$$$

 Floarea de vanilie se deschide doar o singură zi! Dacă nu este polenizată în acel interval scurt, se ofilește și nu produce păstaia de vanilie.

Vanilia, una dintre cele mai prețuite arome din lume, provine dintr-o floare spectaculoasă: orhideea vaniliei (Vanilla planifolia). Deși este cunoscută mai ales prin păstăile sale aromatice, puțini știu cât de delicată și pretențioasă este această floare.

În habitatul său natural din America Centrală și de Sud, polenizarea este realizată de pasărea colibri sau de anumite specii de albine. Colibriul, atras de nectar, zboară rapid din floare în floare și transferă polenul cu precizia unui bijutier.

 În majoritatea plantațiilor comerciale, precum cele din Madagascar, polenizarea este realizată manual, floare cu floare, de către oameni cu mâna antrenată. O muncă migăloasă care explică și prețul ridicat al vaniliei naturale!

Vanilia este rezultatul unei relații perfecte între natură și migală umană, o poveste de parfum, zbor și răbdare.

$$$

 Giuditta Celentano – mama celebrului Adriano Celentano.

Adriano a venit pe lume când mama sa avea patruzeci și trei de ani. Mult timp nu a putut să creadă că este însărcinată și aproape că a izbucnit la adresa medicului care i-a dat vestea. Atunci, Giuditta Celentano a fost cuprinsă de convingerea că pruncul fie se va naște mort, fie va muri curând după venirea sa pe lume – „este, la urma urmei, copilul unor oameni bătrâni!”. Era atât de sigură de acest destin tragic, încât nici măcar nu a pregătit scutece sau hăinuțe. Când copilul, spre uimirea ei, s-a născut sănătos, nu a avut cu ce să-l înfașe – a fost învelit în fâșii de pânză tăiate în grabă din cămășile tatălui.

Numele i-a fost dat în amintirea surorii Adriana, pe care nu a cunoscut-o niciodată – ea murise la vârsta de nouă ani, cu mult înainte ca el să se nască. Mama îl adora pe Adriano și a fost chiar cea care i-a prezis destinul. Într-o zi, i-a spus pe neașteptate: „Când vei fi mare, trebuie să devii ori cântăreț, ori frizer.” Micul Adriano i-a răspuns: „Nu, cântăreț nu. N-aș ști de unde să încep, nu am cântat niciodată. Voi sunteți cei care cântați!” (Familia era, într-adevăr, foarte muzicală.)

La început, Adriano s-a apucat să repare ceasuri. Dar, în paralel, a început să fie atras de muzică – mai ales de rock’n’roll-ul american, care cucerea lumea cu rapiditate.

Așa a început povestea celui care avea să devină marele Adriano Celentano.

Deși mama lui prefera cântecele clasice, vechi, nu doar că și-a susținut fiul, dar s-a forțat să iubească rock’n’roll-ul și îl asculta ore în șir, dând volumul mai tare.

Când Adriano s-a căsătorit cu frumoasa Claudia Mori, Giuditta a primit-o cu toată căldura. După spusele lui Celentano, mama și soția lui erau femei din același aluat. Dacă între soți izbucnea vreo ceartă, mama era adesea de partea nurorii – chiar și atunci când știa că fiul ei avea dreptate. O numea pe Claudia „cea mai frumoasă femeie din lume”.

$$$

 În fiecare an, câmpurile de maci formează un tablou sublim al naturii. Florile de mac simbolizeaza gingășie, dragoste, puritate, frumusețe. 

Florile de culoare roșie înseamnă pasiune, scânteie, sânge și de asemenea este considerată culoarea dragostei. Culoare activă și temperamentala, ea simbolizeaza cele mai adanci și implinite sentimente de dragoste și respect, dorinta și vitalitate.

 Macul este o floare cu semnificatie dubla, insemnand pasiunea, dar si moartea, deoarece are culoarea rosie ca sangele, a fost considerat simbolul somnului pentru ca din maci se extrage opium.

In Grecia antica, floarea de mac se regasea pe fețele monedelor fiind asociata cu bogatia si fertilitatea.

In capitala Imperiului Roman, însă, oamenii o încadrau printre plantele funerare desi proprietatile ei halucinogene începeau sa atragă atenția asupra sa.

Dictionarul de simboluri ne spune că macul simbolizează regretul dar și speranța că durerea va putea fi depășită. 

Crestinismul considera că această floare este simbolul odihnei sufletelor celor adormiti întru Domnul. La mormintele eroilor necunoscuti, în zilele în care sunt comemorati, se aduc flori de mac.

