$$$

 S-a întâmplat în 16 martie 1924: În această zi, s-a născut actorul Horia Şerbănescu. Horia Şerbănescu (n. Bucureşti – d.19 septembrie 2010, Bucureşti) a fost un actor de comedie român. Popular actor de comedie şi de revistă, pe scenă şi la televiziune. În film, sporadice roluri secundare. 

Horia Şerbănescu a debutat pe scenă la vârsta de 5 ani, în 1929, în rolul regelui Mihai din spectacolul „Miss Revista". Atunci a fost descoperit pe scena de la Cărăbuş de regizorul Paul Gusti, care l-a adus la Teatrul Naţional în rolul Statu Palmă Barbă Cot din „Rodia de Aur", spectacolul fiind primul de acest gen transmis la Radiodifuziunea Română. Astfel, Horia Şerbănescu a devenit cel mai vechi colaborator al Radioului Public. Horia Şerbănescu a jucat pe scena Teatrului din Sărindar, condus de Tudor Muşatescu, şi pe scena de la Teatrul nostru, condus de Dina Cocea, ulterior transferându-se la Teatrul Victoria. A cunoscut primul mare succes la Grădina Volta Buzeşti, cu rolul din spectacolul „Profesorul de franceză", de Tudor Muşatescu.

A format cupluri artistice cu Emil Popescu, dar şi cu Radu Zaharescu, alături de care a cunoscut succesul în teatrul de revistă, la „Cărăbuşul" lui Constantin Tănase. Tot alături de Radu Zaharescu a format unul dintre cuplurile artistice cele mai cerute în momentele difuzate de Televiziunea Română.A jucat în filme de televiziune precum „Directorul nostru"(1955), „Telegrame" (1959), „Politică şi delicatese" (1963) sau „Mofturi 1900" (1964). În teatru a deţinut roluri în spectacole precum  „Pe aripile Revistei",  „Trei Căluşari",  „Vitamina M...Muzica!", „Horia şi Radu îşi asumă riscul",  „Cu muzica e... de glumit!", „Carnaval la Tănase",  „Nepotul domnului prefect"..

Alături de Radu Zaharescu, actorul a scris istoria Teatrului de Revistă, identificîndu-se practic, cu existența acestuia, din momentul în care a fost lansat de Constantin Tănase, la  „Cărăbuș". De-a lungul anilor acesta a fost cuplul cel mai solicitat de Televiziunea Română. Horia Șerbănescu a avut doi copii: Mugur și Ilinca.Horia Şerbănescu a murit la vârsta de 86 de ani. Actorul s-a stins din viaţă la Spitalul Municipal din Capitală la 19 septembrie 2010

Surse:

https://www.cinemagia.ro/actori/horia-serbanescu-59155/

https://cultural.bzi.ro/horia-serbanescu-70-de-ani-pe-scena-a-murit-trist-parasit-de-copii-66782

$$$

 S-a întâmplat în 16 martie 1957: În această zi, a plecat în eternitate sculptorul Constantin Brâncuşi, personalitate marcantă a artei secolului al XX-lea; membru post-mortem al Academiei Române (1990). Constantin Brâncuşi (n. 19 februarie 1876, Hobiţa, Gorj — d. Paris) a fost un mare sculptor român cu contribuţii covârşitoare la înnoirea limbajului şi viziunii plastice în sculptura contemporană.

Constantin Brâncuşi a fost ales postum membru al Academiei Române. Expune pentru prima dată la Société Nationale des Beaux-Arts şi la Salon d'Automne din Paris în 1906. Creează în 1907 prima versiune a Sărutului, temă pe care o va relua sub diferite forme până în 1940, culminând cu Poarta Sărutului parte a Ansamblului Monumental din Târgu-Jiu. În 1907 închiriază un atelier în Rue de Montparnasse şi intră în contact cu avantgarda artistică pariziană, împrietenându-se cu Guillaume Apollinaire, Fernand Léger, Amedeo Modigliani, Marcel Duchamp.

Va începe lucrul la Rugăciunea, o comandă pentru un monument funerar ce va fi expusă în Cimitirul „Dumbrava” de la Buzău. În 1909 revine pentru scurt timp în România şi participă la „Expoziţia oficială de pictură, sculptură şi arhitectură”. Juriul Expoziţiei, prezidat de Spiru Haret acordă premiul II ex aequo lui Brâncuşi, Paciurea, Steriadi, Petraşcu, Theodorescu-Sion. Colecţionarul de artă Anastase Simu îi cumpără sculptura Somnul iar bustul în ghips al pictorului Nicolae Dărăscu este achiziţionat de Ministerul Instrucţiunii Publice.Până în 1914, participă cu regularitate la expoziţii colective din Paris şi Bucureşti, inaugurând ciclurile Păsări Măiestre, Muza adormită, Domnişoara Pogany. În 1914, Brâncuşi deschide prima expoziţie în Statele Unite ale Americii la Photo Secession Gallery din New York City, care provoacă o enormă senzaţie. Colecţionarul american John Quin îi cumpără mai multe sculpturi, asigurându-i o existenţă materială prielnică creaţiei artistice.

În acelaşi an, ministrul de interne al României respinge proiectul monumentului lui Spiru Haret comandat cu un an înainte. Brâncuşi va păstra lucrarea în atelier şi o va intitula Fântâna lui Narcis. În 1915, începe să execute primele lucrări în lemn, printre care 2 Cariatide şi Fiul risipitor. La Paris, în 1919, apare volumul „La Roumanie en images” cu cinci reproduceri după lucrări ale lui Brâncuşi.Un an mai târziu, participă la expoziţia grupării „La Section d'Or” în Franţa, la expoziţia grupării „Arta română” la invitaţia lui Camil Ressu în România, la „Festivalul Dada”, unde semnează manifestul intitulat Contre Cubisme, contre Dadaiseme. În revista Little Review din New York, apare, în 1921, primul studiu de amploare cu 24 de reproduceri din opera lui Brâncuşi, semnat de poetul american Ezra Pound. De altfel, sculptorul avea să realizeze ulterior un celebru portret al acestuia. Participă la o mişcare de protest contra lui André Breton şi în apărarea lui Tristan Tzara. La 30 noiembrie 1924, expune la Prima expoziţie internaţională a grupării „Contemporanul” din Bucureşti. Doi ani mai târziu, la Wildenstein Galleries, din New York, se deschide cea de-a doua expoziţie personală a sa.

