifică Regimentul 60 Desant-Paraşutare „Băneasa-Otopeni".

În 1980 au luat fiinţă Regimentul 56 Paraşutişti Caracal, Regimentul 62 Paraşutişti Luna şi Regimentul 64 Paraşutişti Boteni, iar în noiembrie 1990, s-au înfiinţat Brigada 1 Paraşutişti Luna, Brigada 2 Paraşutişti Clinceni, Brigada 3 Paraşutişti Bacău şi Centrul de Perfecţionare a Pregătirii Cadrelor din Trupele de Paraşutişti Buzău. Pentru conducerea unitară a acestora, a fost constituit Comandamentul Trupelor de Paraşutişti în subordinea Comandamentului Aviaţiei Militare.

În urma proceselor de reformă din Armata Română, în martie 2001, trupele de paraşutişti au trecut în subordinea Statului Major al Forţelor Terestre.

Surse:

Vasile Soare,„Forţele Speciale, Comandouri aeropurtate în acţiune", Editura ZIUA,Bucureşti,2002

https://www.mapn.ro/calendar_militar/

http://www.romania-actualitati.ro/jurnal_militar_din_10062017-103640

https://www.rumaniamilitary.ro/astazi-este-ziua-parasutistilor-militari-la-multi-ani-baieti-istoria-parasutismului-in-romania-partea-i

https://www.ziuaconstanta.ro/stiri/eveniment/armata-sarbatoreste-ziua-parasutistilor-militari-de-ce-la-10-iunie-file-din-istoria-parasutismului-militar-661127.html

https://ziarullumina.ro/societate/timp-liber/parasutismul-de-la-salvarea-vietii-la-hob by-93862.html

&&&

 S-a întâmplat în 10 iunie…

- „Ziua paraşutiştilor militari"; la 10.VI.1941, în cadrul Centrului de Instrucţie al Aeronauticii, pe aerodromul Popeşti-Leordeni, a luat fiinţă prima companie de paraşutişti, al cărei comandant era lt.Ştefan Soverth

- 323 î.Hr.: A murit Alexandru cel Mare. Alexandros III Philippou Makedonon (20 iulie 356 î. Hr.–10 iunie 323 î. Hr.), cunoscut sub numele de Alexandru cel Mare, Alexandru Macedon sau Alexandru al III-lea al Macedoniei, rege al Macedoniei (336 î. Hr.-323 î. Hr.), a fost unul dintre primii mari strategi şi conducători militari din istorie. Cuceririle sale spectaculoase i-au făcut pe greci stăpâni ai Orientului Apropiat. La moartea sa, la vârsta de 33 de ani, Alexandru era stăpânul celui mai mare imperiu cucerit vreodată.Alexandru a contribuit substanţial la răspândirea culturii elene în întreaga lume.

- 1415: Prima menţiune documentară a funcţiei de „spătar" în Ţara Românească (atribuţiile acestuia erau comanda armatei şi prezentarea însemnelor autorităţii domneşti la ceremonii).

- 1580: A murit poetul naţional portughez Luiz Vaz de Camöes, cel care a avut un impact permanent nu doar asupra literaturii portugheze, ci şi asupra celei braziliene (n. 1524/1525).Luís Vaz de Camões este poetul naţional al Portugaliei şi unul dintre clasicii literaturii universale.Este autorul eposului Luisiadelor (1572).Măiestria versurilor sale a fost comparată cu cea a lui Homer, Vergilius şi Dante.

- 1819: S-a născut Gustave Courbet, pictor, desenator şi litograf  francez.Gustave Courbet, (n. Jean Désiré Gustave Courbet,  Ornans/Franche-Comté - d. 31 decembrie 1877, La Tour-de-Peilz/Elveţia) a fost un pictor francez, care a condus mişcarea artistică a realismului în pictura franceză din secolul al 19-lea. Într-unele din operele sale exprimă un naturalism violent, ca în tabloul intitulat Originea lumii, 1866. Angajat în evenimentele politice ale timpului său, a fost ales în conducerea Comunei din Paris din anul 1871. Viaţa lui coincide cu o perioadă deosebit de furtunoasă din istoria Franţei: întoarcerea pe tron a Bourbonilor după căderea lui Napoleon, Revoluţia din iulie 1830, Revoluţia din 1848, a II-a Republică, al II-lea Imperiu, Comuna din Paris şi, în fine cea de-a III-a Republică. În ciuda convingerilor sale republicane, Courbet nu este legat de niciun regim politic al Franţei secolului al XIX-lea, rămânând fidel, cum avea să spună el însuşi, „regimului libertăţii".

