$$$

 4 aprilie

ZIUA ACADEMIEI ROMÂNE

Ziua Academiei Române este sărbătorită în fiecare an la 4 aprilie, data la care a fost instituită, în anul 2000, de către prezidiul instituţiei, cu prilejul ''Zilei Porţilor Deschise'' la Academia Română.

Instituţie de prestigiu, cu un istoric îndepărtat, a fost înfiinţată 1/13 aprilie 1866, ca ''Societate Literară Română'', începându-şi activitatea în anul următor, sub numele de ''Societatea Academică Română'', se arată pe site-ul oficial al instituţiei, www.acad.ro. 

La 29 martie 1879, prin înalt decret, ''Societatea Academică Română'' a fost declarată institut naţional, sub numele de ''Academia Română''.

Academia a fost încă de la început concepută ca o instituţie naţională, lucru exprimat atât prin componenţa ei - membri aleşi din toate provinciile româneşti: patru din Muntenia, câte trei din Moldova, Transilvania şi Basarabia şi câte doi din Banat, Bucovina, Maramureş şi Macedonia' - cât şi prin programul anunţat. Scopul ei a fost elaborarea ortografiei şi a gramaticii limbii române, începerea şi realizarea unui dicţionar al limbii române.

Dintre primii membri putem enumera personalităţi importante ale vieţii culturale şi naţionale din întreg spaţiul românesc: Iosif Hodoş din Marmaureş; Timotei Cipariu şi George Bariţiu din Transilvania; Andrei Mocioni (Mocsony) şi Vicenţiu Babeş din Banat; Alexandru Hurmuzachi din Bucovina; Vasile Alecsandri şi Costache Negruzzi din Moldova, Ion Heliade-Rădulescu, August Treboniu Laurian şi C.A.Rosetti din Muntenia.

La 6 august 1867, s-au desfăşurat lucrările primei şedinţe a Societăţii Literare Române, iar la 24 august 1867, s-a aprobat Statutul Societăţii Literare Române, care menţiona constituirea Societăţii Academice Române, ''cu scopul de a lucra la înaintarea literelor şi a ştiinţelor între români'', ''corp independent în lucrările sale de orice natură''. 

La 31 august, a fost aleasă conducerea Societăţii: preşedinte - Ion Heliade Rădulescu; vicepreşedinte - Timotei Cipariu şi secretar - August Treboniu Laurian.

La 29 martie 1879, prin înalt decret, Societatea Academică Română era declarată institut naţional, sub denumirea de Academia Română. Potrivit Statutului Academiei Române, adoptat la 21 iunie, instituţia avea următoarele trei secţii:

 1. Secţiunea literară: literatură, artă, filologie şi filosofie; 

2. Secţiunea istorică: istorie, geografie şi ştiinţe sociale; 

3. Secţiunea ştiinţifică: ştiinţe teoretice şi aplicate.

Ca instituţie naţională, Academia Română a împlinit, în plan cultural şi ştiinţific, unirea românilor înainte ca ea să se fi produs în plan politic. 

De-a lungul existenţei sale, în Academia Română s-au regăsit reprezentanţi marcanţi din toate domeniile ştiinţelor (filologice, istorice, matematice, fizice, chimice, biologice, geonomice, tehnice, agricole, silvice, medicale ş.a.), ale literaturii şi artei, reprezentanţi ai cultelor, armatei şi vieţii politice.

Prin Decretul prezidenţial din 9 iunie 1948, instituţia a devenit Academia Republicii Populare Române. 

La 5 ianuarie 1990 însă, imediat după Revoluţia din decembrie '89, s-a semnat Decretul - Lege prin care Academia Română se reorganiza. Astfel, Academia Română redevenea cel mai înalt for ştiinţific şi cultural al ţării.

Academia Română are 14 secţii, 3 filiale, în Iaşi, Cluj-Napoca şi Timişoara, institute, centre de cercetare ştiinţifică pe diverse domenii şi fundaţii. Pe lângă acestea, se numără şi Biblioteca Academiei Române, Editura Academiei (înfiinţată în 1938) şi revista ''Academica'' (înfiinţată în oct. 1990).