 Macul mai poate semnifica si gingasie, fiind floarea dragostei pasionale, asociata cu ardoarea. In cazul unei relatii aflate la început, primirea unei flori de mac poate însemna dorința de a avansa.

   Dar ce reprezintă floarea de mac mai exact? Iată câteva curiozități despre această minune a naturii care îmbracă luna iunie cu splendoare:

 Macul de câmp este o plantă erbacee anuală, originală din Turcia și a fost adus în Europa cu aproximativ 4000 de ani în urmă. 

 Specia de mac numită Papaver somniferum produce semințe comestibile și produce totodată opiul, un drog destul de răspândit. În Antichitate, această specie de mac era folosită ca analgezic și ca drog recreațional.

  Semințele de maci conțin cantități mici de morfină și de codeină folosite și azi pentru ameliorarea durerilor.

   De asemenea, semințele de maci sunt bogate în ulei, carbohidrați, calciu și proteine.

   În urma luptelor date în tranșee pe câmpurile Flandrei (nordul Belgiei) în timpul Primului Război Mondial, florile de mac au devenit un simbol pentru comemorarea soldaților care au murit în timpul războiului.

     Atât romanii cât și grecii considerau macii și un simbol al dragostei. Romanii îi considerau drept vindecători ai rănilor din dragoste, iar grecii îi vedeau ca pe un semn al fertilității, dătători de sănătate și de putere...

$$$

 Diogene se pregătea de prânz. Masa lui era alcătuită din pâine și linte. Se apropie de el un alt filosof, Aristip – favorit al regelui, trăind fără griji și lipsuri.

– Învață să-i fii pe plac regelui și n-ai să mai mănânci doar linte, – îi spuse Aristip.

– Învață să mănânci linte, și n-ai să mai fii nevoit să lingușești un rege, – îi răspunse Diogene.

Tabloul de José de Ribera, „Diogene”, 1637

$$$

 Povestea lui Gheorghe Țițeica – Mintea limpede a geometriei românești

Gheorghe Țițeica s-a născut la 4 octombrie 1873 în Turnu Severin, într-o familie modestă, dar care prețuia educația. Încă din copilărie, a arătat o înclinație deosebită pentru științele exacte, uimindu-și învățătorii prin claritatea gândirii și memoria sa excepțională.

După absolvirea liceului, a urmat cursurile Facultății de Științe din București, iar apoi a obținut o bursă la Paris, la prestigioasa Sorbona. Acolo, s-a format în atmosfera intelectuală dominată de marii matematicieni ai vremii, precum Darboux și Picard. Sub influența lor, a început să publice lucrări valoroase despre geometria diferențială, un domeniu încă tânăr la acea vreme.

Țițeica s-a întors în România și a devenit profesor la Universitatea din București, dar și membru titular al Academiei Române. A fost un reformator al învățământului matematic românesc, punând accent pe rigoare, claritate și creativitate în gândire. A introdus în geometrie o clasă de suprafețe care îi poartă numele: suprafețele Țițeica – studiate și astăzi în geometria diferențială modernă.

Mai presus de toate, Gheorghe Țițeica a fost un dascăl desăvârșit. Se spune că prelegerile lui erau adevărate demonstrații de frumusețe logică, iar studenții îl ascultau în tăcere, fascinați de limpezimea cu care dezvolta cele mai complicate concepte.

A murit în 1939, la doar 65 de ani, dar a lăsat în urma lui o moștenire academică solidă și o cultură matematică care a deschis drumuri internaționale pentru școala românească de matematică.

$$$

 VICTOR BABEȘ - Omul care a făcut din știință un act de iubire față de România

Într-o zi de iulie a anului 1854, la Viena, se năștea un copil care avea să devină unul dintre stâlpii medicinei moderne. Se numea Victor Babeș și era fiul lui Vincențiu Babeș – magistrat, profesor, jurnalist și luptător pentru drepturile românilor transilvăneni. Dacă tatăl și-a închinat viața cauzei naționale prin cuvânt și lege, fiul avea s-o facă prin știință, folosindu-se de microscop și seruri.

Victor Babeș nu s-a visat niciodată medic sau cercetător de renume mondial. Copilăria și adolescența lui s-au desfășurat în jurul teatrului și sportului, iar la Budapesta începuse chiar să urmeze studii dramatice. 

Destinul, în schimb, acest meșter nevăzut al marilor cotituri în viață, l-a lovit crunt: sora lui, Alma, s-a îmbolnăvit de tuberculoză, o boală fără leac în acele vremuri. Durerea pierderii unei ființe atât de dragi a devenit focul care va aprinde în el o pasiune neobosită pentru medicină.

A studiat la Budapesta și Viena, iar apoi la Paris, unde a învățat de la titanii acelor timpuri: Pasteur, Cornil și Koch. În scurt timp, din discipol a devenit egalul acestor oameni geniali. 

