$$$

 S-a întâmplat în 2 decembrie1936: La această dată, s-a născut actorul Mitică Popescu, un adevărat maestru al comediei româneşti (d. 3 ianuarie 2023, București). Născut la Bucureşti, Mitică Popescu este unul dintre cei mai prolifici actori de film, teatru şi televiziune din generaţia sa, cu o carieră ce se întinde pe parcursul a aproape 50 de ani. Umorul sarcastic şi apariţiile dramatice sau comice inconfundabile, în producţii muzicale sau de divertisment, l-au propulsat în rândul celor mai îndrăgite personalităţi.

A jucat în peste 40 de piese de teatru şi peste 50 de producţii cinematografice şi TV. De asemenea, este prezentatorul uneia dintre cele mai longevive producţii TVR, emisiunea „D'ale lui Mitică". Memorabil în cariera sa cinematografică rămâne rolul lui Cocoşilă din filmul „Moromeţii", de Stere Gulea, în care joacă alături de Victor Rebengiuc şi Luminiţa Gheorghiu. Un alt rol de referinţă este cel din „Vânătoarea de vulpi" (regia Mircea Daneliuc, 1980), ecranizare a romanului „Nişte ţărani", de Dinu Săraru, şi una dintre producţiile inovatoare din cinematografia autohtonă, în materie de limbaj cinematografic, în care Mitică Popescu are o apariţie de neuitat. Actorul şi-a interpretat magistral personajul - ţăranul Năiţă Lucean - şi pe scena de teatru, într-un spectacol montat de regizoarea Cătălina Buzoianu care a făcut săli pline aproape un deceniu.

Filmografia sa mai include roluri în filme precum „Glissando" (regia Mircea Daneliuc, 1985), „Mere roşii" (regia Alexandru Tatos, 1976), „Secretul armei... secrete" (regia Alexandru Tatos, 1988), „De ce trag clopotele, Mitică?" (regia Lucian Pintilie, 1981), „Înghiţitorul de săbii" (regia Alexa Visarion, 1981), „Cel mai iubit dintre pământeni" (regia Şerban Marinescu, 1993), „Dulcea saună a morţii" (regia Andrei Blaier, 2003) şi „Căsătorie cu repetiţie" (regia Virgil Calotescu, 1985).În teatru, actorul a cucerit audienţa în spectacole precum „Alex şi Morris", de Michael Elkin, „Matca", de Marin Sorescu, „Pescăruşul", de A.P.Cehov, „Monştrii sacri", de Jean Cocteau, „O femeie drăguţă cu o floare şi ferestre spre nord", de Eduard Radzinski, „Slugă la doi stăpâni", de Carlo Goldoni.

Pentru cariera sa impresionantă, Mitică Popescu a fost recompensat cu premiul pentru întreaga activitate la gala UNITER 2009 si la gala Gopo din 2013. A fost căsătorit cu actriţa Leopoldina Bălănuţă. În prezent este actor la Teatrul Mic din Bucureşti. Actorul Mitică Popescu a fost decorat la 13 decembrie 2002 cu Ordinul naţional Serviciul Credincios în grad de Cavaler, alături de alţi actori, „pentru devotamentul şi harul artistic puse în slujba teatrului romanesc, cu prilejul împlinirii unui veac şi jumătate de existenţă a Teatrului Naţional din Bucureşti”.

A trecut în eternitate la vârsta de 86 de ani, la 3 ianuarie 2023, la Spitalul Elias din București, din cauza unor probleme cardiace severe și multiple comorbidități.A fost înmormântat în ziua de 6 ianuarie 2023, cu onoruri militare, la Cimitirul Bellu, alături de soția sa, Leopoldina Bălănuță, decedată în 1998.

Surse:

https://www.cinemagia.ro/actori/mitica-popescu-2367/

https://magnanews.ro/2019/01/mitica-popescu-actorul-care-a-facut-dintr-un-nume-comun-un-nume-propriu/

https://www.agerpres.ro/flux-documentare/2016/12/02/documentar-actorul-mitica-popescu-implineste-80-de-ani-10-08-02

https://adevarul.ro/entertainment/celebritati/mitica-popescu-eram-dusman-poporului-fost-destuicare-s-au-impotrivit-dau-examen-actorie-1_5b7aedc7df52022f7599089b/index.html

$$$

 S-a întâmplat în 2 decembrie 1950: În aceast zi, a decedat, la Geneva, Dinu Lipatti, pianist, pedagog şi compozitor de excepţie.Dinu Lipatti s-a născut la București, la 19 martie 1917, în acest an tulbure al războiului, sub ocupația germană. Părinții, buni muzicieni amatori, tatăl violonist, mama pianistă, decid să-l consacre muzicii. La vârsta de opt ani, după primele noțiuni căpătate în familie, Dinu este încredințat profesorului Mihail Jora, eminentă personalitate, pentru a începe o serioasă și metodică educație muzicală.

Dinu studiază pianul, solfegiul și armonia. După trei ani, având deja nivelul cerut la Conservatorul din București - Academia de Muzică și Artă Dramatică- este admis în clasa renumitei profesoare Florica Musicescu. Continuă lecțiile cu Maestrul Jora, abordând de data aceasta și compoziția. Progresele tânărului elev sunt rapide. Își termină în mod strălucit studiile în 1932, după numai patru ani și, la audiția laureaților Academiei, interpretează Concertul în mi minor de Chopin. Dar cariera de concertist a lui Dinu Lipatti va fi inaugurată în anul următor, cu Concertul în mi bemol major de Liszt, acompaniat de orchestra Filarmonicii din București, sub bagheta lui Alfred Alessandrescu. În același an, 1933, tânărul de 16 ani participă la Concursul internațional de pian de la Viena și obține Premiul II. Cu această ocazie, Alfred Cortot, membru în juriu, a remarcat cu entuziasm talentul pianistului român, considerând că ar fi meritat „de departe” premiul I, și i-a propus să vină în Franța pentru a-și perfecționa studiile. În același timp, Lipatti se manifestă și în calitate de compozitor, obținând trei recompense succesive la Concursul de compoziție „George Enescu”: Mențiunea I cu Sonata pentru pian solo (1932), Premiul II cu Sonatina pentru vioară și pian(1933) și Premiul I pentru Suita simfonică „Șătrarii” (1934). Această ultimă distincție consacră artistul și în acest domeniu, care îi este foarte drag, dar pe care va fi nevoit să-l lase pe planul doi.

