$$$

 CĂLUȚII DE MARE

Căluții de mare sunt singurele animale în care masculul poartă sarcina. După ce femela depune ouăle în punga marsupială a masculului, acesta le fertilizează și le poartă timp de până la 45 de zile, eliberând apoi puii complet formați. Această adaptare unică face ca specia să fie un exemplu rar de inversare a rolurilor reproductive în natură.

În lumea fascinantă a viețuitoarelor marine, căluții de mare ocupă un loc aparte – nu doar prin aspectul lor delicat, asemănător unor pioni de șah care plutesc visători în larg, ci și prin comportamentele lor neobișnuite, care contrazic aproape toate regulile clasice ale reproducerii în regnul animal. Poate cea mai uimitoare trăsătură a acestor creaturi este faptul că masculul, și nu femela, este cel care poartă sarcina și aduce pe lume puii. Este un fenomen extrem de rar în natură și o adevărată curiozitate biologică ce continuă să fascineze oamenii de știință.

Căluții de mare, membri ai genului Hippocampus, fac parte din familia peștilor acului și se regăsesc în apele calde și temperate din întreaga lume, în special în zonele de recif sau în apropierea țărmurilor, printre alge, corali sau ierburi marine. Deși au o înfățișare blândă și fragilă, comportamentele lor sociale și reproductive sunt complexe și sofisticate. În perioada de împerechere, masculul și femela se angajează într-un dans acvatic elegant, care poate dura mai multe zile și include mișcări sincronizate, schimbări de culoare și „îmbrățișări” care întăresc legătura dintre parteneri.

Momentul culminant al acestui ritual este transferul ouălor de la femelă la mascul. Spre deosebire de majoritatea speciilor în care femela depune ouăle într-un loc sigur sau le poartă până la eclozare, la căluții de mare femela își depune ouăle direct într-o pungă specială aflată pe abdomenul masculului – o structură numită „pungă marsupială”, asemănătoare cu cea a cangurilor. Această pungă nu este doar un simplu recipient, ci un mediu activ, complex, care oferă ouălor un mediu controlat din punct de vedere al temperaturii, salinității și oxigenării.

Imediat după transfer, masculul fertilizează ouăle în interiorul propriei pungi și începe o perioadă de gestație care poate dura între 10 și 45 de zile, în funcție de specie și de condițiile de mediu. În această etapă, masculul nu doar „poartă” ouăle, ci le hrănește și le protejează. Punga sa marsupială acționează asemenea unui uter, oferind nutrienți, oxigen și o protecție mecanică împotriva pericolelor externe. Este o implicare paternă profundă, care contrazice normele biologice convenționale și rescrie rolurile reproductive cu care suntem obișnuiți.

Nașterea la căluții de mare este un proces dramatic și impresionant. Masculul își contractă intens musculatura abdominală pentru a elibera puii din pungă, într-un efort care poate dura de la câteva minute până la mai bine de o oră, în funcție de numărul de pui. Uneori, un singur mascul poate da naștere la sute de pui într-o singură „sarcină”. Aceștia sunt complet formați, miniaturi perfecte ale părinților lor, capabili să înoate și să se hrănească imediat după ce sunt eliberați în apă.

Odată născuți, puii nu mai beneficiază de protecție părintească și trebuie să se descurce singuri în marea nesfârșită. Doar o mică parte dintre ei supraviețuiește până la vârsta adultă, fiind vulnerabili în fața prădătorilor și a curenților marini. Cu toate acestea, strategia reproductivă a căluților de mare rămâne una dintre cele mai fascinante adaptări din lumea animală, demonstrând că natura are o creativitate uimitoare în a modela ciclurile vieții.

$$$

 

Tehnologia actuală de zbor este inspirată din natură. Una dintre cele mai uimitoare surse de inspirație este șoimul călător, cea mai rapidă creatură de pe Pământ. În picaj, poate atinge viteze de până la 400 km/h, fără să fie afectat de presiunea aerului.

• Secretul vitezei stă în detalii microscopice

Șoimul are un mic os în interiorul nărilor, numit tubercul, care încetinește fluxul de aer și îi protejează sistemul respirator la viteze extreme. Această adaptare naturală funcționează ca un „supapă de siguranță” în mijlocul atacului în picaj.

• Avioanele moderne imită perfecțiunea naturii

Această descoperire i-a inspirat pe inginerii aerospațiali. Forma și structura tuberculilor șoimului au fost replicate în sistemele de admisie ale motoarelor moderne de avion, contribuind la creșterea vitezei și a stabilității în zbor.

