marți, 16 decembrie 2025

$$$

 S-a întâmplat în 16 decembrie1894: În această zi, a murit arhitectul Alexandru Orăscu; promotor al clasicismului (clădirea veche a Universităţii şi hotelul „Bulevard" din Bucureşti, hotelul „Continental" din Constanţa ş.a.); primul preşedinte al Societăţii Arhitecţilor Români (1891-1894); participant la Revoluţia de la 1848 din Ţara Românească; preşedinte al Ligii Culturale (1890-1892). 

Alexandru Hristea Orăscu, cunoscut mai ales ca Alexandru Orăscu (n. 30 iulie 1817, Bucureşti - d. Bucureşti) a fost un arhitect, planificator urban şi profesor universitar român. Între 1885 - 1889 Orăscu a fost rector al Universităţii Bucureşti, iar între1890 - 1892 preşedintele Ligii Culturale.În anii 1840, atunci când arhitectul catalan - român Xavier Villacrosse a fost numit arhitect şef al oraşului, funcţie pe care a îndeplinit-o între 1840 şi 1848, adjunctul său a fost arhitectul Alexandru Hristea Orăscu. Ulterior, a participat la Revoluţia de la 1848, respectiv a avut şi o carieră de politician, iar în 1876 a fost ministru al Cultelor şi Instrucţiunii publice. Între anii 1891 - 1894 a fost primul preşedinte al Societăţii Arhitecţilor Români.

Ca arhitect, a fost un promotor al clasicismului, după planurile sale fiind ridicate Universitatea din Bucureşti (sediul vechi), Hotelul Continental din Constanţa, Biserica Domniţa Bălaşa şi Catedrala Mitropolitană din IaşiBiserica Domniţa Bălaşa din Bucureşti a fost construită în anii 1881 - 1885, în stil neoromantic şi neobizantin după planurile de arhitectură întocmite de Alexandru Hristea Orăscu împreună cu Carol Benesch şi Hartman şi avizate de André Lecomte du Noüy. Are un plan în formă de cruce, la care se adaugă absida poligonală a altarului.Numele bisericii provine de la prima biserică ridicată pe acest loc, în anii 1743-1744, ctitorită fiind de Domniţa Bălaşa, cea de a şasea fiică a domnitorului Constantin Brâncoveanu şi de soţul ei, marele ban Manolache Rangabe, zis Lambrino. Această primă biserică fost demolată în 1871. Pe locul altarului, în 1883 s-a pus o piatră comemorativă. În 1750, Domniţa Bălaşa a înălţat alături de prima ctitorie, pe locul bisericii actuale, o a doua biserică, cu hramul Înălţarea Domnului, lângă care a înfiinţat o şcoală şi un azil de bătrâni. 

Clădirea bisericii, şubrezită de cutermurul 1838, a fost demolată. Biserica este declarată monument istoric şi este înscrisă în Lista monumentelor istorice din România/Bucureşti/Sector 5 cu cod LMI B-II-m-A-19682, sub denumirea de Biserica „Înălţarea Domnului" - Domniţa Bălaşa. În interiorul bisericii, între pronaos şi naos, pe partea dreaptă se găseşte mormântul domniţei Bălaşa. Prin 1884 sculptorul Ion Georgescu i-a făcut monumentul funerar, din marmură albă.

Surse:

http://galeriaportretelor.ro/item/alexandru-orascu/

https://www.zf.ro/ziarul-de-duminica/alexandru-orascu-arhitectul-universitatii-din-bucuresti-i-de-emanuel-badescu-10833531

https://www.zf.ro/ziarul-de-duminica/alexandru-orascu-arhitectul-universitatii-din-bucuresti-ii-de-emanuel-badescu-galerie-foto-10867860

https://arhivadearhitectura.ro/arhitecti/alexandru-orascu/

https://www.bzi.ro/alexandru-orascu-autorul-planului-orascu-al-bucurestilor-767708

$$$

 S-a întâmplat în 16 decembrie1910: La această dată, a avut loc, la Issy les Moulineaux (lângă Paris), primul zbor experimental din lume al unui avion cu motor cu reacţie (avionul „Coandă 1910"), inventat, construit şi pilotat de inginerul român Henri Coandă, pionier al aviaţiei mondiale; datorită acestei realizări, Coandă a intrat în istoria aviaţiei sub denumirea de „părintele aviaţiei aeroreactive". A urmat Şcoala superioară de aeronautică şi construcţii, nou înfiinţată la Paris în 1909, al cărei absolvent devine în anul următor, 1910, ca şef al primei promoţii de ingineri aeronautici. 

Cu sprijinul inginerului Gustave Eiffel şi al savantului Paul Painlevé, Henri Coandă a efectuat experimentele aerodinamice prealabile şi a construit în atelierul de carosaj al lui Joachim Caproni primul avion cu propulsie reactivă, de fapt, un avion cu reacţie, fără elice, numit convenţional Coandă-1910 pe care l-a prezentat la al doilea Salon internaţional aeronautic de la Paris 1910. În timpul unei încercări de zbor din decembrie 1910, pe aeroportul Issy-les-Moulineaux de lângă Paris, aparatul pilotat de Henri Coandă a scăpat de sub control din cauza lipsei lui de experienţă, s-a lovit de un zid de la marginea terenului de decolare şi a luat foc. Din fericire, Coandă a fost proiectat din avion înaintea impactului, alegându-se doar cu spaima şi câteva contuzii minore pe faţă şi pe mâini. Pentru o perioadă de timp, Coandă a abandonat experimentele datorită lipsei de interes din partea publicului şi savanţilor vremii. Între 1911-1914 Henri Coandă a lucrat ca director tehnic la Uzinele de aviaţie din Bristol, Anglia şi a construit avioane cu elice de mare performanţă, de concepţie proprie. În următorii ani s-a întors în Franţa, unde a construit un avion de recunoaştere 1916 foarte apreciat în epocă, prima sanie-automobil propulsată de un motor cu reacţie, primul tren aerodinamic din lume şi altele. 

În 1934 a obţinut un brevet de invenţie francez pentru Procedeu şi dispozitiv pentru devierea unui curent de fluid ce pătrunde într-un alt fluid, care se referă la fenomenul numit astăzi Efectul Coandă; descoperirea l-a condus către alte cercetări importante aplicative. Henri Coandă a revenit definitiv în ţară în 1969 ca director al Institutului de creaţie ştiinţifică şi tehnică (INCREST), iar în anul următor, 1970, a fost numit membru al Academiei Române. Henri Coandă a murit la Bucureşti, pe data de 25 noiembrie 1972, la vârsta de 86 de ani.

Surse:

Dicționarul 1866-2003 — Membrii Academiei Române, Ed. Enciclopedică / Ed. Academiei Române

https://radioromaniacultural.ro/portret-henri-coanda-un-savant-genial-descoperitorul-elixirului-vietii-seculare/

https://www.agerpres.ro/documentare/2018/10/11/romani-celebri-henri-coanda-parintele-avionului-cu-reactie--191053

https://radiochisinau.md/documentar-45-de-ani-de-la-moartea-inventatorului-henri-coanda-creatorul-primului-avion-cu-reactie---59766.html

$$$

 S-a întâmplat în 16 decembrie1944: În timpul celui de-al doilea război mondial, avea loc ultima ofensivă germană în Vest, „Ofensiva din Ardeni". Ultima mare ofensivă germană de pe frontul de vest a început în zorii zilei de 16 decembrie 1944, la ora 5.30, după o puternică pregătire de artilerie executată de către Armata 6 Blindată SS. La 30 ianuarie 1945, după o retragere lentă şi costisitoare pentru ambele părţi, trupele germane au revenit pe poziţiile de plecare. Ofensiva din Ardeni s-a încheiat cu un eşec. Hitler a pierdut şi ultima carte câştigătoare.

