$$$

 COSTOBOCII, DACII NORDICI 

           Apartenența etnică a triburilor de daci liberi care au locuit în partea de nord și nord-est a Daciei, poate fi dovedită cu prisosință pe cale arheologică. Astfel, cultura Lipița, ai cărei creatori sunt considerați costobocii, este o cultură prin excelență dacică, fapt subliniat de toți cercetătorii buni cunoscători ai materialului arheologic.

Descoperirile arheologice ajută și la localizarea costobocilor, o problemă controversată și greu de rezolvat doar pe baza izvoarelor literare antice. Aria de răspândire a culturii Lipița cuprinde bazinul superior și mijlociu al Nistrului și cel superior al Prutului, respectiv regiunile Stanislav, Lvov și Cernăuți, din vestul Ucrainei, incluzând deopotrivă Maramureșul (istoric) și Bucovina. Izvoarele istorice din faza mai veche (sec. I î. Hr.- sec. I d. Hr.) își găsesc analogii în așezările de tip Poiana- Răcătău- Tinosul, iar cele din faza mai nouă (sec. II- III d. Hr.) în cadrul culturii carpice, unele deosebiri explicându-se prin situarea culturii Lipița la periferia lumii geto-dacice.

Așezări ale costobocilor sunt atestate în mai toate formele de relief. Totuși, se poate observa o dispunere a acestora în apropierea surselor de apă, a terenurilor propice pentru cultivat și pășunat și zonelor bogate în resurse naturale.

Mare parte din acestea erau nefortificate, însă arheologii au concluzionat că au existat și excepții, respectiv localități apărate de valuri de pământ și șanțuri, precum cele de la Zempli și Malaja Kopanja. Asemeni celorlalte neamuri geto-dace, costobocii construiau locuințe de tip bordei, fie la suprafață, fie semiîngropate. De asemenea, anexele acestora sunt specifice culturii dacice și sunt reprezentate prin vetre de foc și cuptoare, gropi de provizii, precum și ateliere meșteșugărești.

Ocupațiile costobocilor se înscriu între practicile generale ale neamului geto-dac, respectiv, creșterea animalelor, agricultura, meșteșugurile și comerțul. Ateliere unde se prelucra fierul au fost cercetate la Remezevčiah (regiunea Lvov), Malaja Kopanja și Zemplin, iar cele destinate realizării obiectelor ceramice la Zemplin, Malaja Kopanja și Podvinogradovo (sec. I î. Hr.-sec. I d. Hr.), Berezovo și Luzanka (sec. II- III d. Hr.).

Dintre obiectele ceramice descoperite de arheologi în aceste situri, și nu numai, putem aminti: oale-sac, oale-borcan, străchini, fructiere, căni, tăvi, vase de provizii, decorate cu linii lustruite, dispuse în rețea. Au fost descoperite și vase cu decor liniar pictat, cu cafeniu pe fon alb.

Prelucrarea fierului în atelierele costobocilor este relevată și de descoperirea unor brăzdare de plug, securi, coase, râșnițe, foarfeci, cosoare, clești, dălți, creuzete, tipare, cuie, crampoane, fusaiole, greutăți, lustruitoare, iar ca arme: vârfuri de lance și de săgeți, scuturi, cîmăși de zale sau pinteni.

Cultura materială a costobocilor a suferit de-a lungul timpului unele influențe externe, atât celtice, romane sau germanice, cât și carpice.

Incinerația, ca rit funerar practicat de costoboci, este atestată în urma descoperirilor arheologice de la Zemplin, Lipița de Sus, Zvenigorod- Goeva Gora, Zvenigorod- Livada Velikac, Bolotnoe și Grinev. Mormintele diferă, ca tehnică de realizare, în funcție de apartenența socială a celui înhumat. Astfel, au fost cercetate unele morminte tumulare, bogate în inventar, ce aparțineau unor căpetenii locale. Tumulii despre care vorbim, o particularitate a culturii Lipița, au dimensiuni de aproximativ un metru înălțime și 10-12 metri diametru, fiind organizați în cadrul necropolelor, în grupe, după criterii familiale și de clan. Unii tumuli prezintă construcție de piatră în interior. Î n interiorul acestor construcții funerare se puneau resturile defuncților împreună cu diferite piese de vestimentație, arme, unelte,podoabe, ceramică sau ofrande. Alteori, resturile umane incinerate erau puse în urne și depuse în mici gropi. Într-un tumul putea fi depus un singur defunct sau mai mulți. Acest rit funerar s-a perpetuat în cadrul culturii Lipița, de la vest către est, la sfârșitul sec. Al II-lea d. Hr., odată cu deplasarea, pe aceeași direcție, a costobocilor, în timpul războaielor marcomanice sau a conflictelor cu romanii din 173-174, genralizându-se, în spațiul menționat, în sec. al III-lea d. Hr.

Costobocii (numiți și Koistobokoi, Coisstobocensis) au fost unul din triburile dacice care au rămas independente până la sfârșitul sec. III d. Hr.

