***

 S-a întâmplat în 22 mai1879: La această dată, Parlamentul maghiar a votat o lege şcolară (numită „Legea Trefort”, după numele iniţiatorului ei, Ágoston Trefort ) care prevedea obligativitatea predării în limba maghiară în toate şcolile elementare din teritoriile anexate Ungariei, inclusiv în şcolile confesionale române. Legea a marcat o înăsprire a politicilor de asimilare culturală și a fost percepută ca o amenințare la adresa identității naționale a românilor. Limba maghiară trebuia introdusă începând cu clasa a doua de studiu. Limba maghiară a devenit obligatorie în toate școlile, iar neîndeplinirea normelor de cunoaștere a acesteia de către profesori ducea la pierderea dreptului de a preda. Consecința principală a rezidat în faptul că a facilitat trecerea treptată a școlilor confesionale românești sub controlul statului și a contribuit la limitarea accesului la educație în limba maternă 

Dascălii au fost obligați să învețe și să stăpânească limba maghiară (scris și vorbit) în decurs de un an pentru a o putea preda, aspect verificat prin examene speciale. Deși formal proclamată cu un caracter liberal pentru a ajuta cetățenii să cunoască limba oficială a statului, legea a marcat începutul unui proces sistematic de asimilare lingvistică și maghiarizare a populațiilor nemaghiare din Transilvania și din celelalte provincii. Legea a marcat o înăsprire a politicilor de asimilare culturală și a fost percepută ca o amenințare la adresa identității naționale a românilor. Legea Trefort a deschis calea pentru măsuri și mai drastice, care au culminat în 1907 cu Legile Apponyi, care au dus la închiderea a sute de școli românești în Transilvania și restul Ungariei 

În afară de Biserică, școala a fost unul dintre pilonii esențiali care au susținut românitatea în Transilvania, mai ales în contextul în care majoritatea populației trăia în mediul rural și în condiții de viață precare, cu o mobilitate redusă și fără drepturi depline. O scurtă recapitulare a situației școlilor din Ungaria în a doua jumătate a secolului al XIX-lea: după ce, începând cu anii 1850, școala românească este organizată de Andrei Șaguna, în 1868 a fost promulgată legea care instituia învățământul primar obligatoriu pe tot cuprinsul Ungariei. Așadar, toți copiii cu vârste cuprinse între șase și 15 ani erau înscriși la școală, părinții având libertatea să aleagă orice instituție de învățământ doreau. Deși legea era benefică pentru minorități, ea nu a fost implementată în spirit până la capăt, existând în continuare probleme, după cum se puncta într-o broșură politică redactată în 1872 la Sibiu: „Recunoaștem că dacă a mulțămit pe Români vreo lege adusă de Dieta ungară, apoi aceea e art. IX din 1868, încât el garantează autonomia bisericii naționale a românilor de confesiunea gr. or. în toate trebile ei bisericești, școlare și fundaționale, și astă împrejurare ne îndreptățește de a spera, că și bisericii naționale a Românilor de confesiunea gr. cat. se va garanta asemenea autonomia administrativă. Dară, pe când art. IX din 1868 asigură autonomia trebilor noastre școlare, pe atunci legea de naționalități și legea școlară face acea garanție cu totul iluzorie. (...) Dacă legislațiunea Ungariei crede că prin ridicarea de școli fără caracter confesional va putea suprima desvoltarea simțului de naționalitate, apoi tare se înșală în calculii săi, pentru că toată acțiunea produce cu atât mai încordată reacțiune în direcțiunea opusă, tocmai acțiunea intenționată de legislațiune, dacă ar răuși, ar lăți numai neconfesionalismul în tovărășia internaționalismului modern, care apoi nesmintit va altera cu totul baza statului ungar”. 

Situația a început să se înrăutățească începând cu 1879, când a fost dată Legea XVIII, cunoscută drept legea Trefort. Aceasta stipula ca limba maghiară să devină materie obligatorie începând cu clasa a doua a școlii populare, iar învățătorii confesionari să fie obligați să învețe maghiara pentru a o putea preda. „Dar urmarea cea mai funestă a legii dela 1879 nici n-a fost răspândirea prin școală a limbei maghiare - căci cu toate silințele ce-și dădeau ungurii, această limbă nu făcea aproape nici un progres printre români, până după anii 1890. Urmarea cea mai nefastă a fost înstrăinarea școlii dela menirea ei, continuarea cu aparat tot mai mare a operei de distrugere a oricărui sentiment românesc de instrucție. (...) Urmarea a fost o repede și strașnică decădere a literaturei didactice, atât de în floare între 1860 și 1880”, scria Onisifor Ghibu în Școala românească din Transilvania și Ungaria. Desvoltarea ei istorică și situația ei actuală, în 1915. În fine, din 1883, maghiara e introdusă și în școlile secundare, din 1891 se decide învățarea limbii încă de la trei ani. Totuși, o lege notorie care afecta autonomia școlară și adâncea procesul de maghiarizare a școlilor a fost legea Apponyi din 1907. Proiectul de lege al contelui Apponyi ar fi putut fi considerat benefic, crescând calitatea învățământului și modernizându- l, oferindu-le salarii mai mari profesorilor. Numai că pentru minorități era o lovitură grea, aplicarea legii însemna de-a dreptul maghiarizarea completă a învățământului. Câteva consecințe decurgeau din aceasta: învățătorii erau obligați să cunoască maghiara și statul putea interveni atât de mult în învățământ încât se pierdea autonomia școlară. În afară de acestea, legea Apponyi afecta și școlile confesionale. Unele, mai sărace, care nu puteau atinge standardele impuse de stat, au fost închise.  Iată cum explica Onisifor Ghibu situația învățământului după 1907: „Noua lege n-aduce numai o sporire a orelor de limba maghiară, ea aduce pe lângă aceasta și codificarea concretă a unei concepții care de o sută de ani a agitat sufletul unguresc: educația națională maghiară a naționalităților, prin limba maghiară și prin toate celelalte elemente cari sunt în măsură de a promova cultura maghiară. Mai întâi legea aceasta scoate pe învățătorii confesionali (înțelegând și pe ai românilor cu «autonomie» bisericească!) de sub autoritatea bisericilor și-i declară «oficianți publici», cari au să depuie jurământ unguresc în care să se lege a respecta mai presus de toate patria maghiară. (...) Dacă comuna bisericească n-are de unde plăti salarul întreg conform acestei legi, îi poate veni în ajutor statul. Dar numai dacă statul află că e și interesul lui ca să dea ajutorul cerut. Dacă învățătorul nu e bun patriot ajutorul nu se dă. Sau dacă în satul acela mai e și școală ungurească, sau dacă localul școlar nu corespunde din toate punctele de vedere”, arăta Onisifor Ghibu. Dar efectele acestor legi pot fi cuantificate simplu și prin această comparație: dacă în 1879, pe teritoriul Ungariei funcționau 2.755 de școli românești, în 1904 numărul lor scăzuse la 2.433, iar în 1913 mai erau deschise 2.170. 