Până în 1940, activitatea creatoare a lui Brâncuşi se desfăşoară în toată amploarea ei.Operele sale de seamă din ciclul Pasărea în văzduh, ciclul Ovoidului precum şi sculpturile în lemn datează din această perioadă. În acelaşi timp, Brâncuşi participă la cele mai importante expoziţii colective de sculptură din Statele Unite ale Americii, Franţa, Elveţia, Olanda şi Anglia. În atelierul său din Impasse Ronsin, în inima Parisului, Brâncuşi şi-a creat o lume a lui, cu un cadru şi o atmosferă românească. Muzeul Naţional de Artă Modernă din Paris (Centre Pompidou) are un număr important de lucrări ale lui Brâncuşi, lăsate prin testament moştenire României, dar acceptate cu bucurie de Franţa, împreună cu tot ce se afla în atelierul său, după refuzul guvernului comunist al României anilor 1950 de a accepta lucrările lui Brâncuşi după moartea sculptorului.

În România, în epoca realismului socialist, Brâncuşi a fost contestat ca unul din reprezentanţii formalismului burghez cosmopolit. Totuşi, în decembrie 1956, la Muzeul de Artă al Republicii din Bucureşti s-a deschis prima expoziţie personală Brâncuşi din Europa. Abia în 1964 Brâncuşi a fost „redescoperit” în România ca un geniu naţional şi, în consecinţă, ansamblul monumental de la Târgu-Jiu cu Coloana (recunoştinţei) fără sfârşit, Masa tăcerii şi Poarta sărutului a putut fi amenajat şi îngrijit, după ce fusese lăsat în paragină un sfert de veac şi fusese foarte aproape de a fi fost dărâmat.

Surse:

http://brancusi.1dez.com/

http://jurnaluldedrajna.ro/constantin-brancusi-cel-mai-mare-sculptor-roman-al-tuturor-timpurilor/

https://identitatea.ro/constantin-brancusi-sculptorul-sufletului-romanesc/

https://romanialibera.ro/cultura/viata-si-iubirile-lui-constantin-brancusi-711803

$$$

 S-a întâmplat în 16 martie1965: În această zi, a avut loc, la Bucureşti, premiera filmului „Pădurea spânzuraţilor", ecranizare după romanul omonim al lui Liviu Rebreanu; scenariul - Titus Popovici, regia - Liviu Ciulei, în distribuţie - Victor Rebengiuc, Ana Szeles, Liviu Ciulei, György Kovacs; filmul a fost distins cu Premiul pentru regie la Festivalul de la Cannes.

Filmul „Pădurea spânzuraţilor" este o ecranizare a romanului omonim al scriitorului român Liviu Rebreanu. Producţia a fost realizată în anul 1964 de Studioul Cinematografic Bucureşti, studio care funcţiona deja în noul Centru de Producţie Cinemtatografică construit la Buftea. A fost realizat de cunoscutul regizor Liviu Ciulei, acesta alegând în rolul principal, a locotenentului Apostol Bologa, pe tânărul (pe atunci) actor Victor Rebengiuc, rol care l-a consacrat pe acesta în lumea cinematografului. În film mai joacă, de asemenea, însuşi regizorul (în rolul lui Klapka) şi actriţa Ana Széles (în rolul Ilonei). Este o producţie alb-negru. Filmul a fost foarte bine primit atât de critică cât şi de publicul românesc. Autorităţile comuniste ale timpului au fost mulţumite că cinematografia noastră a reuşit să producă filme în conformitate cu preceptele noii revoluţii culturale. Dar, mai presus de toate, filmul scotea în evidenţă capacitatea lui Ciulei de a gândi şi în termeni cinematografici, de a produce valori deosebite care puteau să facă faţă exigenţelor circuitului internaţional.

„Pădurea spânzuraţilor” a reprezentat apogeul experienţei regizorale filmice a lui Liviu Ciulei, după ce acesta mai realizase şi alte filme ca regizor principal, aşa cum au fost, Erupţia şi Valurile Dunării, respectiv în calitate de regizor secund al lui Victor Iliu în filmul Moara cu noroc. Experienţa sa de arhitect, actor şi scenograf au cântărit desigur decisiv la rezultatul final. Prin acest film, Liviu Ciulei se defineşte a fi un regizor care crede în puterea imaginii. Alegerea decorurilor este semnificativă ca expresivitate, integrându-se firesc în structurile naturale care definesc locuri unde are loc acţiunea, punctând-o. Nimic nu apare întâmplător în decorul acţiunii filmului: stivele de coşciuge, grămezile de scaune, vrafurile de bocanci, nemunăratele obiecte din camera logodnicei, lucrurile aruncate anapoda din castel sau ciudata boală a pădurii, arăturile uscate, lumina lividă a întinderilor. 

Toate aceste contribuie din plin la definirea acţiunii ca una sumbră, bolnăvicioasă, tensionată şi lipsită de orice speranţă, cea care era de fapt a războiului şi care i-a cuprins şi pe participanţii.Acestea sunt cauzele pentru care filmul apare în cinematografia românească post-belică ca un fenomen deosebit, marcând o deschidere spre nou, spre adevărata creaţie artistică, care se ridică dincolo de orice concept politic. Filmul depăşeşte total acea optică teatrală a punerii în scenă a acţiunii unui film aidoma unei piese de teatru, care este inerentă oricărei cinematografii la începuturi. De fapt, asta a fost realitatea anilor 1960, cinematografia românească din acei ani era, într-un fel, la începuturi, scenariştii, regizorii şi actorii fiind în general oameni tineri, dar plini de entuziasm. 

