miercuri, 2 iulie 2025

$$$

 VARA 


           GEORGE COSBUC


Priveam fără de țintă-n sus -

Într-o sălbatică splendoare

Vedeam Ceahlăul la apus,

Departe-n zări albastre dus,

Un uriaș cu fruntea-n soare,

De pază țării noastre pus.

Și ca o taină călătoare,

Un nor cu muntele vecin

Plutea-ntr-acest imens senin

Și n-avea aripi să mai zboare !

Și tot văzduhul era plin

De cântece ciripitoare.


Privirile de farmec bete

Mi le-am întors către pământ -

Iar spicele jucau în vânt,

Ca-n horă dup-un vesel cânt

Copilele cu blonde plete,

Când saltă largul lor vestmânt.

În lan erau feciori și fete,

Și ei cântau o doină-n cor.

Juca viața-n ochii lor

Și vântul le juca prin plete.

Miei albi fugeau către izvor

Și grauri suri zburau în cete.


Cât de frumoasă te-ai gătit,

Naturo, tu ! Ca o virgină

Cu umblet drag, cu chip iubit !

Aș vrea să plâng de fericit,

Că simt suflarea ta divină,

Că pot să văd ce-ai plăsmuit !

Mi-e inima de lacrimi plină,

Că-n ea s-au îngropat mereu

Ai mei, și-o să mă-ngrop și eu !

O mare e, dar mare lină -

Natură, în mormântul meu,

E totul cald, că e lumină !

$$$

 ȘTEFAN ȘI DUNĂREA 


Vasile ALECSANDRI 


"Dunăre! ce plângi tu oare?"

"Plâng o floare de sub soare

Ce din sânu-mi a răpit

Ştefan-vodă cel cumplit!"


Pe cel ţărm bătut de valuri,

Sus pe zare, sus pe maluri,

Sunt trei cete de oşteni,

Turci, tătari şi moldoveni.


Una-i ceata hanului,

Una-i a sultanului,

Una-i a Ştefanului!

Iar în câmpul cel turcesc

Mii de săbii zângănesc;

Iar în câmpul tătaresc

Mii de arce săgetesc;

Iar în cel moldovenesc

Doi luceferi strălucesc:

Ştefan-vodă cel frumos

Ş-o copilă, chip duios.


Fata plânge, fata zice:

"Lasă-mă să fug de-aice,

O! Ştefane, scumpul meu!"

Domnul zice: "Nu! nu vreu,

Nu, pre sfântul Dumnezeu!

Că-mi eşti dulce la privit

Şi mai dulce la iubit,

Ca lumina soarelui

La lupta viteazului".


"De-ţi sunt dragă, de-s frumoasă

Ia-mă, doamne, ori mă lasă."

"Ba! de-a fi să lupt pe dată

Chiar cu Dunărea turbată,

Nu te las nici chiar de-un pas.

Nici chiar morţii nu te las."

"Apoi dar, rămâi cu bine,

Că tu n-ai parte de mine!"

Fata zice şi s-aruncă

Iute-n Dunărea adâncă!


Valurile clocotesc,

Pe copilă-o-nvăluiesc

Ş-o azvârl din val în val,

Depărtând-o de la mal.

Turcii stau încremeniţi,

Moldovenii împietriţi

Şi tătarii înlemniţi.

Stau şi ulii în zburare,

Stau şi caii-n alergare,

Stă şi soarele-n mirare,


Căci deodată ce se vede?

Cine-n valuri se repede?

Domnul Ştefan cel vestit,

Domnul cel nebiruit!

El s-azvârle nebuneşte

Şi înoată voiniceşte.

Taie-o brazdă, taie nouă,

Taie Dunărea în două,

Şi pe fată mi-o ajunge

Şi la piept cu foc o strânge

Şi se-ntoarce fericit

Sus, pe malul înflorit.

$$$

 NE IARTĂ , STĂPÂNE !


Pavel CORUTZ


Cetatea de scaun străveche

Mă cheamă la clipa de taină, 

Îmi cântă arama-n ureche

Și zale-mi scânteie sub haină.


Mă-nvălui în visul Moldovei:

Mărire,putere și pace. 

Vrăjită e zbaterea slovei

Când chipul de mult îl reface.


