$$$

 LUNA DECEMBRIE - ANDREA, NINGĂU, UNDREA 

OBICEIURI ŞI SĂRBATORI

În tradiţia populară, luna decembrie mai era denumită şi andrea, undrea, luna lui Andrei, ningău, luna ninsorii ori luna lui Cojoc. Gospodarul trebuia să verifice întreaga gospodărie de la inventarul casnic, hambare, animale şi pământurile pe care le va cultiva în anul care urma. Scopul era să se asigure că toate erau în ordine şi că omătul şi gerul nu vatămă nimic. Vitele trebuiau îngrijite, să nu sufere de foame şi frig. În rest, sătenii trebuiau să se odihnească, după un an de muncă. Se spunea că gerul şi zăpada din decembrie anunţau o recoltă bogată de grâu, iar dacă de Crăciun vremea era ploioasă, de Paşti era frig. Dacă animalele sălbatice se apropiau de sat, prevesteau o iarnă grea, după cum lătratul câinilor la lună era semn că va fi ger mare.

Obiceiuri și sărbători

1 decembrie - Sfântul Naum cel învăţat: În tradiţia populară, părinţii care nu prea ştiau carte îşi puneau copiii la învăţat pentru a deveni mai deştepţi.

4-5 decembrie - Sărbătoarea Vărsatului, Varvara, Barbura: Oamenii o sărbătoreau pe Sfânta Varvara, protectoarea copiilor, femeilor şi a tinerilor, cea care îi apăra de boli, în special de „bube”, cum mai era numită boala vărsatului. În această zi nu se lucra, se împărţea miere, se făceau turte de făină, peste care se presărau miere şi miez de nucă. Copiii erau „îmbărburaţi” de mame. Îi ungeau pe faţă cu miere ori dulceaţă, le făceau semnul crucii pentru ca să fie feriţi de boala vărsatului şi să fie curaţi la chip, precum icoanele. Sfânta era cinstită şi de mineri, care nu lucrau, ci petreceau.

6 decembrie - Sfântul Nicolae: În tradiţia populară, era considerat protectorul copiilor, săracilor, văduvelor şi orfanilor. Era patronul iernii, căci acest anotimp începe acum. Când ningea, se spunea că sfântul scutura din barbă. Era iubit de oameni, pentru că era aducător de daruri. Sătenii nu lucrau pentru a le merge bine tot anul.

7 decembrie - Sfânta Filofteia. Poitra Sfântului Nicolae: Sfântul Nicolae era serbat şi în ziua următoare, pentru că era un sfânt mare. Sărbătoarea Sfintei Filofteia era ţinută cu mare evlavie în special de fete şi femei pentru o căsătorie fericită și a fi ferite de boli. Despre Sfânta Filofteia, sătenii credeau că e sora mai mică a Sfântului Ilie şi de aceea era aducătoare de ploaie şi de recolte bogate.

12 decembrie - Sfântul Spiridon, făcătorul de minuni: Era patronul cizmarilor, pentru că, spuneau bătrânii, şi el fusese cizmar. În această zi nu se lucra și se duceau colaci la biserică. Se spunea că sfântul îi îmbogăţeşte pe săraci şi îi vindecă pe bolnavi. De la Sfântul Spiridon, ziua se măreşte încetul cu încetul.

15 decembrie - Sfântul Elefterie: sătenii țineau această zi pentru a fi feriţi de boli şi cutremure. Moaşele satului spuneau că sfântul uşurează naşterile, de aceea femeile ţineau cu sfinţenie această zi.

18 decembrie - Sfântul Modest: sătenii îl considerau protectorul vitelor şi plugarilor, pe care îi ajuta la arat. Nu se muncea, se petrecea și se făcea agheasmă la biserică.

20 decembrie - Ignatul, Înainteprăznuirea Naşterii Domnului: Tradiţia populară spune că Sfântul Ignat este cel care se arată porcilor şi le spune că au să moară.