Între 16 ianuarie 1998-aprilie 2006, Academia Română a fost condusă de istoricul literar Eugen Simion, membru titular al acestui for din 1992, din 5 aprilie 2006 până la 8 aprilie 2014 preşedinte al Academiei Române a fost Ionel Haiduc, membru titular al Academiei Române din 18 decembrie 1991, doctor în ştiinţe chimice (1964), care condusese Filiala Cluj-Napoca a acestui înalt for (din 1965), iar din 8 aprilie 2014 până în 24 decembrie 2017, Academia Română a fost condusă de preşedintele Ionel Valentin Vlad, membru titular din 7 iulie 2009 şi vicepreşedinte al Academiei Române în perioada 27 aprilie 2010-8 aprilie 2014.

 După decesul lui Ionel Valentin Vlad, pe 24 decembrie 2017, prezidiul Academiei l-a ales, pe 5 ianuarie 2018, pe Cristian Hera în funcţia de preşedinte al acestui for, pentru trei luni, până la organizarea de noi alegeri pentru conducerea instituţiei. Alegerile pentru preşedinte se vor desfăşura în data de 5 aprilie 2018, în Adunare Generală, conform Statutului Academiei, care prevede că alegerile au loc din patru în patru ani, în prima săptămână a lunii aprilie.

 AGERPRES/(Documentare-Andreea Onogea, editor: Horia Plugaru, editor online: Daniela Juncu)

$$$

 BUCURESTI - ORAS MARTIR

prof. Andrei POPETE PĂTRAȘCU

La 4 aprilie 1944, în urma bombardamentelor americane asupra Bucureștiului numărul oficial al victimelor a fost de 2.942 de MORȚI şi 2.416 RĂNIȚI.

În București NU EXISTĂ niciun monument dedicat acestor victime, în schimb aviatorilor americani li s-au ridicat în ultimii ani două monumente. 

În timp ce ei, americanii, își amintesc de eroii lor, noi continuăm să ne târâm în genunchi prin colbul unui prezent cu iz de servilism, uitând trecutul și acceptând prea ușor statutul impus de către cei care își cunosc interesele mai bine decât noi.

Cu un an înainte de bombardarea Bucureștiului, aviația americană pierdea la Ploiești 310 aviatori. 

Operațiunea „Tidal Wave” este unul dintre cele importante momente istorice din trecutul Ploieştilor.

Al Doilea Război Mondial a început cu o întârziere de doi ani pentru ploieșteni, la 1 august 1943, când aviația americană întreprinde primul atac masiv asupra orașului. La acea vreme, Ploieștiul furniza o treime din petrolul necesar mașinii de război germane. Din acest motiv, orașul a devenit ţinta preferată a bombardamentelor aliaţilor anglo-americani, cu precădere în decursul anului 1944.

În ciuda faptului că Ploieştiul beneficia de o puternică apărare antiaeriană, americanii au mizat pe un atac surpriză, de la mică altitudine, cu bombardiere B-24 Liberator asupra facilităților petroliere ale orașului. 

Decolând de la baza aeriană din Benghazi, Libia, escadrilele de avioane urmau să parcurgă în formaţie compactă o distanţă dus-întors de peste 3000 de km. Avea să fie cel mai lung raid de bombardament de până atunci.

La scurt timp după decolare, formaţia este detectată de staţiile radar germane şi urmărită în drumul său spre Ploiești. La apariția ei pe teritoriul României, apărarea antiaeriană aflată sub comanda colonelului german Alfred Gerstenberg, îi înfruntă pe americani, la Ploieşti, Câmpina şi Bucureşti.

La finalul zilei, bilanţul este catastrofal pentru americani. Din 177 de bombardiere care au decolat în zorii zilei de la Benghazi, 53 de avioane au fost pierdute, doborâte deasupra României sau scufundate în Marea Mediterană. 310 aviatori americani şi-au pierdut viaţa și 108 au fost luaţi prizonieri. 