Amară e plângerea slovei, 

 Se-nchină și roagă: Ne iartă,

Tu,veșnic Stăpân al Moldovei, 

 Pentru cruzimea din hartă !


Pentru hotare străine,

Mușcând cu furie de câine

Moldavele noastre coline, 

Ne iartă! Ne iartă, Stăpâne !


Pentru micimea din fapte

Și-uitarea spiței romane,

Pentru a Daciei noapte, 

Ne iartă! Ne iartă,Ștefane !


Pentru a Prutului vamă,

Pentru visările vane,

Pentru uitarea de Mamă,

Ne iartă !Ne iartă,Ștefane !


Pentru neghina amară

Și-otrava din getica pâine, 

Pentru uitarea de Țară,

Ne iartă ! Ne iartă, Stăpâne !


Veșnic Stăpân al Moldovei 

Din Cer grija noastră o poartă.

Cât plânge clopotul Putnei,

Măria Sa Ștefan ne iartă.


Doamne,Dumnezeul nostru cel adevărat, Vă rugăm să ocrotiți sufletul Măriei Sale Ștefan cel Mare și Sfânt !

$$$

 Muma lui Ştefan cel Mare 


Dimitrie Bolintineanu


I


Pe o stâncă neagră, într-un vechi castel,

Unde cură-n poale un râu mititel,

Plânge şi suspină tânăra domniţă,

Dulce şi suavă ca o garofiţă;

Căci în bătălie soţul ei dorit

A plecat cu oastea şi n-a mai venit.

Ochii săi albaştri ard în lăcrimele

Cum lucesc în rouă două viorele;

Buclele-i de aur cad pe albu-i sân,

Rozele şi crinii pe faţă-i se-ngân.

Însă doamna soacră lângă ea veghează

Şi cu dulci cuvinte o îmbărbătează.


II


Un orologiu sună noaptea jumătate.

În castel în poartă oare cine bate?

- "Eu sunt, bună maică, fiul tău dorit;

Eu, şi de la oaste mă întorc rănit.

Soarta noastră fuse crudă astă dată:

Mica mea oştire fuge sfărămată.

Dar deschideţi poarta... Turcii mă-nconjor...

Vântul suflă rece... Rănile mă dor! "

Tânăra domniţă la fereastră sare.


- "Ce faci tu, copilă? " zice doamna mare.

Apoi ea la poartă atunci a ieşit

Şi-n tăcerea nopţii astfel i-a vorbit:

- "Ce spui, tu, străine? Ştefan e departe;

Braţul său prin taberi mii de morţi împarte.

Eu sunt a sa mumă; el e fiul meu;

De eşti tu acela, nu-ţi sunt mumă eu!

Însă dacă cerul, vrând să-ngreuieze

Anii vieţii mele şi să mă-ntristeze,

Nobilul tău suflet astfel l-a schimbat;

Dacă tu eşti Ştefan cu adevărat,

Apoi tu aice fără biruinţă

Nu poţi ca să intri cu a mea voinţă.

Du-te la oştire! Pentru ţara mori!

Şi-ţi va fi mormântul coronat cu flori! "


III


Ştefan se întoarce şi din cornu-i sună;

Oastea lui zdrobită de prin văi adună.

Lupta iar începe... Duşmanii zdrobiţi

Cad ca nişte spice, de securi loviţi.

$$$

 DOINA  


Mihai EMINESCU 


De la Nistru pân' la Tisa

Tot românul plânsu-mi-s-a,

Că nu mai poate străbate

De-atâta străinătate.


Din Hotin şi pân' la mare

Vin muscalii de-a călare,

De la mare la Hotin

Mereu calea ne-o aţin;


Din Boian la Vatra-Dornii

Au umplut omida cornii,

Şi străinul te tot paşte

De nu te mai poţi cunoaşte.


Sus la munte, jos pe vale

Şi-au făcut duşmanii cale,

Din Sătmar pân' în Săcele

Numai vaduri ca acele.


Vai de biet român săracul!

Îndărăt tot dă ca racul,

Nici îi merge, nici se-ndeamnă,

Nici îi este toamna toamnă,


Nici e vară vara lui,

Şi-i străin în ţara lui.

De la Turnu-n Dorohoi

Curg duşmanii în puhoi


Şi s-aşează pe la noi;

Şi cum vin cu drum de fier

Toate cântecele pier,

Zboară păsările toate

De neagra străinătate;


Numai umbra spinului

La uşa creştinului.

