$$$

 ⭐️⭐️⭐️⭐️⭐️"Sunt mândru că de azi pot promova ROMÂNIA în calitate de cetățean român,nu doar de jurnalist englez. Mulțumesc ROMÂNIA. 

-Charlie Otlley-

        ȘTIAȚI CĂ?

    🇷🇴-De ieri, CHARLIE OTLLEY este cetățean român, urmând ca joi 6 noiembrie, să depună jurământul? Dar el este român nu de ieri de azi, ci de mult timp! 

    -Prin documentarele lui de excepție despre ROMÂNIA: "WILD CARPATHIA" și "FLAVOURS OF ROMANIA" difuzate în peste 100 de țări, a arătat lumii întregi o țară de care mulți nu auziseră decât în asociere cu HAGI și credeau că BUDAPESTA este capitala, în loc de BUCUREȘTI.

     -S-a îndrăgostit iremediabil de BRAȘOV și de BUCUREȘTI, apoi a descoperit SIGHIȘOARA și a prezentat lumii singurul oraș medieval încă locuit. Dar a rămas fără cuvinte când a descoperit MANGALIA (CALLATIS), un oraș cu o istorie de 2500 de ani, mai vechi decât multe capitale europene. 

    -Ce a făcut CHARLIE OTLLEY pentru ROMÂNIA este mai mult decât au făcut toți ambasadorii ROMÂNIEI și miniștrii turismului la un loc... 

MULTUMIRI STIMATE DOMN!

     ADMIRAȚIE,CONSIDERAȚIE,RESPECT!

$$$

 😂😂😂

-Alo!

-(o voce soptita, de copil) Daaa ..

-Măi, e acasă mămica?

-(în șoaptă) Daaa..

-Dă-mi-o și mie la telefon!

-(în șoaptă) Nu poateee..

-Păi de ce?

-(în șoaptă) E ocupată!

-Bine. Tăticul tău, este?

-(în șoaptă) Daaa

-Să vină el, atunci!

-(în șoaptă) Nu poateee..

-De ce?

-(în șoaptă) E ocupat!

-Bunica, mătușa.. sunt?

-(în șoaptă) Daaa..

-Dă-mi pe una din ele!

-(în șoaptă) Nu poot, sunt ocupateee..

-Off! Altcineva mai e în casă?

-(în șoaptă) Mai sunt doi polițiști!

-Perfect! Dă-mi pe unul din ei!

-(în șoaptă) Nu pot, sunt ocupaati..

-Dar ce fac dragă toți, de sunt așa ocupați?

-(în șoaptă) Mă caută pe mineee..😉😂

sursa:Pagina Șoapte

$$$

 S-a întâmplat în 6 noiembrie1993: În această zi, a murit istoricul literar Alexandru Piru. Alexandru Piru (n. Mărgineni, jud. Bacău - d. Bucureşti) a fost un critic şi istoric literar român, profesor de literatură la Facultatea de Litere a Universităţii din Bucureşti. Criticul şi istoricul literar Alexandru Piru este istoricul literar cel mai temeinic pe care îl deţine, în formulă tradiţională, literatura română postbelică, după generaţia lui G. Călinescu, Perpessicius, Şerban Cioculescu, Vladimir Streinu.

S-a născut în 22 august 1917, la Mărgineni, judeţul Bacău. Familia sa se pare că avea o ascendenţă aromână. A urmat şcoala primară în comuna natală, iar cursurile secundare la Liceul „Principele Ferdinand" din Bacău, secţia reală (1928-1936). A făcut studii universitare la Iaşi, la Facultatea de Litere şi Filosofie, unde i-a avut ca profesori, între alţii, pe G. Călinescu, Iorgu Iordan, Dan Bădărău, fiind licenţiat în filologie modernă (1940).În 1941 a absolvit cursurile Şcolii Normale Superioară, pe care o termină în 1941. Anul următor (1942) a susţinut examenul de capacitate în învăţământul secundar la Bucureşti şi a fost este clasat primul pe ţară. A predat la Liceul Naţional din Iaşi (1943-1944), apoi la Liceul de Construcţii Civile şi Edilitare din Bucureşti (1944-1947).

A fost numit asistent la Catedra de literatură română modernă a lui G. Călinescu de la Facultatea de Litere din Bucureşti la 1 ianuarie 1946. Şi-a luat examenul de doctorat în 1947, cu teza „Opera lui G. Ibrăileanu", cu menţiunea magna cum laude, conducător ştiinţific fiind G. Călinescu.Scos din învăţământul universitar odată cu profesorul său, la 1 octombrie 1949, din motive politice, Alexandru Piru a lucrat timp de şapte ani ca topometru, strungar, paznic, salvamarist. Nu a făcut niciodată caz de persecuţiile şi privaţiunile la care a fost supus. Solicitat în mai multe rânduri să vorbească despre eliminarea lui G. Călinescu şi a asistenţilor săi de la Universitatea din Bucureşti, a publicat în Caiete critice (1993) un articol documentat şi obiectiv, fără a se referi, nici de data aceasta, la destinul său, cu o discreţie şi o mândrie pe care puţini le-au înţeles şi le-au apreciat.

A fost reintegrat, în 1956, ca asistent, iar din 1966 ca profesor prin concurs, la Facultatea de Filologie din Bucureşti şi la Universitatea din Craiova, unde va fi şi decan din 1969 până în 1974, asigurând până în 1976, ca redactor-şef, şi conducerea revistei „Ramuri".Ca profesor a preluat stilul maiorescian al prelegerilor magistrale. Debutul său a avut loc în „Jurnalul literar" (1939) cu recenzii critice, după ce publicase versuri în ziarele ieşene, în vremea studenţiei. Format în cercul lui G. Călinescu, lucrările de referinţă au fost pentru Alexandru Piru „Fiziologia criticii" şi „Istoria literaturii franceze" de Albert Thibaudet şi „De la Baudelaire la suprarealism" de Marcel Ravmond.

