COCO CHANEL
Prezentare generală
Gabrielle Chanel, cunoscută pentru cea mai mare parte a vieții sale adulte drept „Coco”, a creat o revoluție în moda femeilor, nu o dată, ci de două ori. În anii 1920, a introdus modele confortabile și simpliste, care contrastau puternic cu modelele populare care încorporau numeroase volane și volane. Din nou, în anii 1950, a eliberat femeile de tendințele către haine strâmte și incomode și le-a readus la eleganță și funcționalitate simplă. Chanel era mai presus de orice, o legendă înainte de moartea sa și venerată după aceea. La peste trei decenii de la moartea sa, Chanel rămâne o linie de îmbrăcăminte și parfumuri extrem de respectată.
Viața personală
Gabrielle „Coco” Chanel, născută pe 19 august 1883, într-un azil de săraci din Saumur, Franța, a fost a doua dintre cei cinci copii ai lui Albert Chanel și Jeanne Devolle. Părinții ei nu s-au căsătorit până la vârsta de un an. Tatăl ei, un comerciant migrant, s-a mutat din oraș în oraș vânzându-și marfa, uneori cu, alteori fără familia sa. În 1894, mama ei și-a pierdut sănătatea după o sarcină dificilă care a dus la moartea copilului. În februarie 1895, mama lui Chanel a murit. Tatăl ei, niciodată cunoscut ca fiind o persoană de încredere, și-a abandonat cei cinci copii, fără a fi mai văzută niciodată de ei. Chanel și cele două surori ale ei au fost plasate într-un internat din orașul Moulins, condus de călugărițe. Cei doi frați ai ei au fost plasați la o familie de fermieri, ca muncitori copii neplătiți.
Multe dintre amintirile ei din copilărie sunt pătate de sentimentele de neiubire și nedorință, în ciuda poveștilor elaborate și nefondate despre întoarcerea finală a tatălui ei pentru a reuni familia. În realitate, în cei șase ani de ședere acolo, a dormit în dormitorul neîncălzit și a stat la masă cu ceilalți copii nevoiași care nu aveau familie care să plătească taxele de școlarizare. Nu a acceptat sau recunoscut niciodată amploarea sărăciei din tinerețea ei. Chiar și ca adultă, Chanel a refuzat în mod constant să-și recunoască începuturile umile și a vorbit în loc să fie crescută de mătușile ei. Dar poveștile ei au fost întotdeauna obscure sau contradictorii, iar scenariul sau personajele se schimbau adesea în funcție de momentul potrivit.
Când Chanel a fost suficient de mare pentru a pleca, călugărițele i-au găsit un loc de muncă la un butic local, Casa Grampayre, unde a lucrat ca vânzătoare și croitoreasă. S-a răspândit vestea despre talentul lui Chanel în lucrul cu acul, și în curând a avut clienți care veneau direct la ea pentru modificări. De asemenea, a lucrat la un croitor o dată pe săptămână, unde a întâlnit mai mulți oameni de cavalerie care s-au arătat interesați de Chanel, micuța, dar îndrăzneața. În compania lor, Chanel a început să meargă la cafeneaua locală, La Rotonde. Amatorii erau invitați să cânte între spectacole, iar Chanel, întotdeauna cunoscută pentru îndrăzneala sa, a urcat pe scenă într-o seară. Vocea lui Chanel era marginală, dar sprijinul însoțitorilor ei a încurajat mulțimea. Conform poveștii, Chanel a cântat despre o fată săracă care își pierduse câinele Coco; mulțimea a început să o strige „Coco! Coco!”, oferindu-i astfel porecla sub care avea să fie cunoscută tot restul vieții.
În timp ce frecventa La Rotonde, Chanel l-a întâlnit pe Etienne Balsan, un om de cavalerie dintr-o familie franceză înstărită. Când Balsan a invitat-o să-i viziteze ferma de cai de curse în 1903, Chanel, în vârstă de 20 de ani, a acceptat și a rămas. Tânărul cuplu se bucura de compania celuilalt, dar relația era departe de a fi perfectă. Balsan iubea cursele de cai , femeile și petrecerile. Chanel știa foarte bine că bărbați precum bogatul Balsan nu se căsătoreau cu croitorese orfane. Cu toate acestea, în timpul petrecut cu Balsan, a devenit o călăreață expertă și a fost introdusă într-un grup social mult dincolo de propria ei poziție. Prin intermediul lor, Chanel a început să atragă atenția ca designer de modă, în principal la început ca designer de pălării. Când femeile apăreau la hipodrom cu copii ale pălăriilor Chanel, tabloidele au luat notă și au scris despre noile stiluri.
