$$$

 Am învaţat unele lucruri în viaţă pe care vi le împărtăşesc şi vouă!

Am învăţat că nu poţi face pe cineva să te iubească. 

Tot ce poţi face este să fii o persoană iubită. Restul… depinde de ceilalţi.

Am învăţat că oricât mi-ar păsa mie, altora s-ar putea să nu le pese.

Am învăţat că durează ani să câştigi încrederea şi o poți pierde în câteva secunde.

Am învăţat că nu contează CE ai în viaţă CI PE CINE AI.

Am învăţat că nu trebiue să să te compari cu ceea ce pot alţii să facă mai bine, ci contează ceea ce poţi să faci tu.

Am învăţat că nu contează ce li se întâmplă oamenilor, ci contează ce pot să fac eu pentru a rezolva.

Am învăţat că oricum ai tăia, orice lucru are două feţe.

Am învăţat că trebuie să te desparţi de cei dragi cu cuvinte calde; s-ar putea să fie ultima oară când îi vezi.

Am învăţat că poţi continua încă mult timp după ce ai spus că nu mai poţi.

Am învăţat că eroi sunt cei care fac ce trebuie, când trebuie, indiferent de consecinţe.

Am învăţat că sunt oameni care te iubesc, dar nu ştiu s-o arate.

Am învăţat că atunci când sunt supărat am DREPTUL să fiu supărat, dar nu am dreptul să fiu şi rău.

Am învăţat că prietenia adevărată continua să existe chiar şi la distanţă. Iar asta este valabil şi pentru iubirea adevarată. 

Am învăţat că, dacă cineva nu te iubeşte cum ai vrea tu, nu înseamnă că nu te iubeşte din tot sufletul.

Am învăţat că indiferent cât de bun iţi este un prieten oricum te va răni din când în când, iar tu trebiue să-l ierţi pentru asta.

Am învăţat că nu este întotdeauna de ajuns să fii iertat de alţii; câteodată trebuie să înveţi să te ierţi pe tine însuţi.

Am învăţat că indiferent cât de mult suferi, lumea nu se va opri în loc pentru durerea ta.

Am învăţat că trecutul şi circumstanţele ţi-ar putea influenţa personalitatea, dar TU eşti responsabil pentru ceea ce devii.

Am învăţat că dacă doi oameni se ceartă, nu înseamnă că nu se iubesc. Şi nici faptul că nu se ceartă nu dovedeşte că se iubesc.

Am învăţat că uneori trebuie să pui persoana pe primul loc şi nu faptele sale.

Am învăţat că doi oameni pot privi acelaşi lucru şi pot vedea ceva total diferit.

Am învăţat că indiferent de consecinţe cei care sunt cinstiţi cu ei înşişi ajung departe în viaţă.

Am învăţat că viaţa îţi poate fi schimbată în câteva ore de către oameni care nici nu te cunosc.

Am învăţat că şi atunci când crezi că nu mai ai nimic de dat, când te strigă un prieten vei putea găsi puterea de a-l ajuta.

Am învăţat că scrisul ca şi vorbitul, pot linişti durerile sufleteşti.

Am învăţat că oamenii la care ţii cel mai mult îţi sunt luaţi prea repede…

Am învaţat că este prea greu să-ţi dai seama unde să tragi linie între a fi amabil, a nu răni oamenii şi a-ţi susţine părerile.

Am învăţat să iubesc ca să pot să fiu iubit.”

Octavian Paler - „Am invatat…”

$$$

 Preotul dintr-un sat ajunse la biserică să țină slujba de seară, dar nimeni nu sosise...

După 15 minute, intrară trei copii, după douăzeci de minute intrară doi tineri. Astfel că preotul hotărî să înceapă slujba cu cei cinci frați. Pe parcursul slujbei, intră o pereche care se așeză în spate.

Când preotul predica și explica Evanghelia, mai intră un domn, pe jumătate murdar, cu o sfoară în mână. 

Dezamăgit și fără a înțelege cauza slabei participări a credincioșilor, preotul săvârși slujba cu iubire și predică cu entuziasm.😇

Când se întorcea acasă, fu atacat și lovit de doi hoți care îi smulseră mapa în care se aflau Scriptura și alte accesorii de valoare. Ajungând la casa parohială, bandajându-și rănile, descrise acea zi drept cea mai tristă zi din viața lui, un eșec al slujirii și cea mai nerodnică zi din viața lui, dar... nu contează, pe toate le face întru Hristos.😇

După cinci ani, preotul hotărî să le împărtășească această întâmplare și enoriașilor din biserică. 

Pe când termina de povestit întâmplarea, o pereche de seamă din acea parohie îl opri și îi spuse:

,,Părinte, perechea din acea seară, care s-a așezat în spate, eram noi. Eram în pragul despărțirii ca urmare a mai multor probleme și neînțelegeri care erau la noi în cămin. Atunci ne-am hotărât până la urmă să divorțăm, dar mai întâi să venim la biserică să ne lăsăm verighetele și apoi fiecare să-și vadă de drumul lui. În cele din urmă am renunțat la despărțire după ce v-am ascultat predica. Drept urmare, azi suntem aici cu căminul și familia refăcute."🥰

În timp ce perechea vorbea, unul dintre cei mai de succes întreprinzători care ajuta la susținerea acelei biserici, spuse:

,,Părinte, eu sunt domnul care a intrat pe jumătate murdar, cu o sfoară în mână. Eram în pragul falimentului, pierdut în băutură, soția și copiii îmi plecaseră de acasă din cauza agresiunilor mele.🥲 În seara aceea am încercat să mă sinucid, dar sfoara s-a rupt, așa că am ieșit să cumpăr alta.🥲 Când am pornit la drum, am văzut biserica deschisă, m-am hotărât să intru, chiar dacă eram într-adevăr murdar și cu sfoara în mână. În seara aceea, predica dvs. mi-a străpuns inima și am ieșit de acolo cu curajul de a trăi. Azi sunt scăpat de probleme, familia mi s-a întors acasă și am devenit cel mai mare întreprinzător din sat."🥰

De la ușa intrării în altar, diaconul strigă:

,,Părinte, am fost unul dintre hoții aceia care v-au furat. Celălalt a murit chiar în seara aceea pe când săvârșeam al doilea furt. În servieta dvs. era o Biblie. Am citit-o de fiecare dată când mă trezeam de dimineață. După un timp, m-am hotărât să-L slujesc pe Dumnezeu în această biserică."😇

Părintele rămase șocat și începu să plângă împreună cu credincioșii...😇

La urma urmei, acea seară pe care o considera drept o seară ratată, fusese o seară binecuvântată...

Hristos este în mijlocul nostru!😇

Preluat

$$$

 Dacă vă duceți de Înviere la Biserică:

1. Lăsați telefonul! Nu vă apucați să intrați la ora 12 pe facebook, imediat după ce se dă lumină, ca să spuneți la toată lumea „Hristos a înviat!”. Nu moare nimeni dacă nu sunteți primii din bula voastră care iese pe social media să anunțe Învierea. Hristos nu a pătimit și nu a înviat ca să adunăm like-uri și slavă deșartă în noaptea de Înviere. În loc să stați cu prietenii virtuali, stați cu cei de lângă voi. Măcar acum.

2. Dacă tot ați ajuns și vă considerați creștini, nu fugiți nici la cimitir, nici să umpleți mațul. Mai rămâneți măcar un pic. Aveți toată ziua de Duminică la dispoziție și să aprindeți lumina la adormiți, să mâncați din bucate alese cu familia și să transmiteți prietenilor mesaje. Nu există nicio „rânduială” sau „tradiție” ca la 00:05 să se fugă la masă sau la cimitir. Îmi aduc aminte cum străbunica mea curăța cu leșie vasele la intrarea în post și nu se atingea de bucatele de frupt până nu binecuvânta preotul coșurile cu ouă și cozonac la finalul slujbei de Înviere. Asta este rânduiala și tradiția adevărată!

3. Bucurați-vă de moment. Încercați să rămâneți până la finalul slujbei, mai ales dacă nu ați rămas niciodată. Sau cât puteți. Cântările canonului Învierii sunt unele dintre cele mai frumoase. Când o să plecați de la biserică la 3 dimineața, o să vă simțiți altfel decât atunci când plecați la 5 minute după ce se dă lumina. Vă garantez! Nu uitați că acum 5 ani Poliția dădea târcoale pe la biserici de Paști, iar unii și-au luat amenzi sau s-au trezit cu slujba întreruptă. Stați acum cât nu ați stat în ultimii ani și bucurați-vă de întreaga rânduială a Slujbei Învierii!

4. În plus, oricât de enervant ar fi să vi se repete, am să repet: Nu mai urați „Paște fericit!” Cine paște? Mielul? O nefericită traducere din „Happy Easter”! Sărbătoarea se numește Sfintele PAȘTI, iar urarea sau salutul este Hristos a înviat! „- Sărbători fericite! Iepurașul să vă...” Ce sărbătorim? Dacă nu avem talent, decât să scriem un mesaj penibil cu iepurași și pui care ies din ou, mai bine spunem doar Hristos a înviat și atât!

5. Înainte de a vă băga într-o polemică teologică aduceți-vă aminte că ele nu se poartă frugal pe social media și nu implică batjocorirea celeilalte „tabere” și că, în vechime, oamenii stăteau să se documenteze, să își așeze mintea și inima în post și rugăciune săptămâni întregi înainte de a discuta astfel de subiecte.

6. Suspinați un gând și o rugăciune pentru cei care fie nu pot, fie nu sunt lăsați să meargă la biserică în această noapte, precum și pentru cei care își câștigă pâinea muncind în mod indispensabil și din pricini binecuvântate astăzi sau pentru cei care își apără țara în Ziua Învierii. Mulțumiți lui Dumnezeu pentru pacea și liniștea de care ne bucurăm și cereți-i să ne dea tărie în aceste vremuri tulburi. 

Iertați-mă pentru îndrăzneală!

Silvian Emanuel Man

$$$

 👩TRADITII ROMANESTI DE POVESTE...🇷🇴

Astazi este 📿Sâmbăta Mare și este ultima zi din Săptămâna Patimilor și cea mai importantă pentru creștini, pentru că încununează toată perioada de post, rugăciune și pregătire spirituală care precede sărbătoarea Învierii Domnului.

Este ultima zi din Postul Paștelui și Săptămâna Patimilor, este ziua în care se așteaptă Învierea Domnului.

Potrivit dogmelor creștine, aceasta este ziua în care Iisus Hristos a fost îngropat după care, în noapte, s-a pogorât în iad. Se spune că trupul Mântuitorului Iisus s-a odihnit cu trupul în mormânt, iar sufletul s-a pogorât în iad.