- 1836: A murit André-Marie Ampère, fizician şi matematician francez (n. 1775) 

- 1839: S-a născut scriitorul Ion Creangă; membru post-mortem al Academiei Române (1948) (m. 1889). Data de 1.III.1837 menţionată chiar de scriitor în „Fragment de biografie" şi acceptată de mulţi istorici literari, este contestată de alţi cercetători, care susţin că Ion Creangă s-a născut, de fapt, la 10 iunie 1839, conform singurului document autentic, şi anume o condică de nou născuţi din Humuleşti, descoperită şi publicată de arhivistul ieşean Gheorghe Ungureanu 

- 1840: S-a născut Henry Morton Stanley, ziarist şi explorator britanic (expediţii în Africa; 1871 şi 1874-1877) (m. 1904). Unele surse dau ca dată a naşterii 28 ianuarie 1841

- 1853: S-a născut Ion Pop-Reteganul, folclorist şi traducător român (m. 3 aprilie 1905)

–1858: A murit Robert Brown, botanist scoţian; în 1827 a descoperit mişcarea dezordonată a particulelor suspendate într-un fluid („mişcarea browniană”) (n. 1773)

- 1860: S-a născut soprana Hariclea Darclée (Hartulary) (m. 1939)

- 1865: Premiera, la München, a operei „Tristan şi Isolda" de Richard Wagner; dirijor, Hans von Büllow

– 1869: S-a născut Constantin I. Angelescu, medic şi om politic; membru al delegaţiei române la Conferinţa de Pace de la Paris (1919-1920), prim-ministru (1933-1934), ministru în mai multe rânduri; ca ministru al educaţiei, a avut o reală contribuţie la reorganizarea învăţământului românesc de toate gradele; membru de onoare al Academiei Române din 1934 (m. 1948).

– 1874: S-a născut medicul Ştefan Gh. Nicolau; fondator al şcolii moderne române de dermato-venerologie; membru titular onorific al Academiei Române din 1948 (m. 1970)

- 1901: S-a născut Frederick Loewe, compozitor american de origine austriacă; autor de musicaluri celebre, precum „My Fair Lady" (m. 1988)

– 1905: S-a născut inginerul Paul Gh. Dimo; specialist în domeniul electricităţii, este creatorul analizei nodale care-i poartă numele („analiza nodală Dimo”) şi al metodelor REI (R – radial; E – echivalent; I – independent), denumite în literatura de specialitate „Dimo’s Rei methods”; s-a numărat printre cei care au fixat în România principiile de dezvoltare a reţelelor electrice de 35, 110, 220 şi 440 kW; membru titular al Academiei Române din 1990 (m. 1990) 

– 1908, 10/23: A murit Tudor Flondor, compozitor, dirijor, violonist, politician, jurist şi economist; unul dintre cei mai de seamă reprezentanţi ai operetei româneşti de la sfârşitul secolului XX (n. 1862, la Storojineţ, azi în R. Moldova)

- 1911: S-a născut clavecinistul american Ralph Kirkpatrick (m. 1984)

- 1912, 10/23-17/30: Are loc, la Aspern (Austria), un concurs aviatic internaţional, la care românul Aurel Vlaicu, zburând cu un aparat proiectat şi construit de el, „Vlaicu-2", obţine un mare succes, numărându-se printre câştigători (premiul I pentru aruncarea unui proiectil la ţintă, de la o înalţime de 300 metri şi premiul al II-lea, pentru aterizarea la punct fix)

- 1914: S-a născut Rosita Serrano, cântăreaţă chiliană, una dintre stelele spectacolelor de varietăţi şi a filmelor muzicale din Germania anilor '30 ai secolului XX (m. 1997)