Atestați de Dio Cassius și de Ptolemeu printre cele 15 triburi dace, costobocii au apărut distinct în istorie după cucerirea unei părți din Dacia de către romani, ca fiind un trib al dacilor liberi, deci necuceriți de romani.

Majoritatea istoricilor au argumentat originea dacă a costobocilor, dar unii consideră totuși că originea acestui trib situat la nord de Dacia romană, ar fi incertă. Au existat și opinii privind o origine germanică, sarmato-scitică sau chiar slavă a acestora. Dar, caracterul daco-tracic al costobocilor este sigur spune și Mullenhoff, care afirmă despre costoboci că nu puteau fi în niciun caz slavi, deoarece în acea perioadă (sec. II d. Hr.) slavii nu se aflau în acea regiune.

O inscripție descoperită la Roma (Muratori, 1039) atestă un rege al costobocilor numit Pieporus. Orașele asociate cu costobocii și regele lor Pieporus, ar fi fost Piroboridava (capitală), Tamasidava, Utidava, Trifulon, etc.

Pornind de la rădăcinile indoeuropene ale numelor dacice, cuvântul costoboci ar însemna ʺstrălucițiiʺ.

Interpretând hărțile lui Ptolemeu, G. Schutte arată că au existat la un moment dat două triburi diferite de daci costoboci: costobocii ʺtransmontanoiʺ, în extremitatea nordică a Carpaților, locuitori ai orașului Setidava, și costobocii din Dacia Romană. Atributul de transmontanoi a fost adăugat de Ptolemeu tocmai spre a diferenția geografic cele două grupuri de costoboci. În lucrarea sa ʺGeticaʺ, Vasile Pârvan a admis și el această interpretare.

Un alt nume asociat cu un rege costoboc este Bithoporus. Pieporus, Natoporus și Bithoporus sunt nume daco-trace.

Părerile cercetătorilor, referitoare la teritoriul ocupat de costoboci, sunt împărțite, fapt datorat impreciziei informațiilor oferite de geograful Ptolemeu, care în cartea III, 8, 3 situează teritoriul costobocilor ʺdans la Dacie dʹ avant la conquete romaineʺ (în Dacia dinaintea cuceririi romane) și în cartea III, 5, 9 acesta este plasat ʺdans la Sarmatie européenneʺ (în Sarmația europeană).

Majoritatea cercetătorilor, printre care și K. Mullenhoff, H. Kiepert, R. Much, L. Schmid, sunt de părere că teritoriul ocupat de costoboci este cel de lângă râul Mureș și pe cursul superior al Tisei.

Theodor Mommsen îi situa mai la sud, în zona de nord-est a Mării Negre.

Costobocii, ca și carpii, au lăsat o bogată moștenire în perioada de început a migrației popoarelor. Prin acțiunile militare întreprinse în sec. II- III d. Hr., costobocii și carpii au fost adversari redutabili ai Imperiului Roman.

Costobocii se impun, pe plan istoric, în special în sec. II d. Hr., când o serie de izvoare literare și epigrafice antice vorbesc despre incursiunile făcute de ei în Imperiul Roman.

Cel mai puternic atac a fost cel din anul 170, când pătrund în Moesia Inferior, Thracia și Macedonia, ajungând până în Ellada și profanând templul din orașul Eleusis. Urmele distrugerilor provocate de ei dăinuie până astăzi, căci ceea ce vedem acum în fostul templu este, în mare parte, rezultatul incursiunii costobocilor în Eleusis.

În descrierea orașului Elatea, scriitorul și călătorul Pausania povestește un incident care a implicat rezistența locală la raidurile costobocilor.

ʺO armată de bandiți, numiți costoboci, care a traversat Grecia pe vremea când am trăit eu, a vizitat și Elatea, printre alte orașe. Atunci, un anume Menesibulus, a adunat în jurul său o companie de oameni și a bătut mulți barbari, însă el însuși a căzut în luptă. Acest Menesibulus a câștigat numeroase premii de alergare în trecut, inclusiv alergarea și cursa dublă înarmată la cea de-a 235-a olimpiadă. Pe strada alergătorilor din Elatea se află o statuie de bronz a lui Menesibulus.ʺ (Pausanias, Descrierea Greciei, X, 34, 5)

Urmările incursiunilor costobocilor sunt amintite de inscripția din orașul Tropaeum Traiani (Dobrogea), în care este pomenit Daizus Comozoi ʺucis de costobociʺ și de două inscripții de la Callatis (Mangalia), în care se arată că zidurile orașului au fost reconstruite după ce au fost distruse de atacatori.

O altă inscripție îl amintește pe un anume Lucius Vetilius Gratus Julianus care a luptat contra costobocilor prin Achaia și Macedonia.

După alungarea lor din imperiu, romanii i-au îndemnat pe asdingii de neam germanic să-i atace pe costoboci. În urma înfrângerilor suferite în anii 170- 172, o parte din costoboci s-au refugiat pe teritoriul carpic, iar alții au continuat să trăiască pe teritoriul de baștină, alături de nou- veniții de neam germanic și sarmat.

