___&&&

 S-a întâmplat în 14 aprilie 1912, 14/15: La această dată, avea loc catastrofa transatlanticului „Titanic". Aparţinând liniei britanice White Star, acest uriaş transatlantic de lux, considerat de maximă securitate, s-a scufundat la prima sa călătorie, spre Statele Unite, după ce s-a ciocnit cu un aisberg, la sud de Terra Nova; dintre cei aproximativ 2.000 de pasageri şi membri ai echipajului au supravieţuit circa 700 de persoane, majoritatea femei şi copii.

RMS Titanic a fost cel mai mare pachebot din lume când a plecat în călătoria sa inaugurală din Southampton, Anglia cu destinația New York, pe 10 aprilie 1912. La patru zile de la plecare, la ora 23:40 în data de 14 aprilie 1912, s-a ciocnit de un aisberg și s-a scufundat la ora 2:20 în dimineața următoare. În urma naufragiului și-au pierdut viața 1514 persoane din 2228, în unul din cele mai cumplite dezastre maritime pe timp de pace din istorie. Pachebotul RMS Titanic, din clasa Olympic, a fost deținut de compania White Star Line și a fost construit la șantierele Harland and Wolff din Belfast. A plecat spre New York cu 2228 de oameni la bord. Numărul mare de victime a fost cauzat, în mare parte, de faptul că deși îndeplinea normele vremii, nava avea bărci de salvare suficiente doar pentru 1178 de persoane. Un număr mare de bărbați au murit din cauza protocolului femeile și copiii întâi.

Titanic a fost proiectat de unii din cei mai experimentați ingineri și a folosit unele dintre cele mai avansate tehnologii ale vremii. A fost un mare șoc pentru lumea întreagă faptul că, în ciuda măsurilor de siguranță superioare, Titanicul s-a scufundat și, faptul că s-a scufundat în timpul călătoriei inaugurale, au oferit o notă ironică asupra tragediei. „Nebunia” din mass media legată de faimoasele victime ale Titanicului, legendele despre scufundare, schimbările efectuate în legislația maritimă și descoperirea epavei au contribuit la interesul publicului larg. Titanic a surclasat toate rivalele în lux și opulență. Pasagerii de la clasa întâi aveau la dispoziție un bazin de înot, o sală de sport, un teren de squash, băi turcești, baie electrică și o cafenea cu verandă. Camerele de zi de la clasa întâi erau placate cu lemn scump, mobilă și alte decorațiuni. De asemenea, cafeneaua pariziană oferea mâncăruri pentru pasagerii de la clasa întâi, cu o verandă luminată natural și prevăzută cu gratii. Existau biblioteci și frizerii atât la clasa întâi cât și la clasa a doua. Camerele de la clasa a treia erau placate cu lambriuri din lemn de pin și mobilă solidă din lemn de tec. Nava mai era prevazută cu trei lifturi electrice la clasa întâi și două la clasa a doua. De asemenea, mai era prevazută cu un subsistem electric cu generatoare propulsate cu abur și două radiouri Marconi, folosite pentru a transmite mesajele pasagerilor. Pasagerii de la clasa întâi plăteau scump pentru acest lux. Cel mai scump bilet pentru o singură călătorie transatlantică la clasa întâi costa 875 de lire sterline (64.204 la nivelul anului 2011) sau 4.375 de dolari (99.237 la nivelul anului 2011).

La data de 10 aprilie 1912, transatlanticul Titanic a plecat de la Southampton, Anglia, spre New York, în voiajul său de inaugurare. După ce a mai primit persoane la bord din Cherbourg, Franța și Queenstown, Irlanda, Titanic a navigat în Atlantic cu 2224 de persoane la bord. Căpitanul a ordonat viteză maximă, 23 Nd (43 Km/h), apoi, după ce a primit avertizări de iceberg, a mărit-o la 46 Km/h. Vaporul genera 59.000 de cai putere. Viteza a fost unul din factorii principali ai scufundării. La acea viteză, nava avea nevoie de trei km pentru a se întoarce la 90 de grade. Pe data de 14.04.1912,Titanicul s-a lovit de un iceberg, provocând o tăietură în carenă pe o lungime de 90 m din cei 300 m ai navei (cinci compartimente). După două ore și 40 minute, pe 15 aprilie 1912, Titanicul, s-a scufundat rupându-se în două părți. În cele 20 de bărci de salvare au intrat 710 de oameni. Restul de 1514 au murit în apa înghețată a Atlanticului. În urma impactului cu icebergul, cinci din compartimentele etanșe au început să fie inundate foarte rapid. Căpitanul Smith și Thomas Andrews (designerul șef al Titanicului) au făcut o evaluare rapidă a situației. Thomas Andrews a stabilit că vasul se va scufunda cu siguranță. La nici jumătate de oră de la impact, ofițerii și echipajul erau mobilizați pentru acțiunea de evacuare de urgență. Au început să pregătească bărcile de salvare și pasagerii instruiți prin ordinul căpitanului să iasă pe punte cu vestele de salvare pe ei.

Din păcate oamenii de la bord nu erau de loc îngrijorați, fiind pe un vapor de „nescufundat", se simțeau în deplină siguranță. Momentan nu era nici un semn că vasul s-ar scufunda. Înăuntrul navei, în punțile inferioare, apa se ridica vertiginos ajungând la capătul superior al compartimentelor etanșe și de acolo pe punți de unde ajungea cu ușurință în următorul compartiment. Pasagerii de la clasa a treia încep să fie inundați și începe panica, dar porțile de acces la punțile superioare sunt închise. În bărcile de salvare au prioritate pasagerii de la clasa întâi. Conștienți că bărcile nu sunt suficiente pentru toți, ofițerii încep să pună în bărci doar femeile și copiii. Oamenii sunt neîncrezători la ideea de a se sui în bărci și mulți preferă să rămână la bordul navei unde se simțeau mult mai în siguranță, mai ales că se spunea că este doar o procedură de precauție și vor fi aduși înapoi la bord. Cu toate acestea, în jurul orei 00:30, prima barcă este lansată cu numai 12 pasageri. Bărcile fuseseră testate pentru greutatea a 70 de bărbați. Atmosfera este oarecum calmă, fără panică pe punte iar vaporul începe încet să se scufunde înclinându-se în prova. Oceanul era foarte limpede, fără nici un val iar cerul era plin de stele și senin, fără Lună. Temperatura era foarte scăzută, era în aprilie și în mijlocul Atlanticului de Nord. Atmosfera nu era la fel de calmă în pântecele navei la clasa a treia unde oamenii sunt ținuți închiși în spatele ușilor din oțel și amenințați cu arma de către ofițeri. Oamenii încearcă să iasă pe diferite căi, dar se pierd în coridoarele labirintice ale navei sau nu ajung la porțile care erau deschise. Din când în când, se mai permite accesul femeilor și copiilor. 

