$$$

 UNUL DIN CELE MAI INTERESANTE EXPERIMENTE  

În 1974, artista Marina Abramović a rămas complet nemișcată timp de șase ore lungi.  

A așezat 72 de obiecte pe o masă — un trandafir, o pană, miere, un bici, o foarfecă, un bisturiu și chiar o armă cu un glonț.

Le-a spus celor prezenți: „Puteți să le folosiți asupra mea cum doriți.”  

Apoi a rămas acolo — tăcută. Nemișcată.

La început, oamenii au fost blânzi. Cineva i-a oferit o floare. Altul i-a sărutat fruntea.  

Dar, cu timpul, bunătatea s-a risipit.  

Hainele i-au fost tăiate. Pielea i-a fost zgâriată. Cineva chiar a luat arma și a îndreptat-o spre ea.

Când cele șase ore s-au încheiat, Abramović a început să se miște din nou.  

Mulțimea a încremenit. Nimeni nu o putea privi în ochi.

Când performance-ul s-a terminat și ea s-a mișcat, cei care o răniseră și o umiliseră au fugit rușinați. Nimeni nu a avut curajul să-i țină privirea.  

Experiența a arătat cât de ușor își pierd oamenii empatia atunci când li se oferă putere — și cum vine vina înapoi în clipa în care umanitatea reapare.

N-a fost doar o performanță.  

A fost un moment dureros despre cât de repede se poate transforma compasiunea în cruzime atunci când nimeni nu spune „Oprește-te! ”

depenet

$$$

 VULTURUL - INTOTDEAUNA SUS, MEREU INAINTE !

Vulturii trăiesc 70 de ani, dar la 40 de ani trebuie să ia o decizie dificilă, unghiile lor devin atât de lungi și flexibile încât nu pot ține prada cu care se hrănesc. Ciocul lung și ascuțit se curbează prea mult pe piept și nu mai este util. Aripile lor sunt îmbătrânite și grele, în funcție de dimensiunea mare a penelor lor, iar atunci zborul devine foarte dificil pentru ei.

Are două alternative: să se abandoneze și să moară sau să se confrunte cu un proces dureros de reînnoire, care constă în a zbura către un cuib în munții din apropierea unui zid, deoarece este în siguranță. Vulturul începe să lovească zidul cu ciocul cu mare forță până când este tras. Apoi va aștepta creșterea unui nou cioc, cu care își va desprinde unghiile vechi unul câte unul. Când noile gheare încep să clocească, va începe să-și smulgă penele uzate.

Și după toate acele lungi și dureroase cinci luni de răni, cicatrici și creștere, reușește să-și facă faimosul zbor de reînnoire, renaștere și sărbătoare pentru a trăi încă treizeci de ani ...

În viața noastră, pentru a continua o fugă a victoriei, de multe ori trebuie să ne adăpostim pentru ceva timp și să începem un proces de reînnoire.

Trebuie să renunțăm la obiceiuri, tradiții și amintiri a căror greutate ne împiedică să mergem mai departe. Numai liberi din trecut putem profita de rezultatul valoros pe care ni-l aduce întotdeauna o reînnoire.

Reînnoirea în interior implică punerea ordinii în lumea mentală, eliminarea amintirilor evenimentelor frustrante sau dureroase pentru a rămâne doar cu experiența a ceea ce am învățat.

Pentru a ne pune în ordine, pentru a ne reînnoi și a fugi, trebuie să ne cunoaștem pe noi înșine, să știm cine suntem, care sunt potențialitățile noastre și unde vrem să mergem.

Nu este nevoie să vă adaptați la problemă; există posibilitatea de a scăpa de ea. Dar drumul este un pic dificil, drumul este o provocare. Este alegerea ta.

Să urmăm si noi traseul vulturilor: INTOTDEAUNA SUS, MEREU INAINTE ! 

Sursa www,facebook.com

$$$

 LRGENDA FLORII DE COLT ...