- 1915: S-a născut scriitorul american Saul Bellow; Premiul Nobel pentru Literatură pe 1976 (m. 2005). Motivaţia Juriului Nobel: „pentru înţelegerea umană şi analiza subtilă a culturii contemporane care sunt îmbinate în opera sa "S-a născut în Lachine, Québec (Canada) într-o familie de evrei, emigraţi din Sankt Petersburg, Rusia. Când avea 9 ani familia s-a mutat în Chicago, Illinois (SUA), unde Bellow urmează cursurile Universităţii din Chicago, dar renunţă şi îşi ia un B.A. în sociologie şi antropologie la Universitatea Northwestern. Chicago este şi locul unde se desfăşoară acţiunea multora din scrierile sale. S-a decis să devină scriitor după ce a citit romanul clasic al lui Harriet Becher Stowe Coliba unchiului Tom. Bellow se mută în 1993 din Chicago la Brookline, Massachusetts, unde moare la 5 aprilie 2005, la vârsta de 89 ani.A fost îngropat în cimitirul evreiesc Shir he-harim din Brattleboro, Vermont. Opera sa se defineşte prin efortul de a descifra sensul existenţei umane, ilustrată în mod pregnant de condiţia intelectualului. A fost primul romancier care a câştigat National Book Award de trei ori. Acţiunea romanului „Iarna Decanului” se petrece de asemenea în România comunistă, una dintre fostele sale soţii (Alexandra Ionescu-Tulcea) era de origine română şi scriitorul a însoţit-o la Bucureşti în 1977, într-o societate dominată de cultul personalităţii lui Nicolae Ceauşescu, cu cozi şi amestecul Securităţii în societate. Din acest motiv atmosfera din romanul său e cam sumbră.

- 1921: S-a născut Prinţul Philip, duce de Edinburgh; în anul 1947, s-a căsătorit cu regina Elisabeta a II-a a Angliei 

- 1922: S-a născut actriţa americană de film Judy Garland (m. 1969) 

–1923: S-a născut (în Cehia) britanicul Robert Maxwell, magnat al presei internaţionale; a creat un imperiu cu două mari companii publice „Maxwell Communication Corporation” şi „Mirror Group Newspaper” şi 400 de firme private (m. 1991) 

- 1926: A murit Antoni Gaudi (y Cornet), arhitect şi sculptor spaniol; reprezentant al „modern-style-ului", celebru pentru găsirea unor soluţii constructive extrem de îndrăzneţe (n. 1852)

- 1929: S-a născut compozitorul Vasile Herman

- 1931: S-a născut compozitorul Dan Constantinescu (m. 1993)

- 1933: S-a născut Iordan Datcu, folclorist şi istoric literar; a realizat, în colaborare cu Sabina C. Stroescu, Dicţionarul folcloriştilor români (două volume)

- 1934: A murit Frederick Delius, compozitor englez de origine germană (n. 1862)

- 1935: S-a născut Constantin Niţescu, pictor şi grafician

- 1935: S-a născut prozatorul Octavian Simu (de profesie medic); un recunoscut specialist în cultura şi civilizaţia Extremului Orient

- 1942: Satul Lidice din Cehoslovacia este complet distrus, iar locuitorii săi exterminaţi ca represalii pentru atentatul împotriva lui Reinhard Heydrich, „protectorul" hitlerist al Cehiei şi Moraviei (astăzi, la Lidice există un Muzeu memorial) 

- 1949: A murit Sigrid Undset, scriitoare norvegiană, laureată a Premiului Nobel (n. 1882). Motivaţia Juriului Nobel: „în special pentru descrierea plină de forţă a vieţii Nordului în timpul Evului Mediu".Sigrid Undset (n. 20 mai 1882, Kalundborg, Danemarca - d. Lillehammer, Norvegia) este o scriitoarenorvegiană. Capodopera ei este trilogia Kristin Lavransdatter (Kristin, fiica lui Lavrans), 1920-1922. A primit Premiul Nobel pentru Literatură în 1928

- 1965: S-a născut actriţa britanică de film Elizabeth Hurley

- 1966: A murit Nyarady Erasmus, botanist maghiar din România; contribuţii la cunoaşterea florei României, a munţilor Tatra şi a litoralului Mării Adriatice; membru titular al Academiei Române din 1948 (n. 1881)

- 1967: A încetat Războiul de Şase Zile, un conflict armat între Israel şi alianţa formată din statele arabe Egipt, Iordania şi Siria.Acest război a durat între 5 şi 10 iunie 1967. În urma victoriei militare asupra coaliţiei arabe, Israelul a ocupat Fâşia Gaza, Peninsula Sinai, Platoul Golan şi Cisiordania. 

- 1967: A murit actorul american de film Spencer Tracy; împreună cu Katharine Hepburn au format pe ecran un cuplu ce a intrat în legenda Hollywood-ului. Spencer Tracy (n. 5 aprilie 1900) a fost un actor de scenă şi de film, de două ori câştigător al premiului Academy Award, care a apărut în 74 de filme între 1930 şi 1967. Tracy este privit în general ca unul dintre cei mai buni actori de film americani ai tuturor timpurilor.