Anul 1934 reprezintă începutul unei noi etape în viața lui Lipatti: studiile sale la Paris. Pleacă împreună cu mama și cu fratele său mai mic. La Școala Normală de Muzică este întâmpinat de Cortot și de asistenta sa Yvonne Lefébure, apoi se înscrie la clasa de compoziție a lui Paul Dukas. Primii săi profesori parizieni își dau seama de la început că au de-a face nu cu un elev, ci cu un artist deja format, căruia trebuie să-i pună în valoare toate calitățile. Elogiile excepționale pe care le primea adolescentul Lipatti reprezentau, însă, în același timp, un elogiu adus pedagogiei muzicale românești, după ce, pe plan componistic și interpretativ, România se remarcase deja cu artiști de prestigiu, în frunte cu George Enescu. Fără a diminua importanța influențelor profunde căpătate de el în contactul cu marile personalități artistice franceze și occidentale, în general, putem afirma că baza meșteșugului său, atât pianistic, cât și componistic, era rezultatul școlii românești.O abundentă corespondență cu profesorii din țară ne permite să urmărim evoluția artistică a acestui talent ieșit din comun, precum și ambianța artistică atât de bogată a epocii. Dar profesorul francez care va avea cea mai mare influență asupra lui Lipatti va fi Nadia Boulanger. După dispariția lui Dukas, ea va fi cea care va declanșa tot potențialul său afectiv și artistic, care îl va plasa rapid printre cei mai mari artiști ai vremii.

În această perioadă de studiu, Lipatti lucrează cu entuziasm și modestie. Cortot îl prezintă ca un al doilea Horowitz; dă concerte în Franța și în Elveția cu mare succes și realizează primele sale înregistrări la Școala Normală de Muzică. Repertoriul său se îmbogățește și se diversifică. Este preocupat deasemenea de dirijatul de orchestră, urmând cursurile lui Diran Alexanian și ale lui Charles Münch. În domeniul creației muzicale, compoziții ca bine cunoscutul Concertino în stil clasic sau Simfonia concertantă pentru două piane și orchestră de coarde nu mai sunt lucrări „de școală”, chiar dacă autorul își caută încă mijloacele de expresie și este influențat fie de profesorii săi, fie de muzica contemporană (în special Stravinsky). Adesea, Lipatti este invitat în cercurile muzicale particulare și urmărește de aproape viața artistică pariziană. O serie de cronici muzicale semnate de el și publicate în ziarul Libertatea din București, în 1938-39, relevă un remarcabil spirit de observație, o reală maturitate și probitatea care îi caracterizează toate activitățile.

În 1939, după cinci ani petrecuți la Paris, Lipatti se întoarce în România. Obținuse Licența de concert și, la sfârșitul studiilor de perfecționare, profesorii săi îi deveniseră colegi și distinși prieteni. În țară, artistul român începe să se afirme cu pregnanță în viața muzicală. Participă la câteva turnee cu Filarmonica din București și o prestigioasă colaborare artistică îl apropie mai mult de nașul său George Enescu.Tânărul discipol ascultă cu fervoare sfaturile maestrului, îi studiază operele și îl acompaniază în recitalurile de muzică de cameră. Compozițiile de maturitate ale lui Lipatti se remarcă tot mai mult: printre altele, originalul Concert pentru pian și orgă, Fantezia pentru pian, Sonatina pentru mâna stângăsau Dansurile românești pentru două piane sunt mult apreciate. Ocolind influențele enesciene, Lipatti caută să-și contureze un stil propriu, o sinteză între inspirația autohtonă și procedeele contemporane. Dar pianistul depășește repede în anvergură compozitorul.

La începutul lunii septembrie 1943, Dinu Lipatti, împreună cu logodnica sa pianista Madeleine Cantacuzino, pleacă în ultimul său pelerinaj. Un mare turneu, trecând prin Viena, Stockholm, Helsinki, Göteborg, Malmö, Zürich, Geneva și Berna trebuia să-i readucă la București la jumătatea lui octombrie. În ciuda nenumăratelor peripeții datorate războiului, planul se realizează întocmai, în afara ultimului punct; destinul stabilise o altă traiectorie.În octombrie 1943 tânărul cuplu decide să se stabilească la Geneva. Dificultățile nu lipsesc, dar primirea este extrem de călduroasă. Un grup de prieteni sinceri și familiile lor îi înconjoară cu simpatie și admirație, ajutându-i în momentele grele: Ernest Ansermet, Frank Martin, Igor Markevitch, Nikita Magaloff, Hugues Cuenod, Paul Sacher, la care se adaugă alți numeroși artiști elvețieni sau străini.

Puțin timp după primele concerte la Geneva, Henri Gagnebin, directorul Conservatorului, îi propune tânărului pianist un post de profesor. Timp de cinci ani Lipatti va lucra cu entuziasm în cadrul cursului superior și de virtuozitate. El devine repede un idol pentru elevii săi.Dar în momentul în care situația sa devine mai sigură, când renumele de pianist și profesor este din ce în ce mai evident, semnele unei misterioase maladii încep să apară în mod îngrijorător: febră, ganglioni dureroși, oboseală.Tânărul pianist anulează unele concerte, este obligat, uneori săptămâni întregi, să nu iasă din casă, sau să facă pauze prelungite, de odihnă, la munte. În momentele de răgaz, el reia cu mult curaj turneele, în ciuda interdicțiilor medicale și cântă cu entuziasm în cele mai mici orașe, unde este întâmpinat cu nespusă afecțiune. Este solicitat din ce în ce mai mult în Europa, ca și în Statele Unite, în America de sud, în Australia. Dar nu va putea pleca niciodată din Europa.La Londra, Lipatti începe să înregistreze la casa Columbia și se împrietenește cu Walter Legge, directorul artistic. Tot în aceeași perioadă, olandezii îi propun să rămână la ei și îi trimit un vagon special amenajat pentru voiaj! Cronicile muzicale elogioase abundă.