,,Odată demult, un munte bolnav de singurătate a plâns în tăcere. Toată lumea îl privea uimită: fagii, brazii, stejarii. Cu toate acestea, nicio plantă nu putea face nimic, deoarece erau legate de pământ de rădăcinile sale. Astfel, nici măcar o floare nu ar fi putut înflori printre stâncile sale.

Sus din cer, chiar și stelele au observat tristețea muntelui și una dintre ele s-a miluit de acel strigăt și a coborât din cer. A alunecat între stâncile și crevastele muntelui, până a aterizat obosită pe marginea unei prăpăstii.

Brrr!!!..era frig. Fusese supărata că părăsise liniștea liniștită a cerului! Brumele ar fi ucis-o cu siguranță, dar muntele a fugit pentru a o acoperi, recunoscător pentru acea dovadă de prietenie dată cu inima...A înfășurat steaua cu mâinile sale de piatră într-un puf moale și alb. Apoi, a îmbrățișat-o legând-o de el cu rădăcini tenace. Și când zorii s-au ivit …s-a născut prima floare de colț.”

Sursa: Internet

$$_

 Principesa Ileana a României s-a născut la Palatul Cotroceni din București

Principesa Ileana a României s-a născut la 5 ianuarie 1908 ca fiica cea mică a Reginei Maria a României, născută Maria de Edinburgh, și a regelui Ferdinand I al României. A fost strănepoata reginei Victoria a Regatului Unit, a împăratului Alexandru al II-lea al Rusiei, a regelui Ferdinand al II-lea și a reginei Maria a II-a a Portugaliei. S-a născut ca Alteța Sa Regală Principesa Ileana a României, Principesă de Hohenzollern-Sigmaringen.

 Iată câteva fapte amuzante despre prințesă:

• Înainte de căsătorie, Ileana a fost organizatoarea și șefa mișcării Ghidul Fetelor din România.

• A fost organizatoarea Rezervatiilor de fete ale Crucii Rosii si a primei scoli de asistenta sociala din Romania.

• În 1931, Ileana s-a căsătorit cu arhiducele Anton de Austria, principe de Toscana, la Castelul Peleș din Sinaia. Au avut șase copii împreună.

După ce soțul ei a fost recrutat în Luftwaffe, Ileana a înființat un spital pentru soldații români răniți la castelul lor, Sonnburg, în afara Vienei, Austria.

După abdicarea lui Mihai I al României, Ileana și familia ei au fost exilați din România comunistă. Familia s-a stabilit în cele din urmă în Newton, SUA.

• Anii 1950-1961 au fost petrecuți ținând prelegeri împotriva comunismului, lucrând cu Biserica Ortodoxă Română din Statele Unite, scriind două cărți: "Trăiesc din nou", o carte de memorii despre ultimii ei ani în România, și "Spitalul Inimii Reginei", care descrie înființarea și funcționarea spitalului.

• Ileana și Anton au divorțat în 1954. La scurt timp, s-a casatorit cu Dr. Stefan Nikolas Issarescu. A doua căsătorie s-a încheiat cu divorț (fără copii) în 1965.

• În 1961, Ileana a intrat în Mănăstirea ortodoxă a Maicii Domnului a Tuturor Protecției Maicii Domnului din Franța. Sora Ileana a primit numele de Maica Alexandra. S-a mutat înapoi în Statele Unite și a fondat Mănăstirea Ortodoxă a Schimbării la Față din orașul Ellwood, prima mănăstire ortodoxă în limba engleză din America de Nord. A slujit ca stareță până la pensionarea sa în 1981, rămânând la mănăstire până la moartea ei.

sursa

: Veron Mark Abraham

$$$

 Marcel Dragomir: o viață închinată muzicii ușoare românești, între rafinament, emoție și șlagăre nemuritoare.