Pe măsură ce Chanel începea să-și facă un nume în cercul social al lui Balsan, aceasta a început să se imagineze ca o pălăritoare profesionistă cu un magazin la Paris. Balsan a amânat încercările de a-l convinge să-i finanțeze ideea, dar apoi, în 1914, l-a întâlnit pe dragostea vieții ei, Arthur „Boy” Chapel, care a considerat perfect potrivit ca Chanel să-și dorească propria afacere. Chapel, un englez, și Chanel s-au întâlnit în timpul unei vânători de vulpi de o săptămână, iar când el a plecat să se întoarcă în Anglia, Chanel l-a ajuns din urmă la gară, fără o geantă în mână. Balsan, în acord cu natura sa, a decis să trăiască și să lase să trăiască, permițându-i chiar lui Chanel să-și înființeze magazinul de pălării în apartamentul său din Paris. Cu ajutorul financiar al lui Chapel, Chanel a deschis un nou magazin la adresa 21 Rue Cambon. Noile ei modele simple și confortabile au devenit populare, iar succesul a urmat curând; în curând a adăugat haine la selecția sa de pălării. Oamenii erau la fel de fascinați de Chanel ca și de modelele ei, venind adesea în magazinul ei doar pentru a vedea cum arată. Pe măsură ce a crescut în faimă, nașterea ei nelegitimă și originile din clasa inferioară au dispărut treptat, iar Chanel a devenit un membru cu drepturi depline, deși unic, al societății pariziene.
Chapel, care nu a renunțat niciodată la stilul său de playboy, în ciuda afecțiunii sale sincere pentru Chanel, s-a căsătorit în cele din urmă cu fiica unui lord. Cu toate acestea, și-a reluat curând relația cu Chanel, descoperind că îi era foarte dor de ea. Când a murit într-un accident de mașină în 1919, Chanel a fost distrus. Potrivit biografului Axel Madsen, Chanel a spus mai târziu: „Am fost făcuți unul pentru celălalt. Faptul că el era acolo și că mă iubea și că știa că îl iubeam era tot ce conta.”
Deși Chanel a avut numeroase relații, adesea mediatizate, după moartea lui Chapel, inclusiv cu Ducele de Westminster și un ofițer nazist, ea nu s-a căsătorit niciodată și nu a avut copii. Și-a păstrat reședința și boutique-ul de pe Rue Cambon nr. 21 pentru tot restul vieții, deși a dormit întotdeauna vizavi, la Hotelul Ritz. A murit la Ritz pe 10 ianuarie 1971; avea 87 de ani.
Detalii despre carieră
Chanel și-a deschis prima afacere, o fabrică de pălării, în 1909, cu asistența Balsan și Chapel. În 1915, Chapel a ajutat-o pe Chanel să deschidă magazine suplimentare în orașele turistice de coastă Deauville și Biarritz. În timp ce își petrecea o vară relaxată la Chapel în Deauville, în 1913, Chanel a inventat pentru prima dată faimosul său design de îmbrăcăminte sport. Potrivit lui Madsen, „În 1913, tricotajele erau considerate nepotrivite și prea moi și lipsite de viață pentru orice altceva decât lenjerie intimă, flanelul prea muncitoresc sau masculin pentru a fi la modă pentru femei. Ea a creat un stil șic din jerseu cu rochiile ei simple gri și bleumarin, care erau destul de diferite de orice purtaseră femeile înainte.” Conform repovestirii ulterioare a lui Chanel, ea a tăiat partea din față a unui tricou vechi, astfel încât să nu fie nevoită să-l tragă peste cap. Apoi a adăugat o panglică, un guler și un nod. Când oamenii au întrebat de unde a luat rochia, ea s-a oferit voluntar să le vândă una. Mai târziu, le-a spus biografilor: „Draga mea, averea mea este construită pe acel tricou vechi pe care l-am îmbrăcat pentru că era frig în Deauville.”