Majoritatea rafinăriilor ploieștene au rămas neatinse, iar cele lovite îşi vor reveni în numai câteva săptămâni. Raidul aerian nu și-a atins scopul deoarece nu s-a înregistrat o micşorare a capacităţii globale de producţie și rafinare a petrolului.

Această misiune a însemnat cea mai mare pierdere înregistrată vreodată de aviația Statelor Unite ale Americii într-o bătălie aeriană, mai târziu americanii numind această zi „Duminica Neagră”. Printre aviatorii americani, Ploieştiul devine cunoscut drept „Cimitirul bombardierelor”. 

Operațiunea „Tidal Wave” a fost decorată de partea americană cu cinci Medalii de Onoare și mai multe Distincții pentru Servicii Deosebite decât debarcarea în Normandia. Americanii nu au uitat și pe data de 4 aprilie 1944 au bombardat mai multe zone civile din București.

Se spune în istorie: A nu uita, pentru a nu repeta! NOI DE CE UITĂM?!?

Ei, americanii, știu să își cinstească eroii. Noi, românii, ne-am tot uitat spre vest, după ei, uitând ziua de 4 aprilie 1944. 

Uitând să ne cinstim eroii noștri, să le aprindem o lumânare și să-i pomenim! 

Nici măcar monumente nu am fost în stare să le ridicăm, nici cruci la căpătâi să le punem!

Sau așa trebuie să arate România normală!?

$$$

 FĂRĂ SCĂPARE

Adrian Păunescu

De la Iisus încoace,

credincioşilor,

nu ştiu de ce nu mai ridicați 

capetele din piept.

De două mii de ani lucraţi şi nu mai ridicaţi 

capetele să vedeți ce lucrați. 

Ce faceți? Ce lucrați?

Ridicați capetele și vedeți!

Voi nu vedeți că acolo a fost pământ cu flori 

şi voi ați făcut o groapă?

Voi nu vedeți că acolo a fost o pădure 

şi voi ați făcut un atelier de dulgherit 

şi după aceea nişte lemne ciudate 

şi că - şi astăzi încă - lucraţi la o cruce?

De două mii de ani vă mirați!

De două mii de ani bombăniți 

seara, la culcare, îi învățați pe copii 

să se roage celui bun şi drept, 

noaptea visați spălarea crimei 

în contra celui răstignit, 

iar ziua, zi de zi, de două mii de ani, 

cu capetele-n jos lucrati la crucea nouă, 

de două mii de ani cereți iertare, 

pentru crima de acum două mii de ani, 

în timp ce voi cu braţele şi inima 

comiteți noua crimă.

Şi nici mirosul lemnului de cruce, 

mirosul cleiului de la încheieturi, 

mirosul cuiului aprins bătut în lemn, 

mirosul de mormânt al gropii 

nu vă spun nimic.

Cu gândul către crima veche, 

abstraşi şi foarte mirându-vă de ea

ați dus aproape de sfârşit 

Crucea şi noua răstignire.

Să nu cumva - mergând aşa 

cu capetele-n jos -

să vă loviți cu frunțile

de spânzuratele picioare-ale lui Iisus 

şi să le ocoliţi nemaiavând nici curiozitatea 

de-a şti ce trup şi ce cap se află sus, 

cine e posesorul lor, 

pe crucea trudei voastre, 

frații mei fără scăpare.

$$$

 Acum 81 de ani

! Nord-Estul Românei devine teatru de război!

Alesandru DUTU 

Martie 1944. Bătălia Moldovei 

Retragerea spre aliniamentul fortificat de la nord-vest de Iaşi!

• Gheorghe Sofronescu: ,,Mi-am adunat plutonul și cu lacrimi în ochi, mi-am luat rămas bun de la oamenii mei, spunându-le: «Camarazi, fiecare pe socoteala sa să încerce să-și salveze viața»… În momentul când m-am văzut în Basarabia am sărutat pământul de 100 de ori și am făcut tot atâtea mătănii, mulțumind astfel bunului Dumnezeu că m-a salvat de la o moartea sigură”.