Nivelul apei crește tot mai mult, iar vasul începe să se scufunde mai repede și înclinația este din ce în ce mai mare. Panica începe și pe punțile superioare unde devine evident că vasul chiar se scufunda și nu sunt destule bărci de salvare. Orchestra de la clasa întâi continuă să cânte pe punte, lucru care a rămas în istorie. Unii pasageri de la clasa a treia găsesc calea de ieșire afară. Bărcile pleacă una câte una fără a fi umplute la capacitatea maximă. Au loc multe incidente, legate de coborârea lor la apă, care la acea vreme era o operațiune foarte dificilă. În jurul orei 01:30, este lansată ultima barcă. În total 18 bărci au fost lansate. Mai sunt însă două bărci pe punte, care încep să fie umplute cu oameni, dar situația devine tot mai dramatică deoarece vaporul se scufundă din ce în ce mai repede și apa ajunge la nivelul punților unde se află aceste ultime bărci. Curând apa ajunge la nivelul primului coș, acesta se prăbușește strivind oamenii și generând un val ce răstoarnă una din bărci. Această barcă răsturnată este folosită drept plută de mai mulți oameni aflați în apă. 

În vapor, apa ajunge la punțile superioare, la saloanele elegante de la clasa I, inundate în mod violent. Mulți oameni mor înecați aici. Afară, pe punți este haos total și panică, toate bărcile au plecat iar oamenii devin conștienți că vor muri. Aceste momente au devenit clasice în literatură și filme care le-au portretizat în nenumărate modalități: ultimul cântec al orchestrei, imnul "Nearer My God To Thee" (mai aproape Dumnezeule de Tine), care a fost cântat chiar înainte de scufundare, preotul care a ținut o predică, vesela, mobilierul și nenumăratele opere de artă începând să alunece și să se prăbușească.Povestea scufundării Titanicului este o poveste de lașitate și eroism: un băiat ce a intrat într-o barcă de salvare deghizat în femeie, mai mulți bărbați ce s-au furișat în barcă și au stat ascunși sub fustele femeilor, Bruce Ismay care după câteva momente de panică și isterie, profită de un moment de neatenție al unui ofițer și se urcă în barca de salvare, înaintea femeilor și copiilor. Însă orchestra care a cântat până la sfârșit, multe femei care și-au dat locul din barcă prietenelor sau surorilor, Ida Strauss care a refuzat să se ducă în barcă fără soțul ei Isador și hotărăște să rămână cu el pe vas, poștașii care au murit înecați în vapor încercând să salveze corespondența și multe alte povești de eroism. 

Căpitanul Smith este văzut ultima dată pe punte după ce toate bărcile au fost lansate. Nu se știe ce sa întâmplat cu el cu toate că moartea sa a fost prezentată în diferite feluri în diferite filme. Benjamin Guggenhein și Thomas Andrews sunt printre oamenii iluștrii care au rămas în Titanic și s-au dus cu el la fund. Cuprins de haos și panică, vasul se înclina din ce în ce mai tare până când ajunge la 45 de grade sau chiar mai mult. În acest moment pupa este scoasă afară din apă și se pot vedea elicele imense ale navei. Practic este ca o clădire de 25 de etaje. Luminile se sting dintr-o dată lăsând scena în întunericul unei nopți fără Lună. Spatele ridicat al navei aplica o presiune de 25000 de tone cu 50% mai mult decât era conceput să suporte așa că punțile și suprastrucura cedează brusc și nava se rupe în două.

Felul în care s-a rupt de fapt este controversat, mai noile teorii susținând că ruptura a început mai devreme, încetișor, însă imaginea din filmul Titanic din 1997 cu vasul rupând-se în două într-un mod foarte violent este probabil destul de aproape de adevăr. Apoi partea din față se umple de apă imediat, se scufundă. Aceasta devine aproape verticală și rămâne așa timp de câteva minute. Partea din față se detașează și se duce la fund iar peste câteva minute și pupa păstrându-și poziția verticală se scufundă, ceea ce este descris de bucătarul șef al vasului (care este singurul supraviețuitor ce a stat pe vas până în aceste momente) ca o coborâre cu liftul. La ora 2:20, 15 aprilie 1912 Titanicul a dispărut complet în ocean. Cele două bucăți ale sale se află la o adâncime de patru km pe fundul mării și se află la o distanță de aproape doi km una față de alta. Partea din față s-a păstrat oarecum intactă iar cea din spate este foarte distrusă. 1.500 de oameni au ajuns în apele înghețate ale oceanului. Supraviețuitorii descriu scena drept terifiantă cu sute de țipete ale oamenilor pe moarte. La o temperatura de 2 grade în apă și 5 grade afară era o problemă de minute până când urma să se facă linişte...Bărcile de salvare ce pluteau în jur nu au făcut nimic pentru a-i ajuta pe bieții oameni pentru că le era frică de faptul că vor fi scufundați de atâtea sute de oameni. Ofițerul Lowe totuși leagă patru bărci una de alta și transferă oamenii din barca sa în cele patru. Se întoarce la locul scufundării însa este destul de târziu. O imagine terifiantă a o mie cinci sute de oameni morți înghețați în apa oceanului îl așteaptă. A reușit să salveze șase oameni printre care unul, o femeie a povestit toată istoria celebrului Titanic, oameni care mai erau în viață dintre care unul a murit.

După câteva ore de așteptare, vasul Carpathia ajunge și îi ia la bord pe toți cei din bărci. După ce câteva ore caută în van alți supraviețuitori se îndreaptă spre New York într-o atmosferă tristă și sumbră. Carpathia a fost considerată eroul salvator al supraviețuitorilor de pe Titanic. Mai multe monumente au fost ridicate peste tot prin lume în memoria celor 1.500 de victime. Apoi, după 73 de ani, Robert Ballard, cu ajutorul navei rusești Keldish, a descoperit epava Titanicului. Misiunea de căutare a epavei Titanicului a fost, de fapt, o acoperire pentru o misiune secretă americană în timpul Războiului Rece. Echipajul nord american se afla, în realitate, în căutarea a două submarine nucleare scufundate în condiții misterioase...

