BOLESLAW PRUS
Bolesław Prus (n. 20 august 1847, Hrubieszów, Regatul Congresului, Imperiul Rus – d. 19 mai 1912, Varșovia, Imperiul Rus, pe numele său real Aleksander Głowacki), este una dintre cele mai importante figuri a literaturii poloneze din secolul al XIX-lea.
I-a studiat pe John Stuart Mill, Charles Darwin, Herbert Spencer, Henry Thomas Buckle și a avut o oarecare asemănare cu Ambrose Bierce. A scris patru romane considerate mai importante: „Avanpostul” (1886), „Păpușa” (1889), „Femeia nouă” (1893) și „Faraonul” (1896).
Considerat ca unul dintre cei mai mari, pentru unii, cel mai mare, pentru alții, scriitor polonez, Prus a avut un impact major în literatura poloneză a secolului XIX. Scrierile sale, activismul politic și moștenirea sa, precum și faptul că a oferit întotdeauna sprijin pentru tinerii din provincie, au făcut din el o figură națională importantă.
Prus s-a născut Aleksander Głowacki în Hrubieszów în jurul anului 1845, cu toate că anul nașterii nu este cunoscut cu exactitate. Pseudonimul său vine de la blazonul familiei sale, ambii părinți provenind din familii nobile, ale căror proprietăți au fost confiscate din partea Poloniei, aflată sub ocupația Rusiei. Sunt foarte puține informații despre copilăria lui Prus, dar ambii părinți au murit când Prus era încă tânăr și diferite rude, incluzând-o și pe mătușa sa, cu care a avut o relație foarte bună, au avut grijă de el.
La vârsta de cincisprezece ani, în anul 1863, s-a alăturat insurecției poloneze împotriva Rusiei Imperiale. La scurt timp după împlinirea vârstei de șaisprezece ani, a suferit răni grave în luptă. Cinci luni mai târziu, a fost închis pentru participarea sa în insurecție. Aceste experiențe timpurii au accentuat tulburările cauzate de panică și agorafobie, care l-au urmărit pe tot parcursul vieții, determinând opoziția sa privind recucerirea independenței Poloniei prin forța armelor. În 1872, la vârsta de 25 de ani, a început cariera jurnalistică, ce a durat patruzeci de ani, evidențiindu-se în domeniul științei, tehnologiei, educației și dezvoltării economice și culturale. Acest spirit antreprenorial era esențial pentru rezistența unui popor, care în sec. al XVIII-lea a fost exclus din viața politică de Rusia, Prusia și Austria. Głowacki și-a luat pseudonimul „Prus” de la denumirea blazonului familiei sale. Ca o măsură secundară de a câștiga bani, a scris povestiri scurte. Reușind cu această activitate scriitoricească, a continuat să scrie explorând subiecte mai profunde; pe parcursul decadei dintre 1884 și 1895 a terminat patru romane importante: Avanpostul, Păpușa, Anielka și Faraonul. Păpușa descrie, într-un stil romantic, orbirea unui bărbat, frustrat din cauza rămânerii în urmă a țării sale. Singura sa nuvelă istorică, Faraonul, este un studiu despre puterea politică și soarta națiunilor, plasat în Egiptul Antic după căderea celei de-a XX-a Dinastie Egipteană și a Noul Regat Egiptean.
Viata
Primii ani
Aleksander Głowacki s-a născut, aproximativ, în anul 1848 la Hrubieszów, oraș situat astăzi în sud-estul Poloniei, foarte aproape de granița cu Ucraina. Orașul a fost ulterior inclus în secțiunea de teritoriu ocupată de Rusia. Głowacki a fost cel mai tânăr fiu al lui Antoni Głowacki, un agent imobiliar din satul Żabcze, din județul Hrubieszów, și al lui Apolonia Głowacka, născută Trembińska. În 1850, când viitorul Bolesław Prus avea trei ani, mama sa a murit și el a fost dat spre îngrijire bunicii sale din partea mamei, Domicela Olszewska din Lublin. În 1856 Prus a rămas orfan și de tată. În 1862, fratele lui Prus, Leon, profesor, cu treisprezece ani mai mare, l-a dus la Siedlce, apoi la Kielce.
La scurt timp după izbucnirea insurecției poloneze împotriva Rusiei țariste, în ianuarie 1863, Prus, care avea 15 ani, a fugit de la școală pentru a se alătura insurgenților. Este posibil să fi fost influențat de fratele său Leon, care la scurt timp a devenit unul dintre liderii revoltei. În timpul acestor evenimente Leon a fost lovit de o boală psihică, de care a suferit până în momentul morții în 1907.
