**'

 ADRIAN PĂUNESCU ...

VOIAM SA- ȚI SPUN CĂ NINGE....

"Voiam să-ţi spun că ninge şi te invit afară,

Afară din cetate, către păduri, oriunde,

Să facem carnea noastră bolnavă să tresară

De ceea ce într-însa curat se mai ascunde.

Un mărunţiş din norii pământului, ninsoarea,

Clinchetitor şi tandru, dar cine să mai ştie

Şi viscolele sterpe incendiază marea,

Aş vrea să-ţi fiu Ovidiu în Geţia pustie.

Şi mai voiam să-ţi dărui un vechi cojoc de oaie

Şi mai voiam să-ţi dărui un drum până la munte

Şi nişte flori de toamnă, ţinute-ntr-o odaie,

Dar nu ştiu câtă vreme avem de amănunte.

Te-am deranjat degeaba, probabil ai probleme,

Când eu, cu ochii-n lacrimi, privesc ninsori de sânge,

Voiam să-ţi spun că-i bine şi n-ai de ce te teme,

Voiam să-ţi spun adio....Voiam s ă-ţi spun că ninge"...

&&&

 15 lucruri interesante despre Serbia:

1. Belgradul este unul dintre cele mai vechi orașe din Europa, fiind locuit continuu de peste 7 mii de ani. 

2. Serbia este cunoscută pentru gastronomia sa diversă, care reflectă influențele turcești, maghiare, grecești și austro-ungare.

3. Unul dintre cele mai mari festivaluri de muzică din Europa are loc la Novi Sad, atrăgând anual zeci de mii de turiști.

4. Nikola Tesla s-a născut în zona care este acum Croația, dar era de origine sârbă.

5. Serbia are unele dintre cele mai vechi fortărețe din Europa, iar fortăreața Kalemegdan din Belgrad este una dintre cele mai renumite. Aceasta datează din perioada romană.

6. Serbia este unul dintre cei mai mari exportatori de fructe, mai ales zmeură.

7. Fluviul Dunărea traversează Serbia pe o distanță de 588 de kilometri, fiind cea mai lungă apă curgătoare a țării.

8. Limba sârbă este singura limbă europeană care utilizează atât alfabetul latin, cât și cel chirilic în mod oficial.

9. Belgradul a fost distrus și reconstruit de 44 de ori de-a lungul istoriei sale, fiind unul dintre cele mai disputate orașe din istorie, din cauza poziției sale strategice.

10. Serbia are unul dintre cele mai mari situri de izvoare termale din Europa de Est, cunoscute sub numele de „banja.”

Alte curiozități despre Serbia

11. Serbia are o regiune cu activitate seismică intensă, Kraljevo, unde au avut loc numeroase cutremure puternice.

12. Ziua Republicii este 15 februarie, când este sărbătorită constituirea primului stat modern sârb, în 1835.

13. Mănăstirea Studenica, un patrimoniu mondial Unesco, este una dintre cele mai importante mănăstiri ortodoxe din Serbia. A fost fondată în secolul 12.

14. Sârboaica Milunka Savić este cea mai decorată femeie soldat din istorie, servind în două războaie balcanice și Primul Război Mondial.

15. Serbia sărbătorește Crăciunul pe 7 ianuari e, conform calendarului iulian.

$$$

 THALES DIN  MILET

În vremuri uitate aproape de tot, adicătelea acum fro 2.600 de ani, în Milet apărea un bărbat care a făcut istorie. Numele lui era Thales. Thales din Milet, pentru că acolo a trăit el. Despre cine a fost Thales și ce a făcut el, nu știm foarte multe, în sensul că nu știm sigur nimic. Diogene Laerțiu, cea mai importantă sursă, a scris, ca un exemplu, la circa 800 de ani după ce Thales nu mai era. Platon și Aristotel, care nu se agită cu prea multe vorbe despre el, au scris la aproape trei secole după moartea sa. Și nici unii, nici alții, nu dau ca sigur ce spun, căci și ei citează alte surse, care citează alte surse, și alea cam dubioase.

Din aceste informații nepereche, avem o imagine clară a vieții autorului. Spre exemplu, Thales ar fi fost fenician, refugiat în Milet. Sau ar fi fost din neam de fenicieni, refugiați tot acolo. Sau ar fi fost grec. Deci, până aici, totul clar. 