Nordul Moldovei, zonă de interferență între cultura carpică și cea de tip Lipița, a fost, așa cum arată descoperirile arheologice, dominat de costoboci până în anul 170 d. Hr., după această dată regiunea respectivă intrând sub controlul carpilor.

Costobocii erau oameni de la munte, oameni puternici, care știau a mânui barda și securea, fiind inegalabili în lupta corp la corp.

Acești soldați aprigi, care se numărau printre cei mai buni războinici traci, plecau la luptă îmbrăcți cu o vestă de piele ce putea să îi apere împotriva săgeților și a loviturilor săbiilor drepte, dar mai puțin împotriva săbiilor încovoiate. Purtau scut din bronz și topor din bronz. Mai târziu, când a apărut fierul, n-au renunțat la bronz, care era mai ușor de procurat, și arma era mai ușor de mânuit ca cea de fier.

Războinici neînfricași, ei erau în prima linie pe câmpul de luptă, împreună cu drapanaii.

Drapanaii erau ʺtrupe de șocʺ formate din luptători dârji și fără frică de moarte, ce luptau cu bustul gol, înarmați cu sabie dreaptă, care când lovea făcea răni grave și urâte. Când drapanaii atacau făceau în linia de luptă a dușmanilor o breșă, o spărtură, pe unde intrau ceilalți luptători.

O inscripție în limba latină, descoperită la Roma pe un monument funerar, a fost dedicată Ziei (Zia sau Ziais), regina costobocilor.

Oamenii de știință cred că inscripția datează din sec. al II-lea d. Hr. Zia, regina defunctă, fiică a lui Tiatus, era soția lui Pieporus, rege al dacilor costoboci. Textul latin spune că monumentul a fost ridicat de către cei doi nepoți, Natoporus și Drilgisa, în memoria dragei lor bunici. Inscripția de pe monumentul din Roma, astăzi pierdut, a fost publicată pentru prima dată de savantul italian Mariangelus Accursius în sec. al XVI-lea, iar în 1740 a fost publicată de Lodovico Antonio Muratori, în lucrarea ʺNovus Thesaurus Veterum Inscriptionumʺ, vol. 2, editată la Milano. Iată conținutul inscripției:

D . M

ZIAI TIATI. FIL.

DACAE. VXORI

PIEPORI. REGIS

COISSTOBOCENSIS

NATOPORUS ET

DRILGISA AVIAE

CARISS. B. M. FECER.

Regina costobocilor purta numele de Zia sau Ziais. Zia este un nume feminin tipic dac, atestat și în Moesia Inferior. A fost trimisă la Roma, împreună cu nepoții săi, în jurul anului 170 d. Hr., ca garanție a fidelității tribului față de imperiu.

Acolo, în centrul lumii civilizate al acelei epoci, într-o lume străină pentru ea, a avut mare grijă de vlăstarele regale- nepoții, care au iubit-o mult, fapt dealtfel atestat pe monumentul funerar. Numele Zinca, nume dacic și el, este probabil un derivat al numelui Zia. Este posibil ca acest nume să se fi perpetuat de-a lungul secolelor, ajungând până la noi sub forma Zinca (vezi Zinca Golescu).

Tatăl Ziei era un anume Tiatus, probabil un dac din clasa nobililor, un tarabostes. Tiatus este un nume dac, care începe cu prefixul ʺtiaʺ (vezi Tiamarcos, bazileul tribului buridavensilor), tipic pentru unele nume dacice. Numele Tiato este atestat pe o pictură găsită fragmentar la Maximianon, un fort roman din estul Egiptului. După cum se știe, politica imperiului roman era ca bărbații recrutați în armata romană din provincii, să fie trimiși să lupte în alte zone îndepărtate ale imperiului. Acesta a fost și cazul populației masculine din Dacia, care a făcut parte din unități auxiliare active în cadrul legiunilor romane, în multe alte părți ale imperiului roman, cum ar fi Britania, Spania, Germania, nordul Africii sau Asia. Din perioada împăratului Traian sunt cunoscute ALA I ULPIA DACORUM, în Cappadocia și COHORS I ULPIA DACORUM în Siria, iar sub împăratul Hadrian, COHORS I AELIA DACORUM lupta în Britania. În perioada împăraților Marcus Aurelius și Caracalla, în Panonia Superior se afla COHORS II AURELIA DACORUM.

Pieporus (numele regelui costobocilor) este un nume dac care se termină în sufixul ʺporʺ, un element onomastic frecvent în componența numelor dacice. Interpretând hărțile lui Ptolemeu, Gudmund Schutte (1929) a emis o teorie în care arată că ʺau existat la un moment dat două triburi diferite de daci costoboci: costobocii transmontani și costobocii din Dacia Romanăʺ.