În toamna anului 1944, trupele germane se confruntau cu o situaţie disperată. Luptând pe fronturi întinse pe mii de kilometri şi aflându-se în război cu lumea întreagă, Wermachtul era obligat la o defensivă continuă. Având încă în memorie răsunătoarele victorii din 1939-1940, Hitler a jucat o ultimă carte pe mâna „războiului-fulger”, tactica preferată a maşinii de război germane. Factorul surpriză avea să fie una dintre principalele caracteristici ale bătăliei din Ardeni.Decizia ofensivei a fost luată de Hitler la 26 septembrie 1944. Într-o discuţie cu Jodl, dictatorul spunea următoarele: „Situaţia noastră este disperată. Nu avem nimic de câştigat rămânând în defensivă.” Planul lui Hitler prevedea o ofensivă ca în 1940, cu trecerea Meusei între Namur şi Liege şi apoi o acţiune spre nord, până la Bruxelles şi Anvers. Ţinta finală era portul Anvers, vital pentru aprovizionarea Aliaţilor.

La jumătatea lunii octombrie, Hitler i-a convocat pe comandanţii frontului de vest, mareşalii von Rundstedt şi Model, pe care i-a pus la punct cu planurile ofensivei. Deşi aceştia s-au pronunţat categoric împotriva acţiunii, arătând că nu dispun de aviaţie şi că trupele disponibile nu ajung nici măcar pentru o ofensivă limitată, nu mai era nimic de făcut: Hitler luase decizia. Comanda generală a operaţiunii a fost încredinţată mareşalului von Rundstedt.La 10 decembrie 1944, în faţa comandanţilor germani de pe frontul de vest, Hitler declara următoarele: „Această ofensivă ne va decide soarta: viaţa sau moartea; ofensiva va fi un război fără scrupule şi fără milă, un val de groază trebuie să-l preceadă, orice rezistenţă va trebui zdrobită prin teroare.”

Pe întreg frontul de vest, Wermachtul dispunea de 68 de divizii, faţă de cele 61 ale Aliaţilor occidentali. OKW-ul planificase participarea la atacul din Ardeni a 29 de divizii germane, dintre care 12 blindate, împotriva celor 8 divizii, dintre care una blindată, din compunerea Corpurilor V şi VIII americane. Atacul fulgerător al trupelor germane de sub comanda generalilor G.von Zangen, E.Brandenbruger, Sepp Dietrich şi Hesso von Manteffel, cu obiectivul Anvers şi Bruxelles, a luat prin surprindere Aliaţii.

Ultima mare ofensivă germană de pe frontul de vest a început în zorii zilei de 16 decembrie 1944, la ora 5.30, după o puternică pregătire de artilerie executată de către Armata 6 blindată SS. Pe o ceaţă densă şi fără proiectoare, Model a declanşat atacul. Valul de foc german avea să se abată asupra zonei în care se aflau cantonate unităţile Corpurilor V şi VIII americane. Ultimul „blitzkrieg” german a început la ora 8:00 şi a angrenat 250.000 de soldaţi germani, mii de avioane şi tancuri, pe un front de 140 de kilometri, de la Monschau la Echternach. Marea pădure a Ardenilor acoperă un platou întins tăiat de văi şi torente şi presărat de râpe. Drumurile erau proaste şi aproape impracticabile iarna, părând cel mai prost loc pentru declanşarea unei ofensive motorizate. Germanii au organizat alte două acţiuni în sprijinul ofensivei: un desant aerian realizat de 1.200 de paraşutişti şi o infiltrare în spatele liniilor inamice cu scopul de a ocupa trei poduri peste Meuse. Obiectivul ofensivei germane era distrugerea unei treimi din diviziile aliate din vest.

Tancurile grele germane au trecut de liniile americane în timp ce mii de tunuri pulverizau spatele frontului. Operaţiunea „Strajă la Rin” fusese declanşată cu succes de germani. La început, înaintarea a fost destul de lentă, dar Dietrich şi Manteuffel nu şi-au atins la timp obiectivele propuse. Paraşutiştii germani au fost lansaţi greşit, nu s-au putut grupa şi mulţi au fost capturaţi fără luptă. În alte zone, germanii au obţinut succese importante. La 21 decembrie, au fost cucerite Saint-Vith, Saint-Hubert, Libramont şi Rochefort. Doar Bastogne a rezistat cu încăpăţânare.Germanii au înaintat pe toate direcţiile, iar vremea proastă i-a lipsit pe americani de puternica lor aviaţie. Pe 22 decembrie, un tanc german a ajuns la fluviul Meuse. A fost singurul, pentru că frontul s-a stabilizat. 

Generalul Omar N. Bradley a crezut, iniţial, că este vorba despre un atac de diversiune, însă veştile au început să curgă extrem de repede: frontul din Ardeni tăiat în două, regimente întregi ale armatei americane încercuite de către unităţile germane, fără putinţă de scăpare, lipsă de armament şi de muniţii, lipsă de soldaţi, zece mii de americani capturaţi de către germani, drumul spre Meuse deschis în faţa unităţilor germane. Dezastrul era total, iar spectrul reeditării campaniei germane din mai-iunie 1940 plutea, din nou, deasupra Parisului. Strategii aliaţi şi-au revenit din şocul surprizei. La 22 decembrie, dată la care tancurile germane s-au oprit din cauza lipsei de combustibil, aliaţii au reuşit să aducă suficiente întăriri pentru a prelua superioritatea numerică. În dimineaţa zilei de 23 decembrie, von Rundstedt a primit ştirea că cerul s-a înseninat pe toată lungimea frontului şi că mii de avioane aliate se aflau deja în aer. Drumuri, poduri şi convoaie de aprovizionare au fost distruse. Totul era pierdut pentru germani. Combustibilul nu mai putea ajunge la tancuri.

A doua zi, mulţi comandanţi germani care credeau că merg spre victorie au primit în locul cisternelor cu benzină ordinul stupefiant de a distruge vehiculele rămase fără carburanţi şi de a începe retragerea în grupuri spre est. În acest timp, aliaţii atacau. Diviziile Wermachtului s-au retras lent pe toată lungimea frontului, măcinate de bombardamente aeriene. Aviaţia germană nu a reacţionat.Totuşi, în dimineaţa zilei de 1 ianuarie 1945, Luftwaffe a încercat marea lovitură, concomitent cu o diversiune terestră în Alsacia, constând în atacul declanşat de opt divizii germane. În zori, peste o mie de avioane de luptă germane au atacat 27 de aerodromuri aliate. Aliaţii au pierdut 800 de avioane, germanii în jur de 300, însă Luftwaffe şi-a consumat tot combustibilul în această acţiune şi nu a putut specula victoria obţinută.La 30 ianuarie 1945, după o retragere lentă şi costisitoare pentru ambele părţi, trupele germane au revenit pe poziţiile de plecare. Ofensiva din Ardeni s-a încheiat cu un eşec. Hitler a pierdut şi ultima carte câştigătoare. Cu toate acestea, ofensiva este considerată una dintre cele mai îndrăzneţe operaţii din cadrul războiului.În documentele germane, această operaţie a fost numită „Afacerea lui Cristos”. Aliaţii şi-au refăcut pierderile în circa două săptămâni, în vreme ce Germania şi-a epuizat ultimele rezerve militare în Vest.

Bătălia de la Bastogne reprezintă unul dintre cele mai dure episoade ale bătăliei din Ardeni, desfăşurată în zilele de Crăciun ale anului 1944. Eroismul soldaţilor din DIvizia 101 Aeropurtată americană a rămas legendară în istoria războaielor.Confruntarea de la Bastogne a început la 17 decembrie 1944, la ora 13:20, când Gruparea de luptă B din Divizia 10 Blindată americană, care se afla în zona Saer, a început să se deplaseze către frontiera franco-luxemburgheză, unde a rămas în aşteptare. Totodată, Divizia 101 Aeropurtată americană a primit ordinul de deplasare către Bastogne. În seara zilei de 18 decembrie, elementele înaintate ale diviziilor de tancuri germane au ajuns la est de localitatea Longvilly şi au schimbat direcţia de înaintare spre sud-vest pentru a putea începe operaţiunea de încercuire a trupelor americane din Bastogne. Divizia Panzer Lehr a sosit şi ea în zona localităţii Bastogne şi s-a pregătit să desăvârşească încercuirea.După ce aliaţii au trecut la ofensivă, Corpul 3 Blindat american condus de Patton a fost primul care, la 26 decembrie, a ajuns la Bastogne rupând încercuirea germană.