Onisifor Ghibu considera că legea lui Apponyi „e cea mai grea povară asupra sufletului Românilor din Transilvania”, adăugând că începând cu anul 1907 (până în 1915, când era publicat volumul) au fost închise în jur de 500 de școli confesionale românești. În ceea ce privește învățământul superior, existau numai două catedre de limbă română: la Budapesta și la Cluj, dar discuțiile nu se încingeau în jurul acestei chestiuni, având în vedere că numai câteva sute de studenți români își permiteau o educație superioară. Trebuie menționat, însă, că existau numeroase asociații și întreprinderi private care ofereau sute de burse elevilor care aspirau la studii universitare, și chiar și fetelor - de pildă, în perioada 1886-1904, la Școala de fete din Sibiu fuseseră înscrise 1.472 de eleve. Între aceste asociații, cea mai activă a fost, bineînțeles, ASTRA, care fusese descrisă astfel într-un raport guvernamental: „Însă dintre toate aceste instituții cea mai periculoasă din punctul de vedere al politicii de stat maghiare este Asociația literară și culturală română (Astra) care există deja de 56 de ani, deoarece sub pretextul culturii cuprinde astăzi pe românii din țară ca o rețea de nepătruns, ațâțând la ei separatismul... și ca atare este unul dintre factorii cei mai importanți ai politicii extremiste române”, după cum arăta Gheorghe Cipăianu în Astra și oficialitatea maghiară la începutul anului 1918.  

Surse:

https://www.academia.edu/44988374/%C3%8Env%C4%83%C5%A3%C4%83m%C3%A2ntul_confesional_ortodox_roman_din_Transilvania_%C3%AEntre_anii_1848_1918_%C3%8Entre_exigen%C5%A3ele_statului_centralist_%C5%9Fi_principiile_autonomiei_biserice%C5%9Fti_Vol_I

https://biblioteca-digitala.ro/reviste//cele-trei-crisuri/Cele-trei-crisuri_seria-III_nr-01-03_2008.pdf

https://www.academia.edu/41713500/Augustin_%C5%A2%C4%83r%C4%83u_coordonator_Romanii_din_Crisana_in_Primul_Razboi_Mondial_Rom%C3%A2nii_din_Cri%C5%9Fana_%C3%AEn_Primul_R%C4%83zboi_Mondial_Documente

https://historia.ro/sectiune/general/legea-contelui-apponyi-spre-maghiarizarea-567010.html

https://historia.ro/sectiune/general/legea-contelui-apponyi-spre-maghiarizarea-567010.html

https://www.romania-actualitati.ro/emisiuni/istorica/de-la-legea-trefort-la-legile-apponyi-si-invatamantul-romanesc-id165139.html

https://adevarul.ro/stiri-locale/alba-iulia/document-o-suta-de-carti-si-harti-in-romana-1590916.html

https://www.academia.edu/42663259/Legislatie_scolara_in_perioada_dualismului_austro_ungar_1867_1918_

http://www.istoriesicivilizatie.ro/de-la-dualismul-austro-ungar-la-trianon-romanii-si-destramarea-monarhiei/

https://romania.europalibera.org/a/%C8%9Bar%C4%83-%C3%AEn-service-memorandumu l/31243530.html

***

 S-a întâmplat în 22 mai1957: În această zi, a decedat poetul George Bacovia (pseudonimul lui Gheorghe Vasiliu); considerat cel mai important poet simbolist român şi unul dintre cei mai reprezentativi exponenţi ai poeziei române moderne; membru post-mortem al Academiei Române din 2015 (n. 1881)

George Andone Vasiliu, pe numele său la naştere, a apărut pe lume la  4/16 septembrie 1881, la Bacău, fiind al cincilea copil din cei nouă pe care i-au avut comerciantul Dimitrie Vasiliu și Zoe Vasiliu, casnică. La vârsta de doar șase ani, cel alintat „Iorguţ” începe să învețe limba germană, iar între anii 1889-1890 urmează clasa întâi la un pension din oraşul natal. Încă din şcoală îi plăcea muzica, fiindcă făcuse parte din coruri patriotice și învățase să cânte la vioară. Nu era un instrumentist bun și nici nu compunea, dar improviza melodii pe diverse texte, inclusiv pe propriile versuri.

A urmat, apoi, cursurile Școlii Primare Domnești nr. 1 din Bacău și Gimnaziul Ferdinand din Bacău. În perioada liceului s-a îmbolnăvit de zona zoster, o eczemă netratabilă, derivată din malaria și varicela netratate serios şi a suferit toată viața din cauza acestei probleme inestetice de sănătate. Bacovia nu a fost un elev bun la învățătură, în clasele mici, a luat nota 8 la purtare, a fost corigent la limba română, geografie, istorie, elină, matematică și științe fizico-chimice, în schimb îi plăcea sportul, în special patinajul, înotul, gimnastica, iar prietenii spuneau că avea o „musculatură de atlet”, deşi era un tip scund, cu o conformație plăpândă.Bacovia avea ochii albaștri, iar ticul său era să-și ciupească mustața, era timid, tăcut și retras, şi răspundea doar dacă era întrebat.

La vârsta de 17 ani, din dorința de a ajunge ofițer, s-a înscris la Școala Militară din Iași însă nu a suportat regimul de cazarmă și, după doar două săptămâni, a evadat din internat îmbrăcat în uniforma de cadet pe care și-o cumpărase singur. S-a întors la liceul pe care l-a terminat abia la 22 de ani, în 1903, după multe reexaminări, fără a-și da bacalaureatul, obținând însă ca echivalent un certificat de absolvire a studiilor liceale cu media anuală de 6,43. Despre această perioadă din viaţa sa, Bacovia avea să declare: „Anii de liceu nu mi-au părut prea fericiți. Era prea multă asprime în școală și prea puțină înțelegere”.Interesant este faptul că, într-o toamnă, a rămas închis o noapte întreagă, din neatenția paracliserului, în turnul bisericii Precista din orașul natal, întâmplare ce îi va inspira poezia „Amurg violet“, scrisă în 1899, iar anii traumatizanți de liceu îl inspiră în crearea unui alt poem celebru, „Liceu“.

În tinerețe, frecventa cafenelele, birturile, tavernele, mustăriile și cârciumile cu lăutari, unde îi plăcea să bea vin, niciodată bere, era un băutor de nădejde și un boem care nu prea dădea pe acasă. În școala primară și în liceu a crescut și a îngrijit peste două sute de porumbei din mai multe rase și de toate culorile şi fiecăruia îi dăduse câte un nume. Avea un talent deosebit la portrete și caricaturi, din care a realizat, de-a lungul vieții, câteva sute pentru diverse gazete și reviste, dar și pentru propria sa plăcere.În anul 1899, obține premiul I pe țară la concursul „Tinerimii române“ pentru „desen artistic de pe natură“, iar în 30 martie îi apare, în „Literatorul“, poezia „Și toate“ – debutul său literar – scrisă cu un an înainte și semnată V. George. În anul 1900 compune poezia „Plumb“, pe care o va finaliza abia în 1902.Între anii 1903-1904 a frecventat cenaclul lui Macedonski, unde a citit pentru prima oară poeziile „Plumb” şi „Nervi de toamnă” (1904).