La Geneva, un grup de prieteni îi oferă un superb pian de concert Steinway. La numele amicilor și colaboratorilor deja citați ar trebui să adăugăm o listă enormă: Clara Haskil, de care îl leagă o mișcătoare prietenie artistică și o lungă corespondență începută în timpul studiilor în Franța, Edwin Fischer, Wilhelm Backhaus, Antonio Janigro, Herbert von Karajan, Paul Hindemith, Charles Münch, Yehudi Menuhin, Arthur Schnabel, Walter Gieseking, André Marescotti... fără a uita pe mult adorata sa profesoară Nadia Boulanger, sau pe doctorul Henri Dubois-Ferrière, inițiatorul fundației create în 1970 pentru lupta contra maladiilor de sânge, care poartă numele său asociat cu cel al lui Lipatti...Cum sănătatea sa devine din ce în ce mai precară, la Conservator i se sugerează colaborarea unui asistent – Louis Hiltbrand, un tânăr coleg, admirabil profesor. Lipatti îl acceptă cu toată bunăvoința. Ulterior, în 1949, Lipatti decide să renunțe la activitatea sa didactică. Buletinul Conservatorului anunță cu un infinit regret demisia „acestui eminent profesor și artist, unul dintre cei mai mari din epoca noastră”.Activitatea de concert, însă, nu se oprește. Și nimeni, în afară de soția sa sau de prietenii foarte apropiați, nu-și dă seama exact de amploarea tragediei care se desfășoară în fața ascultătorilor, uimiți de perfecțiunea artistică și prezența umană a lui Lipatti.Între crize, transfuzii și tratamentul atât de obositor cu raze X, el lucrează și își modifică tehnica în funcție de dificultățile provocate de inflamarea ganglionilor. Brațul stâng devine mai gros și fiecare mișcare dureroasă. Acum, Dinu Lipatti își cunoaște maladia: limfogranulomatoză malignă (boala lui Hodgkin) și de asemenea șansele minime de vindecare, dar nu se descurajează. Își păstrează chiar umorul și își încurajează mult familia din țară. Dacă nu are posibilitatea de a cânta, compune, chiar în pat. După Melodiile pe texte de poeți francezi și Dansurile românești transcrise pentru pian și orchestră, termină Aubade pentru suflători, ultima sa compoziție. În acest moment, repertoriul permanent al lui Dinu Lipatti conținea șaisprezece concerte - de la Bach la Bartok - și șase programe diferite de recital. În realitate, repertoriul său era mult mai mare. Lipatti ajunsese la o uimitoare cunoaștere a literaturii pianului, dar idealul său de perfecțiune era atât de înalt, încât numai o mică parte era considerată asimilată.Dacă ar fi cedat facilității, atât de obișnuită în epoca noastră, ar fi putut prezenta în orice moment integrala preludiilor și fugilor de Bach, a mazurcilor și studiilor de Chopin sau de Debussy și chiar a sonatelor de Beethoven etc, pe care le putea, de asemenea, transpune instantaneu în orice tonalitate, după mărturiile elevilor săi!

Anul 1950 îl găsește epuizat, dar relativ restabilit, după câteva luni de tratament și un lung sejur la munte, la Montana, în Elveția. Revine, în fine, la Geneva și poate să cânte din nou la Victoria Hall Concertul de Schumann, cu Ansermet și orchestra Suisse Romande. Entuziasmul publicului și al presei este indescriptibil, la Geneva, la Zürich (Concertul în mi minor de Chopin), la Berna (recital) etc.Vara acestui an aduce o mare speranță: cortizonul fusese descoperit și Lipatti își regăsește în mod miraculos forțele.Prevenit de doctorul Dubois-Ferrière, Walter Legge sosește în grabă la Geneva, cu autocarul casei de discuri Columbia și mai mulți tehnicieni, pentru a realiza înregistrările amânate de nenumărate ori. De la 2 la 12 iulie Lipatti imprimă pe disc cea mai mare parte a testamentului său artistic: Bach, Mozart, Chopin, cu un extraordinar entuziasm și o forță incredibilă.Printre piesele înregistrate în acest moment, cea mai emoționantă rămâne coralul „Jesus bleibet meine Freude” de J.S.Bach, bis-ul său preferat, care i-a marcat existența, urmându-l peste tot, ca un patetic leit-motiv. 

În mijlocul micului parc de la Chêne-Bourg, la marginea Genevei, într-o vilă oferită de prieteni, pe locul actualului cartier „Parc Dinu Lipatti”, Dinu își continuă activitatea, cuminte și concentrat, în vederea noilor angajamente, deși aparenta sa vitalitate începe să scadă.La 23 august interpretează la Lucerna Concertul în do major KV 467 de Mozart, cu Karajan și orchestra Festivalului. Apoi a urmat ultimul recital, cel legendar, de la Besançon.În după-amiaza zilei de 16 septembrie, Lipatti, doborât de un nou acces de febră, nu crede că va putea cânta. În cele din urmă, susținut de doctorul său, el decide să facă un mare efort. Recitalul, susținut în întregime, va fi ca un sacrificiu pe altarul artei. „Nu vă serviți de muzică, serviți-o !” Marele artist servea muzica pentru ultima oară. Două luni mai târziu, la 2 decembrie 1950, Lipatti ne părăsea pentru totdeauna...

Personalitatea lui Dinu Lipatti se plasează în cultura românească și în afara frontierelor țării pe aceeași orbită cu Enescu, Brâncuși, Eliade.Peste tot în lume, chiar pe continentele unde nu a putut să ajungă în scurta sa existență, artistul român a fost considerat ca unul dintre cei mai mari interpreți ai primei jumătăți a secolului XX. După moartea sa, survenită în momentul descoperirii discului „microssillon”, renumele său, vehiculat de regravările înregistrărilor sale pe discuri cu 33 sau 45 de ture/minut, a crescut în continuu – fapt rar! Și, începând din ultimul deceniu al secolului, totalitatea înregistrărilor lui Lipatti a fost reluată în sistemul „compact disc digital audio”. Dacă moștenirea lui Lipatti nu se pierde astăzi, este și datorită unei viziuni profetice a artistului, care anticipase evoluția tehnicii pianistice și a artei interpretative. Astfel, în muzica lui J.S.Bach, Lipatti punea în valoare conținutul ei profund uman și înalta ei spiritualitate, fără o reconstituire istorică; la Mozart accentua dramatismul în contrast cu seninătatea, presimțind germenii romantismului; față de Chopin avea o atitudine clasicizantă, „apolliniană”, dezvăluind universul afectiv atât de profund al muzicii, cu sobrietate și simplitate; Liszt, cu inovațiile sale vizionare și premonitorii, îi corespundea admirabil; Ravel și impresioniștii îi lăsau posibilitatea de a-și perfecționa căutările sale privitoare la culoarea generată la pian de diversitatea atacurilor...