Prin acest gest a dobândit viața veșnică pentru oameni și a sfărâmat moartea, clipă în care a chemat întreaga umanitate la înviere și la viață după moarte.

Apostolul Petru spune că S-a pogorat în iad și „a propovăduit și duhurilor ținute în închisoare”.

Deci, în răstimpul dintre moarte și înviere, când trupul Său zăcea în mormant, Hristos a coborât cu sufletul Lui îndumnezeit printre cei adormiți, ținuți până atunci sub stăpânirea celui rău. Le-a propovăduit cuvântul Evangheliei. 

Trupul Său fiind unit cu dumnezeirea Sa, trece printr-o schimbare desăvârșită de înduhovnicire. Din acest motiv, trupul Mântuitorului nu intră în descompunere și poate trece cu el prin ușile încuiate, după Învierea Sa.

Prin puterea Sa dumnezeiască, ridică din iad pe toți cei care l-au așteptat cu credință.

De obicei, în această zi se sacrifică 🐑mielul, care este simbolul lui Iisus în tradiţia creştină. Atunci când Iisus a murit pe cruce pentru mântuirea lumii ca un miel nevinovat, a fost numit ”Mielul lui Dumnezeu”, simbolizând sacrificiul său desăvârşit.

📿Tradiții, obiceiuri și superstiții din Sâmbăta Mare:

Sunt foarte multe obiceiuri și tradiții care se respectă de Sâmbăta Mare. În această zi, familiile se adună pentru a face ultimele pregătiri pentru masa de Paște. De asemenea, se face curățenie în casă și se pregătesc hainele noi, care se îmbracă la slujbă.

📿In unele zone, se crede că este bine ca în Sâmbăta Mare să se facă pomenirea celor adormiți. De asemenea, se spune că este bine să se planteze flori. Tradiția recomandă și să se aprindă foc de tabără sau chiar să se tragă clopotele bisericilor.

📿În Sâmbăta Mare are loc Denia Sâmbetei Mari sau Slujba de Utrenie. Utrenia este o Denie foarte complexă, care include citiri din Biblie, cântări și rugăciuni. Sunt invocate în rugăciuni momentele finale din viața Mântuitorului și așteptarea Învierii.

Este important de știut că Utrenia este diferită de slujba învierii. Slujba de Utrenie se termină la miezul nopții, atunci când credincioșii iau Lumina Sfântă a Învierii. Ulterior, începe slujba prin care se celebrează Învierea propriu-zisă.

Înaintea slujbei de Înviere, se spune că este foarte important să petreci timp cu familia. Este o zi perfectă pentru a te bucura de compania celor dragi și a face lucruri împreună, precum curățenia finală sau pregătirea mesei de Paște.

📿Tot în Sâmbăta Mare este bine să ajuți o persoană nevoiașă sau să donezi bani pentru o cauză nobilă. Nu toți oamenii sunt suficient de norocoși pentru a se putea bucura acasă de o masă de Paște îmbelșugată sau de haine noi. Orice gest caritabil făcut în Sâmbăta Mare aduce bucurie atât celor care oferă, cât și celor care primesc.

Înainte de a participa la slujba de Utrenie și la slujba de Înviere, este important să meditezi la jertfa lui Iisus Hristos. Gândește-te la semnificația acestei sfinte sărbători și la impactul pe care miracolul Învierii l-a avut asupra vieții tuturor creștinilor.

De obicei, de pe masa creştinilor, în ziua de Paşti nu lipsesc preparatele din 🐑miel, precum: drobul, borşul de miel, stufatul sau friptura.

De asemenea, se pregătesc hainele pentru slujba de Înviere și evenimentele de Paște.

Încă de la începutul Postului, gospodinele croiesc cămăşi noi, atât pentru ele cât şi pentru restul familiei, pentru a le purta în ziua de Paşti. 

📿Seara, gospodinele pregătesc coşul pe care urmează să-l ducă la biserică, la slujba de Înviere. În el pun, de regulă, o lumânare, ouă roşii, pască şi cozonac.

📿În unele zone se mai pun şi o bucată de slănină, şuncă, zahăr, făină, sare, usturoi, busuioc, cârnaţi şi o coptură în formă de miel. Peste toate acestea se aşterne cel mai frumos ştergar din casă.

📿Înainte de miezul nopţii, se porneşte către biserică, unde credincioşii primesc lumină, semn al Învierii Domnului. 

Credincioșii iau Lumină din Lumină, spun „Hristos a înviat !” şi răspund „Adevărat a înviat!”, formule cu care se salută apoi timp de 40 de zile, până la Înălțarea Domnului.

După slujbă, oamenii merg la cimitir şi aprind şi acolo lumânări, pentru a vesti şi celor de dincolo Învierea Mântuitorului.

📿În ziua de Paşti, gospodinele schimbă ştergarele cu unele albe, iar toată familia poartă haine noi.

📿Copiii se trezesc dis-de-dimineaţă şi pornesc prin vecini, pentru a vesti Învierea Domnului, primind în dar ouă roşii şi bănuţi.

📿Mai întâi merg băieţii şi apoi fetiţele, pentru că, după credinţa populară, este bine ca în ziua de Paşti să-ţi intre în casă mai întâi un băiat, ca să ai spor şi bogăţie.

📿Se crede că sufletele celor care mor în 📿Sâmbăta Mare oscilează între Rai şi iad, între lumea viilor şi lumea morţilor.

