sâmbătă, 1 noiembrie 2025

$$_

 1 noiembrie 1925: S-a născut scriitorul Nicolae Stroescu-Stînișoară.


Nicolae Stroescu-Stînișoară (1 noiembrie 1925, Târgu Jiu - 27 iunie 2014, München) a fost un jurnalist și scriitor român, director al secției române a postului Radio Europa Liberă între 1988-1994.


BIOGRAFIE

Nicolae Stroescu s-a născut la 1 noiembrie 1925 în familia ofițerului Stroescu și a copilărit la Craiova. A absolvit liceul la Colegiul „Carol I” din Craiova și a urmat cursuri de drept și filosofie la Universitatea din București, dar nu a reușit susținerea examenului de stat fiind urmărit de Securitate.


După cel de-al Doilea Război Mondial s-a implicat în activitatea unei organizații studențești anticomuniste, purtând numele conspirativ Hans, deși la acea vreme nu era un filogerman. Astfel, între anii 1952 și 1964 a trăit în clandestinitate, fiind în permanență căutat de Securitate, până în anul 1964, când a fost emis decretul de eliberare a deținuților politici.


În septembrie 1964 s-a prezentat la Procuratura Generală Militară din București și s-a predat autorităților, fiind luat în primire de Securitate. A fost închis și anchetat la închisoarea Malmaison, dar a fost eliberat în urma ulcerului și datorită faptului că dosarul său fusese închis ca urmare a decretului de eliberare a deținuților politici. În septembrie 1969 a emigrat în Republica Federală Germania, fiind căsătorit cu Inge, germană din Bucovina, care plecase în RFG în anul 1963.


S-a stabilit la München, unde și-a reluat studiile în filosofie, și a devenit colaborator la Radio Europa Liberă în anul 1972. În acea perioadă și-a luat numele redacțional Stroescu-Stînișoară. Începând cu anul 1978 a fost angajat redactor și a realizat emisiunea „Lumea creștină”. În anul 1982 a devenit director asistent al Departamentului Românesc, iar din 1988 director definitiv, funcție deținută până în anul 1994, când postul de radio a fost mutat la Praga.


În anul 1983 a obținut titlul de doctor în filosofie la Universitatea din München.


După anul 1990 a început să scrie și să publice volume de publicistică și de memorialistică.


Nicolae Stroescu-Stînișoară s-a stins din viață la 27 iunie 2014. În data de 11 iulie 2014 a fost înmormântat în cimitirul Neuer Südfriedhof din München.


SCRIERI

- Pe urmele revoluției, Editura Albatros, București, 1992;

- Întrezăriri – În Zodia Exilului, Editura Fundației Culturale Române, București, 1998;

- La răscruce. Gânduri spuse la Radio Europa Liberă și în Jurnalul literar, Editura Jurnalul Literar, 1996 ;

- Vremea încercuirii din care au apărut, până acum, volumele Urmărirea și Ancheta, Întrezăriri – Itinerarii Istorice și Metaistorice, Editura Albatros, București, 2001.

$$$

 1 noiembrie 1929: S-a născut poetul Vasile Nicolescu.


Vasile Nicolescu (1 noiembrie 1929, Podenii Vechi, jud. Prahova – 31 mai 1990, București) a fost un poet, eseist și traducător român.


BIOGRAFIE

S-a născut în 1929 ca fiu al agricultorului și factorului poștal Ioan I. Nicolescu și al soției sale, Florica (n. Mihăilescu). A urmat studii la liceul „Spiru Haret” din Ploiești (absolvite în 1949) și la Facultatea de Filosofie a Universității din București (absolvite în 1953). A obținut licența abia în 1961. A obținut ulterior o bursă de specializare editorială la Paris (1966-1967) și a urmat un stagiu de cercetare la Universitatea din Poitiers și la Institutul de studii franceze din La Rochelle (1968).


După absolvirea facultății a lucrat ca lector la Direcția Generală a Presei și Tipăriturilor (1953-1961), redactor responsabil al secției de poezie, critică, istorie literară și teatru la Editura pentru Literatură (1961-1968); director al Editurii pentru Literatură Universală (1968-1969), redactor la Cahiers roumains d’études littéraires, apoi director al Direcției literaturii și publicațiilor literare din Consiliul Culturii și Educației Socialiste (1969-1983). S-a pensionat în 1983 pe motiv de boală.


Funcțiile deținute i-au oferit puterea de a cenzura publicarea unor cărți, care nu se încadrau în ideologia culturală a regimului comunist.


Vasile Nicolescu a fost considerat de contemporani un om duplicitar și aservit regimului comunist, care a susținut protocronismul și i-a criticat pe cei care încercau să demonstreze incompatibilitatea dintre comunism și cultură. L-a acuzat pe poetul Ștefan Augustin Doinaș cu prilejul Colocviului Național de Poezie de la Iași (18-20 octombrie 1978) că a trecut deliberat sub tăcere „libertatea reală a poeziei noastre, [...] lărgirea orizontului filosofic, [...] profunzimile și adevărurile poeziei de azi, expresie a adevărurilor lumii noastre” și că susținea aceleași teze antipatriotice precum Monica Lovinescu și Virgil Ierunca, învinuindu-l indirect de cosmopolitism și de trădare de țară pentru că respingea tendințele protocroniste și patriotarde din cultura română. Scena este istorisită pe 10 august 1979 de Monica Lovinescu astfel: „Cert este că, la Colocviul de Poezie de la Iași de anul trecut, Vasile Nicolescu a acuzat pe Ștefan Augustin Doinaș de a susține aceleași teze împotriva poeziei patriotarde ca un domn și o doamnă de la «Europa Liberă»”. Atitudinea protocronistă și duplicitară a lui Vasile Nicolescu a fost criticată în emisiunea postului de radio Europa Liberă din 13 ianuarie 1981.