   Pe 30 octombrie 1944 se năștea la Câmpina Marcel Dragomir, unul dintre cei mai prolifici și sensibili compozitori ai muzicii ușoare românești. Cu o carieră ce a traversat decenii și a marcat generații, Dragomir a fost nu doar autorul unor șlagăre memorabile, ci și un mentor, un rafinat creator de atmosferă și un om care a înțeles sufletul publicului.

    Formare și începuturi

- A studiat la Liceul de Muzică „George Enescu” din București (1961–1966), apoi la Conservatorul „Ciprian Porumbescu”, pe care l-a absolvit în 1971.

- A debutat la Radio România în 1972 cu melodia „N-aștepta”, interpretată de Aurelian Andreescu.

    Șlagăre care au făcut istorie

- Printre cele mai cunoscute creații se numără „Să mori de dragoste rănită”, „Un albastru infinit”, „Să te gândești din când în când la mine”.

- A colaborat cu nume mari ale scenei românești: Angela Similea, Mirabela Dauer, Corina Chiriac, Mihaela Runceanu, Aura Urziceanu, Elena Cârstea, Stela Enache.

    O amprentă artistică inconfundabilă

- Dragomir a fost un compozitor al emoției, al eleganței melodice, al versurilor care ating sufletul.

- A lucrat ca profesor de clarinet-saxofon și redactor principal la Radiodifuziunea Română, contribuind la formarea și promovarea muzicii ușoare autentice.

    Marcel Dragomir s-a stins din viață pe 9 martie 2015, la București, la vârsta de 70 de ani.

- Fiul său, Rareș Dragomir, i-a continuat într-un fel misiunea, păstrând vie memoria tatălui său.

Respect!

$$$

 CELE SAPTE MINUNI ALE LUMII 

“Ana era o fetiţă de 9 ani care trăia într-un sat. Fetiţa terminase clasa a IV-a şi aflase cu bucurie că a fost admisă în clasa a V-a la una dintre cele mai bune şcoli din oraşul învecinat. În prima zi de şcoală, Ana a mers în grabă spre autobuz, nerăbdătoare să ajungă la şcoală.

Când a ajuns, fetiţa a cerut câteva indicaţii altor elevi pentru a reuşi să ajungă în clasa sa. Pentru că Ana era îmbrăcată modest şi ştiind că este dintr-un sat mic, copiii au început să râdă de ea. În scurt timp, a venit şi profesorul şi le-a cerut tuturor să facă liniște, a prezentat-o elevilor pe Ana şi le-a spus că ea le va fi colegă de acum înainte. Ora a început şi profesorul le-a cerut elevilor să fie pregătiți pentru un test de câteva minute. El le-a cerut atunci copiilor să scrie care sunt cele şapte minuni ale lumii.

Toți au început să scrie repede. Ana însă scria mult mai încet decât colegii săi.

După ce copiii au predat foaia, mai puţin Ana, profesorul a venit lângă fetiţă să vadă dacă s-a întâmplat ceva. “Nu-ţi face griji, Ana. Scrie ce ştii, restul elevilor au terminat atât de repede pentru că au învăţat despre ele în urmă cu două zile.”

Atunci, Ana îi spune profesorului: “Mă gândeam că sunt atât de multe lucruri şi e greu să aleg doar şapte.” Apoi i-a înmânat foaia profesorului.

Profesorul a început să citească cu voce tare răspunsurile copiilor şi majoritatea erau corecte: Mare Zid Chinezesc, Coloseumul, Stonehedge, Marea Piramidă din Giza, Turnul din Pisa, Tajmahal, Grădinile suspendate din Babylon şi tot aşa.

Profesorul era fericit că elevii au ţinut minte tot ce i-a învăţat. Când a ajuns la răspunsurile Anei a început să citească: Cele şapte minuni sunt – să poţi să vezi, să poţi să auzi, să simţi, să râzi, să gândeşti, să fii bun, să iubeşti!

