sâmbătă, 31 mai 2025

$$$

 ÎN VECI , ORTODOCȘI


Adrian PĂUNESCU


De mic, sunt ortodox, ca toţi ai mei

aceasta e credinţa mea creştină,

am învăţat cu tălpile să calc,

cum am aflat că mâna se închină.


Atunci am înţeles că sunt dator

să nu cedez cumva vreunei noxe,

ci să rămân, cu neamul meu cu tot,

fidel pe veci credinţei mele ortodoxe.


Ai mei puteau muri şi n-ar fi dat

credinţa lor pe nici un fel de bunuri,

nici dacă ar fi fost crucificaţi,

nici dacă s-ar fi tras în ei cu tunul.


În anii dogmei, mi-am păstrat şi eu

în fiece istorică furtună,

credinţa-n Dumnezeu, cum mi L-a dat,

prin toţi ai mei, Biserică străbună.


Şi m-am opus căderii în neant

şi celor care dărâmau altare

şi clopote-n Ardeal am construit

şi calendare pentru fiecare.


Şi ‘Noul Testament de la Bălgrad’

eu l-am crezut aducător de leacuri

şi m-am zbătut că să apară iar,

la Alba, dup-aproape patru veacuri.


Şi-am fost convins că nici un leninism

credinţa ortodoxă n-o ajută

ci, dimpotrivă, ateismul crunt

ar vrea să o transforme-n surdomută.


Dar dintr-o data ce mi-e dat să simt?

A început la Bucureşti să crească

un demonism bogat şi indecent,

ce-ameninţă credinţa strămoşească.


Nevolnicii lovesc pe ortodocşi,

îi tot mânjesc şi culpabilizează,

îi fac răspunzători de bolşevism,

îi umplu de lehamite şi groază.


E clipa când mă simt dator să spun

că nu ne poate frânge vijelia,

că nu sunt bunuri pe acest pământ,

ca să ne cumpere Ortodoxia.


Noi nu putem să devenim mormoni

sau, altceva, conform unei reţete,

noi suntem ortodocşi definitiv

oricât ar vrea cu droguri să ne-mbete.


Eu n-am crezut că, într-o zi, s-aud,

această fărădelege epocală:

‘Ortodoxia naşte comunism!’

Deci, să fugim de ea ca de o boală.


Dar nu există-n lume avantaj

cu care ar putea să ne îmbie

catolici, evanghelici, protestanţi,

să ne retragem din Ortodoxie.


Precum nici noi pe nimeni nu silim

să fie ortodox când nu o simte,

noi suntem pe vecie ortodocşi,

cu leagăne, cu vieţi şi cu morminte.


Că nu ne poate nimeni mitui

s-o părăsim pe mamă în etate

din tragicul motiv că pe pământ

există alte mame mai bogate.


Ci noi, cu toate-acestea, chiar acum,

când ni-i credinţa însăşi în pericol,

îi salutăm pe ceilalţi fraţi creştini,

că harul de-a iubi nu e ridicol.


Şi îi iubim pe toţi aceşti creştini

ce, dincolo de orice paradoxe,

la rândul lor, respectă şi iubesc,

pe credincioşii turlei ortodoxe.


Dar, vai, se-ntâmplă zilnic un complot,

o comedie pare tragedia,

e în pericol cultul ortodox,

se deromânizează România.


Fii, Doamne, lângă noi, măcar acum,

când sumbre acuzaţii se adună,

ia-n mână crucea de la Est,

ai grijă de biserica străbună.


Şi dă-ne dreptul de-a ne apăra

chiar dacă de la fraţi asediul vine,

permite-ne să fim în veci creştini,

ca ortodocşi urmându-Te pe Tine.

***

 Iată peste ce text am dat în ”PRINCIPELE” lui EUGEN BARBU, referitor la mecanismul de a stăpâni țara în epoca fanariotă. 