Diogene Laerțiu ne spune că Thales nu a avut profesori personali. Ar fi stat prin Egipt o perioadă, ar fi învățat de la preoții egipteni lucruri bune și folositoare pentru oameni, iar când a venit de acolo, a venit cu idei. Tot Diogene îl citează pe Callimachos din Cirene (sec. al IV-lea î.Hr.), primul bibliotecar al Bibliotecii din Alexandria, cel care ar fi și întocmit un catalog al celor mai deștepți oameni de până la el. Un catalog care, iată, la sec. II d. Hr. încă mai exista. Iar Callimachos zicea despre Thales, în versuri, așa: 

„Mai întâi, statornicit-a el acele stele/ Numite „Car”, pe mări călăuzind fenicienii”.

Două lucruri rezultă din ce a spus Callimachos. Primo, că Thales a fost cel care a identificat Ursa Mică (sau Carul Mic). Secundo, din moment ce fenicieniii foloseau stelele din constelația respectivă pentru a se ghida pe mare, și nu grecii, că Thales ar fi fost de-al lor. Mă rog.

La egipteni ar fi învățat geometrie, zice Aristotel, și că tot el a fost primul care a înscris un triunghi dreptunghic într-un cerc. Ocazie cu care a sacrificat un taur de fericire. Alte două lucruri rezultă de aici. Că Thales avea suficient de mulți bani ca să facă aroganțe din astea. Al doilea, că egiptenii erau chiar varză la geometrie, dacă nici măcar probleme de gimnaziu nu puteau rezolva. Sau, mă rog, varianta B, că sursele noastre nu sunt cele mai sigure, ceea ce oricum se știa de la început.

Lui Thales i se atribuie câteva vorbe: „Cunoaște-te pe tine însuți”, „Nimic în exces” sau „Eh, căcat”. Dintre aceste expresii nemuritoare, doar ultima are șanse de peste 90% să fi fost exprimată în timpul vieții chiar de către Thales. Sursele antice ne mai spun cu exactitate de metronom că Thales a fost însurat și a avut copii, sau că nu a fost însurat niciodată și doar a adoptat un fiu al soră-sii. Că a făcut o cârcă de bani închiriind toate presele de ulei din Milet, când se aflase că va fi recoltă mare de măsline. Și asta doar pentru a demonstra cât de ușor se fac banii. Ce nu ne-a spus el este că banii se fac ușor când ai bani, nu când chirăi după ei mai ceva ca buhaiul de baltă.

Ce ne interesa însă pe noi este că Thales a fost primul om din lumea asta despre care știm noi că a încercat să explice lumea fizică nu prin mituri și superstiții, ci prin gândire critică și observație. De aia i se mai și spune „părintele științei”. Tot el are și primele abordări în metafizică atunci când vorbește despre nemurirea sufletului. Zice-se că ar fi fost primul polimat al lumii. Se exprima în astronomie, matematică, meteorologie, fizică (ar fi fost chiar primul care a abordat fizica), filosofia (tot primul și aici), ba chiar politica. Tot el a venit cu ideea că apa este substanța care stă la baza tuturor lucrurilor.

De asta, ne zice Platon, Thales a fost cel dintâi dintre cei „șapte mari înțelepți” ai lumii elene din vremea aia. Mă rog, toți ceilalți erau legiuitori, el era singurul învățat.Și atât de deștept era, că nu pricepea niciun contemporan ce voia să zică. De aia, atunci când prezicea vreo eclipsă sau când a măsurat dimensiunile piramidelor doar după umbra lor, contemporanii deja se înghesuiau să o pună de o religie nouă, cu el pe post de zeu. I-a potolit omul, așa că nu sunteți azi thalesieni fervenți, ci oameni cu gândire citică, raționali, citiți, nu credeți în bazaconii, exact așa cum i-ar fi plăcut și lui să fiți.

A murit de insolație, în timp ce urmărea niște concursuri sportive, ceea ce ne spune nouă că, totuși, poate nu era chiar atât de inteligent pe cât s-a povestit, dacă nici măcar o bască nu a știut să-și pună și el  pe cap, pe stadion.

