$$$

 ASTĂZI 17 APRILIE amintim patru poeți importanți din literatura română:

***

ION VINEA (n. 17 aprilie 1895, Giurgiu, – d. 6 iulie 1964, București. Este pseudonimul literar al lui Ion Eugen Iovanachi poet și scriitor român simbolist și suprarealist, aflat mereu în vecinătatea mișcării literare de avangardă, unul din românii asociați realismului magic.

MAGDA ISANOȘ (n. 17 aprilie 1916, Iași – d. 17 noiembrie 1944, București) a fost o avocată, poetă, prozatoare și publicistă română, soția poetuului Eusebiu Camilar, și mama poetei Elisabeta Isanos Camilar.

TRAIAN DEMETRESCU, pe numele său complet Traian Rafael Radu Demetrescu, a folosit pseudonimul literar Tradem, dar semna ocazional și Traian Demetrescu-Tradem) (n. 3 noiembrie 1866, Craiova - d. 17 aprilie 1896) a fost un poet pre-simbolist.

ION PILLAT (n. 31 martie 1891,[2] București, - d. 17 aprilie 1945, București. A fost un eseist, poet tradiționalist, antologist, editor și publicist român, membru corespondent al Academiei Române (din 1936. Pe linie maternă a fost înrudit cu familia Brătianu. Bunicul său a fost cunoscutul politician Ion C. Brătianu, acesta fiind adesea evocat în poeme din volumul său cel mai cuprinzător din punct de vedere estetic, Pe Argeș în sus, în poeme precum Odaia bunicului, Odihna tatii sau Aci sosi pe vremuri.

$$$

 Unei femei... 

(Scrisoare) 

Traian Demetrescu

• 

Tu ai plecat cu sufletul nostalgic

De ceruri largi, de vecinici primăveri,

În țara caldă unde totdeauna

Sunt înfloriți frumoșii palmieri.

De pe la noi ce vești să-ți dau, iubito?

Nu sunt nici flori, nici rândunici... e iarnă...

Și simt că peste inima mea tristă

Uitarea ta începe să s-aștearnă...

O! Vino mai curând... de mai ții minte

Cuvintele șoptite la plecare,

Și plânsul meu ce mi-l ștergeai cu părul, -

O! Vino mai curând... și adu-mi soare...

$$$

 CRISTOS A ÎNVIAT 

Alexandru VLAHUȚĂ 

Si-au tremurat stăpânii lumii 

La glasul blândului profet

Si-un dușman au văzut in fiul

Dulgherului din Nazareth!

El n-a venit să răzvrătească 

Nu vrea pieirea nimănui;

Desculț, pe jos, colindă lumea

Si mulți hulesc in urma lui.

Şi mulți cu pietre il alungă 

Si râd de el ca de-un smintit:

Iisus zâmbește tuturora-

Atotputernic și smerit!

El orbilor le dă lumina,

Si muților le da cuvânt,

Pe cei infirmi îi întărește,

Pe morți îi scoală din mormânt.

Si tuturor de o potrivă.

Imparte darul lui ceresc-

Si celor care cred intr-insul,

Si celor ce-l batjocoresc.

Urască-l cei fără de lege.

Cei pasă lui de ura lor?

El a venit s-aduca pacea

Si înfrățirea tuturor.

Din toata lumea asupriții 

In jurul lui s-au gramadit

Si-n vijeliile de patimi

La glasul lui au amuțit:

"Fiti blânzi cu cei ce va insultă,

Iertați pe cei ce vă lovesc,

Iubiți pe cei ce-n contra voastrya

Cu vrăjmășie se pornesc".

Cât bine, câtă fericire,

Si câtă dragoste-ai adus!

Si oamenii drept răsplătire 

Pe cruce-ntre tâlhari te-au pus.

Au râs si te-au scuipat in față 

Din spini cununa ti-au făcut,

Si in deșarta lor trufie

Stăpâni desupra-ti s-au crezut.

Aduceți piatra cea mai mare

Mormântul sa-i acoperiți 

Chemați sutașii cei mai ageri,

Și străji de noapte rânduiți.