Prin urmare, este posibil ca Pieporus să fi fost regele costobocilor vestici, localizați de geograful grec Ptolemeu în ʺgeografiaʺ sa, în cartea III, 8, 3, ʺîn Dacia dinaintea cuceririi romaneʺ. Situați la nord de Dacia romană, ei au fost cei care au făcut parte din coaliția antiromană în primul război marcoman (166- 172 d. Hr.), cei care au făcut incursiuni în provincia Dacia în 170 d. Hr., cei care în același an, au fost atacți de asdingi la încurajarea guvernatorului Daciei romane, Sextus Cornelius Clemens, cei care în final, au fost primiți în Dacia romană în număr de 12000. Unii cercetători sugerează că acesta este momentul, undeva pe la anul 172 d. Hr., când membrii familiei regelui Pieporus au fost trimiși la Roma, în calitate de ostatici, ca garanție a fidelității față de Imperiul roman. Pe lângă atestarea lui Pieporus ca rege al tribului dacic al costobocilor, mai există un alt nume costoboc asociat cu titlul de rege și anume, Bithoporus. Atât pieporus, cât și Bithoporus, sunt nume tipic daco- trace. Bithoporus este posibil să fi fost rege al costobocilor estici, numiți transmontanoi de Ptolemeu și localizați, în cartea III, 5, 9 ʺîn Sarmația europeanăʺ (extremitatea nordică a Carpaților, locuitori ai orașului Setidava, astăzi în Polonia). Ei au fost aliați cu bastarnii și sarmații, au fost cei care ajutați de aceștia, au traversat Dunărea înghețată în iarna 170- 171 d. Hr., au invadat și jefuit teritoriile romane, începând cu Moesia Inferior (din care făcea parte și Dobrogea actuală), Moesia Superior până în Dardania, apoi ofensiva lor a continuat spre sud, prin Macedonia, terminând cu Grecia, de unde au fost alungați în final de armata procuratorului Lucius Iulius Vehilius Gratus Iulianus.

Natoporus și Drilgisa, nepoții regilor costoboci, deveniți probabil între timp cetățeni ai Romei, au ridicat monumentul funerar ca recunoștință pentru cea care a fost bunica lor dragă, dar și regină a costobocilor. Natoporus este un nume dac, care se termină de asemenea în ʺporʺ, un frecvent element onomastic dacic, ca și în cazul numelor Pieporus sau Bithoporus. Numele unui soldat dac numit Natopor, este cunoscut de pe mai multe fragmente ceramice găsite la Mons Claudianus, în estul Egiptului. Găsim același nume și pe o diplomă militară romană emisă în 127 d. Hr. în Mauritania Caesariensis, care a fost acordată unui soldat dac și celor doi copii ai săi, un fiu Nattoporis și o fiică, Duccidava. De asemenea, pe o diplomă militară emisă în 127 d. Hr. în Germania Inferior, pe care tatăl unui soldat dac este numit Natusis, un nume format cu același prim element ʺnatʺ, dar asociat cu un alt sufix (ʺsiʺ sau ʺziʺ). Drilgisa este, la fel, un nume dac. Este considerat o variantă cu infixul ʺlʺ a numelui Drigisa. Acest nume este atestat în Moesia Inferior ca fiind numele veteranului roman Aurelius Drigisa și în Moesia Superior, ca fiind numele legionarului Titus Aurelius Drigissa. Elementul final ʺgisaʺ este frecvent în onomastica dacică.

Cu privire la soarta triburilor costobocilor și ieșirea lor din istorie (sub acest nume) părerile oamenilor de știință sunt diferite. După cum arată descoperirile arheologice, nordul Moldovei, zonă de interferență între culturile costobocă și carpică, a fost dominată de costoboci până în anul 170 d. Hr. După această dată regiunea a intrat sub controlul carpilor.

Bibliografie:

-Adrian Bejan- “Dacia Felix. Istoria Daciei Romane”, Timișoara, 1998

-Constantin C. Giurescu, Dinu C. Giurescu – “Istoria românilor din cele mai vechi timpuri şi până astăzi”, Editura Albatros, 1971

https://istoriacumari.wordpress.com/2024/01/23/costobocii-dacii-nordici/

$$$

 REPUBLICA MOLDOVA 

VIORICA MOISUC

Se ocolește , de mult, o chestiune, zic eu. fundamentală. Vorbim de „Republica Moldova”. Mie, ca istoric, mi-a sunat întotdeauna fals. Ca atunci când stâlcești limba română vorbind incorect!

Este vorba , de fapt, despre Basarabia , una dintre provinciile românești, care , ca și alte pământuri românești , a devenit obiect de tranzacție între marile puteri în goana lor după putere, după teritorii străine, după influență în zone geografice unde, de fapt , n-aveau ce căuta. 

Toată lumea știe istoricul acestui pământ - de fapt jumătatea de răsărit a vechiului Principat al Moldovei care cuprindea și ținutul Cernăuților, ținut care nu s-a numit niciodată „Bucovina”, pământ care nu s-a numit niciodată „Basarabia”! Numele cele noi le-au fost atribuite după anexările din 1774 și 1812 de noii stăpâni : Austria și Rusia. Ca să se deosebească de ..... ”Moldova” ! Sau ceea ce mai rămăsese din ea! 