• Chiar și avioane militare de miliarde de dolari

Inclusiv celebrul bombardier american B-2, evaluat la peste un miliard de dolari, a fost influențat de aerodinamica șoimului în picaj. Linia sa fluidă și eficiența la viteze mari sunt un omagiu adus acestei păsări remarcabile.

• Natura ca inginer suprem

Într-o lume dominată de tehnologie, este fascinant să descoperim că unele dintre cele mai avansate invenții ale omului au pornit de la observația atentă a naturii. Uneori, răspunsurile se află chiar în zborul unei păsări.

$$$

 "Un antropolog le-a propus copiilor unui trib african un joc:

A așezat un coș cu fructe lângă un copac și le-a spus: Primul copil care ajunge la copac va primi coșul.

Când a dat semnalul de start, a fost surprins sa vada că toti mergeau împreună, ținându-se de mână până când au ajuns la copac și au împărțit fructele!

Când i-a întrebat de ce au făcut asta, când oricare dintre ei ar fi putut obține coșul numai pentru el, au răspuns cu uimire: Ubuntu!

„Cum poate fi unul dintre noi fericit în timp ce restul sunt tristi?”

Ubuntu în civilizația lor înseamnă: "sunt pentru că suntem!"

Acest trib cunoaște secretul fericirii care s-a pierdut în toate societățile care le transcend și care se consideră societăți civilizate!

Mai avem de invatat pana la a fi fericiti!”

~Text preluat ~

$$$

 „Cel mai puternic om din lume a scris un jurnal pentru a nu înnebuni... iar astăzi este mai necesar ca niciodată”.

Marcus Aurelius nu a fost un împărat obișnuit. El a condus cel mai mare imperiu de pe Pământ în timp ce ducea o luptă mult mai intensă în propria minte. „Meditațiile” nu au fost scrise pentru publicare, ci ca o salvare personală împotriva corupției puterii absolute. Imaginați-vă acest lucru: omul care putea ordona execuții cu un gest își petrecea nopțile scriind despre umilință, autocontrol și tranzitivitatea puterii. Ce ne spune acest lucru despre adevărata natură a conducerii?

În timp ce ciuma antonină ucidea milioane de oameni, în timp ce triburile germanice amenințau frontierele, în timp ce propriul său cumnat complota împotriva sa, Marcus Aurelius se agăța de o filosofie născută în sclavie. Iată paradoxul: stoicismul lui Epictet, un sclav, ghidând deciziile celui mai puternic om din lume. „Acceptați ceea ce nu puteți schimba”, scria el, în timp ce trimitea legiuni să moară în apele Dunării. „Controlează-ți percepțiile”, nota el, când trădarea venea din partea celor mai apropiați colaboratori ai săi.

Principiile sale erau arme împotriva decadenței: temperanță într-un palat al excesului, dreptate atunci când cruzimea ar fi fost mai ușoară, curaj în fața epidemiilor și a războaielor fără sfârșit. În timp ce alți împărați se afundau în paranoia și în lux, el dormea pe podea și mânca ca un soldat. Puterea nu l-a corupt, dar aproape l-a distrus: fiecare pagină din „Meditații” dezvăluie costul psihologic al conducerii cu conștiință într-o lume fără milă.

Astăzi, când conducerea pare redusă la tweet-uri și postură, Marcus Aurelius continuă să ofere lecții magistrale din trecut. Marea sa învățătură: adevărata putere nu constă în a-i domina pe alții, ci în a te domina pe tine însuți. Într-o epocă a distracțiilor nesfârșite, apelul său la autodisciplină sună mai revoluționar ca niciodată. Întrebarea incomodă cu care ne lasă el este: câți dintre liderii noștri moderni ar putea trece testul puterii absolute fără a-și pierde umanitatea?

Ultimul dintre cei cinci împărați buni ne-a arătat că, chiar și pe tron, cineva poate alege să nu fie un tiran. Chiar și înconjurat de lingușitori, cineva poate rămâne lucid. Că adevărata moștenire nu sunt cuceririle teritoriale, ci cucerirea de sine. Într-o lume obsedată de succesul exterior, Marcus Aurelius continuă să ne reamintească faptul că singura victorie care contează este victoria interioară.