***

 Motto: "Viata unui om este mai presus decat orice munte, decat orice performanta..."

(Constantin Lacatusu - alpinist)

Ticu Lacatusu s-a nascut pe 21 februarie 1961, la Piatra Neamt, fiind primul roman care a cucerit Varful Everest (8.848 m), la 17 mai 1995. L-a pasionat inca din copilarie muntele, a simtit o atractie irezistibila catre alpinism. Poate si pentru ca apropierea de Ceahlau avea sa fie permanent o tentatie spre inaltimi, spre tot mai sus.

Pentru Ticu, inca de pe cand era elev in clasele gimnaziale, Ceahlaul a incetat sa mai fie o necunoscuta. Dupa care au urmat Bucegii, Apusenii si de buna seama intregul lant al Carpatilor. A avut si privilegiul ca, urmand cursurile Facultatii de Geologie din Bucuresti (pe care a absolvit-o in anul 1986), sa se afle tot mai aproape de visul sau, acela de a ajunge treptat si pe cele mai inalte varfuri montane din lume. Chemarea inaltimilor a fost si motivul pentru care s-a simtit atras catre o disciplina sportiva care nu prea e la indemana tuturor, adica alpinismul la cele mai inalte cote posibile.

Dupa ce si-a incheiat periplul montan romanesc, Ticu Lacatusu si-a indreptat privirile cu aceeasi cutezanta catre obiective situate in afara hotarelor tarii.

In anii 1990-1991 a participat la prima iesire in afara granitelor tarii, in Caucaz, unde realizeaza doua premiere. Ticu este unul dintre alpinistii care au recuperat startul intarziat al romanilor spre Himalaya. Un an mai tarziu, in 1992, urca Broad Peak (8.047 metri), primul optmiar cucerit de un roman. Aceasta din urma a fost expeditia cea mai incarcata de dramatism si de emotie, a durat peste doua luni: vreme proasta, echipa cu care venise s-a retras, a ramas singur semnand ca ramane pe proprie raspundere. A urcat cu cinci americani la asaltul final, iar in acel an a fost singura ascensiune la peste 8000 de metri si prima romaneasca pe Broad Peak. De fapt acesta ii este si cel mai drag munte...

In anul 1993 a "atacat" cel mai semet varf din Europa, Elbrusul, avand 5.642 m. O reusita care l-a indemnat sa continue aventura la o scara si mai impresionanta. In plina forma, porneste in anul urmator spre Everest, pe un traseu in premiera mondiala (prin Tibet, pe fata nord-estica), si ajunge pana la 8.100 m.

Dar intervine in actiunea de ajutorare a unei expeditii internationale aflate in dificultate, salvand viata unui canadian. Rateaza astfel varful, dar obtine ceva mai pretios: "Viata unui om este mai presus decat orice munte, decat orice performanta. Fara aceasta solidaritate nu ar mai exista nimic, iar eu as abandona definitiv escaladele". Comitetul Olimpic Roman ii acorda Premiul Fair Play.

Escaladarea celui mai inalt varf european, Elbrusul, in 1993, ii da ideea proiectului Top 7 - de a urca pe "acoperisurile" celor sapte continente.

Asa se face ca in 1995 a ajuns pe Kilimanjaro, inaltimea care domina continentul african. Victorie! A urmat in acelasi an Everestul, 8.848 de metri inaltime, impreuna cu o echipa condusa de unul din cei mai celebri alpinisti din lume, Russell Brice. Numai ca sportivul roman a fost singurul si primul sportiv din tara noastra care avea sa reuseasca sa ajunga pe "acoperisul Terrei"... Pe Everest a stat cam 15-20 de minute, singur, fara oxigen suplimentar, intregul timp fiind dedicat fotografiilor, inainte ca aparatul sa inghete.

"A fost un moment unic, parca s-a intamplat ieri. Everestul este acum visul oricarui alpinist, dar in 1995 era extrem de greu pentru un alpinist roman sa-si propuna asa ceva. Am simtit atunci, pe varf, la cota 8.850 m, ca am indeplinit visul multor alpinisti de acasa, ca era o victorie a alpinismului romanesc si a celor care m-au sustinut", ne spune Ticu Lacatusu.