Între 1946, când a scos la Editura Fundaţiei Regale pentru Literatură şi Artă prima carte, „Viaţa lui G. Ibrăileanu", şi 1959, când apare „Opera lui G. Ibrăileanu", adică treisprezece ani, nu a publicat nimic. Ulterior va avea o activitate bogată. A acoperit, după exemplul lui N. Iorga şi G. Călinescu, spaţiul întregii literaturi române. A început cu articole despre autorii contemporani, strânse în volumul „Panorama deceniului literar românesc 1940-1950" (1968), a trecut la studii monografice, aplicând, iarăşi, îndemnul lui G. Călinescu, potrivit căruia un critic tânăr trebuie să îşi încerce forţele în spaţiul clasic.În 1961 a publicat volumul „Literatura română veche", urmat în 1964 de „Literatura română premodernă".

În 1981 a scos „Istoria literaturii române de la început până azi", care asumă o privire sistematică asupra întregii literaturi române, după modelul lui G. Călinescu (compendiul din 1945) şi E. Lovinescu („Istora literaturii române contemporane", 1937).Rostul lucrării este să vizioneze critic o materie imensă şi variată şi să stabilească o justă scară de valori. întreprindere totdeauna riscantă, prilej de mari nemulţumiri. Nu a scăpat de ele nici P. El împarte literatura pe epoci mari de creaţie (epoca veche, epoca de tranziţie, perioada modernă, epoca marilor clasici), iar când într-o epocă sunt mai multe direcţii clasifică autorii şi scrierile în funcţie de stilul estetic general. Revine, astfel, la criteriul lui G. Ibrăileanu, dar se desparte de criticul de la „Viaţa românească' prin introducerea factorului estetic în compartimentarea epocii".

Alexandru Piru, spre deosebire de E. Lovinescu, desfiinţează frontiere şi reorganizează teritoriul literaturii moderne pe spaţii mai întinse.Poezia, proza, critica, dramaturgia merg sunt puse împreună sub acelaşi steag estetic şi cu participarea mai multor promoţii de autori, fără să mai aibă în vedere criteriul generaţiei.În ceea ce priveşte literatura română actuală, care începe în 1948 cu Marin Preda, istoricul literar nu mai descoperă stiluri, tendinţe estetice, scriitorii importanţi sunt definiţi pe rând prin datele esenţiale ale operei, într-un spaţiu ce variază de la şase-şapte pagini (Marin Preda) la o jumătate de rând. După exemplul lui G. Ibrăileanu, E. Lovinescu şi G. Călinescu, Alexandru Piru a făcut şi literatură de ficţiune. „Cearta" (1969) este un roman despre psihologia cuplului.S-a stins din viaţă la 6 noiembrie 1993 la Bucureşti.

Surse:

Dicţionarul general al literaturii române, Editura Univers Enciclopedic, Bucureşti, 2006

http://www.autorii.com/scriitori/alexandru-piru/

http://mnlr.ro/alexandru-piru-100/

https://altmarius.ning.com/profiles/blogs/biografia-zilei-alexandru-piru-3

https://gorjeanul.ro/amintiri-cu-si-despre-profesorul-alexandru-piru/

https://www.agerpres.ro/documentare/2018/11/06/documentar-criticul-literar-alexandru-piru-25-de-ani-de-la-moarte--205450

http://www.cdep.ro/pls/parlam/structura.mp?idm=67&cam=1&leg=1990&pag=1&idl=1&prn=0&par=

$$$

 S-a întâmplat în 6 noiembrie1947: La această dată, Adunarea Deputaţilor votează o moţiune de neîncredere în activitatea grupării politice liberale conduse de Gheorghe Tătărăscu, reprezentanţii liberali fiind înlăturaţi din guvernul Groza (practic, din acel moment, activitatea Partidului Naţional Liberal încetează, până în ianuarie 1990).

După 23 august 1944, invocând calitatea sa de secretar general al P.N.L., Gheorghe Tătărescu, care începuse o acțiune politică proprie, susținut de un grup de partizani, încă din vremea dictaturii lui Ion Antonescu, a încercat să strângă în jurul său întregul partid și să imprime orientarea pe care o socotea acum necesară: elaborarea unei politici interne de centru-stânga, de reforme sociale și politice menite să adapteze România evoluției europene generale în acest sens, în perioada de după război.Despre politica externă, Tătărescu considera că ea trebuia dusă pe raporturi prioritare de alianță cu Uniunea Sovietică în a cărei sferă de influență era convins că România intrase odată cu încheierea conflagrației mondiale.

Credința lui Gheorghe Tătărescu, împărtășită în anumită măsură și de reprezentanți ai P.N.L. de sub șefia lui C. I. Brătianu, era că numai prin această adaptare la împrejurările create în urma războiului, partidul putea să supraviețuiască.Tătărescu a încercat, în mai multe rânduri, să ia legătura cu Dinu Brătianu în vederea înfăptuirii unității liberale.El considera că „gravitatea problemelor ce interesează viitorul nostru” îl îndeamnă la aceste demersuri, iar neînțelegerile din partid trebuiau lăsate la o parte. Dinu Brătianu a rămas, însă, intransigent la cererile lui Tătărescu nerăspunzându-i la nici una din scrisori. În aceste condiții, Tătărescu a început o laborioasă campanie în toată țara pentru reorganizarea Partidului Național Liberal în jurul său. La 1 iulie 1945, Delegații de la Congresul general al partidului au proclamat, în unanimitate, pe Gheorghe Tătărescu președintele noului Partid Național Liberal. Erau acum oficial două partide liberale: P.N.L.- Dinu Brătianu și P.N.L.- Tătărescu.

Gheorghe Tătărescu a fost unul dintre puținii oameni politici români care în anii celui de-al doilea război mondial nu și-a făcut iluzii în mult așteptatul sprijin anglo-american pentru România. În septembrie 1943, el îi spunea diplomatului român Raoul Bossy: „Pacea va fi încheiată sub semnul biruinței rusești”.La sfârșitul anului 1944, România se afla sub ocupația trupelor sovietice.Regimul instaurat pe 23 august nu putea fi schimbat însă peste noapte cu unul comunist. Partidul Comunist din România nu avea capacitatea să preia singur puterea, iar, pe de altă parte, sovieticii voiau să menajeze eventualele suspiciuni ale aliaților ei occidentali. 