Datorită personalităţii remarcabile a lui Liviu Ciulei, filmul românesc a făcut un salt de anvergură, concurând nu numai romanul remarcabil a lui Liviu Rebreanu, dar şi stabilind un alt set de valori la care filmul românesc era perfect capabil de a ajunge.

Surse:

https://www.cinemagia.ro/filme/padurea-spanzuratilor-182/

http://aarc.ro/filme/film/padurea-spanzuratilor-1964

https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/padurea-spanzuratilor-prima-distinctie-la-cannes-pentru-romania

https://www.tititudorancea.com/z/filmul_padurea_spanzuratilor_1965.htm

$$$

 S-a întâmplat în 16 martie 1979: În această zi, a murit Jean Monnet (Jean Omer Marie Gabriel Monnet), om de afaceri, bancher, diplomat şi om politic francez, considerat arhitectul unităţii europene. Jean Monnet s-a născut la data de 9 noiembrie 1888 în Cognac, Franța, într-o familie de comercianți de coniac. La vârsta de șaisprezece ani, după trecerea numai primei părți a universității, a abandonat educația și s-a mutat la Londra. Acolo, a petrecut doi ani învățând arta afacerilor și prima limbă a comerțului, engleza. 

În 1906, tatăl său l-a trimis în străinătate să lucreze pentru afacerile familiei.„Nu-ți procura cărți, l-a sfătuit tatăl lui. Nimeni nu poate să gândească pentru tine. Uită-te pe fereastră, vorbește cu oamenii...” Pe urmă, Monnet a făcut multe călătorii de afaceri în întreaga lume, lucrând în Scandinavia, Rusia, Egipt, Canada și Statele Unite. „Nu sunt optimist; sunt determinat", a mărturisit el.În 1914, deși nu a participat la război din motive de sănătate, s-a făcut folositor în alte feluri și anume atacând problema ivită în organizarea proviziilor, pe care Aliații nu au reușit să o rezolve și care putea să compromită rezultatele conflictului. Mulțumită succesului eforturilor sale în război, Monnet, la vârsta de 31 ani, a fost numit deputat secretar general al Ligii Națiunilor.

În decembrie 1939, Monnet a fost trimis în Londra să supravegheze cooperarea capacităților de producție ale celor două țări. Când a picat Guvernul Franței în iunie 1940, Monnet i-a influențat pe de Gaulle și Churchill să accepte un plan pentru o uniune a Franței cu Marea Britanie pentru a da posibilitatea celor două țări să țină piept nazismului. În august 1940, Jean Monnet a fost trimis în Statele Unite de către guvernul britanic, în calitate de membru al Consiliului Britanic de Provizii, pentru a negocia cumpărarea de provizii pentru război. Curând după sosirea sa în Washington, a devenit consilier al președintelui Roosevelt. Convins că America ar putea servi ca „mare arsenal de democrație”, l-a sfătuit pe președinte să lanseze un program de producție masivă de arme pentru a-i aproviziona pe Aliați cu armament. După război, economistul britanic John Maynard Keynes a spus că, prin implicarea sa, Monnet a scurtat probabil cel de-al doilea război mondial cu un an.

După cel de-al doilea război mondial, Franța se afla într-o nevoie urgentă de reconstrucție. Pentru reconstrucție, Franța era complet dependentă de cărbunele din zonele principale de mine rămase din Germania. În 1945, Monnet a propus un plan care îi poartă numele, de a prelua controlul asupra acestor zone din Germania și de a redirecționa producția de cărbune departe de industria germană și către industria franceză, astfel slăbind economia germană și propulsând economia franceză deasupra nivelului dinainte de război. Jean Monnet a propus un „plan global de modernizare si dezvoltare economică” guvernului francez. În 1949, Monnet a realizat că divergența dintre Franța și Germania pentru controlul regiunii de cărbune atingea cote alarmante, presimțind o posibilă reîntoarcere la ostilități, așa cum s-a întâmplat după primul război mondial. Monnet și asociații săi au conceput ideea de Comunitate Europeană.

Jean Monnet a ajuns la concluzia că era iluzoriu sa încerce crearea dintr-o dată a unui edificiu instituțional complet supranațional fără a întâmpina o rezistență puternică din partea statelor recent ieșite din război. În opinia sa, pentru a reuși, trebuia ca obiectivele propuse în cadrul cooperării între statele europene să fie limitate la domenii precise, dar cu puternic impact psihologic si să instituie un mecanism de decizie care să primească, apoi, în mod gradual noi competențe. Motivația acestei iniţiative a fost următoarea: era puțin probabil să i se impună Germaniei un control unilateral asupra industriei sale grele, însă, pe de altă parte, a o lăsa complet independentă era considerată o amenințare potențială la adresa păcii; astfel, singura soluție era aceea a integrării Germaniei (din punct de vedere politic și economic) într-o comunitate europeană puternic structurată. Practic, proiectul a fost rodul unui complot. Jean Monnet și colaboratorii săi au redactat în ultimele zile ale lui aprilie 1950 o notă de câteva pagini ce continea expunerea de motive și dispozitivul unei propuneri care avea să bulverseze toate schemele diplomației clasice. Departe de a recurge la tradiționalele consultări cu serviciile ministeriale competente, Jean Monnet și-a înconjurat proiectul de cea mai mare discreție pentru a evita posibilele obiecții sau contrapropuneri care ar fi modificat esența ideii sale.

