$$$

 CONSTANTIN TĂNASE, RUȘII ȘI INVAZIA

“Rău era cu “der, die, das”

Da-i mai rău cu “davai ceas”

De la Nistru pân’ la Don

Davai ceas, davai palton

Davai ceas, davai moşie

Haraşo, tovărăşie”

Pe 5 iulie 1880, la Vaslui, un orasel de provincie in care, de obicei, “nu se petrece nimic“, s-a nascut Constantin Tanase, fiul lui Ion si al Elenei, doi oameni de treaba care-si duceau traiul destul de greu, din putinul pe care il cistiga Ion Tanase ca laborant intr-o farmacie. Familia locuia intr-o casa taraneasca, situata pe strada Husilor. De mic, Constantin, singurul copil al familiei, a fost crescut cu snoave si povesti spuse cu haz de mama sa, Elena.

La scoala nu a fost un elev prea stralucit, dar nici n-a repetat vreo clasa. Cele mai mari note le-a avut la muzica si gimnastica, iar mari batai de cap i-a dat limba germana, la care nu a izbutit sa invete decit o poezie. Doua au fost motivele pentru care Constantin Tanase s-a indepartat timpuriu de joaca obisnuita a colegilor sai: concertele fanfarei militare din gradina publica si reprezentatiile din gradina “Pirjola”, unde aveau loc spectacole ale unor actori populari ca Zaharia Burienescu si I.D. Ionescu. Inspirat de aceste “productii”, Tanase si-a injghebat, impreuna cu citiva colegi, o “trupa”, iar drept scena a fost ales beciul casei, unde au fost prezentate fragmente din “Mesterul Manole”, “Capitanul Valter Maracineanu” si “Constantin Brancoveanu”.

Tanase a jucat pentru prima data pe cind era elev la gimnaziu. Intr-o vara, sosita in turneu la Vaslui, trupei lui Segalescu i-a lipsit un actor, care a fost inlocuit de Tanase, nelipsit de la repetitii. Dupa acest “debut” s-a gindit sa se faca actor, cu toate ca tatal sau dorea sa-l vada “impiegat cu sapca rosie” la CFR. In 1896, Constantin Tanase a absolvit cele patru clase gimnaziale si, indemnat de mama sa, a incercat sa dea examen de admitere la Liceul Militar din Iasi. A fost cea mai mare deziluzie a vietii sale, dar si intiia manifestare de revolta. La vizita medicala, tinarul aspirant la haina de ofiter a fost respins in favoarea unui fiu de colonel, lucru care l-a contrariat teribil, deoarece era proba la care isi facea cele mai putine griji.

Revoltat, a dat buzna in incaperea in care erau triati candidatii si a facut scandal, dar fara nici un rezultat. Dupa acest esec, s-a gindit sa plece la Braila, la Liceul “Nicolae Balcescu”, dar, dupa citeva luni, a abandonat cursurile, din lipsa de bani. In timpul hoinarelilor prin Braila, Tanase s-a intilnit cu Ion Adam, invatator si scriitor, care i-a propus sa-l suplineasca in postul de invatator, el urmind sa plece in Belgia, pentru niste cursuri. Astfel, la 18 ani, Constantin Tanase a ajuns invatator la scoala din comuna Cursesti, plasa Rahova. Chiar daca la inceput locuitorii nu l-au primit cu incredere, pe parcurs a reusit sa-i cistige de partea sa, cu duhul blindetii. Din nefericire, Tanase nu a fost privit cu ochi buni de directorul scolii si de alti “oameni pizmasi”, care au facut tot posibilul sa scape de tinarul pedagog. Tot cu sprijinul lui Ion Adam, a reusit sa fie numit invatator suplinitor la scoala din catunul Hirsoveni, comuna Poenesti, unde invatase si Alexandru Vlahuta. Aplicind o metoda de predare originala, in care muzica si gimnastica ocupau un loc de frunte, Tanase a reusit, in scurt timp, sa-si aduca elevii la scoala. Apoi, s-a ocupat si de parintii scolarilor, ajutindu-i sa cunoasca regiunea, prin “mici excursii”, in timpul carora le preda istoria si geografia.

In scurt timp, invatatorul cu “nasul mare” ajunsese cel mai indragit om din comunitate si toate ar fi fost bune daca notarului si unui avocat de prin partea locului nu le-ar fi casunat pe popularitatea lui, si au facut tot posibilul sa-l dea afara. Ramas iarasi fara un loc de munca, pe 14 octombrie 1899, Constantin Tanase a plecat voluntar la Regimentul 1 Geniu Bucuresti. Acest lucru a insemnat si despartirea lui de Vaslui, oras pe care nu l-a mai revazut decit doar in turneele Teatrului de revista “Carabus”, cind isi si vizita parintii. La “Carabus”, timp de aproape 20 de ani, a reusit sa creeze tot ce este mai reprezentativ in umorul romanesc si in teatrul de revista. A facut din scena bucuresteana un fel de post de avangarda, sustinind cu mare eleganta si talent ideologia bunului simt, infierind chestiunile exagerate din politica, textele sale putind caracteriza si societatea actuala:

În ţara asta, ţara pâinii

Să aibă pâine chiar şi câinii

Guvernul nostru ne obligă

S-avem o zi de mămăligă

Lor ce le pasă cum e trăiul

Scumpiră trenul şi tramvaiul

Scumpiră tot, la cataramă

Până şi pâinea şi tutunul

Şi când înjuri pe şleau de mamă

Ei, cică, eu fac pe nebunul.”

“Teoria mea-i uşoară

Toată viaţa e o scară

Pe care, ca şi la moară

Toţi o urca şi-o coboară”

Crezind cu adevarat in nevoia unei atitudini active in fata raului, Constantin Tanase a promovat, la fel ca si Bernard Shaw, ideile potrivit carora “Sinceritatea este un pericol numai pentru ignoranti” si “Idealurile se aseamana cu stelele: nu poti ajunge la ele, in schimb te poti orienta“. Cit timp a fost director la “Carabus”, Constantin Tanase a lansat tineri artisti, nume sonore mai tirziu — Maria Tanase, Horia Serbanescu.

Tănase a murit în Bucuresti în 1945. Există zvonuri conform cărora actorul ar fi fost ucis de către Armata Roşie invadatoare. În orice caz, o altă sursă oferă informaţii de circumstanţă despre moartea sa, care par mai plauzibile. ( Blocaj renal in urma unui tratament cu 20 de aspirine/zi – ciudata indicaţia doctorului)- informaţie dată de nepotul actorului, Tănase Radu Alexandru. Potrivit acestei surse, Tănase încă mai juca în Bucureşti un an după sosirea ruşilor, şi a fost ucis din cauza satirei la adresa soldaţilor ruşi care aveau obiceiul să “rechiziţioneze” toate bunurile personale purtate la vedere, mai ales ceasuri, pe care le cereau spunând “Davai ceas“. Tănase a compus un cuplet pe care l-am postat ca moto. merita citit inca o data:

“Rău era cu “der, die, das”

Da-i mai rău cu “davai ceas”

De la Nistru pân’ la Don

Davai ceas, davai palton

Davai ceas, davai moşie

Haraşo, tovărăşie”

“Algoritm de calcul al pensiei”

Altă chestie

E scoaterea la pensie

Astăzi eşti funcţionar

Însă mâine pensionar.

 

Poate te interesează

Pensia cum se calculează.

Ei, uite cum se calculează:

Din 35 de ani servici

Care vor fi socotiţi

Scazi primii ani de şcoală

Şi absenţele de boală,

Zilele de sărbătoare,

Orele suplimentare,

Plus un an şi patru luni.

Tragi o linie şi aduni.

 

Pe urmă împarţi la cinci, apoi

Ce-ţi dă înmulţeşti cu doi,

Scazi anul când te-ai născut,

Adaugi tot ce-ai scăzut

Şi la cifra ce-a ieşit

Pui un zero la sfârşit.

Anii pentru însuraţi

Se vor socoti dublaţi

Adică ani de război

Socotind că-n vremea asta

Te-ai războit cu nevasta.

 

La totalul obţinut

Pui trei zero la-nceput

Scazi anii de celibat

Ridici restul la pătrat

Şi-astfel într-o primă fază

Afli sumele de bază.

Apoi le extragi la toate

Rădăcinile pătrate

Şi la suma dobândită

Aplici cota cuvenită,

Care nu trebuie să fie

Mai mare de 5 la mie.

 

Din suma rămasă brută

Scazi 4 şi 8 la sută

Trei la mie la pompieri,

Impozitul pe averi.

Supracota respectivă,

Taxele pentru colivă,

Cinci la sută pentru dric,

Pe urmă nu mai scazi nimic.

 

Din totalul rezultat

Verşi 2/3 la stat

Şi restul ţi se cuvine, nu ştiu dacă mă exprim bine

$¢$

 CEA MAI VECHE CIVILIZAȚIE

Daca doriti sa aflati detaliile exacte despre cea mai veche civilizatie din lume, atunci asta va fi putin dificil deoarece nu exista înregistrari clare legate de o singura civilizatie. În acest articol, am sa va vorbesc despre cele cinci civilizatii care au înflorit în jurul aceleiasi perioade si ar putea fi candidate pentru titlul de cea mai veche civilizatie din lume.

Conceptul de „leagan al civilizatiei” este subiectul multor dezbateri si opinii variate. Figurativ, folosirea leaganului în sensul de locul sau regiunea în care totul este hranit, educat, construit în etapa sa primara, este atribuit lui Spencer in Rollin’s Ancient History care descrie astfel Egiptul.

Civilizatia este definita ca o societate care are o cultura complexa agricola si urbana si care se diferentiaza de alte culturi, ca urmare a complexitatii sociale, precum si a activitatilor variate economice si culturale care sunt o parte integranta a societatii. Acesta este motivul pentru care, atunci când vorbim despre cea mai veche civilizatie din lume, ne referim la acele societati care s-au dezvoltat social, economic si cultural, si nu la acele asezari de fiinte umane care au trait o existenta nomada.

Leaganul civilizatiei?

Cercetatorii si arheologii au inceput o cautare febrila pentru a-l descoperi. Insa putini s-au intrebat daca exista doar unul singur. De aici posibilitatile au devenit nelimitate.

