$$$

 

La ce e bun Caragiale? 

- Să știi când ești ridicol.

La ce e bun Nichita? 

- Să știi cum e când ești genial. 

La ce e bun Bacovia? 

- Să știi c-au fost alții și mai triști ca tine.

La ce e bun Călinescu? 

- Să intelegi c-a fost o Românie normală 

  altădată. 

La ce e bun Boia?

- Să înțelegi că poate o istorie are nevoie și de

  un duș rece, nu doar de coroane și statui. 

La ce e bun Ionel Barbu? 

- Să te lămurești că există algoritmi și geometrie și în cuvinte, nu doar în cartea de mate.

La ce e bun Newton? 

- Să înțelegi că în Univers există legi pe care 

  nu le poate încălca nimeni. 

La ce e bun Darwin? 

- Să pricepi cine suntem și de unde venim.

La ce e bun Pitagora? 

- Să nu te prostească ăia care-ți vând prima casă. 

La ce e bun Arhimede? 

- Să înțelegi că și dintr-o baie și-o minte ascuțită poate ieși o idee care să rămână în istorie. 

La ce e bun Carnot? 

- Să descoperi că oricât ti-ar cere ăia pe BMW, înăuntrul motorului se întâmplă cam același lucru ca la LOGAN.

La ce e bun Einstein? 

Să te lămurești că și dacă nu pricepi un lucru, asta nu înseamnă că lucrul ăla nu există…🤣🤣

$$$

 La mulţi ani, VICTOR REBENGIUC!

Marele actor – Victor George Rebengiuc – s-a născut la Bucureşti, la 10 februarie 1933.

A venit pe lume într-o familie modestă, părinţii divorţând pe când el avea doar trei ani, cei doi fraţi fiind crescuţi de bunicii materni.

Tatăl a murit în 1942, în Bătălia de la Stalingrad.

Victor Rebengiuc a urmat Liceul Militar din Predeal şi Şcoala de Electrotehnică din Bucureşti.

A colaborat cu o trupă de amatori, după care a intrat la Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică din Capitală, absolvindu-l în 1956, la clasa profesorilor Aura Buzescu şi Beate Fredanov.

Principalele piese de teatru în care a jucat:

- 1955 – 1956 – la Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică: „Bălcescu”, „Citadela sfărâmată”, „Tragedia optimistă”, „Bărbierul din Sevilla”, „Căsuţa de la marginea oraşului”, „Don Gil de Ciorap verde”;

- 1957 – 1962 – Teatrul Municipal: „Nebuna din Chaillot”, „Omul care aduce ploaia”, „Căsuţa de la marginea oraşului”, „Don Gil de Ciorap verde”, „Profesiunea doamnei Shaw”, „Sfânta Ioana”, „Dansatoarea, gangsterul şi necunoscutul”, „Soţul ideal”, „Moartea unui comis-voiajor”, „Pâine şi trandafiri”, „Azilul de noapte”, „Un strugure în soare”, „Cum vă place”, „Copiii soarelui”, „Război şi pace”;

- 1964 – 1968 – Teatru Mic: „Doi pe un balansoar”, „Richard al III-lea”, „Ofiţerul recrutor”, „Tango”, „Baltagul”;

- 1963 – 2006 – Teatrul „L. S. Bulandra”: „Molly Sweeney”, „Şase personaje în căutarea unui autor”, „Căsătorie”, „Colonelul pasăre”, „Unchiul Vanea”, „Hamlet”, „Regele Lear”, „Petru”, „Trandafirii roşii”, „Copilul îngropat”, „Melissa”, „Vizita bătrânei doamne”, „Mephisto”, „Teatrul comic”, „Forma mesei”, „Visul unei nopţi de vară”, „A treia ţeapă”, „Dimineaţa pierdută”, „Io, Mircea Voievod”, „Într-un parc, pe o bancă”, „Luna dezmoşteniţilor”, „Mormântul călăreţului avar”, „Judecata de noapte”, „Lungul drum al zilei către casă”, „Conu’ Leonida faţă cu reacţiunea”, „O scrisoare pierdută”, „Furtuna”, „Micii burghezi”, „Azilul de noapte”, „Tranzit”, „Pygmalion”, „Noile suferinţe ale tânărului W”, „Puterea şi adevărul”, „Vicarul”, „Ziariştii”, „Play Strindberg”, „Viteazul”, „Iulius Cezar”, „Un tramvai numit dorinţă”, „Fii cuminte, Cristofor!”, „Opera de trei parale”, „Noaptea e un sfetnic bun”;