Renumele lui Dinu Lipatti se datorează calităților sale artistice și umane, cu totul excepționale, puse în valoare de o muncă asiduă, metodică și profundă. Pianistul avea o genială viziune profetică a evoluției tehnicii pianistice și a artei interpretative. Compozitorul apare, evident, ca un continuator al stilului enescian, valorificând ingenios folclorul românesc, cu puternice și înnoitoare aspecte de modernitate.

Surse:

https://www.georgeenescu.ro/georgeenescu-ro_doc_872_dinu-lipatti-un-artist-de-o-spiritualitate-divina_pg_0.htm

https://www.dinulipatti.com/

http://www.romania-muzical.ro/info/zilele-lipatti/biografie.htm

https://radioromaniacultural.ro/portret-dinu-lipatti-un-clasic-al-pianisticii-mondiale-apropierea-de-radiodifuziune-a-unui-destin-frant-la-doar-33-de-ani/

http://www.dinulipatti.org/biografia-viata

http://www.dinulipatti.org/biografia-despre-lipatti

$$$

 S-a întâmplat în 2 decembrie…

-„Ziua internaţională pentru abolirea sclaviei"; marchează adoptarea de către Adunarea Generală a ONU, prin Rezoluţia 317/8 din 2.XII.1949, a Convenţiei internaţionale pentru suprimarea traficului de persoane şi a exploatării omului de către om

- 514 î.Hr.: Este atestată, de catre istoricul antic grec Herodot, existenţa geto-dacilor. Acesta relatează campania din 514-512 î. Hr. a lui Darius împotriva sciţilor la nord de Marea Neagră, şi arată că „înainte de a ajunge la Istru, biruie mai întâi pe geţi care s-au crezut nemuritori", iar despre faptul că au pierdut lupta spune: „ei (geţii) au fost cei mai viteji şi cei mai neînfricaţi dintre traci".

- 1409: Este fondată Universitatea din Leipzig 

- 1492: Descoperirea Insulelor Haiti de către Cristofor Columb 

- 1547: A murit Hernan Cortes (Cortez), conchistador spaniol, cuceritorul Mexicului (în anul 1519). Hernán(do) Cortés, marqués del Valle de Oaxaca (n. 1485) a fost conquistadorul care a cucerit Mexicul pentru regii Spaniei. A fost cunoscut şi sub numele de Hernando sau Fernando Cortés în timpul vieţii şi şi-a semnat toate scrisorile drept Fernán Cortés.Cortés s-a născut în Medellin, în provincia Extremadura, în Regatul Castiliei din Spania în 1485.

- 1594: A murit (în Duisburg, Germania) Gerardus Mercator (numele latinizat al lui Gerhard Kremer) (1512-1594), geograf flamand. A realizat hărţile Palestinei (1537), a Lumii (1538), Flandrei (1540), precum şi globurile terestru (1541) şi ceresc (1551). Unul dintre fondatorii geografiei matematice moderne.

- 1697: A fost deschisă catedrala anglicana londoneză „Saint Paul". Patronul edificiului este Sfântul Paul (Pavel). Sfantul Paul nu este doar cea mai mare cladire in stil baroc din Anglia, ci şi a cincea biserica din lume în ceea ce priveşte dimensiunile.

- 1804: La Catedrala Nôtre Dame din Paris, Napoleon Bonaparte a fost încoronat Împărat al Franţei (1804-1814 si 1815) de către Papa Pius al VII-lea 

- 1805: Bătălia de la Austerlitz (localitate în Cehia, azi Slavkov u Brna); înfrângerea decisivă a armatei ruso-austriece de către armata franceză comandată de Napoleon Bonaparte; considerată drept una dintre cele mai răsunătoare victorii din istoria militară a omenirii.Bătălia de la Austerlitz, cunoscută şi ca Bătălia celor trei împăraţi, a fost una dintre cele mai mari victorii ale lui Napoleon. Această victorie a determinat destrămarea celei de-a Treia Coaliţii formată împotriva Imperiului Francez. Pe 2 decembrie 1805 (20 noiembrie pe stil vechi), o armată franceză condusă de împăratul Napoleon I a înfrânt decisiv armata ruso-austriacă, comandată de ţarul Alexandru I, după aproape nouă ore de luptă înverşunată. Bătălia a avut loc lângă dealul Pracký kopec, la Austerlitz, azi Slavkov u Brna, la aproape 20 km(12 mile) est de Brno, în Moravia. Bătălia este adeseori considerată o capodoperă tactică.

- 1814: A murit Marchizul de Sade (Donatien Alphonse François de Sade), scriitor francez (n. 1740)

- 1815: A murit scriitorul polonez Jan Potocki, autorul romanului „Manuscrisul găsit la Saragosa” (n. 8.03.1761)

 - 1823: „Doctrina Monroe". Preşedintele SUA, James Monroe, prezintă în faţa Congresului această linie politică, potrivit căreia SUA nu au nici o pretenţie de amestec în afacerile interne ale statelor europene, opunându–se în acelaşi timp extinderii sistemelor politice ale acestor state asupra continentului american.

- 1839: S-a născut profesorul de teologie Barbu Constantinescu; primul decan (1881-1882) al noii Facultăţi de Teologie din Bucureşti, înfiinţate la 1/13.XI.1881; profesor de istorie bisericească la această facultate până la sfârşitul vieţii (m. 1891)

- 1845, 2/14: S-a înfiinţat, la Paris, Societatea Studenţilor Români, în frunte cu Ion Ghica (preşedinte), C. A. Rosetti (secretar) şi Scarlat Vârnav (casier); Societatea a ţinut legătura cu cercurile revoluţionare franceze, a organizat în capitala Franţei o Bibliotecă română (la 8/20.XII.1846) şi a militat pentru unitatea naţională şi politică a Ţărilor Române 

- 1848: Urcarea pe tron a lui Franz Joseph I de Habsburg (1830-1916), împărat al Austriei (1848-1916) şi rege al Ungariei (1867-1916). În timpul domniei sale, Franz Joseph I a înăbuşit Revoluţia de la 1848-1849 din Ungaria şi Transilvania şi a reprimat mişcările naţionale din Imperiul Habsburgic, restabilind absolutismul; în timpul său s-a creat statul dualist Austro-Ungaria (1867); a participat la înfăptuirea Triplei Alianţe (bloc politic şi militar constituit, în 1882, prin aderarea Italiei la Alianţa dintre Germania şi Austro-Ungaria, încheiată în 1879) şi a dus o politică expansionistă în sud-estul Europei

- 1849: Este constituită, la Paris, „Asociaţia română pentru emigraţie", condusă de Ion Ghica şi Nicolae Bălcescu  

- 1859: S-a născut pictorul francez Georges Seurat. 