📿O altă superstiție spune că cei care vor să aibă parte de noroc și de împlinirea tuturor dorințelor nu trebuie sub nicio formă să doarmă în noaptea de Înviere. Tradiția spune că în această noapte se deschid cerurile, iar dacă se doarme Domnul nu poate vedea sufletul omului și nu îi poate dărui lucrurile visate.

📿Se mai spune că nu este bine să pui mâna pe sare, pentru că iţi vor asuda mâinile la vară.

📿Oasele şi resturile adunate după ce se taie mielul se îngroapă la rădăcina unui măr său păr sănătos. Se spune că astfel membrii familiei vor avea parte de sănătate tot anul.

🙏✝️Rugăciunea pe care e bine să o rostești în Sâmbăta Mare:

"Doamne lisuse Hristoase, Judecătorul meu, cunosc că păcatele mele sunt fără de număr. De aceea, Te rog în această zi, în care de Iosif şi de Nicodim pus fiind în Mormânt, Te-ai pogorât în iad cu Sfântul şi Îndumnezeitul Tău suflet şi de acolo ai îndepărtat întunericul cu lumina Dumnezeirii Tale şi ai adus bucurie nespus de mare strămoşilor noştri, căci i-ai mântuit de sclavia cea cumplită şi i-ai suit în Rai. Îngroapă păcatele şi cugetele mele cele rele şi viclene, ca să piară din mintea mea şi să nu se mai lupte cu sufletul meu. Luminează întunecatul iad al inimii mele, alungă întunericul păcatelor şi suie mintea mea la cer, ca sa mă bucur de Faţa Ta. Aşa, Doamne, primeşte umilita mea rugăciune ca o tămâie mirositoare, pentru rugăciunile iubitei Tale Maici, care Te-a văzut pe Cruce pironit între doi tâlhari şi de durerile Tale cumplite i s-a rănit inima, care împreună cu ucenicii şi cu mironosiţele Te-au pus în mormânt, iar a treia zi Te-au văzut înviat din morţi şi la înălţarea Ta Te-a văzut suindu-Te de la pământ la cer, însoţit de Sfinţii Tăi Îngeri.

Îndură-Te, Doamne, şi de cei vii, şi de cei răposaţi, pentru rugăciunile Sfinţilor Tăi către care zic şi eu, nevrednicul: O, fericiţi slujitori ai lui Dumnezeu! Nu încetaţi a vă ruga Lui ziua şi noaptea pentru noi, nevrednicii, care pururea greşim cu atâtea nenumărate păcate! Mijlociţi pentru noi Darul şi ajutorul lui Dumnezeu, pe care nu ştim a-l cere după cuviinţă. Nu încetaţi a vă ruga, pentru ca prin rugăciunile voastre, păcătoşii să câştige iertare, săracii ajutor, întristaţii mângâiere, bolnavii sănătate, cei slabi la minte înţelepciune, cei tulburaţi linişte, cei asupriţi ocrotire şi toţi împreună Darul lui Dumnezeu, spre folosul cel sufletesc, în mărirea lui Dumnezeu Celui în Treime lăudat, Căruia i se cuvine cinste şi închinăciune în veci. Amin."🙏

😍Text preluat😍

$¢$

 AMICUS PLATO, SED MAGIS AMICA VERITAS - ORIGINE ȘI SENS

„Amicus Plato, sed magis amica veritas” este o celebră expresie latină, însemnând „Platon îmi este prieten, dar mai prieten îmi este adevărul”. Această expresie a fost consemnată, pentru prima dată, de către Ammonios Saccas, un filosof grec, din secolul al III-lea, în lucrarea „Viața lui Aristotel”.

Adagiul „Amicus Plato, sed magis amica veritas” este, de fapt, o parafrază a unui text aristotelic, din „Etica nicomahică” (Nicomachean Ethics), scris în jurul anului 350 i.Hr. și ale cărui teme sunt virtutea, binele, fericirea și adevărul. „Etica nicomahică” începe cu afirmarea ideii că există, în mod firesc, diferențe de opinie despre ceea ce înseamnă „binele” pentru oameni, iar aceste diferențe trebuie lămurite.

Acest dialog între tradiție și veridicitate este crucial în multe aspecte ale vieții noastre – de la deciziile personale la cele academice sau profesionale. Înțelegând și aplicând corect principiile exprimate prin această expresie, putem naviga cu mai mare înțelepciune prin complexitățile lumii moderne.

Pentru cei interesați să descopere mai multe despre utilizarea și interpretarea corectă a altor expresii latinești frecvente, vă recomandăm articolul nostru cum este corect: „aicea” sau „aici”? „acuma” sau „acum”?. Acesta oferă o perspectivă mai amplă asupra modului în care limbajul latin influențează româna modernă și cum pot fi înțelese corect aceste influențe în comunicarea de zi cu zi.

Într-un astfel de context, Aristotel, discipol al lui Platon, spune că: „Dacă și prietenia și adevărul ne sunt dragi, trebuie totuși să dăm mai multă greutate adevărului”. Pornind de la această afirmație, câteva secole mai târziu, filosoful Ammonios Saccas consemnează spusele lui Aristotel în forma: „Amicus Plato, sed magis amica veritas”, care, în timp, a devenit foarte cunoscută și asimilată în mentalul colectiv.