 In ziua varfului - 17 mai 1995 - Ticu a plecat de la ultima tabara (8250 m), de pe versantul nordic, avand la dansul un aparat foto Konica. A luat cam 25 de cadre, 15 pe traseu si 10 pe varf si-n zona acestuia, inclusiv cu pioletul sau infipt langa trepiedul de aluminiu montat de alpinistii chinezi cu 10 ani in urma. O parte din aceste fotografii au fost filmate si difuzate la emisiunea de la TVR. Reamintesc ca la Edmund Hillary, singura dovada ca a cucerit celebrul optmiar au fost tot niste poze dar nimeni nu i-a negat reusita, nefiind roman.

Cea mai concreta dovada o reprezinta insa martorii (alpinisti americani, britanici etc.) care l-au urmarit pe Lacatusu din tabara de baza (5200 m) cu o luneta puternica. Pe casete video exista interviuri cu acestia si cu alti membri ai expeditiei, inclusiv seful acesteia neozeelandezul Russell Brice. Primul care a anuntat victoria lui Ticu Lacatusu la Kathmandu si-n Romania a fost directorul agentiei Asian Trekking care s-a ocupat de organizarea expeditiei in Tibet. De la Asociatia de Alpinism din Tibet Ticu a primit un certificat oficial de ascensiune. Primul ziar care a semnalat reusita a fost "Kathmandu Post"/Nepal, cu titlul: "Lacatusu - primul roman pe vf. Everest". Si agentia Reuter a difuzat stirea imediat dupa cucerire, corespondentul lor "vanand-ul" vreo 2 zile in Kathmandu.

Deci dovezi exista si nu mi se pare normal sa discreditezi reusita, performanta unui alpinist roman, coleg cu tine sa zic asa. Faptele si spiritul de fair-play stau mai bine unui alpinist decat vorbele si rivalitatile inutile.

Mai mult decat atat, al doilea roman pe Everest a fost Gheorghe Dijmarescu, prima data in 1999 - intre timp a urcat de mai multe ori -, iar al treilea a fost sibianul Teodor Tulpan in 2003 cu ocazia expeditiei integral romaneasca.

In 1996 Lacatusu s-a deplasat in America de Sud, avand ca obiectiv varful Aconcagua. Alta ascensiune reusita! Dupa care, in 1997 a urmat varful Denali din America de Nord. In anul 2000 a ajuns in Australia, pentru a escalada Carsetensz Pyramid. Si din nou, o ascensiune victorioasa. N-a ocolit nici Antarctica, urcand in decembrie 2001 pe Mount Vinson. Ticu devenea astfel singurul roman care face parte din TOP 7, clubul select al celor care au urcat cele mai inalte varfuri ale celor 7 continente. Doar 75 de alpinisti ai lumii au reusit aceasta performanta.

Neobosit, Ticu Lacatusu si-a continuat aventurile montane, astfel ca a mai cucerit trei varfuri virgine, toate in Himalaya, toate de peste 6.000 m. Doua dintre ele au fost urcate impreuna cu Ioan Torok (Joe Indianul), un foarte bun alpinist din Cluj, in 2004. Sunt foarte izolate, undeva in estul Nepalului, aproape de granitele cu China si India. Pe unul l-a botezat Rifil Peak, in onoarea firmei care l-a sustinut. Al treilea varf virgin, de peste 6.400 m, a fost atins in octombrie 2006, tot in Nepal, impreuna cu doi alpinisti germani. L-a botezat Peak Europa - cadou simbolic facut Romaniei pentru intrarea in Uniunea Europeana.

Cu siguranta n-am epuizat spectaculosul periplu montan al reputatului nostru alpinist. Totusi nu poate fi omisa ultima sa expeditie, care a avut loc in primavara lui 2008. Si tot in Himalaya, dar de data aceasta pe varful Lhotse, la peste 8.500 de metri. Sfidand din nou legile fizicii, cum se spune despre alpinistii de mare altitudine, cataratorii pe stanca si pe gheata. Numai ca acestia sunt tot mai putini, pentru ca efortul este imens. In planul pregatirii dar si in cel financiar. Pentru plata echipamentului, a deplasarii, dar si pentru a face fata unor situatii imprevizibile e nevoie de sume importante de bani. Daca n-ar exista sponsorii!... Si totusi, Ticu Lacatusu ramane consecvent dorintei si ambitiei sale de a continua. Chiar daca unele situatii n-au fost lipsite de obstacole aproape de neimaginat.

