$$$

 Primul traseist din politica românescă

  

Titu Maiorescu i-a zis “multicolor”. Pentru că talentatul ziarist, avocat, critic literar și politician Gheorghe Panu(1848-1910) a navigat în România pe la toate partidele și curentele.

Studiind la Universitatea din Iași, e atras de ideile lui Simion Bărnuțiu și ale fracționistilor ieșeni, în rândurile cărora îl găsim între 1867 și 1870. De la început se arată agresiv în scris si în oratorie. Firește, e antijunimist. Dar în 1872 părăsește fractionistii, intră în rândurile junimiștilor și e adversar al lui V.A. Urechia și B.P. Hașdeu. Simțindu-i valoarea intelectuală, Titu Maiorescu determină Junimea să-i acorde o bursă la Ecole des Hautes Etudes din Paris. La întoarcerea în țara, în 1879, după doi ani de cochetari, intră în Partidul Național Liberal, pe care până atunci îl combătuse. Survenind despărțirea dintre I.C. Brătianu și C.A. Rosetti, e de partea celui din urmă. “N-ai fost, nu ești și nici ai să fii satisfăcut vreodată”, i-o spune I.C. Brătianu în 1883. Și avea dreptate.

După 1884, editează “Lupta” și duce cea mai violentă campanie contra liberalilor. Contra lor, dar și contra suveranului, acuzat de a fi “cătană nemțească”, “ulan prusian”, “izvorul tuturor relelor”, “samsarul tuturor trădărilor”, “suflet blestemat”, “omul periculos”… Cochetează cu social-democrații și învață de la ei ce înseamnă amăgirea socială ispititoare. În 1888 creează propriul său partid, Partidul Democrat Radical, al cărui program e negarea tuturor și a cărui principală armă este atacul fără cruțare al adversarului. Colaboratorii săi sunt oameni tineri și, cum se întâmplă adesea la aceste vârste, și oameni de stânga: Mircea Rosetti, Vasile Conta, C.D. Anghel, A. Bacalbașa, Al. Ionescu, I. Teodorescu… Visând să fie ministru, Gh. Panu se apropie din nou de junimiști, dar aceștia nu-i mai acceptă colaborarea. P.P. Carp n-are nici o încredere în statornicia politică a lui Panu și nici în ideile sale radicale. Pentru el, Panu e un “băiet din popor” care, văzând că alții au ajuns mari cu”steagul roș în mână și cu opincă în gură”, s-a apucat și el să facă același lucru. În general oamenii de stânga nu-i plăceau lui Carp și pentru că îi caracteriza demagogia, iar dacă ideile lor politice se întâmplă să izbândească, escamotau izbândă “în favoarea situațiunii lor politice, fără să aplice ceea ce ziceau că vor aplica în favoarea claselor de jos”.

 

Nici T. Maiorescu n-are încredere în radicalismul democratic, care “trebuiește combătut ca ceva periculos și în orice caz prematur și nici nu este mai mare greșeală în politică practică decât ignorarea fazelor treptate, prin care trebuie să treacă evolutiunea unui popor”. Panu nu găsește mai multă înțelegere nici în rândurile liberalilor disidenți, cu care aparent se înțelegea (D. Brătianu participă la banchetul prilejuit de crearea Partidului Democrat Radical, la Iași, în ianuarie 1889, un banchet cu sortimente hazlii: mezeluri “în colectivitate”, cotlete de “căprioare conservatoare cu sos junimist”, iepuri “laterali cu salată radicală”, vinuri “disidente”…).

 

Susținând darea în judecată a guvernului I.C. Brătianu, Panu își pierde orice simpatie liberală și ajunge un izolat pe scenă politică (soarta tuturor peregrinilor politici). Ceea ce nu-l împiedică să atace la dreapta și la stânga, mai ales la stânga în acești ani, împotrivă liberalismului. G.D. Pallade: “Și când te gândești că acest om crede că anunțând pierzania tuturor, în potopul corupției va găsi naivi care să-l ia pe el și pe Bacalbasii săi drept salvatori, milă te cuprinde și trebuie să plângi”. Panu a fost de două ori deputat (1881, 1888) și o dată senator (1892). Dar ar fi vrut să fie ministru. Și incontestabil valoarea să îl recomanda. De aceea trece cu partidul sau la… conservatori în 1897. Trece exact în partea cealaltă. Și tot nu ajunge în guvern. Politica presupune flexibilitate, acomodare continuă, capacitate de receptare a schimbărilor, dar și caracter.