Învăluit în cel mai mare secret, pentru a nu-l lipsi de avantajul surprizei, proiectul este finalizat în a noua sa variantă pe 6 mai 1950. Ideea lui Jean Monnet este acceptată fără rezerve de Robert Schuman și, în timp ce acesta din urmă prezenta planul în dimineața zilei de 9 mai colegilor săi de guvern, un emisar secret îl înmâna personal cancelarului german Konrad Adenauer, a cărui reacție a fost, de asemenea, entuziastă. Astfel, la ora 4.00, în după-amiaza aceleiași zile, proiectul este făcut public sub numele de Declarația sau Planul Schuman. Propunerea concretă viza plasarea producției franco-germane de cărbune si oțel sub responsabilitatea unei autorități supreme comune, independente, în cadrul unei organizații deschise participării si altor state europene. Planul a abordat într-o manieră nouă, de un pragmatism prudent, problema construcției europene și a impus principiul supranaționalismului.Metoda propusă, și anume calea comunitară de integrare, acorda prioritate integrării sectoriale și celei economice, în detrimentul celei globale și, respectiv, politice. A fost abandonată schema tradițională a cooperării economice între state, propunându-se o formulă nouă, numită „integrare”, în care statele transferă unele competențe proprii în domenii bine delimitate către o noua entitate supranațională, creată prin voința lor suverană.

Acest moment istoric al prezentării ideii unei comunități de interese pașnice oferă premisele unei cooperări între vechi inamici, trecând peste resentimentele războiului și poverile trecutului. Originalitatea ideii lui Monnet constă în unirea oamenilor si a națiunilor prin propunerea unui obiectiv comun în care să îşi (re)găsească și să vadă interesele și să uite diferențele sau divergențele. Se declanșează, astfel, un proces cu totul nou în relațiile internaționale – de exercitare în comun a suveranității, în anumite domenii. Europa devine astfel continentul care a construit prima regiune economică a lumii – un edificiu ridicat treptat, a cărui activitate a evoluat în timp.În 9 mai 1950, ministrul francez al afacerilor externe, Robert Schuman, a dat o declarație în numele Guvernului francez. Această declarație, pregătită de Monnet pentru Schuman, propunea unirea industriilor franceze și germane de cărbune și oțel. Schuman declara: „Prin controlul producției de bază și prin instituirea unei Înalte Autorități, ale cărei decizii vor uni Franța, Germania și alte state membre, aceasta propunere va conduce la crearea unei prime baze concrete a federației europene, indispensabilă pentru menținerea păcii.”

În urma acestei declarații, Germania de Vest, Italia, Belgia, Olanda și Luxemburg au răspuns favorabil, și astfel s-a format Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului (C.E.C.O.). Anglia a fost invitată să participe, dar a refuzat pe motive de suveranitate națională. În 1952, Monnet a devenit primul președinte al Înaltei Autorități. În 1955, Jean Monnet a fondat Comitetul de Acțiune pentru Statele Unite ale Europei cu scopul de a relansa construcția europeană ca urmare a eșecului înregistrat de Comunitatea Europeană de Apărare. Acesta a unit partidele politice și uniunile de schimb europene pentru a deveni o forță conducătoare în spatele inițiativelor de fondare a Uniunii Europene, cum i-a rămas numele în cele din urmă. A evoluat de la Comunitatea Economică Europeană (1958) (cunoscută și ca „piață comună” ),denumire stabilită în Tratatul de la Roma în 1957; Comunitatea Europeană în 1967.

Ca omagiu pentru contribuția sa la fondarea Uniunii Europene, bustul său a fost inclus printre cele 12 busturi de oameni politici reunite în Monumentul părinților fondatori ai Uniunii Europene, inaugurat la București, la 9 mai 2006, de Ziua Europei, pe Insula Trandafirilor din Parcul Herăstrău. Numeroase instituții din România și din străinătate poartă numele omului politic Jean Monnet.

Surse:

Michel Adam, Jean Monnet, citoyen du monde - la pensée d'un précurseur, L'Harmattan, 2011

Pierre Gerbet, La Construction de l'Europe, Imprimerie nationale, 1999 (3e éd.)

https://europa.eu/european-union/sites/europaeu/files/docs/body/jean_monnet_ro.pdf

http://www.historiasiglo20.org/europe/monnet.htm

https://jmonnet.ro/jean-monnet-parintele-europei/

https://jmonnet.ro/jean-monnet-parintele-europei/

$$$

 S-a întâmplat în 16 martie…

- 1457: A fost executat Ladislau de Hunedoara, fiul mai mare al lui Iancu de Hunedoara, de către nobilimea maghiară. Ladislau de Hunedoara, sau Ladislau Huniade, s-a născut în anul 1433 şi a încetat din viaţă la 16 martie 1457. A fost un om de stat maghiar de origine română, Ban al Croaţiei şi Dalmaţiei, fiul cel mai mare al Voievodului Transilvaniei Iancu de Hunedoara. A fost acuzat de Regele Ladislau Postumul al Ungariei de complot împotriva sa şi decapitat fără judecată.

-1521: Navigatorul portughez Fernando Magellan a ajuns pentru prima dată în Insulele Filipine, în localitatea Cebu. Cebu este una dintre provinciile Filipinelor, cuprinsa intre doua stramtori: Cebu si Tanon.

-1585: S-a născut Gerbrand Adriaensz Bredero, poet și dramaturg olandez (m. 1618)

- 1680, 16/17: A murit François de la Rochefoucauld, filosof şi moralist francez (n. 1613), fin observator al moravurilor şi caracterelor, autor al unor „Maxime" (504 la număr).