Tătărescu s-a arătat dispus la colaborare, probabil în ideea că înțelepciunea și prestigiul său politic îi vor da câștig de cauză în fața sovieticilor. Dar în tot timpul colaborării sale guvernamentale, Gh. Tătărescu nu a putut să depășească condiția de „tovarăș de drum” pe care Kremlinul i-o fixase tacit. După mai multe discuții pe această temă, liderii comuniști au ajuns la concluzia că ar putea avea beneficii dintr-o colaborare cu Tătărescu. Gheorghiu-Dej spunea că „Tătărescu cunoaște foarte multe fapte. Dacă am putea să-l convingem pe Tătărescu, care este un tip realist, să ia poziție impotriva lui Maniu, ar fi bine. De o mie de ori este mai compromis Iuliu Maniu decât Tătărescu”. 

Și Lucrețiu Pătrășcanu era de acord cu colaborarea cu Tătărescu: „...cred că Tătărescu trebuie păstrat ca o rezervă întru-cât reprezintă o figură care poate fi ușor manevrată”. Prin apropierea lui Tătărescu de F.N.D., comuniștii urmăreau să atragă în noua formațiune politică și câteva personalități liberale sau țărăniste loiale acestuia. Liderii comuniști, chiar dacă nu recunoșteau, se temeau, totuși, de calitățile diplomatice ale fostului premier. De aceea, o condiție unanimă pentru colaborarea cu Tătărescu era interzicerea ca acesta din urmă să facă parte din guvern. Vasile Luca spunea că „ ...este exclus ca Tătărescu să fie membru al guvernului”. Stalin a trimis la București pe A. I. Vâșinski, la 28 februarie 1945, iar pe 6 martie acesta a impus noul guvern Petru Groza. Cu toată opoziția celor din F.N.D., Gheorghe Tătărescu și unii dintre adepții săi au intrat în guvernul nou format, Tătărescu fiind vicepreședinte al Consiliului de Miniștri și ministru al Afacerilor Străine.Dușmanii și adversarii politici ai lui Tătărescu nu au aprobat intrarea politicianului în Guvernul Groza și l-au calificat drept trădător.

În august 1946, delegația română condusă de Gheorghe Tătărescu pleacă la Conferința de Pace de la Paris.Când a luat cuvântul, ministrul român de Externe s-a mulțumit să ceară ușurarea clauzelor economice din partea Angliei și Americii, dar chestiunile vitale - frontierele de nord-est și plecarea trupelor rusești din țară - nu au fost atinse. Despre aceasta, generalul Constantin Sănătescu spunea că „Nu se poate ca Gheorghe Tătărescu să nu răspundă de aceste abuzuri”. La 10 februarie 1947, Gheorghe Tătărescu, în calitate de viceprim-ministru, ministru de Externe și conducător al delegației române, își va pune semnătura pe Tratatul de Pace. Conștient de istorica răspundere, Tătărescu simte nevoia unei justificări prin declarații care le face în preajma plecării la Paris. El afirma că Tratatul de Pace „Trebuie considerat ca un sfârșit și, totodată, ca un început... El lichidează un război pierdut... și constituie un punct de plecare pentru o viață nouă...” Pe când se afla în fruntea delegației României la Paris, Gheorghe Tătărescu a fost îndemnat de oamenii politici români din emigrație să nu semneze și să rămână în străinătate. Răspunsul demnitarului a fost unul calm, cu liniștea celui care se sacrifică: „Gestul refuzului de a semna mi-ar folosi mie, nu țării, deoarece nu ar schimba nimic. Rușii vor continua să rămână.Eu nu cred într-un război între Occident și comunism. Datoria mea este să semnez Tratatul de Pace ca să salvez ce mai rămâne din România. La Ialta, Occidentul ne-a predat rușilor. Conștiința mea de român îmi poruncește să mă întorc în țară și să sufăr cu compatrioții mei [...] Eu aleg, conștient de toate riscurile, lupta pentru români, pentru libertatea lor.Resping eroismul prin procură dată altora”.

Odată semnat Tratatul de pace, încep atacurile fățișe la adresa lui Tătărescu și a grupării sale.În mai 1947 se dă clandestin publicității memoriul pe care Gheorghe Tătărescu intenționa să-l prezinte și să-l discute în Guvern. În memoriu se aduceau numeroase critici reformelor economice și măsurilor politice opresive ale Guvernului din care încă făcea parte. Organul central de presă al P.N.Ț. „Dreptatea” titra: „P.C.R. nu poate ierta și nu va ierta d-lui Tătărescu actul publicat...”.Văzând că nu mai poate salva nimic, Tătărescu a încercat să se justifice într-un articol publicat în propria gazetă, „Drapelul”. El declara că participarea sa și a partizanilor săi la această guvernare a vrut să reprezinte o forță de echilibru și de armonizare în guvernul Groza.

Toate încercările lui Tătărescu de a ieși dintr-o situație devenită imposibilă au fost zadarnice. La 5 noiembrie 1947, Comisia afacerilor externe a Parlamentului adoptase „moțiunea de neîncredere” față de activitatea ministerului de Externe.În ziua următoare toți miniștri tătărescieni sunt demiși.Gheorghe Tătărescu se retrage de la conducerea partidului în favoarea secondantului său, Petre Bejan. Însă în noaptea de 5/6 mai 1950, aproape toți foștii miniștri tătărescieni, în frunte cu liderul lor, sunt arestați și întemnițați la Sighet.Politicianul nu a rămas în închisoarea din Sighet decât până în decembrie 1950, când este adus la București și depus în vestitul arest „B.J” al Securității, situat în Calea Plevnei.

Nedumerit asupra motivelor pentru care fusese adus de la Sighet la București, Tătărescu încearcă să aducă din proprie inițiativă un supliment de informații despre activitatea sa politică trecută, întocmind un foarte lung memoriu referitor la istoria politică a României în care a fost direct implicat în perioada 1912- 1947. Așa se face că la 20 iulie 1951 termină de scris și semnează respectivul memoriu, în sprijinul anchetatorilor care să-i cunoască trecutul politic dar și vederile de viitor, si în credința că autoritatea superioară va judeca în cunoștință de cauză și va decide cu un ceas mai devreme asupra situației sale de deținut politic încercat și de o grea suferință fizică, pe lângă încărcătura morală și presiunea psihică cauzate de starea în care se afla.