Surse:

Mersey, Lord (1999) [1912]. The Loss of the Titanic, 1912 [Pierderea Titanicului, 1912] (în engleză). The Stationary Office.

https://titanichistoricalsociety.org

https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/scufundarea-titanicului-de-la-drama-la-melodrama

https://www.britannica.com/topic/Titanic

https://www.history.com/this-day-in-history/titanic-sinks

https://www.descopera.ro/istorie/14119246-titanic-dincolo-de-mit-10-lucruri-nestiute-despre-cea-mai-cunoscuta-tragedie-maritima-din-istorie

https://editiadedimineata.ro/de-la-lux-la-epava-adevaratul-titanic-in-imagini/

https://romanialibera.ro/aldine/history/101-ani-de-la-scufundarea-titanicului-299188

$$$

 S-a întâmplat în 14 aprilie 1986: La această dată, a murit Simone de Beauvoir, eseistă, romancieră şi autoare dramatică franceză. Simone de Beauvoir (n. 9 ianuarie 1908, Paris – d. Paris) a fost premiată cu Premiul Goncourt 1954 și o figură de marcă a existențialismului și a feminismului în Franța, militantă a mișcării intelectuale contestatare de după al Doilea Război Mondial.

Născută într-o familie burgheză și catolică, adoptă ateismul încă din adolescență, hotărându-se să-și dedice viața scrisului și studiului. Îl întâlnește pe Jean-Paul Sartre, cu care va lega pe parcursul întregii vieți o relație de iubire și prietenie devenită legendară. Începe ceea ce va numi faza „morală" a vieții sale, obiectivată mai întâi prin eseul Pyrrhus et Cinéas (1944), romanul L'Invitée și, în sfârșit, publicarea lucrării filozofice Pour une morale de l'ambiguïté, în 1947. Alături de Jean-Paul Sartre, va construi proiectul existențialist, deopotrivă etic, filozofic și literar, al intelectualului angajat. Militează public alături de acesta, criticând poziția Franței în conflictul din Algeria și manifestându-se în general împotriva colonialismului anacronic și a oricărei opresiuni colective sau individuale.

În 1949, apare faimoasa sa lucrare Le Deuxième sexe (Al doilea sex), în care e descrisă cu splendida acribie argumentativă o istorie a opresiunii feminine de-a lungul secolelor și o tipologie a caracterelor deformate astfel de o tradiție milenară. Tratatul, considerat o biblie a feminismului, pornește de la principiile existențiale asupra contingenței și libertății expuse în cartea lui Sartre, Ființa și neantul. Respingând mitul pios și rizibil al „eternului feminin", ideea unei „naturi" feminine ca esență imuabilă și eternă, statuează celebrele cuvinte: „Femeie nu te naști, ci devii". În anii următori, după premiul Goncourt acordat pentru romanul Les Mandarins, interesul său se va îndrepta spre scrierile autobiografice, în care va descrie cu precădere anii petrecuți lângă Sartre în diversele angajări și evenimente ale epocii. 

Participă alături de el la multiple acțiuni publice și la redactarea revistei Les Temps modernes, îngrijindu-se în același timp și de buna editare a manuscriselor sartriene. Moare, zi după zi, la șase ani după moartea lui, lăsând în urmă o remarcabilă operă literară, eseistică și memorialistică. În La Cérémonie des adieux va înregistra aceste ultime cuvinte ale lui Sartre: „Moartea nu ne va reuni. Așa stau lucrurile. Cu toate astea, e splendid în sine că am reușit să ne trăim viețile în armonie pentru atâta vreme." Trupul său va fi îngropat în cimitirul Montparnasse, alături de cel al lui Sartre.

Surse:

https://www.iep.utm.edu/beauvoir/

http://www.humanitas.ro/simone-de-beauvoir

https://www.biography.com/people/simone-de-beauvoir-9269063

https://psychologies.ro/cultura/simone-de-beauvoir-o-femeie-elibereaza-femeile-260129

$$$

 S-a întâmplat în 14 aprilie…

- 966: Avea loc „Botezul Poloniei” (sau Creştinarea Poloniei), eveniment care a dus la introducerea creştinismului în Polonia. A început cu botezul personal al ducelui Poloniei Mieszko I, primul conducător al statului polonez, şi al curţii sale. Ceremonia s-a desfăşurat în Sâmbăta Mare de 14 aprilie 966, locul exact al ceremoniei fiind subiect de dispută între istorici, oraşele Poznań şi Gniezno fiind cele mai vehiculate variante. Termenul de „creştinare a Poloniei” se referă atât la introducerea cât şi la răspândirea creştinismului în Polonia

-1205:14 /15 aprilie, a avut loc bătălia de la Adrianopol, între bulgari și cavaleri ai Crucii ai lui Balduin I de Constantinopol.Trupele cavalerilor cruciați au fost anihilate de bulgari, valahi, cumani și greci. Balduin a fost capturat de bulgari şi la scurt timp executat

– 1345: A murit Richard de Bury, episcop de Durham; lord cancelar al Angliei; bibliofil celebru, autorul primei cărţi despre bibliofilie, „Philobiblion” (n. 1287).

- 1457: Începe domnia lui Ştefan cel Mare în Moldova; în timpul domniei lui (care va dura 47 de ani, până în ziua morţii sale - 2.VII.1504), a reorganizat administraţia, a impulsionat comerţul, a refăcut sistemul de apărare a ţării; din acea epocă datează primele cronici, ca şi mânăstirile pictate în „stilul moldovenesc"; datorită râvnei sale pentru apărarea Ortodoxiei, Biserica Ortodoxă Română l-a canonizat în anul 1992, Sf. Voievod Ştefan cel Mare fiind prăznuit în data de 2 iulie 

– 1629: S-a născut Christiaan Huygens, fizician, matematician şi astronom olandez; a elaborat teoria clasică a forţelor centrifuge şi a oscilaţiilor pendulului (1673) şi a construit primul ceas cu pendul (1657); a emis principiul care explică propagarea undelor (principiul H) şi teoria ondulatorie a luminii; autor al primului tratat complet asupra calculului probabilităţilor (m. 1695)

– 1759: A murit compozitorul german Georg Friedrich Händel (a trăit cea mai mare parte a vieţii în Anglia); împreună cu Johann Sebastian Bach, este unul din cei mai importanţi reprezentanţi ai stilului baroc din perioada târzie (n. 1685)

- 1828, 14/26: A început războiul ruso-turc (purtat pentru supremaţie în sud-estul Europei); în cadrul operaţiilor purtate pe teritoriul Ţării Româneşti şi de-a lungul Dunării au participat şi unităţi de panduri români (războiul s-a încheiat la 2/14.IX.1829)

- 1843: A murit compozitorul austriac Joseph Lanner (n.12.IV.1801) 

- 1865: A murit, asasinat de un sudist fanatic, Abraham Lincoln, om politic american; unul dintre fondatorii Partidului Republican (1856); a luptat pentru desfiinţarea sclaviei; preşedinte al SUA între anii 1861 şi 1865 (n. 1809). 