S-au veselit necredincioșii 

C-au pus luminii stăvilar,

Dar ea s-a întărit in focul

Durerilor de la Calvar,

Si valurile-i neoprite

Peste pământ se împânzesc,

Ducând dreptate si iubire

Si pace-n neamul omenesc.

Voi toți, ce-ati plâns in întuneric 

Si nimeni nu v-a mângâiat,

Din lunga voastra-nghenunchere

Sculați. Christos a Inviat!

$$$

 Amurgul are astăzi luciri ca de mătasă

Ștefan Petică

Amurgul are astăzi luciri ca de mătasă

Pe care lunecară mâni albe de princese,

Şi-n faldurile cari pe-albastre culmi se lasă

Scânteie pietre scumpe din stofe vechi şi-alese.

Ci mândra de durerea-i în purpura de seară,

Cetatea arde facle pe turlele-nnegrite

Pe cari vechi coroane de slavă seculară

Topeau de aur raze în zile fericite.

Pe surele frontoane a vechilor palate

Un vis de răzvrătire a pus o-nfiorare,

Iar florile-n grădină stând pale şi uitate

Se plâng în invocarea lucirilor de soare.

Cântari voievodale sunară-n amurgire

Cu glas de altădată umplând singuratatea,

Şi-n notele lor grave de-adânca tânguire

Colinele ascultară cum moare-ncet cetatea.

Şi turlele părură ca brațe desperate

Întinse-n framântare spre cerul azuriu;

Stravechea frumusețe murea pe înserate

Şi sufletul cetatei se plânse-ntr-un târziu.

Ah, cântul răzvrătirei în seara somptuoasă

Şi turlele-nălțate spre cerul cel senin

Când pacea cade lină din falduri de mătasă

Şi limpede ca roua pe albe flori de crin!

$$$

 AMINTIRI DIN ALTE VERI

 Liliana Burac

Se trezeau cu noaptea-n cap părinții ,pe timp de vară,

Iar când se porneau la câmp nici nu se vedea afară,

Ne lăsau laptele proaspăt ,în oală de lut,pe masă

Și într-un ștergar de in ,pâinea albă,coaptă-n casă.

-Hai,treziți-vă oleacă,ne spunea mama duios,

Ne-ndurându-se să strice somnul nostru-așa frumos,

-Eu mă duc iar la prășit ,cu bunică-tu-n Lănuț,

Voi să stați pe lângă casă,s-aveți grijă de puiuți!

Tată-tu e dus la coasă ,că se pologește iarba

Și de n-o cosi acuma ,când s-o duce-a fi degeaba,

Mâne-o să vă iau cu mine,în Fânaț ,la adunat,

Eu cu furca înainte,voi din urmă la greblat.

-Scoateți cloștile afară și la puii de găină

Dați-le un pumn de crupe sau muiați niște făină,

Puneți-le-un chic de apă în ceva nu prea adânc

Și vedeți să nu-i ia uliul până vin eu de la câmp!

Să duceți pe șes vițelul,priponiți-l mai departe

De vițeii altora,nu de alta ,s-or mai bate,

Puneți apă în căldări până o veni cireada

Că vin vitele-nsetate și să măturați ograda!

Noi ,cu somnul între gene,ascultam cam cu de-a sila,

Țineam minte ce țineam ,apoi Dumnezeu cu mila,

Dar când soarele-ncepea să ne ardă pe spinare,

Lăsam baltă bătătura și-o zbugheam la scăldătoare.

Treceam ulița spre șesul care ne părea o mare,

Cu valuri de romaniță așternute sub picioare,

Sfârâiau călcâiele când stârneam cârduri de gâște,

Și gâscani-înfuriați ne-alergau ,vrând să ne muște.

Noi vedeam numai hârjoana ce părea a fi in toi,

Din toți țăncii de pe vale ,din pârâu,lipseam doar noi,

Dar când tălpile simțeau mâlul fin și apa-n spume, 

Ne rupeam de orice grijă și intram în altă lume.