23-24 decembrie - Preziua Ajunului, Ajunul: Copiii pleacă în cete la colindat, pe la casele gospodarilor, de unde primesc covrigi, mere, nuci şi uneori bani. Oamenii credeau că este bine să atingă uneltele cu care munceau peste an, ca să lucreze cu drag, iar gospodinele nu cerneau făină pentru că altfel casele se puteau umple de purici.

25 decembrie - Naşterea Domnului, Crăciunul: Ziua era asociată cu veştile bune şi, mai ales, cu colindele şi colindatul: tinerii colindau cu Steaua, Vicleimul, Irozii. Se credea că, atunci când nu se vor mai auzi pe pământ colinde, cei răi vor stăpâni lumea. Finii mergeau la naşi cu daruri.

31 decembrie - Ajunul Sfântului Vasile. Îngropatul Anului Vechi şi Naşterea Anului Nou: Tinerii mergeau cu plugul pentru a ura gospodarilor un an îmbelşugat. Trecerea în noul an era prilej de bucurie pentru toţi sătenii, care aşteptau ca anul nou să le aducă lucruri bune, belşug şi sănătate.

Bine ai venit decembrie!🎄❄️🪅

O lună binecuvântată tuturor!⛄️❄️

$$$

 ISTORIA NEȘTIUTA A TRICOLORULUI 🇷🇴

Roșu, galben și albastru – sau mai degrabă albastru, galben și roșu, așa cum este, de fapt, corect – flutură în fiecare zi pe cer, însă parcă de 1 Decembrie aceste culori sunt și mai cinstite de către români. Totuși, de ce steagul României are tocmai aceste trei culori? Încercăm să răspundem la întrebare în rândurile de mai jos.

Fiecare țară are o identitate unică. De cele mai multe ori, aceasta se distinge printr-un drapel, un steag unic. 

România poartă cu mândrie cele trei culori: albastru, galben și roșu. De ce? Hai să aflăm cum și cine a ales aceste culori și ce reprezintă ele de fapt.

Pentru prima dată în istoria țărilor române, aceste trei culori au apărut pe diplomele emise de Mihai Viteazul, pe scuturi și pe lambrechinii stemelor. Era la începutul anului 1600. Însă, povestea tricolorului pe care îl lăudăm cu toții astăzi a început cu adevărat în anul 1834.

La acea vreme, domnitorul Ţării Româneşti, Alexandru Ghica Vodă (1804-1857), a obţinut de la otomani învoirea „de a pune steag românesc corăbiilor negustoreşti şi oştirii”. Astfel, mai marii țării aveau „dreptul” de a alege două steaguri: unul pentru corăbii și unul pentru armată.

Cele două semănau destul de mult: cel pentru corăbii avea două culori, galben și roșu, în timp ce cel al armatei avea trei: albastru, galben și roșu și un vultur în centru. Vulturul era o acvilă valahă, încoronată princiar și cruciată, simbolul României Mari de astăzi. Ulterior, pentru reprezentarea țării, s-au folosit cele trei culori, dar au fost dispuse pe orizontală.

În Țara Românească, decretul nr. 1 din 14/26 iunie 1848 al Guvernului provizoriu adopta în mod oficial faptul că „Steagul Național va avea trei culori: albastru, galben, roșu”, cu albastrul sus, deci, conform semnificației „Libertate, Dreptate, Frăție”. Culorile au fost așezate pe verticală, după modelul francez.

Potrivit explicațiilor date de legea care a instaurat 26 iunie ca Ziua Drapelului Național, cele trei culori reprezintă principiul egalității, orientarea culorilor în sus semnifică verticalitatea, iar ca și semnificație a culorilor alese încă din anul 1834, potrivit izvoarelor istorice, acestea au următoarele semnificații:

Albastrul – semnifică cerul, credința, dreptatea, încrederea, adevărut și puterea neamului care ne leagă de pământul patriei. La Răscoala lui Tudor Vladimirescu, în 1821, albastrul ne va duce cu gândul la Libertate („albastrul cerului”).