- 1896: S-a născut Ana Jiquidi, artist decorator, soţia pictorului Aurel Jiquidi. Au colaborat, printre altele, la realizarea compoziţiei în frescă de la Institutul Politehnic din Bucureşti 

- 1899: S-a născut Sir John Barbirolli, dirijor englez (m. 1970)

- 1901: A apărut, la Bucureşti, revista literară săptămânală „Sămănătorul" sub conducerea lui George Coşbuc şi Al. Vlahuţă  

- 1901: King Camp Gillette a inventat primul aparat de ras, care îi poartă numele  

- 1915: Albert Einstein publică teoria relativităţii generalizată. 

-1918: A murit Edmond Rostand, poet francez(„Romanţioşii”,„Prinţesa îndepărtată”, „Cyrano de Bergerac”).Edmond Rostand (n. 1 aprilie 1868 a fost poet şi dramaturg francez. A fost membru al Academiei Franceze.Teatrul său reprezintă o reacţie la naturalism şi simbolism. Prin comediile sale, a satirizat obscurantismul, minciuna, laşitatea.

- 1923: S-a născut Maria Callas, soprană americană de origine greacă. Maria Callas (n. New York, SUA–d. 16 septembrie 1977, Paris, Franţa) este numele de artistă al Ceciliei Sophia Anna Maria Kalogeropoulos, renumită soprană, considerată de unii drept cea mai mare cântăreaţă de muzică de operă din a doua jumătate a secolului al XX-lea, denumită „La Divina" sau „Regina della lirica".

- 1925: S-a născut mezzo-soprana de origine rusă Irina Arhipova (m. 2010) 

- 1935: S-a născut Nicolae Labiş, poet–simbol al anilor 50, numit de criticul Eugen Simion, „buzduganul unei generaţii” („Primele iubiri”, „Moartea căprioarei”, „Mama”) (n. satul Satul Mălini, Poiana Mărului, jud. Suceava; d. 1956 Bucureşti, în urma unui accident de tramvai suferit în noaptea de 9/10 decembrie) 

- 1936: S-a născut actorul de teatru şi film Mitică Popescu, un adevărat maestru al comediei româneşti.

- 1940: S-a născut Cornel Fugaru, compozitor de muzică uşoară, solist vocal şi instrumentist, lider al formatiei Sincron. Fugaru a participat la numeroase turnee în străinătate, a făcut parte din jurii naţionale de concursuri de muzică uşoară, a susţinut numeroase concerte şi recitaluri la televiziune, a apărut ca interpret în filme şi a compus muzică de film pentru pelicule precum Brezaia, Cici, Cei 4 M, Oacă şi Boacă etc. Printre cele mai cunoscute piese compuse de el se numără „Dau viaţa mea pentru o iubire”, „Nu sunt sclavul tău”, „Eu nu mai sunt cel de ieri”. Cornel Fugaru colaborează foarte mult cu soţia sa, Mirela Fugaru.

- 1940: S-a născut poetul George Iarin (pseudonimul lui Gheorghe Ionescu) 

-1942: La Universitatea din Chicago (SUA), a fost efectuată prima explozie nucleară în lanţ controlată  

- 1944: A murit Filippo Tommaso Marinetti, prozator, poet şi dramaturg italian; fondatorul mişcării futuriste („Manifestul futurist", publicat la 20.II.1909, în ziarul francez „Le Figaro") (n. 1876)

- 1946: S-a născut creatorul italian de modă Gianni Versace (m. 1997, asasinat, la Miami/SUA)

- 1950: A murit (la Geneva) Dinu Lipatti, pianist şi compozitor; ultimii ani din viaţă şi i-a petrecut în Elveţia; membru post-mortem al Academiei Române (1997) (n. 1917) 

- 1951: S-a născut Dumitru Hărădău, tenisman şi antrenor (a câştigat de patru ori titlul de campion de tenis al României) 

- 1956: Fidel Castro Ruz, aflat în exil în Mexic, revine în Cuba împreună cu un grup de 82 de revoluţionari, printre care fratele său, Raul şi Ernesto Che Guevara. Acesta este începutul revoluţiei cubaneze 

- 1964: S-a născut Leo Iorga, fost solist vocal al trupelor „Compact" şi „Schimbul 3"; în prezent cântă alături de formaţia „Pacifica"

- 1970: A murit soprana Elena Drăgulinescu-Stinghe; membră fondatoare a Operei Române din Bucureşti (n. 1881) 

- 1973: S-a născut Monica Seleş, jucătoare de tenis, născută la Novi Sad (Voivodina)

- 1978: S-a născut Nelly Furtado, solista si compozitoare portugheză, de origine canadiana 

- 1981: S-a născut solista americană de muzică pop Britney Spears

- 1988: Cargoul „Sadu” s-a scufundat aproape de capul digului de Nord al Portului Constanţa. Naufragiul s-a soldat cu moartea a 22 marinari din cei 28 membri ai echipajului 

- 1989: Încheierea „războiului rece”. Întâlnirea la nivel înalt de la Malta dintre George Bush, preşedintele SUA, şi Mihail Gorbaciov, preşedinte URSS, consacrată „noii ordini mondiale”; cei doi lideri declară că „războiul rece” s–a încheiat (2-4)  

- 1990: A fost lansată nava cosmică sovietică „Soiuz TM-11", la bordul căreia s-a aflat şi ziaristul nipon Toyhiro Akiyama - primul ziarist din lume şi primul japonez care a călătorit în Cosmos

 - 1990: A murit compozitorul şi dirijorul american Aaron Copland, unul dintre întemeietorii şcolii componistice americane (n. 1900)

- 1995: A murit romancierul canadian de limbă engleză Robertson Davies (n. 1913) 

- 1995: A murit Aleksandr Kaidanovski, actor şi regizor de film rus (n. 1946) 

- 1998: A murit părintele arhimandrit Ilie Cleopa, de la Mănăstirea Sihăstria/Neamţ, considerat unul dintre cei mai apreciaţi duhovnici din întreaga lume ortodoxă. Cleopa Ilie, născut cu numele de Constantin Ilie (n. 10 aprilie 1912, comuna Suliţa, judeţul Botoşani - d. Mănăstirea Sihăstria) a fost arhimandrit şi stareţ la Mănăstirea Sihăstria, fiind un renumit trăitor al credinţei ortodoxe.