- 1971 – 1972, 2005 – 2006, 2009, 2012, 2017 – Teatrul Naţional „I. L. Caragiale”: „Pisica în noaptea Anului Nou”, „Un fluture pe lampă”, „Inimă de câine”, „Burghezul gentilom”, „Toţi fiii mei”, „Legenda Marelui Inchizitor”, „Conu’ Leonida faţă cu reacţiunea”, „Umbre”, „Regele moare”;

- 1956 şi 1995 – Teatrul Naţional din Craiova: „Ce înseamnă să fii onest”, „Danaidele”;

- 1992 – Teatrul „Odeon”: „Cântecul lebedei”;

- 2000 – Coproducţie Polonia, Franţa, Italia: „De Sade”;

- 2003 – Teatrul Naţional din Cluj: „Colonelul şi păsările”;

- 2004 – Teatrul „Arca”: „Top Dogs (Şomeri de lux)”.

A colaborat şi cu Teatrul Naţional Radiofonic.

În film a debutat în 1956, în „Mândrie”, după care au urmat alte zeci de pelicule: „Furtuna”, „Darclee”, „Omul de lângă tine”, „Poveste sentimentală”, „A fost prietenul meu”, „Cinci oameni la drum”, „Pisica de mare”, „Pădurea spânzuraţilor”, „Castelul condamnaţilor”, „Conspiraţia”, „Cantemir”, „Zidul”, „Tănase Scatiu”, „Buzduganul cu trei peceţi”, „Doctorul Poenaru”, „Profetul, aurul şi ardelenii”, „Un om în Ioden”, „De ce trag clopotele, Mitică?”, „Înghiţitorul de săbii”, „Orgolii”, „Faleze de nisip”, „Dreptate în lanţuri”, „Moromeţii”, „Pădureanca”, „Secretul... armei secrete”, „Balanţa”, „Cel mai iubit dintre pământeni”, „Prea târziu”, „Omul zilei”, „Terminus Paradis”, „Cortul”, „Kinai vedelem”, „Raport despre starea naţiunii”, „Niki Ardelean, colonel în rezervă”, „Boborul”, „Un cartuş de Kent şi un pachet de cafea”, „Tertium non datur”, „La urgenţă”, „După ea”, „Octav”, „Charleston”, „Aferim!”, „Mecanica nostalgică a întâmplărilor”, „Câinele japonez”, „Cu lapte, fără zahăr”, „Medalia de onoare” etc.

A apărut în producţiile TV: „Pe firul apei”, „Oraşul alb”, „Tandreţea lăcustelor”, „Adio, Europa!”, „Hacker”, „Deschide ochii!”.

Între 1990 – 1996, a fost rector al Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti.

Între 1996 – 1998, a fost director al Teatrului „Bulandra”.

Premii şi distincţii:

- 1967 – Ordinul „Meritul Cultural” clasa a IV-a – „pentru merite deosebite în domeniul artei dramatice”;

- 1976 – Premiul ACIN (pentru rolul din „Tănase Scatiu”);

- 1987 – Premiul ACIN (pentru rolurile din „Moromeţii” şi „Pădureanca”);

- 1988 – Premiul Festivalului de la Costineşti (pentru rolul din „Moromeţii”);

- 1992 – Premiul UCIN pentru interpretare masculină în rol secundar (pentru rolul din „Balanţa”);

- 2003 – Premiul UNITER pentru întreaga activitate;

- 2004 – Premiul de Excelenţă – TIFF;

- Premiul UNITER pentru rolul din „Visul unei nopţi de vară”;

- 2008 – „Doctor Honoris Causa” – Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică;

- 2009 – Premiul UNITER (pentru rolul din „Moartea unui comis voiajor”);

- 2009 – Premii la Festivalul de Film de la Torino şi la Festivalul Internaţional de Film de la Salonic (pentru rolul din „Medalia de onoare”);

- 2010 – Premiul pentru „Cel mai bun actor masculin” – Festivalul de Film „Transilvania” - TIFF;

- 2010 – Premiul UCIN pentru interpretare masculină (pentru rolul din „Medalia de onoare”);

- 2010 – Premiul Prometheus „Opera Omnia” – pentru performanţă artistică – Fundaţia „Anonimul”;

- 2011 – Stea pe Aleea Celebrităţilor – Bucureşti;

- 2011 – Premiul pentru „Cel mai bun actor în rol principal” – Gala Premiilor Gopo (pentru rolul din „Medalia de onoare”);

- 2013 – Trofeul „UCIN – 50 de ani”;

- 2014 – Premiul de Excelenţă – Gala UNITER;

- 2014 – Premiul pentru „Cel mai bun actor în rol principal” – Gala Premiilor Gopo (pentru rolul din „Câinele japonez”);

- 2014 – Trofeul de Excelenţă – Festivalul Internaţional de Film Comedy – Cluj;

- 2015 – Premiul Academic – UCIN;

- 2017 – Premiu pentru „Talent şi verticalitate” – Gala News.ro; 

- 2017 – Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Cavaler;

- 2018 – Premiul UNITER pentru „Cel mai bun actor în rol principal” (pentru rolul din „Regele moare”)

- Decoraţia Casei Regale a României – „Nihil Sine Deo”.

