$$$

 😢GÂNDUL SERII....MASACRUL DE LA LIDICE.......

     LIDICE (în germană: Liditz) este o localitate în CEHIA, la nord-vest de Praga. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, după uciderea de către partizani a protectorului german al BOEMIEI și MORAVIEI REINHARD HEYDRICH, localitatea a fost distrusă complet de hitleriști (iunie 1942), iar populația a fost exterminată. Aici se află și un muzeu memorial.

    -Dimineața de 10 iunie 1942 a început cu liniște.

Un soare palid se ridica peste dealurile BOEMIEI, iar satul LIDICE părea la fel ca în oricare altă zi — copii care râdeau în curți, femei care întindeau rufele, bărbați care mergeau la grajduri.

Nimeni nu știa că acela avea să fie ultimul răsărit.

    😢 La ora șase, liniștea s-a sfărâmat sub șenilele camioanelor.

Trupele SS au înconjurat satul ca o colivie de fier.

Oamenii au fost scoși din case — fără strigăte, doar cu priviri neîncrezătoare și frică.

Bărbații de peste șaisprezece ani au fost separați.

În spatele hambarului, 173 de împușcături au sfârșit 173 de vieți.

Femeile au fost urcate în camioane, duse departe, spre Ravensbrück, lagărul din care puține aveau să se mai întoarcă.

Și apoi... a venit rândul copiilor...

Erau 105.

Unii țineau în mâini jucării, alții hainele păpușilor, unii doar degetele fraților mai mari.

Li s-a spus că merg într-o excursie.

Camioanele au pornit, iar Lidice a rămas tăcut.

Pe drum, câțiva dintre cei mai mici au adormit în brațele mamei unei alte mame.

Dar când au ajuns la Chełmno, în Polonia, ușile s-au închis, iar aerul s-a umplut de gaz.

82 de copii — băieți și fete — au fost uciși acolo.

Doar câțiva bebeluși au fost luați de naziști pentru „germanizare”, pierduți sub alte nume, în alte limbi.

Până dimineața următoare, LIDICE nu mai exista.

Fiecare casă fusese arsă, fiecare piatră răsturnată.

Satul fusese șters de pe hartă — dar nu din inimile celor care au rămas.

Decenii mai târziu, sculptorița MARIE UCHYTILOVA a decis că nu puteau dispărea complet. Cu răbdarea unei mame îndurerate și spiritul unui istoric, a dedicat 20 de ani pentru a le reda o față. A adunat documente, mărturii, fotografii și, unul câte unul, le-a modelat în bronz, fiecare cu o expresie diferită : teamă,emoție, mirare, nevinovăție....Nu ca niște simboluri abstracte, ci așa cum erau cu adevărat: copii.

Rezultatul este o lucrare emoționantă chiar în satul Lidice. Nu sunt țipete. Nu sunt lacrimi. Doar 82 de figuri nemișcate, în mărime naturală, privind orizontul cu o inocență suspendată în timp. Patruzeci de băieți și patruzeci și două de fete....Toți privesc în tăcere spre câmpul care fusese cândva casa lor ...

Este un monument fără nume, fără cuvinte, fără spectacol.

Dar doar a sta în fața lor este suficient pentru a simți greutatea unei absențe care continuă să bată.

Când vântul trece printre ei, pare că se aud șoapte:

râsete stinse, chemări de mame, bătăi mici de pași care nu se vor mai auzi.

Astăzi, LIDICE trăiește din nou, reconstruit, înverzit, curat.

Dar la marginea lui, cei 82 de copii din bronz stau de strajă.

Nu ca să acuze, ci ca să amintească.

Să amintească lumii ce înseamnă când ura se face lege,și când tăcerea oamenilor devine vinovăție.

> „Copiii nu mor niciodată cu adevărat.

Ei trăiesc în tăcerea celor care nu uită.”

 În fiecare vară, flori albe sunt așezate la picioarele statuilor din Lidice.

Vântul le leagănă ușor, iar bronzul pare să respire.

Și atunci, pentru o clipă, lumea întreagă tace....

iar din tăcerea aceea se naște din nou speranța....

                        LIDICE.... Eugen Jebeleanu 

"Îţi aminteşti, Ioane? Era iarnă.

Zăpada încapuse-ncet să cearnă

tremurătoare, în întreg văzduhul,

fulgi uriaşi, legănători, ca puful.

Lăsasem Praga-n urmă, -n dimineaţa,

cu turlele topindu-se în ceaţă.

Tăia maşina câmpu-ntins ca tava.