Au existat și opinii diferite cu privire la activitatea lui Vasile Nicolescu. Traducătoarea Antoaneta Ralian îl considera un om „sensibil, cultivat, manierat”, care ar fi „apărat mulți scriitori de biciul cenzurii și al urmăririi politice”.


ACTIVITATEA LITERARĂ

Vasile Nicolescu face parte din aceeași generația poetică cu Alexandru Andrițoiu, Ion Horea, Ion Brad, Aurel Gurghianu și Aurel Rău. A debutat ca poet în anul 1946, publicând versuri în ziarul Națiunea, condus de George Călinescu, apoi în revistele Contemporanul, România literară, Luceafărul, Secolul 20 etc. Poezia lui Vasile Nicolescu exprimă sentimente esențiale în forme intelectualizate, considera criticul Emil Manu.


Volumul său de debut, Liturghii negre (1946), conține poeme de atmosferă bacoviană care, în opinia lui Eugen Simion, „evocă „poeții descompuși de suferință”, delirul stihiilor, plînsul clopotelor și clavirul”. Poeziile din volumele de tinerețe Enescu. Suită lirică (1958), Poeme (1963) și Parabola focului (1967) sunt o sărbătoare a focului, o expresie unui temperament romantic, care cutreieră spațiul și timpul în căutarea înțelesurilor universale. Poetul este călăuzit de virtuțile umanistice ale miturilor, redând dramatismul interior în zborul renascentist către absolut. Volumele Secțiunea de aur (1973), Lumea diafană (1977) și Întâlnire în oglindă (1978) marchează o maturizare stilistică a poetului, interesat de obținerea unei perfecțiuni formale. Ultimele volume (O grădină pentru Orfeu, 1982; Semnătura fulgerului, 1983; Fugato, 1987) se caracterizează printr-o estetizare a materialului poetic, ce se realizează potrivit criticului Dumitru Micu „prin fuzionarea modurilor clasic și romantic sub semnul barocului”.


În afară de activitatea poetică, Vasile Nicolescu s-a remarcat ca un comentator avizat al operei unor artiști plastici universali precum Joseph Mallord William Turner, Claude Monet, John Constable, James Abbott McNeill Whistler, Caravaggio sau Johannes Vermeer. A mai alcătuit două antologii tematice de poezie: Din lirica mării (1964) și Cântecul iubirii (1966) și a publicat volumul de eseuri Starea lirică (1975) despre scriitori români și străini. De asemenea, a tradus din scrierile lui Robert Desnos (1969), Henri Michaux (1970), Max Jacob (1974), Ezra Pound (1975), Ted Hughes (1977), Sylvia Plath (1980). Traducerea volumului Din cântecele lui Kra de Ted Hughes a fost realizată într-o formă brută de Antoaneta Ralian, iar poetul Vasile Nicolescu i-a imprimat ritmul și forma poetică; această colaborare i-a facilitat Antoanetei Ralian o excursie de două săptămâni în Anglia. Traducerile realizate de Vasile Nicolescu din poezia franceză contemporană nu urmăresc reproducerea textului original, ci redarea esenței poetice a ideilor.


PREMII ȘI DISTINCȚII

Vasile Nicolescu a obținut Premiul Uniunii Scriitorilor (1970, 1971), Premiul Asociației Scriitorilor din București (1978) și Premiul Academiei Române (1985).


A fost distins cu Ordinul Meritul Cultural clasa a IV-a (1971) „pentru merite deosebite în opera de construire a socialismului, cu prilejul aniversării a 50 de ani de la constituirea Partidului Comunist Român”.


SCRIERI

- Liturghii negre, versuri, Ploiești, 1946;

- Enescu. Suită lirică, ESPLA, București, 1958;

- Poeme, Editura pentru Literatură, București, 1963;

- Parabola focului, versuri, Editura pentru Literatură, București, 1967;

- Clopotul nins, versuri, Editura Eminescu, București, 1971;

- Secțiunea de aur - Nopțile albionului, versuri, Editura Eminescu, București, 1973;

- Turner, album de artă, București, 1974 (ed. a II-a, 1976; ed. a III-a, 1979);

- Poeme, pref. de P. Georgescu, Colecția Cele mai frumoase poezii, Editura Albatros, București, 1974;

- Starea lirică, vol. I-II, Editura Eminescu, București, 1975-1984;

- Transfigurare – Remise en ręve, Editura Eminescu, București, 1976 (traducere în franceză de Sorina Bercescu);

- Monet, album de artă, București, 1976;

- Lumea diafană, versuri, Editura Eminescu, București, 1977;

- Constable, album de artă, Editura Meridiane, București, 1977;

- Întâlnire în oglindă, versuri, Editura Eminescu, București, 1978;

- Salonul olandez, versuri, Editura Cartea Românească, București, 1979;

- Whistler, album de artă, Editura Meridiane, București, 1981;

- Corabia de sunete, versuri, Colecția „Poeți români contemporani”, Editura Eminescu, București, 1981;

- O grădină pentru Orfeu, versuri, Editura Eminescu, București, 1982;

- Semnătura fulgerului, versuri, Editura Eminescu, București, 1983;

- Caravaggio, București, 1983;

- Vermeer din Delft, București, 1985;

- Magnolii și fum, pref. de Eugen Simion, Editura Minerva, București, 1986;

- Fugato, versuri, Editura Eminescu, București, 1987.