Galbenul – semnifică grandoare, bucurie, energie, speranţă și prestigiul țării. În 1821, galbenul a fost simbol al Dreptăţii („galbenul ogoarelor”).

Roşul – semnifică energie, război, pericol, putere, determinare, pasiune, dorinţă, iubire. Roșul înseamnă sângele pe care înaintașii noștri l-au vărsat pe pământul românesc de-a lungul anilor. Dragostea pentru țară și neamt trebuie să rămână veșnic aprinsă ca focul roșului din steag. Răscoala din 1821 atribuie culorii semnificaţia Frăţiei („roşul sângelui”).

Astfel, începând din anul 1848, steagul României păstrează aceeași formă și aceleași nuanțe cu mici schimbări. Anul acesta s-au împlinit 173 de ani de cât albastru, galben și roșu au fost declarate culorile oficiale ale drapelului.🇷🇴

$$$

 Trăiască România 

           ✍ Adrian Păunescu

Dacă ne-nfruntă munții cu munții ne vom bate,

Pentru lumina țării și pentru libertate,

Aici ne e cuvântul când îl avem de spus,

Decât slujirea țării nimic nu-i mai presus.

Jurăm credință luptei oricât ar fi de grea,

Jurăm că pentru țară și viața ne-o vom da,

Jurăm să nu ne mintă nici clipa, nici vecia

Trăiască libertatea, trăiască România,

Trăiască în fericire și liniște poporul,

Trăiască România, trăiască tricolorul.

Dar țara nu se face cu lănci, cu apatrizi,

Iubirea nu te scuză când ochii îi închizi

Să curățăm tot răul din viața României,

Că noi sîntem partidul și țara omeniei,

Nu creadă hoții muncii că ei sînt mari și tari,

Nou sântem patrioții revoluționari,

Avem contract pe viață cu visul și cu glia,

Trăiască libertatea, trăiască România,

Trăiască în fericire și liniște poporul,

Trăiască România, trăiască tricolorul.

A noastră este țara, o moștenim deplin,

Va trebui, întreagă, s-o dăm celor ce vin,

La cei născuți și astăzi și mâine și poimâine,

Nici păine fară muncă, nici muncă fără pâine,

Nici călăreți pe aer, nici cai fără călări,

Nici țară fără lume, nici lume fără țări,

Să crească-n lume pacea, dreptatea, bucuria,

Trăiască libertatea, trăiască România,

Trăiască în fericire și liniște poporul,

Trăiască România, trăiască tricolorul.

$$$

 MEMORIE CULTURALĂ - CEZAR PETRESCU

Cezar Petrescu se naște la 1 decembrie 1892, în comuna Cotnari, județul Iași,# romancier, nuvelist, traducător și gazetar român (d. 9 martie 1961) ca fiu al inginerului agronom Dimitrie Petrescu și al soției sale, Olga.

Urmează liceul la Roman și apoi la Iași, unde îl are profesor pe Calistrat Hogaș și unde susține bacalaureatul în 1911. Obține licența în drept în 1915. Debutase deja în 1907, în revista Sămănătorul, cu nuvela “Scrisori”. 

În 1918 se mută la București și intră în gazetărie. În 1921 înființează împreună cu Lucian Blaga, Adrian Maniu și Gib Mihăescu revista “Gândirea”. Este, de asemenea, fondator al ziarelor “Cuvântul” (1924) și “Curentul” (1928) și director al ziarului “România” (1938) și al revistei “România literară” (1938), fiind unul dintre cei mai importanți gazetari ai secolului trecut. 

Se afirmă ca romancier cu romanul “Întunecare” (1927; 1928) căruia îi urmează “Calea Victoriei “(1930), “Miss România” (1932; 1933), “Duminica orbului” (1934). 