Iar în firul de pârâu,jinduind după răcoare,

Bălăceala era-n toi ,cât era ziua de mare,

Înotam și ne stropeam ,printre broaștele speriate,

Până ne-alungau tânțarii cu înțepături pe spate.

Plini de mâl,ca niște diavoli,ne apropiam de casă,

De la poarta miroseam turtițele de pe masă,

Vedeam zâmbetul bunicii răsărind la colțul șurii,

Și căldările cu apă în mijlocul bătăturii.

Ne punea mâna pe creștet printre vorbe de mustrare,

Ne-ndemna să ne spălăm într-o balie,la soare,

Și când socotea că-i vremea,zicea: -Eu mă duc acasă,

Da’ v-oi spune mâne-ta, ș-apoi îți vedea voi,lasă!

Nu spunea nimc ,sărmana,ba ,când o-ntrebau părinții,

Ne tot ridica în slăvi că am fost cuminți ca sfinții…

Parcă văd zâmbetul mamei...parcă toare-au fost mai ieri…

Azi mi-a mai rămas să depăn amintiri din alte veri.

$$$

 Aniversare:

Pe 16 aprilie 1903, în Lugoj, Timiș, s-a născut Filaret BARBU compozitor de operetă; (d. 31 mai 1984, Timișoara).

A cunoscut de timpuriu sunetele muzicale ale tarafurilor de lăutari, care cântau de dimineață și până târziu în noapte în birtul bunicului său. 

A absolvit Neues Wiener Konservatorium la Viena, unde a studiat Vioara și Contrapunctul cu maeștrii vienezi, între 1922–1926. 

A devenit profesor de muzică la liceul „Coriolan Brediceanu” din Lugoj și dirijor al corului „Ion Vidu”, la a cărui înființare, în 1922, a fost unul dintre inițiatori. 

Lucrarea sa de debut a fost vodevilul Privighetoarea albă (1924), după care au urmat o serie întreagă de lucrări, între care Armonii bănățene, Nocturnă, Roză albă, Ana Lugojana, Plutașul de pe Bistrița, Târgul de fete etc. 

A scris și un studiu monografic dedicat lui Traian Grozăvescu (tenor român) și o culegere de coruri intitulată Portativ bănățean. (Istoricul zilei)

https://www.youtube.com/watch?v=TMvdiX0CpOE

$$$

 În JOIA MARE , adică joi din Săptămâna Patimilor, înainte de Paște, ouăle sunt vopsite în roșu.

Care este motivul pentru care ouăle devin roșii? 

Această obicei are o semnificație profundă din punct de vedere simbolic și religios:

Culoarea roșie reprezintă sângele lui Iisus Hristos, care a fost vărsat pe cruce pentru salvarea omenirii. 

Forma oului simbolizează viața, renașterea și Învierea. Astfel, oul roșu devine un simbol al triumfului vieții asupra morții. 

Conform tradiției, prima care a vopsit ouă roșii ar fi fost Maica Domnului, care le-ar fi așezat sub crucea Fiului său, iar sângele acestuia a curs peste ele. De atunci, creștinii continuă să repete acest ritual ca o amintire a jertfei și Învierii Domnului.

Sfânta și Marea Joi , una dintre cele mai adânci și pline de taină zile din Săptămâna Mare .

În Sfânta și Marea Joi ne amintim de patru momente esențiale :

-- Spălarea picioarelor ucenicilor – semnul smereniei desăvârșite a Domnului .

-- Cina cea de Taină – începutul Sfintei Euharistii , când Hristos ne-a lăsat Trupul și Sângele Său spre viața veșnică .

-- Rugăciunea din Grădina Ghetsimani – o rugăciune din adâncul sufletului , cu lacrimi și sudoare de sânge .

-- Trădarea lui Iuda – o rană adâncă în istoria mântuirii , dar și o pildă despre libertatea alegerii .

Să întâmpinăm această zi cu post , liniște și rugăciune . Să ne apropiem de Domnul cu inima curată , asemenea ucenicului iubit , și să fim aproape de El în ceasul încercării .

,, Luați , mâncați ... Beți dintru acesta toți ..." 

– cuvinte care ne însoțesc până azi , pline de har și mântuire .