Adrian NICOLA


”Sunt obosit, puterea de care tot îmi trăncăni m-a obosit. Ce să fac cu ea? Poate nu știi că am dezrădăcinat în țara asta tot ce semăna cu dragostea față de pământul ei. Nenorociții ăștia nu mai știu ce sunt aceia strămoși, i-am corupt, i-am învățat să fure, nu au o armată a lor. Am tocmit mercenari ca să-mi știe de frică. Ce vrei să mai fac decât ticăloșia asta de a-i face să-și uite limba? Din șapte cuvinte trei sunt turcești și două grecești, ce mai rămâne? I-am lipsit de simțul militar ca să pot să-i stăpânesc. Ei mai bine beau decât să se bată și i-am învățat că asta este o virtute. A contempla, nu a face! Cunoști un pact mai frumos cu diavolul decât acesta? Acest neam l-am visat prăbușit în beții și în neputință și-l voi avea. ... Țara, sau ce numim noi țară, este coruptă până în măduva oaselor. Nu se dobândește nici bună ziua fără un bacșiș. Știi ce-i acela bacșiș? Nice cu tunurile, nice cu puscile nu poți face mai mult rău. Atunci când un neam ajunge să creadă că nu se mai poate face nimic cu el este pierdut. Tot ce a fost cinstit în țara asta zace în beciuri, putrezește sau a murit demult. ... Uite, țin între degete un șirag de mătănii, popii au asurzit cu rugăciunile lor poporul care crede că jaful ce-l fac e urgia venită de la Dumnezeu pentru că aici, pe pământ, trebuie ispășit, nu în altă parte. Gura mea fată minciuni fără sfială, cu o mână mângâi și cu alta retez capete. Ai să pricepi ce mare lucru am făcut. Mi-am adus toate neamurile din fanar și le-am zis consilieri. Ei au învățat pe cârcotașii ăștia mici de aici ce-i acela un cârcotaș mai mare. Îi fur și-i pun să-mi ureze de sănătate. ... Le-am tăiat pădurile, le-am gonit minele de sare, de aur și de tot ce are mai bun pământul acesta. Am încurajat mita, am prefăcut vinul, doresc să-i tâmpesc, am vraci ai pivnițelor care amestecă dresurile cu apă și zic că au cules toate viile. Dar vinul merge în altă parte și îmi aduce mie aur și bogăție. Vrei să ridic biserici de marmură aici unde nu ține nimic? E bun și lemnul, că arde repede. ... Văzând norodul ce corupt este clerul său nu mai crede în nimic și eu de asta am nevoie. Vreau să-l dezarmez și l-am dezarmat. Sfinții, chiar dacă ar mai învia pe acest pământ, ar fi uciși cu pietre. ... Orice tiranie se sprijină pe o aristocrație și eu mi-am făcut-o. N-o vezi în jur? Au calești de Viana, au cai, au moșii, au de toate. ... Frica le este nevastă de fiecare noapte. Când se scoală dimineața se miră că nu i-am târât pe cine știe unde. Pe care nu am putut să-l cumpăr, l-am dat morții. Am grijă să trimit prin oamenii mei zvonuri, îi tulbur, îi înfricoșez, îi știu, le cunosc toate faptele, toți frații, ibovnicele și mamele. În timp ce par cu frica lui Dumnezeu, îi defăimez, le trimit ibovnici nevestelor ca să-i am la mână, le cer când nici nu se așteaptă și dacă mârâie le înfățișez teribilele lor fapte de care, de cele mai multe ori, nici nu sunt vinovați. ”

_$$$$##$$

 31 MAI 


 ZIUA GENIŞTILOR MILITARI  !


- ARMA GENIU - denumire generică a unei structuri din compunerea armatei ce cuprinde trupe specializate pentru executarea lucrărilor de fortificații, drumuri, poduri, căi ferate, lucrări de artă, și obiective de interes public, alte lucrări. Executanții acestor lucrări se numesc geniști, iar meseria lor e riscul.

În anul 1825, în satul Porcești (în prezent comuna Moldoveni, județul Neamț) se năștea PANAIT DONICI, viitor inginer cu studii la Facultatea Tehnică din Paris. Revenind în țară în anul 1851, tânărul inginer specialist în construcții, se implică în amplul proces de reconstrucție și dezvoltare a serviciilor publice. După alegerea colonelului Alexandru Ioan Cuza ca Domnitor al Principatelor Române la 24 ianuarie 1859, este remarcat și în luna aprilie a aceluiași an, preia conducerea Ministerului Lucrărilor Publice. Pentru realizarea unei rețele de comunicații terestre moderne între Moldova și Țara Românească, propune domnitorului, constituirea unui "Batalion"  cu lucrători permanenți, organizați militărește și întreținuți din fonduri publice. Domnitorul Alexandru Ioan Cuza, apreciază inițiativa și încuviințează constituirea Primului Batalion de Geniu în armata română. Astfel, la 31 MAI 1859, se consfințește înființarea ARMEI GENIU ÎN ARMATA ROMÂNĂ. Ca inginer, s-a ocupat de realizarea și reabilitarea unor obiective de interes public. Sub administrarea Maiorului inginer PANAIT DONICI, în fostul județ Roman (în prezent județul Neamț), s-au construit podurile de la Giurgeni și Horia - Roman, a contribuit la ridicarea Gimnaziului "Roman Vodă" din orașul Roman.