- 1705: Antim Ivireanul a fost ales episcop de Râmnic, hirotonisirea având loc în ziua următoare. Una dintre primele măsuri pe care le-a luat în această calitate a fost instalarea unei tipografii la Râmnic. La 28 ianuarie 1708 a fost ales mitropolit al Ungrovlahiei (Ţara Românească), fiind instalat în scaunul mitropolitan de la București pe 22 februarie al aceluiași an

– 1736, 16/17: A murit Giovanni Battista Pergolesi, compozitor italian (n. 1710)

–1750: S-a născut Caroline Lucretia Herschel, astronom britanic de origine germană; este descoperitoarea mai multor comete, îndeosebi cometa periodică 35P/Herschel-Rigollet, care îi poartă numele (m. 1848)

-1774: S-a născut Matthew Flinders, căpitan, explorator englez (d. 19 iulie 1814), unul din cei mai importanţi navigatori şi cartografi ai timpului sau. Într-o cariera care s-a intins peste douăzeci de ani, el a navigat cu căpitanul William Bligh, a circumnavigat Australia şi a încurajat numele acesta pentru continentul cunoscut anterior ca New Holland. A scris o lucrare despre explorarea australiană timpurie, „A Voyage to Terra Australis/ O călătorie spre Terra Australis”.Numele lui Flinders este în present asociat cu peste 100 caracteristici geografice şi locuri în Australia, pe langa Insula Flinders din Strâmtoarea Bass.

- 1789: S-a născut Georg Simon Ohm, fizician german.Georg Simon Ohm (n. Erlangen – d. 6 iulie 1854, München) a fost un fizician şi educator german. A descoperit proporţionalitatea dintre diferenţa de potenţial, intensitatea curentului electric şi rezistenţa electrică care a devenit cunoscută în lumea ştiinţifică începând cu 1826 şi până azi ca legea conducţiei electrice, dar mai ales ca legea lui Ohm.

– 1794: S-a născut Ami Boué, geolog austriac de origine franceză (m. 1881)

- 1815: A murit Ioan Piuariu-Molnar, primul medic titrat român (a iniţiat prima publicaţie ştiinţifică medicală românească, „Sfătuire către studenţii în chirurgie", în 1793), filolog (autorul primei gramatici româno-germane) şi traducător (a tradus lucrări de medicină, de istorie, de apicultură); s-a numărat printre cei care au redactat „Supplex Libellus Valachorum" (1791); a fost un excelent precursor în toate domeniile pe care le-a abordat (n. 1749)

- 1821: Tudor Vladimirescu, ajuns la Bolintin, a lansat „Proclamaţia către bucureşteni", prin care îi chema la lupta antiotomană.

- 1839: S-a născut Sully Prudhomme, scriitor francez, laureat al Premiului Nobel (d. 1907) 

- 1868, 16/28: S-a născut scriitorul rus Maxim Gorki (m. 1936)

- 1871: Guvernul Lascăr Catargiu a dizolvat Parlamentul.

-1882: S-a născut omul politic şi diplomatul Nicolae Titulescu; ministru de externe (1927-1928 şi 1932-1936); delegat permanent (1920-1936) al României la Liga Naţiunilor (al cărei preşedinte a fost în 1930 şi 1931); vie activitate diplomatică pentru întărirea securităţii şi integrităţii teritoriale a României, mai ales după instaurarea naţional-socialismului în Germania; îndepărtat din Guvern (în august 1936), a emigrat în Franţa, unde şi-a continuat activitatea de promovare a ideii de asigurare şi menţinere a păcii în lume; membru al Academiei Române (m. 1941, la Nisa)

- 1883: S-a născut scriitorul Carol Ardeleanu (m.23.XI.1949) 

- 1883: S-a născut actorul Gheorghe Storin (m.1.X.1968) 

-1888: S-a născut poetul basarabean Alexie Mateevici; a rămas în istoria literaturii române prin poezia „Limba noastră", care a dobândit o adevărată valoare de simbol (m.13.VIII.1917, pe front, ca preot militar)  

- 1897: Legea pentru înfiinţarea Societăţii naţionale de agricultură din România.

- 1897: S-a născut Margareta Sterian, pictoriţă, poetă româncă. Margareta Sterian (n. Weinberg la Buzău– d. 9 septembrie 1992) a fost o pictoriţă, scriitoare şi traducătoare româncă de origine evreiască din România. Există o fundaţie numită în memoria ei, fundaţie care din 1993 decernează premii pentru creaţie muzeografică şi plastică 

- 1898: A murit Aubrey Vincent Beardsley, artist vizual influent englez (n. 1872) 

- 1903: S-a născut Jules Cazaban, actor român (d. 1963)

- 1906: S-a născut Francisco Ayala, unul dintre cei mai cunoscuţi scriitori şi eseişti ai Spaniei (m. 2009) 

- 1911: S-a născut Josef Mengele, criminal de război nazist (d. 1979).

- 1913: S-a născut Radu Brateş, poet şi prozator (m.11.VII.1973) 

- 1918: S-a născut Frederick Reines, fizician american (d. 1998)

– 1920: S-a născut Tonino Guerra, scriitor, pictor, sculptor şi scenarist italian; a colaborat cu unii dintre cei mai importanţi regizori de film din lume, Michelangelo Antonioni, Federico Fellini sau Andrei Tarkovski (m. 2012)

- 1923: S-a născut Sergiu Cunescu, om politic social-democrat; a reînfiinţat, imediat după decembrie 1989, Partidul Social Democrat Român, unul dintre cele trei partide istorice, alături de PNŢ şi PNL; preşedinte al PSDR în perioada 1990-1999; s-a retras din viaţa politică odată cu fuziunea PSDR cu PDSR (Partidul Democraţiei Sociale din România), în 2001 (m.16.03.2005) 

- 1924: S-a născut actorul Horia Şerbănescu (m. 2010).

- 1926: Fizicianul american Robert Goddard Hutchings a lansat prima rachetă cu combustibil lichid, în Auburn, Massachusetts; aceasta s-a ridicat la o înălţime de 12 m şi a zburat pe o distanţă de 56 m.