Acestea atesta faptul ca nu a existat un singur leagan, ci câteva dezvoltari independente ale civilizatiilor, dintre care cea apropiata Neoliticului Estic ar fi prima. Importanta conform careia a existat o puternica influenta reciproca între civilizatiile timpurii în Cornul abundentei (care include Mesopotamia si Levant) si Asia de Est, este controversata, în timp ce civilizatiile din Anzi si Mesoamerica sunt acceptate ca fiind independent aparute de cele din Eurasia. Daca scrisul este luat ca premisa a civilizatiei, atunci cel mai tânar leagan este în Dinastia Timpurie din Egipt si Sumer ( jemdet Nasr).

Leaganul civilizatiei poate fi una dintre cele cinci locatii prezentate în cazul în care a aparut prima civilizatie. Potrivit multor experti, civilizatiile asa cum le cunoastem si intelegem astazi s-au nascut ca forma si concept în ceea ce se numeste Semiluna Fertila (Mesopotamia), si apoi s-au extins în alte zone din cauza unui stil de viata nomad. Dar acest punct de vedere traditional a fost contestat de multi oameni de stiinta si arheologi. Din punctul lor de vedere nu exista un singur leagan al civilizatiei pentru ca dezvoltarea independenta a civilizatiei a avut loc în mai multe areale geografice cum au fost Mesopotamia, Egipt, Valea Indusului, Shang (Valea Fluviului Galben), si Mezoamerica si Anzii sud-americani. Motivul pentru aceasta credinta în mai multe leagane de civilizatie a dus la observarea si studiul relicvelor din acea perioada. Aceste relicve subliniaza modul în care diferite caracteristici s-au dezvoltat neregulat si independent în aceste civilizatii diferite. Interactiunea între diferitele comunitati din cauza stilului de viata nomad a dus la dezvoltarea unor sisteme comune si tehnici în agricultura, prelucrarea metalului si ceramica, etc. Prin urmare, este dificil de specificat care este cea mai veche civilizatie din lume, deoarece nu exista niciun raspuns clar la întrebare. Cele cinci civilizatii discutate mai jos sunt concurentii pentru titlul de cea mai veche civilizatie de pe Pamant.

Gordon Childe a definit dezvoltarea civilizatiei ca un rezultat a doua revolutii succesive: Revolutia Neolitica, (declansand dezvoltarea comunitatilor statornice) si Revolutia Urbana care a sporit tendintele catre asezari dense, grupuri specializate ocupational, clase sociale, exploatarea surplusului, constructii publice monumentale si scrisul.

Mesopotamia

Multi experti, dupa cum s-a mentionat mai sus, cred ca Mesopotamia fiind situata în Semiluna Fertila, este cea mai veche civilizatie din lume. Motivul pentru aceasta este faptul ca Mesopotamia se afla in locul în care râurile Tigru şi Eufrat converg, facând zona extrem de potrivita pentru agricultura. Multe societati agrare, prin urmare, s-au stabilit aici. De asemenea, de la Ubaid, civilizatia sumeriana, Akkad, Babilon, si civilizatiile asiriene sunt toate situate în aceasta zona, Mesopotamia este astfel considerata a fi cea mai veche civilizatie din lume. Asezarile pot fi urmarite în Mesopotamia de la începutul epocii bronzului, care dateaza cu mult înainte de 7000 î.Hr.. Cele mai vechi site-uri au fost în Jarmo, iar cele mai vechi orase au fost stabilite în Sumer în perioada Uruk. Mesopotamia, peste ani, a fost condusa de catre greci, persi, mongoli si turci fiind zona pe care o identificam in prezent cu Irakul.

Egipt

Una din cele mai vechi civilizatii din lume, existand dovezi arheologice si antropologice, care arata spre existenta unor asezari în zona, înca din 10000 î.Hr., dar nu exista nici o dovada certa de continuitate. Luand in calcul agricultura ca principala lor sursa de hrana, dar ramâne de solutionare o problema – anume site-uri gasite în alta zona, care pot fi datate în aceeasi perioada si care arata practica de vânatoare si de pescuit. Aceasta este indicat de studii care arata ca terenul din jurul Saharei nu a fost asa arid cum este astazi, si a fost perfect pentru agricultura si pasunat. Asta s-a intampla în jurul perioadei 2500 î.Hr. cand asezarile s-au mutat spre Nil din cauza schimbarilor conditiilor climaterice si neprimitoare, în cazul în care civilizatia s-a stabilit ca o societate mult mai complexa. Civilizatia Egiptului Antic a fost responsabila pentru mai multe mosteniri de durata pentru întreaga umanitate, inclusiv piramide, sistemele matematice, practica medicinei, tehnicilor de prelucrare a sticlei, si, de asemenea, a hârtiei, în forma ei primara.

India antica

Asezarile au existat în zona de dinainte de 6000 î.Hr., deoarece exista dovezi din aceasta perioada. Studiind istoria civilizatiei Vaii Indusului aflam ca aceasta a fost o societate bine dezvoltata. Aceste asezari au fost eficiente cultivand sufficient pentru a se putea intretine si pentru a face comert – aici au fost gasite resturi de cereale, morminte funerare, burghie pentru pietre si cupru, etc, gasite în zona care este in prezent Pakistan. Civilizatia din valea Indusului a cunoscut de timpuriu structuri complexe sociale de la 4000 î.Hr., cele mai importante orase fiind Harappa si Mohenjo-Daro – numele sau inseamna „colina celor morti”. Sistemul de fractie zecimala este unul dintre darurile civilizatiei Vaii Indusului pentru lumea moderna. Tot aici au fost gasite primele cantare, sisteme de canalizare si irigatii, sigilii si alte sculpture mestesugite. Excavarea din site-uri au inceput in anul 1920 şi cea mai recenta descoperire a fost în 1999.

China

China este deja anuntata ca cea mai veche civilizatie continua din lume. Relicve datând din 7000 î.Hr. au fost descoperite în China. De fapt, în unele cazuri, variaza datele de referinta între 9000 î.Hr. şi 5500 î.Hr.. Exista dovezi de practica agricola, ceramica, unelte de munca, chiar si cresterea animalelor. Civilizatia poate fi urmarita înapoi pâna la stabilirea de statelor- oras în Valea Fluviului Galben în jurul lui 2200 î.Hr.. Dar aceasta afirmatie este contestata de prima dinastie, care este definita arheologic prin dinastiei Shang din China antica care a început domnia sa undeva în jurul anului 1750 î.Hr. Exista foarte putine date verificabile despre asezari anterioare din zona din cauza lipsei de înregistrari scrise sau orice astfel de documente.

Mezoamerica si Anzii sud-americani

În America, cele mai vechi civilizatii s-au situat în America de Sud si Mezoamerica. Cea mai veche civilizatie Mesoamericana a fost civilizatia olmeca care a fost stabilita în jurul anului 1200 î.Hr.. Asezarile au fost urmarite înapoi in 5100 î.Hr., ca urmare a înregistrarilor de cultivare a porumbului de atunci. Unele dintre principalele orase care au fost stabilite în conformitate cu regula olmecilor au fost San Lorenzo şi La Venta, care ca si alte orase, se spune ca au avut statui gigantice ale împaratului.

În America de Sud, cea mai veche civilizatie a fost Norte Chico, care a fost un grup de aşezari legate intre ele, cu oraşe mari, la Aspero şi Caral.

Inca nu exista înregistrari clare sau metode de datare care ne pot oferi o perioada de timp exacta pentru momentul aparitiei acestor civilizatii. Dar aceste cinci civilizatii au fost predecesorii nostri. Indiferent care dintre acestea este cea mai veche civilizatie din lume, unele dintre cele mai importante inventii si descoperiri, cum ar fi agricultura sau ceramica le pot fi acreditate lor.

$$$

 COMPLOTUL PRAFULUI DE PUȘCĂ

Guy Fawkes – Povestea unui om care a incercat imposibilul

Guy Fawkes (1570-1606), figura emblematica pentru tara sa de origine, a devenit cu timpul un adevarat simbol al revolutiei, al schimbarii, al dizidentei. Iata mai jos povestea sa si cum a ajuns o legenda.

“People should not be afraid of their governments. Governments should be afraid of their people”.

Fawkes a fost nascut si educat în York. Al doilea din cei patru copii dintr-o familie de functionari publici, doar cu un nume neobisnuit pentru Anglia acelor vremuri, se parea ca tanarul nu va avea un viitor deloc neasteptat. Tatal sau a murit când Fawkes avea opt ani, dupa care mama sa s-a casatorit cu un dizident catolic. Fawkes mai târziu s-a convertit la catolicism si a plecat de pe continent, unde a luptat în Razboiul de Optzeci de Ani de partea Spaniei catolice împotriva olandezilor protestanti.

Fawkes a devenit un alférez junior sau ofiter, a luptat si la asediul de Calais, în 1596, si prin 1603 a fost recomandat pentru postul de capitan, devenind astfel militar de cariera. El a calatorit în Spania sa caute un sprijin pentru o rebeliune catolica din Anglia, dar n-a avut succes.

Exista cel putin o sursa care afirma ca Fawkes a avut un copil, insa nu exista alte documente in acest sens.

Wintour l-a introdus pe Fawkes a lui Robert Catesby, care intentiona sa-l asasineze pe regele James I si sa restabileasca un monarh catolic la tron. Complotistii au asigurat 800 kg de explozibil intr-o cripta de sub Camera Lorzilor (Parlamentul Westminster), iar Fawkes a fost plasat ca responsabil de praful de pusca stocat acolo. Determinati de primirea unei scrisori anonime, autoritatile au cautat Palatul Westminster în primele ore din dimineata zilei de 5 noiembrie, si l-au gasit pe Fawkes care pazea praful de pusca. Peste câteva zile el a fost interogat si torturat, si în cele din urma el a rupt tacerea. Imediat înainte de executarea lui la 31 ianuarie, Fawkes a sarit de pe esafod, unde trebuia sa fie spânzurat si si-a rupt gâtul, evitând astfel agonia si supliciul ce ar fi urmat.

Fawkes a devenit sinonim cu Gunpowder Plot – Complotul Prafului de Pusca, care a fost comemorat în Anglia începând cu 5 noiembrie 1605. Efigia lui este arsa pe un foc de tabara, deseori însotit de un foc de artificii.