În timp. au intrat în uz cele două noi denumiri, Basarabia și Bucovina ...poate ca să le uite lumea legătura indisolubilă cu Moldova și cu tot românismul. 

Principatul Moldovei avea granița cu Imperiul Rus pe Nistru. Nicolae Titulescu a folosit instrumentul diplomației ca să obțină recunoașterea de către Imperiul sovietic - direct sau indirect, - a suveranității României pe teritoriul mărginit de Nistru la Est. A crezut că a reușit. Dar, dincolo de Nistru , exista atunci chiar, statul - fantomă Republica Sovietică „ Moldova”, creată prin Ucaz de Stalin în 1924 . după ce eșuase acțiunea subversivă de distrugere a României prin așa -zisa „revoluție ” de la Tatar-Bunar . Modova asta a lui Stalin era de fapt o fâșie îngustă de pământ , locuit îm mare parte de români. de-a lungul malului stâng al Nistrului , cunoscută sub numele de Transnistria. Ce vroia , de fapt Stalin?  

Atunci când regimul opresiv țarist a fost înlocuit cu altul , și mai opresiv, al Puterii Sovietice. Imperiul rus pierduse multe pământuri anexate de-alungul secolelor printre care și Polonia, Țările Baltice, jumătatea de Est a Moldovei - adică gubernia numită „Basarabia ”. Fostul Principat al Moldovei. întregit și cu Bucovina s-a unit cu România - act nerecunoscut niciodată de noul Imperiu rus (sovietic). 

Atunci , ca și acum, refacerea acestui imperiu - și chiar mai mult decât atât - era unul dintre obiectivele majore de politică externă a Puterii sovietice. Profitând cu multă dibăcie de reașezările petrecute în raportul internațional de forțe în anii ante-belici, în anii celui de -al doilea război mondial și în anii post - belici, Rusia și-a îndeplinit obiectivul urmărit cu perseverență după 1917 : a reanexat ceea ce pierduse atunci , ba și mai mult . și-a extins stăpânirea pe jumătate din continentul european. Preluând ”Basarabia” și achiziționând „Bucovina” - pe care n-o stăpânise niciodată ( acțiune denumită generic cu termenul impropriu de „eliberare” - termen care în anii aceia s-a folosit în locul acelora de „anexare”, sau „cotropire”) , Stalin a lipit aceste două achiziții de Transnistria , „construind” o nouă republică sovietică ”Moldova” locuită de „moldoveni” , vorbitori de „limbă moldovenească ” - care n-aveau nimic de a face cu limba română și cu românii. 

Istoria a consemnat atent noianul de falsuri pus în circulație de „istoricii” - politruci și din Rusia și din România - care încercau să „motiveze ” imperialismul sovietic privitor la această răsturnare și mistificare a istoriei poporfului român. 

Ce a fost de fapt, de la bun început Transnistria? a fost nucleul în jurul căruia trebuia să se constituie Republica sovietică Moldova a cărei frontieră la Vest „trebuia ” și „trebuie ” să fie Munții Carpați. iar vecina de Vest se cere a fi Ungaria ( fostă și ea Republică Sovietică ) . Nu cred că în anumite cercuri s-a uitat că această Republică ungară a Sfaturilor din 1919 a fost lichidată de Armata Română chiar în centrul ei de putere - Budapesta !

Revenind la nesfârșitele noastre necazuri cu bunii vecini din Răsăritul înnegurat. vreau să amintesc acelora care se socot îndreptățiți să conducă azi destinele României , un episod demn de „luare aminte ” petrecut atunci când „marile democrații ” occidentale se străduiau să lichideze „azi-mâine” noua Putere din Rusia folosind forța armată . Marii aliați ai României , printre care Franța , au făcut cereri exprese guvernului României să ia parte , cu armata ei . la războiul contra Regimului sovietic din Rusia. Mareșalul Alexandru Averescu, , șeful acelui guvern, a răspuns cu o frază pe care n-ar trebui s-o uite nici un adevărat om politic român: „ Nistrul este o prea bună frontieră pentru România ca să trecem dincolo de ea! ” Și a refuzat participarea la acel război și la avantajele teritoriale prin Crimeea și alte părți pe care i le-ar fi adus o astfel de participare.

Mai mult n-aș vrea să mai spun . Cine poate înțelege actualitatea acestei realiste și foarte obiective judecăți de valoare a lui Alexandru Averescu , nu are decât să țină cont de ea în noua conjunctură și n-ar avea decât de câștigat. 

Și la urma urmelor de ce ne simțim obligați să „respectăm” azi, hotărârea lui Stalin de acum o sută de ani?

$$$

 1 DECEMBRIE NU MAI EXISTĂ

ADRIAN PĂUNESCU 

CUM FUGE PRIN NOIEMBRIE AMARUL,

Ca vagabondul fără căpătâi ,

A înghețat la streșini calendarul ,

SPRE-A NU MAI FI DECEMBRIE ÎNTÂI .