- 1926: S-a născut actorul şi regizorul american de film Jerry Lewis 

- 1934: S-a născut Sir Roger Norrington, dirijor englez

- 1935: Adolf Hitler a anulat clauzele militare aferente Tratatului de la Versailles din 1919; concomitent a fost publicată Legea reintroducerii servicului militar obligatoriu şi prima utilizare a termenului Wehrmacht pentru ansamblul forţelor militare germane.Wehrmacht a fost numele oficial al forţelor armate ale Germaniei între 1935 şi 1945. În timpul celui de-al doilea război mondial structura Wehrmacht-ului a constat din armata de uscat numită das Heer, marina de război die Kriegsmarine şi din forţele aeriene die Luftwaffe, având ocazional aportul unităţilor militare ale partidului nazist: Waffen-SS, Schutzstaffel (SS) şi Sturmabteilung (SA).

- 1935: S-a născut mezzosoprana spaniolă Teresa Berganza

- 1935: S-a născut actorul Gheorghe Şimonca (m. 2005)

- 1936: S-a născut Bujor Nedelcovici, prozator, eseist şi critic cinematografic, stabilit în Franţa din anul 1987 

- 1939: Al doilea război mondial: Trupele germane au preluat puterea în Cehoslovacia.

- 1940: A murit scriitoarea suedeză Selma Lagerlöf; Premiul Nobel pentru literatură pe 1909 (n. 1858)

- 1940: S-a născut Bernardo Bertolucci, regizor de film şi scenarist Italian

– 1940: A murit scriitoarea suedeză Selma Lagerlöf; prima femeie care a primit Premiul Nobel pentru literatură pe 1909 (n. 1858)

- 1945: Würzburg, Germania a fost distrus de bombardamentul britanic în proporţie de 90%, în numai 20 de minute; 5.000 morţi.

- 1947: A apărut, la Bucureşti, „Revista literară" condusă de Miron Radu Paraschivescu

- 1957: A murit (la Paris, unde se stabilise din anul 1904) sculptorul Constantin Brâncuşi, personalitate marcantă a artei secolului al XX-lea; membru post-mortem al Academiei Române (1990) (n. 1876).

- 1965: A avut loc, la Bucureşti, premiera filmului „Pădurea spânzuraţilor", ecranizare după romanul omonim al lui Liviu Rebreanu; scenariul - Titus Popovici, regia - Liviu Ciulei, în distribuţie - Victor Rebengiuc, Ana Szeles, Liviu Ciulei, György Kovacs; filmul a fost distins cu Premiul pentru regie la Festivalul de la Cannes.

- 1966: Astronauţii americani Neil Armstrong şi David Scott, aflaţi la bordul navetei Gemini 8, au reuşit prima conectare a unei navete spaţiale cu echipaj uman cu un alt obiect, o rachetă Agena.

  - 1970: A murit istoricul francez Jérôme Carcopino, un fervent susţinător al apropierii dintre Franţa şi România; membru de onoare străin al Academiei Române (1926) (n. 1881)

– 1979: A murit Jean Monnet (Jean Omer Marie Gabriel Monnet), om de afaceri, bancher, diplomat şi om politic francez, considerat arhitectul unităţii europene; după încheierea primului război mondial a fost secretar general adjunct al Ligii Naţiunilor, înfiinţate în 1919; în anii ce au urmat, datorită experienţei acumulate în domeniul finanţelor internaţionale, s-a implicat şi în reorganizarea finanţelor din mai multe ţări est-europene, precum România şi Polonia; în timpul celei de-a doua conflagraţii mondiale, la 5 aug. 1943, Jean Monnet afirma că, pentru a fi prevenite pe viitor războaiele pe continent, „statele europene trebuie să se constituie într-o federaţie…”; în acest sens, echipa sa a început să lucreze, după război, la conceptul de „Comunitate Europeană”; la 9 mai 1950 Robert Schuman, ministrul de externe al Franţei, a rostit aşa-numita „Declaraţie Schuman” în numele guvernului francez; declaraţia, iniţiată şi pregătită de Monnet, propunea plasarea întregii producţii germano-franceze de cărbune şi oţel sub o înaltă autoritate; acesta va fi Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului – CECO, predecesoarea Comunităţii Economice Europene şi, ulterior, a Uniunii Europene (n. 1888)

– 1986: A murit Alexandru Rally, poet, traducător şi bibliograf (a realizat numeroase traduceri din poezia franceză); a elaborat şi o importantă bibliografie franco-română („Les oeuvres français des auteurs roumains” şi „Les oeuvres français relatives à la Roumanie”), operă neterminată, scrisă în colaborare cu soţia sa, Getta Elena Rally (n. 1897)

- 1998: A murit Sir Derek H.R. Barton, chimist englez; a contribuit la dezvoltarea unui nou domeniu de studiu în chimia organică, analiza conformaţională; Premiul Nobel pentru chimie pe 1969, împreună cu norvegianul Odd Hassel (n. 1918)

- 1999: A murit inginerul Nicolae Tipei; specialist în electromecanică şi aeronautică; în 1971 s-a stabilit în SUA; membru corespondent al Academiei Române (n. 1913)

- 2005: A murit Sergiu Cunescu, om politic social-democrat; a reînfiinţat, imediat după decembrie 1989, Partidul Social Democrat Român, unul dintre cele trei partide istorice, alături de PNŢ şi PNL; preşedinte al PSDR în perioada 1990-1999; s-a retras din viaţa politică odată cu fuziunea PSDR cu PDSR (Partidul Democraţiei Sociale din România), în 2001 (n. 1923)

- 2008: A murit Mihai Dolgan, compozitor şi interpret de muzică uşoară din R. Moldova (n. 1942)

Lucruri care contează. Lucruri care rămân.

 Mi-e dor de tine, tată! Mi-e dor să mai vorbim despre una, despre alta. Și mi-e dor mai ales să mă mai înveți câte ceva.

De la tine am învățat geografia și biologia in completarea noțiunilor primite la școală. Și mai ales am învățat să învăț lucruri în plus față de manual. Poate m-a ajutat și faptul că aveam amândoi aceeași pasiune pentru lectură.

