luni, 1 decembrie 2025

$$$

 1 decembrie 1880 – S-a născut matematiciana Vera Myller.


Vera Lebedev (1 decembrie 1880, Sankt Petersburg, Imperiul Rus – 12 decembrie 1970, Iași) a fost o matematiciană, prima femeie profesor universitar din România. Născută în familia de medici Evghenii și Olga Lebedev, a urmat cursurile liceale la Novgorod, apoi Școala Superioară de Femei „Bestujev” din St. Petersburg, secția de Științe fizico-chimice, unde a obținut licența în Științe fizice și matematice în 1902. La Göttingen, unde se afla pentru specializare, l-a cunoscut pe viitorul ei soț, Alexandru Myller și a susținut în 1906 doctoratul în Matematică cu profesorul David Hilbert.


Teza sa, Teoria ecuațiilor integrale folosită la câteva dezvoltări în serie, cuprindea primul exemplu cunoscut de ecuație integrală singulară. După ce a fost asistent universitar la catedra de Introducere în Analiză la Universitatea din St. Petersburg, în 1907, și-a urmat soțul la Iași, unde a lucrat la Universitate până la pensionare, în 1948. Aici a devenit Doctor Docent în Analiză matematică (1910) și a întemeiat, împreună cu soțul ei, în 1912, Seminarul Matematic Ieșean și o bogată bibliotecă cu opere fundamentale în domeniul matematic, punând bazele unei puternice școli în acest oraș. În timp ce soțul ei se ocupa în special de geometrie, Vera Myller s-a orientat spre algebră. La 1 noiembrie 1918 a devenit prima femeie profesor universitar din România într-o disciplină științifică, predând Algebra superioară și Teoria funcțiilor la Universitatea din Iași.

$$$

 1 decembrie 1882: S-a născut poeta Ecaterina Pitiș.


Ecaterina Pitiș (1 decembrie 1882, Brașov – 14 ianuarie 1963, Brașov) a fost o poetă română. A publicat poezii originale și traduceri din autori străini în reviste precum Convorbiri literare, Luceafărul, Ramuri etc.


BIOGRAFIE

A fost fiica avocatului Nicolae Pitiș și a Reveicăi (născută Din). A absolvit Școala Medie de Contabilitate din Brașov. Până la pensionare a fost funcționară la diferite firme particulare din Brașov.


ACTIVITATE PUBLICISTICĂ

A fost o participantă activă la viața cultural-literară brașoveană. Ecaterina Pitiș a colaboat la Brașovul literar și artistic, Convorbiri literare, Țara Bîrsei, Sămănătorul (1905-l907), Luceafărul, Neamul românesc literar, Ramuri, Gazeta Transilvaniei, Gîndirea, Cele trei Crișuri, Ritmuri, Prometeu, Cosînzeana, Drum drept, Gînd românesc, Transilvania, Viața Românească, Cuget clar, Năzuința, Patria, la care deține rubrica „Icoane fugare”.


ACTIVITATE LITERARĂ

Debutul editorial l-a avut în anul 1909 cu volumul Poezii. Opera sa se încadrează în curentul Sămănătorist. Poezia sa reunește versuri de factură diferită(sonete, elegii, idile, pasteluri, romanțe, cântece-unele de influență populară). Creația sa cunoaște influențe dinspre Eminescu, Coșbuc, cultivând, în esență, o poezie a aducerilor aminte, sentimentală și idilică. Câteva poezii reprezentative pentru opera sa sunt: Seara, Povești, În zadar, Dor, Sonet, Cîntec, Cît aș da, Nucul', acestea evocând motive literare precum copilăria, satul, bunica, „căsuța cu pridvor”, nucul etc.

$$$

 1 decembrie 1884: S-a stins din viață generalul Nicolae Dabija.


Nicolae Dabija (15 august 1837, Huși – 1 decembrie 1884, Paris) a fost un general și om politic român.


Născut la Huși, în 1837, a urmat cursurile Academiei Mihăilene din Iași. În anul 1858 este trimis în Franța pentru a urma cursurile Școlii Militare din Metz. După absolvire s-a întoars în țară, încadrând-se în armată, inițial cu gradul de sublocotenent de artilerie.