- 1998: Parlamentul Românei a ratificat Convenţia împotriva dopajului (Legea 171/1998), adoptată de Consiliul Europei la 16.XI.1989, la Strasbourg 

- 2003: La Muzeul Ţăranului Român s-a deschis expoziţia permanentă „Casă în casă", în cadrul căreia este prezentată locuinţa lui Antonie Mogoş din Ceauru, jud. Gorj

$$$

 LUNA DECEMBRIE - ANDREA, NINGĂU, UNDREA 

OBICEIURI ŞI SĂRBATORI

În tradiţia populară, luna decembrie mai era denumită şi andrea, undrea, luna lui Andrei, ningău, luna ninsorii ori luna lui Cojoc. Gospodarul trebuia să verifice întreaga gospodărie de la inventarul casnic, hambare, animale şi pământurile pe care le va cultiva în anul care urma. Scopul era să se asigure că toate erau în ordine şi că omătul şi gerul nu vatămă nimic. Vitele trebuiau îngrijite, să nu sufere de foame şi frig. În rest, sătenii trebuiau să se odihnească, după un an de muncă. Se spunea că gerul şi zăpada din decembrie anunţau o recoltă bogată de grâu, iar dacă de Crăciun vremea era ploioasă, de Paşti era frig. Dacă animalele sălbatice se apropiau de sat, prevesteau o iarnă grea, după cum lătratul câinilor la lună era semn că va fi ger mare.

Obiceiuri și sărbători

1 decembrie - Sfântul Naum cel învăţat: În tradiţia populară, părinţii care nu prea ştiau carte îşi puneau copiii la învăţat pentru a deveni mai deştepţi.

4-5 decembrie - Sărbătoarea Vărsatului, Varvara, Barbura: Oamenii o sărbătoreau pe Sfânta Varvara, protectoarea copiilor, femeilor şi a tinerilor, cea care îi apăra de boli, în special de „bube”, cum mai era numită boala vărsatului. În această zi nu se lucra, se împărţea miere, se făceau turte de făină, peste care se presărau miere şi miez de nucă. Copiii erau „îmbărburaţi” de mame. Îi ungeau pe faţă cu miere ori dulceaţă, le făceau semnul crucii pentru ca să fie feriţi de boala vărsatului şi să fie curaţi la chip, precum icoanele. Sfânta era cinstită şi de mineri, care nu lucrau, ci petreceau.

6 decembrie - Sfântul Nicolae: În tradiţia populară, era considerat protectorul copiilor, săracilor, văduvelor şi orfanilor. Era patronul iernii, căci acest anotimp începe acum. Când ningea, se spunea că sfântul scutura din barbă. Era iubit de oameni, pentru că era aducător de daruri. Sătenii nu lucrau pentru a le merge bine tot anul.

7 decembrie - Sfânta Filofteia. Poitra Sfântului Nicolae: Sfântul Nicolae era serbat şi în ziua următoare, pentru că era un sfânt mare. Sărbătoarea Sfintei Filofteia era ţinută cu mare evlavie în special de fete şi femei pentru o căsătorie fericită și a fi ferite de boli. Despre Sfânta Filofteia, sătenii credeau că e sora mai mică a Sfântului Ilie şi de aceea era aducătoare de ploaie şi de recolte bogate.

12 decembrie - Sfântul Spiridon, făcătorul de minuni: Era patronul cizmarilor, pentru că, spuneau bătrânii, şi el fusese cizmar. În această zi nu se lucra și se duceau colaci la biserică. Se spunea că sfântul îi îmbogăţeşte pe săraci şi îi vindecă pe bolnavi. De la Sfântul Spiridon, ziua se măreşte încetul cu încetul.

15 decembrie - Sfântul Elefterie: sătenii țineau această zi pentru a fi feriţi de boli şi cutremure. Moaşele satului spuneau că sfântul uşurează naşterile, de aceea femeile ţineau cu sfinţenie această zi.

18 decembrie - Sfântul Modest: sătenii îl considerau protectorul vitelor şi plugarilor, pe care îi ajuta la arat. Nu se muncea, se petrecea și se făcea agheasmă la biserică.

20 decembrie - Ignatul, Înainteprăznuirea Naşterii Domnului: Tradiţia populară spune că Sfântul Ignat este cel care se arată porcilor şi le spune că au să moară.

23-24 decembrie - Preziua Ajunului, Ajunul: Copiii pleacă în cete la colindat, pe la casele gospodarilor, de unde primesc covrigi, mere, nuci şi uneori bani. Oamenii credeau că este bine să atingă uneltele cu care munceau peste an, ca să lucreze cu drag, iar gospodinele nu cerneau făină pentru că altfel casele se puteau umple de purici.

25 decembrie - Naşterea Domnului, Crăciunul: Ziua era asociată cu veştile bune şi, mai ales, cu colindele şi colindatul: tinerii colindau cu Steaua, Vicleimul, Irozii. Se credea că, atunci când nu se vor mai auzi pe pământ colinde, cei răi vor stăpâni lumea. Finii mergeau la naşi cu daruri.

31 decembrie - Ajunul Sfântului Vasile. Îngropatul Anului Vechi şi Naşterea Anului Nou: Tinerii mergeau cu plugul pentru a ura gospodarilor un an îmbelşugat. Trecerea în noul an era prilej de bucurie pentru toţi sătenii, care aşteptau ca anul nou să le aducă lucruri bune, belşug şi sănătate.