Memoriul este un document de istorie politică, în care sunt menționate cele mai multe din acțiunile politice ale lui Gheorghe Tătărescu, minus, evident, cele care prin natura împrejurărilor i-ar fi îngreunat și mai mult situația de deținut politic. Din decembrie 1950, când fusese adus de la penitenciarul Sighet, în arestul din București al Securității, și până în vara anului 1951, nu se hotărâse încă nimic în privința sa.În vreme ce Gheorghe Tătărescu era ținut în arestul Securității din Calea Plevnei, lucrătorii din serviciul Evidență al Ministerului Securității Statului căutau în arhive probele incriminatorii din activitatea trecută a lui Tătărescu, pentru a le putea folosi în scop de intimidare în anchetele la care era supus, legate nemijlocit de „Cazul Pătrășcanu” .

În cele din urmă, Gheorghe Tătărescu a fost nevoit să scrie și să semneze cu propria-i mână declarația atât de așteptată de Gheorghiu-Dej și oamenii sai. Toți cei din cazul Pătrășcanu au fost condamnați, unii la moarte, alții la închisoare. Tătărescu n-a fost judecat sau condamnat și, totuși, a rămas în închisoare. Când a fost, mai târziu, eliberat, în 1955, aproape concomitent au fost amnistiați de restul pedepsei și condamnații din „Procesul Pătrășcanu”.După doi ani de suferinţe, Gheorghe Tătărescu a decedat pe un pat de spital din Bucureşti, pe 28 martie 1957, la vârsta de 71 de ani.

Surse:

Cazul Gheorghe Tătărescu - Plata și răsplata „tovarășilor de drum", Stelian Neagoe, Editura Machiavelli, București, 2003

Narcis Dorin Ion, Gheorghe Tătărescu şi PNL, Editura Tritonic, Bucureşti, 2004

Stelian Neagoe, Oameni politici români, Editura Machiavelli, Bucureşti, 2007

Nicolae C. Nicolescu, Şefii de stat şi de guvern ai României (1859 - 2003), Editura Meronia, Bucureşti, 2003

http://www.limbaromana.md/index.php?go=articole&printversion=1&n=1259

https://jurnalul.antena3.ro/scinteia/istoria-comunismului/comunism-gheorghe-tatarescu-si-guvernul-groza-20289.html

http://www.revistamemoria.ro/wp-content/uploads/2017/10/86-sorin-popescu-familia-tatarescu.pdf

$$$

 S-a întâmplat în 6 noiembrie…

- „Ziua internaţională pentru prevenirea exploatării mediului în timp de război sau conflict armat"; La 5 noiembrie 2001, Adunarea Generală declara ziua de 6 noiembrie a fiecărui an drept Zi Internaţională pentru prevenirea exploatării mediului în timp de război sau conflict armat (rezoluţia 56/4).Prin această decizie s-au luat în considerare consecinţele conflictelor armate asupra mediului, acestea afectând ecosistemele şi resursele naturale la mult timp după terminare, depăşind frontierele naţionale şi având efecte negative asupra mai multor generaţii.De asemenea, s-a reamintit Declaraţia ONU a Mileniului, care pune accent pe necesitatea de a proteja mediul înconjurător comun. Marcarea acestei zile urmăreşte sensibilizarea opiniei publice şi a factorilor de decizie asupra consecinţelor acţiunilor armate asupra mediului

- 1494: S-a născut Suleiman (Soliman) Magnificul, sultan al Imperiului Otoman. Soliman I (n. 6 noiembrie 1494 - d. 5/6 septembrie 1566) a fost al zecelea sultan al Imperiului otoman, ce a domnit între anii 1520-1566, fiind unul dintre cei care au domnit o perioadă lungă de timp. A fost cunoscut sub numele de Soliman Magnificul, dar şi Legislatorul, datorită implicării sale în finalizarea sistemului de legi al Imperiului Otoman. Soliman a fost cel mai puternic şi cunoscut conducător din Europa secolului al XVI-lea. El coordona politica şi economia Imperiului, dar era, în acelaşi timp, şi conducătorul armatei. Fiind în fruntea acesteia el cucereşte pe rând Belgrad-ul, Rhodos-ul, şi, după victoria de la Mohacs din 1526, reuşeşte să pună stăpânire pe o mare parte din teritoriul Regtului Ungar. 

- 1528: Conchistadorul Alvar Nunez Cabeza de Vaca devine primul european care a ajuns pe teritoriul actualului Texas

-1692: S-a nascut scriitorul francez Louis Racine (piesele „Andromaca”, „Ifigenia în Aulida”) (m. 29.01.1763) 

- 1795: A murit compozitorul ceh Jiri Antonin Benda (botezat la 30.VI.1722)

- 1796: A murit Ecaterina a II-a a Rusiei (n. 1729) şi urcarea pe tron a fiului ei, Pavel I al Rusiei. Ecaterina a II-a, cunoscută şi ca Ecaterina cea Mare (n.21 aprilie1729, Stettin (Szczecin), Polonia — d. Sankt-Petersburg, Rusia) născută Sophie Augusta Fredericka de Anhalt-Zerbst, a fost împărăteasă a Rusiei de la 9 iulie 1762 (stil nou) după asasinarea sotului ei, Petru al III-lea al Rusiei, până la moartea ei la 17 noiembrie 1796 (stil nou).