"Meditaciones" de Marco Aurelio, "The Inner Citadel" de Pierre Hadot

Cu sufletul pe buze

23h ·

$$$

 Vulcanul care a schimbat clima: Erupția vulcanului Tambora din 1815, Indonezia, a fost atât de puternică încât a provocat „anul fără vară” în 1816. Cenusa vulcanică a blocat soarele, ducând la temperaturi scăzute, foamete și peisaje înzăpezite în mijlocul verii în Europa și America.

Vulcanul care a schimbat clima: Tambora și anul fără vară

În aprilie 1815, pe insula Sumbawa, în arhipelagul indonezian, cerul s-a întunecat, pământul a fost cuprins de o vibrație profundă, iar aerul a fost sfâșiat de o explozie cum omenirea nu mai trăise de mii de ani. Vulcanul Mount Tambora, liniștit de secole, a erupt cu o forță atât de colosală încât întreaga lume avea să-i simtă efectele – nu doar în săptămânile următoare, ci ani întregi.

Tambora nu a fost o simplă erupție. A fost cea mai puternică erupție vulcanică înregistrată în epoca modernă, cu o forță estimată la VEI 7 pe scara Indicele Explozivității Vulcanice (unde 8 este maximul posibil). Explozia a distrus complet vârful muntelui, coborându-l cu aproximativ 1.5 kilometri în înălțime și creând un crater masiv de aproape 7 kilometri în diametru. Peste 100 de kilometri cubi de material vulcanic – cenușă, praf, gaze și lavă – au fost aruncați în atmosferă, formând un nor imens care a ajuns până în stratosferă.

Imediat, erupția a avut consecințe devastatoare pentru regiunea locală: între 60.000 și 100.000 de oameni au murit direct sau indirect din cauza exploziei și a foametei care a urmat în Indonezia. Dar ceea ce a transformat Tambora într-un eveniment global a fost cenușa fină și dioxidul de sulf proiectate la mare altitudine, care s-au dispersat în jurul globului și au început să acționeze ca un imens paravan solar.

Stratul de aerosoli sulfurosi din stratosferă a reflectat o parte din radiația solară înapoi în spațiu, blocând lumina soarelui și determinând o scădere globală a temperaturilor. Anul următor, 1816, a intrat în istorie drept „anul fără vară” – un fenomen climatic extrem, fără precedent în vremurile moderne. În Europa, America de Nord și părți din Asia, anotimpurile s-au inversat, s-au deformat, s-au comprimat.

În America de Nord, în special în statele din nord-est și în Canada, a nins în lunile de vară, iar înghețul a afectat culturile chiar și în iunie și iulie. În Vermont, SUA, au fost înregistrate ninsori pe 6 iunie, iar în unele zone stratul de zăpadă a atins 30 cm. Gheața s-a așternut peste lacuri și câmpuri care, în mod normal, ar fi fost în plină recoltă. Fermierii și-au văzut culturile distruse, animalele moarte de foame și temperaturile coborând cu peste 5–10°C sub normal.

În Europa, haosul a fost la fel de dramatic. Plantele nu au mai înflorit la timp, recoltele au eșuat, iar lipsa hranei a dus la foamete pe scară largă. În Elveția și Franța, prețurile alimentelor s-au dublat sau triplat, iar oamenii au început să consume ierburi, rădăcini și coji de copac pentru a supraviețui. În Irlanda și Germania, mii de oameni au murit de foame sau din cauza bolilor declanșate de malnutriție. A fost cea mai gravă criză alimentară din Europa de după Evul Mediu.

În unele regiuni, cerul a căpătat o nuanță ciudată, gălbuie sau portocalie, iar soarele apărea ca un disc pal, estompat de voalul de cenușă fină. Apusurile și răsăriturile erau de o frumusețe stranie, dar și de o melancolie profundă – semne vizibile ale unei lumi care se schimba. Mulți oameni, neînțelegând cauzele științifice, au interpretat aceste fenomene ca semne apocaliptice.

Ironia este că, într-o perioadă atât de sumbră, creativitatea umană a atins un vârf neașteptat. În vara anului 1816, în timpul unei vacanțe pe malul lacului Geneva, un grup de tineri scriitori a fost forțat să rămână în casă din cauza frigului persistent și a ploilor neîncetate. Printre ei: Lord Byron, Mary Shelley și Percy Bysshe Shelley. În acea atmosferă rece și întunecată, Mary Shelley a început să scrie un roman care avea să devină o capodoperă a literaturii gotice: „Frankenstein”. Astfel, chiar și din cenușa suferinței globale, a răsărit o creație literară nemuritoare.