ÎNTÂI DECEMBRIE N-O SĂ MAI VINĂ 

ȘI NE VA OCOLI ÎN VECI DE VECI ,

ZADARNIC NOU-NĂSCUȚII SE ÎNCHINĂ ,

ICOANELE RĂMÂN APROAPE RECI .

CRĂCIUNUL , totuși , nu ne izbăvește ,

De-acest ÎNTÂI DECEMBRIE divin ,

Și creștinește , dar și românește ,

DORIM SĂ RETRĂIM ACEST DESTIN .

Degeaba ninge și tresar CARPAȚII ,

Degeaba OLT și MUREȘ plâng în somn ,

Pe când MIHAI își cheamă-n somn soldații

Și sus , la ALBA redevine domn .

NE-A FOST UCISĂ ZIUA CEA MAI MARE ,

În ani și ani de rătăciri prin iad ,

Și e inmormantată-n calendare ,

Acolo unde nopțile decad .

N-O SĂ MAI VINĂ ZIUA NICIODATĂ ,

Sămânța ei s-a risipit în timp ,

Jignită , arestată , împușcată ,

Purtând noroiul veacului pe nimb .

NI-I DOR DE-NTAI DECEMBRIE DE-A PURURI ,

Ca de lumina ochilor materni ,

ȘI DE-ALE ROMÂNIEI VECHI CONTURURI ,

La începutul marii noastre ierni .

DEGEABA ZICEM CĂ E SĂRBĂTOARE ,

LA-NTAI DECEMBRIE NUMAIDECÂT ,

EA A MURIT ÎN NOI , ÎN FIECARE ,

A O BÂRFI CÂND NU-I , AR FI URÂT .

ARDEALUL ÎNSUȘI , SUB DIVERSIUNE ,

NU ARE PACE , PENTRU-UN SOMN TIHNIT ,

LA BUCUREȘTI SUNT NUMAI VEȘTI NEBUNE

ȘI ȚARA E PE MUCHIE DE CUȚIT .

ÎN TRISTE VREMURI DE APOCALIPSĂ ,

GĂTITE PENTRU ULTIMUL POTOP ,

CU-ACEASTĂ ZI A MĂREȚIEI LIPSĂ ,

PRIN CER , ÎNTR-O BEZMETICĂ ECLIPSĂ ,

SE- NVÂRTE CALENDARUL NOSTRU ȘCHIOP .

$¢$

 7 iulie 

ZIUA MONDIALA A CIOCOLATEI

La 7 iulie 1550 a fost adusă în Europa o băutură pe baza de cacao care a făcut carieră și care a devenit Ziua mondială a ciocolatei. 

Istoria deliciilor pe bază de cacao nu este atât de bine cunoscută dar dovezi privind alimente pe bază de cacao datând din urmă cu câteva mii de ani fiind cultivată această plantă atât de azteci cât și de mayași dar și de alte popoare precolumbiene ca olmecii și toltecii. arborele de cacao fiind originar din bazinul Amazonului şi alte zone tropicale din America de Sud şi Centrală.

Cuvântul modern ''ciocolată'' ar proveni de la două cuvinte ale unei limbi vorbite de azteci numită Nahuatl: ''xocolatl'', care în traducere directă înseamnă ''apă fierbinte'' şi ''cacahuatl'', care se referea la o băutură amară din cacao servită la ceremoniile religioase - evidenţiază sursa citată.

Conchistadorii spanioli ajunşi în Lumea Nouă au contribuit cu inventivitatea lor la reţeta băuturii de ciocolată adăugând zahăr şi condimente pentru a o îndulci. De aici, ciocolata a ajuns populară în rândul spaniolilor, care au păstrat secretă metoda de producţie pentru aproximativ 100 de ani.

Potrivit unei legende, când exploratorul spaniol Hernando Cortes a ajuns în Mexic în căutare de aur şi argint, conducătorul aztec Montezuma a crezut că este o divinitate reîncarnată şi l-a întâmpinat cu un banchet somptuos unde s-a servit băutură de ciocolată,.

Treptat, ciocolata s-a răspândit şi în restul lumii vestice. Pe atunci consumată exclusiv sub formă de băutură, a ajuns în Franţa, apoi în Anglia, la curţile regale şi în cluburi elitiste dedicate consumului de ciocolată. 

Ciocolata caldă era apreciată de clasa superioară pentru gustul şi beneficiile pentru sănătate. Cu timpul, cacaoa şi-a câştigat reputaţia de afrodisiac.

Ciocolata solidă a apărut pe piaţă în jurul anului 1850, când britanicul Joseph Fry a descoperit că adăugarea de unt de cacao peste praful de cacao formează o masă solidă.

 Câteva decenii mai târziu, la începutul secolului XX, belgianul Jean Neuhaus II a creat ''pralina'' - ciocolata cu un conţinut de arome diferite. 