Între 1960 – 1965, a fost căsătorit cu actriţa Anca Vereşti.

În prezent este căsătorit cu actriţa – Mariana Mihuţ şi împreună au un băiat.

#VictorRebengiuc - #lamulţiani

$$$

 

🐕 Suflet de câine 🐩

Atunci când creșteți pe la curte câini

Să nu vă calce hoții câteodată,

Tratați-i cu iubire oameni buni 

Că ei nu vă trădează niciodată...

Suportă cu credință lanțul rece

Deși atârnă greu de gâtul lor,

Lăsați-i liberi fiindcă n-au să plece...

Dacă le faceți traiul mai ușor !!

Nu sunt pretențioși nici la mâncare

Se mulțumesc cu apă și cu pâine,

Dar inima și sufletul lui mare

Nu le găsești la om, ci doar la câine...

Lor nu le trebuie ca vouă straie

Decât o cușcă mică un' să stea,

Să doarmă acolo pe un braț de paie...

Să nu îl ude atunci când va ploua !!

Fi-ți mai miloși și-un pic mai buni cu ei

Când sunt bătrâni, nu-i dați pe drum,

Că ia-ți crescut de când erau căței

Și e păcat să-i chinuiți acum...

Privește 'n ochii lui înlăcrimați și calzi

Cum te privește el cu resemnare, 

Și poate cine știe... poate ai să vezi...

De ce îți pune sufletul lui la picioare!!!

Mulțumesc celor ce au citit!!

*DePeNet

***

 

HARIETA EMINOVICI ......"ÎNGERUL PĂZITOR" al lui Mihai Eminescu !!!

Persoana care i-a fost alături poetului Mihai Eminescu în cele mai cumplite momente ale ultimilor săi ani din viață, a fost Harieta Eminovici, sora poetului. Infirmă fiind, Harieta se târa pe brânci şi cheltuia până şi ultimii bani pentru a alina suferinţele fratelui său.

Pe data de 10 aprilie 1887, poetul Mihai Eminescu ieşea de pe poarta sanatoriului de la Mănăstirea Neamţului. Stătuse închis aproape un an de zile, în urma unei crize maniacale şi a primit tratamentul vremii pentru alienare mintală. 

La 37 de ani, poetul era un om fără adăpost, bolnav şi părăsit...

Tatăl său pierduse cea mai mare parte din avere şi vânduse tot ce a mai avea. 

Eminescu nu mai avea casă şi îi mai trăiau doar două surori şi un frate... 

Aglaie tocmai rămăsese văduvă şi săracă lipită, Harieta era săracă şi oloagă, iar cu fratele Matei nu mai ţinuse legătura.

Deşi la Iaşi avea mai multe şanse să obţină o slujbă, Mihai Eminescu se hotărăşte să plece către Botoşani, oraşul său natal... 

La Iaşi nu dorea să mai plece, fiindu-i ruşine de crizele care l-au dus la sanatoriul de la Mănăstirea Neamţului. Aici nu mai avea unde locui. 

Cu toate acestea, s-a dus la sora sa Harieta.

Astfel, la 11 aprilie 1887, în pragul căsuţei din târgul Botoşanilor apăru poetul Mihai Eminescu, il întâmpină sora acestuia, Harieta Eminovici. Avea 33 de ani şi era invalidă, mai precis, îşi mişca anevoios picioarele cu ajutorul unor proteze grele din fier... 

”Acea fată bătrână, oloagă, spijinită şi împiedicată totdeauna în mers de nişte maşini în greutate de 5 kg de fier” îşi primise fratele cu braţele deschise, scria criticul literar G.C.

Îl iubea într-un mod cu totul aparte, considerându-l un geniu neînţeles şi pe care trebuia să-l protejeze. Îl instalase imediat într-o cameră din căsuţa ei. ”Harieta nutrea pentru Eminescu un respect religios şi agresiv şi când acesta păşi pragul casei sale, ea crezu că fusese aleasă de providenţă să redea omenirii pe marele creator întunecat”, scria George Calinescu 

Aceleaşi sentimente nutreste şi Eminescu pentru sora sa, specialiştii fiind de acord că acesta este şi motivul pentru care a căutat-o în poate cel mai greu moment al existenţei sale. 

Nu avea casă, nu avea niciun ban şi suferea de o boală cumplită. 

”Mai am o soră, un geniu în felul ei, cu o memorie ca a lui Napoleon I şi c-o înţelepciune naturală cum rar se află”, preciza poetul într-o scrisoare din 1881.