- 1814: S-a născut Adolphe [Antoine-Joseph] Sax, interpret şi constructor belgian de instrumente de suflat (inventatorul saxofonului) (m. 1894)

- 1822: A murit chimistul francez Claude Louis Berthollet; a elaborat, împreună cu Antoine Lavoisier, o nomenclatură chimică raţională; a descoperit proprietăţile decolorante ale clorului şi aplicaţiile acestuia ca agent de albire (n. 1748) 

- 1825: S-a născut arhitectul francez Charles Garnier, cel mai important reprezentant al stilului Second Empire; printre lucrările sale se numără Opera din Paris, Franta şi Opera din Monte Carlo, Principatul Monaco (m. 1898)Palais Garnier este un reper al intrării nordice a Bulevardului Operei (Avenue de l'Opéra) din Paris, Franţa.Este privit ca una din piesele de valoare arhitecturală deosebită ale vremii sale. Construită în stilul neo-baroc, este al treisprezecelea teatru care găzduieşte Opera din Paris, de la fondarea sa de către Ludovic al XIV-lea în 1669.Este denumită de multe ori Opera din Paris, însă de la construirea Operei Bastille în 1989 este desemnată drept Opéra Garnier.Palatul Garnier a fost construit la ordinul lui Napoleon al III-lea, ca parte a unui plan de mare anvergură de modernizare urbanistică, realizat de către Baronul Haussmann. Proiectul a avut parte de o competiţie, câştigată de Charles Garnier (1825-1898), un arhitect de 35 ani, pe atunci necunoscut. 

-1833: S-a născut scriitorul norvegian Jonas Lie, ajuns celebru datorită romanului „Prevăzătorul, sau Tablouri din Nordland” .Jonas Lauritz Idemil Lie (d. 5 iulie, 1908) a fost un scriitor norvegian, considerat a fi unul dintre cei 4 mari scriitori norvegieni din secolul al XIX-lea, alături de Bjørnstjerne Bjørnson, Henrik Ibsen şi Alexander Kielland.A scris o proză de atmosferă romantică, consacrată peisajului natal, cultivării fantasticului şi mitului autohton.

- 1835: S-a născut Cesare Lombroso, medic şi antropolog italian; este teoreticianul cel mai reprezentativ în ceea ce priveşte orientarea biologică în teoriile cauzalităţii în criminologie (a făcut din ideea tipului fizic criminal o cauză a crimei) (m. 1909). 

- 1851: S-a născut Charles Dow, jurnalist si economist american, cel care a folosit pentru prima data indicii bursieri; „Indicele Dow" (d. 04.12.1902)

- 1857, 6/18: Se încheie, la Galaţi, un aranjament între guvernul Moldovei şi Comisiunea Europeană a Dunării pentru serviciul liniei telegrafice Galaţi-Sulina (ratificat la 19/31.III.1858) 

- 1860: S-a născut Ignacy (Jan) Paderewski, pianist, compozitor şi om politic polonez; prim-ministru şi ministru de externe al Poloniei (ianuarie-decembrie 1919); a semnat Tratatul de la Versailles-1919 (m. 1941) 

- 1861: S-a născut James Naismith, medic si pedagog canadian, inventatorul baschetului. James A. Naismith (d.28 noiembrie 1939), pedagog, medic, preot prezbiterian şi antrenor canadian, a fost inventatorul jocului de baschet, primul care a introdus casca de protecţie în fotbalul american şi primul antrenor care a creat şi condus o echipă de baschet formată din 5 (cinci) jucători.Născut în cartierul Ramsay (Ramsay township) în apropiere de Almonte, Ontario, Canada, Naismith a fost fiul cel mai mare al unei familii de imigranţi scoţieni, care sosiseră în zonă în 1851 pentru a lucra în industria minieră.

- 1865: S-a născut medicul militar britanic William Eishman; pasionat de bacteriologie, a descoperit vaccinul contra febrei tifoide (m. 1926) 

- 1880: S-a născut romancierul austriac Robert Musil, unul dintre creatorii romanului modern. Aflat sub influenţa filosofiei lui Friedrich Nietzsche, Musil descrie o realitate contradictorie, devenită pentru individ aproape incomprehensibilă („Omul fără însuşiri”) (m. 15.04.1942) Este plasat printre cei mai importanţi romancieri ai secolului XX, alături de Marcel Proust (În căutarea timpului pierdut) şi James Joyce (Ulise).

 - 1882, 6/19: S-a născut Aurel Vlaicu, inginer şi pilot, creator al primelor aeroplane româneşti, pionier al aviaţiei româneşti şi mondiale; membru post-mortem al Academiei Române (1948) (m.31.VIII/13.IX.1913; s-a prăbuşit cu un monoplan proiectat şi construit de el, „Vlaicu II", lângă Câmpina, în timp ce încerca să treacă Munţii Carpaţi).

- 1893: A murit compozitorul rus Piotr Ceaikovski. A compus simfonii, concerte instrumentale,opere, muzică de cameră şi piese pentru pian (balet: „Lacul lebedelor”, „Spărgătorul de nuci”, „Frumoasa din pădurea adormită”; opere: „Evgheni Oneghin”, „Mazepa”, „Dama de pică” etc) (n.07.05.1840).

-1905:S-a născut poetul Simion Stolnicu, situat de critica literară în descendenţa liricii lui Ion Barbu (m. 1966) 

- 1905: S-a născut preotul Valerian Zaharia, episcop al Oradei între 1951 şi 1969, an când a fost forţat de comunişti să se pensioneze; după multe peregrinări prin ţară şi domiciliu forţat a trăit, din 1979, într-una din casele parohiale ale bisericii Podeanu din Bucureşti (m. 1996)

- 1905: La Pittsburgh a fost deschis primul cinematograf permanent din SUA, numit „Nickel Odeon”, deoarece intrarea se făcea pe baza unei monede de nichel de 5 cenţi; zilnic, de la 8 la 24, se prezentau spectacole de 20 de minute. Într–un singur an vor apărea peste o mie de asemenea săli

- 1914: S-a născut scriitorul Alexandru Mitru (numele la naştere: Alexandru Pârâianu), autor de literatură pentru copii şi tineret (m. 1989) („Legendele Olimpului”, „Săgeata căpitanului Ion”, „Poveşti cu tâlc”) (d. nov. 1989)