Sclipi la dreapta Morawska Ostrava.

Spre Lidice goneam. Nu întrebam

nimic nici unul. Ne uitam pe geam

cum rînd pe rînd zburau în urma noastră

cîte un sat, cîte-o pădure-albastră.

Războiul se sfîrşise. Unde ieri

călcase tancul, azi treceau mineri

şi, peste codrii destrămaţi, domoale

suiau păduri de fumuri, din furnale.

Goneam spre Lidice, cînd, fără veste,

maşina străbătu şoseua, peste

zăpezile zburătăcite-n stol,

trecu pe cîmp, făcu un scurt ocol

şi se opri. – Ce e? Am prins să-ntreb.

Ce căutăm aici pe cîmpul sterp?

(Spre Lidice mergeam.) De ce-am oprit?

... Spre călăuz priveam nedumerit.

– Aicea e! răspunse. Fără rost

Priveam în jur. – Şi Lidice? – A fost...

...L-a ras din temelie Hitler. Satul

aici a fost de-a lungul şi de-a latul.

Privirăm pînă-n zare amîndoi:

ţesea ninsoarea, harnic, pînze moi.

Pustietate. Corbi. Pomi arşi. Şi vîntul.

Sub noi, un sat întreg şi-avea mormîntul.

Şi-n tot acest pustiu, un mic muzeu.

Întrarăm toţi: tu, cehul şi-apoi eu.

– Ce-a mai rămas e ceea ce se vede!

Ne aplecarăm muţi către perete.

Sub sticlă, -ntr-o cutie adunate,

un pumn de lucruri mici, carbonizate:

un toc, un ban, o zgardă ruginită,

un fluier sfărîmat de dinamită.

o clanţă, nişte ochelari betegi,

de sîrmă, pentru ochii de moşnegi,

o verighetă neagră, de aramă,

un tîrnăcop, un degetar, o ramă...

Şi, într-un colţ, sub sticlă, lîngă uşă,

două patine mici şi o păpuşă...

Vîrîsem unghiile-n carne-adînc...

Lacrimi veneau – dar nu voiam să plăng.

Ningea. Voiam să ies. Priveam spre tine.

Dar mă ţineau micuţele patine.

Ningea. Patinele... ce-ar mai sclipi,

De-ar fi, ca altădată, -n sat copii!

Privirăm călăuzul. Nu plîngea.

Mîna-i, arzînd, pe-a noastră o strîngea:

- Tovarăşi... N-am mai spus niciun cuvînt.

Un zid eram toţi trei şi, peste vînt,

peste zăpezi, peste pustietate,

suiau din ura noastră ziduri late,

ne-nvinse ziduri, mari pereţi de ură,

crescînd din noi ca o semănătură,

şi înfrăţite cu-alte ziduri dese

din ura lumii – rodnică – purcese.

Ca nişte fierăstraie mari de piatră

tăiau văzduhul, înălţîndu-şi vatră...

mai vie decît satele distruse

din Lidice-n pămănturile ruse.

Cît munţii lumii, zidurile grele

Luceau sub geana roşiei noastre stele.

Şi-am pus de strajă ura, să vegheze

Din colţi de cremeni, sus, pe metereze.

Ningea mereu. Dar – ţi-aminteşti, Ioane?

Pe cîmp eram nu trei, ci milioane"!

Masacrul de la Lidice avea să fie unul dintre cele mai crunte masacre din istoria celui de-Al Doilea Război Mondial!

 De luat aminte la Ororile războiului .....

  Prof. Janeta Hulea

$$$

 ⭐️⭐️⭐️⭐️⭐️LA MULȚI ANI ÎN NEMURIRE,MARIA LATAREȚU!

    PRIVIGHETOAREA GORJULUI.....

      - S-a născut pe 7 noiembrie 1911, într-un sat uitat de lume, BĂLCEȘTI, din județul GORJ. Era unul dintre cei 16 copii ai unei familii modeste. La 13 ani a primit o chitară, iar fratele Ion a învățat-o să o țină în mână. Restul a învățat singură.

   -La 17 ani s-a căsătorit cu MIHAI „ȚICĂ ” LĂTĂREȚU, un violonist cu care avea să urce pe scenă, dar și să plângă în tăcere. Pentru că în casa lor nu a fost doar muzică, a fost și multă moarte.

    -A născut șase copii, dar doar unul a trăit. 😢GICUȚU, băiatul cel mic, s-a stins la doi ani, de bronhopneumonie.....

   😢Două fetițe gemene au murit în primul an de viață.... 