După 1943, calitatea infanteriei germane a scăzut serios. Armatele decimate nu au putut fi înlocuite cu contingente de aceeaşi valoare, aşa că, Înaltul Comandament a fost silit să recurgă la recrutări masive. Noile divizii, mediocru echipate şi prost instruite, au format grosul infanteriei germane în bătălia din Ardeni. O parte a infanteriei era însă de elită: trupe de veterani echipate cu arme noi, cum ar fi mitraliera MG-42 şi arma antitanc Faustpatronen. Oricum, în ansamblu, infanteria germană era inferioară celei aliate.Artileria de care dispuneau germanii era puţin numeroasă, dar redutabilă. Pe lângă tunurile „clasice”, Wermachtul dispunea de tunuri de asalt mobile, montate pe şasiul tancurilor mai vechi. Acestea reprezentau o armă teribilă care, pe lângă puterea de foc şi blindaj, dispunea şi de o excelentă mobilitate, ideală pentru ofensivă.

Tancurile erau punctul forte al armatei germane. Nici un tanc aliat nu se putea măsura cu redutabilele care de luptă germane. Bine organizate şi echipate, diviziile germane de „Panzere” reprezentau o remarcabilă forţă de şoc. Aviaţia germană era, însă, practic, eliminată de pe cer odată cu debarcarea din Normandia. Totuşi, toate forţele ei au fost concentrate în această bătălie decisivă. Net inferioară numeric, aviaţia germană nu putea să spere să sprijine ofensiva terestră prin bombardamente. Avioanele germane au încercat doar să-şi protejeze propriile trupe de bombardamentele inamice.

De cealaltă parte, aliaţii aveau o infanterie numeroasă, bine înarmată şi aprovizionată, dar fără experienţă de luptă. Cu toate acestea, infanteria avea să fie cea mai importantă armă a Aliaţilor în această faimoasă bătălie. De calibru mai mic decât cea germană, artileria aliată era în schimb mult mai numeroasă. Tancurile erau marea problemă a armatei aliate. Nici un tanc englez sau american nu putea învinge într-o confruntare directă cu tancurile germane. Aviaţia aliată era cea mai eficace armă, capabilă să schimbe soarta unei bătălii. Atacând în grupuri mari şi dispunând de cantităţi enorme de muniţie, aviaţia aliată avea două roluri: strategic şi tactic, respectiv distrugerea de tunuri şi tancuri şi dezorganizarea spatelui frontului inamic.

Surse:

https://history.army.mil/books/wwii/7-8/7-8_CONT.HTM

https://www.britannica.com/event/Battle-of-the-Bulge

https://www.spiegel.de/geschichte/ardennenschlacht-a-948653.html

http://www.redescoperaistoria.ro/2014/12/16/ardeni-1944-ultima-ofensiva-germana-in-vest-galerie-foto/

https://www.zf.ro/ziarul-de-duminica/sfarsitul-rezistenta-sfidatoare-si-infrangerea-germaniei-lui-hitler-1944-1945-ii-de-ian-kershaw-10652502

 https://www.history.com/topics/world-war-ii/battle-of-the-bulge

33$$$

 S-a întâmplat în 16 decembrie…

- „Ziua solidarităţii naţionale împotriva dictaturii", proclamată de Parlamentul României prin Legea 230 din 9.XII.1998

- 1554: Wilno (Polonia): Este parafat „Tratatul de alianţă şi de pace eternă" între Alexandru Lăpuşneanu, domnul Moldovei şi Sigismund al II–lea August, regele Poloniei

- 1687: A murit Sir William Petty, medic şi economist englez; unul dintre întemeietorii statisticii ca ştiinţă (n. 1623)

- 1770: S-a născut Ludwig van Beethoven, compozitor german.

- 1773: În provincia britanică Province of Massachusetts Bay, devenită ulterior statul american Massachusetts, în rada portului Boston, coloniştii distrug prin scufundare o mare cantitate de încărcături de ceai, din cauza mentinerii de catre Anglia, pentru colonii, a unei taxe aferente acestor importuri. Evenimentul, cunoscut ca „Boston Tea Party" devine una din scânteile Revoluţiei americane (1776 - 1784).

  - 1775: S-a născut romanciera engleză Jane Austen. 

- 1775: S-a născut compozitorul francez François-Adrien Boieldieu (m. 1834)

- 1783: A murit compozitorul german Johann Adolph Hasse (n. 1699)

- 1804: S-a născut Viktor Buniakovski, matematician rus.Viktor Iakovlevici Buniakovski (d. 12 decembrie 1889) a fost un matematician rus, membru şi apoi vicepreşedinte al Academiei de Ştiinţe din Sankt Petersburg.Buniakovski a publicat peste 150 lucrări din diverse domenii ale matematicii (în special teoria numerelor, teoria probabilităţilor), precum şi mecanică.În 1846 publică un tratat de teoria probabilităţilor, în care sunt prezentate realizările în domeniu ale lui Siméon Denis Poisson şi Pierre Simon Laplace.În 1875 s-a instituit „Premiul Buniakovski" pentru matematicieniÎn alte lucrări ulterioare se ocupă de statistica demografică, de determinarea erorilor de observaţie şi alte probleme similare.În ceea ce priveşte teoria numerelor, dă o nouă demonstraţie legii reciprocităţii pătratice.Dar cel mai celebru rezultat al său este cel din analiză matematică: inegalitatea Cauchy-Buniakovski-Schwarz. Inegalitatea a fost publicată de Cauchy în 1821. În 1859 Buniakovski a reformulat-o pentru calculul integral. A redactat şi traduceri în rusă din lucrările lui Cauchy.

- 1848, 16/28: Adunarea naţională a fruntaşilor români transilvăneni adoptă, la Sibiu, o petiţie naţională în care protestează împotriva „uniunii" forţate a Transilvaniei cu Ungaria

- 1857: S-a născut astronomul american Edward Emerson Barnard, pionier al fotografiei spaţiale (este autorul unei impresionante colecţii de fotografii reprezentând Calea Lactee, eclipse de Soare şi de Lună) (m. 1923) 

- 1859: A murit Wilhelm Grimm, filolog şi folclorist german; în colaborare cu fratele său, Jacob, a publicat „Legendele eroice germane" şi o culegere de „Poveşti" cuprinzând folclor german transcris în variante autentice (n. 1786)

- 1859: S-a născut profesorul Vasile Tarnavschi, unul dintre teologii de seamă ai Ortodoxiei române, specializat în „Vechiul Testament"; decan al Facultăţii de Teologie, rector al Universităţii din Cernăuţi (1918-1920) (m. 1945).

- 1860: S-a născut generalul Ion Dragalina; în primul război mondial, în fruntea Armatei I, a condus apărarea de la Jiu, în cursul căreia a fost rănit mortal (m. 1916).

- 1871: A murit Willibald Alexis, scriitor german. Georg Wilhelm Heinrich Häring, cunoscut sub pseudonimul Willibald Alexis (n. 29 iunie 1798, Breslau - d. Arnstadt), a fost prozator german, iniţiatorul romanului istoric de mari proporţii în cadrul literaturii germane.

- 1878: S-a născut istoricul Nicolae Bănescu, specialist în bizantinologie; membru titular al Academiei Române din 1936, vicepreşedinte al acestui for (1946-1948) (m. 1971)

- 1881: S-a născut dramaturgul I. Valjan (pseudonimul lui Ion Alexandru Vasilescu), de profesie avocat (m. 1960)

- 1883: S-a născut Max Linder, actor şi regizor francez de film (m. 1925)

- 1885, 16/28: S-a născut Vladimir Tatlin, pictor, sculptor şi arhitect rus (m. 1953)

- 1891, 16/28: A murit Sir William Arthur White, diplomat britanic; în 1879 a fost trimis extraordinar şi ministru plenipotenţiar la Bucureşti; s-a dovedit un bun observator al realităţilor din ţările în care a avut misiuni diplomatice; membru de onoare străin al Academiei Române din 1885 (n. 1824)

- 1894: A murit arhitectul Alexandru Orăscu; promotor al clasicismului (clădirea veche a Universităţii şi hotelul „Bulevard" din Bucureşti, hotelul „Continental" din Constanţa ş.a.); primul preşedinte al Societăţii Arhitecţilor Români (1891-1894); participant la Revoluţia de la 1848 din Ţara Românească; preşedinte al Ligii Culturale (1890-1892). 