A avansat în cariera militară, în 1864 fiind numit subdirector al Stabilimentului de artilerie. A participat la Războiul de Independență al României (1877-1878), în calitate de comandant al artileriei Diviziei Infanterie, luând parte la bătăliile purtate de armata română la Plevna și Vidin.


După război, colonelul Nicolae Dabija a intrat în politică, fiind atras de doctrina liberală. A deținut mai multe funcții politico-administrative în guvernele aflate la conducerea României după anul 1878: Ministru de Război (în perioada 8 ianuarie 1879 - 10 iulie 1879), Ministru ad-interim al Finanțelor (10-27 aprilie 1881) și Ministru al Lucrărilor Publice de mai multe ori (24 octombrie 1880 - 9 aprilie 1881; 10 aprilie - 8 iunie 1881; 9 iunie 1881 - 31 iulie 1884).


Compania engleză "Danube and Black Sea Railway Kustenge Harbor" construise în perioada 1856-1862 calea ferată Constanța-Cernavodă. Deoarece prin Tratatul de la Berlin (1878) Dobrogea i se atribuise României, compania engleză a solicitat răscumpararea căii ferate de către statul Român, cerând 18.752.706 lei aur. Colonelul Nicolae Dabija, ca reprezentant al statului român, și delegatul companiei engleze au semnat, la 9 noiembrie 1882, contractul de răscumparare, pentru suma de 16.800.000 lei, votată la 21 mai 1882 de Adunarea Deputaților, sumă care s-a plătit într-o singură rată, în 1882.


În anul 1883 Nicolae Dabija a fost avansat la gradul de general de brigadă. A murit însă după numai un an (1 decembrie 1884) la Paris, în vârstă de 47 de ani.

$$$

 1 decembrie 1892: S-a născut scriitorul Cezar Petrescu, scriitor român.


Cezar Petrescu (1 decembrie 1892, satul Hodora, comuna Cotnari, județul Iași – 9 martie 1961, București) a fost un romancier, nuvelist, traducător și gazetar român, redactor la Adevărul, Dimineața, Bucovina, Țara nouă, Voința, fondator și codirector, alături de Pamfil Șeicaru, al revistei social-politice și culturale Hiena (1919-1924). Membru titular al Academiei Române (din 1955).


DATE BIOGRAFICE

S-a născut la Hodora-Cotnari, județul Iași, fiu al inginerului Dimitrie Petrescu. Acesta era profesor la Școala Practică de Agricultură de lângă Roman (aflată în arealul actual al comunei Horia), unde viitorul scriitor a și învățat între 1901-1903 (perioadă în care instituția se transformase în Școală Inferioară de Agricultură). A urmat liceul la Roman și apoi, la Iași, unde a susținut bacalaureatul în anul 1911. A obținut licența în drept în anul 1915.


Cezar Petrescu, scriitor fecund, care, pe urmele lui Honoré de Balzac, aspira să scrie o nouă "Comedie umană", o Cronică românească a veacului XX. Este cunoscut, totodată, ca unul dintre cei mai de seamă gazetari ai primei jumătăți a secolului trecut.


Alături de Lucian Blaga, Adrian Maniu și Gib Mihăescu întemeiază revista Gândirea în anul 1921. Este fondator al ziarelor Cuvântul (1924) și Curentul 1928; director al ziarului oficios România în 1938 și al revistei România literară, 1938 - suprimate în 1940. Se afirmă ca romancier cu romanul Întunecare (1927-1928).


Obține Premiul național pentru literatură în 1931 și Premiul de Stat pentru dramaturgie în 1952 pentru piesa Nepoții gornistului - în colaborare cu Mihail Novicov. În 1955 este ales membru titular al Academiei Române.


OPERA

Opera lui Cezar Petrescu cuprinde circa 70 de volume publicate: romane, nuvele, piese de teatru, proză fantastică și literatură pentru copii, studii, note de călătorie și memorialistică.