- 1970: S-a născut Loredana Groza, interpretă de muzică uşoară şi actriţă

- 1979: A murit Aurel Baranga (numele la naştere: Leibovici), dramaturg, poet şi publicist (n. 1913)

- 1979: A murit Vasile Băncilă, filosof şi eseist (n. 1897)

- 1982: A murit actorul Geo Barton (n. 1912)  

- 1982: A murit Rainer Werner Fassbinder, regizor, scenarist şi actor german de film (n. 1946) 

- 1999: Suspendarea bombardamentelor NATO declanşate, la 24 martie 1999, împotriva R. F. Iugoslavia (Serbia şi Muntenegru); operaţiunea, numită "Forţa aliată", a început după eşecul încercărilor comunităţii internaţionale de a rezolva paşnic criza din provincia Kosovo;sfârşitul războiului. Cu o zi în urmă, la 9 iunie, a fost semnat, de către reprezentanţii Iugoslaviei şi cei ai NATO, un acord militar referitor la retragerea forţelor iugoslave din Kosovo, care echivala cu încetarea ostilităţilor

- 2004: A murit Ray Charles, pianist, saxofonist şi compozitor de jazz american (n. 1930)

- 2008: A murit Dumitru Bughici, compozitor şi muzicolog, stabilit în Israel (n. 1921)

- 2008: A murit scriitorul kârgâz Cinghiz Aitmatov (n. 1928)

–2010: A murit harpista şi profesoara italiană Liana Pasquali (n. 1915)

- 2010: A murit Sigmar Polke, pictor şi fotograf german, unul dintre fondatorii curentului „realism capitalist" (n. 1941)

– 2016: A murit Nicolae Păsărică, jucător de oină şi antrenor; în 1994 a primit distincţia de „cel mai bun practician de oină din toate timpurile”, t itlu reconfirmat la Gala Oinei din 2014 (n. 1955)

&&&

 Memorie culturală...

              Mihai Mereuță

Nascut în Botosani în comuna Santa Mare la 29 noiembrie 1924, într-o familie de țărani. 

Termină gimnaziul din localitate si apoi pleaca la liceu in lasi dupa cum povesteste chiar maestrul cu umorul sau caracteristic:

  "Eu sunt ţăran. Oleacă școlit, dar ţăran. Când am venit la liceu la lași, m-am descălțat de opinci la bariera lașului, m-am încălțat cu o pereche de bocanci și am dat examen la liceu". 

Dupa terminarea liceului se inscrie la Facultatea de Litere şi Filozofie din laşi, unde urmeaza cursurile de limbă română și filozofie.

 In paralel insa urmeaza si cursurile Conservatorului George Enescu din laşi. 

Prestatiile "studentului Mereuta" nu erau tocmai mediocre, deoarece profesoara lui d-na Gina Sandri, care era cumnata d-nei Lucia Sturdza Bulandra, (sora actorului Tony Bulandra), ii da posibilitatea de a absolve doi ani intr-unul singur !.. 

Dupa terminarea studiilor, atat a Facultatii de Filozofie cât și a Conservatorului, in 1948 este angajat ca actor la Teatrul National din lasi.

Aici intervine o istorioara amuzanta pe care tot maestrul o povesteste: "...ceea ce l-a determinat pe tata (angajarea ca actor n.r.) să vină să mă scoată de acolo, pentru că el mă voia profesor, nu actor. A urmat o discuţie cu directorul teatrului, căruia tata i-a spus: „Dați-l afară, că el nu are ce căuta în meseria asta. El trebuie să fie profesor, că ăsta a fost gândul meu și al mamei lui", și așa mai departe. La care directorul i-a răspuns așa: „Dar știți, el este un băiat talentat, va face meserie frumoasă în teatru". lar tata: „Talentat?! Nu e, așa e el de când îl știu, doar eu l-am crescut". Seara, tata, care nu mai văzuse un spectacol în viața lui, a rămas la teatru. Era o comedie despre Revoluția de la 1848 care a plăcut tatei foarte mult și a spus: „Dacă ăsta e teatrul, e bun. Fă-l în continuare". Totusi debutul ca artist de teatru il face pe scena Teatrului National din Ploiesti (astazi Teatrul "Toma Caragiu"), jucand rolul "Cetateanului turmentat" din piesa "O scrisoare pierduta" de I.L. Caragiale. Aici este coleg de scena cu marele actor lon Marinescu, desfasurand o bogata activitate.