- 1897: A murit scriitorul francez Alphonse Daudet. Alphonse Daudet (n. 13 mai 1840) a fost un prozator francez. A fost tatăl jurnalistului Léon Daudet şi scriitorului Lucien Daudet. În nuvelele sale, realizează o evocare lirică a mediului provensal. Romanele sale, de inspiraţie socială, au o tentă satirică, dar şi sentimentală, uneori naturalistă.

- 1902: S-a născut poetul spaniol Rafael Alberti (m. 1999)

 - 1908: S-a născut Jean David, pictor, grafician, artist decorator. În 1932 a ilustrat volumul lui Saşa Pană „Viaţa romanţată a lui Dumnezeu” 

- 1910: A avut loc, la Issy les Moulineaux (lângă Paris), primul zbor experimental din lume al unui avion cu motor cu reacţie (avionul „Coandă 1910"), inventat, construit şi pilotat de inginerul român Henri Coandă, pionier al aviaţiei mondiale; datorită acestei realizări, Coandă a intrat în istoria aviaţiei sub denumirea de „părintele aviaţiei aeroreactive".

- 1916, 16/29: A murit (asasinat de prinţul Iusupov) Grigori Rasputin, călugăr şi aventurier rus; favorit al familiei ţarului Nikolai al II-lea, a avut o influenţă ocultă asupra deciziilor politice; a scandalizat opinia publică a epocii prin viaţa imorală pe care o ducea (n. ~1864-1870)

- 1917: S-a născut scriitorul englez Arthur C. Clarke. Sir Arthur Charles Clarke, CBE, (d.19 martie 2008, Colombo, Sri Lanka) a fost un scriitor de SF, inventator şi futurolog britanic. Opera sa de referinţă este romanul Odiseea spaţială 2001, scrisă pe baza scenariului filmului cu acelaşi titlu împreună cu regizorul american Stanley Kubrick. Scenariul filmului se bazează pe o nuvelă publicată de autor în 1951, intitulată The Sentinel. 2001: O odisee spaţială este un roman ştiinţifico-fantastic din 1968 scris de Arthur C. Clarke. A fost conceput concomitent cuversiunea de film a lui Stanley Kubrick şi publicat după apariţia filmului. În afară de SF, Clarke a scris două autobiografii: Ascent to Orbit este o autobiografie ştiinţifică, iar Astounding Days este una de science fiction.Majoritatea eseurilor sale, scrise între 1934 şi 1998, se găsesc în cartea Greetings, Carbon-Based Bipeds! (2000). Majoritatea nuvelelor sale se găsesc în cartea The Collected Stories of Arthur C. Clarke (2001).

- 1918: Decret privind exproprierea pământului. Începutul reformei agrare (între 1918–1921 s-au expropriat de la vechii proprietari aproximativ 6 milioane hectare de pamânt ce au fost împărţite ţăranilor, modificându–se astfel structura proprietăţii în noua Românie) 

- 1921: A murit Camile Saint-Saens, compozitor, pianist, dirijor şi critic muzical francez. Camille Saint-Saëns (n. 9 octombrie 1835, Paris, Franţa - d. Alger), compozitor francez din epoca romantică, rămas cunoscut datorită operei sale cu caracter biblic, intitulată „Samson şi Dalila". Personajele, care trec prin drame romantice, iubiri şi trădări, rămân clasice prin comportamentul lor universal valabil. Filonul dramatic este construit şi condus prin mijloace muzicale tradiţionale, dar are un aparat orchestral şi vocal impresionant, amintind de oratoriile lui Georg Friedrich Haendel şi de muzica lui Christoph Willibald Gluck.Saint-Saëns scrie în primul rând muzică simfonică (5 simfonii şi concerte), dintre care cele mai reprezentative sunt „Simfonia a treia” şi „Simfonia pentru pian şi orgă”. Cele cinci concerte pentru pian, trei pentru vioară şi două pentru violoncel îl situează pe compozitor în rândul primilor creatori francezi de acest gen.

- 1926: S-a născut juristul Ioan Ceterchi; specialist în teoria statului şi a dreptului; membru corespondent al Academiei Române din 1974 (m. 1992). Ioan Ceterchi s-a născut în Ferneziu, azi cartier din Baia Mare. A absolvit Facultatea de Drept din Cluj, unde a obţinut şi doctoratul (1953). După absolvirea studiilor, a lucrat ca profesor la Catedra de „Teoria şi istoria statului şi dreptului” din cadrul Facultăţii de Ştiinţe Juridice din Cluj. În paralel, a deţinut şi funcţia de şef al Secţiei de Ştiinţă şi Cultură a Regionalei PCR Cluj. Ulterior s-a transferat la Universitatea din Bucureşti, devenind totodată membru al Comitetului Central al PCR, preşedinte al Consiliului Legislativ şi membru al Consiliului de Stat al Republicii Socialiste România. A fost ales ca membru corespondent al Academiei Române. În perioada 29 martie 1980-23 ianuarie 1982, Ioan Ceterchi a îndeplinit funcţia de ministru al Justiţiei în Guvernul Ilie Verdeţ. A fost trimis apoi ca ambasador în Suedia şi Norvegia (1984-1990). La data de 30 ianuarie 1990, Ioan Ceterchi a fost rechemat din calitatea de ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al României în Regatul Suediei. Ioan Ceterchi a încetat din viaţă la data de 5 aprilie 1992 în Bucureşti.

- 1936: S-a născut, (la Cernăuţi, azi în Ucraina), pictorul Constantin Flondor. Constantin Flondor este un pictor român, care locuieşte şi lucrează la Timişoara. Este co-fondator al grupării Prolog (1985, alături de Paul Gherasim, Horia Bernea, Ion Grigorescu, Matei Lăzărescu, Christian Paraschiv, Horea Paştina şi Mihai Sârbulescu). A fost profesor de liceu la Liceul de Arte plastice din Timişoara (1962-1991), şi a avut parte importantă la modernizarea învăţământului de artă al liceului. Din 1991 până 2002 a fost cadru didactic universitar la Facultatea de Artă a Universităţii de Vest Timişoara, al cărei decan a fost in perioada 1996-1999. Din 2002 este profesor consultant al facultăţii. A fost membru fondator al Grupării 111 şi al Grupului Sigma.

- 1937: S-a născut pictorul Marin Gherasim. Marin Gherasim (n. 1937, Rădăuţi, Bucovina ) este un pictor român, profesor univeritar, personalitate marcantă a artei româneşti. Membru Fondator al Grupării 9+1.

- 1938: S-a înfiinţat, prin Decret-lege, Frontul Renaşterii Naţionale, organizaţie politică unică în stat (primul partid „de masă" din istoria României), având drept scop sprijinirea monarhiei şi a regimului autoritar al regelui Carol al II-lea; şeful suprem al FNR era regele; totodată, s-a reorganizat şi formaţiunea „Straja ţării" 

- 1938: S-a născut (la Tokyo) actriţa suedeză de film Liv Ullmann

- 1943: A murit arhitectul Nicolae Ghica-Budeşti; autor al unor importante edificii social-culturale: mausoleul lui Vasile Alecsandri de la Mirceşti, biserica Copou din Iaşi, Muzeul Nţional de Artă (azi Muzeul Ţăranului Român) din Bucureşti, noile clădiri ale Universităţii din Bucureşti ş.a.; membru de onoare al Academiei Române. Nicolae Ghica-Budeşti (n. 22 decembrie 1869, Iaşi - d. Bucureşti) a fost un arhitect român, promotor al renaşterii vechii arhitecturi româneşti şi al afirmării specificului naţional, al stilului neoromânesc în arhitectură. Din 1930 a fost membru de onoare al Academiei Române. A fost şi membru al Comisiei monumentelor istorice.După planurile arhitectului s-a construit Muzeul de etnografie, artă naţională, artă decorativă şi industrială, astăzi Muzeul Ţăranului Român (în etape, între anii 1912 şi 1939)

- 1943: S-a născut Tudor Olteanu, comparatist şi teoretician literar („Morfologia romanului european")

- 1944: Al doilea război mondial: Ultima ofensivă germană în Vest: „Ofensiva din Ardeni" 