Erupția vulcanului Tambora a fost, deci, mai mult decât un dezastru natural. A fost o lecție globală despre fragilitatea echilibrului climatic, despre interconectarea întregii planete, despre cum o singură explozie, pe o insulă îndepărtată, poate schimba agricultura, societatea, arta și chiar istoria.

Astăzi, Tambora este mai puțin celebru decât Vezuviu sau Krakatoa, dar magnitudinea impactului său a fost incomparabil mai vastă. Craterul său imens, tăcut și verde, veghează peste un trecut exploziv și amintește lumii moderne că natura nu uită și nu iartă, ci doar așteaptă.

$$$

 Drum lin, Cristina Deleanu!

A plecat spre Cer o mare doamnă a scenei românești, o actriță cu har, rafinament și profunzime. 

Cristina Deleanu ne-a încântat ani la rând cu talentul său și a lăsat o amprentă puternică în teatru, film și televiziune.

Odihnă în pace și lumină! 

Gândurile noastre sunt alături de cei dragi.

"S-a născut la Ploiești, la câteva săptămâni după marele cutremur din 1940. Tatăl său, Dimitrie Deleanu (1900-1944), a fost ucis în bombardamentul de la 4 aprilie 1944. Ulterior, mama sa: Angela Deleanu, (1900-1989) se mută în București, unde actrița își va petrece restul copilăriei. Urmează cursurile primare ale Școlii nr. 33 din București și studiile liceale la Liceul Gheorghe Lazăr, la acea vreme liceu de fete, aflat în vecinătatea Teatrului Municipal (astăzi Teatrul Bulandra). Atrasă în copilărie de pictură și desen, în timpul liceului, influențată și de cercul de colegi și prieteni, se hotărăște devină actriță. După absolvirea liceului urmează studii teatrale la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică din București, la clasa actorului George Carabin, avându-i ca asistenți pe actorul Mihai Berechet și regizorul Cornel Todea. Absolvă IATC în 1962. În decursul unei cariere de peste 40 de ani interpretează numeroase roluri de teatru, teatru radiofonic, teatru de televiziune și film. Este căsătorită cu actorul Eugen Cristea."

Sursa: wi

kipedia

$$$

 Marin Preda — In memoriam 

       Scriitorul Marin Preda s-a născut în satul Siliștea-Gumești, județul Teleorman la data de 5 august 1922 și a murit în împrejurări suspecte la Mogoșoaia, domiciliu forțat, la data de 16 mai 1980.

       A lăsat o operă vastă în literatura română: "Moromeții" , "Marele singuratic", "Intrusul", "Delirul", "Viața ca o pradă" și alte romane și nuvele.

     Ultimul său roman a fost "Cel mai iubit dintre pământeni " care a apărut în anul 1980, anul morții scriitorului.

      Laurențiu Fulga nota în "Portretul scriitorului în februarie 1980, Timpul n-a mai avut răbdare", ( Cartea Românească 1981) reacția lui Marin Preda la sosirea celor trei volume ale romanului "Cel mai iubit dintre pământeni ", el fiind martor la acest eveniment care avea să-i aducă ultima bucurie din viața sa:

     "Marin Preda a cântărit dintâi, pe palme, masivitatea celor trei volume strânse în banderolă și le-a considerat într-o ipotetică așezare în rafturi de bibliotecă. Apoi, și-a scos ochelarii și a tras banderola, pentru ca nimic să nu se strice din unitatea cărții, a frunzărit volumele unul după altul și și-a apropiat privirea mioapă de unele pagini, să vadă și el cât de aerată e pagina, litera cât de lizibilă. A îndepărtat apoi volumele de el, pe el însuși s-a îndepărtat de existența lor independentă și a rostit, abia auzit, precum Armstrong la săvârșirea primului pas pe lună "— Asta e!" și a sorbit ușor din paharul cu vin roșu pe care-l avea dinainte..."

                                   *

"Mitul acesta al fericirii prin iubire (...) n-a încetat și nu va înceta să existe pe pământul nostru, să moară adică și să renască perpetuu. Și atâta timp cât aceste trepte urcate și coborâte de mine vor mai fi urcate și coborâte de nenumărați alții, această carte va mărturisi oricând...dacă dragoste nu e, nimic nu e!..."

                                     *

Așa se încheie romanul "Cel mai iubit dintre pământeni ".

Omagiu etern marelui scriitor Marin Preda!