Bine ai venit decembrie!🎄❄️🪅

O lună binecuvântată tuturor!⛄️❄️

$$$

 MEMORIE CULTURALĂ - CEZAR PETRESCU

Cezar Petrescu se naște la 1 decembrie 1892, în comuna Cotnari, județul Iași ca fiu al inginerului agronom Dimitrie Petrescu și al soției sale, Olga (d. 9 martie 1961) și a fost un romancier, nuvelist, traducător și gazetar român.

Urmează liceul la Roman și apoi la Iași, unde îl are profesor pe Calistrat Hogaș și unde susține bacalaureatul în 1911. Obține licența în drept în 1915. Debutase deja în 1907, în revista Sămănătorul, cu nuvela “Scrisori”. 

În 1918 se mută la București și intră în gazetărie. În 1921 înființează împreună cu Lucian Blaga, Adrian Maniu și Gib Mihăescu revista “Gândirea”. Este, de asemenea, fondator al ziarelor “Cuvântul” (1924) și “Curentul” (1928) și director al ziarului “România” (1938) și al revistei “România literară” (1938), fiind unul dintre cei mai importanți gazetari ai secolului trecut. 

Se afirmă ca romancier cu romanul “Întunecare” (1927; 1928) căruia îi urmează “Calea Victoriei “(1930), “Miss România” (1932; 1933), “Duminica orbului” (1934). 

Deși opera sa cuprinde aproximativ 70 de volume – romane, nuvele, piese de teatru, proză fantastică, studii, note de călătorie și memorialistică –, Cezar Petrescu rămâne cunoscut și iubit mai ales pentru cartea sa pentru copii “Fram, ursul polar”. Numele protagonistului este inspirat de nava Fram a faimosului explorator norvegian Fridtjof Nansen. 

Obține Premiul național pentru literatură în 1931 și Premiul de Stat pentru dramaturgie în 1952 pentru piesa “Nepoții gornistului “- în colaborare cu Mihail Novicov. 

În 1955 este ales membru titular al Academiei Române.

Cezar Petrescu a fost căsătorit de cinci ori. Prima sa soție, Marcela, a murit la doar 25 de ani, iar unicul lor băiat, Aurel Teodor, care era student la Arhitectură, s-a sinucis la vârsta de 22 de ani. A fost cea mai mare dramă a vieții sale în anul 1940 când unicul său fiu, Aurel Teodor Petrescu îşi împuşcă iubita, apoi se sinucide. 

Cezar Petrescu se stinge din viață la 9 martie 1961, la București.

Citate Cezar Petrescu:

“Toți oamenii urmăresc încă din copilărie, din adolescență, un vis. Dar nu e cel care trebuia. Un vis după chipul și asemănarea lumii lor. Când nu se împlinește, încă tot e bine! Aspiri la îndeplinirea lui, speri, uneori lupți - și aceasta îți întreține amăgirea. Dar vai și amar când visul acela, după chipul și asemănarea lumii tale, după chipul și asemănarea egoismului, vai și amar când se realizează! Ce rămâne din el? Ce rămâne din toate? Ca un fluture pe care l-ai prins lacom în palmă și i-ai strivit aripile cu care zbura în azur. Rămâne un slut viermișor, zbătându-se în agonie."

“Îmi vorbeşti de fericirea generală? Dar, tinere, fericirea n-o putem da nimănui cu de-a sila! Dacă n-o vrea, nu-i trebuie!"

“Viața poate fi trăită oriunde, decorul nu are nicio importanță, esențială este intensitatea.”

" - Și-ți pare bine că ai ajuns în țara românească? Printre românii tăi?

- Apăi, stăpâne, noi nu suntem români!...Suntem moldoveni...

- Cum adică, nu ți-ar părea bine să rămâi între noi, cu românii noștri?

- Aiasta, stăpâne, încă nu s-a puté!...Rosia-i o împărăție mari și plină de tăti belșugurili!...Ci să ni-aprochiem noi di-o țarî mai nicușoară, cât o gubernie a Măriei Sale țarului nostru cel mari și bun?

- Bine, măi frate, dar avem o limbă, ne închinăm la același Dumnezeu.

- A fi! Nu li știm noi aieste tăti...Da moscalu-i mult și tari. Noi cu iel ni țânim..."

$¢$

 MEMORIE CULTURALĂ - MARIE TUSSAUD

Marie Grosholtz, cunoscută sub numele de Marie Tussaud sau Madame Tussaud, s-a născut la Strasbourg, Franța, la data de 

1 decembrie 1761, si a murit la Londra, Anglia, Marea Britanie, la 16 aprilie 1850.

A fost o artistă franceză cunoscută pentru lucrările sale de modelare a efigiilor ale unor personalități marcante, unele ghilotinate în timpul Revoluției Franceze și pentru fondarea primul muzeu al figurilor de ceară care îi poartă numele, în orașul britanic Londra. 

Mama ei, care era văduvă s-a mutat în Berna (Elveția) unde a lucrat ca menajeră 

la medicul chirurg Philippe Curtius (1741-1794), medic expert în sculptarea modelelor anatomice din ceară pentru studiu, arta portretelor, a transmis-o

și a învățat-o pe tânăra Marie, care l-a numit “unchi”. 

În anul 1765, Curtius s-a mutat la Paris, unde a realizat o sculptură din ceară Mariei Jeanne du Barry, viitoarea amantă a regelui Ludovic al XV-lea. O copie a acelei sculpturi este cea mai veche lucrare expusă in muzeu în prezent. Curtius a deschis prima expoziție a figurilor sale de ceară în anul 1770, care a atras un public numeros. Expoziția a fost expusa la Palatul Regal din Paris în 1776. 

O a doua expoziție deschisă pe Bulevardul Templului în 1782, “Caverne des Grands Voleurs”, precursorul a ceea ce avea să devină Camera Groazei. Au pozat pentru tânăra Marie, celebrități precum Voltaire și Benjamin Franklin. Faima ei a ajuns atât de mare încât, potrivit lui memoriilor lui Tussaud, familia regală a invitat-o la Versailles în 1780 ca profesoară de artă a surorii regelui, Madame Isabel. Madame Tussaud a fost, de asemenea, autoarea busturilor lui Necker și Ducelui de Orleans, purtate de protestatari după punerea sub acuzare a lui Necker în 1789.