Harieta Eminovici era singură şi trăia din venitul de 5.000 de lei lăsat de Gheorghe Eminovici, tatăl ei, drept moştenire. Era o sumă extrem de mică, din care abia se descurca. Cu toate acestea, nu a ezitat în a cheltui şi ceea ce mai avea pe tratamentul fratelui ei. Şi asta fiindcă la Botoşani, Eminescu a făcut noi crize, urmând o cădere rapidă, inclusiv o agravare a ulceraţiilor de la nivelul picioarelor. Poetul era imobilizat la pat, cu mintea rătăcită, sora sa oloagă, fiind unicul sprijin. Virtuţile şi sacrificiul Harietei sunt dovedite de corespondenţa purtată cu Cornelia Emilian, o doamnă cu avere de la Iaşi, prietenă a domnişoarei Eminovici. 

Din scrisorile Harietei către doamna Emilian se desprinde portretul unei personalităţi de o rară integritate morală. Harieta suferă alături de fratele bolnav, trăieşte cu intensitate iadul torturilor lui trupeşti şi nu numai, se îngrozeşte de manifestările bolii: 

"Bietul Mihai a ajuns în starea cea mai teribilă care poate să fie. Numai pe mine mă cunoaşte, ieri a avut o furie îngrozitoare", scria criticul şi istoricul literar E.T.A. 

Mai mult decât atât, în toiul nopţii ajunge să se târască pe brânci, pentru a ajunge mai repede la căpătâiul bolnavului.

”Strigată noaptea de bolnav, se târa pe brânci până la patul lui”, confirma şi George Calinescu. 

Era o adevărată infirmieră pentru poet. Îi aplica tratamentul conştiincios, îl alina şi făcea rost de bani de unde apuca, fără să-i spună nimic... 

Se spune că Harieta Eminovici şi Ion Creangă sunt oamenii care l-au iubit cel mai mult pe Eminescu. De altfel, şi poetul, în starea în care se afla, se agăţase cu toate puterile de sora sa. Numai de la ea accepta să mânânce şi doar cu ea s-a plimbat o vreme tăcut prin Grădina Publică Vârnav din Botoşani.

Harieta a reuşit într-un fel sau altul să-l pună pe picioare. Când a început plimbările de unul singur, Harieta se asigura că nu zăboveşte prea mult cu prietenii de pahar, preferând ca, atunci când se întâlnea cu foşti colegi de redacţie, să-l însoţească. 

”Deoarece Eminescu se întâlnea cu Scipione Bădescu, prieten de redacţie, aflat acum la Botoşani, care putea să-l atragă la un pahar de vin, Harieta, vigilentă, se târa adesea la braţul lui, poposind din când în când pe un scaun cerut la vreo dugheană”, preciza G.C. 

Totodată, Harieta, prin intermediul prietenei sale cu dare de mână Cornelia Emilian, reuşeşte să obţină două cure de tratament la Halle, în Germania, pentru fratele său.

Cel mai mare duşman al poetului Mihai Eminescu, din punctul de vedere al Harietei, era Veronicla Micle... "Mare nenorocire a fost femeia asta pe capul lui Mihai", preciza Harieta în scrisorile ei către Cornelia Emilian. 

Sora poetului se plângea deseori în epistole că de fapt Veronica Micle i-a provocat suferinţe grele fratelui ei şi că ar fi prea cochetă şi cheltuitoare pentru posibilităţile materiale ale lui Mihai Eminescu.

Cea mai mare suferinţă a Harietei a fost plecarea lui Eminescu cu Veronica Micle venită incognito în 1888 în Botoşani. Sora poetului îi reproşa Veronicăi Micle că nu a făcut nimic pentru poet în perioada cea mai grea a existenţei sale... 

”A plecat marţi şi eu, plângând peste puterile mele, mi-a fost rău nespus... şi adevărata cauză este că doamna M. a venit şi până n-a pus mâna pe el nu s-a lăsat. Oare de ce nu l-a luat bolnav, să-l caute? Acuma sănătos cred şi eu că are gust să fie Doamna Eminescu“, preciza Harieta într-o epistolă.

Harieta s-a născut în 1854 în familia Eminovici. Era bolnavă de mică, fiind infirmă, cu o cauză a bolii necunoscută.

”Boala o contractase la vârsta de cinci ani. Putea fi vorba de poliomielită. Dar cine la ora aceea cunoştea o asemenea maladie şi mai ales, remediile, tratamentul adecvat? 

Gheorghe Eminovici a dus-o la tratament la Teplitz, dar fără rezultat”, preciza E.T.A. 