La 1 septembrie 1863, la douăsprezece zile după cea de-a 16-a aniversare, Prus a luat parte la o luptă împotriva rușilor, într-un sat numit Białka, la patru kilometri sud de Siedlce. Aleksander a suferit contuzii la nivelul gâtului și răni la ochi cauzate de praful de pușcă, și a fost găsit în stare de inconștientă pe câmpul de luptă și transportat ulterior la spitalul din Siedlce. Este foarte posibil ca această experiență să-i fi cauzat agorafobia cu care s-a luptat întreaga viață.
Cinci luni mai târziu, la începutul lunii februarie, a fost încarcerat în Castelul din Lublin ca urmare a participării sale la revoltă. La începutul lunii aprilie, un tribunal militar l-a condamnat la pierderea statutului său de nobil și la restabilirea terenurilor imperiale. Cu toate acestea, la 30 aprilie, președintele districtului militar din Lublin, ținând cont de perioada petrecută în arest și de cei 16 ani ai săi, a decis să-l plaseze sub custodia unchiului său, Klemens Olszewski. La 7 mai, Prus a fost eliberat și a fost primit în familia lui Katarzyna Trembińska, o rudă de-a sa și mama viitoarei sale soții, Oktawia Trembińska.
Prus s-a înscris la școala gimnazială din Lublin (unde a fost elevul lui Józef Skłodowski, bunicul Mariei Skłodowska-Curie). După absolvirea din 30 iunie 1866, s-a înscris la Universitatea din Varșovia, secția matematică. În 1868 studiile sale universitare s-au întrerupt brusc din cauza problemelor financiare.
În 1869 s-a înscris la Institutul de Agricultură și Silvicultură din Puławy, un oraș istoric unde și-a petrecut o parte din copilărie și care a fost punctul de pornire pentru povestirea sa surprinzătoare din 1884, „Mucegaiul Pământului”. Cu toate acestea, foarte curând a fost exmatriculat după o confruntare din sala de curs cu un profesor de limba rusă. De-acum încolo, a studiat pe cont propriu, întreținându-se ca meditator. Ca o parte din programul sau de auto-educare, el a tradus și a rezumat Logica lui John Stuart Mill. În 1872 și-a început cariera de gazetar, perioadă în care a lucrat câteva luni la Evans, Lilpop și Rau din cadrul Institutului de infrastructură și agricultură din Varșovia. Jurnalismul va deveni „școala” lui de scris.
În 1873, Prus a ținut două prelegeri publice ale căror subiecte ilustrează amploarea intereselor sale științifice: „Despre structura Universului” și „Despre descoperiri și invenții”.
Cariera de gazetar
Ca editorialist, Prus a comentat cu privire la realizările unor oameni de știință, ca John Stuart Mill, Charles Darwin, Alexander Bain, Herbert Spencer și Henry Thomas Buckle; a îndemnat polonezii să studieze știința și tehnologia pentru a dezvolta industria și comerțul; a încurajat înființarea unor instituții de caritate pentru ajutorarea sectoarelor defavorizate; a descris operele de ficțiune și non-ficțiune ale colegilor scriitori, colegi de breaslă, ca H.G. Wells; a lăudat minunile naturale, ca eclipsa de soare , la care a asistat din Mława în 1887 și cele create de mâna omului, ca mina de sare Wieliczka; planul de construcție al Turnului Eiffel din cadrul expoziției din 1889 de la Paris și Nałęczów, unde și-a petrecut vacanțele timp de 30 de ani.
Cronicile sale săptămânale au durat patruzeci de ani (de atunci au fost retipărite în 20 de volume) și au contribuit la pregătirea terenului pentru expansiunea științei poloneze, în special a matematicii. „Viata noastră”, a scris Prus, „va intra pe un făgaș normal doar atunci când vom deveni o parte necesară și indispensabilă a civilizației, vom fi capabili să nu mai dăm nimic pe gratis și să nu mai cerem nimic pe gratis”. Importanța socială a științei și a tehnologiei vor fi folosite ca teme în romanele sale „Păpușa” (1889) și „Faraonul” (1895).
Dintre gânditorii contemporani, cel care l-a influențat cel mai mult, atât pe Prus, cât și pe ceilalți scriitori polonezi ai perioadei pozitiviste (aproximativ 1864-1900), a fost Herbert Spencer, sociologul englez, care a inventat fraza: „Supraviețuiește cel care se adaptează cel mai bine”. Prus l-ar fi numit pe Spencer „Aristotel al secolului al XIX-lea” și scrie: „Am crescut sub influența filosofiei progresive spenceriene, ținând cont de sfaturile sale și nu cele ale idealiștilor sau cele ale filosofiei lui Auguste Comte”. Prus a interpretat sintagma „supraviețuirea celui care se adaptează cel mai bine” în sfera socială, incluzând nu doar competiția, dar și cooperarea, adoptând metafora lui Spencer pentru a caracteriza societatea lui Spencer ca un organism. El va folosi metafora pentru crearea unui efect surprinzător în povestirea lui din 1884, „Mucegaiul Pamântului” și în introducerea romanului istoric din 1895, Faraonul.