După 80 de ani de viață, la data de 31 MAI 1905, trece la cele veșnice, fiind înmormântat în cimitirul bisericii din satul Giurgeni, comuna Valea Ursului, județul Neamț. 

În anul 2019,  la 160 - a aniversare a constituirii primei unități de geniu din armata română, în memoria Maiorului inginer PANAIT DONICI, în curtea Bisericii din comuna Horia județul Neamț, în cadrul unei ceremonii religioase și militare în prezența unui numeros public, a fost dezvelit bustul "părintelui armei geniu".

* În ziua de 29 mai 2022, Asociația Cadrelor Militare în Rezervă și în Retragere din Arma Geniu "General Constantin N. Hârjeu" și Brigada 10 Geniu "Dunărea de Jos" Brăila în colaborare cu primăriile din comunele Horia și Valea Ursului, județul Neamț, vor desfășura activități comemorative dedicate Maiorului inginer PANAIT DONICI - ctitorul Armei GENIU din Armata României.

* La acest eveniment, Filiala județeană Neamț Cultul Eroilor va fi reprezentată de o delegație condusă de președintele filialei, colonel (r) Cătălin Machedon.

 * LA MULȚI ANI STIMAȚI CAMARAZI GENIȘTI ACTIVI,  ÎN REZERVĂ ȘI ÎN  RETRAGERE !

+) RECUNOȘTINȚĂ ETERNĂ, EROILOR MILITARI GENIȘTI CĂZUȚI PE ALTARUL PATRIEI !

$$$

 31 mai 


 ZIUA REZERVISTULUI MILITAR. 


 La data de 31 mai 1864, în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza, a fost adoptată „Legea asupra poziţiei ofiţerilor”, primul act normativ care dă identitate, valoare şi sens corpului cadrelor militare în rezervă. 


În memoria acestui eveniment şi în semn de respect pentru cei care au făcut din militărie profesia lor de o viaţă a fost instituită Ziua Rezervistului militar prin Hotărârea Guvernului României nr. 467 din 12 mai 2010.


 Prin această hotărâre instituţiile publice din cadrul sistemului de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională pot sprijini, in condiţiile legii, manifestările prilejuite de acest eveniment.


Totodata se sarbatoreste Ziua Asociației Naționale a Cadrelor Militare în Rezervă și în Retragere „Alexandru Ioan Cuza” din Ministerul Apărării Naționale. A.N.C.M.R.R.


Potrivit Art. 67. din Statut, Ziua Asociaţiei Naţionale a Cadrelor Militare în Rezervă şi Retragere este 31 mai, data reînfiinţării sale în 1990.


Sa - i felicitam pe cei care fac parte din aceasta categorie care si - au dedicat viata servirii patriei sub drapel , precum si celor care au trecut in retragere , fara a uita sa ne plecam cu piosenie fruntile in memoria celor care nu mai sunt printre noi.

$$$

 LA. MUNCĂ DERBEDEI...


Adrian PĂUNESCU


La muncă, derbedei, că trece anul

Şi vin ăilalţi şi-o să vă ia ciolanul.

Făceaţi pe democraţii cei cucernici,

Cristosul mamii voastre de nemernici!

Scuipaţi-vă-ntre voi cum se cuvine

Şi-apoi convingeţi-vă că e bine.


C-aţi luat o ţară de mai mare dragul

Şi i-aţi distrus averile şi steagul.

S-ajungem colonia de ocară

Care-şi va cere scuze în maghiară.

Şi, prin complicităţi cu demoni aprigi,

Aţi desfiinţat uzine, câmpuri, fabrici.


Şi, prin vânzări de ţară infernale,

Aţi omorât cu voia animale.

La greul greu care mereu ne-ncearcă,

Răspundeţi cu un greu de moarte, parcă.

Şi i-aţi găsit şi bolii un remediu

Întoarceţi România-n Evul Mediu.


Ce căzături, ce târfe, ce mizerii,

V-aş desena cu acul, să vă sperii.

Dar voi nici sânge nu aveţi în vine,

Ci credite din călimări străine.

Le ştiţi lui Hitler şi lui Stalin taina

Şi-mpingeţi Bucovina în Ucraina.

Aşa cum ceilalţi, limpezească-i valul

S-au compromis negustorind Ardealul.


De unde sunteţi, mă, din ce găoace,

Cum v-au putut părinţii voştri face?