Urmează studii de drept, la București și Iași, pe care le finalizează în 1911, înscriindu-se în Baroul din Bacău. Ca și liceul, nici studenția n-a fost ușoară: a fost exmatriculat de la Facultatea de Drept din București după șase ani în care, din cauza nefrecventării cursurilor și a examenelor nepromovate, a reușit să încheie doar primii trei ani. S-a înscris la Facultatea de Drept din Iași, pe care a terminat-o cu greu și fără a-și da examenul de licență, dar i s-a eliberat Cartea de avocat. Bacovia nu a profesat însă niciodată ca avocat, fiind angajat ca mic funcționar sau profesor, în Bacău, Iași sau București, trăind greu și dedicându-se poeziei.Din cauza boemiei sale, dar și a bolii, îi era greu să respecte un program de lucru, cerea mereu concedii sau își dădea demisia. Astfel, a fost, rând pe rând, suplinitor și profesor de desen și caligrafie la Școala Normală/Comercială de Băieți din Bacău, funcționar și ajutor de contabil la Prefectura Bacău, copist la Ministerul Cultelor și Instrucțiunii Publice din București sau șef de birou la Ministerul Muncii și Ocrotirilor Sociale.În 1914 se internează la sanatoriul dr. Mărgăritescu din București, apoi publică în suplimentul literar al ziarului „Seara“ și trimite la tipar volumul „Plumb“.

În anul 1915, editează la Bacău, în colaborare, revista „Orizonturi noi“ și publică poezii, proză, recenzii, sub mai multe pseudonime, iar un an mai târziu devine copist la Direcția învățământului secundar și superior din Ministerul Instrucțiunii.Tot în 1916, la vârsta de 35 de ani, se produce debutul său editorial cu volumul „Plumb” (1916), sub îngrijirea lui Ion Pillat, într-un tiraj de 500 de exemplare, pentru care avea să obţină Premiul Ministerului Artelor, în anul 1923.A continuat cu volumele: „Scântei galbene” (1926), „Bucăţi de noapte” (proză, 1926), „Cu voi…” (1930),„Comedii în fond” (1936), „Stanţe burgheze” (1946). George Bacovia ne-a lăsat bine-cunoscutele poezii „Decembre”, „Lacustră”, „Cuptor”, „Nervi de primăvară”, „Nervi de toamnă”, „Amurg violet”, „Alb”, „Vocale”, „Marş funebru” ş.a.

Din anul 1925, a devenit director al revistei „Ateneul cultural”, iar după căsătoria cu Agatha Grigorescu, în 1928, a locuit în Bacău, fără a avea serviciu, din noiembrie 1930 până în octombrie 1933, iar apoi s-a stabilit la Bucureşti. Agatha Grigorescu era o fată orfană de ambii părinți încă din adolescență, absolventă a Facultății de Litere și Filosofie din București, ulterior profesoară de limba română și ea însăși poetă, însă clevetitorii de serviciu ai vremii o descriau drept o ambițioasă fără scrupule, căsătorită cu Bacovia doar din dragoste pentru poezie. Bacovia a colaborat cu versuri la mai multe reviste, precum „Astra”, „Versuri”, „Flacăra”, „Românul literar”, „Noua revistă română”, „Gândirea”.A primit Premiul Societăţii Scriitorilor Români pentru poezie (1925), precum şi Premiul Naţional pentru Poezie (1934, ex aequo cu Tudor Arghezi).George Bacovia a trecut la cele veşnice la 22 mai 1957, în locuința sa din București.

Agatha Grigorescu-Bacovia (1895-1981) este autoarea unor lucrări de memorialistică în care reconstituie viaţa sa şi a soţului său, George Bacovia: „Bacovia. Viaţa poetului”(1962), „Poezie sau destin. Viaţa poetei” (1971), „George Bacovia.Ultimii săi ani” (1981). Astăzi, Teatrul municipal din Bacău poartă numele poetului şi tot la Bacău este organizat anual Festivalul literar „Toamnă Bacoviană”. Casa poetului din Bacău, devenită azi muzeu memorial, se remarcă prin simplitatea și bunul gust al mobilierului, între obiectele expuse aici se numără și pianul și vioara, instrumente muzicale care au aparținut poetului, precum și mai multe manuscrise originale. La vârsta de 73 de ani, Bacovia a înregistrat la Radio București 28 de poezii, difuzate pe discuri de vinil (apărute în 1966 și 1977 la Electrecord), apoi pe CD (apărut în 2005 la Editura Casa Radio, ulterior reeditat). Aceasta a rămas singura înregistrare radiofonică a poetului, fiindcă cea care fusese realizată cu un an mai devreme, a fost distrusă.

Surse:

Dicționarul general al literaturii române, coordonator general Eugen Simion,A-B, București, Editura Univers Enciclopedic, 2004.

Dinu Flamând, Introducere în opera lui G. Bacovia, București, Editura Minerva, 1979.

Mircea Scarlat, George Bacovia - nuanțări, București, Editura Cartea Românească, 1987.

Constantin Trandafir, Poezia lui Bacovia, București, Saeculum, 2001.

Mihai Cimpoi, Secolul Bacovia, București, Editura Fundației Culturale Ideea Europeană, 2005.

http://georgebacovia.uv.ro/

https://www.ziarulmetropolis.ro/george-bacovia-curiozitati-esentiale/

http://www.rador.ro/2018/09/04/portret-george-bacovia-cel-mai-important-poet -simbolist-roman/

&&&

 S-a întâmplat în 22 mai 1965: În această zi, a început, la Televiziunea Română, emisiunea „Teleenciclopedia”, una dintre cele mai longevive din programele posturilor de televiziune din România. Emisiunea este difuzată şi astăzi pe TVR1, sâmbăta seara. Sunt prezentate documentare cu subiecte diverse despre natură, tehnologie, sănătate sau artă. Între comentatorii care au lucrat sau lucrează pentru Teleenciclopedie se numără: Mariana Zaharescu, Adela Mărculescu, Silviu Stănculescu, Traian Stănescu, Ion Caramitru, Sanda Ţăranu, Florian Pittiş, Irina Petrescu, Lucia Mureşan, Petru Mărgineanu ş.a.