sursa

Ion Bulei, În Vechiul Regat, editura Tritonic, B ucurești, 2013

$$$

 Semnificația și originea furatului miresei. Obiceiuri de cununie de acum 100 de ani

 

După cununia religioasă, mirii se întorceau la casa socrilor mari, iar mama tânărului îi cuprindea pe amândoi cu o cingătoare şi îi trăgea în casă în acelaşi timp, pentru ca să îi împreuneze pentru toată viaţa. Când ajungeau la poarta mirelui, el avea grijă să păşească primul este prag, pentru a conduce în casă. În Arad, tinerii încercau să se calce pe picior, iar cel care reuşea să îşi pună piciorul peste celălalt avea să conducă în familie.

 

Ajunşi la casa băiatului, soacra mare lua mireasa de mână, o pupa, iar aceasta îi pupa mâna ca să nu se certe. Mireasa era servită apoi de soacra mare cu dulceaţă, miere de albine sau bomboane, ca să fie bună şi dulce.În Bihor, la poarta mirelui, soacra arunca cu grâu pe miri şi le dădea să mănânce pâine sărată ca să ştie să trăiască şi doar cu pâine şi sare. Masa se făcea de obicei la casa mirelui: numai când el se stabilea la casa miresei se desfăşura nunta la socrii mici (se spunea atunci că mirele „s-a ginerit”). Mirii mâncau amândoi din aceeaşi strachină, cu o singură lingură şi beau din acelaşi pahar, ca să împartă totul în viaţă, să nu se despartă, să se înţeleagă bine şi să nu fie făloşi unul faţă de altul. De multe ori ei mâncau împreună un ou şi lapte, ca să le fie viaţa dulce. În Oltenia, mâncau un peşte cu usturoi şi trebuiau să întingă într-un vas cu apă cu zahăr (peşte ca să aibă noroc, apă cu zahăr ca să li se îndulcească viaţa). În unele zone, mirii nu mâncau carne ca să aibă noroc la vite. Pe la sfârşitul mesei, naşului îi era adusă o găină friptă, împodobită cu flori. El o rupea, o parte o dădea mirilor, iar restul celorlalţi nuntaşi. În Starchiojd, Prahova, în timpul mesei, venea un vânător cu o găină. El era îmbrăcat în piei, avea un câine şi purta un brâu roşu. Se ducea la naş şi îi dădea găina gătită, ce avea cetină de brad pe cap, ou la spate şi ţepuşe înfipte în ea. Obiceiul oferirii găinii naşului are conotaţii sacrificiale: orice creaţie umană, pentru a dura în timp, trebuie să fie întemeiată pe un sacrificiu.

În timpul nunţii se juca mireasa pe bani: cine voia să danseze cu ea trebuia să plătească. În mijlocul horei se aşeza un scaun, iar pe el se punea un castron de pământ în care cei care jucau mireasa lăsau bani. Binecunoscuta practică a furatului miresei face parte din ritualurile al căror scop este de a marca oscilaţia între ce a fost şi ce va veni. Obiceiul este originar de la popoarele migratoare, când un clan rival, auzind de cununie, venea și îi făcea rău mirelui, furându-i cel mai mare bun al său. Pentru răscumpărare astfel încât soția să nu fie necinstită, soțul plătea sume importante. Ca să se protejeze de o asemena pagubă, mirele își numea cei mai apropiați oameni drept paznici ai miresei, de unde derivă și ”cavalerul de onoare”, cel care apără onoarea miresei.

 

În unele sate românești se fura şi mirele, iar în altele numai pantofii miresei. Era o modalitate de a dramatiza trecerea, nu e o chestiune simplă, e o mare trecere. Şi orice mare trecere trebuia dramatizată.În Harghita, domnişoarele de onoare aveau grijă să nu fie furaţi mirele şi mireasa pentru că plăteau cu rachiu.În Lăţunaş, Timiş, oamenii îi legau pe mire şi pe mireasă cu brâuri şi apoi îi băteau, spunându-le că „asta să le fie bătaia”. În Ludoş, Sibiu, fetele şi femeile voiau să dea cu pumnii în spatele miresei, ca să trăiască mireasa, să nu moară. Acestea erau acte magice, profilactice, de preîntâmpinare a răului: oamenii îi loveau pentru ca mai apoi să nu îi lovească răul. În unele sate din Covasna şi Braşov, feciorii simulau că vor să arunce mirele în fântână şi să îl înece. Naşa şi mireasa se duceau după ei şi îl răscumpărau cu bani şi băutură de l a flăcăi.