TRADUCERI

- Robert Desnos, Noaptea nopților fară iubire, București, 1969 (în colab. cu T. Gheorghiu);

- Henri Michaux, Spațiul dinlăuntru, București, 1970;

- Max Jacob, Cornetul de zaruri, București, 1974;

- Ted Hughes, Din cântecele lui Kra, București, 1977;

- Antologia poeziei americane, în colab., București, 1979;

- Sylvia Plath, Ariel și alte poeme, București, 1980;

- Lirică universală, București, 1996.

$$_

 1 noiembrie 1930: S-a născut Ion Toboșaru, critic de film român.


Ion Toboșaru (1 noiembrie 1930, Constanța – 16 decembrie 2016, București) a fost un critic de film, estetician și teatrolog român.


BIOGRAFIE

Profesorul universitar Ion Toboșaru, teatrolog și estetician de marcă în cultura română, s-a născut, la Constanța, la 1 noiembrie 1930. A absolvit, în 1954, Facultatea de Filologie, secția Limba și Literatura Română, a Universității din București și din acel an funcționează în învățământul superior, domeniile de specialitate fiind Estetica, Estetica și Teoria teatrului și Teatrologie — Spectacologie.


Doctoratul l-a obținut, în 1963, în filosofie, specialitatea estetică.


În perioada 1968-2000, a fost profesor titular și șef de catedră de Estetică și Teatrologie, decan între anii 1967 și 1970, apoi prorector (1970-1974) al Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică „I. L. Caragiale” din București. Din 1990 conduce doctorate de Estetică și Teorie a teatrului în cadrul acestei universități. În anul 1992 a devenit membru al Consiliului Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare din cadrul Ministerului Educației Naționale.


Printre funcțiile onorifice pot fi enumerate: membru al Uniunii Scriitorilor, al UNITER, al Asociației Internaționale a Criticilor de Teatru, în colegiile de redacție ale revistelor Studii și cercetări de Istoria Artei și Revue d'Histoire de l'Art ale Academiei Române.


OPERA

- Principii generale de estetica. Editura Dacia, 1978

- Introducere în estetica teatrului contemporan. Bucuresti, Asociatia Oamenilor de Arta din Institutiile Teatrale si Muzicale din R. S. România, 1981

- Consemnari: arta teatrului contemporan, vol. 1-4. Bucuresti, Asociatia Oamenilor de Arta din Institutiile Teatrale si Muzicale din România, 1982-1990

- Autumnale, poezii. Iasi, Junimea, 1985

- Ostrovul iubirii, poezii. Bucuresti, Eminescu, 1986

- Essais sur les arts du spectacle contemporain. Bucarest, Association des Gens d'Art des Institutions Théâtrales et Musicales de la République Socialiste Roumanie, 1988

- Ducatul cedrilor de seara, poezii. Bucuresti, Eminescu, 1988

- Lebedele asfintirii, poezii. Bucuresti, Editura Papag, 1990

- Esti tu, azurul invierii, poezii. Editura Fundatiei Culturale Libra, 1991

- Cu zenitul somnului rodirii, poezii. Graphics, 1992

- Octavian Cotescu, vol. îngrijit de Ileana Berlogea si Ion Tobosaru. Bucuresti, Meridiane, 1993

- Tu, monolog liric, poezii. Editura Attis, 1993

- Retorica iubirii, poezii. Editura Didactica si pedagogica, 1993

- Somnul si plutirea invierii, poezii. Editura Didactica si pedagogica, 1994

- Si nourii edenelor plutiri, poezii. Mehedinti, Centrul Creatiei, 1995

- Ducatul artemizelor nuntiri, poezii. Bucuresti, Editura Athena, 1996

- Roua si nuntirea invierii, poezii. Editura Graphix, 1997

- Contururi spectacologice, poezii. Editura Attis, 1998

- Rondeluri crepusculare, poezii. Editura Conphys, 1998

- Azurul paltinilor verii, poezii. Editura Olimpic, 1999

- Cu somnul cerbilor nomazi, poezii. Constanta, Editura Europolis, 1999

- Dumbrava heruvimelor dormiri, poezii. Muntenia, Editura LEDA, 2000

- Regatul mirilor rubini, poezii. Constanta, Editura Muntenia&Leda, 2001

- Rondeluri antume: epilog redundant : Telega 13 iulie-14 august 2002. Constanta, Muntenia, 2003

- Contururi spectacologice crepusculare, vol. 1-2. Ploiesti, Tempus, 2004

- Testament: ritmuri si rime redundante, poezii. Ploiesti, Editura Buratino, 2005

- Amurguri autumnale, vol. 1-4, Ploiesti, Editura Buratino, 2006

- Livada juvenilei senectuti, poezii. Ploiesti, Editura Buratino, 2009

- Crugul venerelor nopti, poezii. Editura Athena


DISTINCȚII

La 4 decembrie 2013, președintele României semnează Decretul prin care îi este conferit profesorului universitar Ion Toboșaru, Ordinul Național Serviciul Credincios în grad de Ofițer, în semn de apreciere deosebită pentru întreaga sa activitate de cercetare și de cadru didactic, fiind un model pentru tânăra generație.


MOARTEA

A murit pe 16 decembrie 2016, la vârsta de 86 de ani.

$$$

 1 noiembrie 1931 – Compania Lares a deschis un nou traseu aerian.


La 1 noiembrie 1931 a fost deschisă o a treia cursă aeriană de trei zile pe săptămână pe traseul București–Galați–Chișinău–Bălți–Cernăuți, aceasta având o lungime de 676 km și deservită de avioane Junkers F 13.


LARES este un acronim pentru Liniile Aeriene Române Exploatate de Stat, numele sub care compania națională de transport aerian a României a funcționat între 1930 și 1937 Între 1937 și 1946 fost denumită Liniile Aeriene Române Exploatate cu Statul.