În 1885, a publicat împreună cu André Victor Cornil primul tratat de bacteriologie medicală din lume. Cornil însuși scria cu admirație: „Nu Babeș a învățat de la mine, ci eu de la el.”

Dacă ar fi rămas în marile capitale europene, munca și descoperirile sale i-ar fi adus, cel mai probabil, Premiul Nobel. Mulți savanți spun că l-ar fi meritat, fără nici o îndoială. 

Cu toate acestea, Victor Babeș a ales România. A ales să vină acasă, convins că știința nu este completă dacă nu este și un act de slujire a propriului popor. 

În 1887, la invitația ministrului Dimitrie Sturdza, marele savant a acceptat o catedră la Facultatea de Medicină din București și a înființat Institutul de Patologie și Bacteriologie - primul institut de cercetare științifică din România. 

Aici, în țara sa, Babeș a deschis drumul cercetării moderne: a descoperit peste 50 de germeni, a introdus vaccinul antirabic, a creat seruri și tratamente pentru pelagră, lepră, febră tifoidă, difterie... A fost primul rabiolog al României și al doilea din lume, după Pasteur… da, acel Pasteur!

A descris în cercetarea sa elemente și descoperiri care aveau să anticipeze antibioticele și a formulat principiul seroterapiei, punând știința românească pe harta lumii. Cum poți descrie un astfel de om altfel decât imens? Un român genial care și-a pus viața în slujba românilor săi…

Mulțumirea primită?

În ciuda gloriei aduse țării și numelui poporului său, a fost dat la o parte în anii bătrâneții chiar de cei în slujba căruia și-a pus viața. A fost pensionat forțat, exclus din institutul pe care îl înființase și alungat de o societate care nu-i înțelesese încă munca și sacrificiul… Asta după ce a refuzat un post în America și a rămas la București, învățându-i pe studenți nu doar medicina, ci și demnitatea.

Fiul său, Mircea, deși minor, s-a oferit voluntar în primul război mondial pentru a-și apăra țara. 

În timpul acesta, “binevoitorii” vremii l-au acuzat pe Victor Babeș că ar fi germanofil și prin urmare, nu ar susține România…

Este inimaginabil câtă tristețe a fost în inima lui care bătea românește, la bine, dar mai ales la greu…

Străinii, care au beneficiat la rândul lor de munca neobosită și descoperirile savantului, au recunoscut oficial meritele acestui mare român, după cum urmează:

Franța l-a decorat cu Legiunea de Onoare și l-a premiat de trei ori prin Academia de Medicină. Austria i-a acordat Ordinul Coroana de Fier, iar Bulgaria i-a conferit Ordinul Național al Meritului Civil.

România i-a recunoscut, la rândul său, contribuțiile și l-a decorat cu Ordinul Steaua României, Coroana României și Bene Merenti (acordat pentru servicii remarcabile față de țară).

„Dacă venirea mea a schimbat ceva, este că știința română a putut intra în concurență cu știința apuseană și că România și-a câștigat un loc de onoare.”, scria Victor Babeș în cuvinte ce au rămas în istorie.

Astăzi, când numele său se regăsește pe spitale, institute, străzi sau manuale, poate uităm prea ușor omul din spatele numelui. Un om care ar fi putut avea totul, dar a ales să-și dăruiască știința celor care aveau cel mai mult nevoie de ea - românii.

Victor Babeș nu a fost doar un savant. A fost un vizionar. Un spirit profund românesc. Un om care a trăit pentru știință, dar mai ales pentru oameni.

Să-i cinstim amintirea, munca și viața pusă în slujba noastră! 

Victor Babeș a fost și va rămâne mereu în memoria noastră ca un mare român!

$$$

 1 iunie 1956 - S-a născut in Bucuresti, scriitorul Mircea Cărtărescu.

Mircea Cărtărescu (n. 1 iunie 1956 în București) este un poet, prozator, critic literar și publicist român. Operele sale au fost traduse în limbile engleză, italiană, franceză, spaniolă, poloneză, suedeză, bulgară, maghiară, etc. Actualmente, Mircea Cărtărescu este conferențiar universitar la Catedra de literatură română a Facultatii de litere a Universitatii Bucuresti.S-A NĂSCUT ÎN 1 iunie 1956 ...

"În lumea literară nu contează ce eşti sau ce faci, ci felul în care apari în ochii altora."

       Mircea Cărtărescu

Scriitorul Mircea Cărtărescu a câștigat premiul „Pluma de Plata” 2025, una dintre cele mai prestigioase distincții literare din Spania, pentru romanul „Theodoros”