Profesorul a rămas uluit, iar toată clasa a amuţit. Astăzi, o fetiţă dintr-un mic sat uitat de lume le-a reamintit care sunt cele mai importante daruri pe care fiecare dintre noi le-a primit şi care sunt adevărate minuni." 

sursa :facebook.com.cele/sapte/minuni/

$$$

 S-a întâmplat în 2 noiembrie1816: La această dată, a murit Gheorghe Şincai, istoric, filolog, traducător, poet, reprezentant al Şcolii Ardelene. Spirit iluminist, a adus o contribuţie fundamentală în acţiunea de răspîndire a culturii în mediul rural din Transilvania şi a elaborat alături de Samuil Micu prima gramatică tiparită a limbii române: „Elementa linguae daco-romanae sive valachicae" (Viena, 1780).

Gheorghe Şincai (n. 28 februarie 1754, Şincai, judeţul Mureş - d. lângă Košice, Slovacia) a fost preot român greco-catolic, director al şcolilor din Transilvania, luptător pentru drepturile românilor transilvăneni, istoric, filolog, traducător, reprezentant al Şcolii Ardelene.S-a născut în satul Râciu de Câmpie, azi redenumit Şincai, în amintirea sa. A primit o bursă de studii la Roma, unde datorită faptului că învăţa bine, a fost luat sub ocrotirea cardinalului Ştefan Borgia, care era secretar la De Propaganda Fide. El l-a numit pe Şincai custode al bibliotecii acestei instituţii, iar apoi a cerut şi a obţinut pentru el de la papa Pius al VI-lea favoarea de a putea să viziteze şi bibliotecile Vaticana, Sopra la Minerva şi Benedictina. Şincai a primit inclusiv un specialist care să îl ghideze prin biblioteci, lucru pe care puţini alţii l-au primit înaintea lui. Borgia i-a indicat cărţile în care se vorbea despre români.La Viena, Gheorghe Şincai s-a împrietenit cu Samuil Micu, nepotul lui Inochentie Micu Klein.Cei doi au scris împreună, Şincai definitivând ulterior lucrarea intitulată „Dialogul despre originea limbii române".Aceasta a fost însă oprită de cenzură şi s-a pierdut.

La Blaj, Şincai a stat doisprezece ani. Pe durata cât a fost director al şcolilor din Transilvania a deschis mai mult de trei sute de şcoli noi. În acest timp nu numai că s-a ocupat de inspectarea şcolilor, dar a adunat orice document care făcea referire la români. A început să scrie „Hronica românilor şi a mai multor neamuri în cât au fost ele amestecate cu românii, cât lucrurile, întâmplările şi faptele unora faţă de ale altora nu se pot scrie pre înţeles, din mai multe mii de autori, în cursul a treizeci și patru de ani culese", dar a fost atacat puternic, fiind acuzat inclusiv de faptul că ar vrea să fie un al doilea Horea. Din cauza acestei lucrări şi acuzaţiilor care i se aduceau a căzut în dizgraţie, inclusiv episcopul greco-catolic al Blajului făcând ceea ce putea pentru a scăpa de el. Şincai este arestat la 14 septembrie 1794, iar după ce a fost eliberat din temniţă a rămas şi fără slujbă. Cu ajutorul episcopului greco-catolic de la Oradea, Samuil Vulcan, a plecat la Viena pentru a-şi căuta dreptatea la împăratul austriac, dar fără rezultat. Fără nici un venit, s-a aciuit la moşia contelui Vass, unde timp de şase ani i-a învăţat carte pe copiii acestuia. 