Nu a făcut şcoală din cauza invalidităţii, ştiind doar să scrie, să citească şi să socotească. Cu toate acestea, se spune că era foarte inteligentă. 

Un portret al Harietei este realizat de G.C.:

”Era o femeie de o deşteptăciune naturală, deşi învăţase singură să scrie, cu o curiozitate de a cunoaşte, ce-i da o umbră de uşoară scrinteală, pesimistă şi ea în felul ei şi sarcastică, cu faţa dură, lăptoasă, buze groase virile, cu un aer ambigen, într-un cuvânt, de mascul evirat”, arăta criticul literar. 

După plecarea lui Eminescu, Harieta se îmbolnăveşte de tuberculoză şi trăieşte într-o sărăcie lucie... după ce comitetul oraşului a refuzat să-i acorde pensia lui Mihai Eminescu. Cea mai puternică lovitură primită de Harieta este vestea că fratele ei, Mihai Eminescu, este mort. Îi urmează fratelui în scurt timp...

”Fata nefericită se stinge din viaţă şi în ziua de Sfânta Paraschiva, 14 octombrie 1889, este înmormântată, cum scrie G.C. în cartea sa.

"Uitată de toţi, pusă într-un coşciug ordinar de brad, era dusă la cimitir, într-o birjă cu un cal al lui Cristea N. Suceveanu din Botoşani", preciza si E.T.A.

*†*

 ”Într-o zi drumul se termină.

Vasele rămân în chiuvetă, televizorul rămâne aprins, cartea rămâne deschisă pe o pagină care nu se va întoarce niciodată.

Drumul s-a oprit.

Haina in dulap, cearceafuri pliate, casa curata, mobila la locul ei.

Drumul s-a oprit.

Papuci la intrare, cafeaua rece din ceașcă, rama foto prăfuită, lista de pe frigider.

Drumul s-a oprit.

Cei pe care i-am rănit își vor continua drumul și poate că în cele din urmă mă vor uita.

Drumul meu se oprește.

Dar vor veni noi primăveri, vor înflori muguri noi, iar anotimpurile vor continua să se schimbe, fără mine.

Vor fi plecări și sosiri, întâlniri și rămas-bun, iubiri noi, prieteni noi și reconstrucție. Viața va continua, fără mine.

Și astăzi, cât mai pot să respir, cea mai frumoasă rugăciune a mea este aceasta:

Dacă nu pot lua nimic de aici, măcar pot lăsa amintiri dulci în inimile oamenilor.”

  Nu Uita Totul Râmâne Aici

***

 

O scrisoare de la Muselim-Selo - George Coşbuc

Măicuţă dragă, cartea mea

Găsească-mi-te-n pace!

Pe-aici e vânt şi vreme grea,

Şi-Anton al Anei zace

De patru luni, şi-i slab şi tras,

Să-l vezi, că-ţi vine plânsul,

Că numai oasele-au rămas

Şi sufletul dintr-însul.

Apoi, să ştii c-a fost război

Şi moarte-aici, nu şagă:

Cădeau pe dealuri, dintre noi,

Ca frunza, mamă dragă.

Şi-acolo-n deal, cum fulgera,

Un plumb simţii că vine

Şi n-avu loc, cât larg era,

Decât în piept la mine.

Mi-e bine-acum, şi-aşa socot

Că nu va trece luna

Şi-oi fi scăpat de-aici detot.

Dar vezi te rog de una:

Să nu mai faci cum ai făcut

S-aduni la tine satul,

De veselă că ţi-ai văzut

Acasă iar băiatul!

Să vezi pe-aici şi ciungi şi-ologi!

Hristos să-i miluiască!

Tu mergi la popa-n sat să-l rogi

O slujbă să-mi citească.

Puteri de nu vei fi având

De plată, vorba-i lasă,

Că-i voi lucra o zi, oricând,

La-ntorsul meu acasă.

Pe Nuţu vi-l lăsasem mic,

Cu creştetul cât masa -

O fi acum ştrengar voinic

Şi vă răstoarnă casa?

Făcutu-i-aţi şi lui la fel

Căciulă, cum am vrut-o?

Aveam o piele-n pod, de miel,

Doar nu veţi fi vândut-o?

Nevestei mele să-i mai spui

Să-mi cumpere o coasă,

Cea veche nu ştiu este-ori nu-i

Şi-o fi acum şi roasă

De când rugina scurmă-n ea.

Să-mi văd, o date-ar sfântul,

Cum cade iarba-n faţa mea

Şi-mi bate-n plete vântul!

Ea lupte-se cum biet o ştii,

C-aşa ne dete soartea,

Că şi noi ne-am luptat pe-aci

Cu greul şi cu moartea;

Dar l-a ajuns şi pe harap

Blestemele şi plânsul,

Că noi i ne-am ţinut de cap

Şi-ntrarăm după dânsul.