- 1917: A izbucnit Revolutia Bolşevică din Rusia. Evenimentul istoric cunoscut sub denumirile de Revoluţia din Octombrie sau de Revoluţia Bolşevică, a fost lovitura de stat prin care bolşevicii au preluat puterea cu forţa de la guvernul lui Kerenski, şi care a inaugurat a doua fază a Revoluţiei Ruse din 1917.Lovitura de stat a fost organizată de bolşevici sub conducerea lui Vladimir Ilici Lenin şi e considerată prima revoluţie comunistă din secolul al XX-lea, revoluţie bazată pe ideile lui Karl Marx. Cele mai importante activităţi revoluţionare au fost cele de sub controlul Comitetului Militar Revoluţionar al Sovietului din Petrograd.Iniţial, evenimentul era numit Revolta din octombrie sau Revolta de pe 25, aşa cum apare în prima ediţie a operelor complete ale lui Lenin. Proeminenţa evenimentului a fost scoasă în evidenţă mai târziu. Numele oficial al evenimentului în Uniunea Sovietică, începând cu a zecea aniversare din 1927, a fost Marea Revoluţie Socialistă din Octombrie. Azi, denumirea de Revoluţia din Octombrie este folosită în mod curent, deşi istoriografia rusă modernă contestă caracterul de revoluţie populară a loviturii de stat, iar expresia Marea Revoluţie Socialistă din Octombrie este folosită de partidele comuniste şi troţkiste, bunăoară de comuniştii ruşi.

- 1920: S-a născut basul italian Nicola Rossi-Lemeni (m. 12.03.1991) 

- 1921: În SUA, este lansat filmul Şeicul, cu Rudolph Valentino

- 1923: Brevet de invenţie acordat americanului Jacob Schick pentru primul aparat electric de ras.

 - 1926: S-a născut, la Paris, actorul Michel Bouquet. 

 -1932: S-a născut fizicianul belgian François Englert, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică pe anul 2013, împreună cu britanicul Peter Higgs, pentru lucrările legate de „descoperirea teoretică a unui mecanism care a contribuit la înţelegerea originii masei particulelor subatomice şi care au fost confirmate recent"; bosonul lui Higgs este considerat de fizicieni drept piatra unghiulară a structurii fundamentale a materiei, particula elementară care dă masă celorlalte, potrivit teoriei denumite „Modelul standard”

- 1935: A încetat din viaţă Henry Fairfield Osborn, paleontolog şi biolog american. A fost preşedinte al Muzeului de Istorie Naturală din New York. Are contribuţii la cunoaşterea mamiferelor fosile. A elaborat o teorie metafizică a evoluţiei, denumită teoria aristogenezei.

- 1936: S-a născut Emil Loteanu, regizor de film, scenarist şi poet din R. Moldova (m. 2003)

- 1937: S-a născut chimistul Ioan-Alexandru Silberg; importante contribuţii în chimia heterociclurilor, în primul rând a fenotiazinei, compus care stă la baza celor mai importante medicamente cu acţiune asupra sistemului nervos central; membru corespondent al Academiei Române din 1996 (m. 2006) 

- 1938: S-a născut Dumitru Rusu, pictor român

 -1940: S-a născut Mihai Zamfir, critic literar şi prozator 

- 1944: S-a născut Î.P.S. Ioan Robu, arhiepiscop al Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Bucureşti; membru de onoare al Academiei Române

- 1947: Adunarea Deputaţilor votează o moţiune de neîncredere în activitatea grupării politice liberale conduse de Gheorghe Tătărăscu, reprezentanţii liberali fiind înlăturaţi din guvernul Groza (practic, din acel moment, activitatea Partidului Naţional Liberal încetează, până în ianuarie 1990)

- 1947: S-a născut criticul literar Alex. Ştefănescu

-1949: S-a născut Olga Delia Mateescu, actriţă, prozatoare, dramaturg (filmografie: „Miezul fierbinte al pâinii”, „ Colierul de turcoaze”) (n. Bistriţa)

- 1952: S-a născut scriitorul american Michael Cunningham; a devenit cunoscut mai ales după ce, în anul 1998, a semnat romanul „Orele", laureat al Premiului Pulitzer

- 1956: Dwight D. Eisenhower a fost reales preşedinte al Statelor Unite

-1957: A murit Ştefan Paşca, lingvist şi filolog; studii de onomastică şi de literatură română veche; colaborator sau coordonator al unor lucrări de sinteză ale Academiei („Dicţionarul limbii române", „Atlasul lingvistic român"); membru corespondent al Academiei Române (n. 1901)

- 1959: A murit scriitorul argentinian Juan Carlos Dávalos (n. 1887)

- 1964: S-a născut poetul Iustin Panţa, unul dintre cei mai cunoscuţi scriitori sibieni; după 1990 a participat la fondarea revistei „Euphorion", a cărei direcţie a şi asigurat-o în ultimii ani (m. 2001, într-un accident rutier)

- 1965: A murit Edgar Varèse, compozitor american de origine franceză; precursor al muzicii electronice (n. 1883) 

- 1965: S-a născut actriţa franceză Valérie Benguigui (m. 2013) 

- 1968: A murit dirijorul francez Charles Münch (n. 1891)

- 1970: S-a născut actorul de film american Ethan Hawke; în ultimii ani a susţinut-o pe mama sa în realizarea unor programe umanitare în România

- 1984: Ronald Reagan a fost reales preşedinte al Statelor Unite

-1988: A murit Theodor V. Ionescu, fizician şi inventator; membru titular al Academiei Române din 1963. Theodor V. Ionescu (n. 8 februarie 1899, Dorohoi, judeţul Botoşani - d. Bucureşti) a fost un fizician şi inventator român, profesor la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi şi Universitatea din Bucureşti, membru al Academiei Române. A avut contribuţii în fizica plasmei, fizica ionosferei, cuplaje de ioni cu electroni în plasme dense, maseri, amplificare cu magnetroni, efectul Zeeman, efecte legate de fuziunea nucleară, mecanisme cuantice ale emisiei în plasme fierbinţi.