Debutul emisiunii avea loc în seara zilei de 22 mai 1965, la ora 20.00. De-atunci și până azi, milioane de români așteaptă serile de sâmbătă pentru a se delecta cu diverse curiozități enciclopedice prezentate pe micile ecrane. Chiar dacă azi, accesul la la informații este de mii de ori mai facil decât atunci...Prima ediție a Teleenciclopediei a fost una în direct, iar crainicul făcea legătura între subiectele emisiunii. Apariția primei ediții a emisiunii Teleenciclopedia a fost anunțată în ziar. Primii producători au fost Dumitru Udrescu şi Adolf Oprescu, cel care a ales şi genericul sonor: „Momentul muzical” pentru pian şi orchestră compus de Nicolae Kirculescu, interpretat de Orchestra Radiodifuziunii Române, sub bagheta lui Iosif Conta şi avându-l ca solist pe Dan Grigore, care pe vremea aceea era student. De-a lungul edițiilor, printre consultanți științifici ai Telelenciclopediei au fost Harald Alexandrescu, Octavian Paler, Răzvan Theodorescu, Alexandru Marinescu sau Ion Frunzetti.

În timpul epocii comuniste, Teleenciclopedia era considerată o gură de aer proaspăt în cadrul programului saturat de realizările partidului aflat la putere. Cu toate acestea, Teleenciclopedia nu a scăpat de cenzura Comitetului Central, fiind interzise, de exemplu, orice informații despre bunăstarea din capitalism, despre regii României sau religie. Noile materiale pot fi vizionate în format HD, beneficiind de grafică 3D şi filmări spectaculoase cu aparatură specifică de ultimă generaţie. Astfel, prin intermediul emisiunii, telespectatorii vor putea călători prin pădurile Poloniei, pe urmele bizonilor şi, sub apele calde ale oceanelor, în lumea moluştelor, vor coborî în adâncurile vulcanilor şi vor descoperi hrana viitorului. Melodia de pe generic, care s-a păstrat și în ziua de azi, este un fragment din „Moment muzical” semnat de compozitorul Nicolae Kirculescu. Melodia, în forma prezentă pe genericul Teleenciclopediei a fost înregistrată în 1965 de către marele pianist Dan Grigore, împreună cu orchestra Radio, condusă de Iosif Conta. Miile de texte au fost însuflețite de voci de aur precum Mariana Zaharescu, Sanda Țăranu, Traian Stănescu, Ion Caramitru, Adela Mărculescu, Lucia Mureșan, Dinu Ianculescu, Silviu Stănculescu, Irina Petrescu, Mihai-Gruia Sandu, Florian Pittiș, Carmen Movileanu sau Mircea Neacșa.

Cu toată concurența altor canale TV, mulți telespectatori români rămân, în continuare, atrași de Telenciclopedia, un izvor de informații, care și-a păstratat formatul și rolul, prezentând documentare cu subiecte variate legate de natură, geografie, artă, tehnologie, istorie și civilizațiile lumii, religie sau sănătate.

Surse:

http://tvr1.tvr.ro/emisiuni/teleenciclopedia_5234.html

https://www.ziarulmetropolis.ro/teleenciclopedia-cu-generic-nou-si-documentare-in-premiera-din-2018/

https://adevarul.ro/entertainment/tv/teleenciclopedia-cea-mai-longegiva-emisiune-tvr-revine-micile-ecrane-incepe-noutatile-1_5a56372fdf52022f755f1445/index.html

https://editiadedimineata.ro/teleenciclopedia-la-ceas-aniversar-afla-secretul-celei-mai-longevive-emisiuni-a-televiziunii -romane/

&&

 S-a întâmplat în 22 mai 2002: În această zi, a murit cardinalul greco-catolic Alexandru Todea; deţinut politic între anii 1951 şi 1964 (anul graţierii deţinuţilor politici din România); mitropolit al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice (1986-1992; ales clandestin, în martie 1986, de Conferinţa episcopilor, confirmat de Sfântul Scaun în martie 1990 şi recunoscut prin decret prezidenţial după căderea regimului comunist în România); membru de onoare al Academiei Române (1992).

S-a născut la data de 5 iunie 1912 în Teleac, jud. Mureş, dintr-o familie de ţărani cu mulţi copii. Studiile primare le-a urmat în satul natal şi la Căcuci, iar cele medii la Gimnaziul din Reghin şi la Liceul „Sfântul Vasile cel Mare” din Blaj. Primit în clerul tânăr al Arhiepiscopiei de Alba Iulia şi Făgăraş, mitropolitul Vasile Suciu l-a trimis pentru studii teologice superioare la Roma, unde a urmat Filosofia şi Teologia la Institutul de „Propaganda Fide” şi de unde, după studii strălucite şi promovarea titlului de doctor, în 1940 s-a întors în ţară.Între 1940-1945 a îndeplinit diferite funcţii în Centrul Mitropolitan. Pe timpul mitropolitului Alexandru Nicolescu (d.1941) a fost secretar mitropolitan şi apoi profesor de religie, de limba latină şi limba italiană la şcolile secundare din Blaj.

Alexandru Todea a făcut parte din grupul de preoţi tineri, apărut spre sfârşitul deceniului al patrulea, reprezentat de episcopul Ioan Suciu şi de preotul Nicolae Pura, care a adus un nou suflu în viaţa Bisericii, elemente „dedicate cu tot elanul lor tineresc idealului formării unei elite catolice. Puritatea vieţii lor, farmecul lor personal, dar mai ales zelul lor au trezit idealuri generoase în conştiinţele multor tineri… Apar lucrări importante, nu ca volum, dar novatoare în conţinut, atât din pana celor de mai sus, cât şi a celor din curentul născut odată cu începutul activităţii lor: Educaţia curăţeniei, Spre lumină, Acela pe care voi nu-l ştiţi, Meditaţii pentru preoţi, de Nicolae Pura; Eroism, Tinereţe şi o traducere a biografiei lui Pier-Giorgio Frassati de Cojazzi, de I. Suciu; Formarea morală şi intelectuală pentru viaţă, tradusă de Alexandru Nicula după Louis Riboulet; Înfruntă viaţa, tradusă de Tit Liviu Chinezu după Raoul Plus; Pentru tine apostolă învăţătoare, Cascada Tinereţii, Rugăciunea tineretului, de Alexandru Todea; precum şi o serie de articole scrise de autorii de mai sus, printre care trebuie amintit şi Iuliu Hirţea”.

Între 14 octombrie 1945-14 octombrie 1948, Alexandru Todea a funcţionat ca paroh şi protopop districtual la Reghin, judeţul Mureş. În această perioadă a fost arestat de mai multe ori.Trei din aceste arestări au fost de mai scurtă durată, pe motivul că a vorbit împotriva abuzurilor săvârşite de guvernanţii comunişti. A patra arestare a durat o lună, fiind dus la Ministerul de Interne.Motivul celei de a cincea a fost protestul public împotriva înlăturării regelui. A şasea arestare s-a produs la 14 octombrie 1948. Evadat de la Securitatea din Reghin, a petrecut ascuns trei ani şi trei luni, în care timp, la 19 noiembrie 1950, a fost consacrat episcop titular de Cezaropolis, în fapt auxiliar al Episcopului Ioan Suciu, Administrator Apostolic al Arhidiecezei de Alba Iulia şi Făgăraş. Consacrarea a fost săvârşită clandestin prin punerea mâinilor episcopului romano-catolic Iosif Schubert din Bucureşti, în capela baptisteriu, a catedralei „Sfântul Iosif”, în asistenţa singurului prezent, preotul George Guţiu.