Îşi dezbracă ţara sânul,

Codrul - frate cu românul -

De secure se tot pleacă

Şi izvoarele îi seacă -

Sărac în ţară săracă!


Cine-au îndrăgit străinii,

Mâncă-i-ar inima câinii,

Mânca-i-ar casa pustia,

Şi neamul nemernicia!


Ştefane, Măria ta,

Tu la Putna nu mai sta,

Las' arhimandritului

Toată grija schitului,

Lasă grija sfinţilor

În sama părinţilor,

Clopotele să le tragă

Ziua-ntreagă, noaptea-ntreagă,

Doar s-a-ndura Dumnezeu,

Ca să-ţi mântui neamul tău!


Tu te-nalţă din mormânt,

Să te-aud din corn sunând

Şi Moldova adunând.


De-i suna din corn o dată,

Ai s-aduni Moldova toată,

De-i suna de două ori,

Îţi vin codri-n ajutor,

De-i suna a treia oară

Toţi duşmanii or să piară

Din hotară în hotară -

Îndrăgi-i-ar ciorile

Şi spânzurătorile!

$$$

 IMN LUI STEFAN CEL MARE


Vasile ALECSANDRI 


cântat la serbarea junimii academice dată în

memoria acestui domn la mănăstirea Putna,

în 15/27 august 1871.


La poalele Carpaţilor,

Sub vechiul tău mormânt,

Dormi, erou al românilor,

O! Ştefan, erou sfânt!

Ca sentinele falnice

Carpaţii te păzesc

Şi de sublima-ţi glorie

Cu secolii şoptesc.


Când tremurau popoarele

Sub aprigii păgâni,

Tu le-apărai cu braţele

Vitejilor români.

Cu drag privindu-ţi patria

Şi moartea cu dispreţ,

Măreţ în sânul luptelor,

Şi-n pace-ai fost măreţ.


În cer apune soarele

Stingând razele lui,

Dar într-a noastre suflete

În veci tu nu apui!

Prin negura trecutului,

O! soare-nvingător.

Lumini cu raze splendide,

Prezent şi viitor.


În timpul vitejiilor,

Cuprins de-un sacru dor,

Visai unirea Daciei

Cu-o turmă ş-un păstor;

O! mare umbră-eroică,

Priveşte visul tău:

Uniţi suntem în cugete,

Uniţi în Dumnezeu.


În poalele Carpaţilor,

La vechiul tău mormânt,

Toţi în genunchi, o! Ştefane,

Depunem jurământ:

"Un gând s-avem în numele

Românului popor,

Aprinşi de-amorul gloriei

Ş-al patriei amor!"

$$$

 2 iulie 1504 -


 A încetat din viaţă Voievodul Ştefan cel Mare şi Sfânt. 


Dacă țara noastră va fi pierdută, atunci toată creştinătatea va fi în mare primejdie”. 

                                                        Ștefan cel Mare


Se împlinesc 546 de ani de când, la 25 ianuarie 1475, Ștefan cel Mare, domnul Moldovei, a trimis o scrisoare principilor din Europa anunțându-le victoria pe care a repurtat-o asupra turcilor la Vaslui pe 10 ianuarie 1475.


“Dacă această poartă, care e ţara noastră, va fi pierdută – Dumnezeu să ne ferească de aşa ceva – atunci toată creştinătatea va fi în mare primejdie”, spune Ștefan cel Mare în scrisoare trimisă Principilor creștini !

Scrisoarea lui Ştefan cel Mare către Principii creştini.


“Către Coroana ungurească şi către toate ţările în care va ajunge această scrisoare, sănătate. Noi, Ştefan voievod, din mila lui Dumnezeu domn al Ţării Moldovei, mă închin cu prietenie vouă, tuturor cărora le scriu, şi vă doresc tot binele, şi vă spun Domniilor Voastre că necredinciosul împărat al turcilor a fost de multă vreme şi este încă pierzătorul întregii creştinătăţi şi în fiecare zi se gândeşte cum ar putea să supună şi să nimicească toată creştinătatea. De aceea, facem cunoscut Domniilor Voastre că, pe la Boboteaza trecută, mai sus-numitul turc a trimis în ţara noastră şi împotriva noastră o mare oştire, în număr de 120.000 de oameni, al cărei căpitan de frunte era Soliman paşa beglerbegul; împreună cu acesta se aflau toţi curtenii sus-numitului turc, şi toate popoarele din Rumelia, şi domnul Ţării Munteneşti cu toată puterea lui, şi Assan beg, şi Ali beg, şi Schender beg, şi Grana beg, şi Oşu beg, şi Valtival beg, şi Serefaga beg, domnul din Sofia, şi Cusenra beg, şi Piri beg, fiul lui Isac paşa, cu toată puterea lui de ieniceri.