ÎNCEPUTURILE

LARES a fost creată în 1930 ca o companie aeriană de stat. Aceasta trebuia să înlocuiască și să se dezvolte pe structura Serviciului Național de Navigație Aeriană (SNNA), fiind capabilă să opereze cursele interne precum și cele internaționale. Datorită acordului dintre guvernul României și Poloniei la 9 mai 1930 și Cehoslovaciei la 20 iunie 1930 trebuiau deschise linii aeriene între Polonia și România precum și între Cehoslovacia și România. Aceste acorduri bilaterale creau posibilitatea companiilor aeriene naționale de a opera curse aeriene internaționale pe baza reciprocității. Astfel, la 1 iunie 1930 P.L.L. LOT urma să deschidă o linie aeriană pe ruta Varșovia-Liov-România. Dar cum România și implicit LARES nu aveau avioane performante care să poată efectua o asemenea cursă s-au văzut nevoiți să achiziționeze avioane moderne pentru a putea efectua astfel de curse aeriene.


Avioanele pe care compania le deținea erau moștenite de la SNNA, astfel flota de avioane era formată din: Avia BH 25J înmatriculate CV-ANA, CV-ADI, CV-AVA și CV-AUP. În luna aprilie s-au mai adăugat două avioane de tip Junkers F 13, înmatriculate CV-JAB și CV-JAC. Cel înmatriculat CV-JAB era nou iar cel înmatriculat CV-JAC era fabricat în 1928 și a fost folosit de către ARPA.


DEZVOLTAREA

Guvernul României a dezvoltat un program pentru crearea de noi linii aeriene naționale precum și internaționale care urmau a fi operate de către compania de stat precum și de operatori privați. Astfel planul întocmit prevedea deschiderea următoarelor linii aeriene:


- București – Turnu Severin – Timișoara – Arad

- Galați – Chișinău - Bălți

- Cernăuți – Hotin

- București – Silistra – Bazargic

- Galați – Istanbul

- București – Galați – Iași – Cernăuți – Liov –Varșovia

- București – Cluj – Ujhorod – Praga


Pentru realizarea acestui plan trebuiau construite și dotate corespunzător aerodromuri la: Cluj, Cernăuți și terenuri de zbor la Timișoara, Satu Mare, Zalău, Bistrița, Rădăuți, Hotin, Soroca, Moreni, Urziceni, Făurei, Silistra și Bazargic. Acest plan a fost prezentat parlamentului și aprobat parțial.


Lipsa de aparate suficiente, oboseala tehnică și morală a aparatelor aflate în serviciu a cauzat grave probleme în buna funcționare a companiei. Astfel în 1930 și până la jumătatea anului 1931 LARES nu a putut opera cursele aeriene pe care le avea programate. Totuși la 25 iulie 1931 aparatele Junkers F 13 au deschis cursa aeriană pe traseul București - Constanța - Balcic care avea o lungime de 304 Km. În același timp vechile Avia BH 25J operau o cursă sezonieră pe ruta Constanța – Carmen Sylva – Mangalia cu o lungime de 55 Km. Această cursă a fost închisă 1 septembrie la sfârșitul sezonului. Cursa spre Balcic era zilnică până la 15 septembrie după care a fost redusă la trei zile pe săptămână până la închidere pe 1 octombrie. Exact la o lună, la 1 noiembrie a fost deschisă o a treia cursă aeriană de trei zile pe săptămână pe traseul București – Galați – Chișinău - Bălți - Cernăuți, aceasta având o lungime de 676 km și deservită de avioane Junkers F 13.


Pe 20 decembrie 1931 toate cursele aeriene din România au fost reluate Rezultatele acestui sezon au fost foarte bine documentate și de asemenea au fost extrem de mulțumitoare. Astfel că au fost efectuați în zbor 73 527 km, 724 de pasageri transportați precum și 1642 kg de trimiteri poștale au fost transportate numai pe traseul București - Constanța - Balcic. Cu toate că pe celelalte rute nu s-au transportat trimiteri poștale, eficiența și regularitatea zborurilor au fost de 93,63%. Astfel primele două rute au avut o regularitate de 100% iar serviciul pe traseul București – Cernăuți a realizat o regularitate de 80,9%.


În 1932 au fost comandate mai multe avioane de tipul Junkers F 13. Astfel că la 24 aprilie au fost introduse aparatele înmatriculate YR-ABB și YR-ABD, și se pare ca LARES ar fi operat și un al treilea Junkers F 13 înmatriculat YR-AAT, care ar fi aparținut Ministerului Industriei și Comerțului. Aparatele zburau cursele aeriene stabilite în 1931 astfel că la sfârșitul anului avioanele LARES au zburat 98 319 km, au transportat 1231 pasageri și numai 60 de kg de trimiteri poștale. În schimb au fost transportate 21 250 kg de bunuri și bagaje suplimentare.


În perioada 1933-1935 compania nu a făcut achiziții majore de material volant. Astfel că în august 1933 a fost achiziționat un avion de tip Stinson JR Model S înmatriculat YR-GVB. Acesta a fost vândut în anul următor lui Prințului Bibescu. În 1934 au fost achiziționate din Franța două avioane Potez 29.4, înmatriculate YR-AIX respectiv YR-AIZ, și un avion Farman F.192, înmatriculat YR-ABU.


În 1935 LARES a primit pentru încercări primul avion românesc destinat transportului de pasageri: ICAR Comercial înmatriculat YR-ACS. După perioada de încercări, la 1 septembrie 1935 ICAR Comercial intră în serviciu efectiv al LARES. În perioada 1 septembrie 1935 - iunie 1940 acesta acumulează 216 h și 39 min. În momentul în care este scos din serviciu avionul nu are epuizată întreaga resursă de zbor. ICAR plănuia introducerea unei variante trimotor a ICAR Comercial, care nu a mai fost construită.