Deși opera sa cuprinde aproximativ 70 de volume – romane, nuvele, piese de teatru, proză fantastică, studii, note de călătorie și memorialistică –, Cezar Petrescu rămâne cunoscut și iubit mai ales pentru cartea sa pentru copii “Fram, ursul polar”. Numele protagonistului este inspirat de nava Fram a faimosului explorator norvegian Fridtjof Nansen. 

Obține Premiul național pentru literatură în 1931 și Premiul de Stat pentru dramaturgie în 1952 pentru piesa “Nepoții gornistului “- în colaborare cu Mihail Novicov. 

În 1955 este ales membru titular al Academiei Române.

Cezar Petrescu a fost căsătorit de cinci ori. Prima sa soție, Marcela, a murit la doar 25 de ani, iar unicul lor băiat, Aurel Teodor, care era student la Arhitectură, s-a sinucis la vârsta de 22 de ani. A fost cea mai mare dramă a vieții sale în anul 1940 când unicul său fiu, Aurel Teodor Petrescu îşi împuşcă iubita, apoi se sinucide. 

Cezar Petrescu se stinge din viață la 9 martie 1961, la București.

Citate Cezar Petrescu:

“Toți oamenii urmăresc încă din copilărie, din adolescență, un vis. Dar nu e cel care trebuia. Un vis după chipul și asemănarea lumii lor. Când nu se împlinește, încă tot e bine! Aspiri la îndeplinirea lui, speri, uneori lupți - și aceasta îți întreține amăgirea. Dar vai și amar când visul acela, după chipul și asemănarea lumii tale, după chipul și asemănarea egoismului, vai și amar când se realizează! Ce rămâne din el? Ce rămâne din toate? Ca un fluture pe care l-ai prins lacom în palmă și i-ai strivit aripile cu care zbura în azur. Rămâne un slut viermișor, zbătându-se în agonie."

“Îmi vorbeşti de fericirea generală? Dar, tinere, fericirea n-o putem da nimănui cu de-a sila! Dacă n-o vrea, nu-i trebuie!"

“Viața poate fi trăită oriunde, decorul nu are nicio importanță, esențială este intensitatea.”

" - Și-ți pare bine că ai ajuns în țara românească? Printre românii tăi?

- Apăi, stăpâne, noi nu suntem români!...Suntem moldoveni...

- Cum adică, nu ți-ar părea bine să rămâi între noi, cu românii noștri?

- Aiasta, stăpâne, încă nu s-a puté!...Rosia-i o împărăție mari și plină de tăti belșugurili!...Ci să ni-aprochiem noi di-o țarî mai nicușoară, cât o gubernie a Măriei Sale țarului nostru cel mari și bun?

- Bine, măi frate, dar avem o limbă, ne închinăm la același Dumnezeu.

- A fi! Nu li știm noi aieste tăti...Da moscalu-i mult și tari. Noi cu iel ni țânim..."

$$3

 Planta-păianjen, cunoscută științific ca Chlorophytum comosum, este una dintre cele mai populare plante de apartament din lume, apreciată atât pentru aspectul ei delicat, cât și pentru capacitatea de a se adapta ușor la diverse condiții. Frunzele lungi, subțiri și arcuite, cu dungi albe sau galbene, îi conferă un aspect elegant, care amintește de un mic buchet verde permanent. Este considerată o plantă potrivită pentru oricine, inclusiv pentru persoanele fără experiență în îngrijirea florilor, fapt care a contribuit la succesul ei internațional.

Una dintre cele mai interesante calități ale plantei-păianjen este abilitatea de a purifica aerul. Studii precum cel realizat de NASA Clean Air Study au arătat că planta poate contribui la reducerea unor compuși nocivi din interior, precum formaldehida, xilena și monoxidul de carbon. Deși nu înlocuiește un sistem modern de filtrare a aerului, prezența ei într-o cameră ajută la îmbunătățirea calității aerului, la creșterea nivelului de umiditate și la crearea unei atmosfere mai plăcute.