Așa cum avea să facă de-a lungul carierei sale, Chanel a creat haine bazate pe funcționalitate și confort. Spre deosebire de stilurile actuale care puneau accent pe volane și corsete strâmte, noile modele Chanel puneau accent pe linii drepte și fluide, cu culori simple - de obicei gri, bej și bleumarin - care afișau un aer de eleganță simplă. Cei bogați s-au adunat în jurul creațiilor ei - Chanel a creat singură o revoluție în moda feminină.
Când Chapel a murit în 1919, Chanel a fost zdrobită, dar nu mai avea nevoie de sprijinul său financiar. La acea vreme, avea un personal de 300 de angajați și își vindea rochiile cu peste 7.000 de franci (peste 2.000 de dolari în termeni actuali) fiecare. Casa Chanel se apropia de apogeul succesului său. Potrivit Smithsonian , „Harper's Bazaar a publicat prima fotografie a modei sale haute couture, «fermecătoarea rochie-chemise a lui Chanel». Fără guler, fără corsaj, ci o vestă adâncă în V, aproape masculină, fără bufande, fără volane, cu o pălărie mare cu o împletitură de blană. Era la început de drum spre look-ul flapper al anilor '20 care urmau.” La începutul anilor 1920, Chanel a creat și costume pentru teatru și balet.
În 1923, Chanel a început să-și vândă parfumul emblematic, Chanel No. 5. Colaborând cu renumitul expert în parfumuri Ernest Beaux, Chanel a dorit să creeze un parfum nou, lipsit de mirosurile florale, de apă de trandafiri ale parfumurilor populare ale vremii. Pornind de la acetat de benzil, un derivat al gudronului de cărbune care miroase a iasomie, Beaux a adăugat iasomie adevărată. Dintre ultimele șapte mostre, Chanel a ales-o pe a cincea, de unde și numele Chanel No. 5. De asemenea, a proiectat sticla simplă de formă pătrată pentru noul ei parfum, o schimbare drastică față de sticlele elegante de pe piață. Chanel a vrut să facă din No. 5, pe care l-a numit „un parfum de femeie”, cel mai scump parfum din lume; cu siguranță a devenit cel mai popular. Pentru a satisface cererea, Chanel a încheiat un acord cu o companie de parfumuri pentru a fabrica produsul. Deși a făcut o avere din parfum, de-a lungul vieții a fost convinsă că afacerea fusese puternic în favoarea parfumierului și că fusese înșelată cu o sumă uriașă de bani.
În 1925, Chanel a introdus ceea ce a devenit cunoscut sub numele de costumul Chanel clasic - o jachetă cardigan fără guler, cu mâneci strâmte și garnituri împletite, asortată cu o fustă simplă, dar grațioasă. În anul următor, a creat „rochia neagră mică”, care a reprezentat o revoluție în materie de culoare și stil, deoarece negrul era asociat în mod tradițional cu înmormântările. Vogue a numit rochia „Fordul” ținutelor de seară, datorită funcționalității și calității sale durabile. Și-a îmbogățit creațiile de modă prin crearea de bijuterii costumate, combinând perle și pietre prețioase autentice și imitații. Design-urile ei de bijuterii au adăugat fler și culoare design-urilor vestimentare simpliste. Chanel, care nu-și putea desena design-urile, le crea adesea pe modele vii. Talentele ei erau vaste și, pe lângă costumele standard și rochiile negre mici, Chanel a adăugat rochii de seară strălucitoare și rochii de cocktail. A creat o nouă tendință în moda feminină atunci când a început să participe la evenimente sociale purtând pantaloni - aproape nemaiauzit până la Chanel.