Nicio escaladare a unui munte nu a fost un mars triumfal. Muntele il supune pe alpinist la incercarile cele mai grele, nu se lasa invins usor. Ticu a depasit pragul de 8.000 m pe cinci giganti himalayeni (Everest, Lhotse, Dhaulagiri, Cho-Oyu si Broad Peak), trecand prin numeroase momente-limita: avalanse, caderi in crevase, caderi de pietre si seracuri, furtuni, trasnete, degeraturi, deshidratare, bivuacuri fortate in perete, corturi smulse de vant sau ingropate in zapada, colegi accidentati sau disparuti pentru totdeauna, actiuni de salvare la mare altitudine, chiar si in asa-numita "Zona a mortii", la peste 7.300 m.

Cu ce obiectiv va continua aventura sa? Cu o expeditie in Groenlanda. Dar de data aceasta cu niste obiective clare. Pe de o parte acela de a infiinta un centru international de pregatire montana, iar pe de alta parte pentru crearea unui muzeu alpin de anvergura, considerand ca Groenlanda poate fi locatia cea mai fireasca.

Noi nu putem decat sa fim alaturi de temerarul nostru alpinist, sa-i tinem pumnii si sa-i facem o urare din suflet: Mult succes Ticu Lacatusu!

Articol  semnat de IULIAN NICA

$$&

 Sultana Marsil, generoasa soacră a doctorului Carol Davila

Sultana Marsil s-a născut pe 29 iulie 1816 și a fost fiica paharnicului Costandin Alexandru Teodor Colceag și a Mariei Colceag, fiică a paharniculuI Constatin Câmpineanu. Boieroaica s-a căsătorit cu doctorul francez Constantin Alfons Marsil (scris și Marsilli sau Marsillie), fost medic primar la Spitalul Colțea între anii 1842-1843, din această căsătorie rezultând mai mulți copii, printre care o fată, Maria, care a devenit prima soție a doctorului Carol Davila.

Despre medicul francez se știe că ajunsese în Țara Românescă în ianuarie 1827, odată cu trecerea prin București a marchizului Alexandre Ribeaupierre (fost plenipotențiar la congresul de la Akerman), că își făcuse ucenicia în Rusia și decisese să rămână la București, unde a participat la combaterea epidemiei de ciumă. Francezul căsătorit cu Sultana a făcut parte din “Înaltul Comitet al precurmărei boalei” împreună cu doctorul rus Lachier și “se îndeletnicea neîncetat făcând punere la cale în orașul Buecurești, pentru precurmarea molimei, în răspunderea lor fiind vizitarea trupurilor moarte”. Într-o corespondență din 27 iulie 1829 se arăta că, din 26 de medici câți erau în ianuarie în Capitală, în iulie mai rămăseseră doar cinci, printre care și doctorul Marsil, care ajunsese șeful comisiei de sănătate a orașului.

Pe 1 aprilie 1831, cu prilejul distribuirii medicilor în regiuni sanitare, tânărul medic a fost numit în județul Ilfov, iar când a izbucnit holera, în vara aceluiași an, a fost detașat de către ruși la Comitetul Central pentru combaterei epidemiei, fiind considerat “specialist și bun cunoscător în asemenea chestiuni”, cu o leafă de 1.000 de lei pe lună. După stingerea epidemiei, Marsil a rămas în București și, drept recompensă pentru munca lui, a fost retribuit de stat, în anul 1832, cu 200 de lei pe lună. În august 1833, când administrația a vrut să-i onoreze pe cei care se remarcaseră în combaterea epidemiei de holeră, distinsul medic a primit din partea statului un inel cu cu brilliant.