- 1873: S-a născut filosoful italian Francesco Orestano; specialist în istoria filosofiei; studii privind viaţa şi activitatea lui Leonardo da Vinci; membru de onoare străin al Academiei Române (1942) (m.20.VIII.1945) 

– 1874, 14/27: S-a născut (la Chisălău, azi în Ucraina) istoricul Sever I. Zotta; a înfiinţat (1921), împreună cu Gh. Ghibănescu, la Iaşi, Societatea de Istorie şi Filologie; a publicat studii de genealogie, studii referitoare la trecutul mănăstirii Golia ori la Arhivele Statului din Iaşi (unde a fost numit director în 1912); membru corespondent al Academiei Române din 1919 (m. 1943, la Orsk/Rusia)

- 1875 S-a născut lingvistul austriac Eugen Herzog, reputat romanist; a fost un constant colaborator al revistei „Dacoromania" din Cluj; împreună cu Sextil Puşcariu a publicat „Lehrbuch der Rumänischen Sprache" (două volume, 1919-1920); membru corespondent străin al Academiei Române din 1914 (m. 1928)

- 1884: Apărea, până la 16/29.IV.1903, la Sibiu, ziarul politic şi cultural „Tribuna”, condus, între anii 1884 şi 1886, de Ioan Slavici. Ziarul a avut un rol important în lupta de eliberare naţională a românilor din Transilvania (14/26)

- 1885: S-a născut medicul Iuliu Haţieganu; a format la Cluj o valoroasă şcoală de medicină internă; unul dintre organizatorii educaţiei fizice de masă în mediul rural şi universitar; membru titular al Academiei Române din 1955 (m. 1959)

- 1889: S-a născut Arnold Toynbee, istoric şi sociolog britanic (m. 1975)

– 1895, 14/27: S-a născut aviatorul Ionel Nicolae Romanescu, cel supranumit de Nicolae Iorga „Copilul viteaz al României”; în vara lui 1908, la hipodromul din Craiova se ridică în văzduh cu ajutorul unui planor celular, realizat sub supravegherea lui Henri Auguste, profesor de mecanică la Şcoala de Meserii din Craiova. A fost primul zbor planat din România cu un om la bord într-un aparat mai greu decât aerul şi fără motor (m. 1918, în timpul Primului Război Mondial)

– 1904: S-a născut Sir John Gielgud, personalitate de primă mărime a teatrului englez, remarcabil interpret al repertoriului shakespearian (m. 2000)

- 1910: Promulgarea Legii asupra repausului duminical în unităţile industriale şi comerciale (excepţie făceau instituţiile statului şi administraţia publică, pentru care s-au elaborat legi speciale). Prima lege care instituia repausul duminical apărea la 6 martie 1897. În 14 aprilie 1910, legea este modificată: se prevede repausul duminical şi în sărbătorile legale în unităţile comerciale şi industriale, cu excepţia instituţiilor statului şi a administraţiei publice. 

- 1912, 14/15: Catastrofa transatlanticului „Titanic"; aparţinând liniei britanice White Star, acest uriaş transatlantic de lux, considerat de maximă securitate, s-a scufundat la prima sa călătorie, spre Statele Unite, după ce s-a ciocnit cu un aisberg, la sud de Terra Nova; dintre cei aproximativ 2.000 de pasageri şi membri ai echipajului au supravieţuit circa 700 de persoane, majoritatea femei şi copii 

- 1913: A murit Carl Hagenbeck, zoolog german, pionier al dresajului animalelor pentru circuri şi iniţiator al parcurilor zoologice (în 1907 a pus bazele parcului zoologic din Hamburg) (n.10.IV.1844) 

- 1917: S-a născut Viorel Doboş, compozitor şi dirijor (m. 1985) 

-1917: A murit Lejzer Ludwik Zamenof (supranumit „Doktoro Esperanto"), medic şi lingvist polonez; creatorul limbii esperanto, limbă artificială, bazată pe o gramatică schematizată şi pe un vocabular împrumutat din cele mai răspândite limbi europene, inventată cu scopul de a deveni limbă internaţională (n. 1859) 

- 1922: S-a născut (la Leova/Cahul, azi în R. Moldova) inginerul Victor Toma; primul constructor de calculatoare electronice din România (CIFA-1, în anul 1957); autor a numeroase invenţii; membru de onoare al Academiei Române din 1993 (m. 2008) 

- 1924: S-a născut George Munteanu (la Braviţa/Orhei, azi în R. Moldova), critic şi istoric literar (m. 2001)

– 1924: A murit Roland Bonaparte, geograf şi scriitor francez; prieten apropiat al poporului român, a vizitat în mai multe rânduri România, având strânse legături cu Societatea Geografică Română (al cărui membru de onoare a devenit); membru de onoare străin al Academiei Române din 1920 (n. 1858).

- 1925: S-a născut actorul de film american Rod Steiger (m. 2002)

– 1925: A murit pictorul american John Singer Sargent (n. 1856). 