La 31 ianuarie 1951 a fost arestat din nou şi dus iarăşi la Ministerul de Interne, unde a fost anchetat timp de 13 luni, după care a urmat procesul din 1952, în care procurorul i-a cerut condamnarea la moarte, cu menţiunea „periculos pentru societate”. Tribunalul Militar din Bucureşti l-a condamnat la muncă silnică pe viaţă. În august 1964 a fost graţiat. După eliberarea din închisoare, aşezat la Reghin, a păstorit clandestin miile de credincioşi din părţile locului şi a rezolvat problemele bisericeşti ale Arhidiecezei. La 14 martie 1986, a fost ales de către Conferinţa Episcopilor şi Ordinarilor diecezelor mitropolitane, Mitropolit al Bisericii Române Unite (Greco-Catolice), alegere comunicată Sfântului Scaun Apostolic.

La 31 iulie 1987, a preluat, interimar, jurisdicţia eparhiei de Cluj-Gherla, pe care o va preda la 17 iunie 1991 noului episcop titular al acestei eparhii, George Guţiu, odată cu consacrarea acestuia. După data de 22 decembrie 1989,  Mitropolitul Al. Todea şi-a continuat laborioasa sa activitate, dar de acum în deplină libertate. La 12 martie 1990, Sfântul Scaun l-a dezlegat de titlul formal de episcop de Cezaropolis şi, ţinând cont de preferinţele Conferinţei episcopatului din 14 martie 1986, l-a numit Arhiepiscop de Alba Iulia şi Făgăraş şi l-a confirmat ca Mitropolit al Bisericii Române Unite. A fost recunoscut prin Decret al Preşedintelui României, Ion Iliescu.  A fost instalat cu mare solemnitate la Blaj, printr-o Liturghie arhierească celebrată pe Câmpia Libertăţii, la 7 octombrie 1990 şi i s-a predat o parte din reşedinţa mitropolitană, dar nu şi catedrala înălţată de episcopul greco-catolic Inochentie Micu Klein, terminată şi împodobită de urmaşii săi în scaun. Activitatea fără răgaz în fruntea episcopatului român-unit, cu memorii, dialoguri purtate cu puterea politică, cu ierarhia Bisericii Ortodoxe Române, cuvântări ocazionate de diferite prilejuri, publicistică şi interviuri etc, sunt zbateri epuizante, o mare cruce pe care înaltul ierarh s-a angajat să o poarte continuu. A trecut la cele veșnice pe 22 mai 2002 și a fost înmormântat în Catedrala Sfânta Treime din Blaj.

Surse:

„Catolicism şi Ortodoxie Românească – scurt istoric al Bisericii Române Unite”, a Ierom. Silvestru Augustin Prunduş şi a Pr. Clemente Plăianu, apărută la Casa de Editură Viaţa Creştină, Cluj-Napoca, 1994.

Ioan M. Bota,Istoria Bisericii Universale și a Bisericii românești de la origini până în zilele noastre, Casa de Editură „Viața Creștină", Cluj-Napoca ,1994

https://www.descopera.ro/istorie/17632022-alexandru-todea-cardinalul-inchis-de-comunisti

http://www.bru.ro/blaj/lista-episcopilor/ips-alexandru-todea/

https://www.egco.ro/2017/11/15/cardinalul-alexandru-todea-in-dosarele-securitatii-note-informative/

https://www.vaticannews.va/ro/vatican/news/2018-06/cine-sunt-cardinalii-din- romania.html

$$$

 S-a întâmplat în 22 mai…

– „Ziua internaţională a biodiversităţii”; marcată iniţial la 29 decembrie (pe baza unei hotărâri a Adunării Generale a ONU din 1994), reprezenta ziua intrării în vigoare (29 decembrie 1993) a Convenţiei internaţionale a biodiversităţii, semnată la reuniunea la nivel înalt asupra mediului şi dezvoltării – Rio ’92; tot Adunarea Generală a ONU a decis, în decembrie 2000, ca ziua să fie marcată la data la care a fost adoptată Convenţia: 22 mai 1992. România a semnat Convenţia privind diversitatea biologică la 5 iunie 1992 şi a ratificat-o la 13 iulie 1994

– 337: A murit Constantin Cel Mare (Gaius Flavius Valerius Aurelius Constantinus), împărat roman (306-337); după victoria obţinută prin inspiraţia Divinităţii în bătălia de la Pons Milvius (28 octombrie 312) Constantin a devenit protectorul creştinilor, ducând o politică imperială de răspândire a religiei creştine: a dat în anul 313 Edictul de la Milano, care marchează intrarea în legalitate a religiei creştine pe întreg cuprinsul imperiului, pentru prima oară în istorie; a organizat Primului Sinod Ecumenic de la Niceea în anul 325; a construit o nouă capitală (inaugurată la 11 mai 330), transformând oraşul Bizantium în oraşul Constantinopol, care timp de o mie de ani a fost capitala creştină a Imperiului Roman; împăratul şi familia sa au construit numeroase lăcaşuri de cult (n. 272). Pentru contribuţia adusă la legalizarea, sprijinirea şi organizarea Bisericii creştine, Constantin cel Mare şi mama sa Elena sunt cinstiţi ca sfinţi „întocmai cu Apostolii” în Biserica Ortodoxă şi în Biserica Greco-Catolică, la data de 21 mai, precum şi în Bisericile vechi orientale (necalcedoniene)

- 1809: S-a născut Constantin A. Kretzulescu (Creţulescu), om politic liberal; participant la Revoluţia de la 1848 din Ţara Românească (membru al Guvernului provizoriu); preşedinte al Comitetului Central al Unirii (1857); prim-ministru al Ţării Româneşti (martie-septembrie 1859); ministru în mai multe rânduri; a sprijinit înfiinţarea Societăţii Academice Române, al cărei membru de onoare a fost (m. 1884)

– 1813: S-a născut Richard Wagner, compozitor, teoretician al artei, poet şi dramaturg german; unul din cei mai de seamă reprezentanţi ai romantismului muzical (m. 1883)

- 1841, 22.V / 3.VI: S-a născut Eduard Caudella, violonist, pedagog şi compozitor (m. 1924) 

– 1844: S-a născut Mary Stevenson Cassatt, pictoriţă americană; a locuit timp de 60 de ani în Franţa, sprijinind primul mare curent al artei moderne: impresionismul (m. 1926)

- 1856: A fost fondată, de renumitul colecţionar de artă rus Pavel Tretiakov (1832-1898), Galeria de artă din Moscova care-i poartă numele 

– 1859: S-a născut Sir Arthur Conan Doyle, scriitor britanic, „părintele” unui personaj celebru, detectivul Sherlock Holmes, primul care apare într-o serie de romane poliţiste (m. 1930)

- 1865: S-a născut Constantin Jiquidi, desenator şi caricaturist; tatăl graficianului Aurel Jiquidi.