- 1993: A murit istoricul literar Alexandru Piru. Alexandru Piru (n. 1917, în jud. Bacău - d. Bucureşti) a fost un critic şi istoric literar român, profesor de literatură la Facultatea de Litere a Universităţii din Bucureşti.A fost unul dintre asistenţii lui George Călinescu, alături de Dinu Pillat şi Adrian Marino, pînă la „radierea" (îndepărtarea) acestuia din Facultate; a îngrijit re-editarea monumentalei Istorii a literaturii române de la origini şi pînă în prezent, semnând prefaţa ediţiei a doua, publicată în 1982 de Editura Minerva.A scris de asemenea o istorie a literaturii române, influenţată ca manieră de abordare de cea a lui G. Călinescu, Istoria literaturii române de la origini până la 1830 (publicată în 1977), Istoria literaturii române (publicată postum în 1994) şi nu în ultimul rând foarte utila Istorie a literaturii române vechi, considerată a fi a doua ca valoare după cea interbelică a lui Nicolae Cartojan. Alexandru Piru este şi autorul unei retrospective a deceniului literar cinci, intitulată Panorama deceniului literar românesc 1940-1950 (apărută în 1968).În anul 2006 a fost ales membru post-mortem al Academiei Române.

- 1997: A murit Sever Frenţiu, pictor, gravor, decorator, scenograf; fost Mare Maestru al Marii Loji Naţionale Române a Masoneriei (din 1996). Sever Frenţiu (n. 15 noiembrie 1931, Săcuieni, judeţul Bihor - d. Arad)Studii: Institutul de Arte Plastice „Ion Andreescu” din Cluj, promoţia 1955, clasa profesorilor Catul Bogdan şi Aurel Ciupe.În calitate de scenograf, a colaborat la: Teatrul de Marionete din Arad (1957- 1961), la Teatrul de Stat din Arad (1961-1970), la Teatrul „Jokay Szinház” din Debreţin (1967-1968), la Studioul cinematografic „Buftea” (1973, 1976, 1978), la Teatrul „Ion Creangă”, Bucureşti (1978), la Aarhus-Teater, în Danemarca (1978), la Norske Teater, în Oslo (1979), la Rix Teater, Oslo (1981), la Marionettes de Geneve (1986), la Teatrul francez “Edmonton”, Canada (1986), la Teatrul „Bulandra” (1989), la Teatrul Mic, Bucureşti (1992), la Hordaland Teater din Oslo (1995), la Teatrul Evreiesc din Bucureşti (1997).A executat vitralii pentru Primăria din Arad şi pentru „Sala Corvinilor” din Palatul Cotroceni. În 1962, este distins cu Premiul de scenografie pentru piesa „Antigona şi ceilalţi”. Lucrările sale se află în colecţii din Canada, SUA, Japonia, Anglia, Belgia, Franţa, Germania, Norvegia, Danemarca, Italia, Ungaria şi România.Este iniţiat în Francmasonerie în 1992.În 1993, participă la ceremonia de reaprindere a luminilor Marii Loji Naţionale a României. În 1994 devine Maestru Venerabil al Lojii Nomine, iar în anul 1995 este ales Mare Maestru al Marii Loji Naţionale din România. În 1996, realizează împreună cu Vladimir Boantă unirea masonică din România.

- 1997: A murit Sir Isaiah Berlin, istoric şi scriitor britanic, cunoscut pentru lucrările sale de filosofie politică (n. 1909, în Lituania, într-o familie de evrei)

- 2000: Primele imagini de pe staţia spaţială internaţională.

- 2003, 6/7: A murit Iosif Naghiu, dramaturg şi poet (n. 1932)

- 2003: Sonda spaţială americană Voyager, lansată în 1977, ajunge la limita Sistemului Solar. 

- 2005: A murit Petre Sălcudeanu, prozator, scenarist, publicist; după 1990 a ocupat o serie de funcţii publice. Petre Sălcudeanu (n.8 septembrie) a fost un scriitor, scenarist şi om politic român. Sălcudeanu a ocupat funcţia de ministru al Culturii din România în 1993 (28 august - 5 noiembrie) şi a fost un membru fondator al Uniunii Scriitorilor din România. A absolvit Facultatea de Critică şi Literatură din Moscova şi Facultatea de Filozofie din Bucureşti.Romanul Biblioteca din Alexandria i-a adus Premiul Uniunii Scriitorilor şi al Academiei Române. Este creatorul personajului de ficţiune Bunicul, ce figureaza ca protagonist al unei serii de romane poliţiste pe teme criminalistice:

 Un biet bunic şi o biată crimă

 Moartea manechinului

 Detectiv la paisprezece ani

 Bunicul şi păcatele lumii

 Bunicul şi porunca să nu ucizi

 Bunicul şi doi delicvenţi minori

 Un bunic şi o biată aventură

 Bunicul şi o lacrimă de fată

Deşi scrisese romane cu activişti de partid, în epoca Realismului socialist [Cântecul muncitoresc (1950), Strada Lux (1962), Săptămâna neterminată (1965)], Petre Sălcudeanu a publicat cărţi de succes la public şi critici atît în perioada comunismului [Ucenicie printre gloanţe (1974), Biblioteca din Alexandria (1980), Cina cea de taină (1984), Judecata de apoi (1987), Ochiul şi marea (1989)], cât şi după 1989, demonstrând talent literar veritabil.

- 2012: A murit Preafericitul Părinte Maxim (născut Marin Naidenov Minkov), patriarh al Bisericii Ortodoxe Bulgare, mitropolit al Sofiei (4 iulie 1971 - 6 noiembrie 2012) (n. 1914)

$$$

 Exercițiul care a schimbat o clasă.

La finalul unei ore, profesorul a dat o temă neobișnuită:

„Continuați fraza: Aș vrea ca profesorul meu să știe că…”

La început, copiii au râs.

Unii au scris repede, alții au glumit.

Părea o joacă.

Dar când bilețelele au fost citite, în sala de clasă s-a oprit zarva.

Nimeni nu se mai foia, nimeni nu mai râdea.

Pe un bilet scria:

„Aș vrea să știi că tata e plecat de mult și nu știu dacă se mai întoarce.”

Pe altul:

„Aș vrea să știi că nu-mi fac temele pentru că acasă se ceartă toți și nu am unde să învăț.”

Apoi au urmat altele, fiecare mai greu decât precedentul:

„Aș vrea să știi că mă ocup de frații mei și uneori adorm la școală pentru că sunt prea obosit.”