  😢MĂRIUCA, singura fată care crescuse, a fost ucisă de un câine turbat, la doar 6 ani.... 😢Ultimul născut, TUDOR, a murit la câteva zile, după ce MARIA a căzut pe scări însărcinată fiind. 

   Singurul copil care a supraviețuit a fost ION.

   -Acea durere a fost transformată în cântec. Așa s-a născut „LIE, CIOCÂRLIE ”. Când o cânta, vocea i se rupea. O lacrimă ascunsă vibra în fiecare notă.

   -În 1937 a fost descoperită de CONSTANTIN BRĂILOIU și HARRY BRAUNER. A fost chemată la BUCUREȘTI pentru primele înregistrări și de atunci nimic n-a mai fost la fel. A urcat pe scenele marilor restaurante bucureștene, a cântat la radio și în fața regilor. O țară întreagă învăța să-și regăsească rădăcinile prin vocea ei.

    -A fost chemată în turnee internaționale: URSS, POLONIA, SIRIA, IUGOSLAVIA, GRECIA, TURCIA. A adus cântecul românesc până în deșert.... Era ovationată de oameni simpli și diplomați deopotrivă. Și totuși, a rămas femeia simplă de la țară.

    -Își cosea singură hainele. Nu mânca în restaurante. Își aprindea o lumânare înainte de fiecare spectacol. Credea în DUMNEZEU, în tradiție și în puterea cântecului.

    -În timpul comunismului, i s-a naționalizat casa din TÂRGU JIU, iar cea din BUCUREȘTI a fost distrusă de bombe. Nu s-a plâns niciodată. A cântat mai departe. A primit distincții, titlul de Artistă Emerită, Ordinul Muncii. Dar ea spunea mereu că singura ei avere era vocea.

    😢-MARIA LĂTĂREȚU a murit pe 27 septembrie 1972, la vârsta de aproape 61 de ani, imediat după ce a încheiat un recital susținut în comuna ROMÂNEȘTI, județul BOTOȘANI.

    -MARIA LĂTĂREȚU n-a fost o vedetă. A fost un fenomen. O voce care a cunoscut tot ce poate însemna durerea.

https://www.facebook.com/share/p/1Z3bhnfSb5/

    ODIHNA-N VEȘNICĂ LUMINĂ!🕯

 CONSIDERAȚIE,RESPECT!

$$$$

 🙏MAESTRUL HORIA MOCULESCU,una dintre vocile-coloană ale muzicii ușoare românești,

      a fost internat în stare gravă in sectia de Terapie Intensivă,a Institutului "MATEI BALȘ ",din Capitală...

    Medicii depun toate eforturile pentru a-l stabiliza.

     Surse medicale au declarat pentru Libertatea,astăzi 6 noiembrie ora 10:15 ca prognosticul este rezervat, iar evoluția depinde exclusiv de rezistența organismului. "Nu este bine. Problemele de fond,cu vârsta, din păcate își spun cuvântul.Noi facem tot ce este omenește posibil"- declarat medicii 

     -Anul acesta pe 18 MARTIE, compozitorul, interpretul și pianistul HORIA MOCULESCU a împlinit vârsta de 88 de ani. S-a născut pe 18 Martie 1937 la RÂMNICU VÂLCEA.

     -Când avea 22 se ani, comuniștii l-au condamnat pe tatăl său la 25 de ani, de închisoare, și din acel moment, HORIA MOCULESCU a albit complet la păr din cauza șocului. A compus 500 de melodii de muzică ușoară și a luat peste 200 de premii. Melodia sa de debut și cea care l-a lansat a fost "DE-AI FI TU SALCIE LA MAL", interpretată de MIHAELA MIHAI

. A colaborat cu cântăreți de elită ai muzicii ușoare românești :MARGARETA PÂSLARU, MIHAELA MIHAI, DIDA DRĂGAN, ANGELA SIMILEA, AURELIAN ANDREESCU, GABRIEL DOROBANȚU ... 

    A compus și muzică de film, pentru "PRIMĂVARA BOBOCILOR", "MARIA ȘI MAREA", "MISS LITORAL", "PISTRUIATUL".... 

        MULTĂ SĂNĂTATE MAESTRE!

ADMIRAȚIE,CONSIDERAȚIE,RESPECT!

$$$

 MEMORIE CULTURALĂ - LOUIS RACINE

Louis Racine s-a născut în 6 noiembrie 1692 în Paris, Franța (d.1763) si a fost un poet francez, fiul celebrului dramaturg Jean Racine.