♦ Mobilizat în martie 1944, Corpul 4 armată român (diviziile 7, 8 infanterie și 5 cavalerie) a fost dispus în acoperire pe Nistru cu misiunea de a interzice pătrunderea inamicului pe direcțiile Hotin – Botoșani – Pașcani și Moghilev – Târgu Frumos. Începând cu 2 aprilie, a ocupat dispozitiv de luptă în capul de pod de la Iași, organizând, până la 20 aprilie, poziția Dealul Mare, cu diviziile 3 infanterie și 18 munte. 

♦ Divizia 8 infanterie a supravegheat şi apărat, cu o parte din forţe, trecerile peste Nistru, între Zalescik şi Kozlov (Secureni), cu efortul în zona Moghilev (Otaci), în care scop a organizat detaşamentele „Cernăuţi”, „Zalescik”, „Hotin” şi „Moghilev”.  

♦ Lupte grele s-au dat, între 18 şi 20 martie, în zona Moghilev, Otaci, Zguriţa, mai ales după ce germanii au aruncat în aer, la 18 martie, podurile de peste Nistru (de cale ferată şi rutier),chiar dacă în capul de pod de peste fluviu se mai aflau trupe române şi germane.

♦ Tragdia trăită de militarii români în capul de pod de la Moghilev avea să fie descrisă peste ani de supravieţuitori:

• Fostul căpitan Vasile Hreamătă, comandant de baterie: ,,Fără a ne comunica, Statul major al generalului german (din zonă – n.n.), dispune aruncarea în aer a podului, ceea ce se execută la orele 21, în acea noapte, cu tot ce se afla în acel moment pe el: oameni, tancuri, mașini etc. Totul este înghițit de apele Nistrului care era plin de sloiuri. Se auzeau numai răcnete și plânsete, pe toate limbile. Malul stâng al fluviului a rămas astfel izolat”.

• Fostul sergentul-major Gheorghe Gușu, comandant de pluton în Regimentul 29 infanterie: ,,Mi-am retras și eu plutonul în scopul trecerii Nistrului, prin acest sector unde sovieticii nu ajunseseră încă la apă. În acest loc, pe malul Nistrului, pe o lungime de 300 – 500 m, se găseau 100 – 200 de ostași români, care demoralizați, doreau să treacă Nistrul – dar nu aveau cu ce. Nu exista absolut niciun mijloc de trecere, doar bucăți de lemn, bucăți de căruțe sau de mașini, care veneau pe apă, din amonte. Nistrul avea aici o lățime de circa 300 m și era umflat de ploi și topirea zăpezii. Foarte mulți, încercând să treacă înot, s-au înecat. Eu am reușit să trec peste niște grinzi ale podurilor aruncate în aer ce veneau pe apă, reușind să ajung, cu mare efort, pe malul drept al Nistrului. Din cei 41 de oameni din pluton am rămas cu 7”. 

• Fostul sergent-major Gheorghe Sofronescu, comandant de pluton în Regimentul 29 infanterie: ,,Mi-am adunat plutonul și cu lacrimi în ochi, mi-am luat rămas bun de la oamenii mei, spunându-le: «Camarazi, fiecare pe socoteala sa să încerce să-și salveze viața»... Am rămas aproape singur. M-am uitat la ruptura din mijlocul podului și am văzut că balustradele metalice din ambele părți ale podului erau aruncate dintr-o parte în alta. Una avea un capăt căzut în apă și altul în aer, iar o parte din grinzile și bârnele podului au rămas încurcate între ele. Conștient îmi puneam viața în pericol; am început să mă cațăr, de pe o bârnă pe alta, ca o pisică, și de pe un stâlp pe altul, după ce le probam dacă rezistă și nu se scufundă cu greutatea mea. Mergând încet, prin cățărare, la o înălțime de aproximativ 15 m deasupra apei, am auzit oameni gemând, alții țipând sau plângând, caii sforăind, care mai erau în viață. Menționez că atunci când a fost aruncat în aer podul, pe el erau om lângă om, dintre care foarte mulți s-au înecat. Chinul meu a durat cam 1,5 – 2 ore și, cu ajutorul lui Dumnezeu, au ajuns pe partea podului bun, dinspre uscat. În momentul când m-am văzut în Basarabia am sărutat pământul de 100 de ori și am făcut tot atâtea mătănii, mulțumind astfel bunului Dumnezeu că m-a salvat de la o moartea sigură”.