În 1957, la solicitarea Luciei Sturdza Bulandra, actorul vine pe scena bucureşteană.

Va juca alături de: Ion Caramitru in piesa "Tineri căsătoriți caută camera", alaturi de Mariana Mihuț in "Interviu", si alaturi de Toma Caragiu și Margareta Pâslaru in "Opera de trei parale". 

Din acest capat al carierei va desfasura o multitudine de roluri. 

Ultimul rol important în care a putut fi aplaudat a fost cel din piesa "Boabe de rouă pe o frunză de lotus în bătaia lunii", jucată pe scena Teatrului Naţional din București, în regia lui Gelu Colceag.

Activitatea în lumea teatrului a fost completată de sute de piese radiofonice și de peste cincizeci de roluri ca actor de film. 

Mai semnificativă este implicarea lui Mereuța ca actor în peliculele: "Unde fugi, maestre?", "Doi haiduci şi-o crâșmăriță” (1992), "Liceenii rock 'n' roll" (1992), "Liceenii" (1987), "Masca de argint" (1984), "Misterele Bucureștilor" (1983), "Trandafirul galben" (1982).

 În ultimii ani de viață, a prezentat la postul de televiziune TVR2 emisiunea "Ferma", dedicată agriculturii. In 1967 il gasim la IATC, ca profesor la clasa de actorie, impreuna cu Constantin Moruzan fiind profesorul artistei Corina Chiriac. 

Intr-un interviu, maestrul da o definitie cautariilor umane: "Totdeauna a existat tendința oamenilor de a evada. Depinde cum și în ce situație. Brâncuși, Enescu, nu au evadat? Și mai e acel moldovean, Palade, care dacă rămânea aici, ar fi fost un simplu profesor de biologie la Urziceni, pe când așa, a luat Premiul Nobel. Oamenii au încercat întotdeauna să evadeze din ceea ce este minor, ce nu-i satisface intelectual și spiritual. Au încercat să ajungă într-o altă lume, o altă sferă de înțelegere. Omul simte nevoia să fugă de banal". 

Se stinge in urma unui stop cardiac la 1 aprilie 2003 la Bucuresti.

Sursa m.cinemagia.ro.

Foto Wikip edia 

Respect și considerație!

&&&&

 Mănăstirea Bârsana – locul unde Maramureșul îți vorbește 

Sunt locuri pe care le vizitezi, faci câteva poze și pleci mai departe. Și sunt locuri care rămân cu tine mult timp după ce ai plecat.

Mănăstirea Bârsana este unul dintre acele locuri.

De cum ajungi aici, simți că intri într-o altă lume. Nu e doar o destinație turistică, nu e doar un obiectiv de bifat pe hartă și nici doar un loc frumos pentru fotografii. Este un spațiu în care liniștea are greutate, iar frumusețea nu încearcă să impresioneze cu forța. Pur și simplu este acolo, în fiecare colț.

Aleea care te poartă printre construcțiile din lemn, biserica înaltă, porțile maramureșene, florile îngrijite, dealurile din jur și aerul curat creează împreună o imagine pe care greu o uiți. Totul pare așezat cu răbdare, cu respect și cu o grijă aparte pentru detaliu.

La Bârsana, lemnul nu este doar material de construcție. Este poveste. Este tradiție. Este mâna meșterului care a lucrat cu credință, este moștenirea Maramureșului și este legătura dintre trecut și prezent. Fiecare poartă, fiecare acoperiș, fiecare detaliu sculptat pare să spună ceva despre oamenii locului: simpli, puternici, credincioși și legați de pământul lor.

Poate tocmai de aceea Mănăstirea Bârsana nu se simte ca un loc făcut pentru grabă. Aici nu vii doar să vezi. Vii să te oprești. Să mergi mai încet. Să asculți liniștea. Să privești în jur fără telefon pentru câteva minute. Să simți că România încă mai are locuri unde sufletul se poate odihni.

Într-o lume în care totul se întâmplă rapid, Bârsana îți amintește că frumusețea adevărată nu are nevoie de zgomot. Nu are nevoie de filtre. Nu are nevoie de explicații complicate. O simți imediat, în felul în care bate vântul printre copaci, în mirosul lemnului, în sunetul pașilor pe alei și în liniștea care te cuprinde fără să îți dai seama.