Sensul expresiei este că nu e de ajuns ca o idee, o opinie, o teorie să fie confirmate de autoritatea și renumele unei personalități (precum Platon, de exemplu), ci trebuie să se întemeieze întotdeauna pe adevăr. Altfel spus, argumentul autorității (argumentum ad verecundiam), un tip de argument logic care decurge din autoritatea sursei (Magister dixit), nu este de suficient.

În timp, expresia „Amicus Plato, sed magis amica veritas” („Îmi este prieten Platon, dar mai prieten îmi este adevărul”) a fost valorificată în diverse feluri. Scriitorul Miguel de Cervantes, de pildă, pune aceste cuvinte într-o replică a personajului său, Don Quijote de La Mancha.

O reformulare anti-platoniciană îi aparține lui Alfred Tarski, filosof polonez: „Inimicus Plato, sed magis inimica falsitas” („Platon este dușmanul meu, dar eroarea/falsitatea este un dușman și mai mare”).

Ludovic al XVIII-lea, regele Franței (1814, 1815-1824) a adaptat și el adagiul latin în forma: „Amicus Platon, sed magis amica Natio” („Platon este prietenul meu, dar Națiunea (franceză) îmi este un prieten și mai apropiat”).

Așadar, „Amicus Plato, sed magis amica veritas” este, și astăzi, o pledoarie concentrată, în formularea specifică a unui adagiu, pentru adevăr, ca valoare umană, cu caracter formator.

$$$

 APHANTASIA vs. HIPERFANTEZIA

Aphantasia/ Afantazia, o particularitate cognitivă surprinzătoare, incomplet descifrată, de multe ori neconştientizată, un mecanism al minţii pe care unii îl numesc “eşec al imaginaţiei”, pe care alţii îl consideră un fel de absenţă a “ochiului minţii”, o inabilitate fundamentală, este definită ca incapacitatea multor persoane de a crea imagini mentale ale obiectelor, oamenilor, locurilor sau evenimentelor, chiar dacă pot descrie aceste lucruri verbal sau prin alte simțuri. Aceasta înseamnă că, deși pot gândi și vorbi despre lucruri, nu își pot imagina respectivele lucruri în mintea lor.

Aphantasia – un concept nou, o realitate veche

Aphantasia (“a”- “fără” + “phantasia”, în greacă, “aspect, imagine, înfățișare”) poate afecta diferit oamenii – unii pot avea o absență completă a tuturor tipurilor de imagini mentale (vizuale, auditive, tactile etc.), în timp ce alții pot avea o afectare selectivă, doar anumite tipuri de imagini mentale lipsind.

Formal, conceptul “aphantasia” a fost recunoscut şi denumit ca atare în 2015, de către cercetătorul Adam Zeman de la Universitatea din Exeter, Marea Britanie, deşi există descrieri ale acestei caracteristici, prezentă la anumiţi oameni, care datează de mult mai mult timp. Fenomenul a fost descris pentru prima dată în 1880, de Francis Galton, inițiatorul mișcării geneticii comportamentale, într-un studiu statistic despre imaginile mentale, descoperind că “aphantasia” era un fenomen comun în rândul colegilor săi.

Câţiva ani mai târziu, în 1897, psihologul Théodule-Armand Ribot a identificat un fel de imaginaţie de “tip vizual tipografic”, constând în a vedea mental ideile sub forma unor cuvinte tipărite corespunzătoare. El da exemplul, printre altele, al unui bun prieten, fiziolog, pentru care cuvintele “câine, animal” (deşi făcea diverse experimente cu câini) nu erau însoțite de nicio imagine mentală, ci erau “văzute” de el (in minte) ca fiind tipărite.

Conceptul “aphantasia” a fost popularizat, în anii 2020, de către echipa lui Adam Zeman, pe rețelele sociale, prin postări care le cereau utilizatorilor să-şi imagineze un măr roşu şi să-și evalueze apoi reprezentarea mentală a acestuia pe o scară de la 1 (vizualizare fotografică) la 5 (fără vizualizare deloc).

În mod interesant, s-a observat că mulți oameni cu aphantasia nu sunt conștienți că percepția lor mentală este diferită de cea a altora, până când nu li se atrage atenția asupra acesteia, de obicei prin discuții sau teste psihologice specifice.

Ce sunt imaginile mentale?

O imagine mentală este o reprezentare vizuală creată de mintea noastră în absența stimulilor vizuali direcți. Este un fenomen prin care putem „vedea” în minte lucruri care nu sunt în fața noastră în acel moment. Imaginile mentale pot fi detaliate și vii sau mai vagi și abstracte, în funcție de individ și de context.

Deși termenul „imagine mentală” sugerează o reprezentare vizuală, imaginile mentale pot implica și alte simțuri, cum ar fi sunetul, mirosul, gustul sau senzațiile tactile.

De asemenea, putem manipula imaginile mentale în diverse moduri, de exemplu, putem roti un obiect imaginar, schimba culorile sau mări și micșora detaliile. Imaginile mentale pot fi evocate voluntar (de pildă, când ne imaginăm o scenă dintr-o vacanță) sau involuntar (de exemplu, când un miros ne amintește de un anumit loc).

Imaginile mentale sunt esențiale pentru reamintirea experiențelor vizuale și a evenimentelor din trecut. Ele ne ajută să vizualizăm soluții, să planificăm acțiuni și să previzionăm consecințele. Au un rol fundamental în creativitate, permițându-ne să ne imaginăm lucruri care nu au fost niciodată văzute înainte. În sporturi și performanțe artistice, repetarea mentală a unei sarcini poate îmbunătăți performanța reală.