Ce condimente le-au picat în spermă

De e trădarea voastră-atât de fermă?

Aţi pus nenorocita voastră labă

Pe-această tristă ţară basarabă.


Şi vreţi cu-ameninţare şi cu biciul

S-o faceţi curva voastră de serviciu.

Mimaţi respectul pentru cele sfinte,

Dar vindeţi şi pământuri şi morminte.

Aţi inventat examene severe,

Supunere poporului spre-a-i cere.


Şi toată zbaterea a fost degeaba

Că-n nas mai marii v-au închis taraba.

Minciuna voastră v-a adus pe scenă,

Actori într-o politică obscenă.

Şi-acum, că-i un prăpăd întreaga ţară,

Ia cereţi-vă, puţintel, afară.


Decât să vă trimită ţara noastră,

Mai bine mergeţi voi în mama voastră.

Plecaţi de-aici, cu-o grabă funerară,

Si nu albanizaţi această ţară.

Băgaţi viteză, că vă trece anul

Si s-a scurtat şi s-a-nvechit ciolanul.

Şi ce vă pot eu spune la plecare

Decât lozinca lui Fănuş cel mare:


Nenorociţilor, se rupe şnurul,

“La muncă, la bătut ţăruşi cu curul !"

$$$

 Una din cele mai grotești minciuni servite cu lingura propagandei ruse e că URSS a adus civilizația în Moldova. Că fără sovietici n-am fi avut școli, drumuri, fabrici, avioane. În capul lor, Moldova era o glodărie primitivă până a venit armata roșie să ne învețe alfabetul și să ne deschidă ochii spre lumină. Frumos basm... dar e complet fals.


În 1940, Basarabia era una dintre cele mai dezvoltate regiuni din întreaga URSS. Nu datorită Kremlinului, ci pentru că fusese parte dintr-o țară capitalistă modernă, România interbelică. Și nu orice Românie, ci una aflată tehnologic la ani-lumină față de imperiul sovietic. Basarabia avea atunci aeroporturi funcționale, rute aeriene regulate, piloți instruiți, avioane românești, franceze și germane, hărți de zbor și bilete ștampilate. Da, în 1940, când prin Siberia se circula cu sania, iar în Kazahstan oamenii își duceau copiii la spital cu cămila, Basarabia era împânzită de linii aeriene locale.


România a lansat prima companie aeriană din Europa Centrală în 1920: CFRNA, devenită apoi CIDNA și LARES. Înainte de România, companii aeriene de transport marfă și pasageri au avut doar Germania, Franța, Marea Britanie, SUA și Italia. Linia aeriană regulată între București și Chișinău a fost inaugurată la 24 iunie 1926 și includea segmentele București – Galați – Iași – Chișinău. În 1930 Bucureștiul a fost legat de mai multe orașe din Basarabia și Bucovina prin curse aeriene regulate, care atingeau Cernăuți, Hotin, Bălți, Orhei, Cahul, Cetatea Albă, Ismail și Tighina. Nu basme, date oficiale!


Aviația, să fim clari, nu era pe atunci o banalitate, ca autobuzul de azi. Era tehnologia viitorului, ceva atât de spectaculos încât și în Vest era rezervată elitelor. Iar în Moldova se zbura între Chișinău, Bălți, Cahul, Hotin sau Ismail cu o regularitate care ar face invidioase multe regiuni din prezent. Pe scurt: eram cu un picior în secolul XXI, în timp ce URSS trăia cu ambele picioare în feudalismul colectivizat.


La Chișinău primul aeroport a fost construit în anul 1921, în zona unde se află astăzi bulevardul Kiev, iar pista de decolare se întindea aproximativ pe locul actualei străzi Dimo. Aeroportul dispunea de două aerodromuri: unul civil, cu o suprafață de 43 de hectare, și unul militar, de 18 hectare. Aeroportul Cetatea Albă, inaugurat în 1935, era o bijuterie arhitectonică modernistă. Lângă el, aeroporturile din Cernăuți și Ismail rivalizau cu cele din Praga sau Varșovia. Anual, erau programate 240 de zboruri complete pe fiecare rută regională, cu avioane Potez și Junkers, tehnologii de top pentru vremea aceea. Adică, mai pe înțelesul oricui: Moldova avea în anii ’30 ceea ce azi ar însemna rețele de mașini autonome și trenuri de levitație magnetică.