- 1944: Reapare zilnic (până la 12.II.1945), la Bucureşti, ultima serie a revistei „Bilete de papagal", sub direcţia lui Tudor Arghezi (prima serie a revistei de format liliputan a apărut, zilnic, între 2.II.1928-10.VIII.1929 şi 15.VI.-5.X.1930, continuată, săptămânal, între anii 1937 şi 1938)

- 1945: Moscova. Conferinţa miniştrilor Afacerilor Externe ai URSS, SUA şi Marii Britanii. În privinţa României, Conferinţa hotărăşte recunoaşterea guvernului condus de Petru Groza, dar cere includerea câte unui reprezentant al PNL şi PNŢ precum şi organizarea de alegeri libere 

- 1946: S-a născut Benny Anderson, pianist, vocalist şi compozitor suedez (ABBA)

- 1950: S-a născut Nelu Ploieşteanu, cântăreţ român de muzică de petrecere (Ciorani, jud. Prahova)

- 1952: S-a născut Rolf Bossert, poet german originar din România (m. 1986, la Frankfurt am Main; s-a sinucis)

- 1953: S-a născut Leonard Oprea, prozator, poet şi eseist; din anul 1999 s-a stabilit în SUA

- 1958: S-a născut compozitorul de muzică uşoară Dani Constantin

- 1961: A murit pictorul si scenograful român Auguste Baillayre, originar din Franţa; în 1921 a contribuit esenţial la fondarea Societății de Arte Frumoase din Basarabia, unde a exercitat functia de vicepreşedinte; între 1919-1940 a fost profesor de arte decorative la Şcoala de Arte, iar între 1924-29 şi scenograf-şef la Teatrul Naţional din Chişinău; după 1943 a locuit şi activat la Bucureşti.Baillayre August, (n.01.05.1879, Vernet lis Bains, Franţa – d. Bucureşti) a fost pictor, scenograf şi grafician. A absolvit Academia Regală de Arte Frumoase din Amsterdam (1902), Academia de Arte din Petersburg (1907) şi Universitatea din Grenoble (anul 1910). La expoziţii participă în 1905, 1906, 1907, 1909, (Petersburg), 1908 (Chişinău), 1910 (Vilino), 1916 (Moscova), iar după 1919 – la toate saloanele de artă de la Chişinău şi Bucureşti. Între anii 1919-1940 a activat şi în calitate de profesor la Şcoala de Arte de la Chişinău, concomitent deţinînd funcţia de scenograf-şef la Teatrul Naţional (1924-1930). Vicepreşedinte al Societăţii de Arte Frumoase din Chişinău (1921). Membrul juriului pentru Saloanele Oficiale de la Bucureşti (1924). Printre elevii săi figurează personalităţi importante ale artei europene (Th. Kiriacoff, N. Brăgalia, V. Evers, E. Ivanovsky ş.a.).Custode-şef şi Director al Pinacotecii municipale din Chişinău (1939-1942). După 1943 a locuit şi a activat la Bucureşti. A donat colecţia lui de artă basarabeană (circa 300 de opere) Muzeului Naţional de Artă din Chişinău (1962). 

 - 1965: A murit William Somerset Maugham, romancier, nuvelist şi dramaturg britanic („Luna şi doi bani jumate", „Între acte", „Valurile") (n.25.01.187.Studiază literatura si filosofia la Universitatea din Heidelberg, apoi medicina la Londra.

- 1965: A murit tenorul italian Tito Schipa (n. 1889)

-1966: Adunarea Generală a ONU a adoptat Acordul internaţional asupra drepturilor civile şi politice (a intrat în vigoare la 23.III.1976); Declaraţia universală a drepturilor omului din 10.XII.1948 şi pactele internaţionale referitoare la drepturile omului formează Carta internaţională a drepturilor omului

- 1969: S-a născut astrofizicianul american Adam Guy Riess; laureat al Premiului Nobel pentru Fizică pe anul 2011, împreună cu Saul Perlmutter şi Brian P. Schmidt pentru descoperirea expansiunii accelerate a Universului prin observarea supernovelor îndepărtate.

- 1970: A avut loc premiera filmului „Love Story", regia Arthur Hiller, film ce a avut un imens succes de public (protagonişti: Ali Mac Graw şi Ryan O´Neal) 

- 1971: A fost adoptată, de către Adunarea Generală a ONU, Convenţia privind interzicerea producerii, perfecţionării şi stocării armelor bacteriologice (biologice) şi cu toxine şi distrugerea lor (deschisă spre semnare la 10.IV.1972, la Washington, Moscova şi Londra, Convenţia va intra în vigoare la 26.III.1975)

- 1973: S-a născut (în Mozambic) interpreta portugheză de fadó Marisa (Marisa Núñez)

- 1975: A murit medicul Eugen (Bogdan) Aburel, obstretician şi chirurg renumit al vremii, inovator în unele tehnici chirurgicale ginecologice (n. 1899) 

- 1980: A murit antreprenorul american Harland Sanders, fondatorul lanţurilor de fast-food KFC (Kentucky Fried Chicken) (n. 1890) 

- 1980: A murit Ion Maxim, critic literar, poet şi prozator (n. 1925)  

- 1983: A murit regizorul rus de film Grigori Alexandrov (n. 1903)

-1989: A murit actriţa italiană de film Silvana Mangano (n. 1930). Silvana Mangano, alături de Sophia Loren şi Gina Lollobrigida, este una dintre cele trei graţii ale cinematografului italian postbelic (din filmografie: „Moarte la Veneţia”, „Dune”, „Orez amar”) (n.21.04.1930)

- 1989: Izbucnesc manifestaţiile antidictatoriale şi anticomuniste de la Timişoara; începutul Revoluţiei române. De la nemulţumiri locale (hotărârea judecătorească după care pastorul reformat Laszlo Tokes urma să fie strămutat în altă localitate), se ajunge la revendicări pe plan politic. Timişorenii se strâng în Piaţa Catedralei. În noaptea de 16 spre 17 decembrie au loc confruntări între manifestanţi şi forţele de ordine 

- 1991: A murit Mihai Berechet, actor şi regizor al Naţionalului bucureştean (n. 1927)

- 1991: România a semnat, la Haga, „Carta Europeană a Energiei" (alături de reprezentanţi din alte 47 de state)

- 1993: Senatorii României au hotarât, prin lege, ca în fiecare an intervalul 16-22 decembrie, să fie marcat printr-o suită de comemorări şi să fie numit “Săptămâna recunoştinţei”, în memoria eroilor Revoluţiei din decembrie 1989 

- 1998: În cursul operaţiei Desert Fox, forţele aliate lansează, în trei zile, circa 500 de rachete asupra Irakului, ca urmare a creşterii tensiunii între Irak şi ONU

 - 2000: Colin Powell a devenit primul secretar de stat afro-american din istoria SUA 

- 2001: A murit scriitorul german Stefan Heym (n. 1913)

- 2003: A murit actorul de revistă Gioni Dimitriu (n. 1921)

- 2007: A murit Ismaïl Gulgee, pictor pakistanez

- 2008: A murit Eugen Cizek, istoric şi filolog român.Eugen Cizek (n. 24 februarie 1932-d. Bucureşti) a fost un istoric şi filolog român, specialist în filologie clasică, profesor universitar la Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine, din cadrul Universităţii din Bucureşti, autorul unor studii ce privesc literatura latină, între care remarcabilă este Istoria literaturii latine.Lucrări:

-Epoca lui Traian. Împrejurǎri istorice şi probleme ideologice, Editura ştiinţifică şi enciclopedicǎ, Bucureşti 1980,

-Structures et idéologie dans „Les vies des douze Césars" de Suétone, (cu bibliografie pentru Gaius Suetonius Tranquillus), Les Belles Lettres, Paris 1977,

Néron, Fayard, Paris 1982,

-Secvenţă Romană, Editura Politică, 1986,

-Evoluţia romanului antic, Editura Univers, Bucureşti, 1987

-Mentalités et institutions politiques romaines, Fayard, Paris 1990,

-L'empereur Aurélien et son temps, Les Belles Lettres, Paris 1994,

-Histoire et historiens à Rome dans l'antiquité, Presses Univ. de Lyon, Lyon 1995,