Între 1933-1937 LARES opera curse aeriene interne. Anul 1936 aduce cu sine și primele comenzi de avioane moderne. Astfel SSA lansează o comandă în Anglia la firma De Havilland pentru patru aparate de tipul DH 89A Dragon Rapide. Din cele patru aparate unul va fi reținut de SSA. Acestea au venit și au fost înmatriculate astfel: în iunie YR-DRA, iar În septembrie YR-DRI și YR-DRO. Aparatul DH 89 înmatriculat YR-DRA va fi accidentat în 29 aprilie 1937, avariile fiind atât de mari încât aparatul a fost casat. Aparatul reținut de SSA (YR-DNC) va reveni la LARES în iulie 1938.


Pentru Guvernul României ca proprietar cât și pentru conducerea companiei era evident faptul că erau necesare investiții în material volant. Vechile aparate Avia BH 25J și Junkers F 13 erau uzate tehnic și moral, ele fiind în exploatare din 1931. Pentru menținerea productivității companiei trebuiau achiziționate avioane noi care să corespundă standardelor anului 1937. Un prim pas în acest sens este făcut în aprilie 1937 când Guvernul României lansează o comandă pentru patru bimotoare de tipul Lockheed L-10 Electra.


Tot în 1937 Guvernul României a relizat că LARES avea un competitor serios pe liniile interne. Astfel compania SARTA care începuse să efectueze zboruri interne în 1935 era un competitor pe care LARES nu îl putea surclasa datorită faptului că acesta avea acționari ca Henri Potez, deținătorul companiei cu același nume.


REORGANIZAREA

Datorită acestei competiții s-a luat hotărârea ca cele două companii să fuzioneze. Astfel anul 1937 a însemnat închiderea celor două companii aeriene și formarea unei companii mai mari și mai puternice capabilă să efectueze curse interne precum și curse externe, dotată cu avioane moderne și având toate șansele de reușită. Astfel reorganizarea celor două companii începe în primăvara anului 1937 și se sfârșește în 21 iulie 1937. Astfel a luat ființă noul LARES, denumirea completă fiind: Liniile Aeriene Române Exploatate cu Statul. Prin noua denumire se arăta prezența acționarilor privați în noua companie.


APOGEUL

Principalul obiectiv al LARES după reorganizare era o expansiune internațională rapidă, care să se sprijine pe o flotă modernă de aparate de zbor. Astfel că la momentul înființării LARES avea o flotă constituită din avioane monomotoare în care erau mai multe tipuri de aparate după cum urmează: Junkers F 13, Farman F.192, Potez 29 și ICAR Comercial. Dar în 1936 LARES începe un program de înnoire a flotei prin comenzi în afara țării. Astfel s-au comandat în Anglia la De Havilland trei bimotoare De Havilland DH 89 Dragon Rapide, în Germania la Junkers s-a comandat un trimotor Junkers Ju 52/3m, la care s-au adăugat cele cinci Potez 56 care erau la SARTA înainte de fuzionare. Tot pentru extinderea și înnoirea parcului de avioane LARES a comandat în luna mai 1937 în SUA la compania Lockheed încă trei aparate de tipul Lockheed L-10A Electra care urmau să fie folosite pentru zborurile internaționale care legau România de țările vecine. Cele patru Electra sosite în 21 iulie 1937 au primit următoarele înmatriculări: YR-LEC, YR-LED, YR-LEA, ultimul fiind YR-LEB. În septembrie au sosit via Olanda și două Douglas DC-3 G2-227 tot din SUA care au fost înmatriculate YR-PIF și YR-PAF. O lună mai târziu au sosit din Anglia trei De Havilland D.H.90 Dragonfly care au primit înmatriculările: YR-FLY, YR-FLO și YR-FLU. Cu aceste ultime achiziții LARES poseda una din cele mai moderne flote ale timpurilor.


Înainte de fuziune LARES opera două rute: una pe traseul București - Turnu Măgurele și una pe traseul București - Galați - Ismail - Cetatea Albă - Chișinău - Bălți. După fuziune la acestea au fost adăugate alte trei rute: București – Craiova – Timișoara – Arad respectiv București – Galați – Iași – Cernăuți ultima fiind București – Constanța – Balcic. Singura rută internațională operată de SARTA pe traseul București – Cluj – Piešťany – Praga a fost preluată și operată în contrapartidă cu CSA Czech Airlines cu o regularitate de trei zboruri pe săptămână.


În 19 septembrie 1937 Guvernul României și Guvernul Italian au perfectat un acord aerian care permitea companiilor Ala Littoria și Avio Linee Italiana să opereze curse spre și dinspre România în contrapartidă cu LARES. Astfel că Ala Littoria deschide prima linie aeriană pe traseul Milano – Veneția – Zagreb – Belgrad – București. Această linie a fost deschisă în 4 Octombrie, având plecări din Milano în zilele de Luni, Miercuri și Vineri iar întoarcerea de la București în zilele de Marți, Joi și Sâmbătă, un zbor dura aproximativ 5 ore.


Tot în 1937 România va semna alte acorduri aeriene cu: Rusia 15 mai, Bulgaria 22 mai, Germania la 3 octombrie și Ungaria 17 decembrie. Un alt acord important era cel semnat cu Grecia care îi dădea dreptul companiei LARES de a survola teritoriul grec și de a deschide o rută pe traseul București - Salonic - Atena și Rhodos. Când acordul a fost semnat în iunie compania greacă HEES nu va opera pe acest segment internațional, acesta fiind operat de LARES și P.L.L. LOT. Totuși această linie aeriană va fi deschisă abia în 1939.


Rezultatele pe a doua jumătate a anului 1937 au arătat o creștere a numărului de pasageri și marfă. Sub supravegherea lui Andrei Popovici, LARES a transportat 5434 pasageri și 19 912 kg de marfă. S-au parcurs 732 061 km pe o rețea de o lungime de 6122 km. Totuși eficacitatea zborurilor a fost de 39% pentru pasageri și 35% pentru marfă. Totuși acestea se vor ameliora în viitor.