• Referindu-se la luptele duse la Târgul Zgurița, la 21 martie 1944, sublocotenentul Valentin Zarea din Regimentul 29 infanterie, originar din zonă, menționa: ,,Interzicând învăluirea localității, prin cimitirul evreiesc și valea opusă, am dus lupta de apărare pentru fiecare casă, chiar corp la corp. Ultimul gând era îndreptat la ai mei, cei apropiați din locurile natale, la refugiul din 1940, când părinții și frații au rămas sub ocupație rusească. Și după ultima luptă de apărare s-a deschis marele necunoscut, sfârșitul sau drumul spre lagăr. La verificarea din zonă au mai fost găsiți, supraviețuitori valizi, doar 17 militari, printre care și subsemnatul. Nu am crezut în supraviețuire, nu am realizat cu anticipație sfârșitul decât prin supremul sacrificiu. Bănuiam ce ne așteaptă. Lucrurile se precipitau și spre norocul nostru s-a primit ordin să ne îndreptăm spre drumul către orașul Soroca. După acest episod a început un alt capitol de viață, robia în prizonierat”. 

♦ Între 28 martie şi 6 aprilie1944, Divizia 8 infanterie a acţionat în acoperire, reuşind să oprească înaintarea inamicului şi să dea posibilitatea aducerii de noi trupe pe Valea Siretului, în zona Târgu Neamţ, Târgu Frumos. Detaşamentul „colonel Curta” (regimentele 8 vânători şi 16 artilerie, un batalion din Regimentul 12 artilerie) a participat, în subordinea Corpului 5 armată, la organizarea poziţiei de rezistenţă la nord de râul Moldova. 

♦ Divizia 5 cavalerie a fost fracţionată pe detaşamente şi introdusă pe frontul din Transnistria, unde Detaşamentul „Rareş” (subunităţi din regimentele 6 şi 8 roşiori) a luptat (27 februarie – 17 mart.ie 1944) împotriva partizanilor la Mitki, Stanislavcic, Şargorod, Trestiancik, asigurând şi protecţia retragerii populaţiei şi autorităţilor civile şi militare române din zonă, precum şi organizarea şi apărarea capului de pod Moghilev. Concomitent, Detaşamentul „Fulger” (Regimentul 7 roşiori întărit) a acţionat în zona Iampol, Rezina pentru apărarea capului de pod Iampol şi a sectorului dintre Cosăuţi şi Soroca. La 17 martie, în urma atacului puternic executat de sovietici, s-a retras pe malul vestic al Nistrului şi a aruncat podul în aer, intrând în compunerea Detaşamentului „Rareş”. La 18 martie, acesta s-a retras spre Bălţi, luptând pe înălţimile de la sud şi vest de Soroca, pe pârâurile Căinari şi Cubolta şi pe înălţimile de la nord de Bălţi, la Strâmba şi Pelinei. Între 23 şi 25 martie a asigurat apărarea oraşului Bălţi şi apoi a întârziat înaintarea inamicului spre Corneşti, acţionând la Coada Iazului (26 martie), Chişcăreni şi Ciolacul Vechi (27 martie). La 28 martie, Detaşamentul „Rareş” s-a dirijat prin Corneşti spre Iaşi. Restul marii unităţi a organizat apărarea capetelor de pod peste Prut, la Ungheni şi Ţuţora şi poziţii de rezistenţă pe înălţimile de la sud de Bahlui, între Uricani şi Osoiu.