După ce Prus a început să scrie editoriale în mod regulat, săptămânal, s-a stabilizat financiar, fapt ce i-a permis în ianuarie 1875 să se căsătorească cu o verișoară mai îndepărtată din partea mamei sale, Oktawia Trembińska. Aceasta era fiica lui Katarzyna Trembińska, în casa căreia a locuit timp de doi ani (1864-1866) după ce a fost eliberat din închisoare, perioadă în care și-a terminat școala secundară. Cuplul a adoptat un băiat, Emil Trembiński (născut în 11 septembrie 1886, fiul cumnatului său, Michał Trembiński, care a murit în 10 noiembrie 1888). Emil va servi ca model pentru Rascal în capitolul 48 din romanul Faraonul. În 18 februarie 1904, la vârsta de 17 ani, Emil s-a împușcat mortal în piept, în contextul unei iubiri neîmpărtășite.
S-a susținut că în 1906, Prus, în vârstă de 59 de ani, a avut un fiu, Jan Bogusz Sacewicz. Mama băiatului a fost Alina Sacewicz, văduva dr. Kazimierz Sacewicz, un fizician și un gânditor sociolog, pe care Prus l-a cunoscut la Nałęczów. Este posibil ca dr. Kazimierz Sacewicz să fi servit ca model pentru Stefan Żeromski în romanul Oameni fără adapost, un personaj asemănător dr. Stakman din piesa lui Henrik Ibsen, Dușmanul poporului. Prus, cunoscut pentru afecțiunea sa pentru copii, a acordat foarte mult interes micuțului Jan, fapt atestat printr-o corespondență prolifică cu mama acestuia (căreia i-a trezit interesul pentru scris). Jan Sacewicz va deveni inginer și unul dintre marii moștenitori ai lui Prus, care mor într-un lagăr german după suprimarea insurecției poloneze din perioada august-octombrie 1944.
Deși Prus a fost un scriitor talentat, cunoscut inițial ca umorist, nu a avut încredere în valoarea operei sale jurnalistice și literare. Prin urmare, la începutul carierei sale în 1872, la vârsta de 25 de ani, și-a luat pseudonimul de „Prus” (Prus I a fost blazonul familiei sale), folosindu-l în operele sale ficționale și în editorialele publicate la ziar, păstrând numele său real, Aleksander Głowacki, pentru scrierile „serioase”.
Un incident din 1878 ilustrează sentimentele puternice ce pot fi provocate cititorilor susceptibili ai articolelor de ziare. Prus a criticat comportamentul grosolan, necorespunzător, a numeroși tineri la o prelegere a poetului Wincenty Pol. Acei studenți ai Universității din Varșovia au cerut ca Prus să-și retragă afirmațiile. El a refuzat, iar pe 26 martie 1878, mai mulți dintre ei l-au înconjurat în fața casei sale, unde s-a întors împreună cu doi colegi scriitori; unul dintre studenți, Jan Sawicki, i-a dat o palmă lui Prus. Acesta a chemat poliția, dar apoi a refuzat să depună plângere. Șaptesprezece ani mai târziu, în 1895, în timpul unei vizite la Paris, Prus a refuzat, din varii motive, să-l întâlnească pe unul dintre atacatorii lui, acuzându-l că i-a distrus viața, referindu-se la faptul că i-au cauzat sau accentuat agorafobia.
În 1882, la recomandarea unui mai vechi redactor-șef, profetul pozitivismului polonez, Aleksander Świętochowski, Prus a reușit să devină redactor-șef la cotidianul de știri din Varșovia (Nowiny). Prus a reușit, în cea mai pozitivistă manieră, să-l facă un observator al faptelor sociale – un instrument pentru dezvoltarea țării sale. Cu toate acestea, în mai puțin de un an, Nowiny – care a avut un trecut marcat de instabilitate financiară de la schimbarea din iulie 1878 a ziarului dintr-un ziar de duminică într-un cotidian – s-a închis și Prus s-a rezumat la editorialele sale. El a continuat să lucreze ca jurnalist până la sfârșitul carierei sale, chiar și după ce a cunoscut succesul ca autor de povestiri scurte și romane.