– 1868: A murit Julius Plücker, matematician şi fizician german, cunoscut mai ales pentru contribuţiile sale în domeniul geometriei analitice; a fost unul din pionierii cercetării în domeniul radiaţiei catodice (care ulterior a condus la descoperirea electronului) (n. 1801)

-1879: Parlamentul maghiar a votat o lege şcolară (numită „Legea Trefort”, după numele iniţiatorului ei) care prevedea obligativitatea predării în limba maghiară în toate şcolile elementare din teritoriile anexate Ungariei, inclusiv în şcolile confesionale române

– 1885: A murit poetul, dramaturgul și romancierul francez Victor Hugo, unul dintre cei mai importanţi scriitori francezi romantici (n. 1802). Unele surse dau ca dată a morţii 23 mai 1885

- 1891: S-a născut Johannes Robert Becher, poet, prozator şi dramaturg german (m. 1958) 

– 1896: S-a născut medicul Emil Crăciun; între anii 1931 şi 1932 a pus, la Cluj, bazele primului Institut oncologic din România, al cărui director a fost; ca director al Institutului „Dr. V. Babeş” din Bucureşti, îl va organiza pe baze noi, ca un institut modern de patologie; membru corespondent al Academiei Române din 1963 (m. 1976)

– 1907: S-a născut Sir Laurence Olivier, actor englez de teatru şi film, regizor şi producător; reprezentant de seamă al şcolii britanice de teatru, în primul rând al celei shakespeariene (m. 1989)

– 1910: A murit Jules Renard, romancier şi dramaturg francez (n. 1864)

– 1913: S-a născut juristul Tudor R. Popescu; lucrări de drept civil, dreptul familiei şi drept internaţional privat; unul dintre cei mai cunoscuţi specialişti români în drept internaţional; membru de onoare al Academiei Române din 1993 (m. 2004)

– 1924: S-a născut părintele Nicolae Bordaşiu, paroh al Bisericii Sfântul Silvestru din Bucureşti între anii 2003 şi 2010; fost deţinut politic (1955-1964); în colaborare cu Comunitatea Ecumenică de la Taizé (localitate situată în sudul Franţei), a organizat, începând din 1990, participarea a sute de grupuri de tineri români la întâlnirile de la Taizé ale tinerilor creştini din întreaga lume

– 1924: S-a născut Charles Aznavour, cântăreţ, compozitor şi actor francez de origine armeană

– 1925: A murit Christian (Eduard Ludwig Wilhelm) Frőhner, arheolog şi numismat francez de origine germană; între 1871 şi 1875 a publicat cele cinci volume ale lucrării „Trajane, d’apres le surmoulage éxecuté à Rome en 1861-1862, reproduit en photographie par Gustave Arosa”, „o istorie plastică sugestivă a războaielor daco-romane, a naşterii poporului român”; membru de onoare străin al Societăţii Academice Române din 1871 (n. 1834)

– 1927: S-a născut Otto Tellman, jucător şi antrenor de handbal; a cucerit în 1961 primul titlu mondial din istoria naţionalei de handbal (m. 2013)

– 1927: S-a născut Peter Matthiessen, scriitor, naturalist şi activist ecologist american, recompensat de trei ori cu National Book Award, cel mai prestigios premiu literar american; a înfiinţat, în 1953, celebra revistă literară „The Paris Review”, în colaborare cu Harold Humes şi George Plimpton (m. 2014)

– 1927: S-a născut chimistul american de origine maghiară George Andrew Olah (numele la naștere György Oláh), laureat al Premiului Nobel pentru Chimie în anul 1994 (m. 2017)

-1932: În România a fost introdusă pentru prima dată ora de vară (între 22 mai – 2 octombrie). Din 1933 şi până în 1940, când s-a renunţat la acest obicei, ora de vară era introdusă în prima duminică din aprilie până în prima duminică a lunii octombrie. Între anii 1941 şi 1979 nu s-a mai folosit ora de vară. Reintroducerea ei s-a produs în 1979. Până în 1996 (cu mici excepţii) ora de vară se introducea la sfârşitul lui martie până la sfârşitul lui septembrie. Din 1997, se trece la ora de vară începând cu ultima duminică din luna martie până în ultima duminică din luna octombrie

- 1933: S-a născut economistul Emilian Dobrescu; lucrări consacrate problemelor dezvoltării economice: doctrine, metode de analiză şi predicţie; membru al Academiei Române

– 1933: S-a născut Octav Grigorescu, pictor, grafician, ilustrator de carte, profesor şi poet (m. 1987)

- 1934: S-a născut actorul Constantin Rauţchi (m. 1984)

- 1935: S-a născut (la Hotin, azi în Ucraina) Nicolae Corjos, regizor de film şi scenarist

– 1937: S-a născut cântăreţul argentinian de muzică folk Facundo Cabral (m. 2011)

- 1939: S-a născut Răzvan Theodorescu critic şi istoric de artă; membru corespondent al Academiei Române; preşedinte al Radioteleviziunii Române (februarie 1990 - iulie 1992); ministru al culturii şi cultelor în Cabinetul Năstase (2000-2004); senator social-democrat în mai multe legislature

– 1940: S-a născut actorul canadian de film Michael Sarrazin (Jacques Michel André Sarrazin) (m. 2011)

– 1946: S-a născut Andrei Marga, filosof, politolog, om politic, profesor; ministru al educaţiei (1997-2000), ministru de externe (mai-august 2012), fost rector al Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj (1993-2004; 2008-2012)

- 1956: A murit Ion Călugăru, prozator, dramaturg şi gazetar (n. 1902) 

– 1957: A murit poetul George Bacovia (pseudonimul lui Gheorghe Vasiliu); considerat cel mai important poet simbolist român şi unul dintre cei mai reprezentativi exponenţi ai poeziei române moderne; membru post-mortem al Academiei Române din 2015 (n. 1881)

– 1964: S-a născut Marius Oprea, istoric, poet și eseist

- 1965: A debutat, la Televiziunea Română, emisiunea „Teleenciclopedia”, una dintre cele mai longevive din programele posturilor de televiziune din România. Emisiunea este difuzată şi astăzi pe TVR1, sâmbăta după-amiază.Sunt prezentate documentare cu subiecte diverse despre natură, tehnologie, sănătate sau artă. Între comentatorii care au lucrat sau lucrează pentru TeleEnciclopedie se numără: Mariana Zaharescu, Adela Mărculescu, Silviu Stănculescu, Traian Stănescu, Ion Caramitru, Sanda Ţăranu, Florian Pittiş, Irina Petrescu, Lucia Mureşan, Petru Mărgineanu ş.a.