Planta-păianjen este renumită pentru rezistența ei ridicată. Suportă atât lumina puternică indirectă, cât și zonele mai umbroase ale casei, ceea ce o face ideală pentru apartamente cu expunere variată. De asemenea, tolerează perioade scurte de neglijență, cum ar fi uitarea udării, frunzele ei având capacitatea de a stoca apă în rădăcini cărnoase. Această adaptabilitate provine din originea ei africană, unde poate supraviețui în condiții imprevizibile.

Un alt aspect fascinant al plantei-păianjen este modul unic de reproducere. Planta dezvoltă pe tulpini subțiri mici pui numiți „rozete” sau „bebeluși”, care atârnă de mamă ca niște mini-plante complete. Aceste rozete pot fi plantate cu ușurință separat pentru a obține noi plante. Acest proces simplu o face perfectă pentru cei care doresc să își împartă plantele cu prietenii sau să creeze un colț verde mai bogat în locuință fără costuri suplimentare.

Îngrijirea plantei-păianjen este foarte accesibilă. Preferă un sol bine drenat și udări regulate, dar nu excesive, deoarece apa stagnantă poate duce la putrezirea rădăcinilor. O udare o dată pe săptămână este adesea suficientă, iar pulverizarea frunzelor din când în când ajută planta să se mențină hidratată și curată. Iarna, ritmul de creștere scade, motiv pentru care are nevoie de mai puțină apă.

Planta-păianjen este și una dintre cele mai sigure plante pentru locuințele cu animale de companie. Spre deosebire de multe plante decorative, nu este toxică pentru pisici sau câini, ceea ce o transformă într-o alegere potrivită pentru proprietarii de animale curioase. Unele pisici sunt chiar atrase de frunzele sale lungi și flexibile, motiv pentru care este recomandat ca planta să fie amplasată într-un loc unde poate fi admirată fără a fi „gustată”.

În ceea ce privește beneficiile estetice, planta-păianjen aduce un plus de prospețime oricărui spațiu. Datorită formei sale naturale cascante, este adesea folosită în ghivece suspendate, pe etajere sau pe suporturi înalte. Frunzișul bogat creează un efect vizual plăcut, transformând încăperile simple în spații mai vii și mai primitoare. În plus, fiind o plantă verde tot timpul anului, aduce culoare constantă fără a necesita întreținere complicată.

Astăzi, planta-păianjen este considerată una dintre cele mai valoroase plante de interior, combinând frumusețea, utilitatea și ușurința în îngrijire. Numeroase locuințe, birouri și spații publice din întreaga lume o folosesc pentru a crea un mediu mai sănătos și mai relaxant. Indiferent dacă este cultivată pentru purificarea aerului, pentru decor sau pentru bucuria de a o vedea crescând, această plantă rămâne una dintre cele mai apreciate și versatile specii cultivate în interior.

$$3

 Pupăza este una dintre cele mai frumoase păsări ale lumii, o apariție atât de delicată încât pare desprinsă dintr-o poveste. Penajul ei cald, în nuanțe de portocaliu și bej, pare să strălucească în lumina soarelui, iar fiecare detaliu al culorilor ei a fost parcă pictat cu grijă de natură. Silueta ei suplă, grațioasă, atrage privirea imediat și rămâne în amintirea oricui are norocul să o întâlnească.

Frumusețea pupăzei este completată de creasta sa spectaculoasă, alcătuită din pene lungi, portocalii, terminate cu mici „mărgele” negre. Când este liniștită, creasta stă lipită ca o mică plută elegantă, dar în momentele în care este curioasă, alertă sau dorește să impresioneze, o deschide larg, ca un evantai regal. În acele clipe, pupăza pare o mică regină cu coroană, demnă și impunătoare.