&&&

 💃🏼👗 5 mai 1965: S-a născut creatoarea de modă Irina Schrotter.

Irina Schrotter (5 mai 1965, Iași) este una dintre cele mai cunoscute creatoare de modă din România. În 2008 s-a decis să intre în politică și să candideze ca independent la Primăria Municipiului Iași, însă nu și-a continuat cariera politică. A rămas, în schimb, una dintre cele mai cunoscute femei de afaceri din România. În 2019, a lansat magazinul online https://irinaschrotter.com/.

EDUCAȚIE

Irina Schrotter s-a născut la Iași la data de 5 mai 1965. Numele la naștere era Dobrea.

Clasele I-IV le-a absolvit la Școala Generală nr. 1 “Gh. Asachi” din Iași, în perioada 1971-1975. Între 1975 și 1983 studiază la Liceul “C. Negruzzi” din Iași, profilul matematică-fizică. Urmează apoi, între anii 1983-1989, Universitatea de Medicină și Farmacie Grigore T. Popa din Iași, secția de Medicină Generală, pe care o absolvă cu media 9,70.

În timpul facultății, este membră a brigăzii “Seringa”, faimoasă înainte de 1989 pentru textele umoristice care persiflau regimul Ceaușescu. Refuză să intre în Asociația Studenților Comuniști și în Partidul Comunist Român.[necesită citare] Tot din timpul facultății începe să se preocupe de creația vestimentară, pasiune pe care o moștenește de la mama sa. Înainte de 1989, lucrează la primele colecții pentru fabrici din Iași precum “Tomiris” și Cooperativa “Sporul”, care se bucură de o bună primire.

Irina Schrotter vorbește trei limbi străine: engleză, franceză și italiană.

ACTIVITATEA PROFESIONALĂ

În 1990, Irina Schrotter activează pentru un an ca medic stagiar la Spitalul de Urgențe “Sf. Ioan” Iași, secția de Chirurgie Plastică și Reparatorie. După adoptarea Legii privatizării nr. 54/1990, se decide să meargă pe calea afacerilor și a designului vestimentar.

În perioada 1990-2008, devine asociată în mai multe firme: S.C. Exclusiv Comp SRL, S.C. Confecții Integrate Moldova Srl., S.C. Imobiliare Moldova SRL, S.C. IS Company SRL, S.C. Mark Limited Srl., S.C. Adriana 2006 SRL, ajungând să aibă peste 900 de colaboratori.

În 1990, deschide primul magazin, dedicat confecțiilor și primul salon de înfrumusețare din Iași. În 1991, are prima prezentare de modă la Teatrul Național din Iași. În același an, deschide centrul de înfrumusețare, care este declarat ulterior etalon în România.

În 1995, are prima prezentare de modă la București, iar din 1996 își începe prezentările bisezoniere în acest oraș, unde își deschide și primul magazin propriu pe Calea Victoriei.

Irina Schrotter organizează în 1999 Festivalul Internațional de Modă din Iași, unde aduce nume mari[judecată de valoare] din moda românească, dar și colecții ale designerilor internaționali. În perioada 1999-2007, Festivalul devine cel mai important eveniment din moda românească[judecată de valoare] și se transformă în Săptămâna Modei Românești - Iași, marcă înregistrată.

În 2003, Irina Schrotter devine primul designer român acceptat cu o colecție la salonul „Prêt-à-Porter” din Paris, la care participă de atunci în fiecare an. Ulterior, este acceptată la alte târguri internaționale prestigioase precum The Train - New York, Magic Show – Las Vegas, Milano Vende Moda Arhivat în 17 februarie 2008, la Wayback Machine. sau Nec Moda – Birmingham.