Pentru mulți, Maramureșul înseamnă tradiții, port popular, biserici de lemn, porți sculptate și oameni primitori. Dar când ajungi la Bârsana, parcă toate aceste lucruri se adună într-un singur loc. Este ca o carte deschisă despre identitatea românească, despre credință, despre rădăcini și despre frumusețea lucrurilor făcute cu suflet.

Nu contează dacă ești credincios sau doar un călător curios. Locul acesta are ceva care atinge pe oricine. Poate pentru că este frumos fără să fie artificial. Poate pentru că păstrează ceva autentic. Sau poate pentru că, măcar pentru câteva minute, te face să uiți de agitație și să îți amintești de tine.

Mănăstirea Bârsana este genul de loc în care merită să ajungi măcar o dată în viață. Nu doar pentru poze, deși vei face multe. Nu doar pentru arhitectură, deși este spectaculoasă. Nu doar pentru peisaj, deși este superb. Ci pentru starea pe care ți-o lasă.

Pentru liniște.

Pentru frumusețe.

Pentru Maramureș.

Pentru România aceea autentică, pe care uneori uităm cât de norocoși suntem să o avem.

Dacă ajungi în Maramureș, nu trece pe lângă Bârsana în grabă. Oprește-te. Plimbă-te. Privește. Respiră. Și lasă locul acesta să îți spună povestea lui.

📍Mănăstirea Bârsana, Maramureș

🇷🇴 Un loc unde tradiția, credința și natura se întâlnesc într-un mod greu de descris în cuvinte.

#Manast ireaBarsana 

Destine de poveste

&&&

 Moartea tragică a fiului său l-a transformat dintr-un actor iubit într-un războinic nemilos care a pus pe jar întregul Hollywood și mafia drogurilor

Pe 28 martie 1995, legendarul actor Carroll O'Connor își îngropa fiul în vârstă de doar 33 de uni, Hugh. Cauza? O supradoză de heroină. În mod normal, vedetele de la Hollywood se retrag în spatele ușilor închise, emit un comunicat sobru prin care cer intimitate și își plâng durerea în tăcere.

Dar Carroll O'Connor a făcut exact contrariul. S-a ridicat în picioare în fața întregii lumi și a început să dea nume.

Pentru milioane de oameni, O'Connor era „Archie Bunker”, personajul guraliv și bigot din celebrul serial All in the Family. În realitate însă, actorul era un bărbat extrem de disciplinat, profund și protector cu familia sa. Ani de zile, el și soția lui încercaseră totul pentru a-și salva fiul: clinici de lux, terapii, programe de reabilitare. Din păcate, dragostea și banii nu au putut învinge chimia necruțătoare a creierului.

După pierderea lui Hugh, cuprins de o furie oarbă dar calculată, O'Connor a declanșat un adevărat război. Nu a vorbit în termeni vagi despre „demonii dependenței”. A ieșit la televiziuni, în ziare și în interviuri și a rostit clar și răspicat numele celor care îi vânduseră droguri fiului său, arătându-l cu degetul în special pe un anume Harry Perzigian. L-a acuzat direct: „Acești oameni au profitat de pe urma bolii fiului meu și au contribuit la moartea lui!”

Speriat și revoltat, dealerul Perzigian l-a dat în judecată pe actor, cerându-i daune de 10 milioane de dolari pentru defăimare. Mulți l-au sfătuit pe O'Connor să retragă acuzațiile sau să ajungă la o înțelegere secretă. Hollywood-ul era profund inconfortabil; industria iubește poveștile abstracte despre „lupte personale”, dar urăște când cineva începe să dea nume reale și să distrugă rețelele din umbră.

O'Connor a refuzat să dea înapoi. A primit procesul ca pe o oportunitate uriașă de a scoate monștrii la lumină. În 1997, în fața unei săli de judecată arhipline, juriul a dat verdictul. O'Connor a câștigat, iar dealerul a fost ulterior condamnat pentru trafic de droguri.

Dar acesta a fost doar începutul. Actorul a mers în Congresul american, cerând pedepse drastice pentru traficanți, militând în același timp pentru tratarea dependenților ca bolnavi, nu ca infractori. Deși măcinat de durere și suferind multiple operații la inimă, a refuzat să tacă, convins că decența nu înseamnă complicitate prin tăcere.

Arhivele memoriei