Ce-au făcut sovieticii când au „eliberat” Basarabia? N-au construit nimic. Doar au pus mâna pe ce-au găsit. Au confiscat hangarele, avioanele IAR și Junkers, și-au instruit proprii piloți, îmbrăcați în uniformă sovietică, au lipit eticheta Aeroflot și au început să se laude cu „mărețele realizări” ale comunismului. Practic, au dat buzna într-un avion gata de decolare, au schimbat steagul și au strigat că ei l-au inventat.


Realitatea era prea incomodă: Moldova era mai civilizată decât marea parte a URSS-ului. Drumuri pavate, sate iluminate, curse aeriene scurte dar frecvente, în timp ce prin republicile „veterane” oamenii mergeau cu trenul mii de kilometri, sau cu trăsura prin noroi.


Sovieticii nici măcar n-au fost în stare să întrețină ceea ce au moștenit. Până în anii ’70, majoritatea rutelor aeriene locale au fost închise pe motiv că erau „neeconomice”. În traducere: prea moderne și civilizate pentru gustul lor. Moldova era prea occidentală, prea românească, prea greu de digerat. Așa că au dat cu var peste tot și au rescris istoria.


Niciun manual sovietic n-a pomenit vreodată că Moldova zbura când URSS se târa. Ar fi însemnat să recunoască un adevăr rușinos: că n-au adus civilizația, ci au confiscat-o. Și că „eliberarea” n-a fost decât o operațiune de preluare a unei lumi pe care n-o înțelegeau.


Așa că, dragi moldoveni, dacă vi se spune că sovieticii ne-au învățat să zburăm, trebuie să cunoasteți: când au intrat în Basarabia, avionul era deja pe pistă. Ei doar au sărit la manșă, au făcut poză cu steagul roșu și s-au dat constructori. În realitate, erau doar niște pasageri clandestini ai progresului pe care nu-l meritau.

$$$

 Un interviu CUTREMURĂTOR!

 Câți dintre noi știm aceste lucruri?


 Nelu Bălănesc


Ioan Sabău Pop, Prof. Universitatea „Petru Maior” din Târgu Mureş, imembru al Curţii Internaţionale de Arbitraj Comercial, într-un interviu pentru Formula As: 

„Este o tendinţă dirijată ca românii să fie scoşi din toate centrele mari ale Transilvaniei”.


“Statul român a plătit ceea ce se retrocedează azi”


– Despre jaful retrocedărilor din Transilvania s-a vorbit adesea în mass-media românească, cu toate astea, el continuă nestingherit: clădiri publice, clădiri istorice sau particulare, mii de hectare de pădure sau chiar sate întregi sunt restituite fără ca statul să intervină… Ce se întâmplă?

– Într-adevăr, catastrofa retrocedărilor către maghiari care se petrece de ani de zile sub privirile nepăsătoare ale autorităţilor române, în ciuda tuturor strigătelor disperate ale societăţii, continuă. După părerea mea, este o tendinţă dirijată ca românii să fie scoşi din toate centrele mari ale Transilvaniei. Dacă s-ar întâmpla doar în Târgu Mureş, aş zice că e un accident. Dar se întâmplă în toate oraşele Ardealului, se întâmplă la Cluj, unde 160 de imobile din centrul oraşului au fost retrocedate maghiarilor, în Oradea, Arad, Timişoara, Sibiu. Aceeaşi situaţie este şi cu pădurile sau terenurile agricole transilvănene. Sunt restituiri către foştii grofi maghiari sau către instituţii, în majoritatea lor ilegale sau abuzive.

– Ce drept are familia unui fost grof maghiar să revendice şi să primească zeci de mii de hectare de păduri româneşti, după câteva sute de ani?