-Mentalităţi şi instituţii romane, Bucureşti, Editura Globus, 1998

-Istoria literaturii latine vol. I+II, Editura Corint, 2003

-L'empereur Titus, Paideia, Bucureşti 2006

- 2009: A murit producătorul de film american Roy Disney; a jucat un rol important în revitalizarea imperiului desenelor animate creat de unchiul său, Walt Disney (n. 1930) 

- 2010: România a fost acceptată în unanimitate ca membru cu drepturi depline în cadrul Agenţiei Spaţiale Europene (ESA); acordul de aderare a României la Convenţia Agenţiei Spaţiale Europene a fost semnat la data 20 ianuarie 2011, şi reprezintă încheierea unui proces de negociere între autorităţile române şi Agenţia Spaţială Europeană şi de pregătire a entităţilor române pentru participarea la programele şi proiectele ESA. Accesul direct la sistemele spaţiale ESA permite ţării noastre dezvoltarea unor aplicaţii spaţiale pentru agricultură, mediu, transporturi, măsurarea dezastrelor naturale şi telemedicină

$$$

 DANUTA ROMAN


Danuta Roman (n. 6 decembrie 1953, București) este scriitoare, eseistǎ, publicistǎ și traducǎtoare cu origini poloneze. Este doctor în filosofie al Universitǎții București. Face parte din Enciclopedia Personalitǎților din România iar la constituirea Fundației „Armonia pentru familiile etnic mixte din România” a fost aleasǎ vicepreședinte. Este expert în comunicare socialǎ, minoritǎți și relații interculturale. Activeazǎ în cadrul minoritǎții poloneze din România fiind în prezent prim vicepreședinte al organizației Dom Polski București.


Biografie


Danuta Roman provine dintr-o familie de refugiați polonezi din Bucovina de Nord, care s-au refugiat în România în anul 1940, stabilindu-se la București. Membrii familiei au fost profesori de limba polonǎ și activiști sociali în cadrul minoritǎții poloneze din Bucovina de Nord. Bunicul, Józef Preisner a fǎcut parte din conducerea Societății Polone de Lecturǎ din Adâncata (Glęboka) iar unchiul, Józef Niedzielski a activat la organizația Dom Polski din București pânǎ în anul 1953 când a fost interzisǎ activitatea comunitǎții poloneze.A urmat cursurile: „Experți în comunicare socială, minoritǎți și relații interetnice” organizat de Centrul European de Studii în Probleme Etnice și Comunicare Socială al Academiei Române și de Consiliul Minorităților Naționale de pe lângă Guvernul României (1994 -1995), curs finalizat cu lucrarea de diplomă „Crearea climatului comunitar, premiză a integrării europene” „Minoritǎțile și problemele lor în Europa dupǎ 1989” organizat de Consiliul Europei și Comitetul Helsinki (Strasbourg – Franța și Haga – Olanda, 1995); „Minoritǎțile și Drepturile lor“ organizat de Consiliul Minorităților Naționale – Guvernul României (Budapesta - Ungaria, 1998). A absolvit Universitatea București – Facultatea de Drept (2007), Master în Filosofie (2017) și Școala Doctoralǎ de Filosofie (2020), obținând titlul de doctor în filosofie cu lucrarea Homo videns, eticǎ și manipulare, având ca subiect relația omului contemporan al imaginii cu etica și manipularea. La constituire a fost aleasǎ în conducerea Fundației „Armonia pentru familiile etnic mixte din România” ca vicepreședinte și este inclusǎ în Enciclopedia Personalitǎților din România.


Activitate politică și culturală


Dupǎ anul 1990, când a fost reactivatǎ Uniunea Polonezilor din România Dom Polski de cǎtre minoritatea poloneză din București a activat și activeazǎ și în prezent în cadrul Uniunii Polonezilor din România fiind membru al Comisiei de Eticǎ și Disciplinǎ a U.P.R. și prim-vicepreședintǎ a organizației Dom Polski București, unde se ocupǎ de relația cu mass media, radio, TV. A candidat din partea organizației Dom Polski București la alegerile locale din București pentru funcția de consilier al Consiliului General al sectorului 1 (1996) și la alegerile parlamentare pentru Camera Deputaților (1996 și 2000).Publică articole și eseuri în presa scrisǎ și online a comunității poloneze din România și din strǎinǎtate și în volume colective din țară și din străinătate, susține conferințe cu tematici culturale și interculturale. Colaborează cu Televiziunea Română în realizarea de emisiuni dedicate cunoașterii culturii, istoriei și tradițiilor minorității poloneze din România.


Distincții


Pentru activitatea desfășurată în presă, conferințe, emisiuni radio - TV, colaborări pe diferite proiecte cu ONG-uri interne și internaționale, în vederea îmbunătățirii comunicării interculturale și a climatului comunitar i s-a conferit Diploma de Onoare a Fundației „Armonia pentru famiile etnic mixte din România” (București, 2005) și titlul de Ambasador al Pӑcii, conferit de Federația Internațională pentru Pacea Lumii (Seul, 2006).


Cărți publicate


Ogród polskiej pamięci / Grǎdina memoriei poloneze (bilingvǎ polono-românâ) – Editor Uniunea Polonezilor din România, Suceava, 2019.

Pe cǎrǎrile timpului / Na ścieżkach czasu (bilingvǎ româno-polonǎ) – Tipografia Smartprint, București, 2021.

Homo videns. Între eticǎ și manipulare - Editura Casa Cǎrții de științǎ Cluj – Napoca, 2021.

Ghid de conversație român-german, Editura Teora, 1998, 2000.


Eseuri publicate


Ogród polskiej pamięci / Grǎdina memoriei poloneze, în Polonus - Pismo Związku Polaków w Rumunii / Revista Uniunii Polonezilor din România “Dom Polski”, Nr. 1 (243), Suceava, 2017, p. 15-16.

Rodzina Żalplachtów i droga do nieba / Familia Żalplachta și calea cǎtre cer în Polonus - Pismo Związku Polaków w Rumunii / Revista Uniunii Polonezilor din România “Dom Polski”, Nr. 7 (249), Suceava, 2017, p. 19-23.

Doktor Lucjan Julian Skupiewski / Doctor Lucjan Julian Skupiewski, în Polonus - Pismo Związku Polaków w Rumunii / Revista Uniunii Polonezilor din România “Dom Polski”, Nr.10 (252), Suceava, 2017, p. 20-22.

Mistrz Antoni Romanowski I nieśmiertelne piękno tańca / Maestrul Antoni Romanowski și frumusețea nemuritoare a dansului, în Polonus - Pismo Związku Polaków w Rumunii / Revista Uniunii Polonezilor din România “Dom Polski”, Nr. 4,5 (246,247), Suceava, 2017, p. 33-35.

Theodor Rogalski – mistrz batuty / Theodor Rogalski - maestrul baghetei, în Polonus - Pismo Związku Polaków w Rumunii / Revista Uniunii Polonezilor din România “Dom Polski”, Nr. 3 (245), Suceava, 2017, p. 22-24.

Niedzielscy i dom rodzinny / Familia Niedzielski și casa pǎrinteascǎ, în Polonus - Pismo Związku Polaków w Rumunii / Revista Uniunii Polonezilor din România “Dom Polski”, Nr.9 (251), Suceava, 2017, p. 42-45.

Podróż w krainę snu – Frederyk Mikosz / Cǎlǎtorie în împǎrǎția visului – Frederyk Mikosz, în Polonus - Pismo Związku Polaków w Rumunii / Revista Uniunii Polonezilor din România “Dom Polski”, Nr. 2 (256), Suceava, 2018, p. 20 23.

Józef Beck – Pod znakiem Orła Białego / Józef Beck – Sub semnul Vulturului Alb , în Polonus - Pismo Związku Polaków w Rumunii / Revista Uniunii Polonezilor din România “Dom Polski”, Nr. 1 (255), Suceava, 2018, p. 26-29.

Kiedy zapalają się znicze / Când se aprind candele, partea I, în Polonus - Pismo Związku Polaków w Rumunii / Revista Uniunii Polonezilor din România “Dom Polski”, Nr. 4 (258), Suceava, 2018, p. 30-31.

Kiedy zapalają się znicze / Când se aprind candele, partea a II-a, în Polonus - Pismo Związku Polaków w Rumunii / Revista Uniunii Polonezilor din România “Dom Polski”, Nr.5 (259), Suceava, 2018, p. 30-32.