– 1970: S-a născut manechinul britanic (de origine jamaicană) Naomi Campbell, numită şi „Perla neagră” a podiumurilor de modă

- 1985: A murit Ion Lotreanu, poet, prozator şi eseist (n. 1940)

- 2002: A murit cardinalul greco-catolic Alexandru Todea; deţinut politic între anii 1951 şi 1964 (anul graţierii deţinuţilor politici din România); mitropolit al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice (1986-1992; ales clandestin, în martie 1986, de Conferinţa episcopilor, confirmat de Sfântul Scaun în martie 1990 şi recunoscut prin decret prezidenţial după căderea regimului comunist în România); membru de onoare al Academiei Române (1992) (n. 1912)

- 2007, 22/23: A murit ziaristul Ralu Filip, fost preşedinte al Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA), în perioada decembrie 2002 - mai 2007 (n. 1959)

- 2007: A murit (la Los Angeles/SUA, unde se stabilise din 1954) istoricul de origine română Eugen Weber; considerat unul dintre cei mai buni specialişti în istoria modernă franceză şi o autoritate în istoria europeană modernă (n. 1925) 

– 2008: A murit Gavril Matei (cunoscut sub pseudonimul de Gavril Matei Albastru), poet, prozator, traducător, editor, romancier şi jurist (n. 1943)

– 2013: A murit com pozitorul francez Henri Dutilleux (n. 1916)

$$$

 UN GLONȚ A UCIS UN INTREG UNIVERS...😢

⭐️⭐️⭐️⭐️⭐️IOAN PETRU CULIANU...

Era ziua Sfinţilor Imparati CONSTANTIN şi ELENA...

În toaleta bărbaţilor din clădirea DIVINITY SCHOOL a Universităţii din CHICAGO, în jurul orei 1.30, pe 21 mai 1991 s-a auzit un pocnet scurt.....

El i-a curmat viaţa celui care a fost IOAN PETRU CULIANU, celebrul istoric al religiilor, discipolul lui MIRCEA ELIADE..... CULIANU avea 41 de ani....

Împuşcat în cap cu o armă de calibru mic, un BERETTA 25, IOAN PETRU CULIANU nu a avut nicio şansă de supravieţuire.... -Traseul lui extraordinar a fost curmat simbolic într-o zi care, se pare, nu a fost aleasă întâmplător. Asasinul a tras din cabina de toaletă alăturată. Misterul nu a fost rezolvat niciodată, pentru că, se pare nici nu se doreşte acest lucru... şi, cu cât trec anii, cu atât se adânceşte mai tare. 

IOAN PETRU CULIANU era la acel moment, când avea 41 de ani, profesor de istoria religiilor la această prestigioasă universitate din CHICAGO, urmându-i lui MIRCEA ELIADE.... 

-Crima s-a petrecut într-un moment bine ales, după ce tocmai îşi încheiase o prelegere…Un singur glonţ a fost de ajuns.

„Este o execuţie tipică KGB-ului, o împuşcătură în ceafă”, comenta mai târziu ION PACEPA, fost oficial din fosta Securitate a ROMÂNIEI, ţara de origine a savantului ucis. ANTHONY YU, prieten al acestuia, profesor la aceeaşi universitate, îi spunea jurnalistului american TED ANTON care a investigat cazul mai mulţi ani:

„E semnificativ din punct de vedere ritual. Toaleta este un loc care implică umilire simbolică şi fizică, murdărire, impuritate. Este cel mai profan loc în care să-ţi sfârşeşti viaţa. De fapt, m-am întrebat adesea dacă nu a fost un omor religios.”

-Multe zile după ce IOAN PETRU CULIANU a fost omorât, studenţii au lăsat flori şi bilete în faţa biroului pe care profesorul lor îl avea în facultate.

Ipotezele despre moartea lui IOAN PETRU CULIANU 

Până acum, nimeni nu a fost acuzat de crimă, din lipsă de probe, căci pistele au fost abandonate una după alta, iar FBI-ul susţinea la un moment dat că instituţii precum SRI-ul au refuzat să colaboraze. Printre ipotezele despre moartea lui, cele mai interesante ar fi următoarele:

1.Crimă pasională, căci Securitatea se pare că i-a inventat o orientare homosexuală.

2.Dorinţa lui HILLARY WIESNER, logodnica lui ION PETRU CULIANU, de a încasa o poliţă de asigurare de $ 150, 000.

3.Asasinat ordonat şi comis de o mişcare neolegionară sau de serviciile secrete din ROMÂNIA sau de o combinaţie între cele două, ipoteză susţinută convingător în cartea profesorului american TED ANTON, „EROS, MAGIE ŞI ASASINAREA PROFESORULUI CULIANU ”.

-Dacă vreuna dintre ele este sau nu adevărată nu s-a descoperit deocamdată, iar moartea lui rămâne în continuare învăluită într-o aură aproape ocultă, întărită, desigur, şi de cercetările lui însuşi în domeniul magiei. Pentru că, întâmplător sau nu, CULIANU se bucura de statutul paradoxal de savant clarvăzător, cunoscător al mai multor tehnici de divinaţie, care încerca să-i convingă pe studenţi că „totul e în minte”.

-În ROMÂNIA, opera savantului care părăsise ţara la începutul anilor ’70 a fost descoperită de-abia după Revoluţie, când era deja consacrată în mediul academic şi universitar occidental... Motivele? Sunt evidente. Nici persoana, nici cercetările lui nu cadrau deloc cu învăţăturile propagate de regimul comunist de care CULIANU încercase aproape cu disperare să fugă şi să se salveze.

În ultima perioadă primea tot mai multe ameninţări...

-În ultimele sale zile de viaţă, profesorul de la CHICAGO corecta spalturile ultimului său studiu, „Arborele gnozei: mitologia gnostică de la creştinismul timpuriu la nihilismul modern”. De curând renunţase la rubrica „SCOPTOPHILIA ” din revista „Lumea liberă românească” de la NEW YORK, în care criticase noul regim de la BUCUREŞTI şi exprimase sentimente antiromâneşti. Motiv pentru care primea din ce în ce mai multe bilete şi telefoane de ameninţare şi era urmărit în CHICAGO, după cum le-a mărturisit mai multor prieteni.

Surorii sale îi spusese la telefon că îl ameninţase „VACA ROMÂNEASCĂ ”, adică „VATRA ROMÂNEASCĂ ”, revista noii extreme drepte, şi gruparea „FIII LUI AVRAM IANCU ”. Urmaşii GĂRZII de FIER – „de LEMN ”, aşa cum o numea el ironic – se temeau de el, pentru că era executorul testamentar al lucrărilor nepublicate ale lui MIRCEA ELIADE şi ar fi putut dispune de textele de angajament ideologic din tinereţea acestuia.

-Avea planuri de viitor măreţe: să scrie o ENCICLOPEDIE a MAGIEI, în trei volume, pentru OXFORD UNIVERSITY PRESS, o parte a ultimului volum din „ISTORIA IDEILOR RELIGIOASE ”, studiul lui MIRCEA ELIADE, un studiu despre arta memoriei, conectată la inteligenţa artificială,  precum şi o carte despre utilizarea eronată a simbolurilor mistice în politică, ce l-ar fi avut pe VLADIMIR TISMĂNEANU co-autor. N-a mai apucat....Totul s-a oprit în ace zi de 21 mai 1991, într-o toaletă din CHICAGO...