•Cronica românească a veacului XX

- Rodul pământului

- Scrisorile unui răzeș, 1922

- Război și pace

- Întunecare, 2 vol., 1927-1928

- Ochii strigoiului, 1942

- Plecat fără adresă

- Sosit fără adresă

- Capitala care ucide (temă semănătoristă)

- Calea Victoriei, 1930

- Greta Garbo, 1932

- Duminica orbului, 1934

- Carlton

- Oraș patriarhal, 1930

- Ciclul 1907 - Mane, Tekkel, Fares, 1937

- Noi vrem pământ, 1938

- Pământ … mormânt,

- Comoara regelui Dromichet, 1931

- Aurul negru, 1934

- Apostol, 1933 și 1944 - Scris în memoria primului sau dascǎl, Nicolae Apostol.


•Rădăcini din celălalt veac

- Trilogia Romanul lui Eminescu, 1935-1938

- Luceafărul

- Nirvana

- Carmen Saeculare

- Ajun de revoluție 1848, 1954


•Alte romane

- Baletul mecanic -- Romanul baletul mecanic în format pdf


•Literatură pentru copii

- Fram, ursul polar, 1931

- Cocârț și bomba atomică, 1945

- Pif - Paf - Puf, 1945

- Omul de zăpadă, 1945

- Iliuță copil, 1945

- Neghiniță, 1945

$$$

 30 noiembrie 2000: S-a stins din viață actrița Stela Furcovici.


Stela Furcovici (17 ianuarie 1954, Turda, Cluj – d. 30 noiembrie 2000, Turda, Cluj) a fost o actriță, cunoscută pentru rolul Ecaterinei Teodoroiu din filmul cu același nume, în regia lui Dinu Cocea.


BIOGRAFIE

După ce a absolvit Liceul Mihai Viteazul din Turda, Stela Furcovici a intrat la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică din București, unde a fost repartizată la clasa profesorului Dem Rădulescu. După primul an de studenție, Stela a fost exmatriculată din facultate din cauza absențelor de la pregătirea militară.


S-a întors la Turda și a debutat pe scena teatrului din localitate, în rolul Caterina, din piesa Citadela sfărâmată de Horia Lovinescu. Din 1974 până în 1989, Stela Furcovici a fost distribuită în 21 de premiere la Teatrul de Stat din Turda. A mai jucat pe scenele teatrelor din Baia Mare și din Sibiu.


Pentru rolul Ecaterinei Teodoroiu, Stela Furcovici a fost selectată din circa 200 de actrițe, printre care Aimee Iacobescu, Violeta Andrei ori Irina Petrescu. În film, Stela a jucat alături de Ion Caramitru, Ilarion Ciobanu, Amza Pellea, Mihai Mereuță, Florina Cercel și alți actori de prim rang ai cinematografiei românești.


DECESUL

Pe 30 noiembrie 2000, actrița a fost implicată într-un accident de circulație pe una din străzile orașului Turda. A încercat să traverseze neregulamentar și s-a lovit de partea dreaptă a unui autoturism Dacia 1300, în zona montantului A. A căzut la pământ și a suferit o fractură craniană. Accidentul a fost în jurul orei 19.00, ora decesului fiind în jurul orei 23.00 la spitalul municipal Turda. Este înmormântată la Cimitirul Ortodox Turda Veche.


FILMOGRAFIE

- Ecaterina Teodoroiu (1978)

- Iancu Jianu zapciul (1981)

- Iancu Jianu haiducul (1981)

$$$

 

Ce este patria?

Copilul meu îmi stă pe genunchi și mă întreabă de toate. Deodată ridică ochii și mă privește drept în ochi. ''Dar patria, ce e, tată? De-atâtea ori vorbești de ea, și eu nu știu ce e patria!''

''Tu ești mic'', și nu poți înțelege. La vârsta ta, copile, patria e într-adevăr puțin lucru. Dar uite, patria sunt eu, și mamă-ta ta, și frații tăi, și bunicii. Patria este odaia în care dormi tu, și casa și 

curtea noastră. Aici unde ai tu toată voia să intri și să ieși, s-alergi și să te joci  și să zici: aici e la noi! ...Și numai la noi acasă te simți tu bine și în largul tău, iar când ești în casă străină și  te simți obosit, te rogi de mamă-ta să plecați odată acasă, acasă la noi. Atîta e patria ta pînă acum , copile: și casa și curtea și grădina, unde poți tu zice: aici e la noi!