„Aș vrea să știi că vii la mine, mă pupi pe frunte și mă simt și eu iubit.”

„Aș vrea să știi că îmi e rușine cu părinții mei și nu vreau să vină la ședințe.”

„Aș vrea să știi că nu am bani pentru tot ce cumpără ceilalți copii și mă prefac că nu mi-e poftă.”

„Aș vrea să știi că mi-e frică de serile în care mama plânge.”

„Aș vrea să știi că acasă nu mă ascultă nimeni, dar tu o faci.”

„Aș vrea să știi că parfumul tău îmi aduce aminte de ceva frumos.”

Când ultimul bilet a fost citit, în clasă nu mai exista zgomot.

Doar respirații tăcute și câteva lacrimi șterse rapid cu mâneca.

În acea oră nu s-a predat nicio lecție.

Și totuși s-a învățat ceva uriaș.

Copiii au realizat că, lângă ei, la aceeași bancă, stă cineva care duce o povară.

Unul flămând, altul speriat, altul fără tată, altul fără îmbrățișări.

Din ziua aceea s-au schimbat lucruri.

Nu prin reguli, nu prin sancțiuni.

Ci prin înțelegere.

Au început să împartă mâncarea fără să-i roage nimeni.

Să ridice mâna pentru a apăra un coleg, nu pentru a-l răni.

Să vorbească mai încet.

Să râdă mai puțin de alții și mai mult cu ei.

Pentru că, odată ce afli povestea cuiva, e greu să rămâi indiferent.

Nu ai nevoie de manuale pentru a învăța bunătatea.

Uneori e suficient să întrebi: „Ce ți-ai dori să știu despre tine?”

Fiecare copil, chiar și cel obraznic, gălăgios, neatent sau retras, are un motiv. Are o rană. Are o poveste.

Și uneori, singura lecție care contează este aceasta:

Fii om!Ascultă.!Vezi!Înțelege!💔

Tradus și adaptat #ABCDar

$$$

 DELPHI

Delfi era considerat centrul lumii de către grecii antici și era un sanctuar religios dedicat zeului Apollo. Există o poveste conform căreia Zeus a eliberat doi vulturi care au zburat în direcții opuse în jurul lumii și s-au întâlnit amândoi în locul unde se află acum Delfi; creând astfel mitul conform căruia Delfi este centrul lumii.

Locaţie:

Delfi era situat pe Muntele Parnas, lângă Golful Corint. Se crede că a fost colonizat pentru prima dată între anii 1500-1100 î.Hr., în perioada miceniană.

Semnificaţie:

Delfi a găzduit cel mai influent sanctuar religios din toată Grecia, Templul lui Apollo. Templul lui Apollo a fost locul celei mai faimoase figuri religioase din Grecia Antică, Oracolul din Delfi. Delfi a fost, de asemenea, gazda Jocurilor Pitice, similare cu cele ale Jocurilor Olimpice și Istmice.

Oracolul:

Oracolul din Delfi - Pythia - era o tânără preoteasă virgină, aleasă să fie interpretă a zeului Apollo. Călătorii veneau din toată Grecia și dincolo de ea pentru a căuta profeții despre viitorul vieții sau acțiunilor lor. Oracolul original era cel al zeiței Geea, care îl avea pe șarpele Python acolo pentru a însoți oracolul. Se credea că Apollo l-a ucis pe Python și a luat oracolul pentru el însuși. Se credea că locul oracolului a fost ales din întâmplare. Un păstor de capre a ajuns întâmplător în acel loc când a observat că caprele sale se comportau foarte ciudat în jurul acestei prăpastii din pământ, din care se pierdeau gaze. Când s-a apropiat de prăpastie, a început să simtă „puterea divinului și a început să prezică viitorul”. Pe măsură ce mulți alții au început să viziteze prăpastia, mulți dintre oameni au căzut în prăpastie spre moarte, astfel încât un oracol a fost ales să fie singura persoană care să valorifice puterea prăpastiei și să le spună viitorul și profețiile celor care o căutau. Pitia trebuia să fie o fată tânără, frumoasă și virgină, care inhala vaporii din prăpastie, intrând în transă și interpreta mesajul de la Apollo. Preoții care o însoțeau pe Pitia interpretau apoi murmurele de neînțeles ale Pității și le spuneau celei sau celor care căutau profeția. Pentru a primi o profeție de la oracol, trebuia mai întâi să mergi în anumite zile ale anului în care Pitia își desfășura activitatea și să oferi un pelanos sau o plăcintă, iar o capră era sacrificată. Oracolul de la Delfi acționa ca un fel de atracție turistică în lumea antică. Oameni din întreaga lume antică călătoreau pentru a căuta înțelepciunea oracolului. Acest lucru crea venituri numeroase pentru Delfi și a determinat orașul să aibă mult mai multe afaceri.

Jocurile Pitice:

Jocurile Pitice au început cândva între 591 și 585 î.Hr. Aceste jocuri se țineau inițial doar la fiecare 8 ani ca festival care sărbătorește și să comemoreze zeul Apollo și modul în care acesta l-a ucis pe Python. Jocurile includeau ceremonii religioase, având ca un singur eveniment cântăreți solo care se întreceau cântând un imn, în timp ce interpretau o kithară, lui Apollo. În jurul anului 600 î.Hr., Liga Amfictionică a intrat în război cu focienii. Această dispută a devenit cunoscută drept primul război sacru. Cu ajutorul marilor puteri, Delfi a revendicat victoria după zece ani. După victoria Primului Război Sacru, Delfi și-a schimbat festivalul. Festivalul se numea acum Jocurile Pitice. Jocurile au avut loc ulterior la fiecare 4 ani și au organizat mai multe evenimente muzicale, alături de evenimente atletice care au fost ulterior încorporate pentru a imita Jocurile Olimpice în sine. În cele din urmă, concursuri de teatru au fost adăugate și pe lista evenimentelor organizate în cadrul Jocurilor Pitice. Învingătorii fiecărei finalizări primeau o coroană de laur sau frunze de dafin. Jocurile Pitice erau pe locul doi după Jocurile Olimpice.