Noul contact cu Italia va avea și o altă latură, compania va intra în contact cu producătorii italieni de aeronave. Astfel în Septembrie 1938 LARES va comanda patru aparate Savoia-Marchetti S.M.83 înmatriculate: YR-SAC, YR-SAD, YR-SAE si YR-SAK. O nouă mărire a capacității de transport a fost făcută prin achiziționarea a trei Lockheed L-10A Electra care au fost înmatriculate în martie ca YR-LEG, YR-LEF iar în Mai YR-LEE. În toamna anului 1938 au fost comandate patru aparate Lockheed Model 14 Super Electra înmatriculate în Septembrie ca YR-DNC, YR-LIB, YR-LID, YR-LIR și YR-LIS. Aceste aparate rapide erau comandate pentru a fi folosite pe rutele internaționale.


Noile aparate comandate în Franta la uzinele Potez erau de tipul Potez 561 și erau destinate pentru rutele interne care se aflau într-o continuă creștere în numărul de pasageri și cantitatea de marfă. Acestea au fost înmatriculate: YR-AFF, YR-AFH, YR-AFG, YR-AFI și YR-AFJ. Au sosit și din Anglia ultimele De Havilland D.H.89 Dragon Rapide. Astfel la sfârșitul anului 1938 LARES avea în dotare nu mai puțin de 38 de avioane de linie moderne de nouă tipuri diferite. Cu o asemenea dotare flota LARES era una din cele mai moderne din Europa.


Înzestrată cu o flotă numeroasă și cu noile tratate aeriene semnate, LARES putea începe expansiunea internațională.


Una din cele mai interesante linii aeriene din Europa a fost deschisă la 28 martie când LARES împreună cu P.L.L. LOT au creat o legătură aeriană între Palestina și Polonia. Aceasta era pe traseul: Lydda – Rhodos – Atena – Salonic – Sofia – București – Cernăuți – Liov –Varșovia. Pe direcția București - Lydda și retur se zbura de trei ori pe săptămână, iar pe direcția București - Varșovia se zbura zilnic exceptând Duminica. Pentru aceste zboruri ambele companii foloseau aparate de tipul Lockheed L-10 Electra, care mai târziu au fost suplimentate cu aparate de tipul Savoia-Marchetti S.M.83.


Acordul aerian semnat cu Germania și cu Ungaria au dus la deschiderea în 1 mai 1938 a zborului nr.117 între București -Berlin. Aceasta era zburată pe traseul București - Budapesta - Viena - Berlin. Companiile care operau această rută în contrapartidă erau: LARES, Malert și DLH. La 25 Septembrie LARES și Malert au inaugurat zborul numărul 1370 pe traseul București - Arad - Budapesta care era operat de LARES cu avioane de tipul Douglas DC-3 și Lockheed L-10 Electra. La 1 mai a fost redeschis zborul LARES/CSA: București – Cluj – Piešťany – Praga operat de LARES cu aparate Lockheed L-10 Electra și care au fost suplimentate în Septembrie cu aparate de tipul Savoia-Marchetti S.M.83.


Pe 2 mai 1938 au fost redeschise zborurile interne folosind avioane de tipul Potez 561 și Lockheed L-10A Electra. Zborurile interne erau:


- zborul Nr.2111: București – Galați – Cernăuți

- zborul Nr.2112: Cetatea Albă – Cernăuți

- zborul Nr.2113: București – Arad


Iar în luna Iunie au fost deschise câteva zboruri de sezon:


- zborul Nr.2114: București – Călărași – Bazargic – Balcic

- zborul Nr.2115: București – Constanța

- zborul Nr.2116: Cernăuți – Iași – Galați – Constanța

- zborul Nr.2119: Cernăuți – Cluj – Arad


Aceste zboruri au fost închise odată cu sfârșitul sezonului estival la 15 septembrie.


Principalul avion folosit pentru aceste zboruri era Potez 561 dar pe ruta București - Constanța zbura un Douglas DC-3 iar pe ruta Cernăuți - Cluj - Arad zbura un de Havilland DH.89 Dragon Rapide. Într-un final LARES deschide prima cursă internă între două orașe din Transilvania pe traseul: Satu Mare și Târgu Mureș. Astfel rutele interne acopereau un total de 2.990 km, în timp ce lungimea totală a rutelor a crescut de la 6.122km în 1937 la 7.165km. Creșterea înregistrată în 1937 a continuat și în 1938 astfel că la sfârșitul anului LARES a acumulat 1.170.793 km zburați, 12,072 pasageri transportați și 50.406 kg de mărfuri. În 1939 zborul Nr.2119: Satu Mare - Târgu Mureș a fost rerutat și prelungit, astfel că la 1 Mai acesta era pe traseul București - Târgu Mureș, fiind modificat pentru a ajunge la traseul: București - Târgu Mureș - Cluj - Satu Mare. Zborurile numărul 2116 și 2119 erau efectuate de trei ore pe săptămână cu avioane de tipul Potez 561 și D.H..89 Dragon Rapid.


Zborul numărul.117 a fost modificat pe traseul: București – Arad – Budapesta – Viena – Berlin care era operat împreună cu Malert și DLH. De asemenea zborul numărul 1370 spre Praga a fost modificat și prelungit pe traseul: București – Arad – Budapesta – Praga – Berlin și se efectua zilnic exceptând Duminica, dar spre sfârșitul anului a fost redus la trei zboruri pe săptămână și era efectuat cu avioane Douglas DC-3, Malert opera Junkers Ju 52/3m.