- 1927: Apare Legea pentru înfiinţarea şi organizarea Camerelor de Muncă şi a Consiliului Superior al Muncii, care contribuie la o oarecare reglementare a regimului muncii în fabrici 

– 1929: S-a născut prozatorul Octav Pancu-Iaşi (numele la naştere: Octav Pancu); a lucrat ca redactor la Radiodifuziunea Română între anii 1947 şi 1958 (m. 1975)

- 1930: A murit poetul rus Vladimir V. Maiakovski (n. 1893)

- 1932: Apare Legea pentru organizarea bibliotecilor şi muzeelor publice, în fiecare municipiu, comună urbană şi rurală 

– 1932: S-a născut balerinul şi coregraful Gelu Barbu (m. 2015)

- 1933: Apare Legea privind crearea Fundaţiilor Culturale Regale ale României, cuprinzând toate fundaţiile existente

– 1933: S-a născut scriitorul rus Boris (Natanovich) Strugaţki, coautor, alături de fratele său Arkadi, al unor romane ştiinţifico-fantastice care au fost cenzurate în epoca sovietică (m. 2012)

– 1935: S-a născut scriitorul elveţian Erich von Däniken, cunoscut mai ales pentru cărţile sale în care a dezvoltat diverse teorii despre existenţa extratereştilor şi despre influenţa pe care aceştia au avut-o de-a lungul existenţei rasei umane

- 1935: „Duminica Neagră”, în timpul perioadei de puternice furtuni de nisip, care s-au abătut asupra preriilor din SUA și Canada în anii ′30, numită astfel din cauza norilor de praf întunecați care au acoperit lumina soarelui, fiind considerată cea mai puternică furtună de praf din istorie

- 1941: S-a născut actriţa britanică de film Julie Christie

– 1949: A murit geologul Ion Atanasiu, unul dintre primii seismologi români; membru corespondent al Academiei Române din 1940 (n. 1892)

- 1950: S-a născut poeta Daniela Crăsnaru

- 1957: S-a născut Mihail Pletnev, pianist, dirijor şi compozitor rus 

- 1962: Stabilirea de relaţii diplomatice, la nivel de ambasadă, între România şi Algeria 

- 1962: A murit medicul Constantin Ionescu-Mihăieşti, microbiolog şi imunolog; a organizat, împreună cu dr. Ioan Cantacuzino, Institutul de Seruri şi Vaccinuri din Bucureşti; eforturile sale în vederea introducerii vaccinului BCG în profilaxia tuberculozei au dus la situarea României printre primele ţări din lume în care acest vaccin a fost aplicat pe scară largă; membru titular onorific al Academiei Române din 1945 (n. 1883) 

– 1964: A murit biologul american Rachel Carson, autoare a numeroase studii şi lucrări; „Silent Spring”, carte publicată în 1962, a declanşat o adevărată mişcare pentru protecţia mediului în SUA (n. 1907)

- 1975: A murit actorul de film american Frederic March (n. 1897)

- 1981: A murit medicul neurolog Oscar Sager, unul dintre reprezentanţii de seamă ai şcolii româneşti de neurologie (cercetări de pionierat în electroencefalografie); membru titular al Academiei Române din 1963 (n. 1894) 

- 1986: A murit Simone de Beauvoir, eseistă, romancieră şi autoare dramatică franceză (n. 1908)

- 1997, 14/15: A murit Petru Creţia, poet, filosof şi traducător (n. 1927) 

-2002: A murit fiziciana Rodica Mănăilă; contribuţii în domeniul semiconductorilor; coautoare a unor brevete de invenţii; membru corespondent al Academiei Române din 1992 (n. 1935) 

- 2004: A murit Aurel Ion Zăinescu, poet, eseist şi ziarist (n. 1939). 

- 2008: A murit americanul Ollie Johnston, ultimul membru al grupului de nouă artizani care a conceput lungmetrajele animate ale epocii de aur ale companiei Disney, precum „Pinocchio", „Peter Pan" şi „Bambi" (n. 1912)

- 2009: A murit Maurice Druon, romancier, eseist şi istoric francez de origine rusă; membru de onoare străin al Academiei Române din 1996 (n. 1918)

- 2011: A murit Walter Breuning, declarat la 18 iulie 2009 de Cartea Recordurilor, Guinness Book of World Records, drept cel mai bătrân bărbat din lume (n. 1896)

– 2013: A murit dirijorul britanic Sir Colin Davis; dirijorul principal al Orchestrei Simfonice din Londra (1995-2006) şi preşedinte al ei din 2007 (n. 1927)

– 2015: A murit cântăreţul afro-american de R&B şi soul Percy (Tyrone) Sledge (n. 1940)

$$$

 Numai una

             de George Coșbuc

Pe umeri pletele-i curg râu -

Mlădie ca un spic de grâu,

Cu șorțul negru prins în brâu,

     O pierd din ochi de dragă.

Și când o văd, înebunesc;

Și când n-o văd, mă-nbolnăvesc,

Iar când merg alții de-o pețesc,

     Vin popi de mă dezleagă.

La vorbă-n drum, trei ceasuri trec -

Ea pleacă, eu mă fac că plec,

Dar stau acolo și-o petrec

     Cu ochii cât e zarea.

Așa cum e săraca ea,

Aș vrea s-o știu nevasta mea,

Dar oameni răi din lumea rea

     Îmi tot închid cărarea.

Și câte vorbe-mi aud eu!

Toți frații mă vorbesc de rău,

Și tata-i supărat mereu,

     Iar mama la icoane

Mătănii bate, ține post;

Mă blestemă: -"De n-ai fi fost!

Ești un netot! Ți-e capul prost

     Și-ți faci de cap, Ioane!"

Îmi fac de cap? Dar las' să-mi fac!

Cu traiul eu am să mă-npac

Și eu am să trăiesc sărac,

     Muncind bătut de rele!

La frați eu nu cer ajutor,

Că n-am ajuns la mila lor -

Și fac ce vreau! Și n-am să mor

     De grija sorții mele!

Mă-ngroapă frații mei de viu!

Legat de dânsa, eu să știu

Că am urâtei drag să-i fiu?

     Să pot ce nu se poate?

Dar cu pământul ce să faci?

Și ce folos de boi și vaci?

Nevasta dacă nu ți-o placi,

     Le dai în trăsnet toate!

Ori este om, de sila cui

Să-mi placă tot ce-i place lui!

Așa om nici vladică nu-i

     Și nu-i nici împăratul!

Să-mi cânte lumea câte vrea,

Mi-e dragă una și-i a mea;

Decât să mă dezbăr de ea,

     Mai bine-aprind tot satul

---

     George Coșbuc rămâne una dintre cele mai limpezi voci ale literaturii române, un poet care a știut să surprindă sufletul satului cu o sinceritate rară și cu o forță artistică ce depășește granițele lumii rurale. În versurile sale, dragostea, munca, suferința și bucuria se împletesc firesc, ca într-o poveste spusă la gura sobei, dar cu o profunzime care atinge universalul. Coșbuc nu idealizează satul, ci îl prezintă în toată complexitatea lui, cu oameni simpli, dar cu trăiri intense, cu tradiții puternice și cu o morală neclintită.  