Brandul “Irina Schrotter” este vândut astăzi pe toate cele 4 continente, clienții principali fiind în Anglia, Elveția, Italia, Japonia, Brazilia, Liban, Arabia Saudită, Kuweit. În România deține cinci magazine și o rețea de clienți în toată țara.

În 2006, Irina Schrotter înființează la Iași Asociația FIT “Future in Textile”, al cărei președinte este. Asociația este înființată cu scopul de a susține și promova industria textilă românească prin organizarea de târguri, spectacole, evenimente și expoziții interne și internaționale, precum și de a reprezenta interesele producătorilor și designerilor din industria textilă românească la nivelul Ministerului Economiei și Comerțului Arhivat în 8 iunie 2007, la Wayback Machine..

PREMII:

1999 - Premiu pentru “Cel mai bun creator al PAP” în cadrul Galei de Modă, organizate de revista VIP Arhivat în 7 februarie 2008, la Wayback Machine.

2000 - Premiu “Personalitatea lunii” la Gala Personalităților organizată de revista VIP

2000 - Premiu de excelență pentru “Cel mai bun eveniment de Modă” acordat de Pro TV

2001 - Diploma de excelență și medalia orașului Iași pentru promovarea imaginii orașului

2002 - Premiul “Femeia anului 2001” - Secțiunea “Știință, Artă, Cultură”, în cadrul Galei Londa

2004 - Premiul “Femeia de succes a anului 2004” acordat de revista VIP

2004 - Diploma de excelență și medalia orașului Iași pentru promovarea imaginii orașului

2005 - Premiul de “Excelență în modă” în cadrul evenimentului “Pantene Beauty Awards”[nefuncțională]

2006 - Oscar pentru “Cea mai bună evoluție în cariera de modă” acordat de revista Capital

2006 - Premiul “Femeia anului” la secțiunea “Știință, Artă, Cultură”

ALTE PROIECTE

În 2003, Irina Schrotter își începe cariera și în televiziune. Este producător și moderator al emisiunii “Cu Irina la cafea”, la Prima TV, proiect care continuă cu succes în 2005-2006, în colaborare cu televiziunea națională românească.

Irina Schrotter a realizat costume pentru filmul francez “L’homme pressé” (2005), pentru opera “Olandezul zburător”, regizată de Beatrice Bleonț la Opera Națională București, și pentru piesele de teatru "A douăsprezecea noapte", regizată de Beatrice Rancea la Teatrul Național din Iași, și “Străini în noapte”, regizată de Radu Beligan și itinerată în toată țara.

S-a implicat în acțiuni umanitare, sprijinind centre de plasament, centre de zi, grădinițe de copii provenind din familii cu probleme materiale, centre medico-sociale de bătrâni, centre de copii supradotați provenind din centre de plasament sau din familii nevoiașe. Din 2007, este colaboratoare la “Programul de integrare socială a copiilor infestați cu virusul HIV SIDA, în sp italele din România în perioada 1988-1989”.

RitaChiriac

$$$

 LUCIAN BLAGA 

-Viața și durerile lui-

„Peste un ceas mor"

În noaptea de 5 spre 6 mai 1961, alături de el se afla doar soția sa, Cornelia. La ora 3:30, poetul s-a trezit din somn, respirând greu, și i-a șoptit: „Peste un ceas mor!" La ora 4:30, Lucian Blaga a trecut la cele veșnice.   Oficial, cauza decesului a fost „neoplasm al coloanei vertebrale".  

A fost înmormântat trei zile mai târziu, chiar în ziua în care ar fi împlinit 66 de ani, în cimitirul din Lancrăm, satul natal.   Comuniștii se încurcaseră în propriul calendar: 8 mai coincidea cu aniversarea a 40 de ani de la înființarea Partidului Comunist, 10 mai era ziua regelui — așa că s-au „resemnat" cu 9 mai.   Nici măcar moartea lui Blaga nu putea fi lăsată în pace.

Prima durere: tăcerea

.Împlinise patru ani și nu pronunțase nici măcar „Mamă" sau „Tată". Cuvintele îi erau știute toate, dar în mijlocul lor era încercat de sfieli, ca și cum s-ar fi împotrivit să ia în primire chiar păcatul originar al neamului omenesc.   Cel mai mare poet al secolului XX a început viața mut. A compensat apoi o viață întreagă.