Aşadar, imaginile mentale sunt instrumente cognitive versatile, care ne permit să ne extindem capacitățile de percepție, memorie și rezolvare a problemelor, oferindu-ne o modalitate de a experimenta și de a interacționa cu lumea dincolo de ceea ce este prezent fizic în fața noastră.

Cauzele aphantasiei

Formarea imaginilor mentale implică mai multe regiuni ale creierului, care “colaborează” pentru a recrea experiențe vizuale în absența stimulilor vizuali direcți. Principalele regiuni ale creierului implicate în acest proces sunt:

hipocampul (o structură, situată în lobul temporal medial, crucială pentru memorie și reamintirea experiențelor vizuale, jucând un rol important în evocarea imaginilor mentale bazate pe amintiri),

cortexul temporal (implicat în recunoașterea vizuală şi contribuind la detaliile și claritatea imaginilor mentale)

cortexul prefrontal (regiunea prefrontală implicată în funcții executive și esențială pentru procesarea conștientă a imaginilor mentale, planificarea și manipularea acestora)

cortexul parietal (implicat în integrarea informațiilor senzoriale şi cu un rol important în orientarea spațială și în menținerea imaginilor mentale coerente din punct de vedere spațial etc. 0

Cortexul vizual primar (V1), regiune esențială pentru procesarea informațiilor vizuale primare , şi cortexul vizual secundar (zonele V2-V5), regiuni, de asemenea, situate în lobul occipital, care contribuie la procesarea complexă a informațiilor vizuale și sunt implicate în aspecte precum mișcarea și culoarea.

Cercetările sugerează că aphantasia ar putea fi asociată cu diferențe/ disfuncţii în activitatea sau conectivitatea acestor regiuni. În mod specific, este posibil ca persoanele cu aphantasia să aibă o comunicare mai puțin eficientă între cortexul prefrontal și cortexul vizual, ceea ce le-ar împiedica să formeze imagini mentale detaliate și vii.

Studiile de neuroimagistică (RMN-ul funcțional) sunt utilizate pentru a investiga aceste diferențe și pentru a înțelege mai bine modul în care diferitele părți ale creierului colaborează pentru a crea imagini mentale.

Un test pentru a înţelege aphantasia

Cercetători de la “Institutul creierului” şi de la “ Institutul naţional al sănătăţii şi cercetării medicale” , din Paris, au efectuat un test pe 117 voluntari, legat de imaginile mentale şi de percepţiile vizuale. Li s-a cerut să-şi reprezinte mental ceva pornind de la o calitate vizuală (forma, de exemplu) şi de la două cuvinte (“castor” şi “ vulpe”). În etapa următoare, li s-a indicat un adjectiv – “ lung” – şi li s-a cerut să aleagă animalul căruia i se potrivea această caracteristică.

Dintre cei 117 participanţi la test, 44 aveau (fără să ştie) aphantasia, 31 manifestau hiperfantezie (erau capabili să creeze imagini mentale de o acurateţe extraordinară), iar restul îşi puteau reprezenta imagini în limitele normalului.

Analizând şi timpul necesar pentru reprezentarea mentală şi relevanţa răspunsurilor, s-a mai constatat că persoanele cu aphantasia sunt, în medie, mai lente în procesarea și asimilarea informațiilor vizuale şi au amintiri mai puţin vii, spre deosebire de cei cu hiperphantasia. De asemenea, cei cu aphantasia au raportat imagini auditive slabe sau complet absente, inclusiv inexistenţa unei “ voci interioare”.

In acelasi timp, specialiştii încă nu pot explica legătura aphantasiei cu visele, în afara faptului că visele sunt o formă involuntară de imaginație.

Dezavantajele aphantasiei

Aphantasia, incapacitatea de a forma imagini mentale, poate aduce câteva dezavantaje în viața de zi cu zi. Acestea pot varia în funcție de individ, dar câteva dintre cele mai comune includ:

Dificultăți în (re)amintirea unor evenimente

Persoanele cu aphantasia întâmpina dificultăţi în a-şi aminti detalii vizuale ale evenimentelor trecute, cum ar fi fețele oamenilor, locurile vizitate sau obiectele întâlnite. Aceasta poate influența capacitatea de a evoca amintiri plăcute sau de a rememora informații vizuale utile.

Limitări în vizualizarea creativă

În domenii care necesită imaginație vizuală, cum ar fi arta, designul sau arhitectura, persoanele cu aphantasia cu greu pot vizualiza creațiile înainte de a le pune pe hârtie sau pânză.

Planificarea și rezolvarea problemelor

Vizualizarea scenariilor și a soluțiilor posibile este un instrument util în planificare și rezolvarea problemelor. Persoanele cu aphantasia nu pot crea imagini mentale ale diverselor opțiuni sau rezultate.

Dificultăți în urmărirea și înțelegerea instrucțiunilor vizuale

Instrucțiunile care se bazează pe vizualizarea pașilor sau a proceselor pot fi mai greu de urmat pentru persoanele cu aphantasia. De exemplu, reconstituirea mentală a instrucțiunilor pentru asamblarea unui obiect complex poate fi problematică.

Impact asupra memoriei autobiografice

Memoria autobiografică se bazează adesea pe capacitatea de reamintire a detaliilor vizuale ale experiențelor personale. Fără imagini mentale, aceste amintiri pot fi mai puțin detaliate și mai puțin vii, afectând percepția identității și a trecutului personal.