     În poezia „Numai una”, poetul surprinde una dintre cele mai vechi și mai puternice teme ale lumii: iubirea care sfidează convențiile. Versurile sunt animate de o sinceritate dezarmantă, iar vocea naratorului devine expresia unei pasiuni care nu se supune nici familiei, nici comunității, nici așa‑zisei „rânduieli”. Dragostea lui este totală, necondiționată, aproape încăpățânată, iar Coșbuc o redă cu o naturalețe ce transformă drama într-o confesiune vibrantă.  

     Tânărul îndrăgostit trăiește între dor și revoltă, între fascinația pentru fata iubită și opoziția lumii din jur. Familia îl ceartă, satul îl judecă, iar el se simte prins între datorie și inimă. Totuși, în mijlocul acestei tensiuni, Coșbuc păstrează un ton cald, aproape duios, ca și cum ar spune că dragostea, oricât de complicată, rămâne o forță care merită trăită până la capăt. Finalul poeziei, cu hotărârea tânărului de a‑și apăra iubirea cu orice preț, aduce în prim‑plan o lecție simplă, dar esențială: adevărata dragoste nu se negociază. Ea nu se supune lumii, ci doar inimii.  

     Dincolo de frumusețea versurilor, Coșbuc ne amintește că iubirea autentică cere curaj - curajul de a rămâne fidel propriei inimi, chiar și atunci când lumea întreagă pare să spună altceva.

Mihaela ILIE

$$$

 Învățătoarea de la clasa întâi întâmpină dificultati cu unul din elevii săi.

Ea l-a intrebat:

– Ce se întâmplă cu tine, băiețel? 

Băiețelul i-a răspuns: 

– Sunt mult prea inteligent pentru clasa întâi. Sora mea e in clasa a III-a, iar eu știu mai multe decât ea! Consider că și eu trebuie să învăț în clasa a III-a! 

 Învățătoarea l-a condus pe băiețel la director, explicând acestuia situația. Directorul s-a gândit și i-a spus băiatului: 

– Te voi supune unui test, iar dacă nu vei ști să răspunzi corect măcar la una din întrebări, atunci vei merge înapoi în clasa întâi și te vei comporta bine.

Băiețelul a căzut de acord. 

– Cât fac 3 x 3? 

– 9. 

– Cât fac 6 x 6? 

– 36. 

Și uite așa răspundea elevul de clasa întâi la fiecare întrebare ce, în opinia directorului, erau întrebări pentru clasa a III-a. 

Atunci directorul a privit către învățătoare și i-a spus: 

– Cred ca acest elev poate trece fără probleme în clasa a III-a! 

Însă învățătoarea a spus: 

– Am si eu niște întrebări: Ce are vaca în număr de 4, iar eu în număr de 2? 

Băiețelul, după o pauză, a răspuns: 

– Picioare. 

– Dar ce se găsește în pantalonii tăi, și nu se găsește intr-ai mei? 

– Buzunarele. 

– Ce face bărbatul, stând în picioare, femeia așezată, iar câinele în trei labe? 

În acest moment, directorul a făcut ochii mari cât cepele, dar, înainte să reușească să spună ceva, băiețelul a răspuns: 

– Dă mâna. 

– Ce cuvânt din limba engleză începe cu F și se termina cu K, semnificând foc și pară și emoții? 

– Firetruck (Mașina pompierilor). 

– Ce cuvânt începe cu F și se termina cu K, și dacă nu ai asta, atunci ești nevoit să te servești cu mâna? 

– Fork (Furculița). 

– Ce îi dă barbatul femeii sale după nuntă? 

– Numele. 

– Ce organ nu are oase, are mușchi și multe vene, pulsează și răspunde de manifestarea dragostei? 

– Inima. 

Directorul a răsuflat cu ușurare și i-a spus învățătoarei: 

– Trimiteti-l dracului odata la Harward! La ultimele 7 întrebări, până și eu aș fi răspuns greșit!

$$$

 

Pisica de casă împarte 95,6% din ADN-ul său cu tigrul siberian. Deși pare un ghemotoc inofensiv, micul tău animal păstrează intacte aproape toate instinctele de vânător ale celui mai mare prădător din lume. Tocmai de aceea, uneori, chiar și cea mai blândă pisică de apartament se comportă ca un adevărat prădător în miniatură: pândește, urmărește, sare, lovește rapid și își fixează ținta cu o concentrare uimitoare. Sub aspectul ei adorabil se ascunde o moștenire veche, puternică și surprinzător de bine păstrată.

Deși dimensiunea o face să pară complet diferită de marile feline, comportamentul ei spune altceva. Felul în care se furișează prin casă, cum își mișcă urechile la cel mai mic sunet sau cum își urmărește jucăria ca pe o pradă reală arată că instinctele esențiale nu au dispărut niciodată. Pisica nu se joacă pur și simplu, ci exersează reflexe adânc înscrise în natura ei. Fiecare salt, fiecare pândă și fiecare reacție fulgerătoare sunt ecouri ale aceleiași logici de supraviețuire care există și la felinele uriașe din sălbăticie.

Aici apare contrastul care fascinează atât de mult oamenii. Într-o clipă, pisica ta poate dormi liniștită, ghemuită într-o pătură moale, iar în clipa următoare se poate transforma într-un mic strateg perfect, atent la mișcare, distanță și momentul ideal pentru a interveni. Tocmai această combinație dintre tandrețe și precizie o face atât de specială. Ea trăiește lângă oameni, acceptă mângâierea și confortul casei, dar în adâncul comportamentului ei se păstrează aproape intactă structura unui vânător autentic.

Poate tocmai de aceea pisica de casă este atât de magnetică. Nu este doar un animal drăgălaș și independent, ci o mică felină care poartă în ea ceva din eleganța rece și forța marilor prădători. Când o privești mai atent, începi să înțelegi că nu ai lângă tine doar un companion blând, ci și o creatură care a moștenit reflexe, instincte și o inteligență de vânătoare uimitoare. Iar asta face ca fiecare mișcare a ei, oricât de obișnuită ar părea, să ascundă ceva din măreția sălbatică a lumii feline.