• Referindu-se la misiunea primită de Detaşamentul ,,Fulger” în capul de pod de la Iampol fostul locotenent Ioan Nicolau, comandant de escadron în Regimentul 6 roşiori, rememora: ,,Un ordin complet greşit, pentru că puhoiul inamic nu putea fi oprit de două escadroane slab înarmate. Apărarea unei porţiuni de teren de către două escadroane izolate, cu un obstacol natural în spate, s-a dovedit fataală. În ziua de 17 martie 1944, rezistenţa noastră a fost aniilată, iar capul de pod de la Iampol a fost zdrobit repede. Supravieţuitorii celor două escadroane şi-au găsit speranţa salvării fie trecând Nistrul înot, fie pe rute ocolite, pe jos sau în căruţe, să ajungă la Bălţi, la Floreşti sau în altă parte. Epilogul acesei acţiuni dramatice a constat în trimiterea celor doi comandanţi de escadroane la Curtea Marţială (căpitanul Dinu Gussi şi locotenentul Romulus Florescu – n.n.), ei fiind condamnaţi la degradare, cu posibilitatea de a fi reabilitaţi, prin acte de bravură deosebite, în cadrul unor unităţi de infanterie unde au fost repartizaţi, ca pedeapsă. Ei n-au murit şi au fost reabilitaţi. Procesul a constituit o măsură arbitrară, menită să ascundă anumite deficienţe grave ale unor comandamente (Cel de-al treilea învinuit, locotenent-colonelul Vovu, fiind dat dispărut în această acţiune de luptă, nu a mai suportat consecinţele acestui proces)”.   

♦ Mobilizată şi ea, în primăvara anului 1944, Divizia 7 infanterie a fost trimisă pe frontul din Moldova, la nord de Iaşi, cu misiunea (20 martie) de a asigura trecerile de peste Prut de la Sculeni, Bădărăi, Ştefăneşti, Badragi, cu elemente de acoperire la est de râu. Cele mai grele lupte au fost date la Bădărăi, pe Jijia, între Todireni şi Vlădeni, la Rediul Mitropoliei, Castelul Roznovanu, Vultur, Stânca, Podul Iloaiei, Leţcani. Cu mari eforturi a reuşit să păstreze aliniamentul nord Vulturi, nord-vest pădurea Rateşul Mârzescu. 

♦ Presate de trupele sovietice, care au ocupat succesiv oraşele Cernăuţi, Botoșani, Rădăuți și Pașcani, trupele române au luptat în retragere până pe aliniamentul fortificat de la nord-vest de Iaşi, unde aveau să participe, alături de alte forţe române şi germane, la viitoarele etape ale luptelor!

$$$

 GÂNDUL ZILEI ..GEORGE COȘBUC ..PATRIA ROMÂNA..

..

"Ce este patria?

Copilul meu îmi stă pe genunchi și mă întreabă de toate. Deodată ridică ochii și mă privește drept în ochi. ''Dar patria, ce e, tată? De-atâtea ori vorbești de ea, și eu nu știu ce e patria!''

''Tu ești mic'', și nu poți înțelege. La vârsta ta, copile, patria e într-adevăr puțin lucru. Dar uite, patria sunt eu, și mamă-ta ta, și frații tăi, și bunicii. Patria este odaia în care dormi tu, și casa și curtea noastră. Aici unde ai tu toată voia să intri și să ieși, s-alergi și să te joci și să zici: aici e la noi! ...Și numai la noi acasă te simți tu bine și în largul tău, iar când ești în casă străină și te simți obosit, te rogi de mamă-ta să plecați odată acasă, acasă la noi. Atîta e patria ta pînă acum , copile: și casa și curtea și grădina, unde poți tu zice: aici e la noi!"

(Text scris de George Coșbuc)

   PATRIA ROMÂNA 

"Patria ne- a fost pământul                      

Unde ne-au trăit strămoşii,

Cei ce te-au bătut pe tine,

Baiazide, la Rovine,

Şi la Neajlov te făcură

Fără dinţi, Sinane,' n gură,

Şi punând duşmanii-n juguri,

 Ei au frământat sub pluguri

 Sângele Dumbrăvii-Roşii.