-Cei care l-au cunoscut spun că IOAN PETRU CULIANU era întotdeauna presat de timp şi se temea că-l iroseşte. Ba mai mult, le spunea adesea că va muri tânăr... Dacă doar a presimţit ceva sau chiar şi-a „citit” viitorul – căci se pare că pe lângă divinaţie, obişnuia să-şi ghicească viitorul în cărţile de tarot – nu vom şti niciodată.

CULIANU a prezis Revoluţia din decembrie 1989

În ce priveşte extraordinara lui operă, niciun specialist n-a contestat contribuţia savantului din ROMÂNIA, la dezvoltarea gândirii hermetice, la deschiderea porţilor spre experienţe din alte lumi, de dincolo de moarte sau din a patra dimensiune. Iar titlurile celor mai importante opere ale sale sunt suficiente pentru a arunca o privire asupra preocupărilor lui esenţiale: „EROS ȘI MAGIE ÎN RENAŞTERE ”, „RELIGIE ŞI PUTERE ”, „CĂLĂTORII ÎN LUMEA DE DINCOLO ” etc.

-I-a fost discipol lui MIRCEA ELIADE. Aş spune discipolul cel mai iubit..., însă n-ar fi corect fără a preciza că relaţia dintre cei doi n-a fost tocmai lipsită de tensiuni, în ciuda admiraţiei şi a preţuirii reciproce.  Cât despre textele de ficţiune, pe care începe să le scrie din 1983, ele respiră aerul borgesiano-eliadesc al labirinturilor şi al lumilor paralele. Ca şi omul de ştiinţă, scriitorul nu rezistă ispitei de a citi viitorul. -Iar viitorul ROMÂNIEI, ţara pe care o părăsise în secret, fără măcar a-şi anunţa familia de la IAŞI, în 1971, îl prezisese în 1986, într-o povestire SF pe care puţini au luat-o în seamă: „Intervenţia zorabilor în Jormania”, o farsă ce anticipează nu doar evenimentele din decembrie, ci şi desfăşurarea şi efectele lor.

-Până să devină un nume incontestabil în lumea academică, să publice în toate limbile de circulaţie internaţionala şi să conferenţieze în cele mai prestigioase laboratoare de idei,  studentul CULIANU, provenit dintr-o cunoscută familie de intelectuali ieşeni, a avut o biografie tumultuoasă, neocolită de frustrări şi interdicţii ideologice: deşi şef de promoţie, Ioan Petru a fost repartizat ca profesor într-o şcoală generală dintr-un sat îndepărtat în timp şi spaţiu, iar în 1971, când obţinuse o bursă de studiu la Sienna, din partea Ministerului de Externe, i s-a refuzat viza şi nu a putut pleca. În timpul studenţiei, a fost urmărit de securistul Ureche (!), a cărui ofertă de colaborare a refuzat-o.

-A scăpat cu ajutorul profesorului CICERONE POGHIRC, director general în Ministerul Educaţiei , care îl admira. După 1972, când a reuşit să plece cu o bursă la PERUGIA, a descoperit OCCIDENTUL, altfel decât cum îl aflase în cărţi. Pe acest drum, pe care şi l-a dorit mai mult ca orice, au existat dorinţa de a se călugări într-o mănăstire din APPIA, lunile petrecute în lagărul de refugiaţi din LA LATINA, după ce i se terminase bursa, o încercare de sinucidere şi, dintr-odată succesul în concursul dat de acest străin necunoscut şi neexperimentat pentru postul de asistent al marelui UGO BIANCHI, profesorul de istoria religiilor de la „SACRO CUORE ” din MILANO.

-A fost începutul unui drum strălucitor prin labirint, curmat într-o zi simbolică, în mod simbolic, într-o toaletă din CHICAGO, la doar 41 de ani.... UN GLONŢ A UCIS UN ÎNTREG UNIVERS..... Cine şi de ce l-a ucis pe IOAN PETRU CULIANU?...

Rămâne un mister.......

 ___________

Sursa: adevarul.ro

$$$

 Anul acesta se împlinesc 122 de ani de la nașterea unuia dintre cei mai mari actori de film francez din toate timpurile JEAN GABIN. Pe numele lui real JEAN-ALEXIS MONCORGÉ el s-a născut pe 17 MAI 1904 la Paris, Franța. A fost cântăret, scenarist și actor. Dintre filmele în care a jucat se numără : "Clanul Sicilienilor", "Mizerabilii", "Străbătând Parisul", "Suflete în ceață", "Bestia umană", "Noaptea amintirilor", "Marile familii", "Vremea asasinilor", "Suflete zbuciumate", ", seria de filme "Comisaul Maigret"ș.a. A jucat alături de mari actori precum Alain Delon, Fernadel, Louis de Funes, Jean-Paul Belmondo, Brigitte Bardot si alții.

A fost căsătorit de 3 ori. Prima soție a fost actrița și cântăreața franceză Gaby Basset, de care a   divorțat după cinci ani, cea de-a doua soție a fost Jeanne Mauchart, divorțat și de aceasta, iar ultima, cea care i-a stat alături până la sfârșitul vieții si cu care a avut trei copii, Florence. Valerie și Mathias, a fost Dominique Fournier, un fost manechin. Între a doua si a treia soție, Jean Gabin a trăit o poveste de dragoste răvășitoare cu marea actriță , nemțoaica devenită americancă prin adopție MARLENE DIETRICH. Cei doi s-au întâlnit la Hollywood în 1940, și au trăit o poveste de dragoste fascinantă. Relația lor s-a întrerupt brusc în 1943, când Jean Gabin s-a înrolat voluntar în forțele Franței Libere, conduse de Charles de Gaulle. La rândul ei Marlene s-a înrolat voluntar pentru americani, a făcut turnee în taberele militare de pe front, a dat spectacole.  pentru a ridica moralul soldaților. Cei doi aveau să se reîntâlnească la Paris în 1944, dragostea lor urmându-și cursul. Și dintr-odată, fără nici o explicatie, Jean Gabin o părăsește pe aceasta. El respinge orice apropiere între ei și se căsătorește cu cea de-a treia soție, Dominique Fournier. Marlene Dietrich va suferi enorm, se va retrage și va trăi singură, retrasă dr lume, la Paris. A auzit de moartea lui Gabin la radio și a suferit mult. JEAN GABIN s-a stins din viață l Paris pe 15 Noiembrie 1976, după o suferință provocată de leucemie. Conform dorinței sale , trupul său a fost incinerat în cadrul unei ceremonii care a avut loc pe 17 Mai la crematoriul cimitirului Père-Lachaise. Pe 19 Mai, în prezența soției sale a copiilor si a unora dintre cei mai buni prieteni, printre care si Alain Delon, o ceremonie solemnă, cu onoruri militare, la bordul navei militare "Détroyat", cu autorizarea personală a președintelui Franței, Valéry Giscard d'Estaing, cenușa marelui actor a fost aruncată în mare, conform dorinței sale .