El a folosit ocazia pentru a adopta versiunea în limba italiana a numelui sau, Guido, si în memorandum-ul sau l-a descris pe James I ca fiind „un eretic”, care intentiona „sa alunge toate sectele papiste afara din Anglia”. El a denuntat Scotia spunand ca „nu va fi posibil sa împace aceste doua natiuni, asa cum sunt, pentru foarte mult timp”. Desi a fost primit politicos, curtea lui Philip al III-lea nu i-a oferit sprijin.

Complotul Prafului de Pusca

În 1604 Fawkes a fost implicat cu un mic grup de catolici englezi, condusi de Robert Catesby, care intentiona sa-l asasineze pe protestantul King James si sa il înlocuiasca cu fiica sa, a treia în linia de succesiune, Printesa Elisabeta.

Fawkes a fost descris de catre preotul iezuit unde terminase scoala ca „placut, sociabil, vesel si loial prietenilor sai”. Tesimond, un vechi coleg de scoala a sustinut, de asemenea ca Fawkes a fost „un om cu înalta calificare în materie de razboi”, si ca acest amestec de pietate si profesionalism i-a inspirat pe colegii lui conspiratori.

Autorul Antonia Fraser il descrie ca fiind „un barbat înalt, puternic construit, cu par gros rosu-brun, o mustata care curge în traditia timpului, si o barba stufoasa, maro-roscata „, si ca era ” un om de actiune … capabil de argumente inteligente, rezistent fizic, oarecum spre surprinderea dusmanilor sai”.

Cu intentia de a cauta ajutor in Spania, incercare nereusita dealtfel, conpiratorii incearca prima oara sa sape un tunel spre Parlament. Stradania le este recompensata insa prin gasirea unei Sali de inchiriat chiar sub tinta lor.

Nume precum John Whynniard, Robert Catesby, Thomas Wintour au contribuit la aducerea a 20 de butoaie cu praf de pusca. Fawkes foloseste numele de John Johnson.

Tortura

Fawkes a dat numele lui John Johnson si a fost primul interogat, dar a ramas sfidator. Când a fost întrebat de unul dintre Lorzi ce facea în apropierea unei atât de mari cantitati de praf de pusca, Fawkes a raspuns ca intentia sa a fost „sa va arunc pe voi, cersetori scotieni inapoi in muntii in care v-ati nascut.” Dupa zile intregi de tortura, Fawkes a recunoscut intentia sa de a arunca în aer Camera Lorzilor, si si-a exprimat regretul in privinta esecului sau de a face acest lucru.

Fawkes a fost transferat in Turnul Londrei.

A dezvaluit adevarata sa identitate abia la 7 noiembrie, si le-a spus anchetatorilor sai ca au existat cinci oameni implicati in complotul pentru uciderea Regelui. El a început sa dezvaluie numele lor la data de 8 noiembrie, si a spus modul în care acestia intentioneaza sa puna pe Printesa Elisabeta pe tron.

Executia publica

Procesul a opt dintre complotisti a început luni, 27 ianuarie 1606. Fawkes a împartit celula din Turnul de la Westminster Hall , cu sapte dintre co-conspiratori. Numit de rechizitoriu Guido Johnson, sentinta nu a fost pusa la indoiala.

Fawkes nu s-a declarat vinovat la acuzatia de inalta tradare. Colegii sai au fost executati intr-o maniera teribila (rupti de cai in doua, cu intestinele si organele genitale arse). Desi a preferat sa moara, corpul sau a fost impartit in „cele patru colturi ale regatului”, sa fie afisat ca un avertisment alti tradator.

Mostenirea

Remember, remember the Fifth of November,

The Gunpowder Treason and Plot,

I know of no reason

Why the Gunpowder Treason

Should ever be forgot.

Procesiunea de Guy (1864)

La data de 5 noiembrie 1605 Londonezii au fost încurajati pentru a sarbatori scaparea regelui din acest teribil complot. Un act al Parlamentului a desemnat fiecare 5 noiembrie ca o zi de multumire pentru „a doua zi plina de bucurie de eliberare”, si a ramas în vigoare pâna în 1859. Desi el a fost doar unul din celi13 conspiratori, Fawkes este astazi cel mai des asociat cu esuatul Complot.

În Marea Britanie, 5 noiembrie a fost numita fie Noaptea/Ziua lui Guy Fawkes. Focurile de tabara au fost însotite de focuri de artificii din anii 1650 încoace, si a devenit obiceiul de a arde o efigie (de obicei, Papa), dupa 1673. Apoi, efigiile unor figuri notabile care au devenit tinte pentru public, cum ar fi Paul Kruger si Margaret Thatcher, au gasit, de asemenea, modul lor de Foc de tabara, desi cele mai multe efigii moderne sunt ale chipului lui Fawkes. Copii se imbraca ca acest „tip” care este creat in mod normal din haine vechi, ziare, si o masca. În timpul secolului al XIX-lea, „tip” a ajuns sa însemne o persoana îmbracata ciudat, dar în engleza americana a pierdut orice sens peiorativ, si a fost folosit pentru a desemna orice persoana de sex masculin.

Portretizat de povesti si romantism, de benzile desenate si nu numai, Fawkes devine un erou de actiune in esenta, in carti pentru copii, numit si amuzant „singurul om care a intrat vreodata in Parlament cu intentii oneste”.

La scriitori precum John Milton, Ainsworth, in piese de teatru, Fawkes nu poate fi uitat.

$$$

 DECLINUL CIVILIZAȚIEI ȘI RENAȘTEREA

Declinul

Am mentionat intr-un articol precedent ca ideile evolutionismului au o vechime de peste 2500 de ani.

Cartea “Respingerea tuturor ereziilor”, scrisa de Hipolit in secolul III, nu este singura sursa care ne arata povestea reala a declinului civilizatiei vestice. Toate cunostintele si conceptele care au fost condamnate de crestinism au fost considerate erezii si au fost eliminate. Principiile care le intelegem azi ca fiind produse ale “stiintei moderne” au fost intelese de acum 2000 de ani, insa primii crestini au distrus aproape orice dovada a existentei lor.

Atanasius din Alexandria, acum un sfant catolic, a fost unul din primii crestini influenti, cunoscut ca fiind prima persoana care a “asamblat” toate cele 27 de carti ale Noului Testament, si de asemenea, cunoscut pentru lupta sa pentru dominarea crestinismului timpuriu cu ajutorul unui grup de loialisti militanti. Atanasius a folosit strategii pentru a obtine putere politica si religioasa, desi a fost exilat din Alexandria de mai multe ori pentru crime, vatamari si acte de barbarism. Si-a justificat de fiecare data faptele ca fiind in scopuri nobile, pentru a salva sufletele celor care au pacatuit.

Inainte ca religia crestina sa devina religia oficiala a Romei, conflictele religioase si filozofice erau prezente peste tot: crestinii erau persecutati pentru ca nu erau toleranti cu legile si credintele altora, dar in acelasi timp, si crestinii persecutau pe ceilalti. Disputele s-au datorat in principal datorita intolerantei primilor crestini; daca in timp ce in Imperiul Roman si in Grecia antica existau multe temple ale mai multor zei, crestinii veneau cu o idee radicala: sa se renunte la toti zeii si sa-l urmeze pe Isus. Datorita intolerantei lor, dar si faptului ca majoritatea proveneau din randurile celor needucati urmand directia liderilor lor spirituali, au fost considerati o amenintare.

Crestinismul si-a croit drumul spre Europa prin societatea celor saraci. Probabil miscarea crestina a devenit dominanta in armata romana pentru ca acestia erau din aceasta patura sociala. Armata avea o mare putere politica, iar atunci cand numarul de crestini ce se aflau in randul armatei a devenit majoritar, Constantin a fost nevoit sa ia o decizie in acest sens, pentru ca armata sa-i ramana loiala.

In anul 381 e.n. crestinismul a fost adoptat ca religie oficiala, de catre Flavius Theodosius. Conflictele au continuat, deoarece nu toti cetatenii Imperiului Roman erau crestini, ba chiar multe scoli erau impotriva crestinismului. Sub conducerea lui Theodosius a inceput lupta importiva non-crestinilor. Au fost eliminate toate zilele de sarbatoare care nu au fost crestinizate, iar restul (sarbatorile pagane) au devenit zile de sarbatoare crestine. Templele si bibliotecile au fost distruse, iar jocurile olimpice au fost abandonate.

In 391 o parte din libraria din Alexandria a fost distrusa de crestini sub ordinul lui Theodosius. In 529, imparatul Iustinian a inchis toate scolile filozofice din Atena care au supravietuit. Textele lui Platon si cele ale lui Aristotel au ramas, in timp ce restul, in marea majoritate au fost distruse. Timp de sute de ani doctrina crestina a fost consolidata, in timp ce scrierile ce contraziceau doctrina au fost distruse. Toate scrierile despre atomi, haos sau evolutie au fost o prima tinta. Din acest motiv textele vechi despre aceste subiecte au disparut, ramanand in schimb scrierile care le blamau. De exemplu, aproape toate cunostintele despre epicurism care s-au pastrat pana azi provin din texte anti-epicurism. Tot ceea ce se stia trebuia trecut prin lupa crestinismului. Socrate, Platon si Aristotel au devenit cei mai mari filozofi ai greciei antice pentru ca ei nu se aflau in contraditie cu dogma crestina, in timp ce altii au fost dati uitarii.

In eforturile de a demonstra superioritatea crestinismului, scriitorii crestini au prezentat religia si mitologia greaca intr-un mod absurd si fantastic. De-a lungul secolelor grecii au fost descrisi ca fiind corupti care credeau in zei ridicoli. Insa, mitologia greaca avea o baza substantiala, iar grecii au dezvoltat principii atat filozofice cat si stiintifice.

Imperiul Roman a devenit cea mai mare civilizatie, ingloband diverse culturi si credinte, urmand a fi unificate sub semnul crucii. Crestinismul a crescut o data cu expansiunea imperiului, fapt care a dus la numeroase dispute, intrand in conflict cu numeroase culturi europene. Crestinii romanizati au atacat naturalismul pe doua fronturi, atat din punct de vedere intelectual cat si barbar, iar ideea ca oamenii sunt inruditi cu alte specii a fost imediat anihilata. Invataturile grecesti despre materialism au fost distruse, iar unele culturi europene au fost eradicate. Regii au fost nevoiti sa se convertrasca la crestinism pentru a beneficia de favorurile Romei si au fost pornite adevarate razboaie impotriva “barbarilor” non-crestini. Multi considera nasterea crestinismului ca fiind cel mai distructiv eveniment din istoria tututor civilizatiilor. Astfel a inceput Era Intunecata.