În anul 1803, Şincai pleacă de la Oradea la Buda, unde împreună cu Samuil Micu lucrează febril, adunând documente şi interpretând faptele descrise în ele, dar S. Micu moare, iar Gheorghe Şincai rămâne să continue munca de unul singur.A tipărit astfel Calendarul de la Buda, la sfârşitul căruia a publicat, în anul 1807, „Istoria românilor". În anii care au urmat a publicat în acelaşi calendar şi în acelaşi mod fragmente din „Hronica românilor ...", până când în final aceasta a fost interzisă de cenzură. După această interzicere a operei sale, s-a refugiat pe moşia contelui Vass unde, după cum scria el însuşi „mă ocrotesc la feciorul Contelui Vass, cel mai bătrân, ca la nişte învăţăcei ai mei, până ce voi sfârşi munca pentru folosul Românilor, dintre cari unii mai vrea-m-ar mort decât să scriu unele ca acestea".Din această bucată a vieţii sale se cunosc puţine, lipsind informaţii despre el pentru diferite perioade de timp.

În 1811, Şincai apare la Oradea, unde este bine primit de Samuil Vulcan. Aici va lucra cu sârg la „Hronica Românilor ...", scriind numai despre perioada de până la 1739, moment la care se opreşte, de frică de a nu supăra autorităţile şi de a nu-i stârni pe duşmani. În 1812 pleacă pe jos la Blaj, ducând în spinare saci cu documente şi manuscrise. A fost primit rece de clerul greco-catolic, în rândurile căruia îşi făcuse duşmani când se făcuseră alegeri pentru episcop pentru Blaj, votând atunci pentru contracandidatul actualului episcop Bob. De la Blaj a plecat la Cluj, tot pe jos, pentru a cere autorizaţia de publicare a „Hronicii românilor ...". Cererea sa a fost respinsă, autorităţile afirmând ulterior că „opera e vrednică de a fi aruncată în foc iar autorul de pus în furci". Şincai a plecat dezamăgit spre Oradea, unde a fost găzduit din nou de Samuil Vulcan, care i-a promis că îi va face o copie a „Hronicii ...". Totuşi, după ce a terminat lucrarea, Şincai a dispărut fără ca nimeni să ştie încotro a luat-o. A fost văzut pentru ultima oară în Transilvania în anul 1814, apoi nimeni nu a aflat nimic despre el, nici măcar dacă şi când a murit.

S-a aflat doar târziu că Gheorghe Şincai a murit pe moşia contelui Vass, lângă Košice, în Slovacia, la 2 noiembrie 1816.Multe dintre lucrările sale sunt cunoscute numai după titlu, ele pierzându-se. Printre acestea se numără „Dialogul", o gramatică românească, un dicţionar românesc şi unul daco-român.O copie manuscris a „Hronicii ...", pe care Şincai o dăduse episcopului Vulcan în 1811 la Oradea, a ajuns într-o librărie vieneză, fiind cumpărată la licitaţie în 1833 de arhimandritul Gherasim Vida din Maramureş. În 1844 se tipăreşte la Iaşi partea din „Hronică ... " ce vorbeşte de evenimentele de până la anul 1000. În 1845 se tipăreşte la Buda o ediţie a acesteia, în care sunt publicate evenimentele de până la anul 1383. 

În 1853, organizându-se comemorarea lui Gheorghe Şincai, domnitorul Moldovei, Grigore Ghica, cumpără de la arhimandritul Vida manuscrisul „Hronicii ..." şi lucrarea e tipărită în întregime, pentru prima oară, de August Treboniu Laurian. Acesta a spus despre „Hronica românilor ..." a lui Şincai: „cât timp nu va fi publicată, Românii nu vor avea istorie".

Surse:

Albu, Corneliu - Dela Bobâlna la Alba Iulia (Lupta Transilvaniei pentru dreptate şi libertate), Editura Dacia Traiană, Bucureşti

http://www.e-communio.ro/stire5291-gheorghe-incai-reprezentant-de-seama-al-colii-ardelene

http://www.dozadebine.ro/gheorghe-sincai-reprezentant-marcant-al-scolii-ardelene/

http://www.autorii.com/scriitori/gheorghe-sincai/

http://www.rador.ro/2019/02/28/portret-gheorghe-sincai-reprezentant-de-marca-al-scolii-ardelene/