 Asta-i patria română

 Unde-au vitejit strămoşii!

      Patria ne e pământul

      Celor ce suntem în viaţă,

      Cei ce ne iubim frăţeşte,

      Ne dăm mâna româneşte:

       Numai noi cu acelaşi nume,

       Numai noi români pe lume

      Toţi de-aceeaşi soartă dată,

       Suspinând cu toţi odată

       Şi-având toţi o bucurie;

        Asta-i patria română

        Şi ea sfântă să ne fie!

  Patria ne-o fi pământul

  Unde ne-or trăi nepoţii,

  Şi-ntr-o mândră Românie

  De-o vrea cerul, în vecie,

  S-or lupta să ne păzească

  Limba, legea românească

  Şi vor face tot mai mare

   Tot ce românismul are:

   Asta-i patria cea dragă

    Şi-i dăm patriei române

    Inima şi viaţa-ntreagă!"

Emoționantă definiție poetică a "Patriei romane" , scrisă de un poet patriot pentru care patria reprezintă pământul acesta stropit cu sângele moșilor și strămoșilor noștri,dar și pământul românilor de azi cu același nume și aceeași soartă și care se "iubesc frățește". 

 Însă Patria este și pământul nepoților ,care au datoria sa iubească și să păzească limba ,legea românească,tot ce are românul mai scump ! 

 Omagiu etern poetului patriot, George Coșbuc, " "suflet în sufletul neamului românesc "! 

Foto: George Coșbuc și familia sa :soția și fiul său, Alexandru!

Janeta Hulea

$$$

 4 aprilie - ”Ziua Internațională a Animalelor Fără Stăpân”.

   Prieteni, ”Iubiți și câinii vagabonzi”!

                                         

                                        *

FABULĂ CU LESĂ

Autor Lică Pavel 

Pe o stradă-anume,

Dintr-o urbe mare,

Unde multă lume

Iese la plimbare,

S-a-ntâmplat odată,

Să se întâlnească

O cățeastilată,

De viță domnească

Și o alta care,

Pe maidane-și poartă

Coada pe spinare

Și canina-i soartă.

Prima,-nfumurată,

O privi cu silă

Și-i zise: -Surată,

Cred că nici de milă

Nu o să te-aleagă

Vreun dulău, ce are,

Cu el, mintea-ntreagă,

Că n-ai bunăstare,

N-ai nici locuință,

Deci, lui, prin urmare,

Nu-i faci trebuință!

Cealaltă-i lătră tare:

-Recunosc, așa e,

Ești cucoană mare,

Iar eu... o potaie.

Tu ești o prințesă

Și chiar ai de toate,

Ai până și lesă

Deci, n-ai LIBERTATE!

(Din cartea ANIMALE POLITICE, Editura UZP, 2021)

$$$

 BALADA CRUCII DE MESTEACĂN 

A. ENĂȘESCU 

Cruce albă de mesteacăn,

Răsărită printre creste,

Cine te cunoaste-n lume,

Cruce fără de poveste?

Peste brațele-ți întinse 

Din poiana fără flori,

Uneori s-apleacă-n noapte

Cârdurile de cocori.

Și-n tăcerea nesfârșită 

Sub arcadele de brad,

Nu s-aude decât plânsul 

Cetinilor care cad.

Cruce albă de mesteacăn

Biciuită de furtuni,

Peste lemnu-ți gol, doar luna

Pune albele-i cununi.

Ca de-o mână nevăzută 

Slovele-ți se șterg de ploaie;

Tot mai mult te bate vremea,

Vânturile te îndoaie…

Și ca mâine fulgii iernii

Te vor prinde-n a lor salbă,

Și vei dispărea din lume

Cruce de mesteacăn albă.

Sfântul îngropat sub tine

Cine-l va mai ști de-acum,

Cruce albă, rătăcită 

Lângă margine de drum?

Bratele-ti de vânturi smulse

Se vor pierde pe poteci,

Numai brazda de țărână 

Nu-l va părăsi pe veci.