Renasterea

Cruciadele din secolele 11-13 au adus europenii crestini in contact cu unele texte grecesti disparute de aproape un mileniu. Redescoperirea lor au format baza Renasterii si Iluminismului in Europa, iar in secolul 17 materialismul filozofic si empirismul a renascut. In aceasta perioada s-a readus la lumina conceptele evolutionismului, dar au fost adesea refacute, bazate pe acelasi principii fundamentale si pe observarea lumii naturale. In 1784, filozoful frencez Julien Offray de La Mettrie a publicat una dintre cele mai controversate carti pe care europenii le-au vazut vreodata: “Omul, masina”. Cartea a fost interzisa de catre biserica si au fost arse multe exemplare. In carte, se spune ca omul si animalele sunt inrudite. Autorul sustinea ca maimutele pot fi invatate sa comunice cu noi prin semne si ridica intrebari precum “ce a fost omul inainte sa inventeze cuvintele si limba?”.

In aceasta perioada multi filozofi si naturalisti au publicat numeroase carti care au fost declarate erezii. In 1794, naturalistul francez Georges-Louis Leclerc (in stanga in imagine) a publicat cartea “Istoria naturala”, cuprinzand 36 de volume. Leclerc a contrazis pe cei ce sustineau ca Pamantul are doar 6000 de ani si a propus ideea ca se pot produce modificari in randul speciilor. Pana atunci, se credea ca speciile sunt statice, ele nu se modifica, nu pot evolua si nu pot disparea.

O noua viziune asupra umanitatii

Ideile au evoluat o data cu omul. Pe la 1450, din orasele prospere din Flandra si nordul Italiei s-a raspandit in mai multe regiuni ale Europei o noua conceptie asupra omului. Conform acesteia omul era o personalitate individual dotata cu energie creativa, nascut sa se autoperfectioneze si sa schimbe lumea in mai bine.

Vulnerabilitatea societatii feudale si a ordinii universale a lumii conceputa in Evul Mediu tarziu, a pregatit drumul spre o transformare sociala considerata o renastere dupa perioada medievala “intunecata”. Patricienii si comerciantii se mandreau cu noul statut si cu averile obtinute din afacerile internationale, cu stilul de viata rafinat, locuintele impunatoare si mai ales, cu faptul ca patronau artele.

Sustinerea artelor si a stiintelor a devenit rapid o proba a statului social. Artisti precum Leonardo da Vinci, Michelangelo si Albrecht Durer au fost considerati “oameni renascentisti”, in idealul individului cosmopolit, educati in spiritul universalitatii.

Tot aici, in stiinta, dar si in arta, s-a dezvoltat spiritul critic, care avea sa inlocuiasca credinta dogmatica in autoritate. Reforma a fost un produs al dorintei generale de reinnoire sociala si spirituala.

Reforma distruge unitatea religioasa

Prin reforma s-a distrus sistemul traditional care domina in Evul Mediu, iar impartirea lumii crestine s-a produs in urma incercarilor reformistilor de a restabili “crestinismul adevarat”. In aceasta epoca Biserica Catolica nu mai era accepta drept unic interpret al Bibliei. Tiparirea Bibliei, dar si al altor texte pe intelesul oamenilor simpli, a contribuit la dezvoltarea limbilor si a literaturii. O data cu aparitia libertatilor individuale si personale, Reforma a pavat drumul spre Epoca Illuminismului.

In secolul XVI, Europa a cunoscut reforma protestanta si contra-reforma catolica, a fost martorul scindarii Bisericii, precum si al dezvoltarii statelor nationale suverane. Razboiul de Treizeci de Ani a refacut harta Europei Centrale, iar in secolul XVII a urmat consolidarea guvernelor absolutiste, administrate central.

Lumina ratiunii – lluminismul

La inceput, miscarea s-a rezumat doar la cercurile intelectuale, desi Kant afirma ca omului ii trebuia dar curajul de a folosi ratiunea. Ganditorii iluministi promovau educatia universala si sansele egale de ascensiune pentru cei talentati, indiferent de clasa sau provenienta sociala. Trasatura cea mai importanta a iluminismului a fost accentul pus pe ratiune.

In cluburile de dezbateri, in cercurile de lectura, mai ales in Franta, personalitatile iluministe au aplicat rationamentul explicand contradictiile vremii. Oamenii de cultura influenti, cum ar fi Voltaire, au blamat cu sarcasm prejudecatile, superstitiile si inapoierea intelectuala.

Denis Diderot si Jean Baptiste le Rond d’Alembert au lansat “Enciclopedia”, un proiect amplu, in care ganditorii importanti adunau cunostintele epocii lor si le faceau accesibile publicului.

Puterea si gandirea limitata a Bisericii, mai mult decat religia in sine, au facut obiectul unei critici dure.

Industrializarea – epoca masinilor

Realitatea sociala a acelor ani s-a aflat in opozitie totala cu bunastarea burgheziei. In sec. XVIII aparusera deja multe companii industriale, in special din sectorul textilelor. In sec. XIX magnatii industriei au construit fabrici uriase, pentru prelucrarea fierului si otelului.

Carbunele se exploata intensiv prin aplicarea noilor tehnologii, a motorului cu aburi si a cailor ferate. Noile relatii de munca au subminat mestesugurile traditionale, provocand exodul din provincii al unui numar mare de muncitori necalificati care au invadat orasele. Extenuati de timpuriu de munca istovitoare, lipsindu-le cele mai elementare asigurari sociale, acestia traiau in conditii mizere, ca proletariat urban, supravietuind cu greu.

Nobilimea si negustorii bogati au refuzat sa ofere drepturi politice acestui grup, facand doar pasi evazivi pentru imbunatatirea conditiilor de viata si munca. Doar dupa greve repetate, de cele mai multe ori inabusite cu violenta, si dupa organizarea muncitorilor, dupa 1850, in partide socialiste, uniuni si „asociatii educationale”, conducatorii guvernelor si ai bisericilor au recunoscut ca nu mai puteau ignora „problema muncitorilor”. De teama unei revolte sociale, cele mai multe tari au oferit muncitorilor protectia necesara, cum au fost legile de asigurare sociala ale lui Bismarck in Germania. In anii 1880, socialistii au castigat numeroase fotolii parlamentare europene, formand o opozitie sigura.

Epoca ideologiilor

Ideologiile sociale, ale caror consecinte, de obicei violente, si-au pus amprenta asupra secolului care avea sa urmeze, isi au radacinile in anii 1800. Nationalismul european s-a desprins din miscarile revolutionare de eliberare care se impotriveau dominatiei lui Napoleon. In Germania si Italia miscarile de eliberare au realizat unitatea nationala. Insa, in a doua jumatate a secolului, aceste curente prezentau caracteristici de dreapta, conservatoare si de obicei cu un caracter antisemit mai accentuat. Liberalismul aparat de diferite parti ale clasei de mijloc lupta pentru a obtine libertate economica, comert liber, democratie si minimalizarea puterii guvernamentale. Tot atunci au aparut doua ideologii, care sustineau ca au o baza stiintifica: marxismul si darwinismul social.

Karl Marx si Friedrich Engels au cautat sa explice cursul istoriei universal prin legi ale dezvoltarii economice si prin conflictul dintre clasele sociale, care, in conceptia lor, trebuia sa culmineze cu o societate comunista in care muncitorii aveau sa controleze mijloacele de productie.

Darwinismul social folosea teoriile lui Charles Darwin pentru a explica evolutia societatii umane, sugerand ca fiecare actiune deriva din competitia nemiloasa pentru supravietuire, in care inving doar indivizii cei mai puternici. Gandirea sociala darwinista s-a radicalizat si mai mult odata cu lansarea conceptului de „vointa de putere” al lui Friedrich Nietzsche, care a avut efecte rasunatoare.

Structuri noi in cultura si politica

Odata cu prabusirea blocurilor antagoniste ale Razboiului Rece si cu schimbarile in relatiile politice si culturale care au urmat dupa 1990, lumea nu a devenit mai sigura. Multe progrese au avut loc in deceniile precedente, in timp ce altele ies acum la suprafata intr-un stadiu incipient.

Statele Unite ale Americii, superputere unica, au renuntat la dominatia politica asupra Americii Latine, dar au intervenit militar in lumea islamica, lucru pentru care au fost aspru criticate. S.U.A. au reusit sa-si extinda statutul de lider in cultura si tehnologie. Reaparitia in intreaga lume a traditionalismului si fundamentalismului religios a influentat politica S.U.A.

Drumul spre viitor – o privire asupra globalizarii

Aliante politice si economice extinse, schimburi interculturale, flux mondial de date si informatii sunt doar câteva insemne ale globalizarii. Lumea se restrânge cu rapiditate, asa incât multi deja prezic dizolvarea granitelor dintre state si natiuni. Insa in aceasta situatie apar noi intrebari.

Lumea tinde intr-adevar sa se omogenizeze din punct de vedere cultural si politic, gratie fluxului de informatii libere si nefiltrate, dar in acelasi timp, apar noi forme de rezistenta, accentuându-se varietatea culturilor si specificul regional unic. Dar reintoarcerea la nationalism, impartirile de ordin etnic si religios observate in multe zone ale lumii sau protestele tarilor mai mici si ale organizatiilor nonguvemamentale impotriva dominatiei culturale a „jucatorilor globali” bogati ce-or fi insemnând oare? Multe conflicte de lunga durata, cum ar fi cel dintre Israel si Palestina, criza continua a continentului african, provocata de foamete si SIDA, nu si-au gasit deocamdata rezolvare. In acelasi timp, tarile cu o populatie mare, cum ar fi China si India, isi extind impresionant potentialul economic. O problema de mare importanta, mai ales in cazul tarilor puternic dezvoltate, este protectia sociala a populatiei vârstnice. „Bufnita Minervei isi intinde aripile doar dupa lasarea amurgului”, scria filozoful german G.W.F. Hegel. Este mult mai simplu sa privesti inapoi catre istoria culturala a umanitatii decat sa indraznesti sa anticipezi viitorul nostru comun.

$$$

 S-a întâmplat în 18 martie1906: La această dată, inginerul Traian Vuia (1872-1950), pionier al aviaţiei româneşti şi mondiale, constructorul primului avion din lume (brevetat, în Franţa, la 17 martie 1903), a realizat, la Paris, primul zbor din lume cu un aparat mai greu decât aerul, folosind exclusiv mijloace proprii de bord (aparatul s-a desprins de la sol datorită exclusiv forţei motorului său).