Kiedy zapalają się znicze / Când se aprind candele, partea a III-a, în Polonus - Pismo Związku Polaków w Rumunii / Revista Uniunii Polonezilor din România “Dom Polski”, Nr. 6,7 (260, 261), Suceava, 2018, p. 40-43.

Ulica polskiej pamięci / Strada memoriei poloneze, în Polonus - Pismo Związku Polaków w Rumunii / Revista Uniunii Polonezilor din România “Dom Polski”, Nr. 3 (269), Suceava, 2019, p. 22-27.

Bohaterowie nie umierają nigdy. General Henri Cihoski – bohater Wielkiej Rumunii / Eroii nu mor niciodatǎ. Generalul Henri Cihoski – erou al României Mari, în Polonus - Pismo Związku Polaków w Rumunii / Revista Uniunii Polonezilor din România “Dom Polski”, Nr. 4 (270), Suceava, 2019, p. 22-27.

Budując wspólczesną Rumunii – Stanislas Cihoski / Construind România modernǎ – Stanislas Cihoski, în Polonus - Pismo Związku Polaków w Rumunii / Revista Uniunii Polonezilor din România “Dom Polski”, Nr. 6 (272), Suceava, 2019, p. 21-28.

W klepsydrze czasu. Palacyk Woronieckich w Bukareszcie / În clepsidra timpului. Palatul Woroniecki din București, în Polonus - Pismo Związku Polaków w Rumunii / Revista Uniunii Polonezilor din România “Dom Polski”, Nr. 7 (273), Suceava, 2019, p. 13-17.

Słynna kawiarnia Fialkowskiego / Vestita cafenea Fialkowski, în Polonus - Pismo Związku Polaków w Rumunii / Revista Uniunii Polonezilor din România “Dom Polski”, Nr. 10 (276), Suceava, 2019, p. 21-27.

W dążeniu do piękna i doskonalości. Zygfried Kofszynski – twórca „Caru’ cu Bere” / În cǎutarea frumosului și perfecțiunii. Zygfried Kofszynski – creatorul berǎriei „Caru’ cu Bere” în Polonus - Pismo Związku Polaków w Rumunii / Revista Uniunii Polonezilor din România “Dom Polski”, Nr. 1 (279), Suceava, 2020, p. 38-42.

Mosty do wieczności. Anghel Saligny - człowiek wielkich projektów / Poduri spre veșnicie. Anghel Saligny – omul marilor proiecte, în Polonus - Pismo Związku Polaków w Rumunii / Revista Uniunii Polonezilor din România “Dom Polski”, Nr. 12 (278), Suceava, 2020, p. 19-24.

Na skrzydłach czasu. Robert Ritter von Dombrowski / Pe aripile timpului. Robert Ritter von Dombrowski, în Polonus - Pismo Związku Polaków w Rumunii / Revista Uniunii Polonezilor din România “Dom Polski”, Nr. 5 (283), Suceava, 2020, p. 19-23.


Volume colective


„Climatul de bunǎ conviețuire a naționalitǎților“ în Vocația familiei în dezvoltarea comunicǎrii interetnice în România (studii și cercetǎri), Coord. Ana Tucicov-Bogdan, Editor – Fundația „Armonia pentru familii etnic mixte din România”, București, 1996, p. 38-52.

„Multiculturalitate și comunicare interetnicǎ“ în Familia interetnicǎ în societatea civilǎ din România (studii psihosociologice), Editor – Fundația „Armonia” pentru familii etnic mixte din România”, București, 1998, p. 112-127.[12]

„Rola wychowawcza w polskiej rodzinie w XIX w. i początku XX w. Niedzielscy – polska rodzina bukowińska“, în antologia Poezja dzisiaj - XI festiwal Poezji Słowiańskiej, Nr. 131/132, Editura Wydawnictwo Książkowe IBIS, Warszawa, 2018. P. 155-159.

„Rolul educativ al familiei poloneze la sfârșitul sec. al XIX-lea și inceputul sec. XX. Familia Niedzielski - o familie de polonezi bucovineni/Rola wychowawcza polskiej rodzinie pod koniec XIX i początek XX wieku. Niedzielscy – polska rodzina z Bukowiny”, în O relacjach polsko-rumuńskich na przestrzeni wieków w Stulecie Odzyskania Niepodległości Polski I Wielkiego Zjednoczenia Rumunii / Despre relațiile polono-române de-a lungul timpului în anul Centenarului Independenței Poloniei și Marii Uniri a României, Editor Związek Polaków w Rumunii / Uniunea Polonezilor din România, Suceava, 2019, p. 617-620.

„Pǎstrarea identitǎții naționale în familie la minoritatea polonezǎ bucovineanǎ. Familia Niedzielski” în Polonezii din România. Repere identitare, Editor – Institutul pentru Studierea Problemelor Minoritǎților Naționale, Colecția Minoritǎți, Cluj-Napoca 2020, p.122-133.

„Vizualitate, corporalitate, cunoaștere” în Realitate și aparențǎ, evidențǎ și probabilitate. Teme, tehnici și modele de filosofare în actualitate, Coord. Gabriela-Paula Florea și Viorel Cernica, Editura Universitǎții din București, 2020 p. 251-265.

„Manipulare, aparențǎ, eticǎ”, în Realitate și aparențǎ, evidențǎ și probabilitate. Teme, tehnici și modele de filosofare în actualitate, Coord. Gabriela-Paula Florea și Viorel Cernica , Editura Universitǎții din București, 2020, p. 25-39.

$$$

 CE ESTE DISCRIMINAREA


Conceptul de discriminare este extrem de vast si este de multe ori incorect utilizat sau ambiguu, astfel specialistii (din sociologie, psihologie, drept, economie) nu au ajuns la un consens in ceea ce priveste intelesul acestuia. Acest concept provine din latina si inseamna a separa, a distinge, a deosebi si este utilizat atat in cercetarile de specialitate cat si in limbajul uzual. (Chelcea, 2008).


Allan G. Johnson (apud Chelcea, 2008) sustine ca discriminarea este “tratamentul inegal acordat unor oameni care se intâmpla sa apartina unui anumit grup sau unei anumite categorii sociale. […] Când inegalitatea de tratament ia forma abuzului, exploatarii si nedreptatii sistematice, ea devine opresiune sociala”.


Practic, discriminarea sociala reprezinta un comportament diferential, in sens negativ, in detrimentul unor categorii sociale. Categoriile sociale care sufera de pe urma discriminarii sunt: femeile, persoanele varstnice, persoanele cu dizabilitati fizice, dar si psihice (aici se includ tulburarile psihice), homosexualii, imigrantii.


Cele mai discutate categorii sociale care sunt discriminate si despre care s-a scris foarte mult in literatura de specialitate sunt cea rasiala, cea sexuala si cea religioasa, dar se pare ca nu si-au găsit soluţionarea nici acum. (Kwok apud Chelcea).


Diferenta dintre stigmat si discriminare este ca stigmatul reprezintă atitudini, opinii negative despre o persoana sau un anumit grup social, pe când discriminarea reprezinta traducerea in comportament a acestei stigmatizari, ca de exemplu respingerea persoanelor cu tulburari psihice în contexte relationale (colegi, prieteni, vecini) sau profesionale (concedierea acestora pe criteriul bolii, evitarea sau respingerea persoanelor cu tulburari psihice la locul de munca).


Deşi discriminarea reprezinta practic un mod de a se manifesta individual, totusi in momentul in care mai multi indivizi care aparţin aceleiasi clase sunt tratati în mod similar, discriminarea se transformă intr-un pattern social de comportament comun. Discriminarea este un construct social, astfel, aceste patternuri ce tin de inegalitate sau de tratament diferential din pacate, se transmit si generaţiilor urmatoare. (Banton, 1994, 25)


Discriminarea este impartita in literatura de specialitate in (Chelcea, 2008):


Discriminare negativa versus discriminare pozitiva; discriminarea sociala are de obicei o conotatie negativa, fiind asociata cu termenul de tratament inegal aplicat indivizilor egali, doar pentru ca apartin unei anumite categorii sociale. Totusi exista si discriminarea pozitiva sau discriminarea inversa cum i se mai spune in sociologia americana, si se refera practic la tratamentul favorabil acordat categoriilor sociale discriminate. De exemplu, un angajator are de ales intre un barbat si o femeie cu aceeasi pregatire profesionala, prefera sa aleaga femeia pentru ca se cunoaste faptul că femeile, in general, au avut mai putine sanse in a-ei construi ei consolida o cariera. (Banton, 1994, 28).