Înțelegerea lecturilor/ a narațiunilor

Lectura cărților și urmărirea relatărilor vizuale (evenimente, personaje, descrieri) pot fi mai puțin captivante sau mai greu de înțeles fără capacitatea de a forma imagini mentale ale scenelor descrise.

Interacțiuni sociale

Reamintirea fețelor și a numelor oamenilor poate fi dificilă, afectând interacțiunile sociale și relațiile personale. Fără capacitatea de a vizualiza fețele sau evenimentele trecute, menținerea unor relații sociale complexe poate fi o provocare.

Deși aphantasia poate aduce aceste dezavantaje, este important de menționat că persoanele afectate dezvoltă adesea strategii alternative pentru a compensa lipsa imaginii mentale. Mulți indivizi cu aphantasia se bazează mai mult pe descrieri verbale, detalii senzoriale non-vizuale și alte forme de gândire abstractă pentru a naviga și a înțelege lumea din jurul lor.

Personalităţi cu aphantasia

Deși aphantasia este un concept relativ recent recunoscut și studiat, există câteva personalități despre care se știe sau se suspectează că au avut aphantasia. Alţii au vorbit deschis despre această caracteristică, mai comună decât se crede şi, pe măsură ce conștientizarea despre aphantasia crește, este posibil ca mai multe persoane/ personalităţi din diverse domenii să recunoască și să discute despre experiențele lor.

Iată câteva exemple de astfel de personalităţi, care au reuşit să compenseze aphantasia prin diverse metode şi să reuşească, fără a avea sentimentul unui “eşec al imaginaţiei”:

Ed Catmull – co-fondatorul Pixar și fost președinte al Pixar și Disney Animation, Ed Catmull a recunoscut public că are aphantasia. În ciuda acestei condiții, a avut o carieră remarcabilă în industria animației, contribuind la revoluția animației pe calculator.

Blake Ross – co-creatorul Mozilla Firefox, Blake Ross a dezvăluit, în 2016, că are aphantasia. El a explicat într-o postare pe Facebook cum a realizat că nu poate forma imagini mentale și cum acest lucru i-a influențat viața și munca.

Craig Venter – pionier în cercetarea genomică și fondatorul Celera Genomics, Craig Venter a menționat în mai multe interviuri că are dificultăţi în crearea imaginilor mentale. În ciuda acestei limitări, a contribuit semnificativ la secvențierea genomului uman.

Derek Antony Parfit – filozof britanic, specializat în identitate personală, raționalitate și etică, a folosit ca debuşeu pentru incapacitatea sa de a crea imagini mentale, fotografia. Parfit a fost un fotograf pasionat, care a călătorit în mod regulat la Veneția și Sankt Petersburg, pentru a fotografia arhitectura.

Scriitori despre care se ştie că au avut/ au aphantasia

Lynne Kelly – scriitoare şi specialistă în mnemonică (tehnici de învăţare) mărturisea că are aphantasia, dar foloseşte tehnici de îmbunătăţire a memoriei, cum ar fi “Palatul memoriei”, care se bazează pe memoria vizuală.

Mark Lawrence, autorul celebrei trilogii fantastice “The Broken Empire”, Michelle Michiko Sagara, care a semnat cărţi precum “Vânătoarea sacră”, “Sabia Soarelui”, Peter Watts, autor canadian de science-fiction etc.

Aphantasia versus Hiperfantezia

Hiperfantazia este opusă aphantasiei şi se caracterizează prin capacitatea de a crea imagini mentale extrem de vii și detaliate. Persoanele cu hiperfantezie pot vizualiza scene, obiecte și persoane în mintea lor, cu o claritate și precizie aproape comparabile cu vederea reală. Această abilitate contrastează puternic cu aphantasia, caz în care persoanele afectate nu pot forma deloc imagini mentale.

Persoanele cu hiperfantezie pot include în imaginile lor mentale detalii, nuanțe, cum ar fi texturi, culori specifice, lumini și umbre, imagini care pot fi invocate rapid și fără efort. Pe lângă componenta vizuală, imaginile mentale pot include alte simțuri, cum ar fi sunete, mirosuri, gusturi și senzații tactile.

Cei care au această capacitate pot excela în domenii creative, cum ar fi arta, scrisul și designul, datorită capacității lor de a vizualiza și manipula imagini mentale complexe, au o memorie vizuală excepțională, fiind capabili să-și amintească detalii vizuale cu o acuratețe impresionantă.

Hiperfantezia poate facilita învățarea și reținerea informațiilor prin vizualizarea mentală a conceptelor. Abilitatea de a vizualiza diferite scenarii și soluții, în detaliu, poate ajuta în planificare și în luarea deciziilor complexe.

Există şi dezavantaje ale hiperfanteziei, deoarece maginile mentale extrem de vii pot fi uneori copleșitoare sau pot distrage atenția de la realitatea imediată. Totodată, persoanele cu hiperfantezie pot uneori confunda amintirile reale cu imaginile mentale extrem de detaliate, ceea ce poate duce la amintiri false sau confuze.