De la tine am învățat să joc șah și să mă descurc cu rebusul și jocurile logice. Dacă șahul l-am abandonat oarecum pe moment, cu rebusul și jocurile logice încă mă îndeletnicesc zilnic. Și cred că oarecum te-am depășit pe undeva.

De la tine as fi vrut să învăț și altceva: gătitul. Știu că într-o vreme te ajutam în bucătărie. Și știu că în ultimii ani am început, de voie de nevoie, să fac eu aprovizionarea. Și așa am început să învăț ce să cumpăr. Dar în bucătărie nu dovedeam să intru și să ajut prea mult; timpul mă presa enorm așa cum mă presează și acum. Dar încă mai sper că va veni o vreme când voi reuși și voi avea puterea să mă apuc de gătit, pentru că simt că gătitul poate fi o pasiune și un mod de relaxare.

Știu că întotdeauna mi-ai spus că o mâncare bună se face cu gust și cu ingrediente de calitate așa cum se găsesc de 35 de ani la TRANSAVIA, firmă care oferă calitate constantã, încredere, siguranță. Și știu că orice este gătit în familie, dacă este gătit cum trebuie, are un gust autentic.

Țin minte că adesea foloseai constant anumite ingrediente, fie și doar in anumite perioade ale anului. Și mai ales le foloseai când era sezonul lor și gustul era maxim și specific. Și chiar dacă nu foloseai ingredientele de la TRANSAVIA foloseai fie ingrediente de la aceeași firmă în care aveai încredere sau cumpărate pe cât posibil de la același producător in care de asemenea aveai încredere. Și nu dădeai gres aproape niciodată. Iar dacă greșeai știai cum să repari situația.

Țin minte că mereu improvizai in funcție de ceea ce aveai in casă și în funcție de ceea ce găseai în acel moment în magazine. Și încă ceva… Nu aruncai niciodată nimic. Dacă rămâneau “resturi” de mâncare în frigider, știai să le combini și rezultatul era un nou fel de mâncare, mereu altul, parcă mai gustos, care satisfăcea necesitățile pentru următoarele zile.

Chiar daca rămâneai fidel anumitor ingrediente mereu foloseai ceva nou experimentând. Și chiar dacă te ghidai după cartea de bucate mereu adăugai câte ceva care poate îți convenea mai mult sau corespundea stilului tău de a găti. Și stilul tău de gătit însemna adesea dietetic dar și gustos, asezonat cu tot felul de condimente. Și condimentele erau atât cele clasice cât și plantele aromatice autohtone, proaspete sau uscate.

Mi-e dor de tine tată. Mi-aș fi dorit să mă aștepți să ies și eu la pensie, să fim amândoi doi “tineri pensionari” care trăiesc liniștiți, care se plimbă liniștiți prin parcuri și pe străzile orașului, care se întâlnesc cu prietenii și care gătesc zilnic mereu altceva. Și care seara citesc împreună toate cărțile din bibliotecă și completează toate revistele de rebus.

Numai acum pot doar să sper că îți pot moșteni pasiunea și îndemânarea la gătit ca să te pot întrece și în acest domeniu.

Articol scris pentru Spring SuperBlog 2026

$$$

 BENJAMIN FRANKLIN

Benjamin Franklin (1706-1790) a fost om de știință, ambasador, filosof, om de stat, scriitor, om de afaceri și un celebru liber-cugetător și spiritual. Franklin este adesea numit „Omul Renașterii Americii” și a jucat un rol esențial în construirea unei identități americane unite în timpul Revoluției Americane.

Primii ani ai vieții lui Benjamin Franklin

Benjamin FranklinBenjamin Franklin s-a născut pe 17 ianuarie 1706, într-o familie numeroasă și săracă. Tatăl său a avut 17 copii cu două soții diferite. Benjamin a fost crescut în afacerea familiei, cu fabricarea de lumânări, și în tipografia fratelui său. Ori de câte ori putea, Benjamin profita de ocazie pentru a citi și a învăța despre o gamă largă de subiecte, de la Sofocle la știința modernă. În timp ce colegii își luau o pauză de prânz relaxantă, Benjamin Franklin răsfoia cu atenție cărțile din librărie, ronțăind niște stafide.

La o vârstă fragedă, a început să scrie articole care au fost publicate în „New England Courant” sub un pseudonim; Franklin a scris sub pseudonime de-a lungul vieții sale. După ce mai multe au fost publicate, i-a mărturisit tatălui său că el le scrisese. În loc să fie mulțumit, tatăl său l-a bătut pentru obraznicia sa. Prin urmare, la vârsta de 17 ani, tânărul Benjamin a părăsit afacerea familiei și a călătorit la Philadelphia.

„Constituția garantează poporului american doar dreptul de a căuta fericirea. Trebuie să o prinzi singur.”

Benjamin Franklin

În Philadelphia, reputația lui Benjamin ca om de litere morocănos a crescut. Scrierile sale erau atât umoristice, cât și satirice, iar capacitatea sa de a învinge oameni puternici a atras atenția guvernatorului Pennsylvaniei, William Keith. William Keith se temea de satira lui Benjamin, așa că i-a oferit un loc de muncă în Anglia, cu toate cheltuielile acoperite. Benjamin a acceptat oferta, dar odată ajuns în Anglia, guvernatorul l-a părăsit pe Franklin, lăsându-l fără fonduri.

Benjamin Franklin se afla frecvent în situații jenante, dar ingeniozitatea și determinarea sa naturală au depășit întotdeauna obstacolele dificile. Benjamin și-a găsit un loc de muncă la o tipografie din Londra. Aici era cunoscut sub numele de „Americanul Apei” - deoarece prefera să bea apă în locul celor șase halbe de bere obișnuite pe zi. Franklin a remarcat că „o pâine de un penny era mai nutritivă decât un litru de bere”.

În 1726, un comerciant quaker, domnul Denham, i-a oferit un post în Philadelphia. Franklin a acceptat și s-a întors pe mare în SUA.