În 24 martie 1939 s-a reînnoit pentru un an tratatul aerian Româno-Polonez din 1937 astfel că LARES și P.L.L. LOT au putut să-și reia cursele precum și cursa directă București - Varșovia. De asemenea P.L.L. LOT își putea relua cursele spre Sofia și Atena.


De asemenea spre Italia se utilizează două rute: București – Belgrad – Zagreb – Veneția – Milano – Torino zburată în contrapartidă cu Ala Littoria iar cea pe traseul [Aeroportul Internațional București Băneasa - Aurel Vlaicu|[București]] – Belgrad – Tirana – Roma cu Avio Linee Italiana.


Pe lângă zborurile existente LARES plănuia să se extindă și mai departe. Astfel că în Iunie 1939 au sosit la București reprezentanți ai companiei Imperial Airways Ltd, pentru a negocia un tratat aerian care să permită deschiderea unei linii aeriene pe relația București - Londra. Aceste discuții erau una din urmările acordului economic dintre România și Marea Britanie încheiat la 11 mai 1939. După întâlnirea de la București, România a primit material de război în valoare de 5,5 milioane de lire. Însă din păcate o linie aeriană între cele două țări nu a putut fi deschisă.


Anul 1939 aduce cu sine și unele probleme, astfel că una din cele mai vechi linii aeriene pe traseul: Paris – Strasbourg – Praga – Budapesta – Belgrad – București – Istanbul a fost întreruptă, deoarece Germania nu permitea survolul protectoratului Boemiei și Moraviei și nici aterizarea la Praga. O altă problemă o reprezenta faptul că acordul aerian între Franța și Iugoslavia nu fusese reînnoit astfel că nu se putea ateriza nici la Belgrad. Air France a încercat redeschiderea rutei prin ocolirea teritoriului fostei Cehoslovacii pe traseul: Paris - Strasbourg - München - Viena - Budapesta - București. Din păcate această linie aeriană nu a putut fi deschisă înainte de începerea războiului.


LARES s-a orientat și spre est astfel că pentru a facilita un acord aerian între România și Rusia, Prințul Bibescu, președintele FAI întreprinde o vizită la Moscova ca reprezentant al FAI, dar face și lobby pentru încheierea acordului aerian. Acesta s-a deplasat cu un avion Potez 56 înmatriculat YR-FAI, având la comenzile avionului un pilot al LARES și anume pe Constantin Cantacuzino. Acest zbor era și unul de încercare în vederea deschiderii unei linii aeriene București - Moscova.


România și Turcia au încheiat un acord aerian la 3 iunie 1939, acesta permițând LARES să deschidă o linie aeriană între București și Istanbul. Acest zbor era efectuat trei zile pe săptămână, cu aparate de tipul Lockheed L-10 Electra.


Tot în 1939 LARES își mărește flota cu trei aparate Potez 561, înmatriculate YR-AFK, YR-AFL și YR-AFM.[4] Acestea au fost ultimele aparate pe care LARES le-a achiziționat până la începerea războiului. Cu toate că România nu a fost implicată în război de la început, efectele acestuia au fost resimțite și de LARES.


FLOTA

1930 - 1937

•Cehoslovacia Cehoslovacia

Avia BH-25J


•Franţa Franța

Farman F 192

Potez 29

Potez 56


•Germania Republica de la Weimar

Junkers F 13

Junkers Ju 52/3m


• România

ICAR Comercial


•Regatul Unit Regatul Unit

de Havilland DH 89 Dragon Rapide


•Statele Unite ale Americii Statele Unite ale Americii

Lockheed L-10 Electra


1937 - 1946

•Franţa 

Potez 561

Potez 62


•Germania Nazistă

Junkers F 13

Junkers Ju 52/3m


•Italia Italia

Savoia-Marchetti S.M.83


• România

I.C.A.R.-Comercial


•Regatul Unit Regatul Unit

de Havilland DH 89 Dragon Rapide

de Havilland DH 90 Dragonfly


•Statele Unite ale Americii Statele Unite ale Americii

Douglas DC-2

Douglas DC-3

Lockheed L-10 Electra

Lockheed Model 14 Super Electra

$$$

 1 noiembrie 1942 – S-a născut soprana Silvia Voinea.


Silvia Voinea (1 noiembrie 1942, Bacău) este o soprană de coloratură, una din marile vedete ale liricii românești, profesor universitar. A absolvit Conservatorul de muzică „Ciprian Porumbescu” din București la clasa Magda Ianculescu, în 1968 s-a perfecționat în repertoriul mozartian la Weimar, sub îndrumarea profesorului Walter Ludwig. 


A debutat pe scena Operei Naționale din București în 1968, în scurt timp devenind Prim Solistă. În istoria liricii românești, a rămas singura soprană de coloratură care a susținut, timp de 20 de ani, în aceeași stagiune, cele trei mari roluri destinate acestui tip de voce: Lakme, Lucia di Lammermoor și Regina Nopții. A interpretat roluri în 35 de opere, în 1.800 de reprezentații, printre care: Rigoletto, Traviata, Don Pasquale, Bărbierul din Sevilla, Romeo și Julieta, Pelleas și Melisande, Paiațe, Boema, Ariadna la Naxos, Cavalerul rozelor, Căsătoria secretă, Liliacul. Timp de 15 ani a fost oaspete permanent la Opera Comică și la Opera de Stat din Berlin, la Semperoper din Dresda, la Teatrul Regal din Liege și la Opera din Klagenfurt. A participat la 13 festivaluri internaționale în mai multe ediții în recital sau spectacole de operă: Pamplona, Besancon, Berlin, Madrid, Sofia, Salonic, Leipzig, Aix les Bains, Copenhaga, București, Scopje, Ramatuelle și Almeria. Din 1990, este profesoară de Canto la Universitatea Națională de Muzică din București.

$$_

 1 noiembrie 1943: S-a stins din viață Ilie Moscovici, om politic și jurnalist socialist român.