A doua durere: 

.Moartea tatălui și războiul

În 1908 moare tatăl poetului.  Rămas orfan de tânăr, s-a înscris la Facultatea de Teologie pentru a scăpa de înrolarea în armata austriacă.  Nu credința l-a dus acolo, ci supraviețuirea. Credința a venit mai târziu, prin poezie.

A treia durere: Comunismul îl zdrobește

.Aceasta a fost rana cea mai adâncă. În 1948, Blaga refuză propunerea de a conduce un partid satelit al Partidului Comunist. Ca urmare, este îndepărtat de la catedră, exclus din Academia Română, supravegheat și urmărit de Securitate o lungă perioadă.  

Securitatea a încercat să-l compromită inclusiv indirect: un student al lui Blaga a mărturisit că în 1959 a fost bătut în Jilava până aproape de moarte, pentru a recunoaște că ar fi avut relații cu fiica poetului. „Blaga era uriaș, trebuia lovit indirect."  

A continuat să scrie în tăcere. Poeziile sale nepublicate în timpul vieții au văzut lumina tiparului abia în 1962.  

Sfârșitul

 Cu luciditate

.La sfârșitul lunii aprilie 1961, un prieten venit să-l vadă la spital l-a găsit „o masă de var, numai ochii rămăseseră vii în el". Filosoful a rostit cu voce stinsă: „Mai sunt oameni care mă iubesc."  

Omul care spusese că veșnicia s-a născut la sat a murit în spital, în Cluj, departe de Lancrăm — dar a știut exact când vine ceasul. Și l-a anunțat.

Cele mai importante opere ale lui Lucian Blaga:

Poemele luminii

Pașii profetului

În marea trecere

Lauda somnului

La cumpăna apelor

La curțile dorului

Nebănuitele trepte

Meșterul Manole

Zamolxe

Trilogia cunoașterii

Trilogia culturii

Trilogia valorilor

Hronicul și cântecul vârstelo r

Respect!

CULTURA CURIOZITATI GANDURI

$$$

 Tatăl său l-a abandonat. Soția sa a murit de cancer la 43 de ani. Fiica sa a murit de același cancer la 41 de ani. A devenit James Bond și unul dintre cei mai buni oameni din Hollywood.

Tatăl lui Pierce Brosnan a murit când Pierce era încă un bebeluș, lăsându-și mama, May, să-l crească singură în Irlanda anilor 1950, fără bani sau sprijin.

May a trebuit să plece la Londra pentru a-și găsi de lucru ca asistentă medicală, deoarece a rămâne în Irlanda însemna să-și vadă fiul murind de foame. L-a lăsat pe Pierce cu bunicii săi în Navan, un oraș mic unde toată lumea se cunoștea pe toată lumea și toată lumea știa că băiatul Brosnan fusese abandonat.

Când bunicii săi au murit, Pierce a fost transmis de la o rudă la alta ca o mobilă nedorită. O mătușă aici, o pensiune acolo. La un moment dat, a locuit cu o femeie pe nume Eileen, care conducea o pensiune și l-a primit mai mult din obligație decât din afecțiune.

Era singur.

Fizic, nu erau întotdeauna oameni în jur. Dar emoțional, spiritual, era un copil singuratic într-o lume care nu avea loc pentru el.

Își petrecea zilele rătăcind pe străzile din Navan, găsind refugiu în cinematograful local. În întunericul cinematografului, urmărind eroi măreți pe ecran, Pierce putea uita că era un băiat mic, nedorit, fără tată și cu o mamă care exista doar în scrisorile din Londra.

Mai târziu, a spus: „Am fost un copil singuratic. A trebuit să-mi inventez propriul divertisment.”

Dar nu era divertisment. Era supraviețuire.

La unsprezece ani, May a trimis în sfârșit după el. Pierce s-a mutat la Londra pentru a locui cu mama sa și noul ei soț, un om bun, dar nu un tată. Pierce era acum un băiat irlandez cu un accent puternic, într-un sistem școlar londonez care trata străinii ca pe o pradă.

Îl numeau „irlandez”. Nu Pierce. Doar „irlandez”.

Era hărțuit neobosit. Așa că a învățat să se adapteze. A început să imite accentele, să-și schimbe vocea, devenind orice avea nevoie pentru a supraviețui zilei. Era un mecanism de apărare.