În fond, tocmai aici stă farmecul pisicii. Este mică, delicată și aparent inofensivă, dar în interiorul ei trăiește încă umbra unui mare prădător. Nu are nevoie de junglă sau de zăpezi nesfârșite ca să-și arate natura, pentru că aceasta se vede chiar și în felul în care își urmărește prada imaginară prin sufragerie. Pisica de casă nu este doar o versiune îmblânzită a unei feline sălbatice, ci dovada vie că instinctul adevărat poate rămâne impresionant de puternic chiar și atunci când se ascunde într-un corp mic, moale și aparent lipsit de primejdie.

$$$

 ANTON VAN LEEUWENHOEK

Antoni van Leeuwenhoek (1632-1723) a fost cel mai important microscopist al Revoluției Științifice . Olandezul a realizat peste 500 de microscoape, multe cu o mărire mult superioară modelelor contemporane. Printre descoperirile sale se numără bacteriile, protozoarele, globulele roșii, spermatozoizii și modul în care se reproduc insectele și paraziții minusculi.

Tinereţe

În mod neobișnuit pentru unul dintre cei mai proeminenți oameni de știință ai secolului al XVII-lea, Antonie van Leeuwenhoek nu aparținea claselor superioare. S-a născut în Delft, în Olanda, într-o familie din clasa mijlocie inferioară, pe 24 octombrie 1632. Familia lui Antonie era formată din berari, iar el nu a avut ocazia să studieze la universitate sau să învețe latină sau franceză, cele două limbi principale de comunicare științifică la acea vreme. Aceste handicapuri erau serioase, mai ales în ceea ce privește finanțele, deoarece majoritatea oamenilor de știință aveau mijloace independente pentru a-și finanța cercetările adesea costisitoare. Leeuwenhoek a fost obligat să-și finanțeze cercetările în domeniul microscopiei lucrând atât ca negustor de stofe (se instruise în această profesie la Amsterdam), cât și ca funcționar municipal minor în Delft. În mod semnificativ, poate, pentru realizările sale viitoare, în munca sa de inspectare a țesăturilor, a folosit lupe.

Microscoapele lui Leeuwenhoek

În al doilea deceniu al secolului al XVII-lea, microscopul a urmat rapid telescopul ca unul dintre cele mai importante instrumente ale Revoluției Științifice. O lume complet nouă în miniatură s-a deschis oamenilor de știință. Anatomistii, entomologii și botaniștii au fost deosebit de dornici să folosească această nouă invenție pentru a-și aprofunda înțelegerea lumii naturale. Viața la microscop a devenit brusc de neimaginat mai complicată și mai complexă.

Microscopul cu bile al lui Leeuwenhoek era capabil de o mărire extrem de impresionantă de 270 de ori.

Se pare că Leeuwenhoek a fabricat primele microscoape la începutul anilor 1670. Este posibil să fi devenit interesat de acest subiect în urma succesului răsunător al lucrării „Micrographia” , o carte bogat ilustrată de Robert Hooke (1635-1703) despre minunile care puteau fi observate pe o lamă microscopică. Cu siguranță, investigațiile lui Leeuwenhoek par să urmeze ordinea cărții lui Hooke, ceea ce sugerează că acesta avea propriul exemplar.

Un microscop fabricat de Leeuwenhoek este menționat într-o scrisoare din 1673 între doi oameni de știință renumiți, Reinier de Graaf și Henry Oldenburg. Leeuwenhoek a fabricat peste 500 de microscoape de-a lungul carierei sale, șlefuindu-și propriile lentile de sticlă. El a inventat un microscop mic și frumos simplu, care folosea, în loc de lentila obișnuită de sticlă, o mică bilă de sticlă fixată între două plăci metalice . Microscopul cu bile al lui Leeuwenhoek era capabil de o mărire impresionantă de 270 de ori. Leeuwenhoek a adăugat o scală de măsurare la mini-microscopul său, iar acest lucru a permis o comparație mai precisă a imaginilor și specimenelor. Într-o epocă în care partajarea datelor științifice devenea primordială, el a conceput și o modalitate pentru alți microscopiști de a compara scara folosind o măsurătoare de bază, cum ar fi grosimea unui fir de păr uman sau a unui fir de nisip. În acest fel, microscopiștii din alte părți puteau înțelege mai bine munca celuilalt.

Descoperirile lui Leeuwenhoek

Departe de a fi un simplu tehnician, Leeuwenhoek și-a folosit cu succes microscoapele și a făcut câteva descoperiri importante în acest domeniu de cercetare încă nou. „Printre contribuțiile sale se numără descoperirea globulelor roșii, a circulației sângelui prin capilare, a existenței protozoarelor și a naturii spermatozoizilor masculini” (Burns, 166). De asemenea, a descoperit bacterii, pe care le-a numit „animalcule”, observate în lucruri precum probele prelevate din intestinele animalelor. O altă descoperire a fost aceea că insectele minuscule, invizibile cu ochiul liber, se reproduceau exact ca formele de viață mai mari și nu printr-un fel de reacție spontană, așa cum se credea pe atunci.

Leeuwenhoek era deosebit, deoarece era interesat să vizualizeze aproape orice la microscoapele sale, așa cum este rezumat aici de istoricul W. E. Burns:

Le-a cerut vecinilor săi obiecte de examinat, cum ar fi tunsori de păr sau probe de sânge; a obținut de la afacerile locale obiecte precum cereale infestate și bucăți de animale măcelărite; și s-a dus la docuri pentru a preleva mostre din gama largă de bunuri disponibile acolo, cum ar fi piei de balenă. Nici Leeuwenhoek nu a fost reticent în a-și pune porțiuni din propriul corp sub lentilă, publicând rezultatele examinării microscopice a tartrului de pe dinți în 1683... și detaliind analiza unei substanțe găsite între degetele de la picioare ale lui Leeuwenhoek după ce își lăsase ciorapii purtați timp de două săptămâni.

(166)

Un exemplu al curiozității nepotolite a lui Leeuwenhoek și al dorinței sale de a-i folosi pe oamenii din jurul său a fost acela că a investigat cauza afecțiunii comune a gutei. Cunoștea un pacient care suferea de simptomul nefericit al unei substanțe asemănătoare cretei, excretate prin două orificii din articulațiile sale, una din călcâi și cealaltă din cot. Leeuwenhoek a rezumat ce s-a întâmplat apoi într-o scrisoare:

L-am rugat să-mi dea puțină cretă din cea pe care mi-a acordat-o de bunăvoie... Am observat materia solidă care, pentru ochiul nostru, seamănă cu creta și am văzut, spre marea mea uimire, că mă înșelam, căci nu consta decât din particule mici, lungi și transparente, multe ascuțite la ambele capete.