Medicul Marsil s-a căsătorit în 1835 cu Sultana, “o nobilă pământeancă, datorită căreia ia contact cu lumea bună și bogată”, iar un an mai târziu a solicitat cetățenia română, adică împământenirea. Comisia administrativă compusă din Manuil Băleanu, Ioan Cocorăscu, Iancu Filipescu, Radu Cornescu și Dimitrie Greceanu au înaintat pe 15 iunie 1836 cererea lui Obșteștei Adunări, subliniind:

“Doctorul Marsilie, după art. 379 din Regulamentul Organic, va putea dobândi dreptul de naturalizat pământean după șapte ani de la darea jalbei sale, fiind căsătorit cu o pământeancă nobilă. Însă Comisia este de părere, dacă se va găsi cu cale și de Obșteasca Adunare ca, fiindcă doftorul Marsilie după vremi a slujit în primejdie de viață, dând ajutor locuitorilor acestui Prințipat la epidemiile cari secerau cu o iuțeală anevoe de a se descrie, fără a privi la cel mai mic enteres măcar, de a i se ierta doi ani, dacă nu și mai mult, din sorocul de șapte ani ce s-au însemnat mai sus, spre încurajarea altor străini de a se arăta cu însemnătoare slujbe către Patrie.”

După o serie de proceduri administrative destul de complicate, perseverentul medic a primit naturalizarea în Țara Românescă în 1837.

În martie 1860, Maria, fiica lui și a Sultanei, care devenise cu un an în urmă soția tânărului Carol Davila, a murit în urma primei sale nașteri, iar drama prin care a trecut a făcut-o boieroaica Marsil să facă o serie de donații deosebit de însemnate pentru acea epocă. Muzeul Theodor Aman deține portretul Mariei Davila, realizat în 1864 de pictor, după o fotografie făcută la Paris.

Deoarece Institutul Orfanotrafion rămăsese fără niciun mijloc de a se administra pentru că fondurile de la cutia milelor erau deturnate de la destinația lor, iar cele ale caftanilor nu mai erau plătite și averile lăsate de Mitropolitul Filaret, inclusiv sumele acordate pentru acest scop au fost “cu meșteșug sfeterisite” și orfanii riscau să rămână pe drumuri, doctorul Carol Davila adunase vreo 40 de copii fără părinți, băieți și fete, într-un local din Strada Colței, adică în casa Sultanei Marsil, soacra sa, unde locuia și el cu tânăra soție.

Așadar, primul local al orfelinatului ce va devenit cunoscut ca Azilul Elena Doamna a fost mai întâi în casele acestei doamne, perioadă în care copiii s-au aflat sub supravegherea doamnei Coralia Banu. Cum însă orfanii aveau necesitate de o îngrijire mai bună și mai potrivită cu cerințele timpului, s-a găsit de cuviință să se aducă călugărițe catolice, iar ca directoare a fost numită tot o călugăriță numită Mater Stanislas, apoi Doamna Kelemen.

După moartea Mariei și mariajul cu cea de-a doua sa soție, Ana Racoviță, doctorul a părăsit casele Sultanei Marsil, clădirile fiind donate Eforiei Spitalelor civile, iar cu această ocazie Orfanotrofionul pe care îl administra a fost mutat la Cotroceni.

Dramaturgul Alexandru Davila, fiul lui Carol Davila și al Anicăi Racoviță Davila, a consemnat propriile amintiri despre destoinica boieroaică: “Tata era prea mâhnit ca să locuiască în casele Mariei, ce fuseseră moștenite de el, cu întreaga avere, după moartea ei și a copilei care murise și ea după câteva zile de la naștere, așa că le părăsi. Voind să înapoieze Sultanei Marsil, muma Mariei, toată zestrea, el își reluă apartamentul de la Reședința Franceză. Sultana Marsil,  care avea o deosebită simpatie pentru ginerele său, nu se învoi să primescă înapoi zestrea fiică-si. După multe discuții, tatăl meu consimți să păstreze moșia Albești (Argeș) și terenul cu casele de lângă Cotroceni, cu condiția ca Sultana Marsil să ia înapoi casele din oraș și moșiile din Ialomița. Așa se și făcu. Dar simpatia Sultanei Marsil crescu și mai mult cu acest prilej. Mi-o aduc aminte. Ea ne răsfăța foarte mult pe mama și pe mine și ne zicea: Lăsați-mă să-mi închipui că sunteți ai mei!”