A fost, de asemenea, începutul carierei sale de actor.

La șaisprezece ani, Pierce a părăsit școala doar cu un portofoliu de desene și visul de a deveni artist comercial. A lucrat într-un studio mic, dar salariul era groaznic, iar viitorul părea sumbru.

Așa că a acceptat orice slujbă a putut găsi. Muncă manuală. Chelner.

Și, pentru o scurtă perioadă, suprarealistă, a lucrat ca mâncător de foc într-un circ.

Învățase tehnica într-un atelier: cum să țină o torță aprinsă, să-și încline capul pe spate și să înghită foc fără să-și ardă gâtul. Era periculos, dureros și plătit aproape nimic. Dar era muncă.

Ani mai târziu, oamenii aveau să vadă ironia: omul care avea să devină cel mai elegant spion din lume își câștiga odată existența mâncând foc, la propriu, doar pentru a supraviețui.

Într-un atelier de teatru din Londra, ceva a făcut clic. Pierce și-a dat seama că putea folosi toată acea durere, acea singurătate, acei ani de prefăcătorie și le putea transforma în spectacol. Actoria nu era doar o carieră. Era o modalitate de a înțelege cine era cu adevărat.

A studiat la Centrul Dramatic din Londra, a lucrat în teatru și a avut roluri mici la televizor. A fost o ascensiune lentă și istovitoare. Niciun succes peste noapte. Nicio șansă norocoasă. Doar ani de prezență, audiții, respingeri și noi încercări.

În 1980, Pierce a întâlnit-o pe Cassandra Harris, o actriță australiană. Era frumoasă, talentată și avea doi copii dintr-o căsătorie anterioară, Charlotte și Christopher, iar mai târziu a avut un fiu, Sean, cu Pierce.

Pierce s-a îndrăgostit nebunește. Nu doar de Cassandra, ci și de copiii ei. I-a adoptat pe Charlotte și Christopher și i-a crescut ca pe ai săi.

Pentru prima dată în viața sa, Pierce Brosnan a avut o familie.

Apoi, în 1987, Cassandra a fost diagnosticată cu cancer ovarian.

A luptat timp de patru ani. Pierce a rămas alături de ea, având grijă de ea, crescând copiii, încercând să mențină familia unită în timp ce femeia pe care o iubea murea încet.

Cassandra Harris a murit în 1991, la vârsta de 43 de ani.

Pierce a fost devastat. Dar avea trei copii care aveau nevoie de el: Charlotte, Christopher și Sean. Așa că s-a pus la dispoziție. A continuat să muncească. A continuat să le fie tatăl.

În 1995, la patru ani după moartea Cassandrei, Pierce Brosnan a fost distribuit în rolul lui James Bond în GoldenEye.

Era rolul pe care îl urmărea de ani de zile, rolul care avea să-l transforme într-o icoană globală. Și a ajuns acolo ca văduv și tată singur, aducând cu el o durere pe care majoritatea oamenilor nu și-o puteau imagina.

L-a interpretat pe Bond cu farmec, eleganță și o notă de melancolie pe care Bond-urile anterioare nu o posedaseră. Criticii și publicul l-au adorat. A devenit unul dintre cei mai de succes actori din lume.

Dar în fiecare seară se întorcea acasă la copiii săi. S-a recăsătorit în 2001, cu jurnalista Keely Shaye Smith, și au avut doi copii. Pierce își reconstruise viața. Își găsise din nou dragostea. Copiii lui o duceau bine.

Și apoi, în 2013, fiica sa, Charlotte a murit de cancer ovarian.

Aceeași boală care i-a ucis mama. La aceeași vârstă, 41 de ani.

Pierce a trebuit să-și îngroape soția și fiica din cauza aceluiași cancer, la o diferență de douăzeci și doi de ani.

Majoritatea oamenilor ar fi fost distruși. Ar fi devenit amari, furioși, retrași.

Pierce Brosnan a apărut pe covoarele roșii, a zâmbit camerelor de filmat, a vorbit cu grație în interviuri și a onorat memoria Charlottei și a Cassandrei trăind viața la maximum.

A vorbit deschis despre durerea sa, nu pentru a căuta compasiune, ci pentru a-i ajuta pe alții care suferă. A susținut cercetarea cancerului. A vorbit despre importanța tratamentului și despre a te baza pe oamenii pe care îi iubești.