Textul este scris de GEORGE COȘBUC.


___________


Foto: George Coșbuc și familia sa

$$$

 Când Robin Williams a murit pe 11 august 2014, lumea s-a oprit. Nu existau cuvinte, doar o tăcere bruscă, ca și cum bucuria și-ar fi pierdut glasul. Două săptămâni mai târziu, la Premiile Emmy, acea voce a revenit. Tremura, era plină de afecțiune și absență. Aparținea lui Billy Crystal, cel mai drag prieten al său.


A stat în fața a milioane de oameni și a spus:


„Ne făcea să râdem. Tare. De fiecare dată când îl vedeam - la televizor, la cinema, în cluburi, în spitale, în adăposturi pentru persoane fără adăpost, printre soldații din străinătate, chiar și în sufrageria unui copil pe moarte - ne făcea să râdem. Din toată inima.”


Prietenia lor începuse la sfârșitul anilor 1970, când faima nu construise încă ziduri între oameni. Robin era deja o vedetă datorită lui Mork & Mindy, Billy abia își găsea vocea. S-au întâlnit la un eveniment caritabil în New York și au vorbit timp de o oră, ca și cum s-ar fi cunoscut de o veșnicie.


„A fost electrizant”, își amintea Billy. „Nu ne puteam opri din râs.”


Din acea zi, nu s-au mai pierdut niciodată. Se sunau des, lăsându-și mesaje vocale suprarealiste. Robin se prefăcea a fi un croitor rus, un inspector fiscal, un fost soldat.


„Am salvat atât de mulți”, a spus Crystal. „M-au ținut în viață în cele mai întunecate nopți.”


Legătura lor era contagioasă, mai ales în timpul Comic Relief, alături de Whoopi Goldberg.


Au reușit să strângă peste șaptezeci de milioane de dolari pentru persoanele fără adăpost, dar mai mult decât cifrele, ceea ce a rămas sunt râsul, privirile subînțelese, momentele în care scenariul a dispărut și au rămas doar ei, trei prieteni cărora le plăcea să facă lumea să râdă.


Dar în spatele râsului se ascundea o fragilitate.


„Într-o noapte a venit la mine doar ca să vorbim”, a spus Billy. „Părea pierdut. Am stat în grădină ore întregi. Mi-a povestit despre frică, singurătate, zgomotul din capul lui.”


Pe măsură ce anii treceau, durerea devenea mai liniștită și mai aspră.


Demența cu corpi Lewy îi fura totul: memoria, claritatea, seninătatea.


„Nu mai era el însuși”, a mărturisit Billy. „Am crezut că e doar o perioadă dificilă. Nu știam cât de mult suferea cu adevărat.”


Când a urcat pe scena premiilor Emmy pentru a-și lua rămas bun, vocea îi tremura.


„E greu să vorbești despre el la timpul trecut”, a spus el. „Timp de aproape patruzeci de ani, a fost cea mai strălucitoare stea din universul comediei.”


Apoi, imagini cu Robin au derulat pe ecran: zâmbetul, nebunia, energia care umplea spațiul. Și, în final, doar tăcere. Nimeni nu a vorbit. Lacrimile au căzut fără rușine.


Mai târziu, Billy a spus: „Nu a fost un discurs. A fost o scrisoare de dragoste.”


Prietenia lor nu avea nevoie de gesturi mărețe, de aplauze. Era făcută din ironie, adevăr, prezență.


„Robin a fost cel mai bun prieten pe care ți l-ai putea imagina”, a spus Billy. „Aprig, loial, plin de bucurie. Îmi va fi dor de el în fiecare zi, pentru tot restul vieții mele.”


Și poate că asta rămâne atunci când cineva care ne-a făcut să râdem trece în neființă: o tăcere deplină, dulce, nu mai este durere, ci recunoștință.


Pentru că cei care aduc lumină altora nu dispar niciodată cu adevărat.

Ele rămân, ca un ecou blând, în fiecare zâmbet pe care ni-l lasă ca moștenire.

$$$

 Pentru cei ce vor sa stie mai mult(e) !                                Povestea GABRIELEI DRAMBA , sotia celui                             ...