Simțindu-și sfârșitul aproape, în data de 21 Februarie 1872, fosta soacră a medicului, Sultana Marsil, a donat Azilului de fete toată partea de moștenire a fiicei ei decedate, adică a IV-a parte din averea familiei, și anume:

– Moșia Albești cu case și livezile de pe dânsa în sumă de 8.517 pogone și 1118/1296, afară de locurile sătenilor date după legea rurală din 1864

– Din trupul Rotunda – 130 pogone și 171/1296

– Din Muntele Oticul Gura Plaiulul cu pădure – 2555 pogoane și 1196/1296

– Din Munții Lespedile și Podeanu cu pădure de brazi – 3.754 pogoane și 535/1296

– Din suhaturile Clocoticiu Tefericiu, Mlaca și Pirienii – 1921 pogoane și 762/1206, ceea ce totalizate se ridică la suma de15.879 pogoane și 1190/1296.

Venitul acestor moșii, care la 1872 era de 500 galbeni austrieci, urma să se servească la ‘întreținerea a 12 fete părăsite de născătorii lor și alese prin tragere la sorți din copilele Azilului, dintre cele mai silitoare și cu minte, alegerea să se facă la 8 septembrie din 10 în 10 ani, iar la măritiș să li se dea la fiecare a douăsprezecea parte din fond”.

În afara acestui gest nobil, soacra doctorului Davila ridicase în iulie 1865, pe cheltuiala ei, un rând de case în fața Bisericii Enei din București și le donase pentru a găzdui preoții lăcașului de cult.

Sultana Marsil a murit pe 22 august 1872 și a fost înmormântată la Mănăstirea Pasărea de lângă București, lăcaș de rugăciune de care se îngrijise încă din timpul vieții și pentru care, conform documentelor, făcuse următoarele donații:

    A dăruit o pereche de cercei de mare valoare pentru Maica Domnului

    A îmbrăcat în argint două icoane

În 1894, osemnintele generoasei soacre a doctorului Davila și ale Mariei, fiica ei prematur decedată, au fost dezgropate și puse într-un mic sicriu în gropnița mănăstirii, unde se află și astăzi.

Sultana Marsil

Surse:

Gheorghe M. Ionescu, Istoria Cotrocenilor, Lupescilor (Sf. Elefterie) și Grozăvescilor, 1902

Dr. Pompei Samarian, Medicina şi farmacia în trecutul românesc. Volumul 2: 1775-1834, București, 1938

Alexandru Davila, Din torsul zile lor, vol. I, Editura Oltenia

***

 Paul Reuter, un vizionar al afacerilor cu informații. De la porumbeii călători la telegraf

Paul Julius Freiherr von Reuter s-a născut pe 21 iulie 1816 la Kassel, în Germania. Tatăl lui, Samuel Levi Josaphat, era rabin, iar mama, Betty Sanders, era foarte credincioasă.

Tânărul s-a mutat la Londra în octombrie 1845 și o lună mai târziu s-a convertit la creștinism într-o ceremonie care a avut loc la capela luterană St. George. Cu această ocazie și-a schimbat numele în Paul Julius Reuter și după o săptămână, în aceeași capelă, s-a căsătorit cu Ida Maria Elizabeth Clementine Magnus, fiica unui bancher german cu care va avea patru copii, trei băieți și o fată.

Socrul său a înființat o editură în 1848, iar tânărul Paul i-a devenit partener. Mai târziu în acel an a plecat la Paris și a lucrat pentru agenția de știri deținută de Charles-Louis Havas, Agenția Havas, viitoarea France Presse.

Pe măsură ce serviciile de telegrafie evoluau, Reuter și-a fondat propria agenție de știri în Aachen, transferând mesaje între Bruxelles și Aachen cu ajutorul porumbeilor călători. Mai târziu a reușit, tot cu porumbeii voiajori, să transmită știri între Berlin și Paris mai repede decât dacă ar fi folosit trenul de poștă. În cele din urmă, porumbeii au fost înlocuiți printr-o legătură directă de telegraf.

Pentru că în acea perioadă se construia o linie de telegraf între Marea Britanie și Europa, Reuter s-a mutat la Londra, închiriind un birou în apropierea Bursei. În 1863 a finanțat, din banii lui, o linie telegrafică la Crookhaven, cel mai îndepărtat punct aflat în sud-vestul Irlandei.