Meritul lui Traian Vuia este că a reuşit primul zbor cu un aparat mai greu decât aerul, care s-a înălţat prin propria forţă. Au fost şi alţii care au zburat înaintea lui Vuia, dar aceştia foloseau pentru decolare diferite artificii, cum ar fi catapultarea sau tracţiunea cu alte vehicule. Este cazul fraţilor Wright, care se foloseau de şine pentru lansarea maşinii lor de zbor. Ei sunt înregistraţi drept primii care au întreprins un zbor cu un aparat mai greu decât aerul.Traian Vuia a venit pe lume în 17 august 1872, în localitatea Surducu Mic, din judeţul Timiş. Astăzi, localitatea îi poartă, în semn de recunoştinţă numele. Surducu Mic face parte din Banat, dar la acea vreme regiunea Banatului se afla sub stăpânire austro-ungară. Din acest motiv, Vuia a fost considerat mult timp ca fiind de origine maghiară sau austriacă.

Între anii1884 și 1892, Traian Vuia s-a aflat la Lugoj, unde a urmat studiile liceale. În această perioadă a construit mai multe modele de aparate de zbor de tipul zmeelor. Dupa ce a trecut examenul de bacalaureat, în anul 1892, Traian Vuia a plecat la Budapesta. S-a înscris la Politehnică, dar veniturile pe care le avea nu i-au permis să urmeze decât Facultatea de Drept. La 6 mai 1901, Traian Vuia îşi ia doctoratul în ştiinte juridice solicitând, în conformitate cu drepturile minime pe care le avea un student român, ca diploma eliberată să fie redactată în limba latină şi nu în limba maghiară.După absolvirea facultăţii, Vuia trebuia să ia decizia care-l va orienta pe calea destinului. Putea să trăiască decent, profesând avocatura, sau să rişte ca să-şi vadă visul împlinit. 

A ales să urmeze calea zborului şi a progresului, hotărând să-şi pună în practică ideile la Paris. Astfel, în 1902 porneşte către capitala Franţei – considerată la acea vreme si „capitala aeronauticii”. Aici spera să obţină un sprijin material şi o recunoaştere a proiectelor sale de zbor. Ambiţiosul inventator purta cu el proiectul „aeroplanului-automobil”, pe care îl va prezenta, prin comparaţie cu alte aparate de zbor de la acea vreme, în cadrul unei conferinţe ţinută la Aeroclubul Francez. Românul va contacta marile figuri ale aeronauticii din acea perioadă, pentru a-i consulta în legătură cu aparatul său de zbor. Adresându-i-se lui Victor Tatin, acesta i-a atras atenţia că aparatul Vuia are nevoie de un motor uşor, dar foarte puternic. În replică, inventatorul a declarat ferm „Voi face acest aparat!”.

În februarie 1903 prezintă în faţa Academiei de Ştiinţe pariziene „Proiectul aeroplanului-automobil”. Ca orice idee care depăşeşte timpul său, proiectul a fost primit cu scepticism: „Găsirea unei soluţii la problema zborului cu un aparat mai greu decât aerul este o himeră”. Totuşi, inginerul român nu se descurajează şi îşi brevetează în acelaşi an apartul de zbor conceput el. De acum, toate eforturile lui Vuia se vor îndrepta către construcţia efectivă a aeroplanului-automobil. Piedicile nu erau puţine, dar cel mai mult îl preocupa tipul de motor cu care să înzestreze aparatul „Vuia I”. Avea nevoie de un motor uşor care să-i asigure propulsia şi sustenaţia. „Dacă un asemenea motor nu exista de fapt, cauza nu era imposibilitatea de a-l construi ci indiferenţa şi dispreţul fabricării de motoare pentru maşina de zbor şi pentru cei ce căutau să o realizeze”, avea să declare inginerul câţiva ani mai târziu.

În aceste condiţii, inventatorul s-a văzut nevoit să construiască el însuşi motorul, bazându-se pe cunoştinţele sale de mecanică şi termodinamică. Modificând radical un motor de tip Serpollet, l-a făcut să funcţioneze cu acid carbonic. „Vuia I” era un aparat de zbor cu aspectul unui liliac, cu aripi repliabile ca o umbrelă. După o serie întreagă de experimente, Traian Vuia avea să facă, la 18 martie 1906, la Montesson, în apropiere de Paris, primul zbor cu un aparat mai greu decât aerul, prin mijloce proprii. Aeroplanul-automobil a rulat 50 de metri pe sol, iar apoi s-a înălţat singur la o înălţime de aproximativ un metru, străbătând în zbor 12 metri. Din păcate, după 12 metri, elicea s-a blocat şi motorul s-a oprit brusc, lovindu-se de un copac. Deşi a durat doar câteva clipe, zborul a reuşit. Românul Traian Vuia pusese piatra de temelie a aeronauticii moderne.

Meritul lui Vuia este că a reuşit primul zbor cu un aparat mai greu decât aerul, care s-a înălţat prin propria forţă. Din acest moment, Traian Vuia va face o serie de observaţii legate de comportarea „aeroplanului-automobil” în zbor. Pentru asigurarea stabilităţii în aer avea nevoie de o propulsare mai puternica. Cu un motor de tip Antoinette şi cu o serie de modificări, aparatul „Vuia 1” s-a transformat în „Vuia 2”, brevetat în 1907, în Belgia. Acest aparat avea performanţe mult sporite, astfel că, în 1907, el avea să zboare pe o distanţă de 70 de metri, la o înălţime variabilă.În capitala Franţei, Traian Vuia a încercat permanent să influenţeze destinul românilor din Transilvania, ducând o adevărată campanie pentru unificarea cu România. Astfel, împreună cu alţi fruntaşi români aflaţi la Paris, a pus, la 30 aprilie 1918, bazele Comitetului Naţional al Româmilor din Transilvania. Noua societate, avea drept organ de presă revista „La Transylvanie”, unde Vuia va publica numeroase articole prin care să susţină cauza celor de acasă. 

De asemenea, Vuia a fost consilier în cadrul delegaţiei române de la Conferinţa de pace de la Paris (1919-1920) unde, prin relaţiile care le cultivase, şi-a adus o importantă contribuţie la unficarea românilor. Cu această ocazie a publicat lucrarea „Le Banat” spre a face cunoscute realităţile conaţionalilor de aici. În aceeaşi perioadă, a publicat sub pseudonim o colecţie de articole apărute în Austro-Ungaria, în care erau calomniate celelalte puteri participante la Conferinţa de pace, Rusia, Franţa şi Marea Britanie. Tot în acest context, din proprie iniţiativă sau în urma unor sfaturi primite din ţară, a intrat în francmasonerie, împreună cu Alexandru Vaida-Voievod, se pare, pentru a combate elementul maghiar pătruns în forţă în această organizaţie, şi care acţiona pe toate căile pentru a împiedica unirea teritoriilor româneşti din fostul Imperiu cu România.

Mereu activ, nu numai în cercetarea aviatică, în timpul celui de-al doilea război mondial, inginerul român a creat în 1943 „Frontul Naţional al Românilor din Franţa”. Această organizaţie a acţionat în legătură cu rezistenţa franceză, care lupta împotriva ocupaţiei germane.Traian Vuia şi-a extins permanent cercetările de navigaţie aeriană. Astfel, el a fost preocupat de zborul vertical şi de menţinerea aparatului la punct fix în zbor. Numeroasele experimente întreprinse se vor concretiza în brevetul „Perfecţionări la mijloacele de propulsie, de tracţiune şi de sustenaţie”, cu aplicabilitate la nave, elicoptere sau roţile cu palete ale turbinelor. 

Între 1918-1925, el a conceput şi realizat două elicoptere, pe care intenţiona să le treacă în producţia de serie în România. În 1923 ţine o conferinţă pe tema elicopterelor, la Societatea Franceză de Navigaţie Aeriană la care a anunţat că noua masina de zbor era deja construită, dar trebuie perfecţionat. Românul a intuit corect utilitatea acestui aparat pentru zborul comercial sau transportul de pasageri pe distanţe scurte. Propunerile lui veneau în perioada în care dirijabilul şi aeroplanele puteau transporta doar mase relativ mici. M. Yvonneau, cu care a lucrat în acea perioadă, avea să dezvăluie abia în 1957, cu ocazia Expoziţiei Traian Vuia de la Bucureşti, care erau ideile ce îl stăpâneau pe inventatorul român.„Vuia proiectase pe vremea acea un aparat cu patru rotoare, în tandem, înzestrat cu o cabină pentru 100 de pasgeri. Din nefericire, ideea a rămas în suspensie”, a spus Yvonneau la manifestarea amintită.

Vuia nu era interesat numai de aerodinamică, ci şi de ameliorarea motoarelor. În plus, în 1925, a realizat un generator de abur original, cu circulaţie forţată unică, cu presiune si temperatură înaltă şi cu randament termic ridicat. Savantul nu a fost ferit de problemele cu care se confruntă un vizionar.În 1923 intenţiona să treacă la producţia de serie a aparatelor sale de zbor şi a unor elicoptere, la uzinele Reşiţa. Inventatorul i-a dat unui prieten următorul mesaj pe care să-l ducă în ţară: „Povesteşte prietenilor de acasă tot ce ai văzut aici. Am dovedit că se poate zbura cu un aparat ‘mai greu decât aerul’. (…) Acum, după ce s-au convins de posibilitatea zborului mecanic, numărul experimentărilor va creşte rapid, specialiştii vor realiza motoare speciale, aviaţia va avea o industrie înfloritoare pe temeiul experienţei mele, devenită bun comun. Ai putut vedea! Nu m-am ascuns, am experimentat în văzul tuturor. Vor continua alţii, tot mai mulţi. Aşa se realizează progresul…” 

Din nefericire, el nu a primit sprijinul pe care l-a solicitat şi a fost nevoit să-şi amâne revenirea în România. În vremea primului război mondial, Traian Vuia a lucrat pentru ministerul francez al apărării. Împreună cu binecunoscutul Victor Tatin, a construit o torpilă folosită cu succes de marina militară. În 1950, Vuia revine în ţară, grav bolnav. Se stinge din viaţă la Bucureşti, în acelaşi an, la 3 septembrie, scurt timp după repatriere. Este înmormântat la Cimitirul Bellu din Bucureşti.