Și a rămas, după toate relatările, unul dintre cei mai buni și mai generoși oameni de la Hollywood. Membrii echipei de filmare spun că își amintește numele tuturor. Colegii actori vorbesc despre generozitatea și căldura sa. Fanii care îl întâlnesc spun cât de sincer este de bun, cum își ia timpul necesar, cum îi face pe oameni să se simtă văzuți.

Acesta este un bărbat care a fost abandonat în copilărie, care a mâncat foc într-un circ pentru a supraviețui, care și-a pierdut soția și fiica din cauza aceleiași boli brutale.

Și a ales oricum bunătatea.

În ultimii ani, Pierce a devenit o favorită pe rețelele de socializare - nu din cauza scandalului sau a controverselor, ci datorită modului în care își iubește soția, Keely. Fotografiile cu ei împreună, privind-o cu adorație pură, au devenit virale. Oamenii îl numesc „modelul” modului în care bărbații ar trebui să-și trateze partenerele.

Astăzi are 71 de ani. Încă lucrează, încă joacă, încă este disponibil. A vorbit despre cum l-a format copilăria, cum faptul că a fost abandonat de tatăl său l-a învățat ce fel de tată nu va fi niciodată. Cum pierderea Cassandrei și a Charlottei l-a învățat că dragostea nu se termină odată cu moartea.

A luat toate lucrurile care ar fi trebuit să-l distrugă - abandonul, sărăcia, singurătatea, durerea - și le-a folosit pentru a construi o viață plină de grație și putere.

Pierce Brosnan a stat odată într-un ring de circ și a înghițit foc pentru că nu a avut altă opțiune.

A învățat să ia lucrurile care ar fi trebuit să-l ardă și să le țină în mână fără să clipească.

Și de atunci nu s-a mai oprit.

Tatăl său l-a abandonat. Soția lui a murit. Fiica lui a murit.

Și totuși a rămas unul dintre cei mai buni oameni din Hollywood. 

Romondonews24

&&&

 

Nicio durere nu e mai mare decât dorul de cineva care nu se mai întoarce.

Când îți e dor de o persoană, o suni, îi scrii, o cauți... Dar ce faci atunci când îți este dor de cineva care nu se mai întoarce?

 Privești cerul și o cauți cu privirea printre milioanele de stele. Oricât de împăcat(ă) ai încerca să fii cu gândul că acum este una dintre ele, sau ca altcineva o alta persoana ti-a luat iubirea, nici măcar timpul nu va putea să îți vindece rana. 

Cel mult ar putea să ți-o mai aline, dar niciodată nu te va scăpa de ea...

Dorul îți smulge lacrimi, iar Cerul ți le șterge. 

Atunci când soarele unei vieți apune, ne rămân doar amintirile - frumoase, mai puțin frumoase, dar întotdeauna de neprețuit. Atunci când o viață se stinge, de fapt renaște într-o lume mai bună. Sunt oameni care dăruiesc iubire fără să pretindă nimic în schimb, și totuși sunt aleși să plece.

$&&

 S-a întâmplat în 5 mai 1948: În această zi, a murit Sextil Puşcariu, lingvist, filolog, istoric literar, pedagog, publicist, cronicar muzical şi teatral (n. 4 ianuarie 1877, Braşov - d Bran, judeţul Braşov); specialist în istoria limbii şi literaturii române; lucrări de lingvistică generală şi romanistică, de lexicologie şi dialectologie; primul rector (1919) al Universităţii din Cluj; a întemeiat (1919) Muzeul Limbii Române, primul institut lingvistic din România, care a editat revista „Dacoromania” (1920-1940; 1941-1948). Sextil Puşcariu a iniţiat şi a condus (1906-1940) lucrările de elaborare a „Dicţionarului Academiei Române” şi a „Atlasului lingvistic român” și a fost membru al Academiei Române din 1914.