Şi i-am făcut, măicuţă, vânt!

L-am scos detot din ţară,

Măcar stătea pe sub pământ

Şi nu ieşea pe-afară.

Şi-am prins şi pe-mpăratul lor,

Pe-Osman nebiruitul,

Că-l împuşcase-ntr-un picior

Şi-aşa i-a fost sfârşitul.

Păi, ne ţinea pesemne proşti,

Să-şi joace hopa-tropa,

Că nu puteam să batem oşti!

Dar poate taica popa

V-a spus de prin gazeturi tot -

El cum şi-a dat juncanii?

Acum i-aş cumpăra, să pot,

Dar nu mai am, azi, banii.

Mă doare-n piept, dar nu să ţip,

Şi-aşa mi-e dor de-acasă,

Şi-aş vrea să plec, dar nu e chip

Că vodă nu mă lasă.

Dar uite, nu e nu ştiu cât

O lună chinuită,

Şi-o să te strâng de după gât,

Măicuţa mea iubită...

. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

Aşa mi-a spus Ion să-ţi scriu,

Iubească-ţi-l pământul!

Şi-am tot lăsat, pân-a fost viu,

Şi-mi ţin acum cuvântul.

Să te mângâie Dumnezeu,

C-aşa e la bătaie -

Şi-am scris această carte eu,

Căprarul Nicolae.

***

 

La mulți ani, VASILE SPIRIDON!

Critic și istoric literar, profesor universitar

N. 14 februarie 1958, în satul Verșești, comuna Girov, județul Neamț.

STUDII:

●Şcoala generală din Verșești și Şcoala generală din Căciulești, comuna Girov, județul Neamț (1965-1973).

●Liceul industrial de Chimie din Piatra Neamț (1973-1978).

●Universitatea din Bucureşti, Facultatea de Filologie, specializarea Limba Franceză – Limba Română (1985-1989, șef de promoție).

●Doctorand în domeniul Filologie la Universitatea din Bucureşti, Facultatea de Filologie, cu tema „Viziune cosmică în lirica lui Nichita Stănescu”, conducător ştiinţific acad. prof. univ. Eugen Simion (1990-2003); diplomă de doctor în Filologie (24 aprilie 2003).

ACTIVITATE DIDACTICĂ

●Profesor de Limba şi literatura română, Limba franceză și Limba latină la Şcoala generală Nr. 5 din Piatra Neamţ (1989-1992); examen de definitivat la Universitatea din București (1992).

●Cadru asociat de Limba şi literatura română la Universitatea din Bacău, Facultatea de Litere şi Ştiinţe (1991-1992).

●Asistent universitar de Limba şi literatura română (din 1992), lector universitar (din 1995), conferenţiar universitar (din septembrie 2004), profesor universitar (din aprilie 2008) la Facultatea de Litere, Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău; predare de cursuri şi seminare, cercetare ştiinţifică în domeniul literaturii, culturii și civilizației române, participări la conferinţe ştiinţifice naţionale şi internaţionale; șef al Catedrei de limba şi literatura română, Facultatea de Litere (2007-2011).

●Conducător de doctorat (domeniul Filologie) la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, Facultatea de Litere şi Ştiinţe ale comunicării (din 2010).

●Lector de Limba şi literatura română la Universitatea „Michel de Montaigne” din Bordeaux, Franţa (1996-1999).

●Profesor invitat la Facultatea de Litere a Universităţii de Stat din Moldova, de la Chişinău (2005-2006; 2008-2009).

●Profesor la Facultatea de Limbi aplicate, Departamentul de Limbi romanice și slave, Universitatea de Economie din Bratislava, Slovacia; predare în limba franceză a cursurilor de comunicare interculturală și de cultura țărilor francofone (din 2019).

ACTIVITATE LITERARĂ

Debut publicistic în S.L.A.S.T. (suplimentul literar artistic al „Scânteii Tineretului”, nr. 26, 1 iulie 1989), cu eseul critic „Heliotropul soarelui negru la Eminescu și Nerval”; debut editorial cu volumul de eseuri critice „Cuprinderi” (1993). 

A avut peste 1300 de apariții publicistice, însumând studii, eseuri, comentarii critice, traduceri (din limba franceză), cronici și recenzii în revistele: „Antiteze” (rubrică), „Astra”, „Ateneu” (rubrică din 1990), „Caiete critice”, „Caietele de la Putna”, „Conta”, „Contemporanul”, „Convorbiri literare” (rubrică din 2004), „Cronica”, „Familia”, „Hyperion” (rubrică din 2000), „Luceafărul de dimineață”, „Lumină lină/ Gracious Light” (New York), „Observator cultural”, „Orizont”, „Philologica Jassyensia”, „Poesis”, „Porto Franco”, „România literară” (rubrică din 2018), „Sinteze literare-critice-sociale”, „Studii şi cercetări ştiinţifice”, „Vatra”, „Viața Românească”, „Vitraliu”, „Zburătorul” ș.a.