Surse:

Personalităţi româneşti ale ştiinţelor naturii şi tehnicii, Editura Ştiinţifică şi enciclopedică, Bucureşti, 1982

https://biblacad.ro/UPC-Vuia.html

https://www.scientia.ro/biografii/41-biografii-fizica/2623-traian-vuia-zborul.html

https://www.ro.biography.name/inventatori/65-romania/212-traian-vuia-1872-1953

http://tvr1.tvr.ro/traian-vuia-la-romani-care-au-schimbat-lumea_22922.html

&&&

 S-a întâmplat în 18 martie 1994: În această zi, a murit actriţa Gina Patrichi. Eugenia Margareta Elena Patrichi, pe numele său la naştere, a venit pe lume la 8 martie 1936, într-o casă din Strada Cazărmii nr. 56 din Bucureşti, fiind al doilea copil al familiei lui Grigore Patrichi, șef de laborator la Facultatea de Chimie Industrială din cadrul Institutului Politehnic, şi a Elenei Patrichi.Încă de mică, cea alintată Gina, demonstra o fire băiețoasă și dinamică, şi manifesta o fascinaţie aparte pentru teatru, fiindcă alături de alţi copii, inclusiv de fratele său, Mircea, crea scenete, stabilea distribuţii şi își realiza costume.A urmat Școala „Ion Creangă”, apoi Liceul de fete „Domnița Ileana”, unde, la serbările școlare, recita poezii și juca în piese de teatru.

Pasiunea pentru teatru devenea din ce în ce mai puternică, Gina era nelipsită de la spectacolele Teatrului Armatei, era fascinată de afişele care anunţau piesele de teatru. A crescut alături de spectacolele în care a putut admira actori remarcabili, de la Irina Răchițeanu-Șirianu, Mihai Popescu, la George Calboreanu, George Vraca, Maria Filotti, Sonia Cluceru, Lucia Strurza Bulandra, Jules Cazaban.Gina Patrichi a luat, pentru o perioadă, şi lecţii de balet, la școala condusă de Floria Capsali. A parcurs apoi liceul de chimie, însă atenţia sa nu era îndreptată decât spre lecturi din Coșbuc și Eminescu, de poezii recitate în fața oglinzii. Actrița Emma Romano a fost persoana providenţială pentru cariera sa ulterioară, acordându-i câteva lecţii şi încurajând-o să-şi urmeze pasiunea.

În anul 1952, fără ştirea părinţilor, se înscrie la examenul de la Institutul de Teatru, unde va recita „Mama” lui George Coșbuc, în fața comisiei formate din: Aura Buzescu, Al. Șahighian, George Dem. Loghin și A. Pop Marțian. Comisia îi sugerează că este prea tânără pentru a deveni studentă la teatru, însă după trei zile, află că este admisă, la doar 16 ani şi cu studiile medii neîncheiate.Va studia la clasa profesoarei Aura Buzescu, însă va frecventa şi celebra terasă Mon Jardin, unde cântau Gabi Mezei, Johnny Răducanu, Geo Reininger și Micki Ampoițan. Gina şi colegii ei studenţi au început să întârzie sau să absenteze de la cursuri, iar în anul III, profesoara Aura Buzescu, recunoscută pentru fermitatea ei, avea să o exmatriculeze pe Gina Patrichi, recunoscută, altfel, ca una dintre cele bune studente.Viitoarea mare actriţă avea să parcurgă o perioadă de dezamăgiri, a încercat să se alăture trupelor de amatori ale Caselor de Cultură, a cochetat cu circul, a încercat să se angajeze la o fabrică de tricotaje şi a fost bibliotecară la fostul Cazino din Stațiunea Mamaia.

În vara anului 1956, află că Teatrul de Stat din Galați avea nevoie de actori şi, graţie talentului său, este angajată. La 21 octombrie 1956, a debutat pe scena teatrului din Galaţi, în rolul Mariana Pleșoianu, în spectacolul „Nota zero la purtare” de Octavian Sava şi Virgil Stoenescu, în regia lui Valeriu Moisescu.Au urmat, pe scena gălăţeană, spectacolele „Don Gil de… Ciorap Verde”, de Tirso de Molina, regia Crin Teodorescu, în 1957 – rolul Dona Ines, „Gâlcevile din Chiogia”, de Carlo Goldoni, regia Valeriu Moisescu, tot în 1957 – rolul Lucietta, „Titanic vals”, de Tudor Mușatescu, regia Valeriu Moisescu, în 1958 – rolul Gena, „Nora”, de Henrik Ibsen, regia Ariana Kuner, în 1959 – rolul Nora, „Poveste din Irkutsk”, de Arbuzov, regia Vlad Mugur, în 1962 – rolul Valia, „Celebrul 702”, de Alexandru Mirodan, regia Vlad Mugur, în 1961 – rolul Miss Pope, „Taina”, de Horia Stancu, regia Gheorghe Jora, în 1963 – rolul femeii de stradă, şi „Umbra”, de Evghenii Șvarț, regia Gheorghe Jora, în 1963 – rolul Anunțiata.

În anul 1964, Gina Patrichi se transferă la Teatrul Bulandra din Capitală, unde debutează, la 29 ianuarie, alături de George Oancea, Marcel Anghelescu și Victor Rebengiuc, în rolul Corinei din „Jocul de-a vacanța”, de Mihail Sebastian, regia Valeriu Moisescu.Au urmat roluri remarcabile realizate pe scena de la Bulandra, câteva dintre acestea fiind „Clipe de viață” de William Saroyan, regia Liviu Ciulei, în 1964 – rolul Kitty Duval, „D-ale carnavalului”, de Ion Luca Caragiale, regia Lucian Pintilie, în 1966 – rolul Mița Baston, „Victimele datoriei”, de Eugen Ionescu, regia Crin Teodorescu, în 1968 – rolul Madeleine, „Puricele în ureche”, de Georges Feydeau, regia Emil Mandric, în 1969 – rolul Raymonde Chandebise, „Acești nebuni fățarnici” de Teodor Mazilu, regia Emil Mandric, în 1970 – rolul Silvia, „Elisabeta I”, de Paul Foster, regia Liviu Ciulei, în 1974 – rolul Caterina de Medici,„Azilul de noapte”, de Maxim Gorki, regia Liviu Ciulei, în 1975 – rolul Nastasia, „Interviu” de Ecaterina Oproiu, regia Cătălina Buzoianu, în 1976 – rolul reporterei, „Romeo și Julieta la sfârșit de noiembrie”, de Jan Otcenasek, regia Valeriu Moisescu, în 1984 – rolul Maria Dockalova, „Hamlet” de William Shakespeare, regia Alexandru Tocilescu, în 1985 – rolul Gertruda, „Dimineață pierdută” de Gabriela Adameșteanu, regia Cătălina Buzoianu, în 1986 – rolul Ivona, „Forma mesei” de David Edgar, regia Ion Caramitru, în 1991 – rolul Verei Rousova sau „Teatrul comic” de Carlo Goldoni, în regia lui Silviu Purcărete, în 1992.

În anul 1988, Gina Patrichi s-a aflat şi pe scena Teatrului Naţional din Cluj, în „Antoniu și Cleopatra”, de William Shakespeare, regia Mihai Măniuțiu, în rolul Cleopatrei.Gina Patrichi a jucat în numeroase producţii pentru cinema, alături de actori excepţionali precum Emil Botta, Gheorghe Dinică, Ștefan Iordache, Toma Caragiu, Amza Pellea, Ștefan Mihăilescu-Brăila, George Constantin, Draga Olteanu Matei, Silvia Popovici, Victor Rebengiuc, Dorel Vișan, George Mihăiță, sau Florin Zamfirescu.În anul 1964, a debutat în film, în „Cartierul veseliei”, regia Manole Marcus, alături de Toma Caragiu, Olga Tudorache, Ilarion Ciobanu şi Tanți Cocea, iar primul rol important a fost, în acelaşi an, Roza Ianoși, în „Pădurea spânzuraţilor”, regia Liviu Ciulei, o ecranizare a romanului lui Liviu Rebreanu, film premiat, chiar la Festivalul de la Cannes, un an mai târziu.

Au urmat rolurile din „Procesul alb”, regia Iulian Mihu, în 1965 – Ana-Maria, „Felix și Otilia”, în 1972 – Olimpia, „Bariera”, regia Mircea Mureșan, tot în 1972 – Țuțuleasa, „Trecătoarele iubiri”, regia Malvina Urșianu, în 1974 – Hanna, „Dincolo de nisipuri”, regia Radu Gabrea, în 1974 – Vetina Berechet, „Nemuritorii”, în 1974 – Ioana, „Saltimbancii”, regia Elisabeta Bostan, în 1981 – Lisette, „Burebista” şi „Capcana”, ambele în 1980, „Cântec pentru fiul meu”, regia Constantin Dicu – Eliza şi „Probă de microfon”, regia Mircea Daneliuc – reportera TV Luiza – ambele tot în 1980. De asemenea, Gina Patrichi a fost admirată în „Pe malul stîng al Dunării albastre”, în 1983, în rolul fostei artiste Alexandra Bengescu „Zaza”, „Un saltimbanc la Polul Nord”, în 1984 – Paulette, „Sezonul pescărușilor”, regia Nicolae Oprițescu, în 1985 – Bătrâna vilegiaturistă, „Moromeții”, în 1987 – Maria Moromete („Guica”), „Figuranții”, regia Malvina Urșianu, în 1987 – Zaza, „Duminică în familie”, în 1988 – pensionara sau „Hanul dintre dealuri”, regia Cristiana Nicolae, în 1988 – Aspasia.