Aphantasia şi hiperfantezia – mistere nedescifrate incă

Între aphantasia şi hiperfantezie, este evident că mintea umană ascunde multe secrete şi că imaginile mentale (vizuale, auditive, olfactive, motorii s.a.m.d.) sau orice alte forme/ metode care să le substituie au un rol esenţial în ceea ce reprezintă personalitatea noastră, în crearea de noi reţele neuronale, în gestionarea emoţiilor, în accelerarea (prin vizualizare), de pildă, a vindecării de boli fizice sau psihice, în îmbunătăţirea stimei de sine, în creșterea capacității de a face față atunci când interacționam cu ceilalți etc.

$$$

 CENTURA DE CASTITATE

Centura de castitate apare adesea în glumele pe care le facem între noi. În plus, ne trimite cu gândul la Evul Mediu, când ar fi fost o măsură pe care o luau bărbații care plecau la război ca să se asigure de fidelitatea soțiilor pe care le lăsau acasă. Însă, adevărul despre cine și cum a inventat-o ar putea să te surprindă.

Centura de castitate, contestată de mulți istorici

Dispozitivul metalic ce se potrivea în jurul taliei femeii – blocată, desigur, cu o cheie deținută de soțul ei – este contestat de mult timp de numeroși istorici. Deși apar în textele medievale ce datează din secolul al XV-lea, există suspect de puține dovezi fizice care să susțină existența centurilor de castitate.

De fapt, cei mai mulți istorici se îndoiesc că centura de castitate a existat vreodată. Mai degrabă, se pare că a fost o metaforă sau o glumă ori o invenție a istoricilor în timpul Renașterii.

Totuși, câteva centuri de castitate sunt expuse în muzee. De exemplu, Musée de Cluny din Paris a expus o centură de castitate ce i-ar fi aparținut Ecaterinei de Medici. Aceasta arată ca un simplu cerc de catifea cu o mică placă de fier în față. O altă centură, despre care se presupune că a aparținut Annei de Austria, este o pereche de plăci cu balamale, atașate de o bandă metalică la brâu.

Există doar o singură problemă cu toate aceste exponate de muzeu. Oricât de autentice ar părea, așa-zisele artefacte medievale sunt mai mult moderne decât medievale. Un test al metalului din centura Ecaterinei de Medici a dezvăluit că acesta provine de la începutul secolului al XIX-lea, la sute de ani după moartea sa din anul 1589. Așadar, de unde a apărut mitul centurii de castitate?

Cum a apărut mitul centurii de castitate

Cea mai veche mențiune despre centurile de castitate provine din Roma antică. Atunci, nu erau dispozitive metalice, ci simple noduri. Un profesor de limbi clasice la Universitatea din Iowa, Sarah E. Bond, a explicat că miresele din Roma antică purtau tunici albe cu un nod herculean – cunoscut și sub numele de „nod de dragoste” sau un simbol al „iubirii nemuritoare” – ca simbol al castității. Mirii desfăceau nodul în noaptea nunții.

Probabil că de aici au apărut primele idei despre astfel de dispozitive și expresia în limba engleză „tying the knot/ a lega nodul”, ce înseamnă a se căsători.

În secolele ce au urmat, ideile despre castitatea femeii au rămas ferm înrădăcinate în cultura europeană. Cu toate acestea, ele nu au căpătat o formă fizică până în secolul al XV-lea. Atunci, un inginer militar german pe nume Konrad Kyeser a publicat o lucrare de inginerie militară numită „Bellifortis”. Printre desenele sale cu catapulte, armuri și dispozitive de tortură, a apărut pentru prima dată centura de castitate.

Acestea fiind spuse, ceva legat de definiția unei centuri de castitate părea să-i încânte pe europenii din Evul Mediu. Desene cu acest dispozitiv au continuat să apară pe tot parcursul secolului al XVI-lea.

Și chiar și aceste ilustrații au tratat curelele ca pe o glumă. Într-o gravură, o femeie îi înmânează soțului ei cheia de la centură, în timp ce acesta se pregătește să plece. În spatele patului lor, doi bărbați stau la pândă, ținând în mână o copie a cheii.

Între mit și realitate

Prin urmare, este foarte probabil ca centurile de castitate să nu fi existat – decât ca o glumă. Albrecht Classen, profesor de studii germane la Universitatea din Arizon, a publicat o carte intitulată „Centura de castitate medievală: Un proces de creare de mituri”, pentru a șterge ideea că un astfel de dispozitiv ar fi existat vreodată.

În cartea sa, profesorul explică motivul pentru care centurile erau atât de improbabile. În primul rând, există puține dovezi care să sugereze că au existat cu adevărat. În al doilea rând, utilizarea lor ar fi fost cu siguranță fatală pentru femei.

„O femeie nu ar fi supraviețuit nici măcar după câteva zile problemelor de igienă și de sănătate care ar fi urmat”, a notat Classen. Cu alte cuvinte, simpla definiție a unei centuri de castitate – o lenjerie de corp de fier – o face dureroasă, periculoasă și potențial fatală.

Alți istorici îl susțin. „Am călătorit în străinătate și m-am uitat în colecții de artă și, până acum, nu am văzut o centură de castitate despre care să se poată dovedi că este de origine medievală”, a declarat Lesley Smith, istoric de la sfârșitul secolului al XVI-lea. Cu alte cuvinte, centurile expuse în muzee nu provin din perioada medievală.

Însă, chiar dacă centurile de castitate nu au existat niciodată în istorie, interesul modern pentru acestea este foarte real. Cureaua a avut un rol principal în „Robin Hood: Bărbaţi în izmene/ Robin Hood: Men in Tights”.