În călătoria sa spre casă, Beniamin a scris o listă cu 13 virtuți pe care le considera importante pentru viața sa viitoare. Printre acestea se numărau cumpătarea, frugalitatea, sinceritatea, dreptatea și liniștea. Inițial avea 12, dar, deoarece un prieten a remarcat că are o mare mândrie, a adăugat o a 13-a – umilința (Să-i imităm pe Iisus și pe Socrate.)

Virtuțile lui Benjamin Franklin

1. „CUMPĂTARE. Nu mânca până te plictisești; nu bea până te înălți.”

2. „TĂCERE. Nu vorbi decât despre ceea ce poate fi de folos altora sau ție; evită conversațiile superficiale.”

3. „ORDINE. Lasă toate lucrurile tale să-și aibă locul lor; lasă fiecare parte a afacerii tale să-și aibă timpul ei.”

4. „HOTĂRÂRE. Hotărăște-te să faci ceea ce trebuie; împlinește fără greș ceea ce te hotărăști.”

5. „FRUGALITATE. Nu cheltui niciodată altceva decât să faci bine altora sau ție însuți; adică, nu irosi nimic.”

6. „INDUSTRIE. Nu pierde timpul; ocupă-te întotdeauna de ceva util; elimină toate acțiunile inutile.”

7. „SINCERITATE. Nu folosi înșelăciuni care să dăuneze; gândește inocent și drept și, dacă vorbești, vorbește în consecință.”

8. „DREPTATE. Nu nedreptăți pe nimeni făcându-i rău sau omițând beneficiile care sunt datoria ta.”

9. „MODERARE. Evitați extremele; abțineți-vă să vă supărați atât cât credeți că merită.”

10. „CURĂȚENIE. Nu tolerați nicio necurăție în trup, haine sau locuință.”

11. „CALMITATE. Nu te lăsa tulburat de fleacuri sau de accidente comune sau inevitabile.”

12. „CASTITATE. Rareori folosește veneer decât pentru sănătate sau pentru urmași, niciodată pentru a te plictisi, slăbiciune sau pentru a vătăma propria pace sau reputație sau a altuia.”

13. „UMILITATE. Imitați-i pe Iisus și pe Socrate.”

Franklin a căutat să cultive aceste virtuți pe tot parcursul vieții. Abordarea sa de autoperfecționare a durat toată viața.

Înapoi în America, Franklin a avut multe succese în afaceri, jurnalism, știință și ca om de stat.

Realizările științifice ale lui Benjamin Franklin

Experimentele științifice au fost un hobby al lui Franklin. Acest lucru a dus la:

Soba Franklin – un mecanism de distribuire a căldurii în încăpere.

Faimosul zmeu și cheia din furtună. Aceasta a dovedit că fulgerul și electricitatea erau unul și același lucru.

El a fost prima persoană care a atribuit electricității sarcini pozitive și negative.

Primul cateter urinar flexibil

Muzicuță de sticlă (cunoscută și sub numele de armonică de sticlă)

Ochelari bifocali.

Franklin nu și-a brevetat niciodată invențiile, preferând să le ofere gratuit în beneficiul societății. După cum a scris el:

„... întrucât ne bucurăm de mari avantaje din invențiile altora, ar trebui să fim bucuroși de ocazia de a le servi altora prin orice invenție a noastră; și ar trebui să facem acest lucru cu generozitate și libertate.”

Benjamin Franklin ca ambasador

Franklin a fost ales ambasador în Anglia în disputa privind taxele. Timp de cinci ani a ținut conferințe cu lideri politici, continuându-și totodată experimentele științifice și studiile muzicale.

Mai târziu, Franklin a jucat un rol cheie în avertizarea guvernului britanic cu privire la pericolele impozitării coloniilor americane. Într-o dispută de voințe, Franklin a jucat un rol esențial în încurajarea Parlamentului britanic de a revoca atât de detestata Lege a Timbrului. Cu toate acestea, această schimbare a avut o durată scurtă. Și când au fost emise taxe suplimentare, Franklin s-a declarat susținător al noii mișcări de independență americane.

În 1775, s-a întors într-o Americă aflată în conflict. A fost unul dintre cei cinci reprezentanți aleși să redacteze Declarația de Independență a Americii, avându-l ca autor pe Thomas Jefferson .

Franklin a fost ales ambasador al Americii în Franța, unde a depus eforturi mari pentru a câștiga sprijinul francezilor în efortul de război al Americii. În timpul petrecut în societatea franceză, Franklin a fost foarte admirat, iar portretul său a fost expus în multe case.

La vârsta de 75 de ani, noul guvern american l-a implorat pe Franklin să fie reprezentantul Americii în semnarea unui tratat de pace cu Marea Britanie, care a fost semnat în 1783.

În cele din urmă, a fost înlocuit ca ambasador al Franței de Thomas Jefferson, care i-a adus un omagiu enormei sale capacități. Jefferson a remarcat: „Îi succed; nimeni nu-l poate înlocui”.

Credințele religioase ale lui Benjamin Franklin

Benjamin Franklin a crezut în Dumnezeu toată viața sa. În tinerețe, a mărturisit credința în deism. Cu toate acestea, nu a acordat niciodată prea multă importanță religiei organizate. Era bine cunoscut pentru toleranța sa religioasă și se remarca faptul că oamenii din diferite religii îl puteau considera unul de-al lor. După cum a remarcat John Adams:

„Catolicii îl considerau aproape catolic. Biserica Anglicană îl susținea ca fiind unul de-al lor. Prezbiterienii îl considerau pe jumătate prezbiterian, iar Prietenii îl credeau un quaker umil.”

Franklin a întruchipat spiritul iluminismului și spiritualității peste religia organizată.

Franklin era un debater pasionat, dar stilul său era să evite confruntarea și condamnarea. El prefera să discute subiecte punând întrebări incomode, nu foarte diferite de filosoful grec Socrate .