În timpul celui de-al Doilea Război Mondial , reputația Chanel a avut de suferit. În octombrie 1939, la doar câteva săptămâni după începerea războiului, Chanel a închis Casa Chanel și și-a concediat toți angajații. În ciuda încercărilor angajaților săi și ale guvernului francez de a o forța să redeschidă, Chanel a rămas închisă. Ca și cum ar fi fost o insultă, când forțele naziste au invadat Franța, Chanel a început o relație cu un tânăr soldat nazist chipeș, Hans Gunther von Dincklage, cunoscut sub numele de Spatz. Cu permisiunea Germaniei, Chanel a continuat să locuiască la Ritz. Când Franța a fost eliberată în 1944, Chanel a fost supusă unui interogatoriu de trei ore din partea autorităților franceze cu privire la relația sa cu Spatz. A fost eliberată, dar acțiunile sale i-au pătat imaginea publică. În următorul deceniu, a rătăcit, trăind o vreme într-un exil autoimpus.
În 1954, la vârsta de șaptezeci de ani, Chanel a revenit în forță și a redeschis Casa Chanel. Plângându-se că noile linii de îmbrăcăminte lansate erau mult prea restrictive, Chanel a explicat ulterior că problema provenea din faptul că bărbații preluaseră designul vestimentar feminin, iar bărbații, declara Chanel, nu știau cum să creeze haine pentru femei. Și-a lansat noua linie de haine pe 5 februarie 1954, la Paris. Spectacolul a fost foarte mediatizat și foarte așteptat, dar evenimentul a primit recenzii șocant de slabe, London Daily Express publicând titlul condamnator „Un fiasco - Publicul a rămas fără suspans!”. Presa europeană a criticat-o vehement pe Chanel pentru că s-a bazat prea mult pe creațiile sale vestimentare anterioare. Cu toate acestea, reacția din Statele Unite a fost diferită; revista Life a publicat un articol de patru pagini care lăuda stilul confortabil al lui Chanel. În luna următoare, un costum bleumarin Chanel a apărut pe coperta revistei Vogue franceze . Când Chanel a avut un alt spectacol în mai 1955, de data aceasta creațiile ei au fost întâmpinate cu aprobare și entuziasm. Triumfătoare, Chanel își recăpătase faima trecută și statutul legendar.
Impact social și economic
Când Chanel a murit pe 10 ianuarie 1971, la Hotelul Ritz, a lăsat în urmă o avere în valoare de peste 90 de milioane de dolari (în termeni actuali). Aproape de una singură, a transformat moda feminină de la volane și modele strâmte la haine lejere, ușor de purtat, care oferea atât stil, cât și funcționalitate. După moartea sa, mai mulți asistenți au preluat conducerea afacerii sale, dar afacerea a stagnat în restul anilor 1970. În anii 1980, Karl Lagerfeld a preluat designul pentru moda Chanel și a început să se concentreze pe o bază de clienți mai tineri. El a fost lăudat în mod constant pentru capacitatea sa de a păstra calitatea și stilul Chanel-ului original. Compania deține 100 de buticuri în întreaga lume și este unul dintre cele mai recunoscute nume în modă și parfumuri.
Chanel nu a vorbit niciodată despre feminism, dar s-a referit frecvent la feminitate și totuși a contestat și a cucerit multe limite sociale în moda feminină. Madsen a concluzionat: „ Coco Chanel a avut influență înainte de a avea bani. Ea a fost Flautistul care a condus femeile departe de hainele complicate și incomode către un look simplu, neaglomerat și casual, care este încă sinonim cu numele ei... De dincolo de mormânt, numele ei este suficient pentru a defini o pereche de pantofi, o pălărie, un poșetă, un costum, un parfum. Transmite prestigiu, calitate, gust și un stil inconfundabil. Este un semn de excelență, de sensibilități împlinite pentru femeile care vor să fie la modă fără a striga după modă.”
Succesul lui Chanel a fost alimentat de puterea personalității sale, de dorința de independență și de nevoia de a fi diferită. Impactul ei poate fi observat cu ușurință în designurile simple, dar inteligente, care domină moda feminină a secolului XXI. Ironia este, desigur, că, în dorința ei de a fi diferită, Chanel a creat un trend care a fost copiat de toată lumea. Ea a devenit ceea ce se răzvrătise inițial. Și totuși, triumful ei a fost că ea, o fată orfană săracă, a influențat și a domnit suprem în cele mai înalte cercuri sociale.
Surse:
„Chanel.” Biography.com , 2000. Disponibil la http://www.biography.com .