Din acest moment, industria ciocolatei a explodat şi s-a răspândit în întreaga lume, potrivit istoriei prezentate de World Cocoa Foundation.

Zonele unde se cultivă arborele de cacao s-au extins dincolo de aria de origine. Cea mai mare parte din producţia de cacao a lumii provine dintr-o zonă îngustă din jurul Ecuatorului, pentru că arborii se dezvoltă bine în climatul umed tropical cu ploi regulate şi un anotimp uscat scurt. 

Principalii producători din afara zonei Americii Centrale, unde domină Brazilia şi Ecuador, sunt: în Africa de Vest: Ghana, cu o tradiţie în cultivare din 1879 şi de unde provine un sortiment de cacao clasat între cele mai bune din lume, Nigeria şi Cote D'Ivore; în Asia: Malaysia şi Indonezia, ţări unde se cultivă de mai puţin timp, dar care devin zone importante de producţie.

Spre exemplu, producătorul australian de ciocolată Cadbury foloseşte ca materie primă boabe de cacao de înaltă calitate ce provin din Ghana şi Asia.

În 2019, de Ziua mondială a ciocolatei, Cadbury Dairy Milk a lansat, în premieră mondială, prima imprimantă 3D ce foloseşte ca materie primă ciocolata cu lapte.

$$$

 Biată ţară, în criză financiară,

Din picior de plai şi gură de rai

Ai ajuns maidan pentru fiecare golan

Şi tomberon pentru fiecare avorton

Şi desagă pentru fiecare iniţiativă beteagă

Şi coridor pentru fiecare infractor

Şi casă de fier pentru fiecare premier

Şi gazdă bună pentru fiecare minciună

Şi muncă în zadar pentru fiecare gospodar

Şi profit pentru fiecare neofit

Şi dobândă mare pentru fiecare trădare

Şi stingător numărul zero

Pentru fiecare foc al lui Nero

Şi suflet caritabil pentru fiecare contabil

Şi pahar plin pentru fiecare vecin

Şi tentaţia de la Apus pentru Imperiul rus

Şi lumânare de ceară

Pentru fiecare provocare maghiară

Şi avere care încotro pentru fiecare embargo

Şi bordel nesătul

Pentru şoferi de la Istanbul.

O, ţara ţăranului mort,

Ai început să aduci grâu din import,

Vezi să nu cumva să te zbaţi

Să cumperi şi ceva Munţi Carpaţi

Şi să vină vreun prim-ministru dezinvolt,

Ca să importe ceva Mureş şi ceva Olt.

O, biată ţară, biată ţară,

Mai mult te omoară cine zice că te repară

Şi ţie ţi-e greu, că-n faţa lui Dumnezeu,

Fiecare derbedeu vrea să te facă deşeu

Şi ţi-e silă şi ţi-e milă

Şi cuminţenia ta de prăsilă a devenit inutilă.

Biată ţară, biată ţară,

Popor în poziţie reglementară,

Sub toată urgia planetară,

Care, când te repară, te şi omoară,

De ai ajuns întrebare fără răspuns

Şi devii maternitate fără copii

Şi te-au transformat în femeie fără bărbat

Şi vor văduvie să-ţi deie,

De bărbat fără de femeie,

Ca să fii legea fărădelege

Şi fărădelegea în plină lege,

Semănarea de moarte în toate cele şapte arte

Şi semnul lipsei de trebuinţă

Pentru fiecare ştiinţă

Şi societate cu mâinile tăiate

Şi târg cu vânzători fără sârg

Şi fântână cu apa-ntr-o rână

Şi răstignire în fiecare mănăstire

Şi înviere amânată pentru altă dată.

Toate te încercară şi te subţiară, biată ţară,

Vecinii te sfâşie, salvatorii tăi întârzie,

Românie, Românie.

Şi din exces în exces socotelile nu-ţi ies,

Oricine e mai bogat ca tine,

Orice nevrednic îţi ajunge sfetnic,

Nimenea şi cu nimica ne învaţă ce e frica,

La capătul de sus al cozii

S-au îmbogăţit nerozii,

Se ispăşesc păcatele,

Se fură palatele,

Mărşăluim de-a-ndăratele,

Dascălii de matematici sunt foarte apatici,

Dascălii de raţiune nu mai au ce ne spune,

Dascălii de fugă ne declină şi ne conjugă,

Dascălii de geografie ne crucifică şi ne sfâşie,

Dascălii de română abia te îngână.

Biată ţară, biată ţară, te repară, te omoară,

Când trăieşti în capitalism

Ţi-e dor de socialism,

Când trăieşti în socialism,

Ţi-e dor de capitalism,

Dacă te-apuci de ceva, te gândeşti la altceva

Şi, parcă, peste toate, suferi de ubicuitate,

Suferi de preţuri mari

Şi de plecare de cărturari,

Suferi de un fel de transă

Care te-a lăsat fără nici o şansă,

Suferi de un fel de insolenţă NATO,

Seduso, prădato şi abandonato!