Literatură
În timp, Prus a adoptat concepția criticului pozitivist francez Hippolyte Taine privitoare la artă, incluzând literatura, ca mijloc secundar, alături de științe despre studiul realității și a acordat o atenție sporită activității sale secundare de scriitor de nuvele. Povestirile lui Prus, ce au fost foarte apreciate, s-au datorat influenței romancierului Józef Ignacy Kraszewski, iar dintre scriitorii englezi, lui Charles Dickens și Mark Twain. Literatura sa a mai fost influențată, de asemenea, de scriitorii francezi Victor Hugo, Gustave Flaubert, Alphonse Daudet si Émile Zola.
Prus a scris câteva zeci de povestiri, publicate inițial în ziare și variind în lungime de la povestire la nuvelă. Caracteristica acestora consta în simțul deosebit de dezvoltat al observației al lui Prus asupra vieții de zi cu zi și în simțul umorului perfecționat în perioada în care contribuia la revistele umoristice. Prevalența temelor din viata cotidiană este în concordanță cu stilul artistic pozitivist, care căuta să portretizeze mediul populației, mai degrabă decât pe cel al eroilor romantici ai generației anterioare. Perioada literară în care Prus a scris a fost una prozaică, în contrast cu poezia romantică; proza lui Prus este de multe ori o proză poetică. Povestirile sale conțin, de asemenea, elemente fantastice sau ușor stranii. Un număr semnificativ de povestiri a apărut inițial în edițiile de Anul Nou.
Mult timp, Prus a evitat să scrie ficțiune istorică, argumentând că aceasta va denatura în mod inevitabil istoria. El a criticat romancierii istorici contemporani pentru greșelile lor în acuratețea istorică, inclusiv eșecul lui Henryk Sienkiewicz în portretizarea scenelor militare din Trilogia sa, ce descria secolul al XVII-lea și logistica de război. Doar în 1888, când Prus avea 40 de ani, a scris prima sa ficțiune istorică: o poveste scurtă, dar uimitoare, „O legendă a vechiului Egipt”. Această poveste îi va servi, câțiva ani mai târziu, ca o schiță preliminară pentru primul său roman istoric, Faraonul (1895).
În cele din urmă, Prus a scris patru romane despre ceea ce el a menționat într-o scrisoare din 1884 ca mari întrebări ale epocii noastre: Avanpostul (Placówka, 1886), despre țăranii polonezi; Păpușa (Lalka, 1889), despre aristocrație și orășeni idealiști care se luptă să implementeze reforme sociale; Emancipatele (Emancypantki, 1893), despre frământările feministe; și singurul roman istoric, Faraonul (Faraon, 1895), despre mecanismele puterii politice. Opera de cea mai mare întindere și cu cel mai universal interes este Faraonul. Nuvele lui Prus, ca și povestirile lui, au fost inițial publicate în ziar sub forma mai multor publicații periodice. După ce a vândut romanul Faraonul editurii Gebethner și Wolff, Prus a pornit într-o călătorie de patru luni. El a vizitat Berlin, Dresden, Karlsbad, Nuremberg, Stuttgart și Rapperswill. În cel din urmă oraș elvețian a stat două luni (iulie –august), tratându-se de agorafobia sa, și petrecând mult timp cu prietenii săi, tânăra speranță, scriitorul Stefan Żeromski și soția sa, Oktawia. Cuplul a solicitat ajutorul lui Prus pentru Muzeul Național polonez, adăpostit în Castelul Rapperswil, unde Żeromski a fost bibliotecar.
Etapa finală a călătoriei lui Prus l-a dus la Paris, unde a fost împiedicat de agorafobia de care suferea să traverseze râul Sena pentru a vizita orașul sudic, Left Bank. El a fost totuși încântat să descopere că descrierile sale privind Parisul, din romanul Păpușa, au fost folosite ca model (el s-a bazat, în principal, pe publicațiile în limba franceză). Din Paris, el s-a grăbit să ajungă acasă pentru a se recupera la Nałęczów după călătoria făcută, care a fost și ultima făcută în străinătate.
Traduceri în limba română
Păpușa (Lalka). Roman, traducere de Radu Tudoran și Telemac Dan, Biblioteca pentru toți, nr. 183-185, Editura pentru Literatură, 1963
Anielka. Nuvele: Anielka, Umbre, Michalko, Antek, În luptă cu viața. Traducere de Stan Velea, Biblioteca pentru toți, nr. 733, Editura Minerva, 1973
Avanpostul (Placówka). Roman, traducere de Stan Velea, Biblioteca pentru toți, nr. 1371, Editura Minerva, 1992
Ecranizări
Romanul Faraonul a fost adaptat de regizorul Jerzy Kawalerowicz într-o peliculă cinematografică omonimă în 1966. Filmul a fost nominalizat la Premiul Oscar pentru cel mai bun film străin în 1967.