Membru al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Iaşi (din 2004).

VOLUME:

●„Cuprinderi”, București, All, 1993.

●„Nichita Stănescu. Monografie, antologie comentată, receptare critică”, Brașov, Aula, 2003.

●„Viziunile «învinsului de profesie» Nichita (Cosmicitate în lirica stănesciană)”, Iași, Timpul, 2003.

●„Perna cu ace. I (Din vremea «obsedantului deceniu»)”, Iași, Timpul, 2004.

●„Gellu Naum. Monografie, antologie comentată, receptare critică”, Brașov, Aula, 2005.

●Înscrierea pe orbită. O cronică a prozei contemporane”, Iași, Timpul, 2008.

●„La mijloc de Rău și Bun. Identitate spirituală românească, în diacronie”, Iași, Timpul, 2008.

●„Apărarea și ilustrarea poeziei”, Iași, Timpul, 2009.

●„Ceasul fără rost. Fragmente din corespondența antumă (2011-2015). O samă de notuliene anișorene”, Iaşi, Junimea, 2019 (coautor).

●„Hexagonale. I”, Bucureşti, Eikon, 2020.

●„Un 11 de bază”, Bucureşti, Eikon, 2022.

ACTIVITATE JURNALISTICĂ ȘI EDITORIALĂ

●Redactor-şef al revistei „Studii şi cercetări ştiinţifice. Seria Filologie”, editată de Facultatea de Litere a Universităţii „Vasile Alecsandri” din Bacău (din 2010)

●Redactor al revistelor de cultură: „Antiteze” din Piatra Neamţ (2000-2007), „Paradigma” din Constanţa (2006-2008), „Unu” din Târgu Jiu (2006-2008), „Conta”, din Piatra Neamț (din 2010), „România literară” (din aprilie 2024)

●Membru în colegiul redacţional al revistelor: „Hyperion” din Botoşani (din 2007), „Convorbiri literare” din Iași (din 2008), „Porto Franco” din Galaţi (din 2010), „Ex Ponto” din Constanţa (din 2011), „InterArtes” din Constanţa (din 2012)

●Consilier editorial și redactor la Editura „Cetatea Doamnei” din Piatra Neamţ (din 2006)

●Referent și membru în colegiul redacțional al Editurii „Universitas XXI” din Iaşi (2010-2018)

●Membru în consiliul editorial al Editurii „Cartea Românească” din Bucureşti (din 2022)

PREMII ȘI DISTINCȚII

●Premiul I al Uniunii Scriitorilor din România, la Concursul naţional de poezie şi interpretare critică a operei eminesciene „Porni Luceafărul…” (Botoşani, 1991)

●Premiul pentru critică al revistei „Poesis” (Satu Mare, 1992)

●Premiul pentru critică al revistei „Luceafărul” (Bucureşti, 1992)

●Premiul pentru debut editorial, al revistei „Poesis” (Satu Mare, 1993)

●Premiul pentru critică la Festivalul internaţional de poezie EMIA (Deva, 2003)

●Premiul pentru critică al revistei „Convorbiri literare” (Iaşi, 2005)

●Premiul revistei „Hyperion” pentru volumul „Perna cu ace. I” (Botoşani, 2005)

●Premiul Asociaţiei Teatrului Folcloric din România şi Republica Moldova (Piatra Neamţ, 2005)

●Premiul pentru istorie, teorie şi critică literară la Salonul Internaţional de Carte de la Constanţa, pentru vol. „Perna cu ace. I” (2005)

●Premiul pentru critică la Festivalul internaţional „Serile de Literatură ale Revistei Antares”, pentru volumul „Gellu Naum. Monografie” (Galaţi-Brăila)

●Premiul pentru critică şi istorie literară al revistei „Ateneu” (Bacău, 2006)

●Trofeul „Nichita Stănescu”, pentru contribuţia la afirmarea artei, culturii româneşti şi sprijinul acordat acţiunilor legate de păstrarea memoriei poetului (Ploieşti, 2007)

●Premiul pentru critică la Festivalul internaţional „Serile de Literatură ale revistei Antares” (Galaţi-Brăila, 2007)

●Premiul „Balcanica” pentru Critică literară la Festivalul Poeţilor din Balcani (Brăila, 2007)

●Premiul pentru critică literară „Alexandru Dan Condeescu”, al Asociaţiei Publicaţiilor Literare şi Editurilor din România – APLER (Câmpina, 2007)