– Lăsând deoparte faptul că în Ungaria, de exemplu, indiferent de ceea ce aveai de recuperat, s-a impus un plafon de despăgubire de aproximativ 200 de mii de dolari şi că românii nici măcar nu au apucat să primească ceea ce este al lor – peste 200000 de proprietăţi, situaţia la noi a fost posibilă din cauza ignorării voite a unor înţelegeri şi tratate internaţionale în vigoare. Tratatul de la Trianon este unul dintre ele. Acolo se spunea clar că persoanele imperiului pot opta pentru ce cetăţenie doresc, faţă de ţările ce îl compuneau. Acestora li s-a spus optanţi. În România, majoritatea optanţilor maghiari au ales cetăţenia maghiară, şi statul român a avut mai multe procese pe această temă, inclusiv la Curtea de Arbitraj din Paris, unde a fost reprezentată de Titulescu, ajutat de alţi doi avocaţi mari ai timpului. Ungaria a fost reprezentată de contele Apponyi. Din moment ce optanţii alegeau cetăţenia maghiară, ei îşi pierdeau proprietăţile din ţară, după cum era şi firesc, cu condiţia ca România să le plătească optanţilor maghiari despăgubiri pentru părţile expropriate.. Deci, optanţii care alegeau cetăţenia maghiară renunţau la proprietăţile lor din România şi statul îi despăgubea. România era foarte bogată pe atunci, şi Brătianu, ca să fie sigur că acest conflict se va şterge, a spus că pe lângă sumele decise la Paris, România va da încă 10% ca răscumpărare maghiarilor. Pentru asta, România a plătit, din 1927 şi până în 1934, sume imense către aceşti optanţi: echivalentul a 4,48 tone de aur, plus echivalentul a 87 de milioane de dolari ce trebuiau primiţi de statul român ca despăgubiri de război şi pe care România nu i-a luat, lăsându-i tot în contul plăţilor. Se plătea către un fond extern din Paris, “Fondul Agrar”, de unde banii erau distribuiţi către optanţii maghiari. Toate aceste pământuri şi proprietăţi au fost luate de statul român pentru a se face reforma agrară a lui Ferdinand, când toţi ţăranii au primit pământ. Planul acesta a fost: s-a luat de la cei bogaţi contra unei sume şi s-a redistribuit către ţăranii români. Deci, statul român a plătit deja ceea ce se retrocedează azi. Ceea ce s-a plătit atunci, în baza unui tratat şi a unui proces la Paris, astăzi vine a patra generaţie a optanţilor şi recuperează de la statul român – ceva ce nu le mai aparţine de drept.

– Dar românii, împroprietăriţi prin reforma agrară, nu şi-au făcut acte pe proprietăţi? Cum le mai poate lua cineva ceea ce este al lor?

– Din păcate, cei împroprietăriţi erau atât de săraci şi de neştiutori de carte, încât marea majoritate nu s-au înscris în cartea funciară. Situaţie care există şi astăzi, când, la mai bine de 25 de ani de la revoluţie, încă mai sunt oameni fără acte pe pământul deţinut. În plus, atunci mai erau şi alte impedimente. De exemplu, specialiştii de la Cartea Funciară erau foarte rari, plecaseră în Ungaria. Practic, era foarte greu să găseşti un topograf la acea vreme. Ca să nu mai vorbim că foarte multe Cărţi Funciare au fost luate de grofi şi de cei care au plecat, şi statul român s-a trezit cu această problemă naţională majoră, imposibil de rezolvat pe termen scurt. Problema e cunoscută şi, deşi statul maghiar trebuia să restituie acele acte, nici în ziua de azi nu au fost returnate, chiar dacă avem şi tratate noi care reglementează această problemă cu Ungaria.

“Samsarii sunt de aici, din România”

– Pare halucinant ce spuneţi! Hoţie pe faţă! De ce nu se confruntă, pur şi simplu, lista optanţilor care au primit deja despăgubiri, cu lista celor care cer astăzi alte retrocedări?

– La Tribunalul de Mare Instanţă din Paris există aceste acte, dar nimeni, niciodată, nu a mers acolo să întoarcă măcar o filă! Şi la noi, la Banca Naţională, sunt o parte din aceste liste oficiale, dar funcţionarii de-acolo nu vor să dea acces. În aceste acte s-ar vedea exact cât a dat statul român şi cine a beneficiat de plăţile acelea. Aşa s-a ajuns cu un caz de la Topliţa, unde familia Urmanzi, cu o restituire dubioasă, la fel ca şi familiile Banffy, Elteteo, Kemeny, Kanouky, Kendeffy şi alte familii ale foştilor grofi, care probabil se regăsesc pe lista optanţilor despăgubiţi deja de statul român, dar care vin şi cer din nou să li se retrocedeze suprafeţe şi averi imense.

– Cum au curajul să mai ceară o dată ceva pentru care au primit deja despăgubiri?