Louis Racine a fost un poet francez al Epocii Luminilor. Al doilea fiu și al șaptelea și ultimul copil al celebrului dramaturg tragic Jean Racine, a fost interesat de poezie încă din copilărie, care a devenit cunoscut pentru scrierile sale cu caracter religios, precum “La grace (1720) și “La religion”(1742). 

După o carieră timpurie în drept și administrație, Louis Racine s-a retras din viața publică pentru a se dedica studiilor religioase, devenind membru al Academiei de Inscripții în 1719. 

La fel ca tatăl său, a fost educat la Port-Royal, unde a primit o instruire clasică riguroasă.

A început ca avocat, dar a avansat în cariera sa de funcționar public.

Activitatea literară:

A scris mai multe poezii, inclusiv cele două menționate, care sunt considerate cele mai semnificative.

A tradus “Paradisul Pierdut”de John Milton.

Este cunoscut și pentru lucrările sale despre tatăl său, precum “Mémoires sur la vie de Jean Racine”(1747).

Retragerea din viața publică: După ce fiul său a murit, s-a retras din lume, dedicându-se practicilor spirituale.

$$$

 MEMORIE CULTURALĂ - ALEXANDRU PIRU

Alexandru Piru, 22 august 1917 – 6 noiembrie 1993, s-a născut în Mărgineni, Bacău și a fost critic şi istoric literar român. A trăit 76 de ani.

A absolvit Liceul “Principele Ferdinand” din Bacău (1928-1936).

A absolvit Facultatea de Litere şi Filosofie a Universităţii din Iaşi (1936-1940, avându-i ca profesori pe George Călinescu, Iorgu Iordan, Dan Bădărău, licenţiat în filologie modernă.

A urmat Şcoala Normală Superioară din Iaşi, Academia Pedagogică şi Seminarul Pedagogic Universitar din Bucureşti (1941).

Examen de capacitate în învăţământul secundar, la Bucureşti – clasat primul pe ţară (1942).

Doctor “Magna cum laude”, cu teza “Opera lui Garabet Ibrăileanu”, îndrumător George Călinescu (1947).

Profesor la Liceul Naţional din Iaşi (1943-1944) şi la Liceul de Construcţii din Bucureşti (1944-1945).

Asistent la Catedra de Istorie a literaturii române moderne a Facultăţii de Litere din Bucureşti (titular G. Călinescu), de la 1 ianuarie 1946, până la 1 octombrie 1949, când a fost scos din învăţământul universitar pe motive politice. 

Timp de 7 ani a lucrat ca topometrist şi muncitor necalificat.

În 1956, a fost reintegrat ca asistent universitar la Facultatea de Filologie a Universităţii din Bucureşti. 

Lector universitar (din 1957), conferenţiar (1963) şi profesor universitar (1966). Prodecan şi decan la Universitatea din Craiova, Facultatea de Filologie (1966-1974).

Redactor-şef al revistei “Ramuri” din Craiova (1969-1976). Fondator şi director al cotidianului “Dimineaţa” din Bucureşti (1990-1993).

Debut publicistic în “Jurnalul literar” (1 ianuarie 1939, p. 3). A colaborat la publicaţiile: “Lumea”, “Însemnări ieşene”, “Curentul literar”, „Revista Fundaţiilor Regale”, “Curierul ieşean”, “Bacăul”, “Tribuna poporului”, “Limbă şi literatură”, “Caiete critice”, 0Viaţa Românească”, “Iaşul literar”, “Contemporanul”, “Luceafărul”, 0Gazeta literară”, “Ramuri”, “Scânteia” ş.a.

A practicat istoria literară în manieră universitară, dar și foiletonistica literară.

A fost senator în Parlamentul României în legislatura 1990–1994, plecat prin demisie în 1992.

A scris o istorie a literaturii române, influenţată ca manieră de abordare de cea a lui George Călinescu, “Istoria literaturii române de la origini până la 1830” (publicată în 1977), o “Istorie a literaturii române” (publicată postum în 1994) şi o foarte utilă “Istorie a literaturii române vechi”, considerată a doua ca valoare după cea interbelică a lui Nicolae Cartojan.

Este şi autorul unei retrospective a deceniului literar cinci, intitulată “Panorama deceniului literar românesc” 1940–1950 (1968).

În 2006 a fost ales membru post-mortem al Academiei Române

Opere principale:

Monografii: Garabet Ibrăileanu, Liviu Rebreanu, 1965; Constantin Negruzzi, 1966; Ion Eliade Rădulescu, 1971;

Sinteze: Literatura română veche, 1961; Literatura română premodernă, 1964; Panorama deceniului literar românesc, 1940-1950, 1968; Poezia românească contemporană, 2 vol., 1975; Istoria literaturii române de la început până azi, 1981.