Ilie B. Moscovici (cunoscut și sub numele de Tovilie, 28 noiembrie 1885, Cucuteni, Iași – 1 noiembrie 1943, București) a fost un militant și un jurnalist socialist român, unul dintre liderii consacrați ai Partidului Social Democrat Român (PSDR). Socialist încă din tinerețe și membru al partidului de la crearea sa, în 1910, s-a întors din captivitate în Primul Război Mondial pentru a conduce PSDR din București și s-a implicat într-o ciocnire violentă cu autoritățile române. A mediat între curentele reformist și bolșevic și a ajutat la înființarea Partidului Socialist din România (PSR) ca o fuziune a ambelor tendințe. Moscovici a fost reprezentant al Partidului Socialist Român în camera deputaților, dar a fost destituit din cauza instigării sale la greva generală din 1920, apoi închis. Deși a votat împotriva înființării unui partid comunist provenit din Partidul Socialist Român și a criticat amestecul Cominternului în afacerile românești, a fost reținut din nou în anul 1921. Împreună cu comuniștii, a apărut în calitate de inculpat în Procesul din Dealul Spirii.


Moscovici a petrecut anii ’20 și ’30 reconstruind PSDR și lărgindu-i bazele, uneori alături și uneori împotriva socialistului moderat Constantin Titel Petrescu. El a fost reprezentantul partidului în cadrul Internaționalei Socialiste a Muncitorilor, un militant al cauzei antifasciste și editor de literatură marxistă. Văzut din punct de vedere doctrinar ca fiind un social-democrat, a continuat să ia atitudine împotriva Partidului Comunist și a Uniunii Sovietice, avertizând împotriva formării unui „front popular”.


Persecutat de extrema dreaptă pentru politica sa și etnia sa evreiască, Moscovici era încă activ în cadrul PSDR aflat în clandestinitate în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. A murit, după o lungă boală, înainte de implicarea partidului său în lovitura de stat din august 1944. În anii următori, după ce PSDR a fost absorbit de Partidul Comunist Român, contribuția lui Moscovici a fost cenzurată din istoria socialistă. Munca sa a fost continuată de fiica sa, Mira Moscovici, care a ajutat la restabilirea unui PSDR independent în 1990, în perioada post-comunistă a țării. Printre rudele lui Moscovici se numără omul de științe sociale francez Serge Moscovici și fiul acestuia, politicianul Pierre Moscovici.

$$$

 1 noiembrie 1945: S-a născut sculptorul Pavel Bucur.


Pavel Bucur, (1 noiembrie 1945, Bistrița – 26 septembrie 2016, Brașov), a fost unul dintre cei mai apreciați sculptori monumentaliști din România, cunoscut pentru operele sale de mari dimensiuni, realizate din lemn de brad, marmură de Rușchița și Carrara, piatră de Istria, calcar, oțel inoxidabil și aluminiu. Lucrările sale sunt amplasate în spații publice din România, Italia, Germania, Polonia și alte țări. Printre acestea se remarcă „Monumentul Tineretului” de la Straja, pe malul Canalului Dunăre – Marea Neagră, o impresionantă sculptură „înaripată” de 38 de metri înălțime, considerată, după Statuia Libertății, cel mai înalt monument din lume.


Absolvent al Liceului de Arte Plastice din Cluj în 1965 și al Institutului de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din București, secția Sculptură, în 1971, Bucur a fost discipol al profesorului Ion Lucian Murnu. A participat la peste 100 de expoziții naționale și numeroase expoziții internaționale, și a susținut peste 40 de expoziții personale în România, Germania, Italia, Franța, Polonia, Elveția și Spania. De asemenea, a fost membru al Uniunii Artiștilor Plastici din 1970.


În anii 1976–1987, Bucur a participat la bienalele internaționale de sculptură din Spania și Italia, iar între 1971 și 2003 a luat parte la peste 15 simpozioane de sculptură, naționale și internaționale. A primit bursele „Dimitrie Paciurea” și „Ion Andreescu” și a fost recompensat cu numeroase premii, printre care Premiul I la Măgura Buzăului (1974), Premiul I la Oronsko, Polonia (1975), Premiul Special pentru Monumentul Tineretului (1986), Premiul Special al Juriului la Simposio di Scultura Fannano, Italia (1991), Premiul I la Simposio Internazionale di Scultura în Madonna di Campiglio, Italia (2000, 2001) și Premiul III la aceeași competiție în 2003. Recunoașterea internațională i-a adus nominalizări în „Men of Achievement” (Cambridge, 1982) și „Who’s Who in International Art” (Elveția, 1992).


Lucrările lui Bucur sunt prezente în muzee și colecții private din România, Germania, Italia, SUA, Franța, Spania, Polonia, Cehia, Grecia, Israel, Canada, Argentina, Belgia și Rusia. În 2009, expoziția sa personală „Porți cerești” a avut un succes remarcabil la Muzeul Național Cotroceni, reunind sculptură, grafică și tapiserie, într-o încercare de a ilustra măiestria unuia dintre cei mai importanți sculptori monumentaliști din România.


După trecerea sa în neființă în 2016, trupul neînsuflețit al artistului a fost depus la Capela Cimitirului Belu Ortodox din București, iar o selecție din lucrările sale a fost expusă la Galeria SENSO în cadrul Expoziției Colective „Summer Art Fair”, ca parte a evenimentului Noaptea Albă a Galeriilor.

£££

 Lola Montez: femeia care nu a cerut niciodată voie Lola Montez s-a născut sub numele de Eliza Rosanna Gilbert, în Irlanda, în anul 1823, ia...