Aripile ei, decorate cu dungi albe și negre, creează un joc vizual uimitor atunci când zboară. În aer, pupăza nu se mișcă liniar ca alte păsări; zborul ei este ondulat, elegant, o combinație de grație și energie care îi amplifică farmecul natural. Privită în zbor, aripile par două pensule care pictează aerul în alb și negru.

Frumusețea pupăzei nu se limitează la culori și forme, ci se reflectă și în comportamentul ei blând și atent. Este o pasăre pașnică, inteligentă și curioasă, care explorează pământul cu pași mici și eleganți, ridicând din când în când creasta într-un gest plin de personalitate. Fiecare mișcare a ei este fină și calculată, dând impresia unei creaturi delicate, dar în același timp sigure pe sine.

În habitatul ei natural, pupăza este o prezență luminoasă. Contrastul dintre culorile tipice ale câmpurilor, pajiștilor și livezilor și nuanțele calde ale penajului ei creează imagini spectaculoase. Oriunde apare, atrage atenția și transformă locul într-un tablou viu, ca și cum natura însăși ar fi adăugat un accent de culoare special pentru acea clipă.

De-a lungul timpului, pupăza a fost admirată în numeroase culturi, fiind menționată în poezii, legende și povești populare. Eleganța și unicitatea ei au inspirat oameni de știință, artiști și iubitori ai naturii, iar imaginea ei continuă să fascineze. În multe tradiții, pupăza este considerată un simbol al frumuseții, al rarității și al misterului.

Chiar și cântecul ei, scurt și ritmic, adaugă la farmecul acestei păsări. Sunetul repetat, vesel și ușor de recunoscut pare un mic semn de prezență, ca o invitație la contemplare. Este un glas discret, dar distinct, care anunță o păsăre elegantă, sigură pe frumusețea ei naturală.

Toate aceste trăsături – penajul spectaculos, creasta regală, aripile contrastante, zborul grațios și comportamentul delicat – transformă pupăza într-una dintre cele mai frumoase păsări ale lumii. Ea nu impresionează doar prin aspect, ci și prin prezență, lăsând în urma ei o amintire plină de culoare, eleganță și farmec natural.

$$$

 

Copacii mamă hrănesc copacii tineri prin rădăcini timp de sute de ani, menținând o legătură ascunsă ce dă putere întregii păduri. În solul umed, ei trimit energie și viață către puieții prea fragili pentru a supraviețui singuri. 🌱

Sub pământ funcționează o rețea invizibilă de ciuperci și rădăcini, asemănată adesea cu un „internet al pădurii”. Prin ea circulă zahăr, nutrienți și mesaje chimice esențiale pentru supraviețuire. 🍄

Copacii tineri care cresc în umbră primesc hrană de la arborii bătrâni, altfel ar pieri din lipsă de lumină. Un singur stejar matur poate susține zeci de puieți din jurul său. 🌳

Această cooperare transformă pădurea într-o comunitate, nu într-o luptă. Fiecare arbore ajută la menținerea echilibrului, astfel încât întreaga pădure să rămână sănătoasă și stabilă. 🤝

Când un copac este rănit, trimite semnale chimice prin rețea, iar ceilalți reacționează rapid. Copacul mamă acționează ca un nod central în această comunicare naturală. ⚠️

Arborii bătrâni protejează și solul, menținând umiditatea și oferind un mediu blând pentru rădăcinile tinere. Frunzele lor moarte devin hrană pentru generațiile viitoare. 🍂

Generozitatea lor nu se oprește la propria specie – ei hrănesc orice puiet din apropiere. Este o dovadă a solidarității vegetale care susține viața în mod constant. 💚

Astfel, pădurea funcționează ca o familie în care cei bătrâni îi pregătesc pe cei mici pentru viitor, chiar dacă nu îi vor vedea niciodată maturi. 🌲

Un stejar bătrân devine, metaforic, un bunic invizibil care hrănește și protejează generații întregi înainte de a se întoarce la pământ, dăruind viață încă o dată. 🌟