Parcă ai braţe paralitice

Şi suferi de partide politice,

Şi nu-ţi mai revii, din nici un fel de maladii,

Când te îmbolnăveşti de nervi,

Iei nevroza şi o conservi,

Te baţi pe tine când te vezi în oglindă

Şi nu e boală să nu te cuprindă.

Îl omorâră cum îl omorâră,

De lăsa sângele din el dâră,

Pe ăla de dărâma fără voia ta,

Dar acum dărâmă toţi,

Că sunt şi nepricepuţi şi sunt şi hoţi.

Cine pe cine să mai omoare,

Că ar trebui să tragă fiecare în fiecare?

Ţară tristă, ţară nefericită,

Aia nu e coroană, aia e copită,

Pe care ţi-au pus-o pe frunte,

Ca să te umilească şi ca să te înfrunte,

Că fiecare criminal

Învaţă la seral, din fiecare serial,

Cinismul, lichelismul şi oportunismul,

Fanatismul, servilismul şi cameleonismul

Şi mai ales pofta de crimă,

Care ne urmăreşte şi ne animă.

O, ţară fără noi, ai pornit înapoi,

Vremea ta a trecut,

Tu te-ai întors la un fel de viitor în trecut.

La ora învierii, vin gunoierii,

Întinde-le podul, să-ţi cânte prohodul,

Întinde-le palma, să-ţi scuipe sudalma,

Boală bolnavă de o nouă gâlceavă,

Ţară-n ţărână sub mână păgână,

Măcar rădăcina să-ţi mai rămână.

Când o fi şi-o fi şi poate ne-om înzdrăveni,

Să facem din noapte zi

Şi din moarte nuntă

În patima cruntă

Şi să se scoale neamul

Şi râul şi ramul

Şi să se-audă, din fiece sat,

Ca un ecou fidel şi curat,

Ca un parastas retehnologizat:

Adevărat, adevărat a-nviat!

¢$$

 .. 

POPOR CERȘETOR

ADRIAN PĂUNESCU

Am ajuns ce ni s-a spus ,

Un popor cu preț redus ,

Biet popor fără imbold ,

UN POPOR CU PREȚ DE SOLD .

Am ajuns fără un șfanț ,

Biet popor cu glezna-n lanț ,

BIET POPOR AL NIMĂNUI ,

CERȘETOR ÎN ȚARA LUI .

Voi nu simțiți ,voi nu vedeți

Că parcă suntem beți ?

Voi n-ați aflat că ,între noi ,

E stare de război ? 

Și are un ecou păgân

Ideea de român ,

Captivi ai unui mare drog ,

SĂRIȚI DIN SOMN , VĂ ROG .

Dar vouă nu vă este clar

Că totul e-un coșmar ,

Când nici nu ne mai suntem frați ,

Ci niște câini turbați ?

Acesta nu mai e popor ,

CI JAFUL TUTUROR ,

Ne-au anesteziat ușor 

ȘI NE CONDUC CUM VOR .

Și-n clase școli ne-au dat ,obscen ,

Cam câte sunt la tren ,

Spre-a fi un neam de panglicari ,

De târfe și tâlhari .

VOI N-AUZIȚI ,NU REMARCAȚI ,

CĂ SUNTEM CONDAMNAȚI

ȘI CĂ ,MAI MULT DECÂT ATÂT ,

NE UMILIM URÂT ?

$$$

 LIMBA ROMÂNĂ 

Corneliu Vadim Tudor 

..Nu-mi place să vorbesc în limbi străine

Eu sînt un vultur, nu sînt papagal

Privighetoarea cîntă pentru sine

Un singur cîntec, dar e magistral.

De ce-aş vorbi engleză sau germană

Sau graiul rus, francez sau spaniol?

Cînd limba mea-i balsam de pus pe rană

Izvor de apă vie, nu nămol.

În limba asta mă simt cel mai bine

Ea varsă raze de argint în jur.

Mai dulce e ca mierea de albine

Limba Română, templu de azur.

Ea s-a născut şi a-nflorit sub mîna

Lui Dumnezeu în 2.000 de ani.

Regină între graiuri e româna

N-o poate nimeni cumpăra cu bani.

Ce n-ar da alţii, Doamne, să vorbească

Atît de dulce, simplu şi bogat!

Ei ştiu să latre, să maimuţărească

Să dea comenzi scrîşnit şi cadenţat.

Fireşte, ştiu că toate au valoare

Exprimă stări de spirit, raţiuni

Dar nici o limbă nu cunosc sub soare

Precum e graiul nostru din străbuni.

Pentru această limbă a curs sînge

Pentru această limbă s-a murit.

E limba-n care Creştinismul plînge

În fiece biserică sau schit.

Eroică e limba cea română

A rezistat prin anii cei mai grei.

Cuvinte din retorica păgînă

Ea a topit în creuzetul ei.

Nu-mi place să vorbesc în limbi străine

Deşi le ştiu şi chiar le preţuiesc.

Fiţi demni, urmaşi de daci,

De acest vechi veşmînt împărătesc.