Sextil Puşcariu a fost fiul publicistului Iosif Puşcariu şi nepot al lui Ioan cavaler de Puşcariu şi Ilarion Puşcariu. A urmat liceul la Braşov, apoi universitatea la Leipzig (1895 - 1899), unde a colaborat la Institutul de Limba Română, Viena (1899 - 1901) şi Paris (1902 – 1904). După finalizarea studiilor superioare, a devenit profesor de filologie română la Universitatea din Cernăuţi (1908 - 1918). După unirea Transilvaniei cu România, se mută la Cluj în 1919, şi se ocupă cu reorganizarea Universităţii române, ajungând şi primul rector al Universităţii din Cluj-Napoca. Tot în 1919 a pus bazele Muzeului Limbii Române, de altfel primul institut de lingvistică din România. Aici a înfiinţat un buletin al muzeului, „Dacoromania”, în care a publicat articole pe probleme de lingvistică şi filologie. A scris sau a colaborat la editarea unor lucrări importante din domeniul lingvisticii. De asemenea, a condus şi revistele „Glasul Bucovinei” (1918) şi „Cultura” (1924).

În 1923, el a participat la înfiinţarea Societăţii Etnografice Române din Cluj şi a susţinut înfiinţarea Arhivei de folclor. Din 1905 a fost membru corespondent al Academiei Române şi membru deplin din 1914. Membru corespondent al Academiei de Ştiinţe din Berlin. Pe plan politic, s-a implicat în unirea Bucovinei cu România, fiind şi vicepreşedinte al Sfatului Naţional din Bucovina. După unire a fost numit secretar de stat pentru afacerile străine, iar între 1922-1925 a fost delegat al României la Liga Naţiunilor. În anii 1930 a avut simpatii legionare. În timpul regimului condus de mareşalul Ion Antonescu, datorită orientării sale filogermane, a coordonat unele activităţi ştiinţifice în colaborare cu Germania. Din cauza pro-germanismului manifestat de către el, Sextil Puşcariu va fi persecutat de autorităţile comuniste instalate la putere în România după terminarea celui de-al doilea război mondial.

Lingvistul a scris peste 400 de lucrări de o mare valoare științifică, a inițiat și a coordonat Dicționarul limbii române (Dicționarul tezaur al Academiei) și Atlasul lingvistic român. A fondat și a condus revista Dacoromania și a întemeiat, în toamna anului 1919, Muzeul Limbii Române din Cluj. Dicționarul Tezaur al Limbii Române a fost continuat de la litera B, de unde îl lăsase Hasdeu, până la litera L (lojniță). Acestei lucrări i-a dedicat Sextil Pușcariu cea mai mare parte a vieții, din ea rezultând, pe lângă volumele Dicționarului, numeroase studii de lexicologie, uneori cu accente memorialistice. A fost unul dintre cei mai mari lingviști ai României, adevărat șef de școală și și-a desfășurat activitatea în următoarele domenii:

-Dezbaterea problemelor esențiale ale romanității și ale latinității limbii române;

Cunoașterea aspectelor cu caracter normativ (ortografie, sistemul fonetic și fonologic al limbii noastre);

-Fundamentarea lexicografiei și a geografiei lingvistice românești;

-Promovarea unor metode noi de studiere a vocabularului.

De-a lungul vieții, Sextil Pușcariu a aprofundat numeroase aspecte ale culturii naționale, de la filologie la artă, de la istorie la critică literară, a scris versuri și schițe, cronici muzicale și teatrale, a întreținut legături strânse cu numeroși reprezentanți ai culturii românești. Datorită concepției sale înnoitoare asupra limbii, Sextil Pușcariu este considerat un precursor al lingvisticii integrale, curent lingvistic al cărui părinte a fost Eugeniu Coșeriu

Surse:

Predescu, Lucian - Enciclopedia României. Cugetarea, Editura Saeculum, Bucureşti, 1999 

Rusu, Dorina N. - Membrii Academiei Române, 1866-1999, Editura Academiei Române, Bucureşti, 1999

Buzatu, Gheorghe, Cheptea, Stela, Cîrstea, Marusia, editori - Pace şi război (1940-1944) Jurnalul Mareşalului Ion Antonescu, volumul I, Casa Editorială Demiurg, Iaşi, 2008.

http://inst-puscariu.ro/SextilPuscariu/SPI/pagini/CSP%20I%20[Pages%20295%20-%20312].pdf

https://revistacultura.ro/nou/2013/11/sextil-puscariu-1-o-biografie-de-reevaluat/

http://www.autorii.com/scriitori/sextil-pus cariu/index.php