La televiziune, Gina Patrichi a jucat în filme sau seriale precum „Neînfricații”, regia Iulian Mihu, în 1969 – serial TV, „De ochii lumii”, regia Cornel Popa, în 1971, în serialul TV „Lumini şi umbre” (partea I şi partea a II-a – 1981 şi 1982), regia Andrei Blaier, Mihai Constantinescu şi Mircea Mureşan, în serialul „Fram”, regia Elisabeta Bostan, în 1983 sau în „Romeo şi Julieta la sfârşit de noiembrie”, în 1990 – în rolul Marie Dockalova. La Teatrul Naţional de Televiziune, Gina Patrichi a fost distribuită în „Rața sălbatică”, de Henrik Ibsen, regia Petre Sava Băleanu, în 1965, „Troienele”, după Euripide și J.P. Sartre, regia Petre Sava Băleanu, în 1967 – Andromaca, „Surorile Boga”, de Horia Lovinescu, regia Petre Sava Băleanu, în 1967, „Răpirea prea frumoaselor sabine”, de Leonid Andreev, regia Adrian Georgescu și Dan Damian, în 1970, „Cavalerul tristei figuri”, după Cervantes, regia Petre Bokor, în 1971, „Pescărușul” de A.P. Cehov, regia Petre Sava Băleanu, în 1974 – Arkadina, „Cadavrul viu”, de L.N. Tolstoi, regia Cornel Popa, în 1975, „Livada cu vișini”, de A.P. Cehov, regia Cornel Todea, în 1975 – Liubov Andreevna Ranevskaia, „Serenadă pentru două vârste”, de Paul Everac, regia Constantin Dicu, în 1978, „Capcana”, de J.P. Miller, regia Eugen Todoran, în 1980, sau „Stâlpii societății”, de Henrik Ibsen, regia Dan Necșulea, în 1988 – Lona Hessel.

Vocea excepţională a Ginei Patrichi a dat viaţă unor personaje întruchipate magistral, pentru Teatrul Naţional Radiofonic, pentru care a realizat nu mai puţin de 160 de roluri, colaborând cu regizori ca Titel Constantinescu, Mihai Pascal, Constantin Dinischiotu, Paul Stratilat sau Dan Puican.După debutul la radio din anul 1964, în rolul Rozana din piesa „În căutarea adevărului”, de Eugenia Busuioceanu, regia Mihai Zirra, au urmat „Învățătoarea”, de Ștefan Bănulescu, în 1966, „Iată femeia pe care o iubesc”, de Camil Petrescu, în 1975, „Casa Bernardei Alba”, de Federico García Lorca, „Cymbeline”, de Shakespeare, în 1978, a fost Frieda din „Castelul”, de Kafka, în 1983, în „Din jale se întrupează Electra”, de Eugene O’Neill, în 1984, „Lotte la Weimar” de Thomas Mann, a fost Martine în „Doctor fără voie” de Molière sau Epancina din „Inocența iubirii” de Dostoievski, „Vocea umană” de Jean Cocteau, „Și dacă-i o minciună”, de Ionel Hristea.A jucat, de asemenea, tot la radio, în „Casa inimilor sfărâmate”, de G. B. Shaw, în 1973, „Licuricii”, de Tudor Mușatescu, 1975, în „Enescu”, de Mihail Davidoglu, în 1981, „Livada de vișini”, în care a jucat alături de George Constantin, Mircea Albulescu, Ion Caramitru, Mariana Mihuţ, Mariana Buruiană, Dana Dogaru, Mitică Popescu, Mihai Fotino, Ileana Stana Ionescu, în 1983, sau în „Tango”, regia Dan Puican, în 1991, acesta fiind ultimul ei rol la teatrul radiofonic.

Cariera sa artistică strălucită a fost recompensată cu numeroase premii, printre aceste aflându-se Premiul Festivalului de la Costinesti pentru rolul Zaza din filmul „Pe malul stâng al Dunării albastre”, regia Malvina Urșianu, în 1983, Premiul ACIN pentru acelaşi rol, în acelaşi an, Premiul ATM pentru rol principal feminin în spectacolul „Antoniu și Cleopatra” de William Shakespeare, regia Mihai Măniuțiu, în 1988 şi Premiul de excelență acordat de UNITER, la 31 ianuarie 1994. Gina Patrichi a fost căsătorită cu celebrul avocat şi om politic Victor Anagnoste, din iulie 1959, cei doi aducând pe lume o fată, Oana, care s-a născut la 15 aprilie 1966.Marea actriţă a plecat spre veşnicie la 18 martie 1994, în urma unei boli incurabile, la doar 58 de ani.

În anul 1996, apărea volumul „Gina Patrichi. Clipe de viață”, autor fiind fratele actriţei, jurnalistul Mircea Patrichi, iar în 2008, criticul de teatru Mircea Morariu lansa volumul „Carte cu Gina Patrichi”, publicat la Editura Fundaţiei Culturale „Camil Petrescu”.Astăzi, fosta stradă Orlando din Bucureşti, pe care a locuit Gina Patrichi, poartă numele marii actriţe.

Surse:

https://www.cinemagia.ro/actori/gina-patrichi-2713/

http://www.fanitardini.ro/stiri-evenimente/portret-gina-patrichi-25-de-ani-de-la-disparitia-marii-actrite/

https://www.ziarulmetropolis.ro/gina-patrichi-traiesc-unele-momente-pana-la-paroxism/

http://www.rador.ro/2019/03/18/portret-gina-patrichi-o-actrita-de-neuitat/

https://ultima-ora.ro/gina-patrichi-actrita-care-a-alergat-spre-o-noua-tinerete-in-teatru/

https://www.cotidianul.ro/daca-ar-fi-trait-gina-patrichi-ar-fi-implinit-80-de-ani/

$$$

 S-a întâmplat în 18 martie…

- 37: Senatul roman îl proclamă pe Caligula împărat. Caius Iulius Caesar Germanicus (n. 31 august 12 - d. 24 ianuarie 41) cunoscut drept Caligula a fost al treilea împărat roman şi al treilea membru al dinastiei iulio-claudiene, domnind din 37 până în 41.

- 1314: Jacques de Molay, al 23-lea şi ultimul Mare Maestru al Cavalerilor Templieri, este ars pe rug.

- 1823: S-a născut Constantin D. Aricescu, istoric, scriitor şi publicist; participant la Revoluţia de la 1848-1849 din Ţara Românească (m.18.II.1886) (Dicţionarul scriitorilor români A-C, 1995)

- 1833, 18/30: Se constituie, la Iaşi, din iniţiativa medicilor Iacob Cihac şi Mihai Zotta, Societatea de Medici şi Naturalişti, având drept scop progresul medicinii şi ştiinţelor naturii, răspândirea cunoştinţelor agronomice, valorificarea bogăţiilor naturale, studierea faunei, florei şi apelor minerale ale Moldovei ş.a. 

- 1842: S-a născut Stéphane Mallarmé, poet şi eseist francez. Stéphane Mallarmé (d. 9 septembrie, 1898), de fapt cu numele real Étienne Mallarmé, a fost un poet şi critic francez.A cultivat o poezie cerebrală, voit obscură, bogată în sensuri filozofice, de o rară muzicalitate şi forţă sugestivă. Creaţia sa („Herodiada", „După-amiaza unui faun", „Poezii") constituie o expresie viguroasă şi originală a poeziei moderne.

- 1844 (pe stil vechi: 6 martie): S-a născut Nikolai Andreievici Rimski-Korsakov, compozitor rus (d. 1908)

- 1856, 18/30: A fost semnat, la Paris, Tratatul de pace care a încheiat războiul Crimeii (1853-1856); partea din Tratat referitoare la Principatele Române prevedea înlăturarea protectoratului rus (care dura de 25 de ani), menţinerea suzeranităţii otomane, dar sub garanţia colectivă a marilor puteri europene (Franţa, Marea Britanie, Austria, Rusia, Prusia şi Regatul Sardinei), convocarea unor Adunări ad-hoc pentru a consulta populaţia din Principate dacă doreşte sau nu unirea Moldovei cu Ţara Românească

- 1858: S-a născut Rudolf Diesel, inginer german, inventator al motorului cu aprindere prin compresie care-i poartă numele (brevetat în 1892) (m.29/30.IX.1913)

- 1861: Se proclamă Regatul Italiei.

- 1866: Este adoptată Legea învoielilor agricole (legea pentru tocmeli de lucrări agricole şi pentru executarea lor). Legea a fost înăsprită în vremea guvernării conservatoare a lui Lascăr Catargiu, când s-a instituit execuţia silită a tocmelilor agricole.

- 1871: Insurecţia populaţiei pariziene; este instaurată „Comuna din Paris" (nume dat guvernului insurecţional instaurat la această dată); înfrântă, la 28.V.1871, de armata guvernamentală cu sprijinul Prusiei

- 1871: S-a născut Frederick Simpson Coburn, pictor canadian 

- 1882: S-a născut Gian Francesco Malipiero, compozitor, muzicolog şi critic muzical italian (m. 1973) 

- 1887: Principele Ferdinand a fost declarat în mod oficial moştenitor al Tronului, conferindu-i-se şi titlul de Alteţă Regală Principe de România.

- 1892:S-a născut (la Roma) Alexandru Duiliu Zamfirescu; prozator şi traducător (traduceri din Jorge Amado şi Francisco Javira); după anul 1919, bogată carieră diplomatică; fiul scriitorului Duiliu Zamfirescu (m. 1968) 

- 1895: S-a născut Ion Barbu, poet şi matematician român român. Ion Barbu (n. Dan Barbilian, Câmpulung-Muscel, d. 11 august 1961, Bucureşti) a fost un poet şi matematician român. Ca matematician este cunoscut sub numele Dan Barbilian.A fost unul dintre cei mai importanţi poeţi români interbelici, reprezentant al modernismului literar românesc. Dan Barbilian era fiul judecătorului Constantin Barbillian (care şi-a latinizat numele iniţial „Barbu”) şi al Smarandei, născută Şoiculescu.