Citate Alexandru Piru:

"Romantismul adesea tenebros al baladelor [lui Coșbuc] îi corespunde în idile un clasicism arcadic, învecinat cu barocul secolului al XVIII-lea, cu stilul comediilor lui Marivaux, cum a observat cu finețe G. Călinescu." 

“Odobescu nu e retoric ca Bălcescu, scrisul său e însă al unui bun causeur grav când narează, minuțios și exact când descrie, mișcat când își amintește, vesel când spune o anecdotă, totdeauna comunicativ, fie că dezbate o problemă, fie că analizează o chestiune, amabil și discret, cucerind prin echilibru, măsură și gust.”

$$$

 📍LIBRĂRIA BARNES & NOBLES, NEW YORK, SUA

Lanțul de vibrării Barnes & Noble operează în principal prin intermediul lanțului său de librării Barnes & Noble Booksellers. 

Sediul central al companiei se află la adresa 33 E. 17th Street în Union Square, în New York City. 

După o serie de fuziuni și falimente în industria librăriilor americane începând cu anii 1990, Barnes & Noble este cel mai mare lanț de librării din Statele Unite și singurul lanț național. 

Anterior, Barnes & Noble a operat lanțul de mici magazine B. Dalton Bookseller din centre comerciale până când a anunțat lichidarea lanțului în 2010. 

Compania a fost, de asemenea, unul dintre cei mai mari administratori de magazine de manuale universitare din țară, situate în sau în apropierea multor campusuri universitare, când această divizie a fost desprinsă ca o companie publică separată numită Barnes & Noble Education în 2015.

Compania este cunoscută de clienții săi pentru magazinele mari de vânzare cu amănuntul, multe dintre acestea având o cafenea care servește cafea Starbucks și alte consumabile. Majoritatea magazinelor vând cărți, reviste, ziare, DVD-uri, romane grafice, cadouri, jocuri, jucării, muzică și cititoare electronice și tablete Nook . Compania oferă servicii de publicare și auto-publicare.

$$$

 FABULĂ GEOMETRICĂ 😍

              ✍ David Valentin

Pe-un zid mai vechi și cu mortar crăpat,

S-au întâlnit un cerc și un pătrat

Și-au început să-și țină TEOREME,

Ba chiar să-și facă reciproc PROBLEME.

Iar CERCUL, cam umflat și furibund,

Porni îndată să se dea ROTUND:

- Cu COLȚURI, aspru, necivilizat,

Ești POLIGONUL cel mai REGULAT,

Cam previzibil, LATURI ai egale,

La fel și UNGHIURI și DIAGONALE.

Cei care nu au creier, cu dreptate

Se spune că sunt capete pătrate,

Deși sunt membri în același club,

Al celor ce-au un creier mic în CUB.

Ești un fixist și un catâr venal,

Dar pot să scot din tine RADICAL,

Ești un redus ce debitezi prostii,

Că ai ajuns o joacă de copii !

A zis PĂTRATUL:

- Ia mai ține-ți gura,

De nu, o să te dau rapid de-a dura,

Că afișezi nemeritată fală:

Dispari urgent din RAZA-mi vizuală.

Vorbești aicea cu infatuare,

Deși întins-ai COARDA mult prea tare,

De mai vorbești și debitezi prostii,

O să te-njur și te trimit în PI,

La mă-ta, cu tupeul tău cel cras,

Ba și la tac-tu, un pârlit COMPAS.

În ARIA ta, nu ai specificat,

Se află și o RAZĂ la pătrat,

Crezi că te-nvârți, dar totu-i de prisos,

Doar amețești în cercul vicios,

Că ești bețiv cu mintea cam zurlie,

Fixat solid pe butea cu tărie,

Te dai deștept și nasul porți pe sus,

Dar ești de fapt DIAMETRAL opus.

Stând în butoiul său, vorbind alene,

Moralele le trase Diogene,

Ce din păcate, toată lumea știe,

Nu prea era un as la GEOMETRIE:

     Morala 1

Cu cap pătrat și minte rătăcită,

Nu poți să intri-n cercuri de elită.

 

     Morala 2

Un cerc, fără de școală și vulgar

Ajunge-a cincea roată de la car!

     Morala 3

C-un cerc pe deget, o să dai de greu,

C-ajungi să stai în pătrățelul tău!