(Jardine, 299)

Aceste particule pe care Leeuwenhoek le-a observat, știm acum că sunt depozite de urat de sodiu cauzate de un exces de acid uric în sânge.

Într-o altă scrisoare, Leeuwenhoek oferă următoarea descriere a modului în care a descoperit protozoarele, întâmplător, în întregime, deoarece olandezul încerca de fapt să „descopere cauza gustului iute al piperului pe limba noastră” (Jardine, 94):

Am pus cam o treime de uncie de piper întreg în apă, punându-l în biroul meu, cu unicul scop ca, în acest fel, piperul, fiind înmuiat, să pot observa mai bine ceea ce îmi propuneam. După ce acest piper a stat trei săptămâni în apă, în care adăugasem de două ori puțină apă ca zăpada [cea mai pură apă disponibilă] (cealaltă apă fiind expirată), l-am privit pe 24 aprilie 1676 și am observat, spre marea mea uimire, un număr incredibil de animale foarte mici, de diverse feluri.

(Jardine, 92)

Teoria vieții a lui Leeuwenhoek

Descoperirea spermatozoizilor de către Leeuwenhoek în jurul anului 1677 l-a determinat să formuleze o teorie a ciclului de reproducere. Oamenii de știință erau încă împărțiți cu privire la modul exact în care se creează viața nouă, în special la oameni. În mod tradițional, masculul era considerat mai important în reproducere, o opinie susținută de masculi pentru a-și susține propriile idei că ar trebui să fie mai importanți. Cu toate acestea, până în secolul al XVII-lea, devenise clar că majoritatea vieții noi provenea dintr-un ovul produs de femelă, de un fel sau altul, așa că teoria predominantă era „ovismul”, adică caracteristicile esențiale ale noii forme de viață erau toate prezente într-un ovul care aștepta fertilizarea. Leeuwenhoek a propus opusul, deoarece credea că spermatozoizii și nu ovulul conțineau caracteristici precum sufletul formei de viață. El „a dezvoltat o teorie preformaționistă în care noile creaturi sunt elaborate în sperma masculului (guvernată de sufletul animal al tatălui) înainte de concepție și ulterior cresc în pântecele mamei cu nutrienții furnizați de ovul” (Henry, 83).

Teoria lui Leeuwenhoek nu a fost acceptată pe scară largă și chiar a intrat în bucluc pentru că a discutat în public astfel de chestiuni intime (unii se întrebau, de asemenea, de unde și cum își luase specimenele). Cu toate acestea, descoperirea spermatozoizilor și a altor substanțe necunoscute anterior de către Leeuwenhoek a fost un exemplu al modului în care, în Revoluția Științifică, astfel de descoperiri erau flăcări folosite pentru a testa și purifica teoriile explicative existente sau pentru a le distruge sau pentru a crea altele complet noi.

Recunoaștere internațională

Leeuwenhoek era conștient că, pentru a face descoperirile sale mai cunoscute și utile comunității științifice, trebuia să le surprindă în desene. Leeuwenhoek a angajat desenatori locali pentru a crea imagini precise ale ceea ce văzuse la microscoapele sale. A trimis aproape toate rezultatele cercetărilor sale, inclusiv ilustrațiile special comandate, la Royal Society din Londra. Istoricul L. Jardine explică abordarea microscopistului:

Nu se prefăcea a fi expert în nimic altceva decât în manipularea microscoapelor sale; își prezenta observațiile ca date brute, sub formă de jurnal zilnic, „pentru ca acestea să fie mai bine recunoscute în Anglia și în alte părți”. „Vă rog pe dumneavoastră și pe domnii sub ochii cărora se întâmplă acest lucru să țineți cont de faptul că observațiile și opiniile mele sunt doar rezultatul propriului meu impuls și al curiozității”, a explicat el, cu o umilință studiată.

(90)

Sute dintre aceste lucrări au fost apoi traduse din originalele olandeze și publicate în revista neoficială a societății, Philosophical Transactions, între 1673 și 1723. Multe dintre scrisorile lui Leeuwenhoek către societate au fost ulterior publicate și în volume complete. În 1680, Leeuwenhoek a fost invitat să devină membru al societății. Leeuwenhoek a fost, de asemenea, un colaborator de lungă durată la revista olandeză De Boekzaal van Europe .

Leeuwenhoek a devenit atât de priceput în pregătirea și observarea specimenelor pe lame microscopice încât era mult înaintea majorității colegilor săi oameni de știință în ceea ce făcea posibil să se vadă la mărire mare. Într-adevăr, mărirea și claritatea erau atât de mari încât niciun alt microscopist nu putea reproduce ceea ce vedea el, așa că unii se îndoiau că Leeuwenhoek văzuse vreodată astfel de lucruri. Cu siguranță exista un oarecare mister implicat, deoarece Leeuwenhoek a refuzat să dezvăluie cum își ilumina specimenele, o necesitate pentru a putea vedea orice clar la mărire mare. În cele din urmă, alți oameni de știință precum Hooke au ajuns din urmă și au dovedit că Leeuwenhoek vedea într-adevăr lucruri nemaivăzute până atunci.

Munca olandezului a devenit atât de cunoscută încât a putut să-și ofere casa din Delft ca un fel de muzeu deschis, unde publicul putea vizita și vedea lamele pregătite în numeroasele microscoape pe care le instalase. Monarhi au vizitat țara, inclusiv Iacob al II-lea al Angliei (domnit între 1685 și 1688) și Petru cel Mare al Rusiei (1682-1721), la fel ca și oameni de știință eminenți precum Christiaan Huygens (1629-1695), inventatorul ceasului cu pendul.

Antonie van Leeuwenhoek a murit la Delft pe 26 august 1723, la înaintata vârstă de 90 de ani. Supraviețuise a două soții și avusese un singur copil. El le-a arătat altor oameni de știință calea de urmat și și-a creat o specializare în noi domenii de cercetare, cum ar fi protozoologia și bacteriologia. Microscopul, întotdeauna dificil de utilizat chiar și în mâini pricepute, a căzut în dizgrație în secolul al XVIII-lea, dar a revenit în secolul următor, în special în domeniul medicinei , când deficiențele tehnice ale lentilelor, luminilor și pregătirii lamelor au fost mult îmbunătățite. Leeuwenhoek a făcut mult, așadar, pentru a se asigura că acest instrument a devenit un instrument vital în știința modernă .