– Mulţi dintre ei nu ştiau că au fost date compensaţii, mulţi nu ştiau nici cum arătau exact vechile proprietăţi deţinute. Dar trebuie precizat că samsarii care au transformat retrocedările în sursă de profit sunt de aici, din România. Mergeau şi băteau la uşă în Austria sau Ungaria şi spuneau: “Iată, aveţi de recuperat o avere imensă în România! Ne ocupăm noi, contra cost”. Se întorceau apoi în România, se înţelegeau cu un prefect, sprijiniţi de putere, şi afacerea era foarte profitabilă. Deşi statul român avea documente în arhive, nu le-au verificat. La noi, în Mureş, au fost 18.000 de revendicări ce trebuiau rezolvate rapid, cu presiuni de sus, de la oameni gen Hrebenciuc, Chioariu, Paltinu, Frunda şi alţii, aşa că la comisii s-au luat decizii greşite. În acest context politizat s-au întâmplat lucrurile. La Sovata, un composesorat primeşte, în loc de 2 hectare, 2000 de hectare, doar prin falsificarea unei virgule. Prefectul a făcut plângere şi parchetul din Sighişoara a venit după 8 ani, spunând că s-a prescris cauza. E un complex de complicităţi împotriva statului român, cu mize financiare enorme. A fost şi multă ignoranţă, nu doar corupţie. Ar fi trebuit ca prin lege, arhivele să furnizeze date pentru proprietăţi. Dar asta nu s-a întâmplat şi s-a ajuns la paradoxuri precum cel de la Arcuş, unde a apărut un moştenitor din Africa. Nu ştie ungureşte, nu îşi cunoştea nici avocatul până să vină în România, dar el revendica o restituire de 11 milioane de euro! Asta, în timp ce o nepoată a lui Augustin Maior, fost prefect, prezent la Marea Unire, preşedinte al Astra şi senator, nu a reuşit să recupereze mai nimic din averea familiei, pentru că aceşti samsari au intervenit împotrivă.

“Familiei lui Banffy i se restituie păduri de zeci de mii de hectare”

 – Ce spuneţi aduce a crimă împotriva statului…

– Sunt foarte multe asemenea cazuri, unele dintre ele dramatice, aşa cum este cel al satului Nadeş. Acolo s-a cerut nici mai mult nici mai puţin decât retrocedarea întregului sat, cu cimitir, cu pământul de sub biserică şi cel de sub casele oamenilor, adică aproape 8000 de hectare. Aceeaşi situaţie este acum în satul Idicel, pe care îl revendică în întregime familia Kemeny. La Târnăveni s-a făcut o cerere de retrocedare în numele unui mort. Omul murise din 1982 şi cineva a venit cu o procură că îl reprezintă… Alt caz este al lui Banffy, care a fost criminal de război şi a cărui avere a fost confiscată prin decizia tribunalului militar. Şi totuşi, familiei sale i s-au restituit proprietăţi de păduri de zeci de mii de hectare. Unele sunt primite, altele în proces încă. Un caz clasic de restituire dubioasă este al familiei Urmanzi din Topliţa. În 1944, e dat în urmărire ca criminal de război şi moare în 1945. Dar astăzi vine fostul viceprimar al oraşului, strânge documente şi se dă nepotul lui Urmanzi. A primit în jur de 3000 de hectare şi câteva clădiri. Apoi, sunt cazurile celebre cu Hrebenciuc şi Paltin Sturdza şi retrocedarea a 43.000 de hectare în judeţul Bacău (aţi citit bine, patru zeci şi trei de mii – n.red.), sau deputatul Marko Attila, care se ascunde şi astăzi în Ungaria, fiind urmărit pentru retrocedări abuzive. E de subliniat faptul că multe dintre aceste retrocedări au la bază un fals.

– Şi autorităţile române, guvernul, parlamentarii nu reacţionează în niciun fel?

– Reacţia este indiferenţa şi amorţirea.. Când văd autorităţile române aşa de inerte în faţa unor astfel de catastrofe, nu pot decât să bănuiesc o complicitate.

“Ce se poate pentru maghiari şi germani, pentru români nu se poate!”

– În aceste retrocedări abuzive sunt implicate şi instituţii?