Aceşti mai sus-numiţi erau toţi căpitanii cei mari, cu oştile lor. Auzind şi văzând noi acestea, am luat sabia în mână şi, cu ajutorul Domnului Dumnezeului nostru Atotputernic, am mers împotriva duşmanilor creştinătăţii, i-am biruit şi i-am călcat în picioare, şi pe toţi i-am trecut sub ascuţişul sabiei noastre; pentru care lucru, lăudat să fie Domnul Dumnezeul nostru. Auzind despre aceasta, păgânul împărat al turcilor îşi puse în gând să se răzbune şi să vie, în luna lui mai, cu capul său şi cu toată puterea sa împotriva noastră şi să supună ţara noastră, care e poarta creştinătăţii şi pe care Dumnezeu a ferit-o până acum. Dar dacă această poartă, care e ţara noastră, va fi pierdută – Dumnezeu să ne ferească de aşa ceva – atunci toată creştinătatea va fi în mare primejdie.

De aceea, ne rugăm de Domniile Voastre să ne trimiteţi pe căpitanii voştri într-ajutor împotriva duşmanilor creştinătăţii, până mai este vreme, fiindcă turcul are acum mulţi potrivnici şi din toate părţile are de lucru cu oameni ce-i stau împotrivă cu sabia în mână. Iar noi, din partea noastră, făgăduim, pe credinţa noastră creştinească şi cu jurământul Domniei Noastre, că vom sta în picioare şi ne vom lupta până la moarte pentru legea creştinească, noi cu capul nostru. Aşa trebuie să faceţi şi voi, pe mare şi pe uscat, după ce, cu ajutorul lui Dumnezeu celui Atotputernic, noi i-am tăiat mână cea dreaptă. Deci, fiţi gata, fără întârziere.

Dată în Suceava, în ziua de Sfântul Pavel, luna ianuarie în 25, anul Domnului 1475.

Ştefan voievod, domnul Ţării Moldovei.”


apud LĂZĂREANU RĂZVAN

 25 ianuarie 2016


Puterile creștine ale Europei s-au bucurat aflând de victoria de la Vaslui, scrie istorie-pe-scurt.ro. Papa Sixt al IV-lea scrie domnitorului: ”faptele tale săvârșite până acum cu înțelepciune și vitejie contra turcilor necredincioși, dușmanii noștri, au adus atâta celebritate numelui tău, încât ești în gura tuturor și ești de către toți foarte mult lăudat”. Venețienii îi trimit și ei cuvinte frumoase de felicitare, însă doar atât. Regele Cazimir al Poloniei are chiar o atitudine ostilă, făcând alianță cu otomanii( ”prietenie frățească”). Ștefan se orientează repede și pe 12 iulie 1475, la Iași, încheie un pact cu regele Mateiaș Corvin prin care promite ajutor coroanei Ungariei împotriva oricărui dușman ”în afară de regele Poloniei, cu care înaintașii mei au avut întotdeauna pace”. Pe 15 august, din Buda, regele Mateiaș își ia angajament să-l ajute pe Ștefan împotriva inamicilor și de va fi nevoie, să-i dea adăpost lui, familiei și boierilor săi. La mijlocul lui 1476 Mahomed al II-lea, din dorința de a răzbuna înfrângerea de la Vaslui, începe campania împotriva Moldovei. Suveranul de Buda era însă prea preocupat cu organizarea nunții sale cu Beatrice, fiica lui Ferdinand de Sicilia, astfel încât va trimite cu întârziere ajutoare. În ceasul primejdiei, domnul Modovei era din nou singur.

$$_

 Frații Grimm — oamenii care nu au inventat basmele, ci le-au salvat În anul 1847, doi frați în vârstă stăteau nemișcați într-un studio foto...