În 1872, Nasir al-Din Shah, șahul Iranului, a semnat un acord controversat cu Paul Reuter, oferindu-i o concesiune pentru toate căile ferate, canalele, majoritatea minelor, toate pădurile și toate industriile viitoare ale Iranului. George Curzon a numit-o “cea mai completă și extraordinară predare a resurselor industriale ale unui regat în mâini străine”. Concesiunea Reuter a fost însă imediat denunțată de oficialii guvernamentali din Persia și a fost anulată sub presiune publică.

Pe 17 martie 1857, Reuter a devenit cetățean britanic și mai târziu ducele de Saxe-Coburg și Gotha i-a acordat titlul nobiliar de baron. În anii 1870, și-a extins afacerea în Orientul Îndepărtat și apoi în America de Sud, profitând de dezvoltarea tehnologică a telegrafului, dar în 1878 s-a retras din funcția de director general al agenției, fiind succedat de fiul său cel mai mare, Herbert de Reuter, care avea 26 de ani.

Reuter a murit în 1899 la Villa Reuter, reședința sa din Nisa, și a fost înmormântat în cimitirul West Norwood din sudul Londrei. Herbert a fost director general al agenției înființată de tatăl său până în 1915, când s-a sinucis, împușcându-se mortal la doar câteva zile după moartea soției sale. Compania a fost vândută de ceilalți moștenitori în 1916 către Roderick Jones și Mark Napier, apoi a devenit proprietatea asociației de presă PA Media. Astăzi agenția de știri deține o arhivă de peste 13 milioane de fotografii și mii de ore de filmare ale celor mai importante evenimente ale istoriei moderne și conte mporane.

***

 La data de 21 februarie 1916 a început Bătălia de la Verdun, considerată cea mai lungă și cea mai sângeroasa bătălie din cadrul Primului Război Mondial. Clasificată de mulți istorici ca fiind un adevărat măcel, bătălia de la Verdun a intrat în legendă datorită violenţelor incredibile de pe acest front, ce a marcat prin ororile sale o întreagă generație de oameni. Desfăşurată între 21 februarie şi 19 decembrie 1916, bătălia de la Verdun, a fost numită „Abatorul uman”, deoarece numărul de morţi, răniţi şi dispăruţi în această bătălie a fost enorm, depăşind peste 700.000 de oameni din rândul armatelor combatante. Bătălia a început cu o puternică ofensivă germană împotriva orașului Verdun, unul dintre cele mai importante puncte din linia de apărare franceză şi un important nod de cale ferată, ce era indispensabil pentru linia frontului. La începutul atacului, fortărețele franceze din zonă erau slăbite pentru că Marele Comandament Francez mutase o mare parte din trupe în alte zone de pe frontul de vest, astfel că la pornirea ofensivei, armata germană avea peste 140.000 de soldați, ce erau sprijiniți de peste 1200 de tunuri de diferite calibre, pe când francezii dispuneau doar de 50.000 de soldaţi. Cu timpul şi trupele franceze vor fi întărite, iar războiul se va transforma într-un război de așteptare pe poziţii, deoarece fiecărei tabere îi era mai uşor să reziste pe poziţii decât să atace, ținându-se cont că fiecare atac se solda cu pierderi semnificative de ambele părți. Calculele istoricilor estimează că, pentru fiecare kilometru pătrat de teritoriu pierdut sau câştigat în această zonă, s-au pierdut mii de oameni, măcelul continuând până la jumătatea lunii aprilie, când germanii au pierdut peste 120.000 de oameni, iar francezii peste 130.000. La începutul lunii iunie, Germania a lansat un atac masiv asupra pozițiilor franceze, avansând până la câțiva kilometri de Verdun, dar acest atac n-a fost suficient de puternic pentru a schimba soarta războiului, deoarece şi armata germană era epuizată după luptele purtate. La sfârșitul lunii iunie va începe Marea Bătălie de pe râul Somme, care va domina frontul de vest, deși luptele de la Verdun vor continua până în luna decembrie 1916 și va lua viața altor zeci de mii de militari din ambele tabere.