– Da. E vorba despre biserica catolică, cea evanghelică şi cea lutherană. O să încerc să vă explic situaţia cu cât mai puţine detalii tehnice, deşi pentru ceea ce vă spun există o documentare legislativă temeinică. Bunurile bisericeşti sunt de două categorii: cele pioase – icoane, cărţi sfinte etc. şi cele civile – păduri, pământuri, clădiri etc. Nu avem nicio problemă cu cele pioase, ci cu cele civile. În 1942, printr-o convenţie între “Grupul Etnic German” şi bisericile evanghelică şi lutherană, toate bunurile civile ale acestora sunt trecute în proprietatea “Grupului Etnic”, cele două biserici identificându-se cu el. “Grupul Etnic German” era o mişcare hitleristă, cum erau în România legionarii, însă cu membri mai duri chiar şi decât naziştii. Motiv pentru care, ulterior, a şi fost desfiinţată. După 1944, toate bunurile de pe teritoriul statului român aparţinând inamicilor statului român şi ai aliaţilor săi se preiau de către stat în administrare, mai puţin soldaţi, efecte de război şi altele care se predau. Pentru asta, statul român a înfiinţat CASBI – Casa de Administrare a Bunurilor Inamice. CASBI a preluat în felul ăsta tot ce deţinea “Grupul Etnic German”, dar şi tot ce deţineau legionarii. Numai că după revoluţia din 1989, se înfiinţează “Forumul Democrat German” la Sibiu şi ei se consideră urmaşii “Grupului Etnic German”. Ca urmare, revendică tot ceea ce le-a aparţinut. Aşadar, ignorăm convenţia de armistiţiu din 12 septembrie 1944, un document de drept internaţional, ignorăm şi Convenţia de la Paris din 1948, care nu a fost o lege abuzivă a comuniştilor, ci o lege dată pentru clarificarea situaţiei după cel de-al doilea război mondial, la nivel internaţional, şi începem să retrocedam în mod aberant. Atunci, de ce nu le retrocedăm şi legionarilor ceea ce au avut? Cumva, pe acelaşi model s-a acţionat şi în cazul “Statusului Romano Catolic”, desfiinţat în anii ’30, care nu a fost persoană juridică cu drept de proprietate asupra clădirilor din Transilvania. Cu toate acestea, în 2002 se înfiinţează o Asociaţie a Statusului Romano Catolic şi se auto-proclamă continuatoarea şi moştenitoarea vechiului Status, pe baza unei hotărâri judecătoreşti false şi cu un procuror fie cumpărat, fie adormit. Această nouă asociaţie revendică aproximativ 2000 de clădiri din Transilvania, printre care unele de notorietate, precum Liceul Unirea din Tg. Mureş sau Liceul Piariştilor din Timişoara. Conform codului canonic însă, Statusul Romano Catolic nu avea personalitate juridică, ci doar Sfântul Scaun şi Arhidiecezele. Deci, ei nu aveau drept de proprietate, ci doar de folosinţă. Cu toate acestea, statul român consideră noua asociaţie continuatoarea cu drept de proprietate a vechiului Status. În acelaşi timp s-a reînfiinţat societatea “Astra” din Sibiu. “Astra” a avut foarte multe proprietăţi, mai ales pentru că românii de peste Carpaţi au trimis ajutoare băneşti imense, pentru că înainte de Marea Unire, au fost relaţii extraordinare între românii de dincolo şi dincoace de Carpaţi. Dar spre deosebire de cazul Statusului, noua societate “Astra” nu este recunoscută şi nu i se retrocedează NIMIC! Şi acelaşi lucru se întâmplă cu “Fundaţia Gojdu”. Deci, astăzi, în Transilvania, pe aceeaşi lege, pentru maghiari şi germani se poate, dar pentru români nu se poate! Ca să nu mai spunem că imobilele cerute de Status au fost făcute cu contribuţia românilor, după cum a descoperit în arhive domnul istoric Lechinţan, la Cluj. Satele din jur dădeau muncitori la construcţii, brânză, carne, susţineau românii cu ce puteau… Colegiul Unirea şi Bolyai din Târgu Mureş au fost construite cu mai multă contribuţie românească, si astăzi am ajuns ca statul român să plătească acolo chirie 20 de mii de euro pe lună!

– D-le profesor, acest interviu ar trebui marcat pe pagina de revistă cu doliu. Un doliu al jafului faţă de proprietăţile româneşti, dar mai ales un doliu al nemerniciei acelor instituţii ale statului, care “favorizează” infractorii împotriva intereselor ţării. Nu suntem în faţa unui caz de trădare naţională (că tot îi place guvernului actual să vorbească de ea)?

– Este o nevoie urgentă de corelare a instituţiilor statului; cercetate arhivele, Guvernul să stabilească ce să facă Arhivele Naţionale; să se specializeze procurori pe această problemă, să fie specializate instanţe pe această problematică. Trebuie creată o nişă legislativă care să revizuiască toate restituirile. Dacă există voinţă, într-un an se poate reglementa situaţia în Transilvania. Dar timpul contează mai puţin: orice nedreptate care poate să fie îndreptată, nu contează în cât timp, se îndreaptă.

– O întrebare de tip Bucureşti: aveţi o problemă cu maghiarii? Vi se pare că jefuiesc Transilvania, bucată cu bucată?

– Eu nu am o problemă cu maghiarii. Am o problemă cu dreptatea.

$$$

 GHEORGHE BRĂESCU Pe 29 ianuarie 1871 s-a născut la Iași prozatorul satiric Gheorghe Brăescu (mort în 15 martie 1949), cel în care mentorul ...