●Medalia jubiliară a Festivalului Naţional de Poezie „Nicolae Labiş”, ediţia a XL-a (Suceava-Mălini, 2008)

●Premiul revistei „Porto Franco” pentru Critică şi istorie literară „George Ivaşcu” (Galați, 2008)

●Premiul pentru critică literară la Festivalul Internațional de Poezie „Nichita Stănescu” (Ploiești, 2010)

●Premiul pentru critică literară la Zilele Culturale „Poesis 20” (Satu Mare, 2010)

●Medalia aniversară a Centrului Internațional de Cultură și Arte „George Apostu” (Bacău, 2010, 2015)

●Premiul național pentru critică literară „Serile de la Brădiceni”, ediția a XV-a (Târgu Jiu-Brădiceni, 2011)

●Medalia jubiliară „Ateneu 50. Semicentenar 1964-2014” (Bacău, 2014)

●Premiul pentru critică literară al revistei „Argeș” (Pitești, 2015)

●Medalia aniversară „Nicolae Labiş 80”, la Festivalul Naţional de Poezie „Nicolae Labiş” (Suceava-Mălini, 2015)

●Diplomă de excelență a revistei „Argeș” – 50 de ani de serie nouă (Pitești, 2016)

●Premiul pentru critică literară al Festivalului internațional de poezie „Grigore Vieru”, ediția a IX-a, (Chișinău-Iași, 2017)

●Premiul pentru critică literară la „Zilele Culturii Călinesciene”, ediția a L-a (Onești, 2018)

●Medalia jubiliară „Nicolae Labiş 50”, la Festivalul Naţional de Poezie „Nicolae Labiş” (Suceava-Mălini, 2018)

●Premiul „Opera Omnia” la Festivalul Internațional de Literatură „Tudor Arghezi”, ediția a XXXIX-a (Târgu Jiu și Târgu Cărbunești, 2019)

●Premiul „Opera Omnia” la Festivalul Național „Garabet Ibrăileanu”, ediția a II-a (Roman, 2019)

●Premiul pentru critică al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Iași, pentru vol. „Hexagonale” (2021)

Cetățean de onoare al orașului Târgu Cărbunești, județul Gorj (2019).

Fost membru al Federaţiei Române de Atletism, al Clubului Sportiv „Ştiinţa Bacău” şi al lotului naţional de atleţi veterani (multiplu campion şi vice-campion naţional de veterani în diferite probe de alergare).

„Am găsit în alergarea vindecătoare de nevroze o manieră de a alunga neliniștile pricinuite de inactivitatea fizică. În fond, a alerga înseamnă a atenua obsesia inerentului sfârşit al fiinţei, a face parte din lumea alertă a celor care se mişcă şi simt că rămân tineri și la fel de ageri (inclusiv la minte). De aceea, am descoperit bucuria performanţei târzii atunci când am fost cooptat în lotul naţional de atletism pentru competiţiile de veterani și unde am avut câteva performanţe notabile (locul 6 la Balcaniadă în proba de semimaraton și locul 24 pe distanţa maratonului la Campionatele europene). Rezultatele acestea au fost obţinute concomitent cu cele de pe plan intern: de cinci ori campion naţional și de trei ori vice-campion în diferite probe. Am alergat pe toate distanţele de la 800 de metri la maraton. […] Bineînţeles că istoricul literar se aseamănă cu maratonistul, atât prin anduranţa pe care trebuie să o posede, cât și prin rezultatele finale obţinute, care nu vor putea fi niciodată omologate în mod oficial, ca în probele de pe pistă, deoarece condiţiile de pe teren variat diferă de la o competiţie la alta. Recenzentul se aseamănă cu vitezistul, fie și dacă echivalăm numărul de rânduri scrise de el cu acela al pașilor făcuţi de sprinteri pentru a parcurge proba de o sută de metri: 50. [...] Ca orice suporter, mi-am format și eu echipa naţională ideală, pe care am avut răbdare să o urmăresc cum evoluează aproape pe toată perioada activităţii competiţionale. Fiecare microbist își are un 11 de bază care nu întotdeauna coincide cu al celorlalţi. Al meu are următoarea dispunere în teren, în funcţie de numerele de pe tricou: Irina Petraș, Mircea Mihăieș, Constantin Călin, Adrian Marino, Mircea Muthu, Răzvan Voncu, Nicolae Manolescu, Eugen Simion, Mircea A. Diaconu, Horia-Roman Patapievici și Ion Pop. Acesta este raftul întâi („raftul lui Vasile”, într-un anume fel), care va rămâne incomplet.” (Vasile Spiridon, „Singurătatea alergătorului de cursă lungă”, interviu realizat de Cristian Pătrășconiu, în „Orizont”, nr. 11, noiembrie 2024, pp. 4-5).