Discriminare individuala versus discriminare institutională/simbolica; discriminarea individuala este cea declarata in mod clar de fiecare individ in parte, pe când discriminarea institutională este una nedeclarata, de exemplu neangajarea unui individ pe criterii de rasa, culoare sau handicap si sustinerea faptului ca acesta nu a fost angajat nefiind suficient calificat pentru acel post; din acest motiv se mai numeste şi discriminare simbolica si tinde sa inlocuiasca “discriminarea manifestă”.


Discriminarea persoanelor cu tulburări psihice


Conform Organizatiei Mondiale a Sanatatii, exista aproximativ 450 de milioane de oameni cu o tulburare de ordin mental sau de comportament.


Multe persoane afectate de o tulburare psihica nu beneficiaza de un tratament adecvat deoarece le este teama de stigmatul asociat bolii si de excluziunea sociala si au sentimente de inadecvare si rusine.


Exista un interes la nivel societal de a gasi tratamente si solutii pentru problematica tulburarilor mentale. Sistemele sociale cauta sa emita politici sociale si legi care sa protejeze drepturile persoanelor cu tulburari psihice si sa le ajute pentru a se reintegra social. Exista si miscari si proiecte sociale cu scopul de a sensibiliza si a-i determina pe indivizi sa constientizeze ce sunt tulburarile psihice, gradul in care sunt afectate persoanele care au de infruntat o provocare atat de grea si modalitati de a eradica stigmatul si discriminarea acestora. Discriminarea sociala asupra persoanelor cu tulburari psihice este recunoscuta public si este o problema majora si cu o rezolvare care nu este usoara (Vickers, 2008, 153).


Discriminarea persoanelor cu tulburari psihice are efecte negative nu numai la nivel individual, in cazul persoanei care are o astfel de problema, ci si asupra familiei din care provine persoana, a grupurilor din care face parte etc. Atunci cand un individ este diagnosticat ca avand o tulburare psihica, atitudinea si comportamentul persoanelor sufera modificari, atat raportate la persoana diagnosticata cat si asupra familiei si a grupurilor din care aceasta face parte. (Julio Arboleda, 2008, IX).


Surse:


Chelcea, Septimiu. 2008. Psihosociologie. Teorii, cercetari, aplicatii (ed. a II-a revazuta si adaugita. Iasi: Editura Polirom

Banton, Michael. 1998. Discriminarea. Bucuresti: Editura Du Styl.

Vickers H. Margaret. 2008. From the Editor-in Chief ‘s Desk: Diffrence, Diversity and Discrimination at Work. -Revisiting Stigma. In Employ Respons Rights. Vol 20, p.153-156.

Arboleda, Julio & Sartorius, N. (eds). 2008. Understanding The Stigma of Mental Illness. Theory and Intervention. West Sussex : Publisher John Wiley & Sons.

$$$

 Există o carte scrisă cu 14 ani înainte de scufundarea Titanicului care a prezis dezastrul cu o precizie uluitoare. 

În 1898, scriitorul Morgan Robertson a publicat nuvela Futility. În carte, o navă de linie numită Titan, considerată „de nescufundat”, lovește un aisberg în Atlanticul de Nord într-o noapte de aprilie și se scufundă. Nava din carte nu avea suficiente bărci de salvare, exact ca Titanicul real. Asemănările sunt atât de mari încât par o premoniție.


Detaliile tehnice descrise de Robertson în cartea sa sunt aproape identice cu specificațiile reale ale Titanicului, construit un deceniu mai târziu. Nava fictivă Titan avea o lungime de aproximativ 244 de metri, în timp ce Titanicul real măsura 269 de metri. Ambele nave erau considerate minuni ale ingineriei navale, fiind cele mai mari ambarcațiuni construite de om la momentul lansării lor (în ficțiune și respectiv în realitate), depășind orice alt vas existent.


Un alt punct comun tulburător este legat de viteza de deplasare și sistemul de propulsie. Atât Titanul din carte, cât și Titanicul real erau echipate cu trei elice și motoare puternice. În momentul impactului cu muntele de gheață, ambele nave navigau cu o viteză excesivă pentru condițiile de vizibilitate: nava fictivă mergea cu 25 de noduri, iar Titanicul cu aproximativ 22,5 de noduri, ambele ignorând pericolul ghețarilor în dorința de a stabili recorduri de timp.


Greșita siguranță oferită de compartimentele etanșe este un element central în ambele scenarii. Robertson a descris Titanul ca având un număr minim de compartimente etanșe care, teoretic, îi permiteau să plutească chiar dacă o parte a carenei era spartă. Aceeași tehnologie a fost promovată agresiv și în cazul Titanicului, ducând la celebra etichetă de „nescufundat” care a redus vigilența echipajului și a proprietarilor.


Cea mai tragică similitudine rămâne însă cea legată de bărcile de salvare. În nuvela Futility, nava transporta 24 de bărci de salvare, un număr legal, dar total insuficient pentru cei 3.000 de pasageri de la bord. În realitate, Titanicul a plecat în cursă cu 20 de bărci de salvare pentru aproximativ 2.200 de oameni. În ambele cazuri, regulamentele maritime învechite, care calculau numărul bărcilor în funcție de tonaj și nu de numărul de pasageri, au dus la pierderi de vieți omenești catastrofale.


Coincidențele continuă cu locația și momentul desfășurării evenimentelor. Scufundarea din carte are loc într-o noapte rece de aprilie, exact luna în care s-a scufundat Titanicul (15 aprilie 1912). Mai mult, ambele dezastre s-au petrecut în Atlanticul de Nord, la o distanță de aproximativ 400 de mile marine de Newfoundland, într-o zonă cunoscută pentru prezența ghețarilor derivați din Arctica.


Nici numărul victimelor nu diferă foarte mult în cele două scenarii. În cartea lui Robertson, din cei 3.000 de oameni, supraviețuiesc doar 13, restul pierind în apele înghețate. În tragedia reală, din cei peste 2.200 de pasageri și membri ai echipajului, au supraviețuit doar puțin peste 700. Cauza principală a morții în ambele situații nu a fost înecul propriu-zis, ci hipotermia cauzată de lipsa mijloacelor de salvare.


Când Titanicul s-a scufundat în 1912, cartea lui Robertson a fost redescoperită, iar autorul a fost asaltat de acuzații că ar fi avut puteri paranormale sau că ar fi fost un clarvăzător. Robertson a respins vehement aceste idei. El a explicat că „profeția” sa a fost rezultatul cunoștințelor sale vaste despre domeniul maritim. Fiind fiul unui căpitan de navă și fost ofițer de marină, el cunoștea tendințele de a construi nave tot mai mari și știa că legislația nu ținuse pasul cu inovația tehnologică.


Pentru a capitaliza interesul brusc al publicului, cartea a fost republicată în 1912 sub un nou titlu, The Wreck of the Titan (Naufragiul Titanului), subliniind și mai mult legătura cu evenimentul recent. Deși Robertson a câștigat o faimă temporară, el nu s-a îmbogățit de pe urma tragediei și a murit trei ani mai târziu, în 1915. Totuși, opera sa a rămas în istorie ca un avertisment ignorat.


Astăzi, povestea nuvelei Futility este studiată nu ca un act de magie, ci ca o deducție logică înfricoșătoare a erorii umane. Ea demonstrează că dezastrele nu sunt mereu imprevizibile; adesea, premisele lor sunt vizibile cu mult timp înainte pentru cei care înțeleg riscurile tehnologiei scăpate de sub controlul prudenței. Robertson nu a ghicit viitorul, ci a calculat inevitabilul rezultat al aroganței umane în fața naturii.

$$$

 S-a întâmplat în 22 aprilie1500: La această dată, navigatorul portughez Pedro Álvares Cabral a descoperit Brazilia. Flota aflată sub comand...