- 1896: S-a născut Alexandru Colorian, poet simbolist şi publicist (m. 1971)

- 1899: S-a născut Ion Finteşteanu, actor român de teatru şi film.Ion Finteşteanu (n. Bucureşti - d. 21 octombrie 1984) a fost un celebru actor român de teatru şi de film. A făcut parte din trupa Teatrului Naţional din Bucureşti (1921-1984), fiind numit membru de onoare al acestui teatru (1971). În paralel cu activitatea artistică, a fost profesor universitar la Facultatea de Teatru din cadrul Institutului de Artă Teatrală şi Cinematografică şi şef al catedrei Arta actorului. A fost distins cu titlul de Artist al Poporului.

- 1900: Înfiinţarea clubului de fotbal Ajax Amsterdam.

- 1905: S-a născut fizicianul american Thomas Townsend Brown; a fost primul care a descoperit teoria referitoare la legăturile dintre electromagnetism şi câmpurile gravitaţionale ale lui Einstein (m. 1985)

- 1906: Inginerul Traian Vuia (1872-1950), pionier al aviaţiei româneşti şi mondiale, constructorul primului avion din lume (brevetat, în Franţa, la 17.VIII.1903), a realizat, la 18.03.1906, la Paris, primul zbor din lume cu un aparat mai greu decât aerul, folosind exclusiv mijloace proprii de bord (aparatul s-a desprins de la sol datorită exclusiv forţei motorului său).

- 1909: S-a născut Barbu Brezianu, istoric şi critic de artă (exeget al operei lui Constantin Brâncuşi), traducător (a realizat prima varinată în limba română a epopeii naţionale finlandeze „Kalevala") şi poet; deţinut politic (din 1952) în lagărul de muncă Capul Midia şi la Canalul Dunăre-Marea Neagră (m. 2008)

- 1910: A murit filologul elveţian Adolf Tobler; specialist în lingvistică romanică; membru de onoare străin al Societăţii Academice Române din 1875 (n. 1835)

- 1910: S-a născut prozatoarea Ioana Postelnicu (pseudonimul Eugeniei-Ioana Banu) (m. 2004) S-a născut la Poiana Sibiului în 1910 şi după Liceul „Domniţa Ileana” din Sibiu în 1928 începe cursurile Facultăţii de Litere şi Filosofie ale Universităţii din Cluj. După doi ani, în 1930, se transferă în Bucureşti, continuând aici studiile universitare.În 1937 şi-a început cariera literară la Cenaclul „Sburătorul" al lui E. Lovinescu. A scris o epopee, o frescă a vieţii rurale transilvănene în ciclu Vlaşinilor: Plecarea Vlaşinilor şi Întoarcerea Vlaşinilor, care cuprinde peste 1.000 de pagini, ecranizat de altfel. Acesta descrie viaţa păstorilor din Mărginimea Sibiului (comuna Poiana) cu care scriitoarea are legături de sânge.A primit de două ori Premiul Academiei Române (1943, 1979) şi premiul Uniunii Scriitorilor Români pentru întreaga activitate literară.

- 1913: S-a născut (în Macedonia) George Marcu, folclorist şi compozitor; studii despre folclorul aromân (m.24.XII.1984) 

- 1913: S-a născut René Clément, regizor francez de film, scenarist şi actor (m.17.III.1996)

- 1917: S-a născut (la Herson, Ucraina) Mircea Ionescu-Quintus, scriitor şi om politic liberal; fost preşedinte al PNL (1993-2001); preşedinte al Senatului (1997 - 2000); fost deţinut politic (1948 - 1953) 

- 1921: S-a născut Î.P.S. Bartolomeu (Valeriu Anania), arhiepiscop al Vadului, Feleacului şi Clujului (din 1993) şi mitropolit al Mitropoliei Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului (întronizat la 25.III.2006); teolog, dramaturg, poet şi traducător; membru de onoare al Academiei Române din noiembrie 2010 (m. 2011)

- 1922: În India, Mahatma Gandhi este condamnat la şase ani de închisoare pentru revoltă; va face numai doi ani.

- 1926: A murit Ioan Paul, profesor de estetică la Universitatea din Cluj, prozator din gruparea „Vieţii româneşti" (n. 1857)

- 1927: S-a născut juristul Ion P. Filipescu; contribuţii în domeniul dreptului civil, al dreptului internaţional privat şi al dreptului comercial internaţional; membru al Academiei Române (m. 2002) 

- 1932: S-a născut scriitorul american John Updike; romanele „Rabbit is rich” (1981) şi „Rabbit at rest” (1990) i-au adus două premii Pulitzer pentru Literatură, în 1982 şi 1991 (m. 2009) 

- 1937: S-a născut compozitorul de muzică uşoară Horia Moculescu 

- 1940: Al doilea război mondial: Adolf Hitler şi Benito Mussolini se întâlnesc la Brenner pentru o alianţă împotriva Franţei şi a Marii Britanii. 

- 1941: S-a născut Wilson Pikett, cântăreţ afro-american de muzică soul (m. 2006)

- 1946: S-a născut Sorin Dumitrescu, pictor şi grafician

- 1953: A murit Mihai Costăchescu, istoric şi folclorist; s-a remarcat ca editor de izvoare slavo-române; autor a numeroase monografii istorice despre sate moldoveneşti; membru corespondent al Academiei Române (n.23.IX.1884)

- 1954: A apărut, la Bucureşti, săptămânalul „Gazeta literară", organ al Uniunii Scriitorilor din România.

- 1955: S-a născut P.S. Casian Crăciun (prenumele la botez: Costică), episcopul Dunării de Jos (din iulie 1994)

- 1956: A murit romancierul american Louis Bromfield (n. 1896)

- 1957: S-a născut Horia-Roman Patapievici, scriitor, fizician, filosof şi eseist. 

- 1959: S-a născut Luc Besson, regizor, scenarist şi producător de film francez

- 1960: A murit Vasile Al-George, poet, publicist şi traducător (mai ales din literatura maghiară) (n. 1895)

- 1963: S-a născut Vanessa Williams, actriţă şi cântăreaţă americană, prima femeie de culoare aleasă Miss America, în 1983

- 1964: A murit Norbert Wiener, matematician american (lucrări în domeniile teoriei probabilităţilor, teoriei cuantelor, teoriei relativităţii şi al electrotehnicii); considerat fondatorul ciberneticii ca o nouă ştiinţă („Cibernetica", 1948) (n. 1894). Lucrarea sa, „Cibernetica", a apărut, însă, la zece ani după apariţia lucrării „Psihologia consonantistă", în limba franceză, a medicului român Ştefan Odobleja (autorul primei variante a concepţiei cibernetice generalizate)

- 1965: Cosmonautul sovietic Alexei Leonov păşeşte pentru prima dată în afara unei nave spaţiale (pentru 12 minute).

- 1968: A murit Eugen Cuteanu, compozitor şi violonist, fondator al cvartetului de coarde timişorean ce-i poartă numele (n.28.XII.1900) 

- 1980: A murit (la Locarno/Elveţia, unde se stabilise în ultimii ani ai vieţii) Erich Fromm, psihanalist şi filosof german de origine evreiască; a fost un apropiat al „Şcolii de teorie critică" de la Frankfurt; în 1934 s-a stabilit în Statele Unite (n. 1900)

- 1988: A murit muzicianul Charles Williams Butterfield, cotat printre cei mai buni trompetişti americani albi de dixieland (n.14.I.1917)

- 1991: A murit Maria Holban, istoric (studii de valoare legate, mai cu seamă, de feudalismul timpuriu românesc, secolele XIII-XIV); membru corespondent al Academiei Române (n. 1901)

- 1994: A murit actriţa Gina Patrichi (n. 1936)

- 1996: A murit poetul grec Odysseas Elytis; Premiul Nobel pentru Literatură pe 1979 (n. 1911)

- 1999: S-a înfiinţat Fundaţia pentru Ştiinţă şi Artă.

- 2002, 18-27: S-a desfăşurat recensământul populaţiei şi al locuinţelor din România; numărul persoanelor înregistrate - 21.680.974 a scăzut cu 1.129.061 faţă de recensământul din 1992; ponderea populaţiei române în totalul cetăţenilor era de 89,47%.: Prima înregistrare a populaţiei în care se regăsesc elemente ale unui „recensământ modern” a avut loc în anul 1838, în timpul Regulamentului organic. După această dată, cronologia recensămintelor consemnează următoarele: al 2-lea recensamânt s-a desfăşurat în perioada decembrie 1859 - martie 1860; al 3-lea, în decembrie 1899; al 4-lea, la 19 decembrie 1912; al 5-lea, la 29 decembrie 1930; al 6-lea, la 6 aprilie 1941; al 7-lea, la 25 ianuarie 1948; al 8-lea, la 21 februarie 1956; al 9-lea, la 15 martie 1966; al 10-lea, între 5 şi 12 ianuarie 1977; al 11-lea, între 7 şi 14 ianuarie 1992, al 12-lea, între 18 şi 27 martie 2002 şi al 13-lea între 20 şi 31 octombrie 2011

- 2003: Inaugurarea Institutului Naţional de Criminologie, instituţie specializată în cercetare ştiinţifică, aflată în subordinea Ministerului Justiţiei

- 2005: A murit dirijorul israelian Gary Bertini (n. 1927)

- 2007: A murit (la Paris) sculptorul Ovidiu Maitec; membru titular al Academiei Române din 1999 (n. 1925) 

- 2008: A murit Anthony Minghella, regizor de film, scenarist şi dramaturg britanic; câştigător al unui premiu Oscar pentru filmul „Pacientul englez" (1996) (n. 1954)

- 2009: A murit (în urma unui accident de schi) actriţa de film britanică Natasha Richardson; fiica actriţei Vanessa Redgrave şi soţia actorului Liamm Neeson (n. 1963)

- 2011: A murit avocatul şi diplomatul Warren Christopher, fost secretar american de stat (n. 1925).A fost investit în funcţia de secretar de stat adjunct la 26 februarie 1977, şi a servit în această poziţie până la 20 ianuarie 1981. S-a implicat în negocierea Acordurilor Algeriene şi în eliberarea a 52 de ostatici americani din Iran.A condus relaţiile chino-americane cu Republica Populară Chineză şi o comisie legată de drepturile omului. Preşedintele Jimmy Carter i-a acordat, pe 16 ianuarie 1981, Medalia Prezidenţială a Libertăţii, cea mai importantă distincţie civilă a naţiunii