Curtis a modelat, de asemenea, fețele lui Marat, Ludovic al XVI-lea și Robespierre, printre alti ghilotinati, care sunt expuse în prezent în secțiunea numită “Camera Ororilor” a Muzeului Madame Tussauds.

Când Curtius a murit în 1794, i-a lăsat Mariei colecția sa de lucrări de ceară. 

În anul 1795, Marie s-a căsătorit cu inginerul François Tussaud, de unde a moștenit numele de familie. 

În 1835, s-a întors la Londra și a fondat o colecție permanentă pe strada Baker. Muzeul și creațiile sale au devenit foarte populare, iar afacerea a avut un mare succes. 

Ducele de Wellington făcea adesea turul muzeului pentru a se bucura de efigiile lui însuși, iar Napoleon și Tussaud au recreat în detaliu într-una din camere decorul spectaculos al încoronării Reginei Victoria în 1837. 

În 1838 și-a scris memoriile și în 1842 a realizat un autoportret expus la intrarea în muzeu. A murit la 88 de ani și a fost înmormântată în Biserica Catolică de pe strada Cadogan. La administrare muzeului a fost succedata de fiul său François, succedat de fiul său Joseph și acesta de fiul său John Theodore Tussaud.

În 1884 nepotul său Joseph a mutat expoziția într-o clădire mai mare de pe strada Marylebone, unde se afla și în prezent. 

Un incendiu a afectat muzeul în 1925 și de asemenea și bombardamentele din timpul celui de-al Doilea Război Mondial au afectat muzeul, însă unele dintre figurile sale originale rămân în forma lor inițială și pot fi văzute și acum de potențialii vizitatori.

$$$

 TOP 10 CURIOZITĂȚI UNIREA DIN 1 DECEMBRIE 1918

Alba Iulia, orașul în care s-a semnat documentul prin care Transilvania s-a unit cu România este privit, de un secol, drept capitala simbolică a României și în acest context, a primit recent sloganul turistic de “Cealaltă Capitală”.

Vă prezentăm, un top de curiozităţi despre momentul 1 Decembrie 1918, la Alba Iulia:

1. Record organizatoric: Adunarea din 1 decembrie 1918 a fost organizată în doar 10 zile. Și asta, fără telefoane mobile, internet, rețele de socializare etc. Succesiunea de mari decizii politice într-un timp așa scurt a fost un succes total.

2. Cei 1228 de delegați oficiali aleşi ai naţiunii române la Alba Iulia reprezentau întreaga Transilvanie, atât geografic, cât și social, profesional, religios și politic;

3. Fiecare delegat oficial prezent în actuala Sală a Unirii avea câte o împuternicire care se numea „credențional“. Documentul era un fel „pașaport“, în baza căruia dețintorii primeau o legitimație care le asigura intrarea în sala de dezbateri. Din procesul verbal al Adunării Naționale aflăm că la dezbaterile din sală au fost prezente, pe lângă cei 1.228 de delegaţi, şi alte persoane, cum ar fi, ziariștii. O dovadă în plus este dată de numărul legitimațiilor de acces, în jur de 1500;

4.Programul zilei de 1 decembrie 1918 includea precizări clare pentru zecile de mii de participanţi, ce erau aşteptaţi să se “reverse” in Cetatea Bălgradului 

(n.a.denumire a orașului Alba Iulia). Reprezentanţii fiecărei comune erau sfătuiţi să aibă la purtător un steag tricolor şi o tablă cu numele localităţii din care veneau. Locuitorii din satele învecinate oraşului Alba Iulia erau îndemnaţi să-şi pună în traistă “alimentele de lipsă“. Iar, ca să fie lucrurile şi mai clare se spunea cu subiect şi predicat că “#banchete şi mese comune nu vor fi“.

Program 1 Decembrie 1918 Alba Iulia

5. Momentul central al zilei de 1 Decembrie 1918 l-a reprezentat citirea Rezoluției Unirii în plenul Adunării, de către Vasile Goldiș, la ora 12. Ulterior, actul fundamental a fost adoptat în unanimitate de către cei prezenți. Manuscrisul original se păstrează la Muzeul Naţional.

6. Ştirile despre cum decurgeau lucrările din Sala Unirii erau duse periodic maselor, adunate în zona actualului parc din fața Catedralei Încoronării. La acea vreme, Sala Unirii era cea mai spaţioasă clădire din Alba Iulia, singura ce putea să-i găzduiască sub acoperişul său pe delegaţii oficiali ai naţiunii române;

7. Trei oratori şi o audienţă de peste 100.000 de români: Episcopii Miron Cristea şi Iuliu Hossu, precum şi avocatul Aurel Vlad au vorbit doar afară, în faţa celor peste 100.000 de participanți. Ceilalți opt oratori ai Adunării au luat cuvântul în actuala Sală a Unirii;

8. Un tânăr de 32 de ani, abia întors de pe frontul italian al Primului Război Mondial, ne-a lăsat singurele imagini ale zilei de 1 decembrie 1918 la Alba Iulia. Chiar dacă pare greu de crezut în zilele noastre, Samoilă Mârza a fost singurul dintre cei peste 100.000 de români veniți la Alba Iulia care a avut un aparat de fotografiat, cu care a imortalizat Unirea. Fotograful a executat din mijlocul mulțimii cinci clişee: trei scene de masă şi două scene de la tribuna oficială. Fotografiile sale au fost prezentate de delegația română, în cadrul Conferinței de Pace de la Versailles, ca un argument în plus pentru recunoașterea Unirii de către marile puteri.

9. Alba Iulia avea la acel moment numai 10.000 de locuitori şi două hoteluri, Hungaria și Europa, ambele demolate în vremea regimului comunist.

10. În Alba Iulia exista cea mai puternică gardă naţională din Transilvania, sub comanda lui Florian Medrea. Era bine organizată și dotată, capabilă să apere orașul în caz de nevoie. Asta, în condițiile în care Transilvania trecea prin inerente tensiuni după încheierea Primului Război Mondial, iar trupelor germane aflate în retragere, li se refuzase cantonamentul în Cetatea Alba Iulia;

 În încheiere, putem spune, fără să exagerăm, că România Mare a început cu dreptul la Alba Iulia, în 1 decembrie 1918.

La mulți ani România!🇧🇪